Creativitatea ca dimensiune a personalitatii

Creativitatea ca dimensiune a personalitatii

Pentru ca sistemul educational sa incurajeze activitatile creative ale elevilor, un prim pas il reprezinta identificarea obstacolelor exterioare sau inerente individului, care sunt cunoscute sub numele de blocaje sau factori inhibitori ai creativitatii. in literatura de specialitate exista mai multe inventarieri ale blocajelor creativitatii. Mai multi autori (A.I. Osborn, A. Simberg, S. Shore) fac distinctie intre blocajele perceptive, emotionale si culturale.

Blocajele perceptive se refera la faptul ca familiarizarea cu un anumit mediu ne impiedica, de cele mai multe ori, sa vedem unele semnificatii, relatii sau idei noi. Este vorba, de fapt, despre obisnuinta de a percepe lucrurile intr-o anumita maniera, de automatismele cotidiene care ne "amortesc' capacitatea de a percepe elementele de noutate, de evolutia continua a formelor din jurul nostru. Perceptia noului presupune ca spiritul nostru sa fie capabil sa rupa vechile raporturi si sa se elibereze de legaturile stabilite anterior. Iata cateva manifestari ale blocajelor perceptive : dificultatea de a identifica problema de rezolvat, incapacitatea de a distinge intre cauza si efect, dificultatea de a dstructura o problema in elemente care pot fi manipulate si dirijate, dificultatea de a percepe relatii neobisnuite intre idei si obiecte, perceptia de sine devalorizanta, surprinsa in afirmatii de genul "nu sunt creativ'.

Blocajele emotionale scot in evidenta rolul important al factorilor afectivi in creativitate. Printre cele mai frecvente bariere emotionale se numara sursele de insecuritate si anxietate precum : teama de ridicol, teama de nu comite o greseala si de a nu se face de ras, teama de a fi diferit de ceilalti, timiditatea, tendinta catre perfectiune. De asemenea, pot fi incluse in aceasta categorie : oprirea prematura la prima solutie care nu este intotdeauna cea mai buna, lipsa de perseverenta, descurajarea rapida in fata dificultatilor, incapacitatea asumarii riscului intelectual.

Blocajele culturale si sociale fac trimitere, in primul rand, la conformism, la tendinta oamenilor de a se ralia valorilor si reprezentarilor celorlalti. Si aceasta pentru ca, de obicei, persoanele cu idei neobisnuite sunt privite cu suspiciune si chiar cu dezaprobare, ceea ce poate constitui un motiv de descurajare pentru ele. A. Toynbee (1964) reproseaza societatii ca ii considera outsideri pe indivizii creativi care nu gandesc conformist. De exemplu, accentul pus in scoala pe reproducere, lipsa de apreciere a originalitatii, sanctionarea curajului de a pune intrebari incomode conduc la cultivarea comportamentelor conformiste. De aici si sentimentul care se formeaza, ca tendinta de a te indoi sistematic sau de a avea idei diferite de ale celorlalti reprezinta un inconvenient social. Si atunci, este mai comod pentru individ sa se conformeze presiunilor majoritatii. Apoi, exista in genere o niincredere in fantezie si o pretuire exagerata a ratiunii logice, a judecatii critice. Or, fara fantezie nu se poate progresa in nici un domeniu.

La aceste tipuri de blocaje, E. Landau (1979) adauga asa-numitele obstacole de natura intelectuala: fixitate (rigiditate) functionala, lipsa de suplete a categoriilor datorata excesului de informatii, persistenta "setului' habitual: "rigiditatea functionala se refera la situatiile in care atat cunostintele anterioare, cat si caile dinainte cunoscute se transforma intr-un set (set = tendinta, cf. Landau, p. 86) folosit cu perseverenta in orice situatie noua. Cercetarile au aratat ca subiectii care au folosit un obiect intr-un anumit scop intampina, in utilizarea lui pentru alte scopuri, dificultati mai mari in comparatie cu alti subiecti care tin obiectul respectiv pentru prima data in mana' (Landau, 1979, p. 87). Cu alte cuvinte, suntem tentati sa folosim obiectele si uneltele potrivit functiei lor obisnuite si nu ne vine in minte sa le utilizam altfel. Gandirea creativa trebuie sa sfarame in mod obligatoriu granitele impuse de acest set habitual.

Ar mai putea fi mentionate si barierele legate de insuficienta resurselor, desi ele sunt prea putin invocate datorita prejudecatii ca geniul se afirma in orice conditii, ba chiar mai mult, ca lipsa resurselor determina intensificarea eforturilor persoanelor inalt creative pentru depasirea obstacolelor. Si totusi, exista multe domenii (in special cele tehnice, artistice, sportive) unde insuficienta resurselor face imposibila creatia. Orientand activitatea elevilor, profesorul ii incurajeaza sa descopere cunostinte, sa rezolve probleme, dar si sa formuleze ei insisi probleme. invatarea pe baza de probleme, invatarea prin descoperire sau invatarea prin descoperire dirijata reprezinta forme ale unei invatari de tip euristic prin care profesorul stimuleaza creativitatea elevilor. De multe ori, din lipsa de timp, profesorul indica elevilor modul de rezolvare a problemelor, rapindu-le astfel posibilitatea de a gasi singuri diverse cai de solutionare a acestora. Elevii trebuie indrumati sa dobandeasca o gandire independenta, sa manifeste toleranta fata de ideile noi, sa actioneze liber si sa utilizeze o critica de tip constructiv. Acest tip de invatare nu numai ca duce la formarea unui stil creativ de rezolvare a problemelor, dar are efecte si asupra dezvoltarii personalitatii elevilor. Elevul se obisnuieste sa abordeze fara teama problemele, sa le analizeze si sa le rezolve. Este stimulat sa devina curios si deschis, sa indeplineasca cu placere sarcinile. Nu mai putin important este si impactul in planul relatiilor interpersonale. Elevii invata sa-si cunoasca propriile capacitati si sa le compare cu ale celorlalti colegi din clasa, capata incredere in fortele proprii, comunica mai usor cu ceilalti, isi exprima opiniile cu mai mult curaj.

