Istoria teatrului romanesc

Istoria teatrului romanesc

Inca din vremuri imemoriale , locuitorii pamantului romanesc de astazi au simtit necesitatea jocului teatral practicand obiceiuri si rituri in ale caror forme de manifestare colectiva deslusim elemente cu un evident caracter spectacular . Aceste manifestari - cuprinse in ceea ce Mircea Eliade denumea ,, traditie folclorica " si dintre care unele au razbatut pana in viata contemporana a taranului roman - erau menite sa determine , prin procedee de natura magica , fertilitatea pamantului (,, paparudele " , ,, caloianul " ,

,, dragaica " ) , sa contribuie la imbelsugarea traiului zilnic , sa consemneze momente calendaristice sau ciclul evenimential al vietii si al mortii ( ,, brezaia " , ,, cucii " , ,,calusarii", ,, unchiesii " ) .Ele se desfasurau , dupa imprejurari , in mijlocul naturii , mai ales primavara si vara , in sate ori in casele oamenilor , totdeauna in prezenta unui ,, public " interesat sufleteste de productiile respective ( implicand adesea masti ) , si erau practicate potrivit unor ,, scenarii " constituite prin traditie orala , de catre ,, interpreti " ( barbati , femei si copii ) anume alesi . Acestor practici li s-au suprapus in antichitate manifestarile cu caracter spectacular ale autohtonilor geto - daci , cele aparute pe tarmul Marii Negre prin intermediul coloniilor grecesti , precum si cele aduse de colonistii romani in Dacia ; in secolele II - VII ele au capatat trasaturile specifice noii spiritualitati romanesti atunci nascute , fiind imbogatite apoi cu adaosuri laice si religioase medievale , pentru a fi sintetizate treptat in asa numitele productii folclorice cu caracter teatral care aveau sa devina in secolele XVIII - XIX elemente formative ale fenomenului teatral national cult .

Cea mai veche incercare dramaturgica originala cunoscuta pana astazi este cuprinsa intr-o scriere anonima ( apartinand poate lui Samuil Vulcan ) , descoperita de Nicolae Densusianu in biblioteca Episcopiei romane din Oradea , datand probabil din anii 1778 - 1780 si intitulata Occisio Gregorii in Moldavia Vodae tragedice expressa (Uciderea lui Grigore Voda in Moldova exprimata in forma de tragedie ) . Manuscrusul este alcatuit din scene disparate , cateva scrise in alte limbi ( o predica in tiganeste , cantece in latina si maghiara ) .

Din primii ani ai secolului al XIX - lea exista in Moldova cele trei scene pentru teatrul de papusi ale lui Costache Conachi , intitulate : Giudecata femeilor , Amoriul si Comedie banului , Constantin Canta . Aceasta din urma , scrisa in colaborare cu Niculae Dimachi si Dumitrache Beldiman vadeste certele inclinatii pentru dramaturgie ale autorilor dar si neimplinirea lor .

Intre cele dintai incercari dramatice romanesti enumeram : fragmentul dintr-o piesa in versuri intitulata Serdarul din Orhei descoperita de Vasile Alecsandri , care presupunea ca dateaza din 1811 , continand dupa parerea Bardului de la Mircesti , o incercare de satirizare a parvenitismului , apoi prelucrarea dupa Gessner si Florian Mirtil si Hloe a lui Asachi , dar mai ales pamfletele dramatice ale lui Iordache Golescu , intitulate Starea Tarii Rumanesti acum in zilele Mariei Sale lui Ioan Caragea - Voievod ( 1818 ) si indeosebi Barbul Vacarescu , vanzatorul tarii ( probabil 1828 ) .

Cea dintai perioada de inflorire a dramaturgiei originale o gasim in legatura cu momentul revolutionar de la 1848 , sub forma dezvoltarii comediei satirice , cand o serie de dramaturgi isi propun sa tintuiasca la stalpul infamiei , cu mijloacele comicului moravurile decazute ale societatii vremii : parvenitismul , casatoria din interes , moda imitarii cu dinadinsul a unor obiceiuri din lumea occidentala , stalcirea limbii romane , surprinse in structuri teatrale foarte simple si cu resurse literare inca modeste .

