VALOAREA - ELEMENT AL DEZVOLTARII PERSONALITATII SI ORIENTARII PROFESIONALE LA ADOLESCENT; VALORILE VOCATIONALE - LOCUL LOR IN DINAMICA MATURIZARII VOCATIONALE

VALOAREA - ELEMENT AL DEZVOLTARII PERSONALITATII SI ORIENTARII PROFESIONALE LA ADOLESCENT; VALORILE VOCATIONALE - LOCUL LOR IN DINAMICA MATURIZARII VOCATIONALE

1.1 CONCEPTUL DE VALOARE. DEFINITIA VALORII

Conform dictionarului de orientare si consiliere scolara si profesionala, valoarea reprezinta o expresie a operatiei de pretuire pe care un subiect o atribuie unui obiect. Valoarea este influentata de standardele socio-culturale ale comunitatii, dar poarta si pecetea subiectivitatii. Ea orienteaza activitatea oamenilor, deci si optiunile scolare si profesionale. (Ion Dragan, Dumitru Ozunu, Gh. Tomsa, op. cit., p. 123)

In conceptia lui Gh. Bunescu, justificarea axiologica, cu rationalitatea ei afectiv- atitudinal valorica si apoi, intemeierea stiintifica si riguroasa, coerenta a optimului lucid- pedagogic constituie conditii sine qua non ale determinarii fundamentelor si finalitatilor unei educatii pentru valori.

Educatia contemporana, dupa cum se recunoaste quasiunanim, pregateste oameni pentru schimbari- pentru trairea lor si pentru participarea la pregatirea lor. Exigentele cunoasterii si actiunii contemporane- coerenta si eficacitatea - impun oricarei strategii sau metodologii a educatiei pentru valori sa se tina seama de semnificatia reala a conceptelor de "limita" si "posibil".

In urma unor cercetari avansate in acest domeniu, a rezultat o teorie numita teoria "dublei constrangeri", ce se formeaza pe baza teoriei "invatarii secundare". Toate sistemele biologice sunt capabile de schimbari adaptative. Dar, aceste schimbari pot lua forme diferite: raspuns, invatare, circuit ecologic, evolutie biologica, evolutie culturala, etc. Schimbarile adaptative depind de buclele de retroactiune care provin de la selectia naturala sau de la reintarirea individuala. Schimbarile adaptative trebuie mereu sa procedeze urmand o ierarhie. Sunt necesare nu numai schimbari de primul ordin, raspunzand la cererea imediata a mediului (inclusiv psihologic), dar si schimbari de nivelul al doilea, care reduc numarul de incercari si erori necesare pentru a implini schimbarile de nivelul prim. (Gh. Bunescu, Scoala si valorile morale, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1998, p.11 - 13)

O alta definitie a valorii este data intr-un manual de filozofie (1992): "Prin conceptul axiologic de valoare desemnam acea relatie intre subiect si obiect, in care, prin popularitate si ierarhie, se exprima pretuirea acordata unor insusiri sau fapte (naturale, sociale, psihice, spirituale) in virtutea capacitatii acestora de a satisface trebuinte, deziderate, aspiratii umane istoriceste conditionate".

TRASATURILE DEFINITORII ALE CONCEPTULUI DE VALOARE

Ca o concluzie la numeroasele definitii ce i s-au atribuit conceptului de valoare utilizat in foarte multe domenii de-a lungul timpului, unii autori au elaborat anumite trasaturi ce caracterizeaza valoarea.

Conceptul de valoare este asociat adesea ideii de calitate, de importanta, de apreciere a unui lucru care suscita exprimarea si care face apel, intr-un anumit mod, la un angajament personal;

Se poate observa o anumita tendinta de a asocia conceptul de valoare la un produs al unei judecati sociale, la o recunoastere si validare sociala; apare o dihotomie "clasica" in reflexia asupra valorilor: acea a relativitatii sau universalitatii valorilor, prin raportare la alegerea si validarea lor;

Expresiile care asociaza conceptul de valoare la ideea de satisfacere a nevoilor personale sau sociale sunt cele mai frecvente; valoarea nu poate fi definita in sine; este vorba mai ales de o anumita calitate atribuita unui anumit lucru pe baza utilitatii sau functionalitatii sale de a raspunde nevoilor si dorintelor individului sau ale societatii. Astfel, conceptul de valoare are o semnificatie relativa: este valoare tot ceea ce, intr-o situatie particulara, satisface nevoile unuia sau ale mai multor subiecti, fiind asociata unei sfere afectiv- emotionale a personalitatii (se vorbeste, astfel, prea mult de nevoi, dorinte, interese si prea putin de o alegere rationala, care face obiectul unei reflexii si nu doar al unui elan afectiv);

Numeroase definitii ale conceptului de valoare contin expresii privind legatura dintre acesta si personalitate; se pune in evidenta ideea ca dimensiunea etica are radacinile ei in natura cea mai profunda a esentei umane; alegerea valorilor si coerenta cu ele implica un angajament al tuturor dimensiunilor personalitatii; interesanta este asocierea dintre ideea de valoare si procesul de perfectionare a individului, propria sa tendinta de autorealizare, idealul unei demnitati umane care evolueaza si se intareste in paralel cu interiorizarea si realizarea valorilor. In acest context, valorile nu sunt considerate ca o realitate exterioara omului, stabilite si acceptate dupa o logica cu totul conventionala; ele corespund mai ales unei dimensiuni fundamentale a personalitatii, raspunzand unei nevoi reale ale naturii umane.

Conceptul de valoare se caracterizeaza prin calitate si importanta, fiind considerat un lucru care necesita estimare si apreciere si care face apel la un angajament personal.

Valoarea reprezinta produsul unei judecati si al unei validari sociale, dar si un lucru liber din partea individului. Ea este o calitate atribuita unui obiect, comportament, intentie, ideal pe baza utilitatii sau functionalitatii sale, raspunzand la nevoi si dorinte ale indivizilor sau societatii. Valoarea este tot ceea ce intr-o situatie particulara fata de conditiile determinate, satisface nevoile unuia sau ale mai multor subiecti.

1.3 RELATIA VALOARE - COMPONENTE ALE PERSONALITATII

Din punct de vedere psihologic, valoarea se constituie ca o dimensiune fundamentala a personalitatii, care raspunde la o nevoie esentiala a naturii umane: perfectionarea de sine si tendinta de autorealizare. Acestea reprezinta cele mai inalte trebuinte umane, care se realizeaza treptat, avand la baza satisfacerea celor inferioare lor. Conform piramidei lui Maslow, trebuintele se organizeaza si se structureaza intr-o "piramida a trebuintelor". In cadrul acestei ierarhizari, trebuintele care se situeaza mai spre varful piramidei sunt mai specific umane. Acestea sunt mai putin urgente din punct de vedere subiectiv, insa satisfacerea lor produce fericire, creste chiar eficienta biologica a organismului.

A. H. Maslow sustine ca in cursul dezvoltarii specifice copilariei, este important inainte de toate ca impulsurile de baza (motive de deficit) sa fie satisfacute, astfel incat copilul sa poata fi mai tarziu liber sa adopte motive mai putin egocentrice (de crestere). Astfel un copil care are suficienta hrana, ingrijire, securitate si dragoste nu are nevoie pe masura ce creste sa fie obsedat de trebuintele de baza. Se va simti in siguranta si de aceea va putea atinge scopuri largite. Daca a cunoscut satisfactia impulsurilor de baza si de securitate, el poate tolera ulterior in viata o frustrare a acelorasi impulsuri mult mai usor decat o persoana a carei intreaga personalitate este axata pe trebuinte care nu au fost niciodata satisfacute in mod adecvat.

Motivele cresterii, cum le numeste A. Maslow, duc la autorealizare. De fapt, Goldstein insista asupra faptului ca intreaga motivatie (de orice tip) impartaseste acest caracter. Autorealizarea constituie in fond unicul motiv al omului. Conceptul nu este specific, dar are meritul de a indica individualitatea ultima a motivatiei; fiecare personalitate este diferita de toate celelalte si cauta sa-si mentina integritatea si sa-si realizeze propriul destin in propriul sau mod.. Conceptul are, de asemenea, avantajul de a vedea in motivatie ceva mai mult decat presiuni, impulsuri, conflicte. El implica faptul ca in timp ce aceste forte determina persoana sa reactioneze dincolo de o simpla reactivitate, exista o mare libertate de dezvoltare fara conflicte si de autorealizare. Conceptul este clar indreptat spre viitor, in timp ce teoriile reactivitatii privesc spre trecut sau in cel mai bun caz spre prezentul imediat. (Gordon W. Allport, Structura si dezvoltarea personalitatii, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1991, p. 220- 221)

O alta componenta a motivatiei este constituita de convingeri. Acestea sunt definite ca idei adanc implantate in structura personalitatii, puternic traite afectiv, care imping, impulsioneaza spre actiune. Nu orice idee este o convingere, ci doar cea care reprezinta pentru individ o valoare, o certitudine subiectiva, care il ajuta sa stabileasca ceea ce este valabil, optim, necesar, sa distinga intre bine si rau, frumos si urat, adevar si minciuna. Convingerile sunt numai ideile - valoare care se contopesc cu trebuintele si dorintele individului, cu aspiratiile si nazuintele lui, cu trasaturile lui de personalitate. Ele isi au radacinile adanc infipte in afectivitatea insului, in emotiile, sentimentele si pasiunile sale. Ele se impun in comportament, il orienteaza permanent, de aceea nu sunt doar constant promovate, ci sunt si virulent aparate, mai ales atunci cand sunt contrazise si atacate.

Convingerile reprezinta o componenta volitiva importanta a motivatiei, deoarece conduc individul catre realizarea de sine si dezvoltarea optima a personalitatii.

O alta componenta foarte importanta a motivatiei, care cuprinde elemente cognitive si volitive, este reprezentata de idealuri.

Idealurile reprezinta proiectii ale individului in sisteme de imagini si idei, care ii ghideaza intreaga existenta. Ele reflecta si transfigureaza atat experienta proprie, cat si experienta semenilor, devenind, in cele din urma anticipari, generalizari si optimizari ale proiectului existential. Idealul nu reprezinta o simpla formula cognitiva de viata, preluata necritic din afara, prin imitatie, ci este plamadit de individ in functie de particularitatile lui proprii. Numai in felul acesta se integreaza valorilor personalitatii, iar cu timpul devine o valoare personala, reusind sa motiveze comportamentul.

Cercetarile romanesti de psihologie au aratat ca in structura psihologica a idealului se includ trei elemente fundamentale: sensul si semnificatia vietii (directia spre care se orienteaza o persoana definita in functie de modul de existenta sociala, culturala, spirituala, valoare morala); scopul vietii (ca obiectiv al vietii, ca valoare personala suprema ce prefigureaza destine, componenta intelectual - voluntara, dar si axiologica a idealului); modelul de viata (ghidul propus a fi urmat si atins, un fel de Eu ideal care calauzeste viata).

Conceptia despre lume si viata este o formatiune motivationala cognitiv - valorica de maxima generalitate, ce cuprinde ansamblul parerilor, ideilor, teoriilor despre om, natura, societate. Ea reprezinta o structura motivationala globala cu rol strategic in raport cu orientarea comportamentului. Ea reuneste cognitivul cu valoricul si se implineste in actiune. Ea presupune intotdeauna optiunea valorica.

Intre convingeri, idealuri si conceptia despre lume si viata exista o foarte stransa interdependenta, impreuna constituind un complex motivational de prim ordin al personalitatii. (Paul Popescu- Neveanu, Mielu Zlate, Tinca Cretu , Manual de psihologie, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1994, p. 106 - 109)

1.4 VOCATIA - VALORILE VOCATIONALE

Se staruie prea putin astazi asupra vocatiei, atat in familie cat si in scoala. Nu ca in aceste medii de educatie ea ar fi dispretuita. Dimpotriva, la ocazii solemne pe ea cade pathosul discursurilor. Ea este un superlativ de lauda. Oamenii de vocatie sunt intotdeauna numiti eroii progresului social. Dar la atat se reduce interesul pentru vocatie. Decorul dat la o parte, nimeni nu se mai gandeste la ea. Superlativul, dupa ce si-a indeplinit serviciul, se aseaza la garderoba pentru alte ocazii. Daca cel putin vocatia ar fi usor de ilustrat prin personaje celebre, atunci portretele acestora ar mai provoca in tinerime reflectii trecatoare. Dar vocatia nu se mai poate ilustra, asa cum se ilustreaza o fapta militara sau morala. Ea este refractara la orice incercare de tipizare. Se pot da exemple de vocatie, dar omul reprezentativ al vocatiei nu exista. Originalitatea desfide tipizarea.

Negasind in mediul lor educativ indrumarea care sa-i ajute la realizarea vocatiilor, tinerii de elita ies la capat cum pot. Cei mai multi, dupa dureroase crize sufletesti, se elimina singuri. Neputand sa fie flexibili la rutina si nici sa-si realizeze originalitatea, ei sunt aruncati afara din scoala si chiar din familie, ca nesupusi. Foarte putini reusesc sa se strecoare in cariere potrivit vocatiei lor. Dar, si dintre putinii acestia, nu este unul care sa pastreze recunostinta mediului educativ.

