CULTELE CELTO-GERMANICE PE TERITORIUL DACIEI ROMANE

CULTELE CELTO-GERMANICE PE TERITORIUL DACIEI ROMANE

Nu exista nici un text scris de celti despre religia celtilor continentali din cauza interzicerii rituale a scrierii. Izvoarele literare cunoscute sunt ale scriitorilor greco-latini si mai avem monumente figurate din epoca galo-romana.

La celtii insulari, (Scotia, Tara Galilor, mai ales Irlanda), s-a produs, dimpotriva o abundenta literatura epica, care, desi produsa in mare parte dupa patrunderea crestinismului, aceasta prelungeste in mare parte mitologia precrestina.

In religia germanica, sursele sunt diverse: piese arheologice, scrieri din epoca romana, descrieri ale misionarilor crestini si mai ales poemele scalzilor irlandezi. Lumea divinitatilor germanice din Galia si de pe Rin apare in perioada romana ca un conglomerat de culte locale si regionale. Inclinatia spre triadele divine, frecventa la indoeuropeni, este relevata de Caesar (De Bello Gallico) sau Tacitus (Germania), vorbind despre gali sau germani. Autorii antici au identificat mai mult sau mai putin arbitrar divinitatile celtice sau germanice cu zeii propriului panteon greco-roman.

Triada celtica Teutates-Esus-Taranis echivalent cu Mars-Mercurius-DisPater (Sau Mars-Mercurius-Jupiter) este la germanici triada Odhin-Tiwaz-Donar (sau Wotan-Tyr-Thor). Predominanta pe care o au Mercur si Marte in Galia si Germania se poate explica prin influenta pe care au avut-o negustorii si soldatii in factorul romanizarii acestor teritorii.

Pe langa triada Teutates-Esus-Taranis, existau alti mari zei cu mare popularitate in lumea celtica preromana: Cernunnos, Lug, Ogmios, Sucellus, Tarvos Trigaranus. In afara Merilor Zei, panteonul celtic numara numeroase alte divinitati: Abnoba, Ancamna, Arausio, Dea Artio, Belenus, Bellona, Borvo, Camulus, Caturix, Cissonius, Campestres, Damona, Dunusia, Epona, Grannus, Intarabus, Lenus, Matres (Matronae), Mattiaca, Latobius, Dea Naria, Rosmerta, Segeta, Sirona, Smertius, Suleviae, etc.

Unele din acestea au fost asimilate de religia galo-romana si multe au cunoscut o relativ larga raspandire in Imperiu, continuand sa fie venerate si in epoca romana dupa asimilarea lor in panteonul imperial.

Religia germanica este cunoscuta doar pe zona Rinului inferior, in celelalte parti fiind foarte mare influenta celtilor. Daca putem recunoaste originea sigur celtica a unor zeitati ca Apollo-Grannus-Sirona, Cernunnos, Epona, Mars Camulus, Matres, Suleviae, alte divinitati precum Campestres, Quadriviae, sau Matroanele au o larga difuziune care sugereaza un fond comun de credinte celto-germanice.

Supravietuirea numeroaselor traditii autohtone religioase se datoreaza tolerantei religioase a romanilor. Dupa cucerirea romana, divinitatile autohtone se vor perpetua sub trei aspecte:

Zeitati ce primesc o iconografie proprie dupa canoanele artei clasice greco-romane

Divinitati ce au preluat numele si infatisarea zeilor romani analogi, pierzand unele aspecte si primind altele noi

Zeitati cu origine dubla, galica si romana, asa-numitii zei galo-romani.

Doar doua divinitati atestate in Dacia sunt pur germanice: Gesahenae si Hercules Magusanus.

Hercules Magusanus este o divinitate de origine batava, protector al militarilor, venerat, cu predilectie in Germania Inferior. De aici a fost vehiculat de militari in cateva provincii ale Imperiului, dar nu a depasit conditia unui cult local. El este atestat in 19 inscriptii din care 12 in Germania Inferior, 4 in Dacia, si cate una in Britannia, Roma si Belgica. In Dacia in una din inscriptii, cea de la Ciumafaia, Hercules Magusanus primeste epitetele de Deus si Invictus, ceea ce pare sa indice o contaminare cu Mithras, caruia prin excelenta ii apartin aceste epitete. Aceasta forma este unica in tot imperiul si apartine lui Aelius Maximus, militar de rang ecvestru care ridicase altare si altor zeitati la Napoca. O alta inchinare lui Hercules Magusanus este redactata in termeni simpli de catre Aurelius Tato, presupus a fi de pe Rin, subofiter in Ala II Gallorum et Pannoniorum la Gherla. O alta inchinare acestui zeu ii apartine lui Aurelius Maximus subofiter in Legiunea XIII Germina, la Apullum.

Apollo Grannus - Sirona. Acest cuplu de zei este de origine celtica, asimilat in panteonul roman ca protector al sanatatii. Cei doi zei au fost atat de des invocati separat, incat se presupune ca asocierea lor s-a indeplinit in perioada galo-romana.

Grannus, asimilat cu Apollo si venerat in epoca romana, este vehiculat din spatiul celto-germanic. Pe langa asocierea cu Sirona, este asociat intr-o interpretatio graeca cu Hygia. Totodata a fost asociat cu Nimfele, sau cu Concordia, Mars Camulus si Lares Pacis in inscriptia de la Bonn. Este un zeu al apelor termale.

Sirona era venerata in zona izvoarelor termale din Belgica, Germania Superior, Galia, Raetia, Noricum, Pannonia Superios, Dacia si Roma. Pe monumentele figurate Sirona apare in dreapta lui Apollo Grannus, avand ca atribute strugurii, snopul de spice si ramura. In provinciile vestice, zeita poarta epitetele dea sancta sau sancta

Cea mai frecventa asociere este cu Apollo Grannus, cel mai popular cuplu de tamaduitori din lumea celto-germana. Pe un altar votiv din Vindobona, Sirona este asociata cu Jupiter, Apollo si Aesculapus. Grannus si Sirona nu sunt singurii zei vindecatori ai celtilor, ci doar unul din cuplurile mixte din lumea galo-romana.

In Dacia avem o inchinare din partea procuratorului financiar Quintus Axius Aelianus si a fiului sau la Sarmizegetusa, amandoua scrise in greceste si a lui Sempronius Urbanus, Procurator Augusti Daciae Apulensis, prin 182-185, care a consacrat opt altare, cel mai mare numar de inscriptii votive de la aceeasi persoana in Dacia, pentru care, dupa cum observa Mihai Barbulescu, in panteonul sau personal sunt trei categorii de divinitati: cele oficiale, cele stramosesti si cele specifice altor provincii pe unde a fost acesta. In ultima categorie intra cultul Apollo Grannus-Sirona, deoarece probabil Urbanus a ocupat o functie administrativa intr-o provincie cu substrat celtic.

Badones Reginae este o divinitate colectiva atestata o singura data pe tot imperiul si care apare pe inscriptia votiva de la Apullum, dedicat de Sextia Augustina , despre care se presupune ca ar fi de origine renana si astfel, existenta divinitatii in Dacia s-ar explica prin vehicularea cultului respectiv prin intermediul unor colonisti renani in Dacia intracarpatica.

Campestres sunt zeitati desprinse din cercul Matroanelor, devenind protectoarele soldatilor si mai ales, a campului de instructie. Difuzarea lor este datorata circulatiei soldatilor romani, in special pe Rin. Adoratorii cei mai frecventi sunt soldatii si monumentele votive provin, in mare majoritate din regiuni militare importante. In Dacia avem doua atestari: una la Germisara si una la Sarmizegetusa, a unui centurion din Legiunea IIII Flavia Felix, instructorul garzii ecvestre a guvernatorului provinciei.

Cernunnos      zeul cu coarne de cerb, era unul din marii zei celtici in perioada preomana. Uneori este reprezentat ca un zeu tricefal. Ii este specifica pozitia de a sta cu picioarele incrucisate sub el.

In epoca romana este venerat ca patron al prosperitatii si al comertului. El poate fi interpretat ca "Stapanul animalelor" si "zeu al lumii subpamantene". Simbolul coarnelor de cerb a fost asociat cu ideea de reinviere a naturii. El a fost interpretat si ca zeu al noptii, ceea ce ar explica aparitia lui Castor si Pollux pe altarul din Paris.

