SPECIFICUL COMUNICARII SOCIALE SI DIDACTICE

SPECIFICUL COMUNICARII SOCIALE SI DIDACTICE

DE CE STUDIUL COMUNICARII

Dictionarul explicativ al limbii romane defineste comunicarea ca fiind: instiintare, veste, raport, relatie.

Comunicarea umana este plina de probleme si dificultati. Cat de des spunem sau auzim fraze de tipul: "Nu am vrut sa spun asta!" sau "Se pare ca nu ai priceput despre ce e vorba!"

Cand se intampla acest lucru inseamna ca procesul de comunicare este lacunar, a dat gres, de aceea nu am fost receptati exact, intelesi si, ca atare, nu am provocat reatia asteptata din partea persoanei cu care comunicam.

Inainte de toate comunicarea este o abilitate personala; aceasta nu poate fi separata de om, asa cum se intampla cu uneltele si instrumentele de tot felul pe care acesta le foloseste in situatii variate. Din aceasta cauza, invatam sa comunicam ca sa ne ne asiguram abilitatile nacesare care permit sa intelegem modul in care gandim si simtim propria persoana cat si pe cei cu care intram in relatii interpersonale. De asemenea, formarea capacitatii de comunicare ne ofera o mai mare libertate sa ne dirijam adecvat comportamentul propriu si, totodata, sa imtelegem comportamentul celorlalti.

Sensibilizandu-ne asupra complexitatii ariei de investigat, consideram ca studiul comunicarii se refera la aspectele urmatoare:

cunoastere ce se intampla cand oamenii comunica cu ei insisi si cu altii;

intelegere - cum cunostintele obtinute prin studiu pot fi folosite sa explicam si sa interpretam procesele comunicarii din viata de fiecare zi;

abilitate - folosirea cunoasterii si intelegerii dobandite ca sa comunicam eficient.

In trecut arta comunicarii eficiente (capacitatea de a exprima ideile si opiniile proprii si intelegerea lor de alti oameni) a fost gandita ca se baza doar pe folosirea corecta a limbii. Dar studiul comunicarii a mers dincolo de acest lucru si a inclus folosirea "potrivita" atat a limbii cat si altor forme de comunicare. Le studiem pe acestea ca sa fim in masura sa intelegem oamenii si sa putem dialoga eficient cu ei. Aceasta, pentru ca arta de a comunica nu este un proces natural ori o abilitate cu care ne nastam. Noi invatam sa comunicam.de aceea trebuie sa studiem ce invatam ca sa putem apoi sa folosim cunostintele dobandite cu eficienta.

S-a constatat ca toata comuicarea implica creatia si schimbul de intelesuri. Aceste intelesuri sunt reprezentate prin "semne" si "coduri". Se pare ca oamenii au o adevarata nevoie sa citeasca intelesul actiunilor umane. Atunci devine limpede ca prin observarea si intelegerea acestui proces putem fi mai constienti referitor la ce se intampla cand noi comunicam in contextul diversitatii relatiilor interumane in care suntem angajati.

CE ESTE COMUNICAREA?

Intr-o prima formulare putem spune: comunicarea reprezinta o diversitate de comportamente, procese si tehnologii prin care intelesul este transmis sau derivat prin informatie. Termenul este folosit sa descrie activitati diverse: conversatia, schimbul de date intre computere, impactul emotional al unei lucrari de arta, cursul unui zvon intr-o institutie etc. Data aceasta varietate de situatii in care termenul este utilizat , nu sunt limite clar definite ale domeniului comunicarii asa cum nu exista nici un model universal acceptat al procesului prin care se realizeaza comunicarea.

Comunicarea a facut obiectul abordarii de catre numerosi autori care au descris si analizat acest proces si efectele sale. Fara a pierde din vedere tratarea academica a comunicarii, o posibila explicatie pragmatica a cesteia poate incepe de la o seri de interogatii simple: Ce a spus X?, Vorbeste Y serios? In acest mod incepe totul . Depinde de noi cei care comunicam daca vorbim clar sau confuz. Vorbitori, scriitori, cititori, ascultatori suntem fiecare. Singura intrebare ce se iveste este ce si cum transmitem pentru ca a nu comunica este un lucru imposibil. Raspunsul este incerdibil de simplu cu toate ca autori de lucrari in domeniu au scris sau pot scrie volume intregi cu raspunsuri care au ambitia de a fi cat mai complete. Comunicarea umana are ca tel prioritar producerea unei actiuni. Iar daca simplificam pana la esential vom ramane numai cu cuvantul ACTIUNE.