In aceasta perspectiva a stimularii creativitatii elevilor, profesorul trebuie sa acorde mai multa atentie modului in care se realizeaza evaluarea. Este necesara o deplasare de accent a obiectivelor evaluarii, de la obiective de ordin informativ (verificarea volumului de cunostinte, priceperi si deprinderi pe care le-a achizitionat elevul) la obiective de ordin formativ (evaluarea competentelor functionale ale elevului, respectiv gandire critica, independenta si originala, aplicarea cunostintelor si deprinderilor in contexte noi, rezolvarea de probleme teoretice si practice, prelucrarea si utilizarea contextuala a unor informatii complexe). Notarea nu va mai avea in ochii elevilor un caracter coercitiv si punitiv. Tensiunea si frustrarea care insotesc, de obicei, actul evaluativ nu pot fi decat daunatoare exprimarii creativitatii elevilor. Evaluarea trebuie orientata in directia evidentierii aspectelor pozitive si a progreselor inregistrate de fiecare elev in parte. Eliberarea de teama evaluarii se poate face si prin amanarea evaluarii (asa cum se intampla in brainstorming) sau prin instituirea unor perioade de neevaluare. Scopul acestor demersuri il reprezinta crearea conditiilor pentru exprimarea libera a posibilitatilor fiecarui elev, dezvoltarea aptitudinii de a ataca si rezolva creator problemele, fara teama de a gresi si de a fi sanctionat, cresterea increderii in fortele proprii, dezvoltarea curajului de a-si asuma riscuri. Deplina incredere si pretuirea pe care le simte elevul din partea profesorului il fac sa-si alunge timiditatea si inhibitiile, considerandu-se demn de a se dezvalui si exterioriza.

Nu exista retete miraculoase prin care sa putem realiza stimularea creativitatii elevilor. Sugestiile oferite se pot constitui in strategii nespecifice care, chiar daca nu ar duce in mod automat la obtinerea unor progrese evidente pe linia dezvoltarii creativitatii, sunt importante, deoarece favorizeaza manifestarea atitudinilor creative si, mai ales, a aptitudinii de a cauta si formula probleme. in esenta, este vorba de o noua abordare a procesului de instruire, in sensul unei schimbari complete a stilului. Predarea orientata spre creativitate implica un set de conditii favorabile, iar hotaratoare este incurajarea copiilor sa lucreze si sa gandeasca independent, sa-si elaboreze propriile proiecte si sa se debaraseze de ideea ca, in scoala, orice activitate trebuie sa fe strict dirijata si controlata de profesor.

Preocuparea pentru dezvoltarea spiritului creativ a condus si la elaborarea unor metode si procedee specifice de stimulare a creativitatii. Le amintim aici pe cele mai cunoscute : brainstorming-x, sinectica, metoda 6-3-5, metoda Phillips 6-6, discutia--panel. Este vorba de tehnici care sunt operante mai ales in conditii de grup. Acestor metode, care au deja o indelungata traditie de utilizare, li s-a adaugat, in ultimii ani, ceea ce se s-a numit rezolvarea creativa a problemelor ("creative problem solving', prescurtata CPS). Aceste tehnici de grup pot facilita exprimarea membrilor grupului, prin ele se exploreaza potentialul intuitiv si asociativ, se pot extrage idei si sugestii novatoare. Unii autori considera ca situatia de grup reprezinta un stimul pentru indivizi, ii poate elibera pe multi de blocajele lor interioare, iar asociatiile se pot produce cu o mai mare usurinta. Sunt insa si situatii cand grupul poate reprezenta o frana pentru indivizi, impiedicandu-i sa se concentreze si sa dezvolte idei noi. Chiar daca exista anumite controverse referitoare la posibilitatea stimularii creativitatii prin intermediul grupului, sunt extrem de raspandite cursurile de educare a creativitatii, care fac apel la tehnicile de grup si care au inregistrat rezultate semnificative in aceasta directie.

Bibliografie:

Constantinescu, Stoleru P., Creativitatea si stimularea ei la varsta copilariei, in "Copilul, gradinita si scoala", Culegera metodica editata de "Revista de pedagogie", Bucuresti,1974

Cristea, S., Creativitatea in procesul de invatamant, in "Revista de pedagogie", 1992

Rafaiala, E., educarea creativitatii la varsta prescolara, Aramis, Bucuresti, 2002

Stoica, A., Dezvoltarea creativitatii la elevi, Teza de doctorat.