Predarea - act de comunicare educationala eficienta

Predarea - act de comunicare educationala eficienta

Subsumandu-se din punct de vedere explicativ-stiintific, modelului comunicational al procesului de invatamant , predarea ca act de comunicare pedagogica are ca obiect de studiu:

- participantii la actul de comunicare (emitator - receptor),

- canalul de comunicare,

- procesele de codare si de decodare a mesajelor,

- relatiile dintre repertorii (gradul lor de congruenta, depasirea barierelor de comunicare, tipurile si formele de comunicare, comunicarea verbala dar si comunicarea nonverbala, empatia, etc.

Comunicarea, din perspectiva instructionala a fost definita de Level &

Galle (1988), ca 'o comuniune a elementelor cognitive, afective cu scopul de a transmite informatia, a inspira o credinta, a induce o emotie, sau a da la iveala un comportament printr-un proces alternant de interactiune intre scris, vizual, nonverbal, vocal, auditiv, simbolic si comportament'.

Caracteristicile comunicarii instructionale - interpersonale sunt:

simbolistica;

bipolaritatea;

adaptabilitatea;

intentionalitatea;

afectivitatea, etc.

Modalitatile de comunicare instructionala sunt: comunicarea verbala si

comunicarea nonverbala.

Comunicarea verbala

Caracteristicile comunicarii verbale sunt determinate de faptul ca are

ca principal instrument de realizare limbajul si ca modalitati de'exprimare':

- comunicarea verbala simpla;

- convingerea;

- sugestia.

In timp ce primele doua exploateaza functia cognitiva si comunicativa a limbajului furnizeaza procedeele schimbului reciproc de informatie rationala, sugestia utilizeaza cu precadere functiile expresive si persuasive a limbajului ce furnizeaza procedeele schimbului reciproc de informatie emotionala.

Comunicarea nonverbala

Se detaseaza prin faptul ca instrumentul de realizare a acestei forme de comunicare este constituit din elemente paralingvistice; aceasta forma de comunicare este folosita pentru exprimarea atitudinilor interpersonale, a starilor psihice afective, dar si pentru consolidarea, nuantarea si precizarea ideilor transmise. Comunicarea nonverbala este o realitate si o permanenta a relatiilor educationale, transmitand sensuri revelatoare. In aceeasi masura insa, putem constata gradul sau de ambiguitate, existand chiar riscul unor induceri in eroare in cazul in care nu se tine seama de context, de cultura careia ii apartin elevii, de desfasurarea relatiei cu emitatorul sau de starea afectiva a momentului respectiv. Functiile comunicarii nonverbale includ:

repetarea (intarirea mesajului verbal);

substituirea (inlocuirea exprimarii verbale a unei stari de spirit);

complementaritatea (completeaza, precizeaza tipul de relatie a interlocutorilor);

accentuarea (subliniere unor parti din mesaj);

ajustarea (indica disponibilitatea spre dialog);

contrazicerea (existenta unor mesaje duble in sens evident sau subtil).

Schema procesului de comunicare didactica / instructionala

E = emitator,

R = receptor (cele doua roluri pot fi schimbate),

canal de comunicare,

obstructii si blocaje,

R = repertoriul E (Re) si repertoriul R (Rr)

Comunicarea se produce atunci cand repertoriile celor doi participanti - desemnam prin repertoriul elevului si al profesorului, totalitatea structurilor cognitive, mnezice si operationale specifice situatiei -, interactioneaza);

Comunicarea de continuturi - stimuli tine seama, dupa J. Bruner, de

modurile (registrele) dominante in care elevii isi reprezinta cele predate:

- reprezentarea activa (registrul actional) bazata pe actiunea si observatia directa a obiectelor si fenomenelor reale, ceea ce permite o organizare senzoriala a datelor;

- reprezentarea iconica (registrul figural), bazate pe imagini concentrate sau grafice care tin locul notiunii;

- reprezentarea simbolica (registrul simbolic) ce se sprijina pe utilizarea de cuvinte, propozitii simbolice sau logice (in limbajul obisnuit, logic, in limbajul matematic), ceea ce permite o mare concentrare semantica.

