COMUNICAREA LA PRESCOLAR SI SCOLARUL MIC

COMUNICAREA LA PRESCOLAR SI SCOLARUL MIC

Acum cand sub aceasta denumire se "ascunde' o noua disciplina de invatamant in scolaritatea mica si in gradinita, cand se acorda o importanta sporita dezvoltarii capacitatilor de comunicare, abordarea acesteia, pentru a-i reliefa cateva aspecte particulare la varsta prescolara, devine o necesitate pentru ulterioara constructie a fundamentului pedagogic al perioadei ontogenetice de referinta. Ne intereseaza comunicarea in sensul definit de Paul Popescu Neveanu sub denumirea de comunicatie; comunicatia interumana "se bazeaza pe un ansamblu de procese psihomotorii specific umane, limbajul, in care un rol deosebit de important revine componentei constiente, gandirii. Aceasta forma de comunicatie se poate realiza si prin utilizarea unor mijloace neverbale cu functie de semnalizare, atitudini posturale, mimico-gesticulatie, sunete neverbale etc, care insotesc si complementeaza comunicatia verbala'[1] Daca analizam aceasta definitie constatam ca pentru fiecare dintre "modalitatile' de comunicatie: verbala, paraverbala, non-verbala, varsta prescolara isi are nuantele ei. In plan verbal copilul apeleaza doar la formulele orale pe care abia invata sa le stapaneasca, sa le utilizeze nuantat si corect; comunicarea non-verbala isi pastreaza cu pregnanta importanta; ochii, fata intreaga, manutele, postura, mersul comunica celorlalti o serie de aspecte legate de evolutia prescolarului insusi si il ajuta sa se exprime mai bine pe sine in relatiile cu ceilalti. Paraverbalul este preluat pe calea imitatiei si exersat, in genere tot pe canalele imitatiei, in jocurile de creatie, dramatizari etc.

Functiile limbajului (acest instrument de relationare cu altii si cu sine pe care doar omul il stapaneste in mod complex) se contureaza, se exerseaza si isi dezvolta potentialitatile la aceasta varsta: functia cognitiva castiga tot mai mult teren si mai sigur, la intersectia sa cu functia de comunicare; cea expresiva se conjuga intr-un mod absolut specific cu cea ludica; cea simbolic- reprezentativa se instituie si face progrese rapide; functia persuasiva apare mai mult prin imitatie dar castiga teren spre finele pre-scolaritatii; functia reglatorie si autoreglatorie se manifesta interesant de urmarit si, mai ales de fructificat in plan educational.

Pentru ca prescolaritatea ofera camp larg de evolutie, stimularea capacitatilor de comunicare se constituie ca finalitate majora a ei si conditie importanta pentru ceea ce s-ar putea numi "nivel de maturizare' optima pentru debutul scolaritatii. De aceea pe parcursul capitolelor urmatoare referirile la acest aspect, la modul in care pe diferite coordonate se urmareste finalitatea mentionata, vor fi prezente aducand completari punctuale la acest subcapitol ce se doreste doar o punere de problema.

La intrarea in scoala, copilul dispune de un vocabular relativ bogat (aproximativ, 2500 cuvinte) si stapaneste la modul practic regulile de folosire corecta a cuvintelor in vorbire. In cursul micii scolaritatii se dezvolta atat limbajul oral, cat si cel scris. In ceea ce priveste limbajul oral una din laturile lui importante este conduita de ascultare. Scolarul mic invata treptat sa asculte explicatiile invatatorului si sa mearga pe "urmele" indrumarilor si rationamentelor sale. Se formeaza capacitatea de citit-scris si aceasta impulsioneaza progresele limbajului. Lecturile pe care scolarul mic le realizeaza fac sa creasca posibilitatile de exprimare corecta ale acestuia. Se insuseste fondul principal de cuvinte al limbii materne, care ajunge sa numere spre sfarsitul micii scolaritatii aproape 5000 de cuvinte, dintre care tot mai multe patrund in limbajul activ al copilului. Copilul se familiarizeaza cu structura morfosemantica a cuvintelor, cu rolul pe care il joaca in exprimare: radacina, terminatia, sufixele si prefixele. Ulterior, insusirea categoriilor gramaticale propriu zise (substantiv, verb, adjectiv, pronume) ii dezvolta copilului bogatia posibilitatilor de exprimare ale limbii materne.