In Dacia avem o inscriptie la Alburnus Maior, unica atestare a lui Jupiter Cernenus in Imperiu, care pare a fi rezultatul unei contaminari celto-romane. Acesta apare in ipostaza unui patron al unui colegiu funerar, care ajuta cu micile cotizatii lunare inmormantarile. La Sucidava, zeul este reprezentat pe un altar in ipostaza tricefala, in pozitia sa tipica cu picioarele sub el si cu coarnele de cerb iar pe vasul descoperit la Drumul Carului - jud. Brasov apare intr-o imagine medalion alaturi de Dionysos si Silenus in ipostaza de cerb, cu picioarele adunate sub el.

Epona interpretata ca Zeita-Mama, apare in inscriptiile si monumentele figurate din epoca romana ca protectoare a cailor si calaretilor. Vehiculat in Imperiu de trupele auxiliare formate din celti, are vreo 50 de dedicatii in tot Imperiul. Cele mai frecvente epitete ale Eponei sunt Augusta, Regina, Sancta si Regina Sancta. Imaginea ei apare pe vechile monede celtice. Reprezentarile ei sunt de doua feluri: de tip greco-roman, in care e reprezentata sezand sau sprijinita in jurul a doi sau patru cai pe care ii hraneste sau ii atinge protector, sau de tip celtic in care este reprezentata calare, cu un corn al abundentei in mana sau cu fructe in poala.

Cultul ei era in grajduri, unde in niste nise erau depuse ofrandele credinciosilor In Dacia este atestata la Ilisua - unde se afla Ala Tungrorum Frontoniana, in care germanicii erau amestecati cu celtii si careia i se inchina intreaga trupa, la Apulum (4), Sarmizegetusa, Tibiscum si Razboieni-Cetate. Avem in total 6 inscriptii si doua reliefuri votive. Epitetele sunt cele obisnuite: Augusta, Regina si Sancta. La data cuceririi Daciei, Epona era demult inclusa in zeitatile romane, asa ca prezenta ei in Dacia nu trebuie privita ca adusa de militari germanici sau celti.

Mars Camulus Camulus, zeul celt al razboiului a fost si el asimilat lui Marte. Este cunoscut numai din cateva inscriptii din zonele cu populatie mixta celto-germana si la Roma, in intr-un latar ridicat de un rem devenit cetatean. In Dacia apare o singura data, la Sarmizegetusa, unde apare si zeul Mithras, atestata in vremea cand Axius Aemilianus era procurator financiar al Daciei (235-238)

Matronae (Matrae, Matras) apar in epoca romana ca protectoare a indivizilor, familiilor si chiar a intregii comunitati. Ele sunt personificarea ideii de maternitate. Sunt urmate de numeroase epitete de rezonanta "barbara", de multe ori obscure. Ele sunt divinizate de multe ori alaturi de divinitati inrudite: Campestres, Epona, Suleviae, dar apar si in compania unor divinitati romane ca Triada capitolina, Mercurius, Victoria, Diana, Silvanus sau Hercules. Pe monumente, apar de obicei grupate in triade. Calitatile lor de zeite a fertilitatii si maternitatii apar din atribute precum cornul abundentei, cosul cu fructe, copiii purtati la san sau pe genunchi. In credintele populare, cultul lor s-a propagat pana in Evul Mediu. In Dacia avem o atestare la Apullum, a pictorului Mestrius Martinus, unde Dominae sunt infatisate ca protectoare ale unui meserias despre care se presupune ca sunt celtice ajunse in Dacia prin filiera nord-italica. O alta atestare de la Apullum a lui Aelius Secundinus din legiunea XIII Gemina despre care exista ipoteza ca ar fi prima manifestare a matroanelor germanice la Apullum. In fine, a treia atestare este la Napoca, un altar votiv a lui Aelius Maximus, personaj de vaza a orasului, care a ridicat un altar dedicat Matroanelor si lui Hercules Magusanus, personaj care se pare ca a importat cultul in timpul serviciului militar pe Rin.

Mercurius-Rosmerta Caesar prezenta acest zeu al Galiei in De Bello Gallico. Acest zeu apare pe Rin neinsotit de alte epitete. Partenera acestui zeu, Rosmerta, avea atributiuni similare in calitate de zeita a prosperitatii. Ei sunt venerati in postura de patroni ai comertului. Uneori, acesti zei sunt invocati cu apelativele Deus, Dea. Cuplul este intalnit si pe monumente figurate. Ca atribute ale zeitei gasim punga cu bani, cornul abundentei, patera si sarpele. Credinciosii lor sunt in marea majoritate peregrini, in adorarea lor nu gasim militari.

In Dacia avem trei reprezentari: la Sarmizegetusa, unde altarul votiv este singura atestare in afara ariei de raspandire a acestui cult (Belgica, Gallia Lugdunensis, Germania Superior si Britannia) si este singurul caz cunoscut in care perechea este venerata alaturi de Mithras Invictus si Mars Camulus. Dedicantul este tot Axius Aelianus. O a doua este la Gherla, in castrul alei II Gallorum et Pannoniorum, statueta a lui Mercurius, partial nud, tinand in dreapta marsupium-ul. O a treia este la Ilisua, descoperita in castrul alei I Tungrorum Frontoniana. Lucia Marinescu afirma ca statuete similare se gasesc doar in Galia (7) si a fost creata intr-un atelier din Gallia.

Obila      este o divinitate celtica atestata o singura data in Imperiu, la Spring, dedicata de un decurion al coloniei Apulum care face o inchinare pentru Obilae et Herculi. Eventual poate fi pusa in legatura cu Obii, populatia barbara care ataca Pannonia in timpul razboaielor marcomanice.

Quadriviae sunt divinitati protectoare ale drumurilor si a calatorilor. Zeite ale raspantiilor, protectoare ale calatorilor au de obicei mici altare la raspantiile de drumuri, unde se inchinau calatorii. Epitetele lor sunt Augustae si Caelestis. Pe monumentele religioase apar alaturi de Silvanae, Silvanus sau Genius Loci. Unica reprezentare e pe vasele galo-romane, unde sunt insotite de sarpele protector al caminului si campurilor. In Dacia avem una la Sarmizegetusa, oferita de un augustal, trei la Apullum si una nesigura ca provenind din Dacia.

Sucellus-Nantosuelta Sucellus are doua tipuri iconografice: Sucellus galo-roman clasic - care are ca atribute ciocanul tinut ca un sceptru, un corn al abundentei reprezentat printr-un vas pantecos si cainele si Sucellus asimilat partial cu Silvanus, in care zeul isi pastreaza atributele specifice, dar poarta o coroana de frunze, are fructe in brate si in spate are un arbore. El este stapanul vietii dar si a lumii subpamantene si pare a fi divinitatea suprema a panteonului galic sau mai bine zis una din ipostazele marelui zeu national celtic. Sucellus are ca atribute pe Rin si in Dacia corbul si Cerberul tricefal.

In Dacia avem trei reliefuri votive in care apare Sucellus cu ciocanul in mana, Nantosuelta are in unul o cheie -simbol al divinitatilor infernale, in celelalte doua un vas - simbol al cornului abundentei si . Cerberul. Mai avem atestari ale acestor zei similari cu Hades si Persefona la Gherla, Apulum si doua la Baile Herculane. Cele sapte monumente religioase sunt deocamdata singurele atestari ale acestui cuplu in afara ariei de raspandire a acestui cult de origine celtica.

Suleviae sunt divinitati colective apropiate de Matroane, dar nu identice cu acestea. Ele sunt protectoare ale vietii si oamenilor, comune lumii celto-germanice. Totodata sunt legate de cultul apelor termale si ale soarelui.

In Dacia avem o atestare la Apulum dedicata de un anume Atalus, nume celtic, iar a doua reprezinta doua figuri feminine, din care una sculptand de unde concluzia ca apar in ipostaza de protectoare a pietrarilor, deci este nonmilitara, fiind adusa in Dacia de colonisti civili, originari din Galia.

Avem astfel pana acum atestate in Dacia 16 divinitati celto-germanice din care marea majoritate sunt la Apulum, care sugereaza deci posibila existenta a unui cult celto-germanic in acest oras. Dintre dedicanti, unul apartine ordinului senatorial, cinci ordinului ecvestru. Multi sunt militari si avem si patru femei.

CULTELE ORIENTALE IN DACIA ROMANA

Cultele orientale detin o cincime din inscriptiile culturale ale Daciei.

Cultele siriene: primul loc in numarul inscriptiilor, reprezentarilor culturale, ofrandelor si altor piese de cult, este Jupiter Dolichenus, care are 34 de dedicanti din care 9 legionari, 3 din trupe auxiliare iar restul sunt civili, negustori si sacerdoti.