Scrigroup - Documente si articole

     

HomeDocumenteUploadResurseAlte limbi doc
Gradinita

Specificul comunicarii de masa

didactica pedagogie



+ Font mai mare | - Font mai mic



Specificul comunicarii de masa 

Conceptul de "comunicare" poseda o extensiune atotcuprinzatoare, deoarece toate interactiunile umane, indiferent de natura lor, presupun transmiterea si receptarea unor mesaje. Data fiind complexitatea realitatii exprimate, comunicarii ii este conferita o gama larga de semnificatii: instiintare, impartasire, aducere la cunostinta, prezentare, transmitere, participare, a face comun, ocazie care favorizeaza schimbul de idei(J.J.Van Cuilenburg, 1998; Cl.-J.Bertrand, 2001). Tocmai de aceea, o definitie completa, unanim acceptata, nu a putut fi oferita. Vom retine, pentru inceput, definitia pentru care opteaza Jean-Claude Abric: "comunicarea reprezinta ansamblul proceselor prin care se efectueaza schimburi de informatii si de semnificatii intre persoane aflate intr-o situatie sociala data"(2002, p.14). Esenta procesului rezida, asadar, in transferul sau transmiterea informatiei prin anumite canale de la un participant la altul. In general, modelele propuse de catre diversi autori ne prezinta procesul de comunicare ca presupunand un emitator, un mesaj, un canal, un receptor si un efect asupra acestuia de pe urma. Modelul linear al lui H.C.Lasswell(The structure and function of communication in society, 1948) este conceput pe baza relationarii acestor elemente si prin reducerea procesului comunicarii la cinci intrebari fundamentale(figura 1).



Fig.nr.1: Schema comunicarii dupa H.D.Lasswell


Din aceasta schema se poate intelege ca procesul comunicarii este conceput ca o transmitere unilaterala(unidirectionala) a informatiei, de la emitator la receptor. Fenomenul de feedback sau retroactiune este omis. Desigur, exista situatii in care informatia circula intr-un singur sens, asa cum se intampla in cazul monologului, cuvantarilor sau comunicarii prin mass-media. Rolul dominant revine celui care transmite mesajele, in timp ce destinatarul acestora joaca un rol secundar si este controlat de catre emitator(Jean Lohisse, 2002). In alte situatii, circulatia informatiei este bidirectionala; acesta este cazul dialogului, cand doua persoane indeplinesc alternativ rolul de emitator si de receptor.

De remarcat ca schema lui Lasswell ne prezinta procesul comunicarii ca fiind unul intentional, orientat spre un scop: emitatorul urmareste sa provoace un anumit efect asupra receptorului. Acest aspect nu a fost ignorat de catre analizele ulterioare. J.J.Van Cuilenburg(1998) atrage atentia asupra faptului ca de cele mai multe ori comunicarea nu se incheie odata cu receptarea informatiei. Dupa ce a fost preluata si asimilata, informatia poate influenta ideile, opiniile, comportamentele receptorului. Procesul este numit "efect al comunicarii" si este considerat unul de tipul "stimul-reactie": emitatorul transmite informatia printr-un canal receptorului, cu scopul de a produce un efect asupra acestuia.

Modelul linear al lui Lasswel a fost acuzat ulterior de incompletitudine. Legaturile dintre emitator si receptor sunt mult mai diverse si mai complexe. Alti creatori de modele(o prezentare a principalelor modele ale comunicarii ne ofera D.McQuail si S.Windahl, 2001) au introdus in schema feedback-ul, codarea, decodarea, distorsiunile, contextul etc. Modelul lui C.F.Shannon(The Mathematical Theory of Communication, 1952), elaborat in cadrul teoriei informatiei, constituie un exemplu in acest sens(figura 2).

Fig.nr.2: Schema comunicarii dupa C.F.Shannon


Procesul comunicarii se bazeaza pe stabilirea unei relatii complexe intre emitator si receptor. Schema evidentiaza doua operatii inerente procesului: codarea si decodarea. In ce constau aceste operatii? Atunci cand doreste sa transmita o informatie, emitatorul va trebui, mai intai, sa o traduca intr-un limbaj(codul) accesibil destinatarului si compatibil cu mijlocul de comunicare utilizat. Aceasta este operatia de codare. In comunicarea de masa, arata D.McQuail si S.Windahl, codificarea se poate referi la transformari tehnice necesare pentru transmiterea semnalelor si la alegerea cuvintelor, imaginilor si formelor. La randul sau, receptorul va proceda la o decodare a mesajului primit, adica la o re-traducere a acestuia, pentru a-i putea surprinde semnificatia si a-l intelege. Aceasta operatie nu este posibila decat daca receptorul si emitatorul detin un repertoriu comun de semnale utilizate: codul.