Cum bine stim, termenul ACTIUNE este legat strans de termenul EFICIENTA, iar orice ACTIUNE EFICIENTA presupune formarea unei CAPACITATI UMANE care se realizeaza intr-un anumit PROCES DE INVATARE. Devine limpede ca putem vorbi de necesitatea formarii unei CAPACITATI DE COMUNICARE EFICIENTE. Dar oricat ar fi de simplu rationamentul de mai sus, el presupune totusi sa lamurim intelesul termenilor care intra in logica ideilor afirmate.

Intr-o definitie mai riguroasa care, patrund esenta, o putem gasi intr-o forma sau alta in orice dictionar, comunicarea este un proces prin care informatia este schimbata intre indivizi printr-un sistem comun de simboluri, smne si comportamente. Dintr-un anumit punct de vedere, in sfera acestui concept intra si comunicarea in si catre sine pe care o face orice individ, adica ceea ce numim comunicarea intrapersonala. In esenta, aici avem in vedere vorbirea interioara, un fel de vorbire tacuta cu sine insusi care este un element central in problema relatiei dintre gand si limbaj. In fond, vorbirea interioara nu poate exista fara iteractiune.

Notiunea de capacitate o putem defini ca puterea dobandita prin invatare de a face ceva competent, ceva care reprezinta o aptitudine sau o abilitate dezvoltata. Pusi cei doi termeni impreuna, devine clar ca putem dobandi o capacitate de comunicare buna prin invatare si ca aptitudinile si abilitatile pe care ni le formam sunt foarte utile pentru a face mai eficiente masajele pe care le transmitem.

Afirmam cu tarie ca formarea unei capacitati de comunicare eficiente reprezinta o cerinta importanta, daca nu chiar esentiala, pentru a avea sansa reusitei in viata personala cat si in cea sociala.

Daca ne raportam la experienta noastra zilnica descoperim ca prin comunicare suntem in masura sa stabilim legaturi cu alti oameni. Conexiunile sunt facute intre o persoana si alta persoana ori intre un grup de oameni si alt grup de oameni. Uneori conexiunea este imediata, asa se intampla cand vorbim fata in fata. Alteori o conexiune este "amanata", lucru care se petrece cand oamenii care se ocupa cu publicitatea comunica cu noi prin reclamele de pe strada. Dar o conexiune se realizeaza in principal prin ce numim forme si media.

Trebuie sa tinem minte realitatea ca a fi capabil sa vorbesti cuiva nu inseamna ca poti ajunge sa spui tot ceea ce vrei. Avand conexiunea realizata, noi trebuie sa invatam cum sa o folosim la nivel maxim al abilitatilor noastre de comunicare.

Traim cominicarea ca o activitate deoarece atunci cand transmitem cat si atunci cand receptam construim comunicare, lucram asupra acesteia. Spre exemplu, cand discutam cu cineva ne angajam in descifrarea sensului spuselor celeilelte persoane tot la fel de mult cat ne preocupa propria noastra vorbire. Pentru acelasi motiv, nu este adevarat sa spui ca vizionarea unei emisiuni la televizor este pasiva. Din contra, in acest caz avem de-a face cu un grup de oameni care s-au angajat impreuna pentru a realiza un program asa ca noi suntem angajati activ pentru a gasi un sens programului pe care acestia l-au facut.

Comunicarea reprezinta ceva pe care o invatam cum sa o facem. In realitate, nu numai ca invatam sa comunicam, dar de asemenea folosim comunicarea sa invatam cum sa comunicam. Acest lucru se intampla in scoli si universitati in orice moment.

Experientele noastre timpurii includ vorbirea si gesticulatia facuta de altii catre noi. La randul nostru, invatam aceste actiuni prin exercitiu, incercare, eroare. Dar exista oameni care cred ca suntem nascuti cu asemenea capacitati de baza care ne ajuta sa invatam cum sa vorbim si sa intelegem ce vedem. Oricum, cea mai mare parte a capacitatilor noastre de comunicare trebuiesc sa fie invatate. Iata o ilustrare simpla a celor afirmate: un copil roman nascut in tara noastra, dar care a crescut in japonia va fi , cu exceptia infatisarii, un japonez. Aceasta inseamna ca persoana va invata sa comunice in modurile in care o face un japonez. De unde putem spune ca abilitatile vorbirii si scrierii nu sunt naturale. Acestea sunt invatate de la parinti si frati precum si in scolile pe care le urmam.

Realitatea este ca traim comunicarea ca ceva pe care o invatam si acest lucru are consecinte importante pentru oricine studiaza problematica acesteia. Acesta inseamna ca trebiue sa luam in considerare intrebari cum sunt: De ce invatam? Cum invatam? si Ce efect are acest lucru asupra noastra?