Mediul educativ de astazi, in regula generala, inabuse vocatia in fasa. Nu din ura constienta, ci din ignoranta. Se ignoreaza rolul vocatiei in cultura popoarelor. Fiindca acest rol este o raritate, se crede ca este si un lux. Omenirea, dupa credinta multora, poate trai fara oameni de vocatie, cum poate trai si fara oameni care sa rivalizeze cu Adonis. Si pentru ca rolul vocatiei sa fie cat mai sters, unii obisnuiesc sa-l banalizeze. Sunt educatori care confunda vocatia cu profesiunea, si vorbesc in consecinta de birouri vocationale, ca de niste birouri profesionale. Sunt, negresit, si altii, educatori de elita, care dau vocatiei o deosebita atentie. Dar acestia, pe langa faptul ca sunt putini, sunt si foarte sarac inzestrati cu cunostinte pentru a duce la bun sfarsit buna lor intentie.

Filozoful Johann Gottlieb Fichte, ("Reklams Univ"., p. 145), a descris in cuvinte entuziaste vocatia, ca pe o participare a omului de buna vointa la desavarsirea lumii nevazute a vointei divine: "Omul nu este un produs al lumii sensibile, si scopul final al existentei sale nu poate fi atins in aceasta lume. Vocatia trece peste timp, peste spatiu si peste toata sensibilitatea. Omul trebuie sa aiba cunostinta de ceea ce este si de ceea ce trebuie sa fie. Vocatia lui fiind sublima, trebuie ca si gandirea lui sa se ridice peste toate ingradirile sensibilitatii."

Vocatia trece peste timpul si spatiul sensibilitatii individuale. Ea se leaga de existenta unei lumi nevazute, care, pentru Fichte, a constat in desfasurarea vointei divine, iar pentru noi contemporanii, sprijiniti de cunostinte mai precise, ea consta in totalitatile culturale in care traiesc indivizii. Pentru Fichte, orice om cu bunavointa era un om de vocatie. Pentru stiinta timpului nostru, bunavointa nu este indestulatoare. Vocatia implica aptitudini speciale de inteligenta, sentiment si vointa. Ea scoate la lumina originalitatea rasei sau a totalitatii. Finalitatea ei depaseste orice calcul croit pe masura individului. Indivizii cu vocatie sunt putini. Un popor are in sanul sau un numar restrans de exemplare.

Sunt vocatii totusi care se realizeaza si cu impotrivirea mediului educativ. Se poate. Optimistii din toate timpurile au aceasta credinta. Omenirea are nevoie de educatie, nu numai pentru asigurarea vietii indivizilor efemeri din care ea este constituita, dar si pentru constituirea totalitatilor culturale, in care se desfasoara finalitatea ei suprema. De desfasurarea acestei finalitati supreme se leaga tocmai rolul vocatiei.

A fi cu vocatie, este a fi daruit de natura in gradul cel mai inalt, si cu toate acestea dintre mult daruitii, putini sunt cunoscuti de specialistii stiintei. Oamenii cu vocatie prezinta o admirabila potrivirii a firii lor cu munca pe care societatea o cere de la individ. Un om de vocatie se indreapta spre munca pe care o cer dispozitiile adanci ale sufletului sau. El se intregeste cu opera pe care o produce. Este constiincios, fiindca in constiinta sa, scopul muncii si scopul existentei se identifica. Este original, fiindca normele sale de munca nu vin din imitatia altora, ci din desfasurarea firii sale proprii. (C. Radulescu - Motru, Vocatia - factor hotarator in cultura popoarelor, Editura Casei Scoalelor, Bucuresti, 1935, p. 3 - 26)

Valorile sunt obiecte ale dorintei. Dorinta cuprinde valorile ca pe obiectele lor corelative. Ea le cuprinde ca pe niste obiecte categoriale, a caror expresie in limba este intotdeauna un substantiv. S-ar putea totusi spune ca dorinta nu cuprinde decat lucrurile, fiintele si faptele omenesti concrete capabile sa o indestuleze, sau acele calitati determinate pentru care aceste lucruri, fiinte, sau fapte sunt ravnite. Valorificarea lucrurilor, adica cuprinderea lor ca bunuri, presupune antecedenta valorii. Valorile nu sunt deci produsul experientei sociale a bunurilor. Aceasta experienta este in realitate conditionata de prezenta in constiinta a valorilor.Limitele adolescentei sunt si ele imprecise pentru ca variaza relativ in functie de conditiile geografice,de mediu socio-economic si socio-cultural,dar mai ales socio-educativ.Procesul dezvoltarii personalitatii,evolueaza spre nevoia de maturizare centrata pe identificarea resurselor personale(aptitudini,abilitati,dorinte,interese,aspiratie si idealuri),spre realizarea identitatii si constructiei propriei lumi interioare,spre detasarea de tutela familiei si spre cresterea autonomiei si a independentei,care sunt cucerite treptat.