Un element semnificativ prezent in schema lui Shannon este feedback-ul sau capacitatea de raspuns a receptorului. Asupra importantei sale au insistat mai toti teoreticienii comunicarii. In lipsa feedback-ului, realizabil in diverse forme, procesul comunicarii nu ar putea fi autentic, nu ar putea fi cu adevarat eficient. Menirea sa este de a asigura controlul, reglarea si corectarea transmiterii si receptarii mesajelor. Procesele de comunicare, arata Jean-Claude Abric, sunt determinate de catre fenomenele de interactiune umana si se intemeiaza pe acestea: "Orice comunicare este o interactiune"(2002, p.15). Interactiunea presupune influentare reciproca intre persoanele implicate. Asadar, in cadrul procesului de comunicare fiecare dintre actorii implicati indeplinesc, deopotriva, atat rolul de emitator, cat si de receptor. Participantii sunt persoane aflate in interactiune, sunt interlocutori. Orice abordare, considera Abric, trebuie sa porneasca de la aceasta realitate: "Comunicarea nu poate fi conceputa ca un simplu proces de transmitere; bazata pe interactiune, ea constituie intotdeauna o tranzactie intre locutori: emiterea si receptarea sunt simultane, emitatorul fiind in acelasi timp emitator si receptor, si nu un emitator, apoi receptor(reciproca este si ea valabila)"(2002, p.15). Comunicarea este eficienta doar in conditiile in care functioneaza ca un sistem circular, capabil de autoreglare prin feedback. Retroactiunea reciproca asigura realizarea optima a scopurilor urmarite.

Atunci cand oamenii interactioneaza unii cu altii intr-un spatiu fizic comun, comunicarea este de tipul fata-in-fata. Exista insa si alte forme ale comunicarii, prin textele scrise, prin programele radio si de televiziune sau prin retelele multimedia. Specificul acestor forme rezida in utilizarea unor mijloace tehnice pentru transmiterea si receptarea mesajelor. Asa cum arata Mihai Coman(1998), comunicarea umana se realizeaza pe baza a doua tipuri de relatii:

a).Relatii directe, ce se stabilesc intre doua sau mai multe persoane, care interactioneaza de pe pozitii de proximitate spatiala si se influenteaza reciproc(comunicarea interpersonala);

b).Relatii indirecte, atunci cand comunicarea este mediata de suporturi tehnologice mai mult sau mai putin complexe(scrisoare, telefon, calculator) sau de produse ale unor institutii, specialisti si dotari tehnologice specifice(carti, ziare, filme, radio, televiziune, Internet).

Dezvoltarea mijloacelor tehnice, care fac posibile aceste relatii indirecte, si utilizarea lor pe scara larga a condus la o crestere a importantei sociale a formelor de comunicare mijlocita tehnologic, deosebite sub multe aspecte de cea de tip fata-in-fata. Si in ce priveste aceste forme de comunicare, tocmai datorita diversitatii lor, Mihai Coman(1998, p.14) opereaza o distinctie intre:

a).Comunicarea mediata tehnologic, care se realizeaza la nivelul unor grupuri umane mai putin numeroase(teleconferintele, videoconferintele, dialogul prin E-mail, discursurile, spectacolele si concertele amplificate prin mijloace specifice etc.) ;

b).Comunicarea de masa, care se realizeaza la nivelul unor conglomerate umane enorme(intre emitatori si receptori se interpun mijloace tehnice si institutii complexe : sistemul editorial, redactiile de presa scrisa, de radio si de televiziune, studiourile de productie cinematografica sau discografica etc.).

