CREATIVITATEA SI CREATIA LA PRESCOLAR SI SCOLARUL MIC

CREATIVITATEA SI CREATIA LA PRESCOLAR SI SCOLARUL MIC

Creativitatea exprima un concept utilizat in relatie cu urmatoarele aspecte fundamentale:

• actul creator (creatia ca activitate psihica)
• procesul creator de care este capabil doar omul, singura fiinta dotata cu posibilitatea de interventie activa in mediul sau (creativitatea) si, respectiv,
• produsul acestui potential, pus in evidenta de activitatea creatoare insasi.

Creativitatea presupune originalitate ce se manifesta prin diferite grade de noutate. Un elev ce poate raspunde, prin efort propriu si intr-o maniera proprie (noua in raport cu ceea ce a invatat de la altii) la o situatie problema manifesta un anume grad de creativitate. Sigur ca produsul activitatii lui nu se compara cu ceea ce reuseste sa aduca nou un om de stiinta printr-o inventie, un artist printr-o opera originala etc. Dar, fara a manifesta independenta si originalitate in raspunsurile date la situatiile problema ivite pe parcursul formarii in copilarie si tinerete, adultul nu poate ajunge la forme superioare de expresie a creativitatii. A.L. Taylor[1] aduce in discutie cinci niveluri ale creativitatii:

1. creativitatea expresiva caracterizata printr-o exprimare libera si spontana a persoanei, fara ca aceasta sa fie preocupata ca produsul activitatii sale sa aiba un anume grad de utilitate sau valoare; desenul sau lucrarile de colaj, plastilina, versurile spontane ale copiilor pot fi exemple in acest sens. Acest nivel este, asadar, caracterizat prin      "spontaneitatea, gradul de libertate si valoarea intrinseca a proceselor psihice si a comportamentului, indiferent de valoarea produselor activitatii'
2. creativitatea productiva caracterizata prin produse utile, realizate in baza folosirii unor deprinderi si priceperi care nu evidentiaza pregnant personalitatea celui ce desfasoara activitatea, dar aduc un plus de eficienta sau de valoare fata de produse similare. In acest context se releva calitatea nu doar a proceselor psihice implicate ci si produsul capata, prin calitatea lui, o anume valoare
3. creativitatea inovativa, bazata pe ingeniozitate si implicand utilizarea "inedita a unor elemente deja existente'[3]
4. creativitatea inventiva, bazata pe capacitati superioare si obiectivata in produse noi, originale.
5. creativitatea emergenta, "iradianta, exceptionala, care ajunge la principii noi, pare sa deschida noi cai, sa revolutioneze domenii intregi'

Se contureaza ideea ca este important nu doar produsul actului creator, ci si procesul in sine, chiar daca nu este obiectivat. Pe treptele timpurii ale ontogenezei este chiar mai important sa se aiba in vedere dezvoltarea capacitatii personalitatii in formare de a se angaja in procesul de factura creatoare, pentru a se educa potentialul creativ si a duce valoarea acestuia catre cele mai inalte niveluri de creativitate.

Procesul de creatie are o derulare in timp si implica existenta mai multor faze. A.D. Moore[4] precizeaza ca faze ale procesului creator:

a)      identificarea problemei ce se poate naste spontan (o observatie intamplatoare), poate fi o situatie problema mai greu de rezolvat sau o solicitare explicita de cercetat;

b)      activarea motivatiei pentru rezolvarea problemei ivite si sustinerea energetica pe canale afective;

c)      efortul constient depus, obiectivat in actiuni dependente de natura problemei (studiu intens bibliografic, experimentare minutioasa, confruntari de rezultate etc.;

d)      adaosul la rationamentul logic al inspiratiei si intuitiei; "intuitia finala' "scanteierea de geniu' rezultat al celorlalte momente si nascuta, poate, aparent spontan care duce la gasirea solutiei.

Aceste puncte de vedere la care se adauga altele, ale altor autori , au dus, in final, la concluzia ca procesul creator poate fi descris prin patru faze importante: pregatirea, incubatia, iluminarea sau inspiratia si verificarea. Pregatirea este etapa ce identifica problema, presupune documentarea aprofundata asupra datelor ei, insotita de experimentarea unor ipoteze; ea este o faza marcata de efort constient si dirijat, propulsat motivational, sustinut energetic de afectivitate si directionat atitudinal. Incubatia este o etapa de framantare (adesea tensionata) la nivel mental a ideilor produse in prima etapa. Ea poate avea durate diferite, poate fi marcata de entuziasmul celui ce-si face iluzii sau de dezamagirile unor obstacole ivite anterior. Multi autori sustin ca in aceasta etapa intra in actiune instantele subconstientului si inconstientului. Poincar sustine ca instantei constiente i-ar fi imposibil sa combine toate datele obtinute si sa le analizeze in intreaga gama de combinatii posibile. Subconstientul si inconstientul o fac, insa, si odata aparuta 'ideea poate patrunde in constiinta in orice moment Acest lucru se poate intampla chiar in toiul unor activitati cu totul diferite'[5]. Iluminarea se considera a fi punctul culminant al procesului creativ; ea presupune intrarea in stare de vigilenta si de atentie a tuturor facultatilor psihice (P. Claudel), conjugarea efortului lor ducand la gasirea solutiei. Inspiratia nu se naste din nimic, ea este rezultatul efortului etapelor precedente. Verificarea este stadiul ultim al procesului creator; durata sa poate fi foarte indelungata . Este citat cazul lui Mendeleev care si-a verificat pana la moarte sistemul periodic, al lui Newton si Darwin care au avut nevoie de ani spre a-si verifica idei venite ca rezultat al unor iluminari sau inspiratii de cateva momente. Aceasta etapa presupune finisarea materialului obtinut prin iluminare, cizelarea lui. Este foarte adevarat ca nu orice inspiratie rezista probei de foc a verificarii. Opera de creatie devine reala odata cu parcurgerea cu succes a acestei ultime etape.

Creatia ca activitate psihica in structura fenomenelor psihice nu apare doar pe treptele mai inalte ale ontogenezei ci, in forme specifice, se manifesta de foarte timpuriu. Inca din prescolaritate, daca nu chiar mai devreme, se poate vorbi de acel potential admirabil al omului, creativitatea, care face posibila creatia ca activitate psihica. Nivelul posibil de atins acum este, desigur, doar acela al creativitatii expresive.

Jocul este activitatea fundamentala a acestei varste, dar am vazut cum el se impleteste din ce in ce mai strans cu invatarea explicit dirijata treptat. Jocul si invatarea ofera copilului camp larg de combinare si recombinare a propriilor reprezentari de care dispune la un moment dat, de constructie a propriilor sale imagini. Povestirile, basmele, filmele de desene animate, episoade ale vietii reale sunt tot atatea izvoare pentru repovestiri chiar cu tenta de fabulatie, in care se combina, se reaseaza, se completeaza sau se adapteaza o serie de fragmente venite din izvoarele mentionate. Copilul se joaca cu creionul pe hartie chiar de la varste la care nu stie bine sa tina in mana nici creionul si nici hartia, da jocului lui o semnificatie, imprumutata prin imitatie, din activitatea adultilor sau a fratilor mai mari din preajma; apoi, pe masura ce-si formeaza deprinderile de lucru cu creionul, hartia, pensula, degetele etc. deseneaza forme noi sau da formelor cunoscute o imagine noua, coloreaza, picteaza sau dactilopicteaza, intr-un cuvant creeaza fara a mai imita in totalitate si, uneori chiar foarte putin. La fel face si cu plastilina, lutul, foarfeca si hartia colorata, cu cuburile de constructie, cu piesele lego sau chiar cu propria sa voce.

Intai isi face ucenicia deprinderii lucrului cu instrumentele, apoi ii face placere sa se afirme pe sine prin ceea ce realizeaza singur. Copilul este capabil sa produca ceva nou, neobisnuit, original chiar daca aceste atribute sunt valabile doar in raport cu sine insusi. Iata, asadar, ca prescolarul dispune nu doar de capacitatea de a se juca si de a invata, ci si de aceea de a crea. Creatia sa dezvaluie o viata interioara relativ bogata, marcata de o mare discrepanta intre dorinte si posibilitati, dar netensionanta ca la varsta adolescentei. Copilul poate acum sa-si elaboreze o serie de deprinderi ce tin de tehnicile simple, specifice artelor grafice, constructiilor.

Acum se dezvolta imaginatia, proces psihic ce ocupa, la aceasta varsta, un loc central in contextul factorilor (nu numai intelectivi) ai creativitatii. Se inregistreaza o adevarata "explozie' a imaginatiei si este bine de stiut ca ea trebuie sa fie cultivata explicit prin actul educational. Imaginatia este acum la apogeu si pentru ca gandirea se afla inca la un nivel de dezvoltare ce mai are de strabatut stadii importante. Imaginatia compeneseaza intr-un anume fel slabiciunea gandirii. Ea se afla la apogeul manifestarii, dar nu si la cel al calitatii sale. Ea isi dezvolta la aceasta varsta o serie dintre functiile importante: de exemplu functia de completare care da posibilitatea intelegerii unor situatii lacunare sau ambigue; functia de proiectare si anticipare ajuta copilul sa inteleaga succesiunile evenimentelor, legaturile cauzale dintre acestea (sprijinind, prin raportarea cauzelor la efecte si invers, dezvoltarea gandirii). Copilul este acum capabil sa-si elaboreze forme ale imaginatiei reproductive (ascultand povesti, de pilda), dar se poate vorbi si de un anume nivel al imaginatiei creatoare. Cum relatia gandire-imaginatie are acum conotatii specifice, copilul are tendinta de a integra imaginarul, posibilul in real; pentru el, personajele malefice ale universului pot fi reale si, deci, o sursa de frica.

Imaginatiei i se atribuie un asemenea rol major la varsta prescolara incat, pana si minciuna este pusa pe seama ei, ca produs al fanteziei si al creatiei si astfel ca modalitate de evitare a pedepsei. Nu credem ca intotdeauna se poate vorbi de minciuna atunci cand fantezia copilului il face sa povesteasca despre sine fapte ale unor personaje de basm sau din desene animate; nici nu putem spune ca doar imaginatia este responsabila de abilitatea cu care cei mici se feresc de pedeapsa, dar nu putem nici sa ii negam rolul in totalitate. Imaginatia, cu insusirile ei: fluiditate, plasticitate, originalitate (Cosmovici.A.), alaturi de memorie si de caracterul divergent al gandirii se constituie ca factori de natura intelectuala ai creativitatii. In activitatea creatoare a copilului, alaturi de imaginatie isi fac loc si elemente de ideatie, capacitati de figurare (redare), deprinderi si priceperi. Aceste aspecte sunt evidente in special in desenele copiilor. Chiar cand nu are deprinderi de lucru formate, cand desenul in sine nu este nici macar inteligibil, copilul, folosindu-si si imaginatia dar si deprinderile de exprimare expresiva poate prezenta o intreaga lume izvorata din cele cateva mazgalituri. Pe masura ce-si insuseste tehnica de utilizare a creionului si a vopselelor, el poate crea desene, picturi deosebit de frumoase si, in felul lor, originale. Importanti in creativitate nu sunt doar factorii de natura intelectuala. Motivatia, vointa, energizarea afectiva, seturile atitudinale sunt factori non-intelectivi, de natura caracteriala.

In creatie se exprima in mod deosebit afectivitatea copilului, felul in care lumea externa se reverbereaza in sufletul copiilor. Culorile utilizate de copii in desen, expresiile folosite in limbaj, gestica si mimica in momentul in care "fabuleaza' pot fi surse de cunoastere a afectivitatii copilului. Creatia la aceasta varsta, chiar daca nu are valoare pentru "omenire' are o imensa valoare pentru "devenirea umana'; ea nu trebuie sa fie scapata din vedere de catre educatori si, in special trebuie sa fie stimulata.

Creativitatea specifica se manifesta in produsele artistice ale copiilor in care, chiar daca intentiile sunt mai largi decat realizarile, se manifesta forta si caracteristicile personalitatii, se proiecteaza sinele si aptitudinile, interesele etc. Prescolarul isi insuseste tehnicile simple ale colajelor, ale modelajului, ale desenului, ale picturii in acuarela. Aceste tehnici constituie expresii ale diferitelor activitati artistice si constituie bazele artelor spatiului. Concomitent cu dezvoltarea aptitudinilor si a capacitatilor artistice, are loc formarea gustului artistic. In perceperea operelor de arta, copiii prescolari pot avea emotii creatoare, care sa le dea, bineinteles in cazuri exceptionale, intelegerea unei vocatii. Scolarul mic deseneaza cu placere, activitatea sa neavand drept scop de la inceput, crearea a ceva frumos, ci doar placerea de a lasa urme pe hartie. El este interesat sa picteze in culori, desi in redarea obiectelor, culorile nu corespund mereu realitatii. Odata cu inaintarea in varsta, desenul spontan capata din ce in ce mai mult caracterul de compozitie. La desen, observam existenta a patru faze progresiv-evolutive in ontogeneza (A. Rosca, "Creativitatea"): prima faza este cea a "realismului fortuit", adica faza mazgalelii cu o semnificatie ce se descopera in cursul desenarii, cea de-a doua - faza "rea1ismului neizbutit" (faza de incapacitate sintetica) in care elementele copiei sunt juxtapuse in loc de a fi coordonate intr-un intreg. "Faza realismului intelectual" este cea de-a treia faza, cand desenul ofera in esenta atributele conceptuale ale modelului, fara o preocupare pentru perspectiva vizuala. Ultima faza, aceea a "realismului vizual" este cea in care desenul contine ceea ce este vizibil dintr-o perspectiva particulara si tine seama de asezarea obiectelor dupa un plan de ansamblu si de proportiile metrice ale acestora. Pictura, sculptura, artele decorative devin domenii de interes pentru scolarul mijlociu - 10-14 ani. Creatia este stimulata si promovata prin concursuri, prin vizitarea si organizarea de expozitii. Se observa cum compozitiile libere devin din ce in ce mai valoroase.

R.P. Torrance observa in urma studiilor sale anumite discontinuitati in dezvoltarea creativitatii. Astfel, acesta incepe a se dezvolta intens in jurul varstei de 4-6 ani dezvoltandu-se apoi pana in jurul varstei de noua ani, dupa care urmeaza o faza de platou, pentru a se intensifica din nou spre 12 ani, dupa care isi continua dezvoltarea pana la varsta de 17 ani. Tot referitor la aceeasi problema, Trowbridge si Charles apreciaza mentinerea constanta a creativitatii intre 13 -15 ani pentru ca apoi sa creasca brusc de la 18 ani

Societatea cu cerintele ei, caracterul stimulativ al mediului in care creste si traieste omul si, nu in ultimul rand, calitatea procesului educativ la care este supus acesta isi au importanta lor deosebita in dezvoltarea potentialului creator. Tinand cont de aceste adevaruri se impune ca activitatea educativa sa fie in mod constient condusa in directia stimularii activitatilor cu caracter de creatie in scopul stimularii potentialului creativ. Pe parcursul lucrarii de fata, in special in cadrul prezentarii modalitatilor de realizare a unora dintre dimensiunile educatiei, se va acorda o atentie speciala modului in care educatoarea in gradinita poate da frau liber creatiei, poate descatusa spiritul si sufletul copilului.

Proba de evaluare nr. 3: