Moliere 1622-1673

Moliere1622-1673

Datorita prezentei sale, exemplului si devotamentului lui per­sonal, arta teatrului si-a schimbat semnificatia, natura si aria de ' cuprindere. Ea redescopera un principiu al vietii, devine o arta adevarata în care spiritul creatiei si mijloacele de realizare se întrepatrund, iar principiile mestesugului se identifica cu inspiratia artistului creator.

Jacquest Copeau, Discours au Public pour Le Trois Centieme Anniversaire de La Naissance de Moliere

Moliere, alaturi de ARISTOFAN [5], este marele inovator al dramei comice. Amândoi marcheaza limitele comediei, Moliere fiind acela care a revigorat comedia în secolul al XVII-lea ca o reflectare serioasa a naturii si experientei umane, precum si a perfectiunii conventiilor teatrale care si-au mentinut puterea în mâinile unor artisti atât de diferiti precum SAMUE1 BECKETT [93], Eugene lonesco, Charlie Chaplin. Tot lui Moliere i se datoreaza în principal legitimarea teatrului comic occidental, stabilirea repertoriului clasic si, în mare parte în onoarea lui, inaugurarea teatrului national, Comedia Franceza.

Dupa mai bine de trei sute de ani, Moliere, la fel ca si SHAKESPEARE [16], continua sa domine teatrul la crearea caruia a contribuit.

Pe numele sau adevarat Jean-Baptiste Poquelin, Moliere s-a nascut într-o prospera familie burgheza pariziana. Tatal lui era tapiter, iar printre clientii lui se numara însusi regele; era de asteptat ca Moliere sa îmbratiseze aceeasi meserie. A primit o educatie aleasa la Colegiul iezuit Clermont din Paris si a studiat dreptul. Spre oroarea familiei, în 1644 a renuntat la perspectivele care i se deschideau în favoarea vietii de teatru, profesie departe de a fi respectabila, ceea ce poate explica si faptul ca a adoptat numele de scena Moliere pentru a nu-ti pune familia într-o situatie stânjenitoare. Atât iubirea, cât si pasiunea pentru scena par sa fi jucat un rol important în îmbratisarea carierei de actor, si Madeleine Bejart, o actrita experimentata, cu sase ani mai în vârsta decât el, l-a determinat sa-si uneasca fortele cu familia Bejart pentru a înfiinta compania L'Illustre Theâtre, pe care a condus-o în ultima instanta. Pe vremea aceea, la Paris existau numai doua teatre legale, iar spectacolele erau organizate pe terenuri de tenis închise si nefolosite - spatii lungi si înguste, potrivite pentru o avanscena la unul din capete. Compania dadea spectacole ocazionale si a contractat datorii pentru care Moliere a fost închis si scos apoi de la închisoare de tatal sau. în 1645, compania refacuta a lui Moliere a parasit Parisul pentru un turneu de doisprezece ani prin provincie, în timpul caruia a început sa scrie piese ca sa-si valorifice propriile talente si pe acelea ale companiei sale în comedii.

Talentele de actor ale lui Moliere erau modeste, cel putin dupa parerea unuia dintre contemporani care observa ca „Natura care a fost asa de generoasa cu el în privinta darurilor intelectuale, i-a refuzat harul exteriorizarii, atât de necesar pentru scena, mai ales pentru rolurile tragice. O voce înabusita, inflexiuni hârâitoare, o vorbire grabita care îl facea sa declame prea repede, toate acestea îl puneau în inferioritate fata de actorii de la Hotel de Bourgogne [rivalii parizieni ai lui Moliere].

Daca Moliere nu poseda talentele necesare pentru a avea succes în tragedie, era înzestrat în schimb pentru comedie, la aceasta adaugându-se si geniul sau considerabil în adaptarea tiparelor comice conventionale la forme noi si provocatoare, în zilele lui Moliere, comedia era în mare parte o varianta a commediei dell'arte italiene, pe care Moliere o cunoscuse foarte bine cu prilejul turneului trupei sale în provinciile din sud. Bazata pe un set de formule comice de rutina, commedia dell'arte depindea în mare masura de ingeniozitatea si capacitatea de improvizatie a actorilor. Pe parcursul îndelungatei ucenicii din turneul prin provincie, Moliere si-a însusit bazele farsei pe care a început sa construiasca un nou gen de comedie, înaltând aceasta forma la nivelul aspiratiilor serioase ale tragediei. Daca înainte de Moliere comedia era în mod exclusiv un divertisment ieftin cu umor îndoielnic, Moliere a contribuit la transformarea ei într-o critica a vietii, în piesele sale timpurii a extins treptat farsa si numarul de personaje pentru a deplasa accentul spre satira sociala si reflectiile asupra vietii reale si a experientei publicului sau. în 1658, compania lui Moliere s-a întors la Paris, unde s-a bucurat de sprijinul nepretuit al lui Ludovic al XlV-lea, desi mai toate piesele lui de maturitate, la care a lucrat în ultimii cincisprezece ani de viata, au stârnit controverse si au fost întâmpinate cu atacuri la persoana.

în 1662 Moliere s-a casatorit cu Armande Bejart, sora mai mica sau poate fiica lui Madeleine Bejart, si a scris Scoala nevestelor, o piatra de hotar în istoria teatrului, comparabila cu nasterea dramei romantice care a fost reprezentata de piesa Hernani a lui VICTOR HUGO [37], din 1830. In razboiul comic dintre sexe imaginat de Moliere, mastile farsei din comedia conventionala au devenit niste oglinzi în care publicul se putea privi. Piesa li s-a parut subversiva criticilor lui Moliere, care sustineau ca divertismentul teatral poate sa tulbure apele. Asa cum observa criticul Jacques Guicharnaud:

în esenta nerealiste, ca toate lucrarile poetice, principalele piese ale lui Moliere din aceasta perioada pornesc de la premisa ca în viata fiecaruia dintre noi exista o poveste de dragoste, o farsa, o nefericire. Efectul lor poate fi comparat cu ceea ce s-ar fi putut întâmpla daca în filmul lui Mack Sennett, atunci când clovnul arunca o placinta cu frisca, acea placinta - printr-un miracol sau o tehnica cinematografica - ar ateriza pe fetele tuturor spectatorilor. Omul decent, de vita nobila, amantul, sotul este indignat: tocmai li s-a spus ca sunt ipocriti sau stupizi, ridicoli sau razgâiati. Irealul invadeaza realitatea. Spectatorul începe sa aiba dubii cu privire la propria persoana - sau mai degraba i se inoculeaza reaua credinta ca sa nu ajunga în situatia de a se îndoi de el însusi.

Pe baza elementelor de farsa si folclor, Moliere a reusit sa elaboreze o comedie a ideilor si o reflectie serioasa, desi umoristica, asupra naturii umane. Scoala nevestelor a inaugurat seria remarcabila de capodopere din care fac parte Tartuffe, Don Juan, Mizantropul, Avarul. Toate ilustreaza talentul lui Moliere de a adapta conventiile comicului traditional la noile forme ale comediei de caracter în care expune viciul si nebunia întruchipate în excesele personajelor sale. în Tartuffe, tinta lui Moliere o reprezinta ipocrizia religioasa si contradictiile dintre realitate si aparenta, resursa de baza a comediei. Tinta religioasa a lui Moliere a stârnit controverse, astfel ca piesa a fost interzisa la Paris timp de cinci ani, pe parcursul carora Moliere s-a luptat sa obtina autorizatia pentru punerea ei în scena.

în 1673, în timp ce juca rolul ipohondrului Argan din Bolnavul închipuit, Moliere s-a prabusit în avanscena si, desi a rezistat pâna la sfârsitul spectacolului, a murit câteva ore mai târziu. Preotii din parohia lui au refuzat sa-i dea ultima binecuvântare si a fost nevoie de interventia regelui pentru ca Moliere sa fie înmormântat noaptea si sa se evite astfel scandalul. Dupa disparitia sa, Moliere a devenit patronul spiritual al Comediei Franceze, creata prin fuziunea companiei lui Moliere cu cea rivala, efectuata de rege în anul 1680. Comediile lui Moliere au ramas în repertoriul clasic al companiilor teatrale, ca o culme a comediei neoclasice, asa dupa cum piesele lui Racine reprezinta punctul culminant al tragediei neoclasice.

Datorita felului în care a largit sfera de cuprindere a formelor teatrale pentru a încorpora teme serioase, Moliere poate fi considerat unul dintre inovatorii majori ai dramei moderne. Exista putine alte inovatii, în spectacolul dramei romantice sau în tehnicile simbolice antirealiste ale dramei moderne, care sa nu duca înapoi pâna la Moliere. Viziunea lui comica, discrepanta dintre modul în care am dori sa fim priviti si ceea ce suntem în realitate dau tonul unei mari parti a literaturii moderne, de la antieroic la absurd, în care pertinenta adevarurilor exprimate de Moliere reprezinta consolarea esentiala.