O astfel de distinctie relativa: comunicare mediatica - comunicare de masa opereaza si Claude-Jean Bertrand. Despre comunicarea mediatizata Bertrand scrie: "Ea este constituita de procesul care permite fie unuia sau mai multor emitatori, fie unui emitator colectiv sa difuzeze mesaje cu ajutorul unui dispozitiv tehnic(text tiparit, ecran, microfon) spre unul sau mai multi receptori. In aceasta acceptie, cuvantul <<mediatizata>> inseamna ca ne servim de un instrument de mediere, adica de o unealta tehnologica data"(2001, p.19). Atunci cand transmiterea mesajelor este orientata catre audiente largi, eterogene, dispersate, necunoscute de catre emitator(institutii si grupuri profesionale specializate), comunicarea devine una de masa. Deoarece receptorul mesajelor transmise de televiziune, radio sau presa scrisa este constituit dintr-un mare numar de personae, comunicarea mediatica devine o "masscomunication". Iata cum caracterizeaza Claude-Jean Bertrand aceasta forma de comunicare: "Cat despre asa-zisa <<de masa>> , ea este un proces prin care profesionistii comunicarii folosesc un suport tehnic pentru a difuza mesaje, intr-o maniera ampla, rapida si continua, cu scopul de a atinge o audienta larga. Ea prezinta deci un numar de caracteristici suplimentare in raport cu comunicarea de grup. In ceea ce priveste emitatorul, trebuie nu doar sa fie vorba de profesionisti ai comunicarii, dar si ca acestia sa aiba si acces privilegiat la informatie, sa dispuna de mijloace organizationale si economice(un organ de presa, un canal de televiziune etc.) si de masini de comunicare( camere video, studiouri, tipografii). In privinta receptorilor, trebuie ca audienta sa fie compusa dintr-un mare numar de receptori anonimi(.), dispersati geografic(.), iar circulatia mesajelor difuzate sa fie aleatorie. Comunicarea de masa este deci o forma de comunicare mediatizata 2001, p.19). Caracterizarea lui Bertrand este cat se poate de edificatoare in ceea ce priveste amintita distinctie. Prin comunicarea de masa intelegem, asadar, un proces organizat si reglementat social, care incorporeaza producerea mesajelor de catre profesionisti ce apartin unor sisteme institutionalizate si difuzarea lor prin tehnici si retele de transmisie specifice spre un public variat si foarte numeros.    

Cresterea ponderii comunicarii de masa in cadrul vietii sociale nu ar fi fost posibila fara o dezvoltare spectaculoasa a mijloacelor tehnice de informare. Folosirea pe scara larga a acestor mijloace a dat nastere unor noi forme de interactiune umana, extinse in spatiu si in timp, si care comporta o serie de caracteristici distinctive fata de interactiunile stabilite intre indivizi aflati in pozitii de proximitate spatiala. Spre deosebire de comunicarea interpersonala, ce are loc intr-un context de coprezenta, comunicarea de masa se bazeaza pe interactiuni stabilite intre indivizi care nu se afla intr-o pozitie spatio-temporala comuna.  John B.Thompson(2000) foloseste termenul de "cvasiinteractiune mediata" pentru a desemna acele relatii sociale stabilite prin intermediul mijloacelor de comunicare(ziare, radio, televiziune etc.). Tipurile de interactiune implicate in comunicarea de masa sunt destul de diferite de cele implicate intr-o conversatie. Nu este vorba insa doar despre o extindere a interactiunilor umane la dimensiuni impresionante, ci si despre modificari semnificative produse in natura comunicarii. In ce constau aceste modificari? Elementele de baza ale procesului - emitatorul, mesajul, canalul, codul, contextul, receptorul - prezinta caracteristici si semnificatii distincte in cazul comunicarii de masa. Vom prezenta succint in continuare aceste caracteristici distinctive, asa cum sunt ele relevate de catre studiile de specialitate.



a). Agentii comunicarii. Sursa mesajelor este reprezentata indeosebi de catre un grup de persoane(reporteri, redactori, editorialisti, prezentatori etc.), care intr-un cadru institutionalizat (post de radio, post sau canal de televiziune, redactia unui ziar) actioneaza ca producatori de mesaje, transmise mai apoi catre un numar mare de persoane cu ajutorul unor mijloace tehnice(Ioan Dragan, 1996). Spre deosebire de comunicarea interpersonala, in cazul comunicarii de masa sunt implicate cu deosebire colectivitati umane: grupurile organizate de producatori ai mesajelor sunt conectate cu un public receptor, care, desi este tratat ca un intreg, reprezinta un conglomerat de indivizi ce nu dispun de valori, scopuri si asteptari comune(Denis McQuail, 1999; Mihai Coman, 1999). Emitatorul este constituit din colectivitati profesionale, care desfasoara o serie de activitati menite sa satisfaca nevoile de informare rapida si constanta ale unui numar foarte mare de oameni. Acestea sunt angajate in producerea si difuzarea formelor simbolice catre destinatari care formeaza audiente vaste, eterogene, dispersate.

