Particularitati ale jocului didactic la varsta anteprescolara si prescolara

Particularitati ale jocului didactic la varsta anteprescolara si prescolara

In literatura pedagogica s-a incercat de-a lungul timpului stabilirea unor caracteristici si functii ale diferitelor tipuri de jocuri, accentuandu-se pregnant faptul ca intr-un anumit joc nu trebuie sa apara intotdeauna toate caracteristicile acestuia, existand etape distincte de trecere de la joc la inmagazinarea unor informatii; sau de la joc la munca.

Exista totusi un set de caracteristici generale, precum:

faptul ca jocul este voluntar, autodeterminat, eliberat de

constrangeri si de seriozitatea cotidiana;

activeaza fantezia copiilor

faciliteaza prelucrarea datelor din experienta cotidiana;

angajeaza procese de invatare, importante pentru

dezvoltarea cognitiva, psihomotorie si sociala;

cu toate ca are un anumit scop, este deschis modificarilor,

finalul sau nefiind previzibil;

se desfasoara hic et nunc, prezentand o dinamica

permanenta intre incordare - relaxare;

tine cont de reguli; produce placere, dar si teama.

Natura si functiile jocului ca activitate fundamentala la varsta anteprescolara si prescolara

Jocul este activitatea care da specific acestor perioade de varsta. El isi gaseste motivatia si implinirea in sine insusi. Spre deosebire de invatare, nu tinteste in mod explicit obtinerea de noi cunostinte sau alte produse ale invatarii, iar in comparatie cu munca, jocul nu are ca finalitate obtinerea unor bunuri materiale.

Jocul apare la toti copiii si, cu o frecventa mai mica si o semnificatie intrucatva diferita, este prezent si la adulti. Dar, daca pentru acestia din urma jocul constituie cel mai adesea o forma de divertisment, pentru copil el nu este nicidecum o distractie. El este in esenta o modalitate de investigatie si cunoastere a lumii reale, o pre-invatare (Vigotski, Piaget, Berlyne, Wallon), un spatiu de satisfacere a dorintei firesti de manifestare a independentei (Freud), un mijloc de comunicare (Bateson). La varsta prescolara, jocul nu e singura forma de activitate prin care se asigura dezvoltarea psihica a copilului. Implicarea copilului in joc este deplina; el isi antreneaza spontan si voluntar toate potentialitatile fizice, intelectuale, afective, jocul-reprezentand astfel un mijloc de realizare a sinelui (Claparede) si de formare a eului (Chateau).

Dincolo de aceste caracteristici, jocul este o sursa de placere, deoarece el presupune eliberarea de realitatea care constrange si libertate de reflectare, transformare in maniera personala a acesteia. Jocul incepe si se incheie, el este limitat in timp si spatiu, ceea ce confera celui implicat un sentiment de securitate. Jocul creeaza o ordine in realitatea dezordonata, este frumos si presupune placerea data de obtinerea succesului (Huizinga, 1998, p, 50-51).

La varsta anteprescolara si prescolara, jocul este o realitate permanenta. Copilul de 0-6 ani se joaca cea mai mare parte a timpului si pe masura cresterii si dezvoltarii, joaca sa ia forme din ce in ce mai complexe si diverse, influentand si subordonand toate celelalte actiuni de viata, interese si preocupari. Jocul prescolarilor obtine astfel un caracter multiactional (Glava, A., Glava, C, 2002, p. 195), activitatea practica, invatarea, hranirea sau imbracarea, luand forma unei conduite ludice. Manifestarile de joc au acum un caracter dinamic; ele evolueaza si obtin caracteristici noi si forme variate, chiar interesante. Din perspectiva pedagogica, jocul este considerat un mijloc de instruire, o forma de educatie, o modalitate educationala si terapeutica, avand astfel o varietate de semnificatii de natura constructiva. Activitatile obligatorii ale prescolarului intregesc functia formativa a jocului. Ele au o durata zilnica de 10-15 minute si pot creste pana la durata de 25 minute.

S-a constatat faptul ca la copiii de 3 ani, cea mai mare parte a activitatilor obligatorii sunt detinute de jocul didactic, deoarece rezistenta la efortul intelectual de durata e scazuta.

Jocul e folosit pentru recunoasterea, numirea/gruparea dupa criterii simple a diferitelor obiecte. La varsta de 4-5 ani, copiii dau dovada de interes pentru informatiile comunicate verbal, pun intrebari si solicita explicatii. In activitatea de modelaj, de pilda, educatoarea demonstreaza si explica modul de rezolvare specific unei anumite teme, cere copiilor sa verbalizeze ordinea efectuarii operatiilor si, uneori, in joc, introduce elemente de surpriza, de intrecere, gustate din plin de catre prescolari. Copiii trebuie sa descrie, sa reconstituie, sa compare sau sa sorteze ceva dupa criterii din ce in ce mai complexe. Activitatea de joc se va reduce progresiv si va creste odata cu timpul afectat activitatilor obligatorii.