Printre acesti dramaturgi trebuie amintiti Costache Facca ( 1800 - 1845 ) , autorul piesei Comodia vremii sau Frantuzitele (1833) , Alecu Russo (1817 - 1859 ) , autorul pieselor Jignicerul Vadra si Bacalia ambitioasa ( ambele in 1846 ) , Costache Balacescu (1819-1880) , autorul comediei O buna educatie (1845) , marele prozator Costache Negruzzi (1808 - 1868) , autorul Carlanilor (1849) si al Muzei de la Burdujani (1851) .

Principala contributie la dezvoltarea dramaturgiei originale o aduce Vasile Alecsandri (1821 - 1890) , personalitate complexa si reprezentativa a culturii nationale : poet , prozator , memorialist si dramaturg , animator de viata literara si teatrala .

Format in spiritul culturii franceze , el si-a incercat initial pana de dramaturg prin prelucrarea unor teme din literatura pariziana a vremii , gasindu-si insa in curand tonul original .

Inceputul il constituie Iorgu de la Sadagura (1844) si Iasii in carnaval (1845) . Ambele lucrari , impreuna cu Piatra din casa (1847) si O nunta taraneasca (1848) constituie ceea ce am putea numi prima faza de creatie a lui Alecsandri in domeniul comediei .

Anii care au urmat ii aduc lui Vasile Alecsandri maturizarea talentului , dramaturgul sintetizand din creatiile anterioare un personaj nou - Coana Chirita . Cele doua realizari principale din aceasta serie Chirita in Iasi (1850) si Chirita in provincie (1852) , releva pozitia critica a lui Alecsandri fata de viata sociala a vremii dar si perfectionarea mijloacelor sale de creatie ( constructia decisa a personajelor , precizia replicii , efectele comice ) pana intr-atat incat personajul principal a ramas multa vreme legendar , iar piesele respective rezista inca reprezentarii in zilele noastre .

Din aceeasi perioada dateaza si comediile Concina ; Millo director ; Agachi Flutur ; Ginerele lui Hagi - Petcu       sau operetele Scara matei si Crai Nou (aceasta din urma pe muzica lui Ciprian Porumbescu ) sau ,,feeria" Sanziana si Pepelea .

Putem afirma ca Alecsandri reprezinta punctul cel mai inalt atins in dezvoltarea comediei satirice la jumatatea veacului al XIX - lea ( 1840 - 1879 ) calitatile ( spiritul viu de observatie , pitorescul personajelor , verva , umorul ) fiind proprii intregii dramaturgii premergatoare .

A doua directie de dezvoltare a dramaturgiei originale o constituie drama istorica de inspiratie nationala .

Astfel primii autori ce au scris drame istorice au fost : Gheorghe Asachi (Petru Rares , 1837) , Theodor Codrescu ( Plaiesul Logofat mare , 1846 ) , Nicolae Istrati ( Mihul , 1850 ), Al . Pelimon (Curtea lui Vasile Voda , 1852 ) , C. Z. Halepliu ( Moartea lui Mihai Viteazul la Turda , 1854 ) , Ioan Soimescu (Moartea lui Radu VII de la Afumati , 1854).

Inceputul cel mai edificator in drama istorica romaneasca il face Vasile Alecsandri cu piesa Cetatea Neamtului tiparita in 1857 si al carei subiect , marturiseste autorul , ,,e tras din novela istorica a d-lui C. Negruti " (Sobieski si romanii , 1686) .

Incheindu-si pe la 1877 activitatea comediografica , Alecsandri creeaza drama in versuri , in cinci acte , Despot - Voda (1879) .

Momentul afirmarii dramei istorice in teatrul romanesc il datoram ilustrului carturar Bogdan Petriceicu Hasdeu (1838 - 1907) . Dupa ce contribuise prin numeroase articole la indrumarea teatrului , pledand pentru un repertoriu original , pentru sinceritate si firesc in interpretarea scenica , el elaboreaza drama Domnita Ruxandra si tragedia Raposatul postelnic, exercitii teatrale fara valori deosebite . Le urmea insa in 1867 poemul dramatic Razvan si Vidra , rod al maturizarii artistice , as acumularilor importante la care ajunsesera cercetarile sale istorice .

