Scoala si campul scolar educativ

Scoala si campul scolar educativ

In societatea traditionala, valorile promovate de scoala erau ascultarea, disciplina, supunerea fata de profesor. Cadrul didactic avea o pozitie privilegiata in campul scolar, spre deosebire de elev, vazut drept obiect pasiv al procesului de invatamant. Aceste coordonate se modifica insa in scoala moderna, care pune accent pe alte valori, cum ar fi cooperarea, competitia pozitiva si initiativa proprie.

Actiunea definitorie a scolii ramane educatia, considerata un proces destinat exclusiv omului si care vizeaza disciplinarea si civilizarea acestuia, din perspectiva unui ideal de personalitate umana, propus si dorit chiar de societate. Ioan Cerghit definea educatia din mai multe unghiuri, ca proces, prin care fiinta umana este supusa unei transformari indelungate, ca actiune de conducere, omul devenind o fiinta formata si autonoma, dar si ca actiune sociala sau ca relatie desfasurata intre doi poli, educatorul si cel care este educat.

Functiile educatiei sunt diverse si se refera la transmiterea valorilor pe care societatea le poseda, la pregatirea si la formarea oamenilor sau la valorizarea creatiilor culturale. Educatia trebuie sa tina cont de particularitatile individuale si de varsta ale copiilor, folosind metode si strategii optime de dezvoltare ale acestora. Ea trebuie, de asemenea, sa stimuleze imaginatia si exprimarea elevilor, oferindu-le un cadru favorabil cresterii, fara a le impune un cadru rigid, prestabilit.

Daca altadata metoda predominanta de desfasurare a lectiei era expunerea, pentru ca oferea posibilitatea profesorului sa-si etaleze bagajul de cunostinte, astazi se pune accent pe metode moderne, care sa transforme profesorul in manager al invatarii, iar elevului sa i se creeze cadrul unei manifestari proprii, pentru a-si putea forma puncte de vedere personale.

Insusi procesul de invatamant se imbogateste cu o noua latura, evaluarea, care vine sa completeze predarea si invatarea, astfel incat cadrul didactic isi sporeste atributiile, dar, pe de alta parte, da posibilitatea elevului sa ia parte la instruirea proprie, profesorul coordonand acest proces. Lectia, ca forma de baza a desfasurarii instructiei si educatiei, devine o suita de evenimente care pot fi segmentate, fiecare avand coerenta si conducand elevii spre realizarea obiectivelor. Acest demers se afla sub incidenta unor principii didactice, care il orienteaza si care vizeaza alegerea unor metode specifice, selectarea celor mai utile strategii. Astfel, principiul caracterului educativ al instruirii tine cont nu de cunostintele pe care elevul le va fi asimilat la sfarsitul procesului educativ, ci de modul in care aceste cunostinte vor fi aplicate. Tot acest principiu insista asupra formarii unor princeperi si deprinderi de munca individuala si intelectuala, mutand accentul de pe informativ pe formativ.

Un alt principiu este cel al insusirii constiente si active. Invatamantul traditional se axa pe respectarea intervalului de timp alocat orei, in dauna elevilor, care nu asimilau in mod corect informatiile transmise. Acest principiu, insa, insista asupra unei apropieri intre elevi si continutul curricular si cere ca ambii parteneri sa se implice in procesul didactic. Efortul este dublu. Pe de o parte, profesorul trebuie sa cedeze o parte din atributii, renuntand la pozitia centrala care i se atribuia in invatamantul traditional. De cealalta parte, elevul este stimulat sa aiba incredere in posibilitatile proprii si sa-si depaseasca pasivismul.

Campul scolar educativ modern se desfasoara, asadar, intre doua elemente care trebuie sa participe in egala masura. Profesorul, manager si formator al procesului instructiv-educativ, si elevul, obiect si subiect al acestui proces, dobandind autonomie si formandu-se in spiritul responsabilitatii si al culturii civice.