Astfel, jocul subsumeaza o serie de functii care sunt complementare fenomenului educational in ansamblu sau (Stan C., 2000), si anume:

a)  Functia adaptativa

Se manifesta prin asimilarea realitatii fizice si sociale si prin acomodarea eului la realitate. In joc, prescolarul transpune impresii dobandite in mediul extern, fizic si social, reusind astfel sa interiorizeze realitatea si sa se adapteze la un nivel primar cerintelor acestuia. Pe parcursul copilariei mijlocii se poate observa o crestere a capacitatii copilului de a transpune rapid si coerent in joc elemente ale realitatii: roluri, conduite, atitudini, si de a prelucra si reflecta cu o mai mare profunzime si in contexte ludice diverse aspecte mai ample ale mediului inconjurator. Daca, la inceputul varstei prescolare, trairea realitatii prin joc este totala, in sensul in care copilul nu distinge intre situatia reala si cea imaginara, pe masura ce copilul devine constient de propria lui persoana si de modelul pe care il imita el, cele doua planuri ale realitatii si al fictiunii se delimiteaza, aceasta neinsemnand ca implicarea in jocul ce transpune impresii reale este mai superficiala.  Dimpotriva, jucandu-se, copilul experimenteaza roluri ce se suprapun cu propriul eu si se exerseaza pe el insusi ca agent activ si nu doar reactiv al mediului, fapt ce ii va asigura treptat adaptarea si intelegerea lumii reale si premisele pentru trecerea fireasca de la copilarie la adolescenta si maturitate. Aceasta functie a jocului este larg recunoscuta (Frewd, Erickson, Piaget).

b) Functia formativa

Jocul este un mobil al dezvoltarii cognitive, afectiv-emotionale, psihomotorii si de modelare a personalitatii. Cunoasterea prin experienta nemijlocita, pe care o asigura jocul, presupune implicarea capacitatilor perceptive, a abilitatilor de reactie, a capacitatilor de rationare si a posibilitatilor de comunicare, ce sunt exersate si imbogatite in plan cantitativ si calitativ, in fata problemelor adesea reale pe care le impune jocul, copiii au ocazia de a-si exersa capacitatea de analiza a posibilitatilor de rezolvare si de punere in practica a solutiilor optime, astfel incat jocul sa poata continua.

Reluarea sau continuarea unor jocuri, stapanirea regulilor sau a conventiilor de joc si luarea de decizii privind cursul si finalitatea jocului, resursele necesare si posibilitatile de simbolizare a lor necesita din partea copilului abilitati de memorare, si creativitate. Jocul stimuleaza fantezia, imaginatia creatoare, este un mijloc de dezvoltare a flexibilitatii si spontaneitatii. Jocul presupune relationarea copilului cu obiectele si partenerii de joc, uneori avand caracter competitiv. Confruntarea cu sine si cu ceilalti stimuleaza si modeleaza procesele afectiv-motivationale si atitudinale in sensul imbogatirii gamei trairilor copilului, a dobandirii capacitatii de stapanire a emotiilor si a nuantarilor.

c) Functia informativa

Prin intermediul jocului, copilul achizitioneaza informatii, concepte, notiuni necesare intelegerii si integrarii lumii reale. Investigand realitati fizice diverse, manipuleaza, alege, ordoneaza, clasifica, masoara, se familiarizeaza cu proprietatile diverselor lucruri si dobandeste cunostinte despre greutate, duritate, inaltime, volum, textura, categorii, serii si familii de obiecte, legile lumii fizice etc. In reflectarea realitatii sociale, exerseaza statusuri, roluri, limbaje si reguli specifice, a caror invatare sistematica, necontextualizata ar fi in mare parte imposibila la aceasta varsta

a)  Functia de socializare

Este concretizata in exersarea prin joc si asimilarea in plan comportamental a exigentelor vietii sociale. Majoritatea tipurilor de joc si, in special cele de cooperare, de competitie sau de rol, presupun relationare, adaptare a actiunilor proprii la cele ale unui partener de joc, asumare de responsabilitati si respectare a conventiilor comportamentale impuse de situatie. Aceste capacitati ale copiilor evolueaza in mod natural, mergand paralel si in sens invers proportional cu implicarea adultului in joc.

Un aspect important al socializarii prin activitatea ludica este dat de tendinta copilului de a-si apara si afirma individualitatea, alaturi de nevoia de a se integra. Obligat de contextul ludic sa se dedubleze si sa interpreteze roluri diverse, prescolarul mare ajunge sa-si formeze un sens al identitatii proprii si sa acumuleze elemente ale imaginii de sine, lucru facilitat tocmai de ocaziile create prin joc.

e) Functia de relevare a psihicului

Copilul transpune in joc trairi, intentii neimplinite, impresii, temeri, ganduri, atitudini, conflicte intrapsihice si inter-relationale. Ele sunt astfel accesibile educatoarei si parintilor care observa jocul copilului.

La varsta prescolara, caracterul si continutul jocului este dat de o serie de factori, precum:

nivelul dezvoltarii intelectuale si sociale;

experienta de joc si de viata a copilului;

modelul relatiilor interpersonale si sociale dintre adulti care se reflecta mai mult sau mai putin in jocul copilului;

mediul, echipamentele si contextul in care are loc jocul.

Pentru aprecierea justa a valentelor formative ale jocului, trebuie constientizat faptul ca prescolarii invata altfel decat adultii; invata pe baza experientei nemijlocite si prin contextualizare, totul fiind plin de actiune, de miscare, jocul oferind multiple prilejuri in acest sens.

Sesizata inca de la varsta anteprescolara, complexitatea fenomenului ludic permite, totusi, decelarea semnificatiilor majore ale jocurilor didactice, regasite in calitate de categorie aparte si in taxonomia specifica prescolarului (dupa Glava, A., Glava, C, 2002).

Astfel, se precizeaza faptul ca jocul didactic este o forma de activitate accesibila copilului, prin care se realizeaza o parte din sarcinile instructiv-educative si formative ale activitatilor obligatorii din gradinita, dar si a celor liber alese, intr-o atmosfera distractiva, antrenanta si motivanta.

Valoarea practica a jocului didactic consta in faptul ca in procesul desfasurarii lui, copilul are ocazia sa-si aplice cunostintele dobandite in diverse tipuri de activitati, sa isi exerseze priceperile si deprinderile in cadrul unei activitati placute, in care sarcina si conditiile de invatare sunt stabilite de cadrul didactic, dar elementul ludic este prezent prin integrarea unor momente de surpriza, asteptare, incercare a capacitatilor personale si de intrecere intre copii.

Jocurile didactice pot imbraca adesea forma unor jocuri de miscare, constand in parcurgerea de catre copii a unor trasee identice intr-o intrecere, sau a unor jocuri sportive combinate cu jocul de creatie: jocuri-concurs in care copiii indeplinesc rolurile anumitor personaje (de exemplu, in jocul 'Dacii si romanii').

Jocurile didactice care urmaresc explicit dezvoltarea psihica pot fi si acestea foarte variate, in 1989, J. Moyles, (adaptare in Glava, A, Glava, C, 2002, p. 211-212) dupa criteriul ariei psihofizice exersate, le clasifica astfel:

Jocul psihomotor care vizeaza dezvoltarea mobilitatii generale si fine

In aceasta categorie includem:

jocuri de constructie, asamblare sau dezasamblare;

jocuri de manipulare a anumitor obiecte, urmarindu-se

coordonarea miscarilor;

jocuri de stimulare senzoriala (de discriminare cromatica,

muzicale etc);

jocuri de miscare creativa (dansul);

jocuri de catarare si/sau escaladare.

Jocul de stimulare intelectuala

Acest tip de joc vizeaza urmatoarele jocuri:

jocuri lingvistice: de comunicare, gramaticale, de exersare a ascultarii active, jocuri de cuvinte;

jocuri de cunoastere a mediului inconjurator: de explorare, de investigatie, de rezolvare a anumitor probleme

jocuri logico-matematice; cu numere, de numarare, de

comparare, analiza, descriere, clasificare, de perspicacitate;

jocuri de creativitate.

Jocul de dezvoltare socio-emotionala

Aceasta ultima categorie se refera ia urmatoarele tipuri de jocuri:

jocuri de comunicare, cooperare;

jocuri de autocontrol: de imobilitate, de tacere;

jocuri de exersare a empatiei: interpretarea unor povesti,

redarea unui personaj, imitatie;

jocuri de prezentare de sine;

jocuri de competitie;

jocuri terapeutice.

Toate aceste categorii de jocuri primesc in practica educationala valente organizatorice si formative specifice in functie de nivelul de dezvoltare a copiilor, jocurile didactice trebuind sa vizeze zona proximei dezvoltari si sa tina cont de linia, generala a evolutiei prescolarilor in activitatea ludica. Alte criterii de adaptare a tipurilor de joc didactic sunt finalitatea urmarita, particularitatile individuale si de grup ale copiilor, sau nevoile lor de cunoastere. La nivelul prescolarilor, acest ultim criteriu ajuta la sesizarea urmatoarelor aspecte:

nevoia de  a exersa, persevera, imita, controla, de a obtine incredere in fortele proprii;

nevoia de a achizitiona noi cunostinte in domenii variate

de interes;

nevoia de a exersa deprinderi fizice si intelectuale si de

a obtine competente specifice;

nevoia de a gandi si crea original;

nevoia de a investiga, cauta si explora neingradit;

nevoia de a comunica, de a adresa intrebari, de a interactiona cu ceilalti pe baza cuvantului;

nevoia de reculegere si reflectie;

nevoia de a se prezenta pe sine (cu posibilitati si limite specifice);

nevoia de a se angaja in activitate in ritm propriu.