Specificul scolii ca organizatie

Specificul scolii ca organizatie

Omul modern este un om organizational, intrucat cea mai mare parte timpului si-l petrece in cadrul organizatiilor de tot felul, de la cele profesionale pana la cele politice (pe plan ontogenetic - organizatii prescolare, scolare, profesionale, organizatii economice, culturale etc.)

Activitatea organizata are importante avantaje individuale si sociale printre care (Paun, E., 1999, p.7):

dezvoltarea capacitatilor individuale, prin cooperare intr-o structura organizata care-l plaseaza pe individ acolo unde competentele sale pot fi valorificate superior;

utilizarea rationala si reducerea considerabila a timpului de realizare a diferitelor activitati;

preluarea, transmiterea si utilizarea sistematica a achizitiilor realizate de generatiile anterioare.

Organizatia poate fi definita ca un sistem de activitati structurate in jurul unor finalitati (scopuri, obiective) explicit formulate, care antreneaza un numar mare de indivizi de detin statute si roluri si roluri bine delimitate in cadrul unei structuri diferentiate.

Din aceasta definitie decurg principalele caracteristici ale unei organizatii (Paun, E., 1999, pp.8-9):

existenta unor scopuri suficient de clar formulate si delimitate pentru a putea angaja si motiva indivizii ce participa la desfasurarea activitatilor respective. Nu exista organizatii in sine, ci doar in raport de anumite obiective;

scopurile organizationale sunt transindividuale. Ele exprima organizatia in ansamblul ei, orientarea si politica ei generala. Cu toate acestea ele nu trebuie sa ignore scopurile si aspiratiile indivizilor ce compun organizatia sau sa fie divergente cu acestea. Intre ele trebuie sa existe o minima compatibilitate, care nu se realizeaza prin eliminarea sau desconsiderarea celor individuale, ci mai degraba prin incorporarea si integrarea acestora in scopurile organizationale;

un numar mare de indivizi ce interactioneaza in desfasurarea activitatilor. Cantitatea nu produce neaparat calitate. Foarte importante sunt competentele indivizilor si gradul lor de convergenta cu scopurile organizationale si cu tipurile de activitati ce urmeaza a fi realizate. Forta unei organizatii depinde, in cea mai mare masura, de actiunea comuna a membrilor;

(legea lui Parkinson, 1957, este o lege a cresterii birocratice endemice, care stipuleaza: volumul muncii creste astfel incat sa ocupe integral timpul alocat pt. realizarea obiectivului fixat. In consecinta nu exista o relatie de proportionalitate intre activitatea ce trebuie realizata si marimea personalului angajat. Cresterea, diminuarea sau chiar disparitia unui volum de munca administrativa nu afecteaza in mod direct si semnificativ numarul personalului birocratic, pt. ca intervin alti factori: multiplicarea subordonatilor si multiplicarea activitatilor, adica generarea artificiala de sarcini inutile, distribuite ierarhic, pt. a tine ocupate cat mai multe persoane si a pune in evidenta functia de control a superiorilor in ierarhie)

activitati diferentiate functional (diviziunea muncii) si reglementate social, care permit indivizilor sa aiba functii si sa ocupe pozitii diferite in cadrul unui sistem coerent de statute si roluri;

modalitati proprii de organizare si dezvoltare a organizatiei.

Teorii privind organizatiile

Teoriile emise cu privire la organizatii, desi numeroase, pot fi grupate in trei categorii distincte (Zlate, M., 1981):

Teoria clasica (F. Taylor, H. Fayol)- care studiaza aproape in exclusivitate anatomia organizatiilor, latura lor formala, oficiala de organizare ce poate fi redata sugestiv sun forma organigramei. Aceasta teorie asupra organizatiilor accentueaza analiza a patru elemente importante: a. eficienta; b. pricipiile ierarhiei functionale ale autoritatii; c. structurile de organizare; d. controlul activitatii depuse - toate acestea urmarind in final cresterea productivitatii muncii organizatiei si a gradului ei de utilitate sociala.

Pornindu-se in domeniul organizarii industriale de la ideea ca oamenii sunt ineficienti in comparatie cu masinile, s-a incercat standardizarea muncii lor, simplificarea ei, astfel incat acestia sa semene tot mai mult cu masinile. Oamenii, ca elemente componente ale organizatiei erau considerati ca simple instrumente a caror sarcina este dea a muncii fara sa-si puna intrebari cu privire la scopul muncii, la unele probleme umane pe care le presupune munca. Omul, muncitorul cu cat este mai putin interesat de o serie de probleme, cu atat este mai bun.

Teoria neoclasica sau a "relatiilor umane" isi au punctul de plecare in curentul initiat de Elton Mayo si W.J.Dickson care acorda un rol primordial omului, problemelor lui, trairilor lui psihologice si mai ales fenomenelor psihosociale care apar ca urmare a interactiunii indivizilor.

Deplasarea accentului de pe tehnic si tehnologic pe uman, atrage dupa sine deplasarea accentului de pe formal, oficial pe informal, psihologic. Daca reprezentantii teorie clasice studiau organigrama organizatiei, cei ai teoriei neoclasice studiaza sociograma grupurilor din cadrul organizatiilor evidentiind indeosebi fenomenele de natura psihologica sau psihosociala care guverneaza viata de grup. Elementul central devine "relatia umana" care trebuie optimizata. Creearea unui climat psihologic pozitiv, a unei atmosfere placute, motivarea corespunzatoare a salariatilor, marirea gradului lor de satisfactie, eliminarea tensiunilor dintre muncitori si patronat reprezentau sarcini fundamentale pentru reprezentantii scolii relatiilor umane.

Teorile moderne - interpreteaza organizatia ca un intreg, ca un tot unitar in interiorul caruia actioneaza in stransa dependenta si interdependenta o multitudine de factori si fenomene: a. indivizii, interpretati ca indivizi in sine, cu personalitatea lor; b. organizarea formala; c. organizarea informala; d. sistemul de statute si roluri; e. cadrul fizic, ergonomic.

Caracterul mobil al interactiunii elementelor componente face ca modificarea sau dereglarea unui singur element al sistemului sa duca la modificarea sau dereglarea intregului sistem. Apoi, sistemul are o serie de nevoi, de cerinte a caror satisfacere duce la buna functionare, in timp ce nesatisfacerea lor duce la esec. Asadar, accentul cade nu atat pe scop, cat pe functionarea normala a elementelor componente prin intermediul carora se va realiza scopul, pe asa-zisele mecanisme de autoreglare prin intermediul carora isi asigura existenta. Problema principala care se pune in aceste conditii este aceea a asigurarii rationalitatii sistemului.

Specificul scolii ca organizatie

Scoala reprezinta o organizatie care realizeaza o activitate pedagogica intr-un cadru institutionalizat specializat, cu statute si roluri determinate social in vederea realizarii finalitatilor microstructurale si macrostructurale ale procesului si sistemului de invatamant (Cristea, S., 2003, p.70).

Scoala este o organizatie care invata si care produce invatare. Specificul scolii decurge, in esenta, din faptul ca ea este investita cu functia de a produce invatare si-si structureaza celelalte aspecte organizationale si functionale in aceasta directie. Ceea ce apropie scoala de celelalte organizatii este caracteristica ei de organizatie care invata. Ceea ce o deosebeste este ca ea produce invatare.

Scoala se caracterizeaza prin doua activitati de baza distincte si interdependente in acelasi timp (Paun, E., 1999, p.76):

- activitatea managerial administrativa - bazata pe o logica organizationala. Aceasta activitate vizeaza conducerea si administrarea scolii, structurile care reglementeaza activitatea cadrelor didactice si rolul lor institutional.

- activitatea pedagogico-educationala - bazata pe o logica pedagogica, in mare masura nonorganizationala. Aceasat inseamna ca activitatea pedagogica este reglementata de norme ce decurg din natura proceselor de predare-invatare, ce implica raporturi specifice ale elevilor si profesorilor cu stiinta.

Caracteristici psihosociologice ale sistemului scoala

Din perspectiva psihosociologica, sistemul scoala prezinta urmatoarele carcateristici (adaptat dupa Cosmovici, A., Iacob, L., (coord.), p.232):

Scoala dezvolta doua functii: una primara, constand in livrarea de servicii educationale elevilor si produse societatii: alta, secundara, furnizeaza populatiei din zona modele atitudinale, comportamentale, norme morale etc

Organizatia scolara este un sistem deschis. Sistemul deschis al invatamantului presupune existenta in cadrul lui a unor "fluxuri de intrare" si a unor "fluxuri de iesire", adica a unor "input-uri" si "output-uri". Ph. H. Coombs arata ca un sistem de invatamant trebuie sa fie apreciat dupa modul in care "tine pasul" cu evolutia sociala si in functie de satisfacerea nevoilor sociale in domeniile pregatirii cadrelor si dezvoltarii omului.

SISTEM DESCHIS

INTRARE IESIRE

FEED- BACK

Figura 1

Schema relatiei functionale dintre sistemul de invatamant si procesul de invatamant (Ph. H. Coombs(

Daca multe dintre variabilele ce intra in sistem sunt controlabile (materiale, financiare, umane), mai putin previzibile sunt indivizii ce parcurg procesul de transformare. Ei nu-si parasesc la intrare, echipamentul lor cultural (modele, norme, prejudecati, stereotipii, roluri) care marcheaza modul de raportare a lor la sistem;

Pozitia individului in organizatie se caracterizeaza printr-o dubla tendinta: pe de o parte, el isi doreste satisfacerea aspiratiilor personale; pe de alta parte, el trebuie sa raspunda solicitarilor organizationale, sa se integreze in piramida ierarhic. Elevul care se integreaza in sistemul de cerinte a scolii, poate fi recunoscut in colectivitatea scolara sub un dublu aspect: adaptat la cerinte si participant la dezvoltarea organizatiei;

Ca organizatie sociala, scoala este, in acelasi timp, un sistem formal si un mediu de relatii interpersonale informale. Este formala prin faptul ca prescrie reguli si norme, sanctioneaza conduitele individuale prin raportare la regulament, prin proceduri de control. Dar dezvolta, chiar in acest cadru formal, relatii de pretuire, simpatie, antipatie, alegere si respingere intre elevi sau intre elevi si profesori.

Relatiile dintre diferitele compartimente ale organizatiei si fiecare dintre membrii sai nu se pot desfasura fara un sistem de comunicare manageriala eficienta.

Modele de organizare a scolii

Modelele posibile de organizare a scolii reflecta trei tendinte care sunt congruente cu cele trei teorii ale managementul aminintite anterior: tendintele clasice; tendintele neoclasice si tendintele moderne. Analiza prezentata in continuare este adaptata dupa cea facuta de Cristea Sorin in Managementul organizatie scolare (2003, pp.72-73).

Din perspectiva tendintei clasice pot fi delimitate urmatoarele directii manageriale:

- organizatia scolara centrata pe profesor, care vizeaza un circuit exclusivist si unidirectionat spre transmiterea cunostintelor;

o organizatie scolara bazata pe relatii pedagogice dezechilibrate, favorabile profesorului, considerat singurul "element activ" si defavorabile elevului, considerat doar "obiect al educatiei";

o organizatie scolara planificata doar intr-o perspectiva magistrocentrista prelungita pana la nivelul formelor de educatie nonformala si chiar la nivelul raporturilor cu comunitatea educativa locala.

Logica interpretarii analogice permite sesizarea urmatoarelor trasaturi ale organizatiei scolare, construita in sensul teoriei neoclasice a relatiilor umane.

Ø      trasaturi psihocentriste, exprimate prin:

centrarea pe elev, ca "centru de referinta fundamental in situatii educative";

centrarea pe "interesul care dirijeaza conduita elevului";:

centrarea pe "favorizarea originalitatii fiecarui elev" dar si pe "dezvoltarea sensului social";

Ø      trasaturi sociocentriste, exprimate prin:

centrarea pe construirea unei institutii bazata pe autogestiune;

centrarea pe favorizarea relatiei elev-elev si elev-mediu

centrarea pe restructurarea activitatii in scopul de a modifica personalitatea elevului in sens autonom si reformator.

Tendintele moderne, care reflecta evolutia manageriala a institutiilor, interpreteaza organizatia ca intreg, din perspectiva:

sistemului de interdependente

deciziei cu scop de corectare, ameliorare, ajustare, restructurare;

tipurilor de interactiune sociale promovate in sens reformator.

Bibliografie:

1. Coombs, Ph. H., La crise mondiale de l'education, Presses Universitaires de la France, Paris, 1968;
2. Cosmovici, A., Iacob, L.,(coord.), Psihologie scolara, Editura Polirom, Iasi, 1999;
3. Cristea, S., Managementul organizatie scolare,  editia a doua revizuita si adaugita, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 2003;
4. Paun, E., Scoala - abordare psihopedagogica, Editura Polirom, Iasi, 1999;
5. Vlasceanu, M., Organizatiile si cultura organizarii, Editura Trei, Bucuresti, 2002;
6. Zlate, M., Psihologia muncii - relatii umane, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1981.