Corespunzator acestui mod de intelegere a predarii, invatarea reprezinta un proces de inmagazinare de cunostinte si deprinderi, iar elevul este privit ca un 'burete care absoarbe stiinta pana la saturatie, iar prin presare o reda', ori ca un recipient gol umplut de informatii, rolul acestuia fiind de a invata ascultand, citind, vazand sau imitand.

Modelele de comunicare interpersonala au fost restructurate in ultima

perioada de timp ca urmare a definirii comunicarii in sens de imbinare a unui proces cu o interactiune comportamentala. Astfel, modelele rezultate in urma sintezei sunt:

a. Modelul procesual

b. Modelul interactiv

c. Modelul sistemic

d. Modelul comportamental

Contextul in procesul de comunicare interpersonala este un fapt deosebit de important si este considerat ca fiind 'o organizare ale carei proprietati specifice sunt date de intentia de a comunica, de sensul comunicat, de posibilitatea de interpretare din partea receptorului', de o anumita situatie in care se inscrie (Tatiana Slama- Cazacu 'Introducere in psiholingvistica', Bucuresti, EDP, 1968).

Functiile contextului in comunicarea interpersonala sunt:

Selectiva;

de individualizare;

complementare;

creative;

transformative;

orientative.

Totodata sunt de mentionat si limitele contextului asupra comunicarii

interpersonale educationale.

Principiul pe care trebuie sa-l respecte cadrul didactic la acest palier

al analizei este principiul adaptarii la context. Adevaratii maestri ai comunicarii, cadre didactice nu sunt aceia care fac apel la semne rare si nici cei ce se multumesc cu clisee, ci cei care manipuland codurile obisnuite, reusesc sa-si exprime complet mesajul, folosind toate mijloacele organizarii expresive prin adaptare la context. Aceasta este o tehnica productiva, bazandu-se pe un raspuns adecvat la situatii, implicand atat permanenta acordare a axei bipolare -emitere receptare prin organizarea contextuala a expresiei si interpretarii, dar si conectarea procesului comunicarii la realitatea educationala imediata.

Relatiile interpersonale din clasa sunt indestructibil legate de procesele de comunicare. O anumita functie care exercita o multitudine de implicatii asupra comunicarii educationale in grup este functia metalingvistica.

Opiniile de pana acum referitoare la comunicarea educationala considera activitatea anterioara nu numai ca rezultat imediat al coincidentei repertoriilor celor doi agenti ai comunicarii ci, au in vedere si permanenta preocupare a interactantilor de a intelege si de a se face intelesi prin ceea ce comunica. Aceasta a doua conditie a unei bune comunicari constituie, in fapt, substanta functiei metalingvistice a comunicarii.

Continutul functiei metalingvistice la nivelul celor doi agenti se

prezinta astfel:

pentru emitator: in procesul comunicational suntem siliti sa facem unele precizari 'de suprafata', de ordin formal, care sa faciliteze orientarea atentiei celui care receptioneaza catre ceea ce ne-am propus sa-i comunicam. Expresii ca: 'trebuie sa privesti problema din aceasta perspectiva', 'trebuie sa ai in vedere urmatorul aspect', 'spunand acestea ma refer la'; evidentiaza preocuparea emitatorului de a se face inteles, de a preciza contextul care insoteste informatia si in care aceasta este valabila.

pentru receptor: acesta, atunci cand nu intelege ce i se transmite, cere unele lamuriri, de obicei, sub forma de intrebare: 'Ce vreti sa spuneti ? 'La ce va referiti cand', 'Definiti exact termenii 'Din ce perspectiva priviti'.

Asadar functia metalingvistica a limbajului presupune centrarea mesajului asupra codului, corespunzator preocuparilor de a intelege si de a fi inteles. Aceasta functie e frecvent intalnita si in comunicarea scrisa sub forma apozitiilor explicative. De multe ori este inlocuita de paranteze (se dau exemple, se fac precizari, se fac clarificari) sau de liniile de pauza, ori punctele de suspensie, pentru delimitarea unei explicatii suplimentare.

Impactul acestei functii in procesul educational este major, respectarea acesteia influentand succesul comunicarii, prin decodificarea exacta a mesajului. Precizarile de ordin metalingvistic nu contin o informatie stiintifica, nu constituie esenta comunicarii, dar absenta lor conduce la neintelegeri si la interpretari eronate sau la reinterpretari. pana la un punct aceste reinterpretari, de multe ori

subiective, pot stimula gandirea imaginatia (prin jocul ideilor) dar perpetuarea lor creeaza confuzie, divergente, fenomene de disonanta.

Ca urmare a cerintei de a se face inteles, cadrul didactic va trebuie sa

dezvolte o serie de conduite cum ar fi:

o explicarea termenilor si a calificativelor utilizate, folosind pauzele in vorbire, sau apeland la expresii suplimentare;

o precizarea punctelor de vedere, a perspectivelor din care cadrul didactic abordeaza o situatie, de invatare normala sau de criza, obisnuindu-i pe elevi sa practice si ei acelasi stil metalingvistic;

o anticiparea inca din timpul proiectarii continutului informational a multor nelamuriri care pot aparea in timpul desfasurarii activitatii. Incercarea de depasire a situatiei se va face tinand cont de volumul vocabularului elevilor si de stadiul dezvoltarii gandirii acestora.

De cele mai multe ori elevii nu au curajul sa recunoasca faptul ca nu au inteles, si cu atat mai mult sa intrebe, sa puna intrebari suplimentare. Nu e vorba numai de lipsa curajului ci si de faptul ca nu li s-a deschis o asemenea perspectiva (efecte ale comunicarii unidirectionale de genul: transmitere - receptare pasiva). In consecinta, elevii trebuie invatati sa intrebe. Aceasta presupune o receptare activa a celor comunicate si o acceptare critica, supusa unei judecati de valoare (acceptare dupa trecerea ideii prin filtrul propriei sale personalitati). Si aici rolul cadrului didactic este important in stimularea acestui mod de a gandi la elevi, prin solicitarea opiniei acestora si a propriei interpretari.   E important de asemenea ca elevii sa-si puna intrebari si sa puna intrebari, de fapt sa fie lasati si educati sa puna intrebari. Toate acestea in conditiile specifice ale predarii - invatarii vor capata valente suplimentare.

Paraverbal si nonverbal in comunicarea instructionala

Paraverbalul si nonverbalul in comunicarea instructionala - interpersonala au un rol major. Paraverbalul reprezinta modul concret in care 'curge' vorbirea noastra. De foarte multe ori insa insuccesul unei prezentari e determinat tocmai de acest aspect: constatam ca un vorbitor, cum este cadrul didactic, ii face pe elevi sa caste din cauza monotoniei discursului, altul striga prea tare acoperind intreaga receptie a mesajelor, iar, ceilalti elevi / studenti, in calitate de auditoriu

nu pot sa inteleaga nimic din ceea ce doreste sa transmita cadrul didactic, fie depun eforturi substantiale pentru patrunderea mesajului din discurs.

Concret, aspectul paraverbal al discursului nostru, contine, ca elemente de baza, forta sau volumul, ritmul si fluenta, inaltimea sau tonalitatea si modul de articulare a cuvintelor. De regula 'manipulam' aceste aspecte in mod inconstient, ca rezultat al inzestrarii naturale sau al experientei de viata. Cele cateva reguli ale paraverbalului pe care cadrul didactic, in calitate de manager al grupului trebuie sa le respecte.

Volumul vocal trebuie sa varieze de la un moment al discursului la altul; este recomandabil sa se vorbeasca mai tare si cu mai mult entuziasm la inceputul si la sfarsitul prezentarii, pentru a sublinia obiectivele si concluziile.

In general volumul sonor trebuie adaptat ambiantei: redus daca sala este mica si ridicat daca sala este mai mare. In orice caz, este bine sa nu dati impresia de tipat, imprima o nota de disperare.

Ritmul vorbirii trebuie sa fie si el variat pentru a 'sparge' monotonia. E bine sa se vorbeasca mai rar cand se subliniaza ideile principale, sa se mareasca ritmul la pasajele de tranzitie si sa se mentina alert la pasajele descriptive si la cele familiare grupului. Este recomandabil sa se evite vorbirea 'impiedicata' (ruperi prea dese de ritm) care afecteaza atat intelegerea problemei cat si discursul. Ritmul poate fi corectat prin miscari corporale adecvate. Pauzele in vorbire isi au rolul lor foarte bine precizat: pregatirea clasei pentru o idee foarte

importanta, captarea atentiei. Evitati 'sunetele fara cuvinte'.

Tonalitatea trebuie sa fie normala. Ridicarea tonului este recomandabila pentru a sublinia ideile esentiale si pentru 'calmarea' unei sali turbulente.

Adesea se poate obtine un efect similar numai prin coborarea brusca a tonalitatii. Tonul ascutit poate fi considerat ca agresiv si anticipant al unei reactii de atac. Articularea cuvintelor trebuie sa fie clara, distincta si corecta, fara a putea fi invinuita de 'pedanterie' (mai ales la numele proprii si la termenii de specialitate din limbile straine). Este bine sa se evite inghitirea unor silabe, primele si ultimele, ale unor cuvinte, deoarece creeaza o impresie de superficialitate si neglijenta.

Nonverbalul in relatiile instructionale - interpersonale se refera la modul in care privirea, corpul si gesturile noastre acompaniaza discursul propriu-zis, fortificand sau reducand efectele lui asupra clasei.

In timp ce aspectul verbal si cel paraverbal, sunt predominant constiente si, deci controlabile, cel nonverbal este cu precadere inconstient, ceea ce face ca posibilitatile de a-l controla sa fie foarte reduse (dar nu inexistente). Primul demers este acela al decodificarii limbajului,atunci cand asistam la prezentari ale elevilor (insoteste de cele mai multe ori feedback-ul). De multe ori, calitatile mesajului pot fi viciate de contradictiile existente intre mesajul verbal (foarte usor de manipulat) si mesajele nonverbale (mult mai dificil de controlat). Totul

este ca sa aducem indicatorii unei asemenea situatii la nivelul constiintei. Ca atare s-au dezvoltat discipline stiintifice intregi care abordeaza asemenea aspecte si care studiaza:

aspectul fizic;

pozitia;

corpului;

miscarile corporale (mai ales cele de apropiere sau de departare) gesturile mainilor;

privirea si miscarile ochilor;

chiar si imbracamintea si bijuteriile ce pot fi proiectate cu diverse ocazii. Si la acest nivel, la fel ca in cazul elementelor paraverbale 'rafinarea'

aspectelor nonverbale se realizeaza pe masura ce inaintam in varsta si experienta. Gesturile, din punct de vedere nonverbal nu au neaparata valoare in sine, ci doar in combinatii si, evident in functie de situatie. De exemplu, o incrucisare a bratelor sau a picioarelor poate indica, pur si simplu ca este frig in sala de clasa. Chiar daca aspectul inconstient primeaza, anumite gesturi pot fi exersate, mai ales atunci cand exprima adevaratele noastre intentii. Astfel, putem face mai mult in directia detensionarii atmosferei, pentru cresterea increderii reciproce sau a eficacitatii generale a discursului, prin anumite atitudini si gesturi corporale. Aici se poate adauga ca 90 % din opinia care ne-o facem despre alta persoana, sau pe care acesta si-o face despre noi insine (avem in vedere la acest nivel relatia profesor-elev), se construieste in primele 50 de secunde ale intalnirii,

timp in care, cu certitudine, nu poate fi realizat un schimb de replici.

Prima impresie se schimba foarte greu, deci, atentie cadre didactice la

nonverbal

Tot ceea ce inseamna comunicare instructionala - interpersonala in

clasa se prezinta ca fiind o componenta esentiala a reusitei didactice,

aflata in atentia si la dispozitia cadrului didactic.