Putem imparti experientele noastre despre comunicare in patru categorii care, isi au drept criteriu de clasificare, numarul de oameni implicati in actul comunicarii.

a)     Comunicarea intrapersonala este comunicarea in si catre sine. Cand gandim comunicam cu noi insine. De exemplu, reflectam asupra evenimentelor unei zile sau rezolvam in minte   o problema care ne preocupa. De asemenea, vorbim noua insine sau putem sa scriem jurnale penrtu noi insine. Este clar ca persoana care face si primeste comunicarea suntem noi.

b)     Comunicarea interpersonala este comunicare intre oameni. In mod obisnuit acesta categorie se refera la doi oameni care interactioneaza fata in fata. Dar este bine sa evidentiem acest tip de comunicare de multe ori are loc in situatii unde sunt mai mult de doua persoane prezente. Exemple familiare a situatiilor interpersonale sunt convorbire dintre un vanzator si un client, conversatia dintre doi oameni la o ceasca de cafea sau discutia la un interviu. Realitatea contractului fata in fata ne arata ca in acesta categorie se accentueaza pe formele verbale si nonverbale ale comunicarii.

c)     Comunicarea in grup este comunicarea intre membrii grupurilor si comunicarea dintre oamenii din grupuri cu alti oameni din afara acestora. In acest caz este folositor sa facem distinctia dintre grupuri mici si grupuri mari. Grupurile mici sunt diferite de perechile de indivizi care care interactioneaza fata in fata. Cu toate acestea, in grupurile mici comunicarea interpersonala este o prezenta consatanta deoarece tipul de interactiuni fata in fata predomina dinamica acestor grupuri. O familie este un grup mic, la fel ca si un grup de prieteni care ies impreuna intr-o seara sau intrunirea consiliului de conducere de la o firma. Grupurile mari sunt diferite de grupurile mici nu numai prin faptul ca sunt de dimensiuni considerabile, dar acestea sunt constituite adesea pentru scopuri care se deosebesc serios de cele ale grupurilor mici.

d)     Comunicarea de masa este comunicarea primita de sau folosita de un numar mare de oameni. Asa cum am putut vedea din discutia de mai inainte, tipurile mentionate nu se intemeiaza pe un numar strict precizat de oameni. Atunci putem spune ca un concert in aer liber pentru un mii de oameni poate fi numit rezonabil comunicare de masa. Problema este ca numarul implicat in orice moment trebuie sa fie mult mai mare decat orice altceva pe care noi in mod firesc sa il numim grup.

Orice actiune umana este determinata, printre altele, de nevoi si scopuri. O nevoie este simtita ca ceva interior; scopul, la randul lui, recunoaste rezultatul pe care il dorim realizat la nevoia respectiva. Oamenii trebuie sa aiba un motiv care ii determina sa comunice, relatia dintre nevoi si scopuri asigura acest lucru. Merita sa subliniem ca de cele mai multe ori cand oamenii comunica urmaresc sa atinga mai mult decat un singur scop in acelasi timp.

Conceptul de scop ne ajuta sa explicam ce anume oamenii intentioneaza sa realizeze cand comunica. Dar nu suntem constienti intotdeauna de scopurile noastre. In exemplul dat mai inainte este foarte posibil ca persoana care ne spune ceva in mod constient nu vroia sa epateze prin cunostintele sale. Dar prin examinarea cuvintelor folosite, gesturilor si vocii, putem fi capabili sa intelegem ca acesta, in cele din urma, acest lucru a facut.

Exista un numar de scopuri si nevoi ale comunicarii pe care le vom descrie pe scurt in continuare.

Comunicam sa supravietuim si sa ne satisfacem trebuintele personale. Pentru a ne asigura trebuintele de baza astfel ca haine, adapost etc. trebuie sa comunicam. De asemenea, daca realizam existenta unui pericol fizic, comunicam cu altii ca sa-i avertizam si ca sa-i ajutam.

Prin comunicare schimbam informatii cu alti oameni deoarece in toate situatiile de viata in care suntem pusi ca sa ne satisfacem trebuintele personale trebuie sa comunicam.

Comunicarea face posibila cooperarea. Pentru a putea trai si munci impreuna cu alti oameni trebuie sa comunicam. Este evident ca nevoia noastra sa formam grupuri vine in realitate de la necesitatea de a coopera unul cu altul pentru a supravietui, pentru ca numai astfel putem sa asiguram atat trebuintele de baza cat si toate aspiratiile care ne definesc ca oameni. In acest sens, familia se impune ca un grup primordial pentru orice om.

Comunicam sa formam si sa mentinem relatii interpersonale. Aceasta vine in mod natural de la cele spuse mai inainte. Avem nevoie de familie si de perieteni , spre exemplu, deeoarece acestia reprezinta suportul fiecaruia dintre noi de-a lungul intregii vieti. Comunicarea reprezinta liantul relatiilor interpersonale cu membrii familiei si cu prietenii apropiati, dupa cum tot aceasta, cand este deficitara, constituie cauza majora a esecurilor din familie sau a relatiilor de prietenie. In esenta, prin comunicare mentinem, intarim sau distrugem o relatie interumana.

Comunicam sa convingem pe alti oameni sa gandeasca la fel ca noi sau sa actioneze asa cum noi actionam. Cel mai evident exemplu de acest fel il reprezinta reclamele. De obicei, agentii de publicitate cauta sa schimbe opiniile si atitudinile oamenilor cu privire la reclama produsului sau serviciului oferit. Comunicarea persuasiva este cel mai comun mod sa realizam ce dorim de la cineva; de la a ne da ceva bani cu imprumut si pana ca sa ne ajute sa reparam masina. Este adevarat, cuvantul persuasiv are si un sens al manipularii, adica sa obtinem ce vrem. Dar in acest sens noi suntem manipulatori in fiecare zi.

Comunicam ca sa castigam sau sa exercitam putere asupra altor oameni. Intr-o anumita masura aceasta pare sa fie la fel ca si comunicarea persuasiva; scopul nostru este sa determinam pe altii sa faca ceea ce noi vrem ca acestia sa faca. Acest lucru poate sugera comunicatorului privilegii speciale in termeni a ce conoaste sau a mijloacelor comunicarii pe care le utilizeaza.

Comunicam sa mentinem atat societatea cat si organizatiile noastre laolalta. Cu cat este mai mare societatea sau organizatia cu atat este nevoie de mai multa comunicare. Reprezinta o problema practica de cea mai mare importanta pentru buna desfasurare a afacerilor , conducera si dezvoltarea formelor moderne de comunicare.

Folosim comunicarea sa dam un sens lumii, trairilor si experientelor noastre in ea. Consideram ca acest sens al lumii este important datorita a patru aspecte.

Ce anume credem.

Ce gandim despre noi insine.

Ce gandim despre relatiile noastre cu alti oameni.

Ce gandim ca este real in aceasta lume.

Toate acestea arata ca este vorba despre ce gandim in relatiile noastre cu lumea fizica, lumea sociala si lumea ideilor.

Comunicam sa prezentam imaginea noastra si pe noi insine altor oameni. Ne place sa fim creativi cu comunicarile noastre in cuvinte, imagini, sunete si alte forme. Acest aspect este important pentru nevoia noastra de comunicare deoarece acopera dimensiunile creative ale acesteia. Exprimarea creativitatii si imaginatiei include judecatile si rationamentele noastre lagate de citirea unei carti, vizionarea unui film sau, de ce nu, reflectia asupra existentei vietii pe alte planete. Rezulta ca folosim imaginatia sa acoperim o infinitate de posibilitati.

Putem conchide ca fiecare dintre noi comunicam datorita unei varietati de trebuinte, nevoi si scopuri. Desigur ca pe langa cele discutate mai inainte mai putem mentiona inca multe altele. Dar, in cele din urma, toate pot sa-si gaseasca locul in patru domenii principale: trebuinte si nevoi personale, scopuri sociale, necesitati economice si expresii artistice.

ANATOMIA COMUNICARII

Comunicarea este dinamica, fie ca noi o initiem si o sustinem fie ca doar suntem prinsi in ea, ceva se intampla in mod continuu. Comunicarea, chiar simpla citire a unei reviste, este o activitate, o traire, un proces.

Ideile, evenimentele sau opiniile sunt transformate in cuvinte si schimbate de la o persoana la alta prin vorbire, iar in cazul comunicarii nonverbale este convertita in mesaje. Asa ca atunci cand discutam despre procesul comunicarii noi discutam despre acest flux activ.

Unul dintre primii ganditori care a incercat sa descrie procesul comunicarii abordandu-l in parti separate a fost Harold D. Lasswell in 1948. Acesta a spus ca procesul comunicarii poate fi descris in termenii urmatori:

Cine

Ce spune

prin ce Canal

Cui

cu ce Efect

Aceasta descriere a fost denumita formula lui Lasswell deoarece ea face posibil ca fiecare exemplu de comunicare sa poata fi desfacut in termenii urmatori:

un Expeditor

trimite un Mesaj

prin unele Forme

la un Destinatar

cu unele Efecte

Pentru o mai buna intelegere a formulei putem unii cele doua serii de termeni de mai sus si sa obtinem schema urmatoare:

	Cine? Expeditor		Ce spune? Mesaj		Prin ce canal? Forme		Cui? Destinatar		Cu ce efect? Efecte

FIGURA 1 Formula lui Lasswell

Desigur ca putem adauga si alti termeni alaturi de cei din formula sociologului american. Acestia sunt notiuni sau concepte care identifica aspecte ale procesului comunicarii. Contextul, spre exemplu, se refera la ideea ca fiecare act al comunicarii trebuie sa se desfasoare in unele tipuri de mediu. Cel mai evident tip este contextul fizic la care putem adauga grupul de prieteni, familia sau organizatia care sunt exemple variate ale contextului social. Apoi exista contextul cultural care se refera la setul de credinte, valori, norme, traditii si obiceiuri, care afecteaza modul in care vorbim. De asemenea, scopurile si nevoile sunt factori in procesul comunicarii deoarece, asa cum am spus, fiecare om are anumite nevoi ca sa comunice si fiecare isi are scopurile sale in acest proces. Mai amintim ca factor al procesului comunicarii audienta, care se refera la oamenii spre care se indreapta mesajele.

Putem spune despre comunicare ca este un proces si acest proces poate fi desfacut in parti, care ne ajuta sa explicam ce se intampla, cum si de ce.

Dezvoltarea modelelor de comunicare reflecta progresul in intelegera modului cum functioneaza comunicarea. In acest sens, aspectele cele mai relevante care s-au desprins sunt:

existenta selectivitatii in perceptia si retinerea mesajului de catre receptor;

comunicarea este in mod esential tranzactionala, receptorul joaca un rol activ in cursul oricarui proces de comunicare;

comunicarea nu curge intotdeauna in mod direct de la un transmitator la un primitor tocmai prin felul de in care se desfasoara procesul de comunicare;

procesul comunicarii de masa implica mediul specific, profesional dintre transmitatori si primitori;

comunicarea se desfasoara in sisteme sociale complexe mai mult decat in actiuni izolate ale transmiterii si receptiei.

Studiile despre comunicare adesea folosesc modele care incearca sa prezinte o varianta simpificata a comunicarii care contine numai "ingredientele" necesare. Cu un pic de sansa, aceste modele ne pot ajuta sa extragem factorii care sunt comuni tuturor formelor comunicarii. Daca facem acest lucru, atunci putem spera sa judecam cat de eficienta a fos o comunicare, sa gasim unde aceasta a mers rau daca ea nu a avut cucces si sa o imbunatatim data urmatoare.

Vom incepe cu cel mai simplu model - modelul liniar. Acesta aseaza elementele procesului in linie astfel ca toata comunicarea se refera la trimiterea mesajelor de la A la B. In realitate comunicarea este foarte rar asa de simpla dar reprezinta o cale suficient de buna ca sa incepem. Schema din figura 2 sugereaza logica modelului simplu al procesului comunicarii.

Persoana A Vorbeste "Imi placi" Aude Persoana B

FIGURA 2 Modelul liniar al comunicarii

Pentru intelegera schemei modelului liniar doar notiunea de cod trebuie lamurita deoarece cu ajutorul acesteia intelegem imediat termenii de codare si decodare.

Cand comunicam noi utilizam coduri. Un cod este un sistem pentru folosirea semnelor. Acest sistem este bazat pe reguli si conventii impartasite de cei care utilizeaza codul. Vorbirea reprezinta o serie de semnale sonore care formeaza un cod pe care noi il cunoastem ca si cuvinte rostite. O fotografie a unei persoane reprezinta doua forme a comunicarii si dua coduri. Unul este codul nonverbal compus din imbracamintea variata si semnele limbajului corpului pe care noi le vedem reprezenate in imagine. Celalalt este codul imaginii compus din astfel de semne ca estompare a fundalului, apropierea sau departarea de capul sau umerii subiectului din fotografie.

Formele si codurile comunicarii sunt legate de anumite reguli care arata cum acestea sunt folosite. Aceste reguli sunt numite conventii. In unele situatii conventiile sunt foarte puternice; este vorba de acelea care au un sistem organizat de semne. Cel mai bun exemplu este limbajul scris si vorbit. Toti am invatat regulile ortografiei si gramaticii, iar daca nu le stim trebuie sa le invatam de la altii. De fapt, fara puterea organizata a acestor conventii nu putem sa comunicam de loc.

Revenind la schema noastra de mai inainte, luam ca sursa a comunicarii un mesaj pe care il convertim in semne pline de inteles - codificare, il transmitem printr-un canal la destinatar care decodifica mesajul.

			mesaj
						codifica interpreteaza PERSOANA B interpreteaza decodifica
	codifica interpreteaza PERSOANA A interpereteaza decodifica

	mesaj

FIGURA 3 Modelul schimbului

In figura 3 prezentam modeleul schimbului care aproximeaza mai strans procesul comunicarii. Figura indica ca intr-o conversatie mesajele merg pe ambele cai. Dar si pe o cale si pe cealalta trebuie sa dam un sens la ce anume se spune. Aici intervine termenul interpretare. Toti interpretam mesajele tot timpul zi de zi. Dar cum interpretam mesajele este o alta problema. Din experienta stim ca exista numeroase motive pentru faptul ca oamenii interpreteaza mesajele in moduri diferite. Ei bine, aici se gaseste motivul fundamental pentru studiul comunicarii.

Uneori diferenta nu este mare. Alteori este asa si asa. Spre exemplu, sa privim inapoi la situatia primului model; daca persoana care este sursa a mesajului (persoana A) este femeie si persoana care este destinatie (persoana B) este barbat, si daca B interpreteaza mesjul ca dragoste cand asta inseamna doar prietenie, atunci cei doi oameni pot avea ceva probleme.

Modelul S-M-C-R a lui David Berlo. Modelul lui David Berlo pune un accent mare pe comunicarea diadica, fapt care evidentiaza rolul relatiei dintre sursa si receptor - una dintre variabilele importante in procesul comunicarii.

FIGURA 4 Modelul S-M-C-R a lui David Berlo

Asa cum putem observa, in figura 4 sunt folositi termenii obisnuiti: sursa, mesaj, canal si receptor. Modelul S-M-C-R propune insa 5 termeni atat pentru sursa/codor cat si pentru receptor/decodor, care asa cum vom vedea, afecteaza relatia comunicarii.

Berlo enumera factorii care trebuie luati in consideratie in procesul comunicarii. Spre exemplu, in principiu, cu cat abilitatile comunicationale ale sursei si receptorului sunt mai bine dezvoltate, cu atat mai eficient va fi codat si decodat mesajul.

O abordare monadica a actului comunicarii ne poate spune mult despre nivelul capacitatii comunicationale, caracteristicile personale etc. atat pentru sursa cat si pentru receptor. Acesta poate sa ne arate competenta generala a fiecaruia in parte, dar nu ne permite sa facem nicio predictie ferma despre posibilitatea succesului comunicarii. Un profesor poate avea un ton al vocii seducator, poate fi considerat de elevi unul dintre ei, poate fi expert in teoria comunicarii, un pasionat al acesteia, dupa cum elevul poate fi deosebit de inteligent, silitor si cu un bagaj cultural remarcabil. Cu toate acestea, daca   elevul gaseste teoria comunocarii fara prea mult haz, plictisitoare, atunci, in mod clar, fidelitatea va fi departe de cea dorita.

Potrivit lui Berlo exista cinci abilitati ale comunicarii verbale.

Doua sunt abilitatile codarii: vorbirea si scrierea

Doua sunt abilitatile decodarii: ascultarea si citirea

A cincia este cruciala atat pentru codare cat si pentru decodare: gandirea sau ratiunea.

Berlo arata ca nivelul capacitatii de codare afecteaza fidelitatea comunicarii noastre in doua moduri:

de a analiza propriile scopuri si intentii, abilitatea noastra de a spune ce dorim cand comunicam; altfel spus, felul in care folosim abilitatile verbale se reflecta in scopurile si intentiile noastre;

abilitatile comunicationale, usurinta cu care manuim codul limbajului, afecteaza capacitatea de a coda gandurile pe care le avem; cu siguranta ca fiecare dintre noi am simtit frustrarea de nu fi capabili sa gasim cuvantul potrivit ca sa exprimam ceea ce vrem sa spunem.

Avand in minte accentul lui Berlo pe natura diadica a comunicarii, trebuie sa ne amintim mereu ca gasirea "cuvantului potrivit" nu este pur si simplu o problema de a gasi expresia pe care vrem sa o spunem pentru propria noastra satisfactie. Acesta inseamna ca trebuie sa aiba aproximativ acelasi inteles si pentru receptor asa cum are pentru noi.

S-a demonstrat evidenta faptului ca abilitatea de a folosi limbajul, in realitate afecteaza gandurile noastre. Mai exact, cuvintele pe care noi le alegem si modul cum le punem impreuna efecteaza:

ce gandim;

cum gandim;

daca noi intr-adevar gandim.