Adolescenta presupune indepartarea de vechea identitate,cautarea si construirea unei noi identitati,concretizate in modele si idealuri de viata si in acumularea de valori.Idealul este conceput de adolescenti cu o aspiratie spre mai bine,prin raportarea la intreaga personalitate si constituie o viziune globala despre viitor.Idealul este strans legat de valori,de transformarea lor in proiecte de comportare si obiectiv de identificare.Ca obiect al identificarii,idealul de viata are o importanta sporita in procesul formarii personalitatii adolescentilor,a convingerilor si valorilor lor ideologice,religioase,filosofice,influentand direct viata afectiva,constiinta de sine si ca o experienta sociala redusa a acestora poate genera identificari cu modele inadecvate,poate conduce la faurirea de idealuri inaccesibile,peste posibilitatile reale ale subiectului sau chiar la identificarea cu false idealuri,incarcate de nonvalori sau de insusiri inacceptabile social.(Dumitrescu,1980,p.85)

In adolescenta,idealul de sine reprezinta rezultatul confruntarilor dintre valorile morale,sociale,culturale si conventionale.Identitatea este rezultatul rolurilor si statutelor sociale detinute,al identificarilor selective realizate pe parcursul vietii,ea concretizandu-se in insusiri de apartenenta pregnante,innascute dar si dobandite ca profesia,competentele,cultura,ideologia,etc,si avand functii de reglementare si de antrenare a Eului si Sinelui in situatii relationale,apartenente pe care Sinele le ierarhizeaza,iar Eul le valorifica.In etapa adolescentei,intre sinele familial,sinele social-ocupational,sinele cultural si sinele fizic-material exista relatii dinamice.Adolescentii se afla in plin proces de clarificare a valorilor.Imaturitatea aprecierii,dificultatea respingerii sau acceptarii anumitor valori se rezolva insa adesea prin supunerea fata de grupul de varsta,loc in care anumite gesturi si atitudini(care in afara nu-si gasesc aprobare),ajung sa fie acceptate.

Opinia colectiva este cea care consacra modelele,aceasta constituind insasi optica specifica varstei adolescentei cu filtrul ei specific.De obicei,adolescentii care au relatii stranse cu parintii adopta valorile parentale,familia exercitand asupra tanarului o presiune pentru conformarea la valorile familiale.In decursul anilor de scoala se produce o decantare si cristalizare continua a imaginii de sine.La adolescenti imaginea de sine este insuficient conturata,supusa unei permanente confruntari cu reprezentarile grupului despre sine.De asemenea,copilul constata si imita modele,in timp ce adolescentul le le cauta,le compara si le selecteaza.Sub influenta mass-mediei,a ofertei culturale,in optiunile tinerilor se impun mult vedetele sportive,cantareti si personajele din filme,in locul modelelor traditionale(parinti,profesori).

De la preocupari sporadice in privinta viitorului,adolescentul trece la cautari sistematice,de la o alegere romantica la una realista,de la preluarea globala a unui model,la selectarea si combinarea unui model propriu.Modelul precede constituirea idealului si sta la baza acestuia.Importanta modelelor devine evidenta si in dezvoltarea identitatii sexuale la adolescenta.Intens influentata de modelele parentale si materiale,de modelele furnizate de mass-media,aceasta se contureaza treptat.Profesorii devin in putine cazuri modele implicate in dobandirea rolurilor sexuale de catre adolescenti.

Adolescentul,desi are constiinta diferentei sale fata de adult,simte ca maturizarea sa este in curs,dar in acelasi timp reactioneaza contra situatiei sale de dependenta si a statutului sau nedefinit.Contestarea superioritatii adultului reprezinta in realitate contestarea tutelei acestuia si mai ales a parintilor din care cauza ia forma unui conflict intre generatii.Realitatea externa socio-relationala se reflecta subiectiv la nivelul trasaturilor de personalitate.Personalizarea si asumarea rolurilor profesionale corespunzatoare sunt factori reglatori care actioneaza asupra personalitatii tinerilor,adecvand-o necesitatilor si cerintelor sociale.Patern-urile privind formarea identitatii sunt diferite la adolescenti ca rezultat al sistemului de influente multiple care se exercita asupra individului,incepand de la cele ale parintilor,profesorilor,colegilor si prietenilor,pana la mass-media,institutiile culturale,educationale,sistemul social si economic ca atare,etc.Preocuparea sporita fata de sine se concretizeaza in luarea unor decizii esentiale referitoare la alegerea traseului educational ulterior,la optiunea profesionala,la statutul marital si social,la stabilirea drumului de viata.Desi intensificarea preocuparilor de autocunoastere are loc in paralel cu maturizarea intelectuala si morala a adolescentilor,este absiolut necesara oferirea unui suport educational si terapeutic,consilierea si indrumarea acestora in realizarea autoanalizei,furnizarea unor cunostiinte,metode si tehnici utile acestei activitati.Este in cautarea personalitatii sale,a identitatii,nerabdator sa-si aleaga un personaj,gata sa cucereasca locul sau in lume.

Cand adolescentul este criticat,ridiculizat,cand ceilalti doresc sa-i impuna,este indignat,se simte frustrat cand este blocat in realizarea a ceva ce-si doreste,discerne cu acuitate propria-i valoare si se rezolva chiar impotriva comportarii sale.Timpul liber al adolescentului permite o largire a posibilitatilor de socializare si de dezvoltare a sa.Parintii trebuie sa-i invete cu tact,sa foloseasca acest timp,sa fie preocupati de ceva si daca este posibil,sa-i entuziasmeze pentru o anumita activitate.Il intereseaza propria persoana,acorda mare atentie hainelor(unde iar trebuie sa intervina tactul parintilor).Teama de scoala,dificultatile in relatiile de prietenie cu ceilalti,alegerea drumului profesional sunt surse ale nelinistii sale.

2 ASPECTE TEORETICE PRIVIND MATURIZAREA SI IERARHIZAREA VALORILOR VOCATIONALE

Oamenii se deosebesc in ceea ce priveste capacitatea intelectuala si acest fapt se reflecta, printre altele, in tipul de munca pe care-l presteaza. Ei difera si sub aspectul intereselor, iar aceasta se coreleaza cu apartenenta la un anumit tip de profesiune. Acestea nu sunt singurele aspecte ce-i diferentiaza pe oameni.

Profesiunile variaza si in functie de nivelul general de inteligenta al persoanelor care le practica. Exista mai multe temeiuri care sustin existenta relatiei dintre inteligenta si tipul de profesiune, dar cel mai important este acela ca profesiile impun diverse de instruire. In consecinta, cei care isi termina instruirea la anumite niveluri sunt pregatiti pentru diverse tipuri de profesiuni.

Adolescentii inteligenti abordeaza sarcina de selectare a scopului ocupational diferit de cei care sunt mai putini dotati. In orice caz, ei tind sa aspire la profesiuni de un inalt nivel, asa cum arata datele adunate in Studiul tipurilor de profesiuni. Subiectii studiati erau un grup de barbati testati si intervievati de psihologi de la Teachers College, Columbia University, in patru momente ale vietii lor, mai intai in clasa a IX-a si cel mai recent la varsta de 25 de ani. Cand acesti subiecti erau in clasa a XII-a, cei mai inteligenti dintre ei aveau aspiratii vocationale mai inalte decat cei mai putini inteligenti, corelatia dintre nivelul preferintelor lor vocationale si rezultatele obtinute la un test de rationament verbal fiind de 0,34. O analiza similara facuta cu date ale elevilor din clasa a IX-a a dat un coeficient de corelatie de 0,17, sugerand o relatie mai stransa intre inteligenta si nivelul de aspiratie in perioada mai avansata a adolescentei decat in cea timpurie (Heyde si Jordaan, 1970).

Ocupatiile se pot grupa dupa domeniile de lucru, pe baza intereselor. Profesiunile, planurile de invatamant si programele de instruire atrag, cer sau ofera posibilitati diferitelor niveluri de capacitate. Cercetarile facute in domeniul intereselor arata ca profesiunile ofera posibilitati si diferitelor tipuri de interese. Astfel, rolul intereselor in alegerea profesiunii si performanta in profesie a aparut multor cercetatori drept o problema interesanta de investigat. Strong ( 1943) compara interesele cu carma unei barci si capacitatea cu motorul. Carma stabileste directia in care se indreapta barca, iar motorul, cat de departe poate merge. Capacitatea determina nivelul, iar interesele, domeniul.

Alte cercetari, observand corelatiile destul de joase intre performanta la locul de munca si valorile capacitatii, au emis ipoteza ca acestea se pot justifica prin motivarea sau lipsa de motivare a subiectului. Interesul fata de o sarcina ar putea permite unei persoane mai putin capabile sa obtina rezultate tot atat de bune ca si o alta, mai capabila, dar dezinteresata. Cu alte cuvinte, interesul poate fi un factor important in cresterea sau scaderea performantei persoanei. ( Joel Davitz & Samuel Ball, 1978, Psihologia procesului educational, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, p. 397 - 415).

Cercetari americane afirma ca nu ar exista corelatii importante intre interese si aptitudini. Ambele sunt instabile pana la 10 ani, intre ele exista o mare eterogenitate, lucru ce implica mari dificultati in actiunea de orientare profesionala.

H. Vallon, prin studiile intreprinse asupra caracterului, incearca sa rezolve aceasta dilema: "Individul nu este o simpla colectie de aptitudini. El are o unitate. Fiecare profil traduce mai mult decat suma algebrica a calitatilor si deficientelor.simpla explorare a aptitudinilor nu-i suficienta. Trebuie sa i se adauge cunoasterea motivelor si a tendintelor care domina existenta fiecaruia."

A. Leon propune o alta rezolvare a acestei dileme: cum informatia si practica unei meserii sunt factori care germineaza si determina gusturile profesionale, scoala trebuie indreptata spre o anumita perspectiva profesionala, ea trebuie sa utilizeze in actiunile de orientare elementele culese prin observarea psihologica a elevilor in timpul intregii lor vieti scolare. Orientarea este educatie.

Dificultati serioase apar si in procesul de definire a intereselor. Se citeaza calitatea lor de a provoca o stare de activitate mintala facila si agreabila (Lalande), de a orienta atentia si activitatea individului (Pieron); interesul mai e si dorinta, sau idee a scopului de atins, o idee forta. E un comportament de acceptare sau de respingere a unei actiuni.

Manifestarea intereselor ca atare este dificila de urmarit pentru ca stabilitatea lor este relativa, nu sunt intotdeauna de aceeasi natura cu interesele pe care noi le propunem. Uneori, diversitatea lor e prea mare pentru a ne indica o valoare prognostica.

Capacitatea influenteaza interesele, in masura in care este alimentata de cultura. Reusita in studii si munca e in relatie slaba, dar pozitiva, cu interesele, atunci cand se defineste reusita unui individ in raport cu succesul altor colegi de scoala sau membrii ai profesiei. Relatia este foarte puternica daca se masoara reusita prin performanta in alegerea unei discipline de studiu, a unei profesii, sau stabilitatea profesionala.

Interesele, in general, sunt cel mai bun indice pronostic, cu privire la orientarea ulterioara a unui individ. Ele constituie o forta motrice care imprima directia efortului si care ii determina intensitatea. In acelasi timp, rezultatele acestui efort depind mai mult de capacitate decat de interese.

Familia si scoala au posibilitati multiple sa cultive, sa dezvolte si sa dirijeze interesele copilului; cu multa rezerva insa. Testele psihologice, care nu ar trebui sa fie decat un mijloc de intelegere, capabil sa edifice o alegere, furnizeaza uneori informatii superficiale asupra elevului sau resurse pentru a-i impune o alegere a consilierului sau a parintilor. (Donald Super, 1969, Psihologia intereselor - Caiet de orientare scolara si profesionala, Editura Centrul de Multiplicare al Universitatii din Bucuresti)

Cariera reprezinta o succesiune de profesiuni, indeletniciri, pozitii pe care le are o persoana in decursul de activare a vietii (Super, Crites, Hummel, Moser, Overstreet, Warnath, 1957). Definitia carierei se poate extinde dincolo de limitele perioadei active de viata, incluzand functiile prevocationale si postvocationale, cum sunt cele de studenti si de pensionari.

Problema clasica in orientarea profesionala a fost aceea de a prognostica alegerea profesiunii si succesul profesional. Prognosticul carierei implica a lua in considerare succesiunea de profesiuni, slujbe si pozitii pe care le poate detine in mod probabil o anumita persoana. Modelul de prognoza profesionala dispune de metode care sunt foarte adecvate pentru predictia pentru un interval de timp.

Domeniul psihologiei dezvoltarii foloseste de mult timp conceptul de etape de viata si unii psihologi l-au aplicat in domeniul alegerii si adaptarii la profesiune cu aproape generatii in urma.

Concentrandu-se in intregime asupra copilariei tarzii si a adolescentei in studiul lor monografic, Ginsberg si colaboratorii (1961) au elaborat o schema a perioadelor si stadiilor in cadrul unei etape cuprinse intre varsta de 6 ani pana in jurul varstei de 25 de ani. Procesul de luare a unei decizii asupra profesiunii, sustineau ei, se poate analiza in trei perioade: cea a fanteziei, perioada incercarilor si cea realista.

Perioada fanteziei (6 - 11 ani) - baiatul se imagineaza in roluri de adult si rolurile pe care le alege depind de necesitatile sale afective si de persoanele mai importante din jurul sau.

Perioada incercarilor (12 - 18 ani) - se caracterizeaza prin recunoasterea problemei de a decide asupra profesiunii viitoare; interesele tanarului sunt acelea care la inceput ii orienteaza preferintele (stadiul intereselor). Acesta este urmat de stadiul capacitatii, in care se recunoaste faptul ca aptitudinile conteaza si ca diversele activitati necesita tipuri si valori diferite ale aptitudinilor. Urmeaza stadiul valorilor, pe masura ce scopurile vietii si semnificatia muncii in viata incep sa prezinte interes. Se largeste perspectiva adolescentului asupra timpului si el se gandeste la locul pe care-l ocupa el insusi in configuratia lucrurilor.

Perioada realista - particularitatile personale si cerintele socio-economice uneori vin in conflict si duc la compromis.

Teoriile dezvoltarii pun accentul pe aparitia unor alegeri succesive si dispunerea lor in cursul vietii, in contrast cu cele ce se concentreaza asupra determinantilor unei anumite alegeri in momentul inceperii specializarii, sau intrarii in campul muncii, sau la o anumita varsta de adult. Ele pot fi clasificate ca: teorii asupra maturitatii vocationale sau teorii asupra conceptiei despre sine.

Majoritatea teoriilor despre maturitatea vocationala au facut parte si au provenit din programul de studiu de la Teachers College, Columbia University.

Conform teoriei lui Super si colaboratorilor sai, schimbarile in pozitia vocationala si in instruire au fost clasificate cu precizie in functie de caracteristica oscilanta, de cea de tatonare instrumentala, de fixare sau de stagnare specifica comportamentului de confruntare cu dificultatile.

Relatia de maturitate vocationala si datele evolutiei carierei a fost, de asemenea, studiata (Super si colaboratorii, 1967). Unitatile de masura conventionale, cum ar fi inteligenta, statutul socio-economic si notele din scoala si cele mai noi masuratori ale maturitatii vocationale obtinute in clasa a VIII-a, a IX-a sau a XII-a au fost tratate drept variabile de prognoza. Unitatile de masura pentru evolutia carierei si comportamentul specific au fost folosite drept criterii. Validitatea unor unitati de masura a maturitatii vocationale in clasa a XII-a este incurajatoare. Pana la varsta de 18 ani evolutia vocationala a progresat suficient, asa incat, posedarea unor informatii privind profesiunea preferata, planificarea, maturitatea intereselor au raporturi moderate cu comportamentul vocational la varsta de 25 de ani.

Lucrand cu Tiedeman la Harvard, Gribbons a inceput in anul 1958, un studiul asupra evolutiei carierelor.

Comportamentele de confruntare cu dificultatile si procesele diferentiale ale carierei au fost, de asemenea studiate de Gribbons si Lohnes. Interpretand cele cinci tipuri de comportament de confruntare cu dificultatile (oscilant, de incercare, de stagnare, de pregatire, de fixare)ale lui Super mai degraba ca stadii prin care trebuie sa treaca o persoana decat ca tipuri de comportament ce se pot manifesta sau nu in rezolvarea sarcinilor de dezvoltare, cercetatorii au emis ipoteza existentei unor tipuri suplimentare de procese sau succesiuni in cariera. Miller si Form au indicat drept maturitate in curs de aparitie procesul implicat in manifestarea secventiala a tipurilor de comportament de confruntare cu dificultatile gasite de Super, Kowalski si Gotkin. Cercetatorii au descoperit si alte procese aditionale carierei: maturitatea constanta (urmarirea consecventa si persistenta a scopului declarat la inceput), degenerarea (deteriorarea progresiva a aspiratiilor si activitatii), lipsa de maturitate constanta (fixarea unor scopuri nerealiste, fara o avansare in privinta nivelului activitatii).Modelele statistice ale evolutiei carierei, explorate conceptual de Super (1961, 1963), contrastand cu modelele profesionale si de cariera, au fost analizate atat teoretic, cat si experimental de catre Lohnes (1965) si de catre Gribbons si Lohnes (1968). Respingand modelele corelationale si discriminative pentru studiul evolutiei umane, Super considerase teoria retelelor ca pe o posibilitate, dar modelul in lant al lui Markov a parut, ulterior, a fi mai adecvat si aceasta metoda a fost folosita de Lohnes. Acesta scria: "Conceptiile noastre in ceea ce priveste modul in care modelele Markov s-ar potrivi cu stadiile tipice de evolutie a unei vieti sunt inca vagi, dar se pot face unele specificari. Pentru anii adolescentei si pentru primii ani de maturitate, Super (1963) a propus doua etape ale evolutiei carierei, care se subdivid in 5 subetape, dupa cum urmeaza: etape exploratoare - subetape experimentale, subetape de tranzitie, subetape de proba (cu o angajare redusa); etape de fixare - subetape de proba (cu angajare si stabilizare), subetape de avansare." (Davitz & Ball, 1978, op. cit., p. 426 - 444.