Dezvoltarea dramaturgiei autohtone romanesti din perioada 1877 - 1918 ne apare dominata de trei personalitati marcante : Ion Luca Caragiale , Alexandru Davila si Barbu Delavrancea .

Ion Luca Caragiale (1852 - 1912) este considerat alaturi de Mihai Eminescu si Ion Creanga , unul dintre cei mai de seama scriitori romani .

Valoarea operei sale rezulta , desigur , din ansamblul ei (teatru , proza , teorie si critica) dar , fara indoiala , in acest ansamblu predomina literatura dramatica .

Elaborata in decursul a doisprezece ani , opera sa dramatica cuprinde , in ordine cronologica , comediile O noapte furtunoasa (1879) , Conu Leonida fata cu reactiunea (1882), O scrisoare pierduta (1884) , D'ale carnavalului (1885) si drama Napasta (1890) .

Daca dezvoltarea comediei satirice ajunge cu opera lui Caragiale in faza clasica a dramaturgiei romanesti , evolutia dramei istorice de inspiratie nationala atinge aceasta culme prin contributiile lui Alexandru Davila si Barbu Stefanescu Delavrancea .

Astfel Alexandru Davila (1862 - 1929) contribuie la in florirea dramei de inspiratie nationala prin opera sa de capetenie Vlaicu-Voda (1902) considerata cea mai valoroasa drama istorica autohtona .

Au trecut numai sapte ani de la premiera lui Vlaicu-Voda si cortina Teatrului National din Bucuresti s-a ridicat s-a ridicat pentru a infatisa publicului un nou moment inaltatir in istoria romanilor , prin pana unuia dintre cei mai apreciati scriitori ai vremii Barbu Stefanescu - Delavrancea (1858 - 1918) . Este vorba de poemul dramatic Apus de soare reprezentat pentru intaia oara la 4 februarie 1909 .

Dramaturgia istorica a lui Delavrancea s-a bucurat de interpretari remarcabile inca de la premierele pieselor : C. I. Nottara a realizat in Stefan cel Mare si in Luca Arbore doua dintre cele mai importante creatii ale sale . In deceniile mai recente George Calboreanu apoi Gheorghe Cozorici si Teofil Valcu au reeditat emotionante interpretari in rolul lui Stefan .

Inca de la inceputul secolului XX apar in literatura dramatica autohtona semnele unor innoiri care aveau sa semnifice in perioada dintre cele doua razboaie mondiale intrarea dramaturgiei intr-o epoca aparte , a unei complexe modernitati : in 1909 Mihail Sorbul scrie dramele istorice in cate un act Praznicul calicilor si Sarmanul popa , in 1911 se reprezinta poemul feeric Insir-te margarite de Victor Eftimiu , in 1915 din nou Mihail Sorbul scrie puternica drama istorica Letopiseti si un an mai tarziu , comedia tragica Patima rosie , pentru ca tot in 1916 , Camil Petrescu sa dea prima varianta a Jocului ielelor .

Alexandru Kiritescu (1888 - 1961) face parte din aceeasi generatie cu Eftimiu si Sorbul . Scriitor multilateral , el ataca problematica vietii sociale contemporane in ,,trilogia burgheza" - Marcel si Marcel (1923) , Florentina (1925) , Gaitele (1932) - atingand cu cea din urma linia de culme a virulentei satirice mostenite de la Caragiale .

Camil Petrescu (1894 - 1957) , una dintre personalitatile proeminente ale literaturii romanesti din prima jumatate a secolului XX , ocupa un loc de frunte si in istoria dramaturgiei din aceasta perioada . Camil Petrescu este cel care creeaza in teatrul romanesc drama de idei si implicit drama intelectualului in societatea vremii - Jocul ielelor (scrisa in 1916) .

Alte creatii dramatice reprezentative pentru Camil Petrescu sunt : Suflete tari (1922), Mioara (1926) , Mitica Popescu (1926) , Act venetian (1919) .

Lucian Blaga (1895 - 1961) poet si filozof de un deosebit prestigiu in cultura nationala romaneasca si-a inchinat si el o buna parte din energia creatoare literaturii dramatice , oferind creatii de certa valoare : Zamolxe (1921) , Tulburarea apelor (1923) , Daria (1925) , Mesterul Manole (1927) , Cruciada copiilor (1930) .