Daca nu avem abilitatile necesare sa codam cu acuratete, atunci suntem limitati in capacitatea de a ne exprima gandurile. Deficientele abilitatilor noastre de comunicare limiteaza ideile care ne sunt disponibile cat si capacitatea de a manipula aceste idei, adica sa gandim corect.

Aceste principii generale pot fi desigur extinse la orice cod pe care noi il folosim, nu numai la codul lingvistic. Manipularea oricarui cod, lingvistic sau de alta natura, reclama abilitatii care pot fi mai mult sau mai putin dezvoltate. In general, noi tindem sa gandim limbajul ca singurul cod pe care il utilizam si care cere abilitati de manipulare, dar mai sunt multe altele, astfel ca si codul etichetei, codul modului de a ne imbraca, codul gesturilor etc.

Putem rezuma spunand ca abilitatile comunicarii implica:

cunoasterea si folosirea codului garmaticii;

cunoasterea si folosirea unui vocabular cat mai bogat;

cunoasterea si aplicarea conventiilor;

adaptarea codului pe care il folosim la audienta.

Din punct de vedere al codului folosit, comunicarea poate fi : verbala, nonverbala, paraverbala sau mixta.

1.Comunicarea verbala este aceea pirn care informatia este codificata si transmisa prin cuvant, prin tot ceea ce tine de acesta sub aspectul fonetic, lexical, morfologic si sintactic. Se caracterizeaza prin: claritate, acuratete si sinceritate.

Un bun orator trebuie sa dispuna de calitati vocale si de abilitatea de a folosi vocea in situatii diferite; marind sau micsorand volumul, ajusta tonul in functie de circumstantele particulare.

Volumul vocii este mai usor de reglat decat tonalitatea acesteia. O respiratie corecta este esentiala pentru a controla volumul si modul de a vorbi. Trebuie sa invatam sa ne controlam vocea in asa fel incat sa putem fi auziti la o distanta acceptabila fara sa tipam sau sa fim stridenti. Vom impresiona astfel ascultatorii prin claritate si calitate.

Mesajul pe care il transmitem va fi influentat si de viteza sau de ritmul vorbirii. Daca ritmul este mai alert, ascultatorul primeste mesajul ca pe o urgenta. Insa o vorbire in permanenta rapida, ca un suvoi de cuvinte, ar putea deruta pe cei care asculta. Un bun vorbitor moduleaza viteza vorbirii in concordanta cu importanta mesajului, deci cuvintele si frazele nesemnificative sunt vorbite mai repede, in timp ce cuvintele si frazele importante vor fi rostite mai rar si mai accentuat.

Pauzele scurte, folosite cu grija, pot fi un mijloc eficient pentru transmiterea mesajelor. Dar acestea se vor face pentru a oferi ascultatorului posibilitatea de a urmari si recepta succesiunea cuvintelor si, eventual, de a se implica activ. Pauza se face special inainte sau dupa un cuvant care trebuie accentuat sau inainte de a sublinia o idee mai importanta.

2. Comunicarea nonverbala este aceea prin care informatia este codificata si transmisa printr-o diversitate de semne: pozitia corpului, a mainilor, miscarea, gesturile, mimica sau infatisarea partenerilor.

Prin intreaga noastra comportare comunicam; tacera nu inseamna absenta comunicarii. Tot ceea ce facem este o forma de comunicare, chiar si atunci cand nu rostim niciun cuvant.

De o deosebita importanta este sa stabilim contactul vizual cu cei cu care vrem sa comunicam. Cand vorbim cu cineva nu vom ramane cu privirea pironita in jos sau orientata spre fereastra, in alta parte. Daca ne adresam unui grup de persoane, trebuie sa-l cuprindem cu privirea, astfel incat fiecare individ sa se simta observat, tratat cu atentia cuvenita.

Pozitia corpului este, de asemenea, importanta in procesul de comunicare. O persoana care se sprijina de perete sau sta aplecat inainte pe scaun in timp ce transmite un mesaj verbal unei persoane surprinde neplacut, demonstrand o atitudine de oboseala, plictiseala, neglijenta sau toate la un loc.

Infatisarea exterioara refleca modul in care ne privim pe noi insine, respectul de sine si cei din jur. O tinuta vestimentara ingrijita este deosebit de importanta in anumite situatii. Oamenii privesc vorbitorul si il judeca chiar inainte de a vorbi.

Un "sport" favorit al mai multor oameni este acela de a privi pe ceilalti. Deseori ni se intampla , intr-o statie in autobuz sau in sala de asteptare a unui cabinet medical, sa ne uitam la ceilalti si sa incercam sa ghicim ocupatia, problemele si gandurile lor, sa ne dam seama ce fel de om este cineva dupa modul in care se imbraca.

Chiar daca nu constientizam aceste situatii, totusi fiecare dintre noi isi petrece o mare parte din timp descifrand atitudinile semenilor. Comunicarile nonverbale sunt adesea mai semnificative decat cuvintele rostite.

In procesul comunicarii nonverbale, fiecare dintre noi percepe spatiul in mod diferit. De exemplu, daca un copil de gradinita se plange ca cineva s-a asezat pe scaunul lui, acesta poate parea un lucru marunt, lipsit de importanta, dar acesta reactie reflecta un puternic simt al posesiunii la subiectul acela.

Fiecare dintre noi suntem inconjurati de un "spatiu personal", reprezentand distanta de la care suntem pregatiti sa interactionam cu altii. Putem modifica aceasta distanta in functie de cat de bine cunoastem pe cineva sau tipul de comunicare in care suntem implicati. De exemplu, putem discuta cu placere cu un prieten sau cu o ruda apropiata, dar ne-ar deranja daca un strain care ne-ar vorbi despre o anumita problema ar sta aproape de noi.

Omul are un dezvoltat simt al spatiului personal in care se simte cel mai bine. Dar chiar si in spatii publice, in sala de clasa, in metrou, in masura in care pot alege, oamenii au tendinta sa pastreze o oarecare distanta fata de necunoscuti.

Unele miscari ale partilor corpului, grupate sub denumirea de gesturi, sunt moduri obisnuite de comunicare nonverbala. Cu totii stim ce inseamna sa "vorbim cu mainile" . Unii oameni isi puncteaza discutia cu gesturi extravagante, astfel incat poate fi chiar periculos sa stam prea aproape de cel care vorbeste.

In cadrul comunicarii nonverbale, o problema aparte o constituie limbajul tacerii. Se zice ca "tacerea e de aur", dar este oare chiar asa?

Cand cineva ne pune o intrebare si nu reusim sa raspundem, noi comunicam ceva. Este dificil pentru vorbitor sa interpreteze corect aceasta tacere: Nestiinta? Indiferenta? Dezaprobare? Respingere toala? Aprobare totala? Nefiind un raspuns clar, tacera este ambigua si vorbitorul este lasat sa ghiceasca ce poate insemna ea. Desigur interpretarea poate fi gresita.

Pe de alta parte, folosind cu atentie tacerea in momente cheie - cu alte cuvinte pregatindun-ne sa ascultam- putem incuraja vorbitorul sa continue sau sa-si exprime sentimente si atitudini pe care altfel nu le-ar fi facut.

Tacerea este deci un instrumrnt puternic de comunicare, dar care trebuie folosit cu abilitate.

3. Comunicarea pareverbala. Informatia este codificata si transmisa prin elemente care insotesc cuvantul si vorbirea, in general. In aceasta categorie se inscriu caracteristicile vocii: ele comunica date primare despre vorbitor: tanar-varstnic, energic-epuizat; particularitatile de pronuntie ofera date despre mediul de provenienta: urban-rural, zona geografica etc.: intensitatea rostirii; ritmul, debitul, intonatia vorbirii.

4. Comunicarea mixta imbina diferitele forme de comunicare la care ne-am referit.

Fata de comunicarea umana in general, comunicarea didactica apare ca o forma particulara, obligatorie in vehicularea unor continuturi determinate, specifice unui act de invatare sistematica, asistata. Din perspectiva educatiei formale, comunicarea didactictica se afla la baza procesului de predare -asimilare a cunostintelor in cadrul institutionalizat al scolii si intere parteneri cu roluri determinate: profesori-elevi/studenti, educator-copil.

Pentru ca noi, dascalii, lucram cu sufletul si cu mintea copilului si pentru ca la varsta aceasta copilul este extrem de sensibil afectiv, suntem imperios obligati sa utilizam cele mai diverse forme ale comunicarii, toate avand drept scop realizarea obiectivelor propuse de o maniera fina si eleganta, tesand o adevarata dantelarie din corzile sufletului uman, facandul sa vibreze si sa scoata la lumina ceea ce fiecare imdivid are mai valoros si inedit.

Consideram ca daca vom reusi sa intram in rezonanta cu toate trairile, framantarile copiilor, daca vom fi capabili sa stabilim o comunicare reala cu ei, ne putem declara fericiti ca am facut un pas pozitiv in actul compex al comunicarii interumane.