Criza lecturii si pseudocultura

Criza lecturii si pseudocultura

Canalele traditionale de transmitere a valorilor culturii sunt reprezentate de familie, scoala si alte institutii sociale, precum biblioteca, teatrul sau opera. Cartea a reprezentat mult timp principalul suport de pastrare a expresiilor spiritualitatii umane si mijloacul cel mai individualizat care a permis accesul la valorile culturii. Dezvoltarea mijloacelor moderne de comunicare de masa a subminat suprematia formelor clasice de pastrare, transmitere si receptare a informatiilor de tot felul. Multe dintre produsele media sunt destinate activitatilor de cultivare, de educare a oamenilor de diverse conditii sociale. Optimismul celor ce le promoveaza este debordant. Se vorbeste chiar despre o apropiata renuntare la cultura umanista traditionala, elitista si selectivista, pentru o forma noua de cultura, cea difuzata si dobandita prin intermediul mijloacelor tehnice moderne. O astfel de schimbare era anticipata de catre Marshall McLuhan, atunci cand vorbea despre "muribunda era literara"(1997, p.242). Sistemul de educatie, sustinea McLuhan, ce se fundamenteaza inca pe valori literare si pe tehnologii apartinand trecutului, ce se ghideaza dupa oglinda retrovizoare, nu poate fi decat unul reactionar, perimat, neadecvat viitorului. De retinut faptul ca McLuhan manifesta aceasta credinta intr-o vreme cand informatica si calculatorul erau la inceput de drum, televiziunea reprezentand principalul mijloc de informare si de culturalizare mediata a maselor largi de oameni.

Comunicarea de masa a generat o forma aparte de cultura, cultura de masa. Pentru multi dintre semenii nostri, continutul a ceea ce numim "cultura generala" este asigurat de receptarea mesajelor mass-media. Apetitul crescut pentru receptarea unor astfel de mesaje a provocat, in opinia multora, o adevarata criza a lecturii, o indiferenta fata de operele literare. Comunicarea de masa satisface mult mai bine nevoile spirituale ale unor oameni care nu mai au nici timpul si nici dispozitia pentru lectura si demersurile critic-reflexive presupuse de o asemenea activitate intelectuala. Informatii extrem de diverse si de utile pentru existenta cotidiana se pot obtine rapid si comod cu ajutorul mass-media. Sondajele sociologice constata o astfel de tendinta a maselor de a prefera consumul de mesaje media in dauna activitatii intelectuale fundamentale, care este lectura cartii. Procentajul celor ce nu

citesc deloc o carte este de-a dreptul surprinzator(vezi figura 6).

Critici mai vechi si mai noi ai culturii de masa au sustinut ca vizionarea programelor de televiziune nu se poate substitui, sub aspectul formarii intelectuale si asimilarii valorilor culturii, contactului cu cuvantul scris. Pentru multi oameni comunicarea de masa ar avea mai degraba un efect negativ, contribuind la dobandirea unei culturi slabe si omogene, a carei menire este, in primul rand, de a-i distra, de a le asigura o satisfactie imediata, facila, efemera. O cultura careia ii lipseste subtilitatea culturii inalte a elitelor si care este produsa pentru a fi consumata de mase largi de oameni, carora le este accesibila. Din acest motiv, logica pietei domina productia culturala a sistemului mass-media. Acele bunuri culturale sporadic oferite sunt produse, dupa cum arata Pierre Bourdieu(1998),   impotriva a ceea ce reprezinta echivalentul audimatului, impotriva logicii pietei impusa in campurile de productie culturala.

In studiul sau L'intellectuel et ses publics: les singularits franaises(1981), Raymond Boudon vorbeste despre "Piata intelectualilor", aparuta ca o consecinta a faptului ca acestia nu au stiut sau nu au vrut sa reziste atractiei exercitate de catre mijloacele de comunicare de masa. Insuficienta recompenselor materiale si simbolice primite in cadrul institutiilor universitare si organizatiilor stiintifice i-a determinat sa se indrepte spre sistemul mass-media, prin intermediul caruia au posibilitatea sa se adreseze, in schimbul unei remuneratii, unui public difuz, incomparabil mai vast decat cel format din colegii de breasla. O astfel de practica are, fara indoiala, consecinte pozitive sub aspectul difuzarii informatiilor culturale si popularizarii stiintei. Dar ea poate prezenta si un neajuns major. Nu de putine ori, jurnalistii sau managerii institutiilor media hotarasc daca o idee, o teorie, un eveniment cultural sunt de interes public sau daca prezentarea acestora este oportuna, substituindu-se specialistilor in actul de evaluare a necesitatilor sociale. Pe de alta parte, asupra capacitatii jurnalistilor de a promova persoane indreptatite sa se pronunte intr-o problema anume planeaza numeroase semne de intrebare. In opinia lui Pierre Bourdieu(1998), televiziunea pune in pericol diverse sfere ale productiei culturale autentice: arta, literatura, filosofia, stiinta, prin faptul ca ofera posibilitatea de a-si revendica apartenenta la aceste campuri culturale unor persoane care nu sunt indreptatite sa faca acest lucru. Televiziunea are puterea de a "unge" filosof, scriitor, sociolog, psiholog etc. pe cineva care nu si-a castigat acest drept din perspectiva definitiei interne a profesiei respective.

Produsele culturale oferite de catre sistemul mass-media inlocuiesc formele autentice de cultura cu un surogat, alcatuit din elemente facile si vandabile. Semnificatiile spirituale sunt mult diminuate in cazul prezentarii operelor de arta de catre retelele mediatice. Prin reproducerea in serie a unor opere artistice si culturale, fapt posibil datorita tehnicilor de multiplicare, industria culturala transforma creatiile artistice in bunuri destinate unui consum cultural de masa, care trebuie sa conduca, intr-un final, la instaurarea culturii pentru toti. Bunurile culturale supuse consumului devin obiecte simbolice in cadrul unui sistem de semnificatii, care poate fi privit ca motor si motivatie a societatii-spectacol(Roger Silverstone, 1999). Odata ce a patruns si a pus stapanire pe domeniul reproductiei artistice si culturale de masa, tehnica moderna a facut posibila transformarea valorilor culturale in marfuri. In principiu, arata Walter Benjamin(1972), unul dintre reprezentantii de seama ai Scolii de la Frankfurt, opera de arta a fost dintotdeauna reproductibila, numai ca reproducerea ei tehnica reprezinta un moment nou. Punand problema receptarii operei de arta la scara intregii societati si nu doar la aceea a individului, cultura de masa se constituie pe fondul receptarii unor produse tehnice, a unor marfuri culturale produse intr-o maniera industriala. Ea propune creatii care nu sunt facute pentru taceri meditative, ci pentru aderenta la ritmul frenetic si exteriorizant al vietii in societatea tehnicista. Mijloacele tehnice de reproducere si comunicare de masa prezinta mesajele culturale sub forma de marfuri destinate consumului curent. Obiectul cultural: Kitsch-ul, reprezinta doar o copie a unui model original, executata conform cerintelor pietei culturale. Modelul creat de artist trebuie sa dobandeasca o valoare sociala si conditia dobandirii acestei valori este difuzarea, care face posibil accesul la cultura pentru un numar mare de oameni. O societate de masa cere o arta de masa, iar aceasta arta de masa nu reprezinta altceva decat copia unor originale, prin care creatorii participa la marea miscare de consum(Abraham Moles, 1974). Industrializarea experientei estetice substituie contemplarea operei de arta autentice. Distrugerea valorii originalului prin copie si banalizarea sa ca valoare de intrebuintare impiedica accesul individului la adevaratele experiente estetice. Contactul cu opera de arta se realizeaza prin intermediul reproducerilor tehnice, care, pentru Walter Benjamin, nu mai indeplinesc o functie artistica sau de cult, ci una expozitiva spectaculara. Ca pseudoarta, kitsch-ul vine sa implineasca tendintele nivelatoare si democratizatoare ale culturii de masa. "Fenomenul kitsch" este legat de un anume mod de a fi, propriu omului modern. El a existat in toate timpurile, dar a ajuns la apogeu in societatea de consum. Prin intermediul sau se dezvaluie si se exprima o stare de spirit, cea a standardizarii si platitudinii, stereotipiei si functionalului, caracteristice modelelor tehnologice.

Industria culturala, care functioneaza dupa principiul benzii rulante, produce o cultura de masa standardizanta, omogenizanta, uniformizanta. Efectul asupra individului, au considerat criticii sai, este unul de inchidere, de obturare mentala, de uniformizare a gusturilor, ceea ce desemneaza o scadere a nivelului sau cultural. Cultura mediatica simplifica si degradeaza, caci nu exprima adevaratele valente specifice expresiilor culturale autentice. Elementele de continut ale culturii asimilate prin intermediul diverselor mijloace de comunicare de masa se articuleaza intr-un mozaic, ce nu mai corespunde categoriilor intelectuale traditionale. In Sociodinamica culturii(1974), Abraham Moles sustine ca aceste elemente, dobandite sporadic si la intamplare prin lectura ziarelor, audierea emisiunilor radio sau vizionarea emisiunilor de televiziune, alcatuiesc o "cultura mozaic", ce se prezinta ca o simpla asamblare de fragmente prin juxtapunere, o asamblare lipsita de coerenta, de repere sigure, dar in care, totusi, se regasesc multe idei importante pentru existenta spirituala a omului modern. Aceasta cunoastere al carei continut este constituit din idei imbinate aleatoriu sau prin asocieri sumare pe baza de proximitate, nu are valoarea cunoasterii logic structurate si ordonate, caracteristica educatiei si culturii umaniste. Cultura dobandita prin intermediul mijloacelor de comunicare de masa se rezuma la un corp de idei lipsit de coeziune, care ne asigura doar o cunoastere fragmentara si de suprafata a lucrurilor. Fara a nega importanta acumularilor realizate pe aceasta cale, nu este de prisos evidentierea caracterului haotic al transmiterii si receptarii multora dintre mesaje sau a prioritatii acordate difuzarii unor mesaje cu valoare formativa indoielnica. Actiunile de culturalizare intreprinse de catre mass-media tind sa mentina si sa intareasca sisteme simbolice comune. Procedand in acest fel, comunicarea de masa promoveaza stereotipia si standardizarea intelectuala, mereu invocate de catre criticii sai.

Aceasta orientare traditionala a criticii culturii de masa prezinta inca un mare interes; ea a pus probleme care si astazi ii preocupa pe analisti. Promovarea nonvalorilor si posibilele disfunctii, evidentiate deja, constituie un serios motiv de ingrijorare. Dar multe din presupozitiile perspectivei critice traditionale nu mai pot fi sustinute, pentru ca s-ar deturna intelegerea corecta a impactului mijloacelor de comunicare de masa in lumea moderna. Impotriva unora dintre aceste presupozitii se pronunta, de exemplu, John B.Thompson: "Trebuie sa abandonam presupozitia potrivit careia primitorii produselor mass-media sunt spectatori pasivi ale caror simturi au fost in permanenta opacizate de continua receptare a unor mesaje similare. Trebuie sa abandonam si presupozitia potrivit careia insusi procesul de receptare ar fi unul neproblematic, necritic, prin care produsele sunt absorbite de indivizi, asa cum un burete absoarbe apa. Presupozitiile de acest tip au putin de-a face cu caracterul actual al activitatilor de receptare si cu modurile complexe in care produsele mass-media sunt preluate de indivizi, interpretate de ei si incorporate in vietile lor"(2000, p.28-29). De altfel, asa cum am vazut in capitolele anterioare, in conditiile unei receptari adecvate a mesajelor mass-media multe dintre posibilele disfunctii ale comunicarii de masa pot fi prevenite. Sistemul mass-media a facut posibila democratizarea accesului la informatii, inclusiv de natura culturala, si o ampla receptare a formelor simbolice, care nu poate fi considerata ca fiind lipsita de importanta.

Datorita mijloacelor moderne de comunicare, barierele care altadata limitau contactul maselor largi de oameni cu valorile culturii au fost inlaturate. Valorile culturii pot fi receptate in original(expozitii, muzee, spectacole de teatru etc.), dar si mai mult pot fi consumate sub forma de reproduceri(albume, filme documentare, reviste, discuri, casete, pagini Web). Prin intermediul acestor reproduceri, ele sunt accesibile unui numar foarte mare de oameni din toate clasele sociale si din toate colturile lumii. Desigur, pentru a fi pe intelesul tuturor si pentru a starni interesul general, in actul de productie industriala valorile culturale sunt simplificate, reduse la scheme accesibile pentru cei mai multi si prezentate in forme atragatoare, cum sunt, de exemplu, filmele realizate prin ecranizarea operelor clasice ale literaturii universale sau documentarele de popularizare a stiintei(Mihai Coman, 1999). Astfel de produse media corespund orizontului cultural si nevoilor spirituale proprii unor mari segmente ale populatiei. Potrivit teoriei cultivarii propusa de catre George Gerbner, televiziunea construieste pentru multi oameni un mediu simbolic coerent, pentru unii dintre ei singurul mediu, care le pune la dispozitie valori, idei si conceptii cu privire la o mare diversitate de situatii din viata reala. Tehnicile de reproducere si de difuzare inlocuiesc obiecte si evenimente culturale prin produse destinate consumului de masa. Receptori din toate locurile pot primi reproducerile, constienti fiind de natura lor diferita de cea a originalului. Ei apreciaza, totodata, caracterul unic al operelor de arta, al actelor de cultura, ca pe ceva ce trebuie reprodus si difuzat, intrucat le apartine tuturor, ca urmare a democratizarii sanselor de acces la educatia culturala si artistica. Functia sociala a culturii si a artei se implineste tocmai in cadrul comunicarii mesajelor catre publicul larg.