METODE DE EVALUARE

Metoda semnifica o "cale de urmat" pentru realizarea unui obiectiv bine precizat si definit, un demers de cercetare sau investigare a modalitatilor eficiente de cunoastere. Circumscrisa actiunii instructiv-educative, metoda devine acea cale eficienta de organizare si de conducere a invatarii sub semnul comun al aceluiasi mod de actiune obiectivat in interactiunea dintre profesor si elevii sai.

Din perspectiva evaluativa, metoda cumuleaza aceleasi semnificatii educationale, reprezentand un mod eficient de realizare a demersului initial in vederea atingerii obiectivelor de evaluare propuse.

Adrian Stoica sustine ca metoda este o cale prin care profesorul "ofera elevilor posibilitatea de a demonstra nivelul de stapanire a cunostintelor, de formare a diferitelor capacitati testate prin utilizarea unei diversitati de instrumente adecvate scopului urmarit".

Relatia dintre metoda de evaluare si instrumentul de evaluare trebuie interpretata ca o relatie de dependenta univoca a instrumentului de metoda, in sensul ca cel dintai isi subsumeaza valentele formative si operationale realizarii perspectivei metodologice propuse.

Astfel, metoda de evaluare vizeaza intregul demers de proiectare si realizare a actului evaluativ, de la stabilirea obiectivelor de evaluare prin care se intentioneaza obtinerea informatiilor necesare si relevante pentru scopurile propuse. Din acest unghi de vedere, instrumentul de evaluare este parte integranta a metodei, reprezentand concretizarea la nivel de produs a optiunii metodologice a cadrului didactic pentru testarea performantelor elevului intr-un domeniu bine definit.

In desfasurarea procesului evaluativ, masurarea si aprecierea (cele doua etape importante) capata semnificatii si coerenta in functie de metoda utilizata in sustinerea acestui demers. In contextul metodologic ales pentru un anumit tip de evaluare instrumentul in sine devine partea operationala relationala cu sarcina de lucru prin intermediul careia elevul demonstreaza abilitati si capacitati specifice situatiei de invatare sau de evaluare.

Instrumentul de evaluare este cel care pune in valoare atat obiectivele de evaluare, cat si demersul initiat pentru a atinge scopul propus, uneori reusind chiar o schimbare a modului de abordare a practicii evaluative curente sau a celei de examen.

In functie de obiectivele educationale urmarite, se folosesc strategii de evaluare variate, ce imbina evaluarea continua, cu utilizarea diferitelor forme de testare.

Este esential ca aceste actiuni de evaluare sa fie judicios echilibrate, pastrandu-se cu masura raportul dintre aspectele informative si cele formative cuprinse in obiectivele procesului de predare-invatare.

Folosirea echilibrata a strategiilor de evaluare mentionate impune, la randul ei, diversificarea tehnicilor si a instrumentelor de evaluare:

metode traditionale:

probe orale;

probe scrise;

probe practice. 

metode alternative ( complementare ):

observarea sistematica a elevilor;

investigatia;

chestionarul;

proiectul ( miniproiectul );

portofoliul;

tema pentru acasa;

tema de lucru in clasa;

grile de evaluare;

scale de evaluare;

autoevaluarea.

a ) METODE TRADITIONALE

Progresul achizitiilor in domeniul pedagogiei se realizeaza intotdeauna pornind de la ceea ce practica pedagogica a confirmat ca eficient.

De aceea, in evaluarea continua, metodele traditionale nu reprezinta ceva vechi, perimat. Ele sunt considerate acele metode care au dobandit acest apelativ datorita faptului ca raman cele mai des utilizate metode, cu conditia de a se asigura calitatea corespunzatoare a instrumentelor si echilibrul intre probele scrise, orale si practice, prin proba intelegandu-se orice instrument de evaluare proiectat, administrat si corectat de catre invatator.

Din categoria metodelor traditionale fac parte:

a)      Probele orale;

b)      Probele scrise;

c)      Probele practice. 

a) Probele orale - reprezinta metoda cel mai des utilizata la clasa. Ion T. Radu o considera tehnica de examinare, V. Pavelcu - proba, iar I. Nicola metoda si procedeu evaluativ - stimulativ "o forma de conversare prin care profesorul urmareste volumul si calitatea cunostintelor, priceperilor si deprinderilor elevilor si capacitatea de a opera cu ele".

Unele dintre caracteristicile probelor orale pot fi percepute ca avantaje cum ar fi:

- flexibilitatea si adecvarea individuala a modului de evaluare prin posibilitatea de a alterna tipul intrebarilor si gradul lor de dificultate in functie de calitatea raspunsurilor oferite de catre elev;

- posibilitatea de a clarifica si corecta imediat eventualele erori sau neintelegeri ale elevului in raport cu un continut specific;

- formularea raspunsurilor urmarind logica si dinamica unui discurs oral, ceea ce ofera mai multa libertate de manifestare a originalitatii elevului, a capacitatii sale de argumentare etc.;

- posibilitatea data invatatorului de a realiza evaluari de ordin atitudinal sau comportamental;

- stabilirea unei interactiuni optime invatator-elev etc.

Alte caracteristici trebuie vazute ca limite ale acestor probe, dintre care se pot mentiona:

- diversele circumstante (factori externi) care pot influenta obiectivitatea evaluarii atat din perspectiva invatatorului, cat si a elevului;

- nivelul scazut de fidelitate si validitate;

- consumul mare de timp, avand in vedere ca elevii sunt evaluati individual.

b) Probele scrise - sunt practicate si uneori chiar preferate, datorita unora dintre avantajele lor imposibil de ignorat in conditiile in care se doreste eficientizarea procesului de instruire si cresterea gradului de obiectivitate in apreciere. Ioan Cerghit considera ca probele scrise se datoreaza unor "considerente obiective (numar redus de ore la unele discipline, programa si clase aglomerate) cat si unor considerente psihopedagogice deoarece lucrarile scrise dau posibilitatea elevilor sa lucreze in ritm propriu, relevand mai

pregnant capacitatea lor de organizare a cunostintelor lor dupa un plan logic, expunere, disciplina in gandire, deprindere de munca, independenta, putere de sinteza si de exprimare in scris etc." Un alt avantaj al probelor scrise ar fi acela ca au o valoare de obiectivitate si impartialitate mai mare decat cele orale.

Probele scrise aduc desigur si dezavantaje si anume:

ofera elevului o slaba retroinformare utila;

ingradesc sever sfera cunostintelor ce urmeaza a fi verificate;

lipseste climatul psihologic si cel afectiv. 

c) Probele practice - ofera posibilitatea evaluarii capacitatii elevilor de a aplica cunostintele in practica, precum si a gradului de stapanire a priceperilor si a deprinderilor formate. Sunt cunoscute multiple forme de realizare: experiente de laborator, lucrari experimentale, desene, schite, grafice etc.

Activitatile practice ofera posibilitatea elevului de a-si dezvolta atat competentele generale

( comunicare, analiza, sinteza, evaluare ), cat si pe cele specifice, aplicative ( utilizarea datelor , a instrumentelor de lucru , interpretarea rezultatelor ).

Metodele traditionale de evaluare, concepute ca realizand un echilibru intre probele orale, scrise si cele practice, constituie la momentul actual elementele principale si dominante in desfasurarea actului evaluativ.

b) METODE ALTERNATIVE ( COMPLEMENTARE )

Cele mai importante finalitati ale evaluarii procesului instructiv-educativ, in ultimul timp, se concretizeaza in : * cunostinte si capacitati;

* atitudini (practice , sociale , stiintifice etc.);

* interese;

*capacitatea de a face aprecieri de valoare (opinii, adaptari atitudinale si comportamentale etc.)

Pornind de la aceasta realitate, strategiile moderne de evaluare cauta sa accentueze acea dimensiune a actiunii evaluative care sa ofere elevilor suficiente si variate posibilitati de a demonstra ceea ce stiu dar, mai ales, ceea ce pot sa faca.

Principalele metode alternative sau complementare de evaluare al caror potential formativ sustine individualizarea actului educational prin sprijinul elevului sunt :

a) Observarea sistematica a activitatilor si a comportamentului elevilor;

b) Investigatia;

c) Proiectul;

d) Portofoliul;

e) Autoevaluarea.

a) Observarea sistematica a activitatilor si a comportamentului elevilor in timpul activitatii didactice este o tehnica de evaluare ce furnizeaza invatatorului o serie de informatii, diverse si complete, greu de obtinut astfel prin intermediul metodelor de evaluare traditionala. Observarea este adeseori insotita de aprecierea verbala asupra activitatii/raspunsurilor elevilor.

Pentru a inregistra informatiile de care are nevoie invatatorul are la dispozitie practic cinci modalitati:

I.            fisa de observatii curente;

II.         fisa de evaluare ( calitativa );

III.       scara de clasificare;

IV.      lista de control/verificare;

V.         fisa de caracterizare psiho-pedagogica ( la final de ciclu ). 

I. Fisa de evaluare - este completata de catre invatator, in ea inregistrandu-se date factuale despre evenimentele cele mai importante pe care invatatorul le identifica in comportamentul sau in modul de actiune al elevilor sai precum si interpretarile invatatorului asupra celor intamplate.

II. Scara de clasificare - insumeaza un set de caracteristici ( comportamentale) ce trebuie supuse evaluarii insotite de un anumit tip de scara ( de obicei scara Libert ).

III. Lista de control/verificare - desi pare asemanatoare cu scara de clasificare ca maniera de structurare se deosebeste de aceasta prin faptul ca prin intermediul ei doar se constata prezenta sau absenta unui comportament, fara a emite o judecata de valoare oricat de simpla.

Pentru evaluarea achizitiilor ce vizeaza capacitati superioare, precum si a calitatilor de ordin atitudinal si comportamental, la clasele III-IV se pot utiliza cu succes urmatoarele metode alternative:

b) Investigatia - ofera elevului posibilitatea de a aplica in mod creator cunostintele insusite si de a explora situatii noi de invatare, pe parcursul unei ore de curs. Metoda presupune definirea unei sarcini de lucru cu instructiuni precise, intelegerea acestora de catre elevi inainte de a trece la rezolvarea propriu-zisa, practica, prin care elevii isi pot demonstra un intreg complex de cunostinte si de capacitati.

c) Proiectul - este un demers evaluativ mai amplu, ce permite o apreciere complexa si nuantata a invatarii, ajutand la identificarea unor calitati individuale ale elevilor. Este o forma de evaluare puternic motivanta pentru elevi, desi implica un volum de munca sporit - inclusiv activitatea individuala in afara clasei. Proiectul reprezinta o forma de evaluare complexa, ce conduce la aprecierea unor capacitati si cunostinte superioare, precum:

apropierea unor metode de investigatie stiintifice;

gasirea unor solutii de rezolvare originale;

organizarea si sintetizarea materialului;

generalizarea problemei;

aplicarea solutiei la un camp mai vast de experiente;

prezentarea concluziilor. 

d) Portofoliul - este un instrument de evaluare complex, ce include experienta si rezultatele relevante obtinute prin celelalte metode de evaluare. El reprezinta "cartea de vizita" a elevului urmarind procesul global inregistrat de acesta, nu numai in ceea ce priveste cunostintele achizitionate pe o unitate mare de timp, dar si atitudinile acestuia; este un mijloc de a valoriza munca individuala a elevului, actionand ca factor al dezvoltarii personalitatii, rezervandu-i elevului un rol activ in invatare.

Portofoliul poate fi de doua tipuri: portofoliu de invatare si portofoliu de evaluare. In functie de caracterul sau, se modifica si continutul acestuia. Portofoliul surprinde si evalueaza elevul in complexitatea personalitatii sale, componentele lui inscriindu-se in sfera interdisciplinaritatii.

e) Autoevaluarea - are drept scop sa-i ajute pe elevi sa-si dezvolte capacitatile de autocunoastere si de autoevaluare, sa compare nivelul la care au ajuns cu nivelul cerut de obiectivele invatarii si de standardele educationale, sa-si dezvolte un program propriu de invatare, sa-si autoevalueze si valorizeze atitudini si comportamente.

Unii teoreticieni include examenele ca modalitate de evaluare externa in lista metodelor alternative de evaluare. Examenele certifica, la sfarsit de ciclu scolar, cunostintele si competentele elevilor care le permit acestora sa acceada intr-o noua forma de invatamant, sau intr-un ciclu scolar superior. Ca instrumente de evaluare se folosesc testele standardizate sau nestandardizate, interviul, probele orale etc.

Toate aceste metode complementare de evaluare asigura o alternativa la formulele traditionale, a caror prezenta este preponderenta in activitatea curenta la clasa, oferind alte optiuni metodologice si instrumentale care imbogatesc practica evaluativa.