George Mihail - Zamfirescu (1898 - 1939) este continuatorul speciei inaugurata in dramaturgia romana de Mihail Sorbul , comedia tragica , prin Domnisoara Nastasia (1927) , Idolul si Ion Anapoda .

Victor Ion Popa (1895 - 1946) , om de teatru si literat polivalent a adus prin opera sa dramatica , regizorala si pedagogica o contributie insemnata la evolutia teatrului romanesc dintre cele doua razboaie mondiale . Din variata lui creatie dramaturgica se desprind cateva lucrari care releva preocuparea pentru drama si pentru comedia sentimentala : Muscata din fereastra (1928) , Take , Ianke si Cadar (1933) .

Gheorghe Ciprian (1883 - 1968) actor de frunte al scenei romanesti isi revendica un loc aparte in istoria dramaturgiei autohtone prin izbutitele comedii Omul cu martoaga (1927) si Capul de ratoi (1940).

Tudor Musatescu (1903 - 1970) s-a bucurat cel mai mult dintre confratii sai de aprecierea unanima si constanta a publicului spectator . Opera sa cuprinde aproape 60 de piese

originale de toate genurile . In fruntea lor se situeaza neindoielnic Titanic - vals (1932) si

Escu (1933) , satire virulente la aresa politicianismului , a parvenitismului si a farsei electorale . Dintre celelalte piese ale scriitorului citam : Sosesc deseara (1932) , Visul unei nopti de iarna (1937) , Geamandura , Madona , Al optulea pacat , Tara fericirii .

Mihail Sebastian (1907 - 1945) exprima in opera sa dramatica , redusa cantitativ din cauza mortii premature , revolta in fata unei lumi nedrepte prin dorinta de evadare din aceasta lume : Jocul de-a vacanta (1938) , Steaua fara nume (1944) .

Mircea Stefanescu (1898 - 1982) , remarcabil tehnician al scrisului dramaturgic a creat numeroase piese care se inscriu in aria dezbaterii problemelor de viata : Roba alba (1924) , Comedia zorilor (1928) , Reteta fericirii (1946) , Micul infern (1948) , Rapsodia tiganilor (1948) , Caruta cu paiate (1951) , drama Cuza - Voda (1959) .

Aurel Baranga (1913 - 1979) a dovedit mult talent in domeniul comediei satirizand birocratia (Mielul turbat , 1953) , practica spertului (Adam si Eva ,1963) , imoralitatea in viata de familie (Reteta fericirii , 1957 ; Fii cuminte Cristofor , 1964 ; Sfantul Mitica Blajinul , 1965 ; Opinia publica ,1967).

Teodor Mazilu (1930 - 1980) abordeaza comedia amara in Mobila si durere (1979) .

A doua varsta a comediei se manifesta sub condeiul noului val de dramaturgi aparut pe la mijlocul deceniului 7 : Paul Everac (Viata ca un vagon - 1973 , Un fluture pe lampa - 1972 ,Ordinatorul - 1980 ); Suto Andras (Formidabilul Ghedeon - 1967); Dorel Dorian (Ninge la Ecuator - 1964 ,Corigenta la dragoste - 1967) ; Valentin Munteanu (Hotel ,,Zodia Gemenilor"- 1975) ; Ion Baiesu (Presul - 1972) ; Mihai Ispirescu (Concediu nelimitat - 1978 ; Trasura la scara - 1983 ) ; Tudor Popescu (Paradis de ocazie - 1979 , Concurs de frumusete -1979 , Milionarul sarac - 1983 , Hotul de sentimente - 1988).

Pretutindeni , teatrul romanesc - care i-a daruit artei universale pe Ion Luca Caragiale si pe Eugen Ionescu , pe Matei Millo , pe Grigore Manolescu , pe Aristizza Romanescu si pe Nottara , pe Maria Ventura si pe Elvira Popescu , pe Radu Beligan si pe Stefan Iordache , pe Ion Sava si pe Liviu Ciulei , pe Andrei Serban si pe Silviu Purcarete , ca sa ne limitam numai la cele mai rasunatoare nume - contribuie si va contribui neincetat , cu sinceritate si ardenta creatoare , la continua dezvoltare a relatiilor teatrale internationale , la cunoasterea reciproca a slujitorilor scenei , exprimand o vocatie traditionala .