b). Canalul de comunicare. In orice act de comunicare, emitatorul se adreseaza receptorului folosindu-se de diferite canale de difuzare a mesajelor. Teoreticienii comunicarii fac distinctia intre canalele naturale, specifice comunicarii directe, interpersonale, si cele artificiale, constituite din sisteme tehnologice de producere si transmitere a mesajelor, specifice comunicarii indirecte, mediate si multidirectionale. Intre persoanele care participa la o conversatie exista o distantare spatio-temporala relativ mica, iar mesajele schimbate sunt disponibile doar interlocutorilor sau celor aflati in imediata apropiere si nu vor rezista dincolo de momentul trecator al schimbului lor(John B.Thompson, 2000). In cazul comunicarii de masa, utilizarea sistemelor tehnologice permite o disponibilitate extinsa in spatiu si timp a informatiilor, facilitand relatiile intre oameni care se afla la o distanta fizica sau sociala prea mare pentru a putea stabili contacte directe(Denis McQuail, 1999). Mass-media, in calitate de institutii cu cea mai mare contributie la realizarea comunicarii de masa, formeaza un sistem deschis, care ofera mesaje de natura publica, in sensul ca, ipotetic, pot fi receptate de toata lumea.

c). Feedback-ul. In cadrul interactiunilor de tip fata-in-fata, fluxul mesajelor este, de regula, dublu directionat; altfel spus, schimburile comunicationale sunt cu deosebire reciproce. Nu la fel stau lucrurile in cazul comunicarii de masa, unde fluxul mesajelor este, intr-o foarte mare masura, unidirectionat. Relatia emitatorului cu receptorul nu mai este una interactiva, asa cum se intampla in comunicarea interpersonala, deoarece ei se afla in pozitii indepartate spatial si chiar temporal(Denis McQuail, 1999). In aceste conditii, feedback-ul este redus, intarziat, uneori chiar inexistent. Emitatorii mesajelor sunt, in general, lipsiti de formele directe si continue de feedback specifice interactiunii de tip fata-in-fata. Procesele de producere si de transmitere, afirma John B.Thompson(2000), sunt marcate de un tip distinct de indeterminare, pentru ca se produc in lipsa replicilor furnizate de catre destinatari. Acestia de pe urma dispun de posibilitati reduse de influentare a amintitelor procese, de a contribui la realizarea lor, determinand subiectul si continutul comunicarii. Pe de alta parte, destinatarii pot sa interpreteze cum vor mesajele primite, caci producatorii lor nu sunt aproape pentru a corecta eventualele neintelegeri. Ei nu se manifesta ca parteneri intr-un proces de schimb reciproc, ci mai degraba ca niste simpli receptori ai mesajelor transmise de mass-media. Dar asta nu inseamna ca receptorii nu au nimic de spus. Destinatarul mesajului, arata Guy Lochard si Henri Boyer(1998), este mut pentru emitator, dar nu se poate spune ca este si inert, caci poate opri receptarea atunci cand doreste, dar nu si emisia. Feedback-ul de la receptori la emitatori este obtinut prin studiile de audienta, prin volumul vanzarilor, prin aprecieri obtinute in urma unor scrisori sau telefoane primite la redactie sau in urma unor contacte si legaturi personale. In felul acesta, managerii afla cum s-a realizat receptarea si ce-si doreste publicul, pentru a programa pe mai departe emisia. Dar aceasta relatie emitator - receptor este una cu caracter indirect, este partiala si insuficienta, fapt pentru care mass-media sunt considerate a fi un sistem de comunicare predominant unidirectional.

Acestea sunt principalele trasaturi distinctive ale comunicarii de masa. Exista, desigur, si alte diferente fata de comunicarea interpersonala sau de grup, referitoare la natura mesajului, continutul comunicarii, codificarea - decodificarea, contextul producerii si contextul receptarii, transformarea in bunuri a formelor simbolice si valorizarea lor economica etc. Asupra acestora vom zabovi mai tarziu.

Mass-media au o universalitate care ii lipseste oricarei alte institutii; ele ofera idei si imagini a caror circulatie depaseste barierele sociale si geografice. Datorita amplorii deosebite pe care a luat-o in ultimele decenii utilizarea mijloacelor de comunicare de masa, am ajuns sa traim intr-o "societate a comunicarii generalizate", cum o numeste filosoful Gianni Vattimo(1995), dominata de o noua ordine mondiala, cea a informatiilor. Noua ordine se bazeaza pe un sistem de productie, distributie si consum de informatii extins la scara planetara, sistem care antreneaza o transformare profunda a posibilitatilor de a intra in contact cu lumea pentru un mare numar de oameni. Globalizarea este o trasatura caracteristica a comunicarii in lumea moderna. Aparitia retelelor electronice de comunicare a facut posibila antrenarea oamenilor intr-o "cvasiinteractiune mediata", dupa expresia lui John B. Thompson(2000), deoarece distantele care ii separa nu mai constituie un obstacol greu de depasit. Mesajele sunt transmise cu usurinta la mari distante, astfel incat oamenii au acces la informatii provenite din surse indepartate, pot interactiona unii cu altii, chiar daca se afla situati in diferite parti ale lumii.




Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 2382
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved