COMARNICUL - ISTORIC SI PITORESC

COMARNICUL - ISTORIC SI PITORESC

INTRODUCERE

,,De la Sinaia soseaua se indoaie putin spre stanga, trece Prahova si, amgind dealul, se urca tiptil pe braiele-i incalcite, da stancile la o parte, asterne pod inalt peste Oratii si iese in luminisul de la Posada. De aici se deschide cea mai larga si mai frumoasa vedere pe Valea Prahovei in jos. Se trag perdelele muntilor in laturi si-n departare, cat bate ochiul, vezi lunga serpuire a apei presarand pete de argint din ce in ce mai dese pe prundul alb, intre malurile-i rupte,din ce in ce mai plecate,din ce in ce mai stramte-o lumina dulce, odihnitoare,limpezeste valea,dealurile sure se topesc in adancimea zarilor.De pe la Oratii soseaua e taiata-n munte,din marginea ei se prabusesc in jos teancuri de lespezi uriase,carti rascolite,pe filele carora a scris vremea istoria zbuciumata a pamantului.Jos vajaie Prahova,codrii clocotesc de zgomotul trenurilor.Pe la Comarnic valea se mai largeste,soseaua trece de partea cealalta,pe dealul din stanga strabate Breaza si se lasa taraganata in jos.''

Alexandru Vlahuta-,,Romania pitoreasca''

COMARNICUL-un oras al linistii si harniciei

Comarnicul,asemenea altor asezari prahovene,este printre altele,un oras al linistii depline cu un climat dulce, lipsit de vanturi si de umezeala.

Culorile sale sunt blande si prietenoase, atat primavara,cand acoperisul de verdeata al Garbovei si Gurguiatului se primeneste dupa randuiala tainica a naturii,dar mai ales toamna,cand coroanele stejarilor falnici si ale fagilor scorburosi coboara,ici-colo,pana in albia Prahovei,pierzandu-si stralucirea si capatand refleze aramii ale asfintitului.

Asezat intre munti si dealuri inverzite,nascut parca din bogatia policroma a luncii raului si a codrilor din jur,adapostit de uriasele culmi montane si deluroase ce-l strajuiesc de secole,impresia de prospetime si de vigoare ce o ofera oaspetilor sai este evident.

Comarnicul a fost recunoscut si declarat localitate climaterica inca din anul1908 ,,.ca una care are un climat priincios pentru vizitatorii de la orase si mai ales pentru cei anemici, bolnavii de piept si convalescentii.''

Potecile si drumul Comarnicului au fost cutreierate de-a lungul timpului de nenumarati calatori, multi dintre ei fiind mari personalitati ale stiintei,artei si literaturii romanesti si straine.Scriitori,artisti,oameni politici,cercetatori dornici sa cunoasca meleagurile prahovene au poposit ori au trecut grabiti si prin Comarnic.

Oaspetii de seama ai Comarnicului, impresionati de bogatia si frumusetea peisajelor intalnite de oamenii de aici,oameni inzestrati cu vocatia de a percepe si intelege natura,s-au lasat atrasi mai mult de poienile cu flori,murmurul izvoarelor si freamatul codrilor seculari ce imbracau odinioara ,,podurile'' Comarnicului si versantii Prahovei.

Unul dintre oaspetii de seama ai Comarnicului a fost cunoscutul professor si director al Colegiului ,,Sfantul Sava''din Bucuresti-J.A.Vaillant.

Acesta nu s-a multumit sa descrie doar peisajul,ci a surprins si un aspect privind infatisarea,conduita si ocupatiile localnicilor.

Un alt oaspete important a fost Stanislas Bellanger-fost consul al Frantei la Bucuresti-care a strabatut Valea Prahovei in 1836 venind din Transilvania , prin Brasov. 1 (Arhivele statului Ploiesti)

Alti calatori straini care s-au avantat pe potecile si pe drumul Prahovei,fiind in acelasi timp si oaspeti de seama a Comarnicului au fost:baronul francez D'Avril, ziaristul Italian Roberto Fava si profesorul de literatura Angelo de Gubernatis.

Dupa ce am amintit numele celor mai importanti oaspeti straini ai Comarnicului si ai Vaii Prahovei din secolele trecute,pe drumul taiat intre munti de navalnicul rau,au calatorit si personalitati romane.

Unul dintre ei este Vel Spatarul Draghici Cantacuzino-a fost fiul cel mare al postelnicului Constantin Cantacuzino,a luat drumul spre munti si s-a oprit la Comarnic unde a pus de s-a zidit schitul Lespezi.

Gheorghe Bibescu,domn al Tarii Romanesti a fost in mai multe randuri oaspete al vaii Prahovei unde avea mosii si castele.

Badea Cartan a fost de mai multe ori oaspetele Vaii Prahovei nu ca turist,ci ca propagandist al culturii.El a transportat peste munti,in Transilvania, carti romanesti.A fost ingropat in cimitirul din Sinaia (Prahova)

Alexandru Vlahuta,poet,prozator,publicist.Notele sale de calatorie pe Valea Prahovei au fost efectul unei reactii sincere in fata istoriei si naturii acestor locuri pe care a descris-o in cuvinte deosebit de frumoase.

Alti mari scriitori care au vizitat Comarnicul au fost: Nestor Urechia, Alceu Urechia,Barbu Stefanescu Delavrancea,Ion Luca Caragiale, Bucura Dumbrava, Mihai Gold Haret(geograf si botanist).

Alta personalitate de seama care a urmat drumul Prahovei a fost geograful George Valsan care, referindu-se la relieful din extremitatea nordica a Comarnicului, de la Posada, spunea: ,,Aici avem o puternica ruptura de panta nemaiintalnita in cursul superior al Prahovei.Intregul defileu are un character de extrema tinerete,semn al unui interesant fenomen de captare.Soseaua se catara intr-un sirag de serpentine la peste 300 m deasupra albiei Prahovei la poalele Culmii Floreiului, sus de tot pe malul stang al raului, avand o frumoasa perspective."

O mare personaliate care a vizitat Comarnicul a fost pictorul Nicolae Grigorescu. El a pictat "Posada", loc unde s-a decis sa se retraga pentru o vreme.

Martha Bibescu - fiica lui Ioan N. Lahovary - fost ministru plenipotentiar - s-a retras in castelul voievodal de la Poasada, loc in care a scris numeroase opera.

Aceasta lucrare propune o imagine a unei parti din asemenea splendori ale naturii acestor locuri.In aceasta lucrare se releva comorile spiritualitatii oamenilor care le insufletesc, dezvaluind universal unei asezari pitoresti cu o istorie seculara plina de fapte si intamplari.

Judetul Prahova cuprinde in limitele sale conditiile mediului geografic existent la scara intregii tari: de la munti avand altitudini ce depasesc 2500m, cu varfuri ascutite si culmi domoale, acoperite iarna de mantia alba a zapezii, iar din primavara pana toamna, tarziu, de covorul verde al pasunilor alpine cu iarba groasa si gustoasa pe care pasc turme mari de oi, pana la campia intinsa, scaldata de rauri, unele line, altele involburate.

Clima, flora si fauna intregesc zestrea naturii judetului.In mijlocul acestor zamisliri ale naturii atat de prielnice, comarnicenii si-au facut simtita prezenta de mai bine de cinci secole si jumatate. Ei si-au durat case avand infatisarea specifica arhitecturii populare, imprejmuite de gradini cu pomi roditori si flori.

Piatra de constructie si varul, nisipul, lemnul padurilor, apa limpede si rece a izvoarelor au contribuit la stabilirea si continuitatea lor pe meleagurile alese de stramosi.

Cadrului geografic i se adauga o istorie tot atat de bogata, incat se poate spune, pe drept cuvant, ca bazinul Prahovei ofera tuturor frumuseti unice in felul lor.

In aceasta lucrare vom incerca sa urmarim evolutia demografiei din vechi timpuri si pana astazi, reforma agrara, evolutia economica, etnografia orasului, evolutia bisericilor si a scolilor orasului, traditiile, obiceiurile si datinile pitorescului oras.

CAPITOLUL      I

1.Pozitie geografica

Orasul Comarnic este situate la intersectia paralelei de 45 grade 15

secunde latitudine nordica cu meridianul de 25 grade 42 secunde longitudine estica.

Pe continentul European se afla in partea de sud-est, iar pe teritoriul Romaniei in partea sudica.

Este situat in plina interferenta carpato-subcarpatica, in grupa Bucegilor.

Vecini:

La nord-Sinaia; La est-Secaria;

La sud-Breaza; La vest-Talea.

Limite:

La est si sud-est - Dealul Varful - Frumos, Dealul Lanii si Podu Corbului;

La vest-masivul Gurguiatul si Plaiul Talii;

La sud- vest- cu Breaza.

2.Relieful

Din punct de vedere geografic orasul Comarnic este o depresiune situata

intre munti si dealuri.

Orasul se ridica pe verticala intre 600 si 700 metri dar gospodariile izolate urca peste 1000 metri.

Muntii Garbova si Munti Floreiul depasesc 1000 metri altitudine.

In partea de est dealurile sunt o prelungire a muntilor: dealul Varful Frumos, dealul Lanii si Podul Corbului.

Situat in plina zona de interferenta carpato-subcarpatica,orasul Comarnic are un peisaj aparte rezultat din prezenta zonei piemontane cu varfuri ridicandu-se pana la 1275 metri(Varful Gurguiatul), a ,,podurilor'' puternic erodate de paraurile ce alimenteaza raul Prahova, a pantelor abrupte care marginesc aceste poduri spre vale afectate de alunecari de teren mai vechi sau mai moi, care le dau aspectul unei dispuneri in trepte de forma unor valuri.

3.Clima

Expusa razelor solare tot timpul anului, adapostita de munti si dealuri, depresiune Comarnic ofera un climat lipsit de umiditate si vanturi cu un echilibru specific, corespunzator treptei Subcarpatilor.

Temperaturile anuale inregistreaza valori cuprinse aproximatriv intre +8 si +10 grade C, pe vai si +8 grade la +9 grade C pe inaltimi, iar precipitatiile ating 600- 800 ml annual, avand mers regulat cu minimul in februarie si maximul in mai- iunie.

In functie de starea atmosferei, de configuratie si de altitudine, nebulozitatea oscileaza intre 5,5 si 6 zecimi.

Vara si toamna, de pilda, zilele sunt insorite, existand perioade cand pe bolta cereasca nu se zareste nici o scama de nori.

4.Solul

Fragmentele de terasa sunt alcatuite din depozite moicene reprezentate printr-o alternanta de pielite cenusii si rosii, gresii miocene, printer care apar, ici-colo, pachete de gipsuri.

La baza gipsurilor apar gresiile, microconglomeratele ce devin predominante in profilul Vaii Prahovei.

Depozitele de flis alcatuite din argile, marne cenusii, gresii calcaroase, pot fi usor identificate in versantii Vailor Belia,Talea, Floreiul, Cernica si Cantei.

Prezenta argilelor marcheaza trecerea spre pachetele de marne compacte, calcaroase, rosii si verzi ce pot fi recunoscute dupa culoare in rapile de la confluenta vailor amintite, cu Prahova.

Dupa felul cum sunt dispuse stratele componente si configuratia reliefului, geologii au presupus ca in aceasta zona au existat odinioara doua brate ale Marii Tetys.Unul era aici, in apropierea muntilor, iar celalalt, ceva mai la sud.

Cele doua brate au fost izolate si cu timpul umplute de depozite mai recente, formandu-se o zona mai joasa la poalele muntilor, zona rocilor sedimentare tinere care apartine neogenului, la care s-au adaugat depozitele de acumulare cuaternara, cat si cutarea miopliocena care a continuat ici-colo si in cuaternar.

Dintre fenomenele naturale intalnite in aceasta zona sunt alunecarile de teren ce afecteaza marginile ,,podurilor'' si versantilor dealurilor,dandu-le aspectul de pante dispuse in trepte de forma unor valuri.

Formatiunile flisului creatic si ale celui paleogen contin roci utilizate in constructii

5.Flora si fauna

Comarnicul si imprejurimile sale prezinta o flora si o fauna ce pot starni interesul oaspetilor, colectionarilor de plante sau al vanatorilor.

Din totalul de 9027,7 ha, cat masoara suprafata orasului contemporan, 223,52 ha sunt acoperite cu livezi de pomi fructiferi,452,52 ha cu vegetatie forestiera, iar pe o intindere de peste 3572,68 ha se desfasoara pasunile si fanetele cu iarba lor matasoasa, presarata cu flori frumos mirositoare.Pe malurile Prahovei si al afluentilor sai pot fi intalnite fasii de uscat cu salcii, anini si plopi.

Pe cand padurile de amestec-molid, brad, fag-au o extindere doar insulara in zona deluroasa, cele de fag, stejar si brad se gasesc pe suprafete mult mai largi pe culmile Garbovei si Gurguiatului.

La parterul padurilor si in luminisuri intalnim si plante erbacee.Aspectul lor coloristic are anumite nuante in raport cu anotimpurile anului.

Primavara si vara predomina verdele intens, toaman culoarea aramie si verdele palcurilor de conifere, in timp ce iarna, muntii, dealurile, vaile si ,, podurile" sunt acoperite de covorul imaculat al zapezii.

Plantele ierboase prezinta o mare diversitate.

Prin padurile mai dese si umede, expuse mai putin razelor solare, cresc ferigi, ciuperci si muschi.

Printre cele ce populeaza pasunile, pajistile si malurile, apelor, mai importante sunt : fragii, macrisul, trifoiul, ciubotica cucului si brandusa, in timp ce izma, coada calului, pipirigul, rogozul si iarba ciutei se dezvolta in locuri umede.

In paduri cresc bureti negri si ghebe.

Sunt cautate pentru valorea lor terapeutica plantele ale caror calitati sunt cunoscute de veacuri, ele ajutand la ameliorarea sau vindecarea unor boli.

Codrii de brazi si fagi, padurea de foioase si de amestec indeplinesc o functie de echilibrare a regimului precipitatiilor.

Padurea, ca si vegetatia ierboasa ajuta la fixarea solului impiedicand degradarea terenurilor datorata suvoaielor repezi si vantului.

Invelisul vegetal este alcatuit din ierburi, arbori si plante cultivate de mana omului.

Covorul vegetal a constituit si continua sa fie domeniul de viata al vietuitoarelor, asigurandu-le acestora hrana si adapost.

Prin padurile si tufisurile muntilor, dealurilor si vailor isi duc viata o multime de animale salbatice a caror raspandire a fost generate de conditiile de viata existente.

Caprioarele au constituit totdeauna fala codrilor din imprejurimile Comarnicului.

Ursul, lupul si mistretul traieste in padurile de fag si stejar din Gurguiatu, Floreiul si Plesuva Mica.

Aici mai pot fi intalnite: vulpea, pisicile salbatice, viezurii, nevastuicile, veverite si dihori.

Conditiilor naturale de aici le corespunde o fauna ornitologica deosebit de bogata.

Intalnim aici: randunica, cucul, pupaza, ciocanitoarea, vrabiile, pitigoii, cintezoii, mierlele, sturzii, ciocarliile.

6. Apele

Reteaua hidrografica de pe teritoriul orasului este tributara raului Prahova, care il strabate de la nord la sud pe o lungime de peste 6 km.

Chiar in extremitatea nordica, Prahova primeste, pe stanga, paraul Valea lui Bogdan care-i formeaza hotarul cu Sinaia.

Ceva mai la sud, nu departe de castelul domnitorului Gheorghe Bibescu, raul primeste tot pe stanga, paraul Floreiul.

In aval, Prahova mai primeste, tot pe stanga, paraul Cernica, Batraioara si Saaru, iar pe cea dreapta pe Belia.

Limita de sud o formeaza Valea lui Conci, Naparul, Comarnicul si Corbul.

De pe versantul drept, pornind de la nord spre sud, in raul Prahova isi varsa apele paraurile: Obielei, Mesteacanului, Otelii.

7. Resurse naturale

Plecand de la formele de relief prezente, pe teritoriul orasului Comarnic, specifice zonei premontane si de la structura geomorfologica a solului in care predomina zona de flis alcatuita din argile si marne cu structuri moi sau compacte, in decursul timpului au aparut cateva mici intreprinderi particulare care s-au dezvoltat ulterior si care se gasesc cantonate in sfera prelucrarii lemnului si a materialelor de constructie.

De asemeni dispune de o suprafata totala de 3391ha(aproximativ 38% din suprafata orasului), cu pasuni si fanete, fapt care a favorizat cresterea animalelor atat pe langa fiecare gospodarie cat si organizat in microferme agricole private cu profil zootehnic. Efectivele de animale existente la 01.01.2001 sunt urmatoarele: bovine - 1105 capete, porcime - 850 capete, ovine si caprine - 2755 capete, cabaline - 146 capete si pasari - 21721 capete.

CAPITOLUL AL - II - LEA

DEMOGRAFIA

1. Date din trecut

Strabunii nostrii au coborat de peste Carpati si s-au oprit aici, in preajma potecilor de plai, atrasi fiind de fosnetul padurilor, de pajistile cu iarba grasa si gustoasa, de murmurul Prahovei si de seninul cerului albastru.

Fara teama de a gresi, se poate spune, pe drept cuvant, ca, asemenea stejarilor, fagilor si brazilor ce umbresc cu ramurile lor uriase "podurile" dealurile din imprejurimi, comarnicenii au si ei radacinile adanc infipte in pamantul pe care se stiu din vremuri de mult apuse. In aceste locuri mioritice de o inegelabila frumusete, au batut strabunii nostrii pastori, "vatrasii" de odinioara, tarusul ca sa-si aseza stanele si tot aici, pe pajistile insorite din preajma potecilor de plai ce coborau peste Garbova si se intalneau pe "poduri" sip e culmile dealurilor, si-au ridicat casele cei dintai urmasi ail or. Cat vor fi fost de mari "crangurile" la inceputurile lor, nimeni nu mai stie azi!

Drumul comecial de pe Valea Prahovei si carausia au facut din Comarnic o asezare important ce avea sa ajunga in anul 1810 la 761 de locuitori. Dupa numarul locuitorilor, Comarnicul era pe atunci cea mai mare comuna din Valea Prahovei pana la sfarsitul secolului al- XIX - lea. intanzandu-si teritoriul pana sus, la Predeal, totalizand 4469 locuitori, in timp ce Campina avea nimai 3779.

Locuitorii Comarnicului si-au sporit numarul, astfel incat, la jumatatea secolului al - XIX - lea orasul totalize 851 de familii din care 796 erau contribuabili.

Zona de trecere de la deal la munte si invers, drumul ce patrundea tot mai mult pe Valea Prahovei printre munti, au conditionat cresterea rapida a numarului populatiei.

Declarat oras in 1968, Comarnicul numara la 1 iulie 1972 circa 13100 de locuitori, fata de numai 2107 cati au fost inregistrati in 1912 si de 2341 in 1928.

In freamatul codrilor de fag, stejar si brad, la umbra carora de atatea ori si-au cantat durerile si bucuriile "vatrasii" de odinioara, in murmurul izvoarelor cristaline care inca mai poarta in soaptele lor doinele de dor si jale, oaspetii vor gasi frumoase locuri de odihna si liniste.

2. Evolutia structurii populatiei in ultimele trei decenii

Structura pe sexe

Pentru a avea o privire de ansamblu a structurii populatiei pe sexe in orasul Comarnic prezentam date extrase din recensamintele efectuate in anii anteriori

Structura populatiei pe grupe de varsta

Spre deosebire de alte localitati sau zone ale tarii in care este present fenomenul imbatranirii populatiei, proces ce afecteaza si multe state economice si care se datoreaza in principal scaderii sporului natural si migratiei, fenomene ce afecteaza tineretul si adultii, in Comarnic structura populatiei pe grupe de varsta se prezinta procentual astfel:

3. Forta de munca si somajul

Dupa anul 1991 s-a inregistrat o scadere a productiei industriale, concomitent cu restructurarea si reorganizarea activitatilor economico-sociale fapt ce a condus la scaderea dramatica a numarului de locuri oferite de unitatile economice de pe teritoriul orasului.

Analizand structura salariatilor pe ramuri de munca prezentata in tabelul de mai jos este evidenta tendinta de crestere a numarului salariatilor din domeniul comertului, sanatatii, invatamantului, administratiei si a persoanelor in cautarea primului loc de munca, concomitent cu o scadere dramatica a numarului de locuri de munca oferite de unitatile industriale de pe teritoriul orasului.

4 Populatia activa

5 Populatia ocupata

6 Aspecte ale somajului in orasul Comarnic

Scaderea numarului de salariati incepand cu anii 1991-1992, in orasul Comarnic este un fenomen care afecteaza in general toata tara, specific pentru perioada de tranzitie la economia de piata.

Deteriorarea gradului de ocupare a populatiei ca efect al restructurarii a afectat in cea mai mare masura muncitorii din industrie, persoanele cu studii medii si persoanele cu studii superioare, iar sub aspect demografic au fost afectati in primul rand femeile si tinerii indeosebi cei care incearca sa intre pentru prima data pe piata muncii

Rata somajului calculate pe baza datelor existente se ridica in orasul Comarnic la 01.01.2001 la 21,01 %, dar numarul persoanelor fara servici este mult mai mare, dat fiind persistenta fenomenului de somaj, cei mai multi nereusind sa gaseasca un loc de munca si nici nu au varsta de pensionare.

In prezent somajul este atenuat prin plecarea multor locuitori la munca in strainatate.

CAPITOLUL AL- III- LEA

Istoria de la origini pana in prezent

1 Istoricul localitatii.Atestate documentare.Izvoare documentare.,,Stapanii mosiei de odinioara''.

Ca sa intelegem trecutul istoric al Comarnicului, trebuie sa facem un scurt popas la Marginenii de Jos unde se gaseau familii boieresti din randul carora, primul care s-a infiltrat, acaparand jumatate din obstea Comarnicului, a fost Udriste-ctitorul manastirii Snagov.

Dupa moartea lui, mosia a revenit fiului sau Vel Vistiernicul Stoica Vintilov, acesta lasand jumatate din mosia Comarnicului fiului sau, vornicul Draghici.

Dupa moartea acestuia, domnitorul Radu Paisie, a daruit fratilor Draghici Spatar si Udriste mare vistier ,,.Comarnicul tot,cu tot hotarul, pentru ca le este jumatate din Comarnic veche si drept ocina, inca in zilele parintelui domniei mele, batranul Radu Voevod.Pentru ca aceasta mai sus zisa jumatate din Comarnic a fost dedina unui om anume Manea si a cazut Manea intr-o gresala fata de Draghici vornic, de i-a dat mai sus-zisa jumatate din Comarnic.Iar Draghici vornic i-a iertat capul.''

Deoarece descendentii spatarului Draghici s-au stins din viata fara sa aiba urmasi, parte lor din mosia Comarnic a trecut in stapanirea fratelui sau, Vel Vistiernicul Udriste. Un alt document,emis din Bucuresti la 7 august 1574, prin care Alexandru Mircea voievod intarea lui Draghici ban si sotiei sale Vladea, stapanirea asupra satelor ,,.Margineni si Filipesti si Cricoveni.si Breaza si Comarnicul si Tesila si Secaria,si toate baltile si morile.pentru ca le sunt acestea mai sus scrise sate vechi si drept ocine si dedine.''

O stire asemanatoare provine de la domnitorul Mihnea Turcitul,care in ziua de 4 iunie 1581 a intarit stapanirea jupanului Udriste banul si jupanului Stoica postelnic si cu feciorii lor ,,.ca sa le fie satul Comarnic cu tot hotarul pentru ca iaste a lor batrana si dreapta mosie si de bastina .Si semnile sa se stie :hotarele

cele vechi da preste Cornu, preunde au fost mai dinainte vreme Valea Fiaralor, pana la Frunti si pana la Prahova, da peste Corn.''

Ultimul stapanitor a fost marele ban Udriste Margineanu care a avut o fata-Elina -a ajuns doamna a tarii casatorindu-se cu un tanar si bogat boier, sfetnic si capitan al lui Mihai Viteazu, urcat pe tron dupa moartea acestuia, sub numele de Radu Serban.Acesta a avut doua fete :Ancuta si Elena, prima casatorita si ramasa vaduva, cu Nicolae Patrascu, fiul lui Mihai Viteazu.

Elena era casatorita cu Constantin Cantacuzino.Acesta a fost omorat fara judecata la Manastirea Snagov si inmormantat cu cinste de catre sotia sa Elena la Manastirea Margineni.

Comarnicul a ramas mai departe in stapanirea Elenei Cantacuzino care, ajunsa la varsta batranetilor, spunea:,,.Eu, Elena, care am fost jupaneasa raposatului Constantin Cantacuzino biv vel postelnic, fata raposatului Io Serban Voda, nepoata jupanesei Marii, stranepoata jupanesei Ancai ot Coiani, asijderea si despre maica mea, raposata doamna Elina,nepoata lui Udriste vistier , stranepoata lui Draghici vornic ot Margineni, adeverez cu acest catastih al mieu cum am ales si am dat fiu-meu, lui Constandin, parte din toate satele si mosiile mele, cat am avut de mosie de la mosii si stramosii miei si cat am avut cumparatoare ce impreuna si cu sotul mieu, mai sus numitul, sa aiba a le tine el singur si sa le obladuiasca coconii si nepotii cu buna pace precum i-au venit sortii la imparteala cu alti frati, care s-au facut inaintea mea si cu voia mea., jumatate din Comarnic cu rumanii 262, reveneau lui Constantin si Mihai.''

Abundentele izvoare din veacul al-XVI- lea si al-XVII- lea marturisesc existenta populatiei de ,,rumani''in peisajul onomastic al ,,podurilor'' de aici.

Un indiciu al raspandirii taranilor serbi prin aceste locuri ni-l ofera si alte documente.De pilda, un hrisov din 14 iunie 1737 ,intarea stapanirea Manastirii Coltea pe o parte din satul Comarnic,,.cu toti rumanii cati se afla in sat si cu cati sunt fugiti.''.     

Infeudarea a intampinat , evident, o darza rezistenta din partea comarnicenilor de odinioara.Refuzul de a-si efectua zilele de claca era una din formele de rezistenta. Urmare impotrivirii satenilor, egumenul manastirii Margineni jeluia ,,.ca oamenii ce vad pe mosia sfintei manastiri, anume Comarnic,Breaza. si Banesti nu vor sa clacuiasca zilele cele oranduite de maria sa si nici dijma nu vor sa dea, dupa asezamantul ce s-a facut in alti ani.Si claca sa o faca de la inceputul primaverii pana la sfarsitul toamnei, in noua luni, nu da odata.''

In ziua de 24 mai 1773, Divanul Tarii Romanesti a dat carte de volnice lui Panait, epitropul manastirii Coltea, pentru a-i obliga pe clacasii de pe mosia Comarnic sa dea sumele de bani cuvenite. La inceputul anului 1775, acelasi epitrop instiinta domnitorul Tarii Romanesti ca ,,.de la o seama de vreme incoace.''clacasii de la Comarnic au luat in stapanire mosia, refuzand sa indeplineasca obligatiile, disma si nesocotind monopolul manastirii de vanzare a vinului si a rachiului

Mentionam ca s-a inregistrat o darza rezistenta din partea comarnicenilor de odinioara fata de cei care incercau sa la stirbeasca din pamantul pe care-l stapaneau de la mosii si stramosii lor.

In februarie 1776 Divanul Tarii Romanesti, in frunte cu mitropolitul Grigorie, judeca procesul dintre taranii din Comarnic si boierii Cantacuzini si Filipesti pentru tot hotarul satului si muntii din imprejurimi.Cu acel prilej vataful de aprozi a adus la judecata pe Stoica Cojocarul si Stroia Gogul si Gheorghe al Popii, si Carstea Buturuga si Radu lui Dulama cu toti cetasii lor, rumani din satul Comarnic impreuna cu prealuminatul General-maior Mihail Cantacuzino si cu marele logofat Pana Filipescu,cat si epitropul manastirii Coltea.Comarnicenii sustineau ca tot hotarul satului si cu muntii de acolo este mosia veche a lor, de la mosii, de la stramosilor, fara ca sa stie ei sa fi fost stapanita vreodata de catre altii, decat neamul lor. Cand ei au fost intrebati cu ce dovedesc stapanirea lor, au aratat un zapis din anul 1722 - 1723, iscalit de popa Voicu si de alti noua sateni din Comarnic. In urma unor lungi si aprige dispute in fata Divanului tarii, s-a hotarat sa stapaneasca manastirea Coltea in pace si nesuparati de oamenii din Comarnic.. In urma impartirii care s-a facut, Comarnicul avea patru stapani, adica doi Cantacuzini si doi Filipesti: vornicul Dudescu si manastirea Coltea- partea Cantacuzinilor, iar Mihai Cantacuzino si logofatul Pana Filipescu, partea Filipestilor.

In anul 1798, rupand traditia, Hangherli voda si-a intocmit alaiul de inscaunare, intrand in Bucuresti pe podul Mogosoaiei, a cumparat, intre altele si mosia Comarnic.

Le-a fixat si obligatiile dupa condica Divanului ,,.douasprezece zile de claca pe an, randuri, randuri, dupa obicei, adica trei zile primavara, trei zile vara, trei zile toamna si trei zile iarna, iar nu deodata sis a dea dijma cuvenita conform cu hristovul intarit de maria sa voda."

Dupa ce Hangerli voda a coborat pentru vesnicie ca sa-si gaseasca tihna, in 1799 mosia Comarnic a intrat in stapanirea Zoei Mavrocordat, adoptata de banul Grigore Constantin Brancoveanu.

2 Pe urmele ,,vatrasilor". Numele ,,satului Comarnic"

Comarnicul este creatia mocanilor transilvaneni, care, in miscarea lor de transhumanta poposeau aici, pe ,,poduri" si pe terase, pe culmile dealurilor de la iesirea Prahovei din defileu, pe pajistile din preajma potecilor de plai, inainte de a-si mana turmele spre Dunare si Dobrogea sau mai departe. S-a infiripat in urma cu cinci-sase veacuri sau poate mai demult. Sub poala Garbovei si a Gurguiatului, in locuri de calma si odihnitoare frumusete, unde Prahova isi domoleste undele, serpuind lin printre colinele molcome ale Subcarpatilor.

Asemenea stejarilor, fagilor si brazilor ce umbresc cu ramurile lor uriase ,,podurile" si dealurile din imprejurimi, comarnicenii au si ei radacinile adanc infipte in pamantul pe care se stiu din vremuri demult apuse.

In aceste locuri mioritice de o inegalabila frumusete, au batut strabunii nostrii pastori, ,,vatrasii" de odinioara, tarusul ca sa-si aseze stanele si tot aici, pe pajistile insorite din preajma potecilor de plai ce coborau peste Garbova si se intalneau pe ,,poduri" si pe culmile dealurilor, si-au ridicat casele cei dintai urmasi al lor.

Cat vor fi fost de mici sau de mari ,,crangurile" la inceputurile lor, nimeni nu stie astazi.

Erau grupati, intrucat descindeau dintr-un ,,vatras" comun, un cioban venit din Tara Barsei, instalandu-si aici stana, apoi curatind locul de pietre, de catina, de maracini sau taind padurea si inaltandu-si o casa. Cei dintai ,,vatrasi" stramosii comarnicenilor de azi, au coborat de peste munti, din Sacele si din Tarlungeni sau poate din alte asezari barsane.

Unele surse de referinta plaseaza Comarnicul in fruntea tuturor satelor mocanesti intemeiate de ,,acesti neobositi oieri ungureni gasiti pretutindeni, la munca rodnica si spornica"

Era o lume aparte, unica aici, in valea de sus a Prahovei, ce se intinde din valea Beliei si valea Saarului, in sud, pana dincolo de Posada, in valea lui Bogdan, in nord, intre Secaria, la est si Talea la vest.

Numele satului, ne spun filologii, vine de la ,,Comarnic" cuvant cu care ciobanii din Tara Barsei numeau incaperea de la stana in care ei pastrau casul

Hidronimele Valea Lanii, Valea Casariei, Valea Beliei si toponimele Dealul Lanii si Plaiul Casariei intaresc afirmatia filologilor, amintind de indeletnicirea de odinioara a ciobanilor veniti cu turmele de peste munti si asezandu-se pe aceste vetre insorite, intemeind sate ce le poarta numele, azi cartiere ale orasului:Podul Neagului, Podul Lung ,Podu Vartos si Vatra Satului.

Despre Comarnic, citim in hrisoave, s-a vorbit prima oara in anul 1431, cand in Tara Romaneasca domnea Alexandru Aldea I, unul dintre fii lui Mircea cel Batran.

Asa s-a infiripat, la poalele Garbovei, Bucegiului si Gurguiatului, pe malurile Prahovei si pe ,,poduri'', pana sus pe culmile dealurilor inconjuratoare, satul Comarnic, vestit apoi prin priceperea locuitorilor sai in prelucrarea lemnului si cioplirea pietrei, prin impodobirea caselor, prin deosebita maiestrie a femeilor si a fetelor in tesutul covoarelor care, i-au adus faima binemeritata, nu numai in tara, ci si dincolo de fruntarii.

3 Batalia de la Posada Prahoveana sau Posada din Tara Lovistei?

Locuitorii Vaii Prahovei apreciaza ca vestita batalie de la o posada din 9-12 noiembrie 1330 dintre Basarab I domnul Tarii Romanesti si regele Ungariei Carol Robert d`Anjou a avut loc totusi aici, unde denumirea locului s-a statornicit intr-o denumire de localitate: Posada.

Asadar, pe valea de sus a Prahovei, in extremitatea nordica a Comarnicului, se afla Posada-vatra a istoriei noastre romanesti.

Numele localitatii este justificat deoarece, in trecut, ,,posada" insemna trecatoare ingusta, inchisa de ambele parti de munti.

Cu scurgerea timpului, toponimul ,,posada" si-a imbogatit semnificatia desemnand si loc de vama. Dar din acest punct de vedere, numele nu-i este indreptatit deoarece Posada prahoveana nu a fost niciodata punct de vama.

Prima stire scrisa din care reiesa ca aici, in valea de sus a Prahovei, exista un loc ingust de trecere peste arcul Carpatilor, o posada, este cuprinsa in relatarile cronicarului Turocius.

Preluand si analizand aceasta informatie, Gheorghe Sincai reprezentantul Scolii Ardelene, a descris in a sa ,,Hronica romanilor", aceasta localitate din nordul Comarnicului, unde valahii sub Basarab intemeietorul Tarii Romanesti, au castigat batalia impotriva lui Carol Robert ce ne invadase tara.

Afirmatia ne obliga sa sugeram de la inceput dispute ale istoriografiei in legatura cu drumul parcurs de oastea lui Carol Robert, de la intrarea in Tara Romaneasca si pana la confruntarea decisiva, dar mai ales in privinta identificarii locului unde ea s-a dat.

In ultimii 120 de ani, un numar insemnat de cercetatori s-au angajat in lamurirea acestei probleme, emitand diverse ipoteze.

Profesorul C.C. Giurescu reliefa intr-un numar al revistei ,,Magazin istoric", in materialul intitulat semnificativ ,,Cautand pe harta Posada,Rovine,Vicina", mai multe opinii. Una dintre ele i-a apartinit deoarece, inca din 1935, scria: ,,E mai probabil deci ca lupta sa fi avut loc aici, asadar, intre Curtea de Arges si Sibiu, poate prin Lovistea".

In 1934 profesorul Ion Conea, in studiul de geografie istorica ,, Tara Lovistei", a situat si el batalia de la Posada in Tara Lovistei.

In numarul amintit al revistei ,,Magazin istoric", profesorul C.C Giurescu, adancind problema situarii celor trei localitati de rezonanta istorica, a intarit afirmatia anterioara adaugand ca: ,,dupa parerea noastra, in Lovistea a avut loc, dupa toate probabilitatile, lupta din noiembrie 1330, aici a repurtat Basarab biruinta sa".

Miron Constantinescu, Constantin Daicoviciu si Stefan Pascu cred ca batalia din 1330 a avut loc ,,undeva in defileul muntilor, probabil in Tara Lovistei, la o posada".

Istoricul militar, colonelul Florian Tuca, intr-un material referitor la batalia de la Posada, a parut in ,,File din istoria militara a poporului roman" volumul II, spunea: ,,Am zabovit multe ceasuri in defileul de la Posada din Tara Lovistei, intre munti si dealuri cu paduri", privind si admirand zona cu ochii si mintea cercetatorului militar.

In 1904, savantul roman Nicolae Iorga amintea de ,,cazanul Posadei situat la jumatatea drumului dintre Rucar si Bran, unde a avut loc o stralucita biruinta ciobaneasca asupre boierilor mari ai strainatatii cotropitoare.

De aceeasi parere a fost si istoricul N.A.Constantinescu.

Ceea ce la marele istoric roman parea inca una din acele intuitii a ceea ce s-ar fi putut intampla s-a dovedit mai apoi un adevar oarecum documentat.

Un act de referire a abatelui manastirii Szekszard (comitatul Tolna), amintea de batalia finala a razboiului din 1330 ,,in vreme ce acelasi rege (Carol) a fost lovit si dovedit de voievodul Basarab in curmezisul muntelui romanilor".

In fond, victoria din noiembrie 1330 a fost castigata de romani la trecerea oastei cotropitoare ungare, alungata prin munti de la frontiera Tarii Romanesti cu Transilvania.

Intr-un articol aparut in paginile revistei ,,Arges" intitulat ,,Unde s-a dat batalia de la Posada?", cercetatorul Andrei Pandrea sugera ca aceasta a avut loc ,,in Tara Lovistei, la Pripoare, langa Persani".

Cateva toponime de forma substantivala l-au ,,convins" prea repede pe autorul celor cateva pagini din revista amintita sa afirme cu ,,certitudine" ca batalia purtata de romani in anul 1330 ar trebui sa se numeasca nu ,,batalia de la Posada", ci pentru a se marca ,,definitiv", spunea el, ,,adevaratul loc al luptei", sa se numeasca mai degraba ,,batalia din Pripoarele Persanilor", sau mai pe scurt, ,,lupta de la Pripoare!"

Astfel, posada prahoveana, situata intre munti, vai si paduri, seamana foarte mult cu formele de relief descrise in Cronica pictata si cu ilustratiile ei.

Dupa ce oastea maghiara a impresurat Severinul, instaland acolo un ban, sfidand propunerile de pace ale voievodului roman, si a continuat inaintarea in interiorul tarii, cu gand sa ajunga la cetatea de scaun ca sa-l sileasca pe Basarab sa capituleze.In fata primariei, Basarab a cautat o rezolvare pe cale politica a conflictului.Solii sai, ajunsi in fata regelui, au infatisat propunerile de pace ale principelui romani: cedarea de drept a Severinului, recunoasterea suzeranitatii coroanei angevine cu plata anuala a celor datorate si slujba la curtea regeasca a unuia din fii marelui voievod, pe cheltuiala acestuia, precum si o despagubire de 7000 de marci de argint pentru cheltuielile facute de Carol Robert pentru a-si ridica oastea.

Se pare ca negocierile de pace au avut loc undeva pe valea raului Motru .Raspunsul regelui angevin a fost concludent: ,,Spuneti asa lui Basarab, ca el este pastorul oilor mele si-l voi scoate de barba din ascunzisurile sale".

Intr-o astfel de situatie, voievodul roman a pregatit tara pentru rezistenta, evitand lupta in camp deschis.Unde s-a dat ea?

Un calator strain, Machiej Strykowsky, scria mai tarziu: ,,Carol regele Ungariei, a pornit fara pricina razboi impotriva lui Basarab,domnul Munteniei ; a fost biruit prin siretenie ( ) asa incat cu o mica suita abia a scapat regele de macel.Pe acel loc unde a fost batalia, muntenii au cladit o manastire si au asezat trei stalpi de zid, pe care eu insumi i-am vazut in anul 1572, venind din Turcia, dincolo de orasul Gherghita, la doua zile de drum de Sibiu, oras in Transilvania ,dincolo de munti "

Aparitia Gherghitei in notele de drum ale calatorului polon, stilul oarecum confuz, au generat neancrederea, dar mai ales contestarea izvorului, posterior cu 244 de ani evenimentelor din 1330.

Neancrederea s-a datorat mai ales formei ,, Giugiecem", din textul relatat, care nu este altcava decat una din numarul mare de grafii utilizate odinioara pentru orasul Gherghita a carui prosperitate se intemeia pe legaturile stranse de import cu Brasovul, atestate si de Registrele vigesimale ale asezarii de sub Tampa.

Un lucru extrem de interesant pentru noi, ce n-a putut fi intalnit si la celelalte posade din Tara Lovistei, este faptul ca pe ruinele manastirii vazute si mentionate de calatorul polonez, inaltata la nord de orasul Gherghita, aici, la Posada prahoveana, chiar pe locul de unde oastea valaha a declansat primul atac asupra invadatorilor unguri, s-a zidit mai apoi, in anul 1661, Schitul Lespezi, de catre vel spatarul Draghici Cantacuzino si fiul sau, logofatul Parvul Cantacuzino.

Relatarea calatoriei lui Strykowsky dovedeste nu numai danuirea unei traditii locale clare asupra luptei lui Basarab I impotriva ostii lui Carol Robert, dar si perpetuarea acestei traditii prin existenta unor monumente de pomenire pe locul stralucitei victorii.

Caci relatarea calatorului mentionat nu este altceva decat combinarea informatiilor generale analistice circuland in epoca in datele culese de calator in drumul sau prin Tara Romaneasca.

Acceptand aceasta supozitie , putem constata ca Posada prahoveana, majestuasa poaret a defileului ingust si pitoresc al Prahovei, ea insasi cetate naturala, mai pastreaza inca urmele bataliei de odinioara ;fortificatia geto-dacica ce se presupune ca ar fi fost inaltata pe dealul Cetatii din extremitatea sudica a Comarnicului o va fi folosit cu succes si Basarab I .Toponimul Posada s-a pastrat peste veacuri, pe cand celelalte, care se pare ca nici n-au existat , au disparut de mult, ele nemaiputand fi gasite nici macar prin mintile octogenarilor.

Hidronimul si toponimul ,,Floreiul'', munte si afluent pe stanga Prahovei, la Posada, amintesc de floarea ostirii ungare si romane cazuta in focul crancenei batalii.

Toponimele ,,Plesuva Mare " si ,,Plesuva Mica", munti ce inchid defileul Posada in partea dreapat a Prahovei, au ramas plesuvi, despaduriti, poate din toamna anului1330, cand toti copacii au fost taiati si pravaliti asupra oastei invadatoare.

Hidronimul si toponimul ,,Cernica", afluent si munte pe stanga Prahovei, amintesc, la randul lor, ca locurile au fost ,,cernite", ,,indoliate", din cauza numarului mare de morti cazuti din ambele tabere in toiul luptei.Marsaluind la nord de Gherghita, catre valea de sus a Prahovei, asa cum ne-a relatat calatorul polonez, coloana celor cateva mii de ostasi ai regelui maghiar, supusa unei neiertatore presiuni din partea valahilor a fost cu totul blocata.

,,De pretutindeni,multimea nenumarata a romanilor alergand deasupra costiselor, azvarlea cu sageti asupra ostirii regale aflata pe fundul drumului adanc, care nici nu se putea numi drum, ci mai degraba o nava stramta unde din pricina apasarii cadeau de jur imprejur caii de lupta cei mai puternici ai ostirii ".

Era in ziua de 9 noiembrie 1330.Romanii, de sus, de pe stanci, din randul carora, cu siguranta au facut parte si comarnicenii de atunci, au inceput sa arunce cu sageti asupra ostirii maghiare, pravaleau bolovani din cei mai mari asupra lor.

Batalia a durat trei zile, de la 9 la 11 noiembrie, si in toiul ei ostasii unguri, dupa cum marturiseste Cronica pictata ,,se izbeau unii de altii precum in leagan se leagana si se scutura pruncii sau ca niste trestii batute de vant".

Aici a cazut floarea nobilimii maghiare si a ostirii craiesti ,,Si nu era chip de ingropare a celor morti", glasuieste acelasi izvor.In acel valmasag al luptei , chiar trufasul Carol Robert era sa-si piarda viata

Asadar, la doua veacuri dupa memorabila batalie de la Posada, localizata dupa unii,ipotetic, in Tara Lovistei,dupa altii, pe Valea Prahovei, in aval de Sinaia, in jurul acestui teatru de apriga confruntare militara functiona o puternica si veche centura demografica, stabila. Asezarile ei componente-Ocina, Talea, Breaza,Comarnic, Secaria, Tesila, Treisteni - au constituit un valoros punct de sprijin pentru cauza poporului nostru de sub conducerea lui Basarab I .

Vitejii lui ostasi facusera inespugnabila o carare inchisa ,,cu rape prea inalte", dupa cum relateaza Cronica pictata.

4. Memorabilul an 1841

Cand Tudor Vladimirescu isi organizeaza in Oltenia armata sa de panduri si se aliaza cu Alexandru Ipsilanti conducatorul Eteriei (revolutionari greci antiotomani cunoscuti sub numele de voluntari arvati) turcii se pregatesc sa-i atace si sa-i lichideze.

Si pentru ca armatele turcesti trecand Dunarea faceau mari jafuri si varsare de sange, boierii si fruntasii tarii avand cel mai mult de suferit au inceput iar pribegiile spre Transilvania.

,,Iata, memorabilul an 1821 cand multi bucuresteni inspaimantati de cruzimile basibuzucilor se hotarara sa fuga din capitala si apucara calea amara a pribegiei"

,,Toti se indreptara spre Brasov pe drumul Prahovei care prin ingrijirea si chiar prin cheltuielile staretilor, se imbunatatisera intrucatvaincat putuse sa devie bun si pentru care si caruti mai usureleDupa trei zile de mers peste o mie de bajenari ajunse la manastirea Sinaia, unde gasira adapost si indestulareNumai vreo 400 din ei, avura mijloace si putura sa mearga mai departe, iar restul ramase acolo si se adapostira cum putura"

In timpul acesta Tudor Vladimirescu intra in Bucuresti cu 5000 de panduri inlatura definitiv domniile fanariote si conduce tara pentru o perioada scurta; din 21 martie pana in 16 mai 1821.

Intervenind neintelegeri intre el si eteristi, este omorat de oamenii lui Ipsilanti si cativa tradatori panduri la Targoviste, dupa care trei corpuri de armata otomana intra in tara chemati de boierii divaniti si se instaleaza o administratie militara turca.

In luptele de la Dragasani, turcii ii inving pe eteristi, iar Ipsilanti comandantul lor, scapa cu fuga in Transilvania.

Urmariti peste tot de turci, cete mari de eteristi si panduri se retrag pe Valea Prahovei. Ajunsi din urma la Comarnic o parte din ei fug peste munti, cu gandul sa treaca in Transilvania.

Impiedicati sa intre spre Timis de o armata austriaca, eteristii sunt nevoiti sa ocupe intariturile de pe Cetatuia si sa primeasca lupta. Sunt infranti si risipiti de turci si de armata lui Binbasa Sava la sfarsitul lunii iulie 1821.

Dupa ce Binbasa Sava si armata sa se retrage la Bucuresti, ,,Frangula unul din capitanii sai, voind a se imbogati prin jafuri, ramase la Predeal. Asemenea, o suma de turci dezertori, sarbi, bulgari, greci si alti eteristi, se ascunsesera prin munti de unde ieseau la raspantii, jefuind pe boierii pribegi, care se inapoiau in tara"

Pe la inceputul anului 1822, drumul Prahovei nu mai era deloc sigur si bajenarii nu mai cutezau sa se intoarca acasa.

Atunci trupelor turcesti Chehaia-Bei, trimite mai multi Carc-Serdarii cu armata pentru paza drumurilor.

Ei intreprinsera o goana energica contra jefuitorilor si cei care au putut scapa cu viata au fugit in Transilvania.

Incat si astazi intalnim la descendentii acestora ramasi acolo, porecla de ,,Arvatu".

Revolutia condusa de Tudor Vladimirescu, desi infranta a creat premisele modernizarii societatii romanesti si a alimentat vechea miscare a ,,partidei nationale" pentru independenta.

De aceea, evenimentul revolutionar din 1821 poate fi considerat inceputul renasterii nationale.

5 Revolutia de la 1848

Epoca domnilor regulamentari a inceput prin eludarea uneia din prevederile esentiale ale legiuiri pe care Poarta o recunoscuse prin Conventia de la Sankt Petersburg din 17/19 ianuarie 1834.

Cei doi domnitori ai Principatelor au fost numiti, nu alesi.

In Tara Romaneasca a fost numit Alexandru Ghica iar in Moldova Mihail Sturza.

Ei aveau sarcina de a continua masurile initiate in timpul ocupatiei de generalul Kiselev.

Lui Ghica i-a urmat Gheorghe Bibescu (1842-1848). El a fost singurul dintre domnii regulamentari care a fost ales in conformitate cu dispozitivele Regulamentului Organic.

Casatorit cu Zoe Mavrocordat, stapana mosiei Comarnic, Gheorghe Bibescu a devenit stapanitorul acesteia.

Vizitand in 1845 mosia mentionata a pus de s-a construit la Comarnic un frumos castel-la Posada-in mijlocul codrilor seculari care-i umbresc si astazi zidurile.

Conflictul domnitorului cu Adunarea nu a intarziat sa se manifeste. Acestea au inceput in primele luni ale anului 1843, in legatura cu prezentarea a doua proiecte de legi: umul referitor la competenta divanurilor judecatoresti, a inaltului Divan si a Curtii de Devizie, iar al doilea la zestre.

In anul 1848 are loc un nou complot al bulgarilor, cu ramificatii in numeroase orase ale tarii.

Rascolit si de stirile ce veneau de la Dunare, norodul di Bucuresti s-a adunat iarasi in fata fostelor case ale lui Dinicu Golescu, in ziua de 6 septembrie 1848, cerand locotenentei domnesti sa-i predea Regulamentul Organic ce fusese semnat in 1831, aici, pe malul drept al Prahovei si Arhondologia (condica cu numele si rangurile boierilor).

Acolo, bucurestenii au facut slujba mortii, cantand intr-un imens cor vesnica pomenire.

Cand veselul prohod a luat sfarsit, cele doua exemplare ale Regulamentului Organic si cele 12 volume ale Arhondologiei au fost arse in strigate de bucurie.

Revolutia a inceput pe fondul unor puternice tensiuni sociale si politice agravate de actiunea unor calamitati naturale care au afectat puternic paturi largi ale populateiei.

In mai 1848, un comitet revolutionar format din C.A.Rosetti, I.C.Bratianu, Ion Heliade-Radulescu a intocmit un program de revendicari, pregatind izbucnirea miscarii revolutionare.

La 9 iunie revolutia a izbucnit la Islaz, cu sprijinul populatiei si a unei parti a armatei, sub conducerea lui Heliade Radulescu, Stefan Golescu si Christian Tell.

Proclamatia de la Islaz cerea autonomia deplina a tarii, abolirea Regulamentului Organic si adoptarea unei constitutii democratice.

Dupa adoptarea programului, s-a format un guvern provizoriu care, impreuna cu multimea a pornit spre Bucuresti.

La 11 iunie, Gheorghe Bibescu a fost obligat sa semneze proclamatia de la Islaz iar peste doua zile a parasit tara, sub presiunea orasenilor is a taranilor carea u aderat la revolutie.

Puterea a fost preluata de un guvern provizoriu.

Ingrijorate de evolutia evenimentelor, Rusia si Turcia au trecut la actiune.

La 13 septembrie, turcii au intrat in Bucuresti,unde a avut loc o confruntare sangeroasa, prilej pentru trupele ruse sa intervina.

Tara Romaneasca era din nou ocupata iar revolutia invinsa.

Nici pe Valea Prahovei in timpul revolutiei situatia nu a fost chiar buna, caci anul 1848 aduce noi nelinisti si suparari.

,, In luna februarie a acelui an , s-au ivit noi tulburari intre poporul Frantei cerand a se legiui constitutie de libertate si vrand a cadea aristrocratia si s-a extins prin toata Europa, prin Austria, Ungaria ,Transilvaniasi in luna mai o fructuoasa tulburare a fost si in Tara Romaneasca,cand au venit turcii si muscalii in tara pentru linistea poporului Valea Prahovei de la luna martie 1848,1849 si 1850, a fost izbita si biciuita cu suparari care ziua si noaptea intampina pasageri.mergand in Transilvania si din Transilvania in Tara Romaneasca aristrocrati si liberali In timpul acelaungurii facand mari crime asupra nemtilor si romanilor din Transilvania imparatul Austriei a chemat in ajutor ostirile rusesti in Tara Romaneasca"

Armata ruseasca stationata in Bucuresti(in timpul ocupatiei) fiind chemata in ajutor de baronul Puchner, comandantul Transilvaniei, ajunge la Sinaia in 10 ianuarie 1848 ocupand manastirea, casele taranesti din Comarnic si manastirea Predeal.

Comandantul armatei rusesti, generalul Engelhardt, avand sub comanda 3000 de soldati din care 400 ulani, 200 cazaci si opt tunuri a inaintat spre Brasov pentru a intalni trupele aliate austriece.

Constatand insa inferioritatea numerica a trupelor aliate fata de cele ale rasculatilor secui care amenintau Brasovul, refuza lupta si se retrage.

Intorcandu-se, armata ruseasca a gasit drumul Timisului plin cu care de negustori, fugiti de frica ungurilor.

Refugiatii vazand retragere rusilor si afland ca si armata austriaca invinsa se retrage spre Timis, urmarite de unguri, s-au speriat si mai tare, incat au luat si ei drumul Predealului.

Era in 20 februarie cand refugiatii cu peste 100 de carute incarcate cu tot ce aveau mai de pret in casele lor, au ramas inzapeziti in padurile Predealului ,,pe o ninsoare si un viscol sfasietor".

Rusii au coborat pe Prahova pana la Sinaia, au ocupat manastirea facand cazarma din chiliile calugarilor.

Armata austriaca, ajunsa din urma de ungurii generalului Bem, este infranta la vama Timisului, apoi urmarita pana la Predeal, unde este iarasi batuta si risipita prin paduri.

Din ordinul lui Bem, ungurii dau foc Timisului si hanului de la Ruia (o carciuma mare sub dealul Cetatuia), iar secuilor li se da voie sa prade toate carutele fugarilor, in care s-au gasit mari averi in bani si obiecte pretioase.

Resturi ale armatei austriece, amestecate cu familiile fugare ramase doar cu hainele ce le purtau, au poposit pe o vreme naprasnic de geroasa la manastirea Sinaia si in orasul Comarnic, unde cele doua armate si-au stabilit cartierul general.

Fugarii brasoveni au fost gazduiti in putinele case taranesti de pe aceasta vale si prea putini la calugari, manastirea fiind in neputinta de a-i mai primi si ajuta cu hrana pe toti.

Dupa aceste lupte, austriecii pierd Principatul Transilvaniei in favoarea ungurilor, care au pus stapanire pe tot teritoriul, mai putin muntii Apuseni, aparati de motii lui Avram Iancu si Axente Severu, profesor din Blaj, prefect in oastea lui Iancu.

Aducandu-le veste generalilor, din manastire, ca o armata ungureasca cu 1000 de oameni au trecut granita pe la Timis, acestia trimit in intampinarea lor un detasament de cazaci condusi de capitanul Crasnopol, pe care ii intalneste intre Prahove.

Dupa o lupta ce a tinut pana seara, ungurii invinsi se retrag la Predeal, lasand in urma multi morti, raniti si un capitan si cativa ostasi prizonieri.

Trupele rusesti stationate in Tara Romanesca, primesc ordin de la imparatul lor Nicolae sa stinga revolutia ungureasca.

Generalul Luders comandand 26000 ostasi, infanterie si cavalerie, patrunde in Transilvania pe la Brasov si Predeal.

Cu batalioanele intrate pe Prahova, vine chiar Luders, care poposeste la Comarnic si apoi la manastirea Sinaia.

Trupele rusesti inaintand spre Predeal, sunt intampinate de armata colonelului Kiss (circa 4000 soldati).

In luptele ce se dau aici si la Timis, Kiss este invins si facut prizonier cu 250 de soldati.

Ungurii sunt urmariti, alungati si Brasovul eliberat.

Atunci Comarnicul este eliberat de presiunea strainilor.

6 Reforma agrara. Improprietarirea taranilor

Drumul comercial de pe valea Prahovei si carausia au facut din Comarnic o asezare importanta.

Locuitorii Comarnicului au fost clacasi, pana in 1864, pe mosia doamnei Zoe Basarab Brancoveanu si a Eforiei Spitalelor Civile.

Starea de dependenta feudala insa, nu le putea oferi perspectiva unei stari materiale prospere.

Unii dintre ei aveau inscrisa in catagrafie mentiunea ,,nevolnici", asa cum atesta un document de atunci.

Abia in 1864, Mihail Kogalniceanu punea in vedere prefectului de Prahova sa se afiseze in toate satele proclamatia data de domnitorul tarii privind pregatirile pentru reforma agrara, care nu convenea mai ales boierilor conservatori.

Impotriva acestora din urma, legea agrara a fost promulgata in acelasi an, printr-un act domnesc, dar a fost aplicata abia in primavara anului urmator.

Asadar, si oprimatii satului Comarnicului au fost eliberati de claca si de celelalte sarcini feudale.

Ca urmare, un numar de 578 de clacasi au fost improprietariti, cand li s-au dat 2420 ha de pamant, din care 2327 ha in mosia Plesuva ce apartinea Eforiei Spitalelor Civile

Ei au fost categorisiti si improprietariti astfel: 196 fruntasi a cate 11 pogoane; 266 mijlocasi a cate 7 pogoane si 19 prajini; 92 palmasi a cate 4 pogoane si 15 prajini; 19 cu drept de casa.

Cu acest prilej au primit pamant, intre atatia altii, si clacasii comarniceni Milu Stan Ciusa, Petre Purcaru, Dumitru Buliga, Dragan Stan Ciusa, Barbu Stan Purcaru, Ion Nita Botea, Petre Gageanu si Barbu Florea.(Arhivele Statului Ploiesti, Primaria Comarnic, dosarul numarul 1/1864).

7 Razboiul de independenta

In aprilie 1877, se decreteaza mobilizarea armatei si toti barbatii din Comarnic si de pe Valea Prahovei se prezinta la Ploiesti unde sunt incorporati in Regimentul 7 Dorobanti si in Batalionul 2 de Vanatori, unitati cu care se deplaseaza pe Dunare la Calafat.

La 9 mai 1877 se declara razboi Imperiului Otoman si se proclama Independenta Romaniei, care a fost primita cu mare entuziasm si de comarniceni care, alaturi de intregul popor, vedeau in acel act incununarea luptelor seculare pentru libertate, neatarnare si pastrarea si pastrarea fiintei nationale.

Asemenea celorlalte sate si orase din tara, si Comarnicul si-a trimis fii sub drapel.

Exista documente ca de sus , de pe ulitele ,,podurilor", de prin vai si de pe terase , fetele, sotiile si mamele cantau de rasuna tot vazduhul : ,,-Verde, verde mere dulci,/Mai voinice,un`te duci?/-Tocma-n granita la turci/S-atin calea turcilor,/ Sa uit dorul mandrelor./ /

Te sarut mandrut-o asa/ Ca mult n-oi mai vedea/ Nici fetite frumusele,/Nici pamantul tarii mele./ Caci ma duc la Calafat./ /Si mergand asa pe-o vale /Ma-ntalnii c-o fata mare /Si-idadui o sarutare / Mai voinice, voinicele / Ce saruti asa cu jele / Si cu jale si cu sete / Parca n-ai iubit fete! / / Cu turcii sa ma bat / Si de maine apa trec / Osmanlanii sa-i petrec, / Cu alaiul plumbilor / Pana in Istambulul lor./ Du-te voinice cu bine / / Si sa te intorci cu zile./ Sa vi teafar inapoi / Si sa treci si pe la noi / Ca sa-ti dau o sarutare / Si sa-ti prind in piept o floare."

Toti cei ramasi acasa au considerat de datoria lor patriotica inrolarea in marele front al ajutorarii, prin ofrande, bani sau alte forme, a celor plecati sa pecetluiasca cu viata crezul sfant al libertatii si independentei.

La 20 august, cand Tareviciul Nicolae - comandantul armatei rusesti din Balcani - roaga pe domnitorul nostru sa-i vina in ajutor fiind respins de turci, Carol I in fruntea ostirii romane trece Dunare la Calafat si preia comanda ambelor armate.

Dupa lupte grele la Grivita, Rahova si Vidin, dupa o iarna geroasa petrecuta in transee, cu mari sacrificii umane, eroica armata romana se intoarce invingatoare, aducand prizonier la Bucuresti pe insusi Osman Psa (martie 1878).

Domnitorul Carol I va ramane glorios in fata poporului sau si a intregii Europe.

Inrolati in Regimentul 7 Dorobanti ce a luat fiinta ca unitate independenta la Ploiesti, si primind botezul focului la 26 august 1977, au cazut atunci la datorie, in sudul Dunarii, in luptele pentru cucerirea redutei Grivita itntre altii si soldatii comarniceni: Popa Gheorghe, Toma Nicolae si Urloiu Ion.

Amintindu-i in paginile istoriei noastre, chiar si numai pe cei cazuti la ,,77", eroi cu care Comarnicul, asemenea celorlalte localitati din tara, se mandreste, e nu numai o vie dovada de cinstire a memoriei lor ci si indeplinirea unei inalte datorii patriotice; aceea de a tine treaza in constiinta si in memoria generatiilor viitoare numele celor care si-au dat viata pentru independenta patriei.

8 Razboiul mondial 1916-1918

Dupa ce Romania, guvernata de acum de regele Ferdinand I, declara razboi Puterilor Centrale, armatele noastre trec Carpatii in Transilvania (27-28 august 1916) purtand lupte grele cu trupele germano-austro-ungare.

In fata unor forte net superioare si a ofensivei trupelor germane, armata romana incepe retragerea (4-5 0ctombrie) opunand rezistenta in trecatorile de pe Valea Jiului, Oltului, Argesului si Prahovei fara insa a reusi sa opreasca inaintarea acestora.

La Oituz dupa lupte grele, si sub lozinca ,,Pe aici nu se trece", atacurile inamice sunt respinse. De aceea armata romana depune o rezistenta indarjita, dandu-se lupte pe linia de granita de la Predeal, pe culmea Clabucetului Azugii, pe muntii Diham, Sorica, Zamora, Posada (octombrie-noiembrie) unde transeele si gropile de obuz, stau marturie si in prezent.

Tehnica militara si forta armatelor germane cobarate din Transilvania pe aceste vai, infrang armatele romane pe toate fronturile, facand jonctiunea cu armatele aliate germano-turco-bulgare; care au intrat prin sudul Dobrogei, sub comanda generalului Mackensen (26 noiembrie).

In fata invaziei, Familia Regala si Guvernul Romaniei se retrag la Iasi (27 noiembrie).

Armata romana reuseste sa stabilizeze frontul pe linia Marasesti-Prut-Siret.

Comarnicul sub administratia germana a avut de suferit. Casele au fost parasite de proprietarii fugiti in munti sau in Moldova, acestea devenind o tentatie pentru ocupanti, care nu numai ca le locuiau, dar pentru a-si arata dispretul fata de noi, le si distrugeau.

In afara de chefuri si betii, au furat obiecte de arta sau ai facut focul cu carti din biblioteca.

Hrana pentru armata de ocupatie era procurata din cotetele cu porci si grajdurile cu vite ale localnicilor.

Ocupantii au inceput sa taie padurea si sa transporte la gara cu carutele rechizitionate, trenuri intregi cu material lemnos, cu destinatia Germania.

Primul razboi mondial a venit si pentru comarniceni cu cortegiul lui de suferinte, numai reforma agrara din 1921 a mai adus semne de speranta si schimbari in viata satelor noastre.

Stapanii de odinioara ai Comarnicului disparusera si ei

Dupa victoriile armatei romane de la Marasesti, Marasti, Oituz, Focsani si Ciresoaia si dupa parasirea teritoriului de catre armatele invinse, s-au intors si refugiatii la casele lor (noiembrie 1918).

Toate familiile cu durerea in suflet pentru barbatii jerfiti-soti, parinti si fii-si cu agoniseala in parte distrusa, dar si cu bucuria fauririi ROMANIEI MARI, stat national-unitar, opera a intregii natiuni.

In amintirea ostasilor cazuti pe acest Plai al Prahovei, s-a amenajat un Cimitir al Eroilor, in care sunt adunate o parte din trupurile ce s-au mai putut gasi: necunoscuti si cunoscuti, ofiteri si soldati din regimentele 50, 55, 61, 65 si 73 infanterie si regimentele 6 si 10 vanatori, care au luptat cu vitejie aici pe Valea Prahovei.

Si ca dovada de respect fata de oameni, isi dorm aici somnul de veci impreuna cinstiti in egala masura, ostasi romani, germani, austrieci si unguri, fiecare, eroi ai tarii lor.

Mai tarziu, in 1926-1927, pe seaua muntelui Caraiman, s-a ridicat o Cruce a Eroilor care de sarbatori nationale si religioase isi aprinde cele 300 de becuri montate pe scheletul metalic, vazandu-se noaptea pe toatea valea de sus a Prahovei, o cruce de foc proiectata pe cer, ca un omagiu adus eroilor neamului, care si-au jerfit viata pentru apararea si intregirea Romaniei.

9 Perioada Interbelica

Evenimente dinastice. Regi, printi si printese.

Printul Carol care indragea armatasi viata militara, pasiune cultivata din copilarie si completata mai tarziu la Academia militara de la Potzdam acum, la Iasi in timpul refugiului, organizeaza dupa conceptia sa, Batalionul Vanatorilor de Munte (1918) al carui comandant devine.

Desi se preocupa de problemele militare cateva ore pe zi, fiindui interzisa participarea pe front ca mostenitor al tronului, ii ramanea timp liber suficient ca sa se plimbe prin Iasi si sa se intalneasca cu Ioana Lambrino, de care era indragostit.

Neputand invinge opozitia totala a familiei, cei doi reusesc sa treaca in Rusia ,,Incognito" si sa se casatoreasca la Odessa (31 august 1918). Evenimentul i-a fost adus la cunostinta regelui Ferdinand insusi de print, printr-o telegrama.

Casatoria lui Carol va fi anulata, iar el va fi trimis intr-o calatorie in jurul lumii(21 februarie 1920), care va dura 7-8 luni, casatoria fiind declarata nepotrivita pentru un print.

Carol se intalneste in Elvetia cu mama si cu sora sa principesa Elisabeta, impreuna vizitand familia regelui Constantin al Greciei pe care ii invita la Sinaia.

Asa ajung la Pelisor si apoi la Comarnic la Castelul Marthei Bibescu (Posada), printul Gheorghe, Elena si Irina, vizita de pe urma careia se vor incheia casatoriile printului Gheorghe cu principesa Elisabeta si a printului Carol cu principesa Atena. (Aceasta dand nastere viitorului rege al Romaniei- Mihai)

10 Al doilea razboi mondial. Front, armistitiu si rezistenta antisovietica

In urma expansiunii teritoriale ale Germaniei, din 1939, cand aceasta ocupa Austria, Cehoslovacia si doua treimi din Polonia, iar URSS ocupa treimea estica a Poloniei, si cele trei tari baltice, regele Carol al II lea si guvernul sau, pentru cinsolidarea fortelor armate, incep concentrarile rezervistilor, chiar in toamna acelui an,

Concomitent cu aceste expansiuni teritoriale are loc la noi in tara si o extindere a miscarilor legionare care nu constituiau altceva decat cap de pod pentru infiltrarea hitlerismului si fascismului in Romania.

In nefericitul an 1940, va urma infeudarea Romaniei de catre Germania printr-un tratat economic al petrolului.

Cele doua ultimatumuri adresare Romaniei in 26 si 28 iunie, ocuparea Basarabiei si nordului Bucovinei (incepand din 28 iunie), Dictatul de la Viena cu cedarea Transilvaniei de nord, Ungariei (30 august) si tot sub presiune germana, cedarea catre Bulgaria a Cadrilaterului (7 septembrie).

Compromis pe plan intern si sub presiunea cercurilor hitleriste, Carol al II lea abdica (6 septembrie 1940), in favoarea fiului sau Mihai I in varsta de numai 19 ani si accepta formarea unui guvern condus de generalul Ion Antonescu.

In Comarnic si SInaia, Divizia I-a Munte era o mare unitate de comanda cu cele patru batalioane de Vanatori de Munte.

La declansarea razboiului impotriva URSS (22 iunie 1941) Divizia I-a Vanatorilor trece Prutul pe la Storojinet, elibereaza Cernautii si bucovina de nord, la fel cum a facut si cu restul armatei care a eliberat Basarabia alaturi de armata germana aliata.

Conform Pactului Tripartit la care Romania aderase, eram obligati sa luptam alaturi de germani mai departe, asa incat Divizia I-a de munte, va lupte si pe teritoriul rusesc, trecand Nistrul, Bugul, Niprul si va ajunge pana in Cuban, dand dovada de multa vitejie.

La intoarcere, se va opri in Crimeea, unde va sustine cele mai grele lupte, la dealul Capela si Sinferepol, unde va suferi si mari pierderi de oameni.

Odata cu ofensiva armatei sovietice, jumatate din efectivele Diviziei I-a de munte sunt inconjurate si luati prizonieri iar jumatate se intorc in tara in luna mai 1944.

Ajunsa acasa, Divizia se va reface luand numele de Comandamentul Bucegi, cu aceleasi unitati in subordine.

Dupa armistitiul din 23 august 1944, Vanatorii de Munte vor lua parte la dezarmarea armatelor germane, in retragere pe Valea Prahovei, si se vor organiza pentru continuarea lupte, alaturi de noii nostri aliati, pentru eliberarea Transilvaniei.

Aliatii nu-i vor ierta pe Vanatorii de Munte, armata de elita a Romaniei, pentru infrangerile suferite de rusi, la ei acasa. De aceea vor cauta sa-i desfiinteze.Actiunea neorganizata fatis, datorita ajutorului dat de Regele Mihai ,prin armistitiu, scurtarea razboiului si dezarmarea unei bune parti din armata germana, si chiar capturarea lor.Dar si rezistenta armata impotriva sovieticilor, nu va intarzia sa apara, pe tot teritoriul Romaniei, in special in zonele de munte.

Dupa instalarea guvernului Petru Groza si consolidarea influentei sovietice in Romania prin intermediul Partidului Comunist, a intreprinderilor sovietico-romana si a diverselor multe forme de dominatie sovietica, civili si ofiteri din armata romana, curajosi si patrioti, organizeaza o miscare de rezistenta nationala, impotriva aliatilor cotropitori.

In vara anului 1945, capitanul Mircea Criveanu din Batalionul 1 Vanatori de Munte, infiinteaza un grup de rezistenta, care cuprindea pe maiorii Brezeanu si Ghertner, capitanul Popa Ion, locotenentul Mircea Holban, sublocotenentii Potovschi si Bertume, toti din Batalionul 1 Vanatori de Munte si civilii fratii Nelu si Nicu Soare din Comarnic si studentul Nelu Pascu, ei luptand impotriva armatei sovietice, a comunismului si pentru salvarea regelui. Activitatea organizatiei a inceput prin caratul si depozitatul de arme, munitii si grenade in vederea unei ofensive antirusesti. Auzind ca vor fi dezarmati de rusi, au ascuns in pamant o cantitate enorma de armament si munitii, intr-o conservare perfecta.

Spionajul sovietic, reuseste prin ,,infiltrati" in unitatile militare, sa-i descopere.

Au fost arestati si dusi cu lanturi la picioare la Aiud unde au stat izolati in celule separate apoi batuti cu cruzime. 23

11 Perioada de tranzitie

Dupa caderea regimului comunist obiectivele politice ale noii puteri au fost democratizarea societatii si trecerea la economia de piata.

Procesul de democratizare presupune construirea unui stat de drept pe baza principiilor pluralismului politic. Incepand din anii `80, stabilitatea politica si economica, era doar aparenta. Economia centralizata a statului totalitar s-a dovedit falimentara, iar in ultimii 4-5 ani, criza s-a acutizat. In timpul regimului ceausist la putere s-a aflat PCR.

In acest timp, productia nu mai facea fata exporturilor si produsele fiind calitativ sub standardele internationale, se plateau la pretul minim.

In timpul dictaturii lui Ceausescu scaderea nivelului de trai adus la reducerea turismului international aducator de valuta iar populatia vaii Prahovei era din ce in ce mai saraca, subalimentata si umilita.

Toate aceste grave lipsuri materiale, ca si interdictiile libertatilor de opinie au declansat ura impotriva dictaturii si comunismului, sentiment care traia latent in pieptul fiecarui roman.

Un intreg popor oprimat, actionand unitar si exploziv in decembrie 1989, au determinat fuga cuplului prezidential, ingrozit de furia maselor si sfaramarea unui mit, strain sufletelor noastra; comunismul ateu si dictatorial, impus de sovietici.

Astfel se incheie o perioada sumbra a istoriei noastre si incepe o alta plina de sperante, dar si de greutati, ca urmare a sechelelor din acesti 45 de ani de comunism si dictatura.

Important este ca ne-am eliberat si am invins!

Victorie, la care au luat parte si cetateni ai orasului Comarnic, in acele zile fierbinti de decembrie 1989.

Sa nu uitam insa ca in ultimii ani, Comarnic, aceasta bijuterie a noastra si a tarii, mostenita de la bunii si strabunii nostrii, ne-a scapat din mana, pentru un moment, cazand in colbul gros de pe drumul istoriei.

Regasind-o, sa o ridicam, sa o stergem de praf si sa-i redam stralucirea ei din totdeuna, de Perla a Carpatilor.

CAPITOLUL AL -IV-lea

Evolutia economica

Stramosii nostrii iubeau natura acestor plaiuri: muntii, dealurile, florile, raul,ramul. Iubeau agricultura atat cat au putut s-o faca, pastoritul si prelucrarea lemnului, pomicultura si cresterea animalelor.

Vanatoarea si pescuitul in apa involburata a Prahovei vor fi fost indelemniciri pe cat de necesare, pe atat de pasionante.

1 Carausia la Comarnic si imprejurimi

Pe vremea domnitorului Constantin Brancoveanu, asa cum apare intr-un document din 12 martie 1694, Comarnicul era cel de-al treilea sat amintit printre cele 12 localitati aflate ,,In randul schelei Campina pre unde era scala deschisa spre Brasov" 24

Pentru transportul marfurilor pe drumul si pe potecile vaii Prahovei se intrebuintau in vremurile acelea nu mai putin de 5000 de cai. Ba, mai mult: solii Ungariei venind din Transilvania, renuntau adeseala drumul Branului, preferandu-l pe cel al Prahovei.

Ei faceau ,,val, adica suparau pe locuitorii satelor din jur: Comarnic, Seacaria, Tesila, Breaza, Banesti, carora le luau caii cu sila, le consumau bucatele si ii sileau sa poarte podvezi. Ca urmare, toti taranii satelor mentionate au venit, in 1674, cu mare jalba la Duca Voda, plangandu-se de aceste silnicii. Ascultandu-i si luandu-le in seama pasurile, domnitorul a dat in acelasi an, un hrisov prin care poruncea sa nu li se mai faca ,,val" sau ,,bantuiala" prahovenilor de catre nimeni. Solilor le-a poruncit sa foloseasca la fel ca inainte, calea ,,pre la Targoviste si trecatoarea pe la Rucar", caci drumul Campinii era numai poteca de negustori"25

Satele din plaiul Prahova, marginite cu granita, se numeau sate de plaiesi si aveau sarcina sa supravegheze trecerile in si din Transilvania.

Dupa cum arata documentele vremii la anul 1690 intre satele de plaiesi ale Palatului Prahova era si Comarnicul, care avea obligatia sa dea 9 potecasi. In secolul trecut, pana in anul 1852, Posada a fost resedinta capitanului de plaiesi.26

Asadar, locuitorii Comarnicului, aveau, intre altele, si obligatia de a pazi marginea dinspre miazanoapte a satului.

O buna parte dintre comarniceni au imbratisat din vechi timpuri alta indeletnicire, carausia, transportand cu caii lor marunti de munte marfurile negustorilor pe potecile de plai in samare, iar mai apoi in chervane.

Carausia comarnicenilor devenise un fel de monopol, caci negustorii brasoveni nu-i angajau pentru transport, acestia le faceau sicane. Pentru astfel de fapte brasovenii s-au plans, in 1775, lui Alexandru Ipsilanti impotriva ,,comarnicenilor zurbagii"
Documentar, carausii Comarnicului, apar pentru prima data in 1542 in registrele vigestimale ale Brasovului, apoi in 1543 si 1545, cand prin numarul celor care au transportat marfuri la Brasov si al transporturilor facute, localitatea Comarnic echivala cu Campina si Floresti, intrecand chiar satul mosnenilor din Ploiesti.

In anul 1542, ca volum al desfacerilor de marfuri, Comarnicul se afla pe locul 41 din 61 de targuri si sate din Tara Romaneasca ce faceau comert cu Brasovul.

Carausii Comarnicului cunoscuti si sub numele de ,,Prahoveni" s-au dovedit a fi buni cunoscatori ai potecilor si vadurilor peste apa Prahovei.

Inflorirea negotului, ca urmare a tratatului de la Kuciuk-Kinargi (1774) si dezvoltarea relatiilor cu Apusul a facut necesara organizarea postei de calatori si de corespondenta, dupa tipicul turcesc: corespondenta se depunea la capitanul de poste, acesta o lega si o pecetluia, o preda apoi lipscanului sau calarasului, iar in lipsa acestora o introducea in traista de piele a surugiului inaintas.

Cand pe drumul Prahovei inca nu umblau trasurile de posta, corespondenta si valorile erau incredintate unui ,,om de nadejde" din convoaiele chirigiilor ce transportau pe samare sau in chervane marfurile negustorilor la Brasov sau spre porturile dunarene.

La 27 decembrie 1854 au fost construite si organizate statii de posta in lungul drumului de pe Valea Prahovei la Campina, Comarnic, Sinaia si Predeal. Dintr-o lista privind starea statiilor mentionate, cu numarul cailor si aprovizionarea cu furaje, desprindem modul cum erau inzestrate aceste statii.

Cea din Comarnic avea opt cai mari, trei cai mici cu hamurile trebuncioase; 13 care cu fan de masura, 4 kile de ovaz, 2 surugii.

Cu tot curajul si priceperea lor, carausii din Comarnic intampinau uneori nebanuite inatmplar pricinuite de drumul greu si de valurile navalnice ale Prahovei.

Pentru o astfel de intamplare nepravazuta la 3 iulie 1830, Chir Ivancea din Campina, a chemat la judecata in fata Divanului Tarii Romanesti cinci carutasi din Comarnic: Dinu Barbu, Hogea Neagul, Vuta Nicula, Vasile Dinul, Gheorghe Berdescu, zicand ca le-a dat doua legaturi cu banu pecetluiti si cu scrisoare a-i duce la vama Brasovului.

Dar acestia mergeau in calatorie nu numai cu banii de la acesta ci si cu peste de la alti negustori. Acestia plecand pe drumul Brasovului, au patit necazul de s-a daramat un mal pe Valea Prahovei si le-au cazut carul in apa- pe care erau banii si pestele. Dupa trei zile negustorii au luat de stire si s-au indreptat la fata locului pentru a cauta banii si pestele.

Acestia negasind nici banii, nici pestele i-a banuit pe carausii comarniceni de viclesug si au cerut judecatei sa descopere fiinta adevarului.

Divanului Tarii Romanesti i-a gasit nevinovati pe cei cinci comarniceni, de furia apei.

Carausia era o ocupatie rentabila pentru locuitorii de pe ambii versanti ai Carpatilor.

O consecinta a drumurilor strabatute a fost si dezvoltarea industriei pentru confectionarea carutelor mocanesti si a celor prahovene, pretuite, cautate si folosite pe vremuri pentru transportul oficial al marfurilor la mari distante.

Se carau marfuri precum: zaharul, hartia, ceaune, butoaie, cingatori, sapun, produse ale industriei casnice, tesaturi, produse agricole, zarzavat, cartofi, vin etc.

2Alte ocupatii:cresterea animalelor si pastoritul;vanatoarea, pescuitul si albinaritul

Cresterea animalelor a fost o alta ocupatie de baza a comarnicenilor.

Practicarea acestei ocupatii a fost facilitata, in principal, de arealul geografic deosebit de prielnic, cu munti brazdati de pasuni intinse, cu iarba din belsug pentru cresterea animalelor pe timpul verii, al caror climat prielnic si vegetatie abundenta au putut asigura conditii propice de asigurare a hranei si pe timpul iernii, pentru un numar mare de animale.

Locuitorii comarniceni au crescut prin traditie si continua sa creasca si in zilele noastre cornute mari, mici cat si oi, capre, cai si porci. In acea perioada animalele domestice reprezentau un element in vanzarile la export. Pastoritul s-a dezvoltat in stransa legatura cu cresterea animalelor.

Vanatoarea reprezinta una dintre cele mai vechi indeletniciri ale stramosilor nostri, practicandu-se in orasul Comarnic motivat de diversitatea faunei bogata in animale si pasari salbatice, dominate de capra neagra si vulturi in zonele alpine.

Pe teritoriul orasului s-a vanat porcul mistret, ursul, cerbul, capra salbatica, jderul, lupul, vulpea, veverita, iepurele, iar dintre pasarile salbatice: dropia, sitarul, cocosul si gainusa de munte, fazanii.

Sunt zone in care pot fi vanate animale salbatice mari, cum este ursul. Vanatoarea era motivata, initial, de acoperirea unor necesitati alimentare, reprezentand o completare substantiala a hranei cotidiene a populatiei, dupa cum blanurile sau pieile animalelor vanate constituiau pe langa o sursa de materie prima in confectionarea unor obiecte de imbracaminte adecvata sezonului rece, si marfa de export.

Una din stravechile ocupatii ale comarnicenilor a fost si pescuitul, motivat de multitudinea paraurilor care brazdeaza de la nord la sud teritoriul orasului si nu in ultimul rand raul Prahova. Pescuitul nu a fost apanajul barbatilor, ocupatia fiind practicata si de femei.

Practicat in zona aceasta favorabila cu o flora bogata si diversa, albinaritul a reprezentat o ocupatie si inca mai reprezinta pentru unii locuitori ai orasului. Mierea si ceara a fost un aliment si un musloc de iluminare a locuintelor.Mierea era utilizata in alimentatie, suplinind zaharul, iar ceara era folosita ca materie prima la fabricarea lumanarilor.

Comarnicenii au practicat toate aceste meserii atat pentru necesitatea lor cat si de placere.

3Alte ocupatii de baza: moraritul si pivaritul

O treapta superioara in evolutia tehnicii populare taranesti a constituit-o aparitia instalatiilor hidraulice menite sa serveasca nevoile intregii obsti comarnicene.

Nu e de mirare ca sirul generatiilor de comarniceni si-au impletit viata cu apele raului care in anumite momente le-a usurat munca si le-a inlesnit traiul.

Ei au invatat sa-i valorifice energiile in mestesuguri importante in viata colectivitatii satesti, legate de alimentatie si imbracaminte: moraritul, pivaritul si darstaritul.

Atat de importante in viata sociala si economica, avand vechime multiseculara si un randament sporit, morile si pivele comarnicenilor au fost intemeiate de ei in vaduri pe marginea raului. Prima atestare documentara despre o moara pe Prahova dateaza de la inceputul secolului al XV-lea. E vorba de un document ce arata ca in perioada 1402-1418 Mircea cel Batran a intarit manastirea Cozia si Cotmeana stapanirea asupra unei mori pe apa Prahovei, fara a ne preciza locul unde era amplasata.

La inceputul celei de-a doua jumatati a secolului al -XV-ului, Vladislav al-II-lea a intarit manastiri Cozia stapanirea asupra altei mori, tot pe Prahova dar nici de aceasta data nu s-a precizat locul unde era inaltata.

Vechimea morilor de pe Prahova este atestata si de alte izvoare. De pilda, la 15 februarie 1625, Mekmed Bei de la Rizion arturisea: ,,pentru cei 500 de galbeni pe car-i datora Iane vistierul. Si am venit ca sa-l gasesc si nu l-am gasit, pentru ca era la Brasov si am trimis vorba sa vina sa-mi plateasca si el mi-a trimis raspuns ca sa-i vand averea si sa ma platesc. Si averea lui era: roate de moara pe Prahova, cu ocinile lor, pe care ocini si mori le-a cumparat de la Sagulea si de la Radul vataful"

Prima stire scrisa despre morile comarnicenilor dateaza din 28 septembrie 1798, cand Voicu Ciusa, mosnean din Comarnic, a fost silit sa-si vanda moara cu o singura roata doamnei Ruxandra Hangerliu.

Cu acel prilej arendasii mosiei Comarnic au alcatuit o comisie care sa pretuiasca morile si pivele comarnicenilor ce au fost vandute o data cu mosia respectiva.

Ei s-au adresat atunci in scris, domnitorului Tarii Romanesti, Constantin Hangerliu (1798-1799), aratand ca au mers la fata locului ,,cu morarii, oameni cu toata stiinta, anume: Vasile, Morar ot Cornu i Ion, morar ot Brebu Manastirei, i Serban, morar ot Breaza, si Simion, morar ot Poiana, si asa cu totii facand chibzuire la doua mori ce sunt pe aceasta mosie Comarnic in starea in care se afla acum, insemnam mai in jos suma banilor ce s-au gasit cu dreptate fac : 200 taleri moara cu roata i o piatra stinghera si casa morarului i pac a Voicului Ciusa; 170 taleri moara cu doua roate a Stoichii Cojocar"

Productia morilor era in raport direct cu numarul rotilor, cu al pietrelor de macinat si al debitului de apa pe care il primeau in diferite perioade ale anului. Acestea determinau si valoarea lor. Asadar ,,glasul" morilor pe rau se auzeau odinioara si aici intre munti si dealuri, la Comarnic-o indeletnicire de baza a comarnicenilor precum cea a cresterii oilor.

4 Lucrul la padure

Teritoriul orasului Comarnic a fost daruit de natura inca din cele mai vechi timpuri, cu o bogatie de pret: padurea.

Suprafetele impadurite ale orasului ocupa aproape jumatate din teritoriul sau.

Diferite specii si esente de lemn continute in padurile noastre au facilitat, din vechime, folosirea lemnului ca material de constructie pentru locuinte si acareturile gospodariei, ca si pentru faurirea de ustensile casnice, unele agricole sau instrumente muzicale.

Locuitorii Comarnicului foloseau padurea drept mijloc de incalzire pe timpul iernii.

Dragostea pentru lemn la Poasada

De cand lumea, o padure inconjoara Comarnicul aidoma unui brau verde, nuantat.

Ea coboara de sus, din inaltimile Carpatilor de Curbura si se intinde pe malul drept al Prahovei, in masivul Gurguiatul (1338 m), pe versantul vestic al Garbovei, Baiului, Floreiului si Podul Corbului.

Bine pastrata si ingrijita, padurea atrage prin farmecul si maretia ei, prin bogatia speciilor vegetale si animale, prin formele, culorile si nuantele ei, prin liniste si aerul curat, oferind cu darnicie clipe de relaxare si refacere.

Generatiile de comarniceni au indragit codrii seculari din jurul asezarii lor. I-au ingrijit aparandu-i de foc si de alunecarile de teren destul de frecvente in zona. I-au taiat pentru nevoile lor gospodaresti dar de fiecare data cu rost si chibzuiala. Toamna dar mai ales primavara, in locul celor taiati au sadit altii tineri, falnici si frumosi.

Primavara, incepand cu ghioceii, cele dintai flori care, fara sa vrea, tradeaza neputinta iernii, covorul de flori multicolore imprastie mirosuri proaspete si aromate. Ca sa nu mai vorbim de simfonia cantatoarelor la care se acordeaza o sumedenie de triluri din care, fara sa vrei deosebesti glasul cel mai de sus al pasarii maiastre care este neintrecuta, ciocarlia, sau de salturile acrobatice ale turmelor de ciute, fala codrilor, care coboara de sus, dintre steiuri si de pe pajistile alpine, jos in vale, ca sa-si potoleasca setea de cateva ori pe zi sorbind cu nesat din undele reci si limpezi ale Prahovei, Floreiului, Batrioarei, Beliei si Sarului.

Sursa bogata de materie prima, padurea a avut loc important in dezvoltarea social economica a Comarnicului, stimuland aparitia si evolutia unor multiple ocupatii, transmise din generatie in generatie: paduritul, recoltarea fanului si a frunzarelor, culesul din natura, albinaritul, vanatoarea, agricultura, pastoritul si diferite ramuri ale lemnaritului.

Dialogul de milenii al comarnicenilor cu lemnul padurilor intinse peste blanda unduire a culmilor dealurilor si a muntilor din imprejurimi adus la cunoasterea insusirilor caracteristice ale materiei care suporta metamorfoza, spiritului inventiv al mesterilor cioplitori ai locului inlesnind dezvoltarea remarcabilei arte a lemnului si aici, sus, pe ,,podurile" de la iesirea Prahovei dintre munti.

Cioplirea si apoi prelucrarea lemnului au fost desprinse inca din copilarie, de la bunicii si strabunicii lor, odata cu legendele, cantecele si pasii jocurilor. Mestesugul prelucrarii lemnului a fost o indeletnicire a tututor, iar mai apoi s-a ajins la specializarea unora in confectionarea obiectelor de lemn legate de cerintele comunitatii lor satesti.

La Comarnic, inceputurile prelucrarii lemnului coboara pana in cele mai indepartate timpuri. De pilda, stravechile motive legate de cultul soarelui (roata, cercul , rozeta)sau motivul sarpelui si al dintelui de lup, transmise pana la noi din cultura geto-dacica, sunt prezente si astazi in compozitiile decorative ale caselor de aici sau pe diferite alte obiecte si unelte de lemn.

Maiestria si priceperea comarnicenilor in domeniul prelucrarii lemnului constituie un alt semn ca acest mestesug si l-au transmis ca pe o comoara din generatie in generatie.

Mesterii cioplitori, Gheorghe visan si fratii sai, Ion si Costica Visan invatasera si cunosteau intreaga gama a tehnicii traditionale de prelucrare artistica al lemnului padurilor (cioplire, crestare, sculptura, incizare, pirogravura, hoajare) de la bunicii si strabunicii lor. Ei si-au organizat apoi ateliere proprii in care confectionau, intre atatea altele, si cutii farmaceutice si plute pentru candele, necesare in vremea aceea.

Dar, la umbra istoriei, civilizatia si-a facut loc cerandu-si drepturile legitime.

Cu atat mai temerara ni se pare incercarea mesterilor locului de a se adapta la cerintele exprese ale vietii, ale concurentei economice.

In acest context, ei si-au gasit, in anul 1950, un drum nou: cele patru ateliere existente atunci s-au unit, luand astfel fiinta Cooperativa ,,PACEA TRAINICA" cu un numar de 36 membrii cooperatori. Ca urmare, in afara produselor mentionate, se mai produceau, printre altele clesti pentru rufe, mobila usoara, ambalaje de toate tipurile, strungarie in lemn, manere pentru surubelnite, cozi pentru ciocane.

In anul 1960 au inceput sa se produca inca doua tipuri de produse: binale si mobila tip Libia precum si diferite lazi pentru ambalaje destinate fondului pietei.

La putin timp insa, productia cooperativei s-a diversificat, confectionandu-se si mobila de bucatarie tip Paltinis , mobilier pentru scoli si institutii, asa incat in anul 1962, planul de productie era 6 milioane de lei, iar in anul 1977- 24 milioane de lei. Anul 1978 a marcat inceputul procesului de modernizare , cooperativa fiind astfel dotata cu utilaje de inalta productivitate si s-a extins capacitatea de productie cu 100m facand astfel posibila organizarea fluxului tehnologic pentru care s-a alocat 3,5 milioane lei. Ca urmare, productivitatea muncii a crescut de la 94 milioane lei la 130 milioane lei pe cap de muncitor .

Acum in anul 2006,Cooperativa ,,Pacea Trainica" nu mai este in stare de functionare, pe locul ei ramanand doar o ruina.

5 Istorie si harnicie la ,,Covorul popular"

Era o iarna geroasa. In dimineata zilei de 30 decembrie 1950, cand pe ,,poduri"si pe dealuri mai cernea ninsoarea pornita de cu seara, aici se sarbatorea infiintarea cooperativei ,,Covorul popular". Cateva razboaie de tesut manual, vartelnite, mese , scaune amplasate intr-un imobil proprietatea lui Ion Enoaie , constituiau averea de inceput a unitatii. Un grup restrans de femei s-au unit sa confectioneze obiecte de arta populara specifice zonei etnografice din valea de sus a Prahovei: covoare tesute manual, lenjerie , ii , fote si braie. Productia cooperativei ,,Covorul popular" din Comarnic a fost orientata cu precadere spre valorificarea si integrarea in forme noi a pretiosului tezaur al artei populare in produse din domeniul confectiilor artizanale, al broderiilor si cusaturilor de interior, al tesaturilor cu alesatura si al covoarelor, constituind garantia valorii acestor bunuri materiale cuvenite sa incante privirea, sa infrumuseteze viata.

Cereri veneau din toata lumea: SUA, URSS, Anglia, Franta, Belgia, Italia, RFG, Luxemburg, Noua Zeelanda, Austria, Spania si Suedia.

O dovada certa, incontestabila, a valorii artistice la care au ajuns produsele realizate la ,,Covorul popular" o constituie, intre atatea altele, si premiile, diplomele si medaliile obtinute cu prilejul concursurilor mestesugaresti sau la alte manifestari artistice din tara si de peste fruntarii. Dintre acestea mentionam obtinerea locului I pe ramura in 1978 si de trei ori pe judet.

Calea spre progres a acestei cooperative ne-a fost presarata cu flori, caci de fiecare data cooperatorii au depus multa truda, timp, rabdare, perseverenta.

In momentul de fata cooperativa nu mai functioneaza dar femeile din Comarnic stiu ca mandria mostenita de la mame, bunice si strabunice a ramas, iar priceperea stramosilor trebuie imprimata si in lucrul mainilor lor.

6 Cimentul - o industrie mereu necesara

Desfiintarea privilegiilor boieresti si a servitutilor feudale ale taranilor si organizarea statului pe baze burgheze in timpul lui Cuza au creat conditii favorabile dezvoltarii industriei capitaliste. Infiintarea camerelor de comert si industrie prin legea 2/14 octombrie 1864 a pus la dispozitia industriasilor o organizatie capitalista, facand inutile breslele care au si fost desfiintate in 1873. Reforma agrara di 1864 a contribuit la dezvoltarea capitalismului in industrie.

Intr-o epoca de inflorire a oraselor, productia materialelor de constructie a adaugat atelierelor bazate pe cooperatia simpla si manufacturilor, intreprinderile capitaliste ca fabrica. La Bucuresti s-a infiintat 1865 fabrica de caramida, iar aici la Comarnic lua nastere fabrica de var hidrauluic si ciment a lui Basilio Aldaroso, iar dupa doi ani, fabrica de ciment Portland si var hidraulic. Nu se cunosc progresele inregistrate de fabrica mentionata, amplasata pe teritoriul comunei de odinioara Comarnic, in fata garii, la o distanta de numai 50 m de soseaua nationala Bucuresti - Brasov si de raul Prahova, aceasta di 1904 intrand in stapanirea printului Gheorghe Valentin Bibescu. Din 1907-1908, noul proprietar a transformat-o intr-o singura fabrica de ciment.

Cu acest prilej a fost instalat si dat in functiune primul cuptor rotativ pentru arderea clincherului ce dadea o productie zilnica de 70 de tone. Cu scopul de a obtine profituri cat mai mari, noul stapan a mai infiintat aici o fabrica de cherestea si butoaia din lemn, materia prima fiind adusa din padurile apropiate ce alcatuiau mosia sa.

In 1916, cand Valea Prahovei a fost ocupata de trupele austro-germane, principalele instalatii ale fabricii din Comarnic au fost demontate si evacuate in Moldova unde, timp de trei ani cu aceste utilaje s-a produs var.

Utilajele ramase aici au fost avariate de armata de ocupatie.

In perioada 1935 - 1936 s-a montat cel de-al doilea cuptor rotativ.

Pana in 1948 productia fabricii de ciment din Comarnic era in functie de cerintele pietei si a cartelurilor capitaliste.

Fabrica isi incheia activitatea pe timpul iernii, muncitorii fiind trimisi sa stea acasa pana primavara cand isi reluau activitatea.

In acest timp, oamenii nu primeau salariile ramanand astfel fara nici un mijloc de existenta pentru ei si familiile lor. Pentru a camufla o buna parte din profiturile ce se realizau prin exploatarea muncitorilor si pentru a se sustrage de la unele obligatii fata de stat, patronul fabricii mentionate a pus bazele unei societati anonime pe actiuni sub genericul ,,Intreprinderile printului Bibescu".

Dar si in cadrul acestei societati, patronul detinea peste 90% din actiuni.

Materia prima era adusa din carierele ce se aflau in vecinatatea fabricii. De pilda, calcarul se extragea din albia raului Prahova, de pe o raza de aproximativ 1000 m. Marna se exploata dintr-o cariera ce se afla in extremitatea nordica a satului Breaza de sus, celelalte materii prime utilizate in procesul tehnologic de fabricare a cimentului era adusa dintr-o cariera situata pe teritoriul satului Breaza de jos.

Materia prima se transporta cu carute trase de cai sau de boi, iar extractia se facea in exclusivitate manual. Exploatarea muncitorilor s-a accentuat, acestia fiind platiti cu salarii de mizerie sub pretext ca erau mobilizati pe loc si scututi de a fi inrolati in armata si de a lupta pe front. Insa nici dupa terminarea razboiului conditiile de munca si trai nu s-au imbunatatit.

La 18 iunie 1848 fabrica a fost nationalizata primind denumirea de ,,Fabrica de ciment Viitorul"- Comarnic, fiind subordonata Ministerului Constructiilor si Industriei Materialelor de Constructie. De la nationalizare pana in 1968 s-au facut unele investitii ce aveau ca scop modernizarea procesului de productie.

De-a lungul existentei sale, Fabrica de ciment Comarnic a produs si a livrat urmatoarele sortimente de ciment: ciment M.400 conform STAS 1202-62; ciment T. 25 conform STAS 111-60; ciment alb intern conform STAS 7055-64; ciment aluminos conform N.I. 632-65; ciment colorat negru conform N.I. 700-66; ciment colorat verde conform N.I. 701-66; ciment colorat galben conform N.I. 702-66. Cercetatorii fabricii de ciment din Comarnic au studiat, experimentat si fabricat pentru prima data in tara noastra, cimentul aluminos si cimenturile colorate.

Harnicii cimentisti din Comarnic s-au straduit sa tina pasul cu tehnologia moderna, dar problemele financiare s-au tinut lant si fabrica a fost inchisa in anul 1996.

7 Fabrica de samota ,,Vulturul"

Cladirea fabricii a fost ridicata de elvetianul Ulrich Weidman in 1884. La inceput intreprinderea numara 80 de muncitori, toti provenind din randul localnicilor, care modalau manual caramida rosie. Argila ce se folosea in procesul tehnologic se extragea dintr-o cariera din valea Comarnicului. Fabrica avea in dotare, ca utilaje, tipare din lemn si dispozitive cat si un cuptor de ardere care folosea drept combustibil lemnul iar mai apoi pacura.Productia zilnica era de 200 bucati de caramida. Dar dupa un deceniu, elvetianul s-a hotarat sa-si reprofileze intreprinderea si s-o extinda. In scurt timp el si-a pus planul in aplicare fabricand caramizi refractare, mortar refractar si tuburi de bazalt.

Materia prima-argila-era adusa dintr-o cariera locala, o parte de la Medgidia, iar nisipul de la Valenii de Munte. Productia se ridica la 500 t anual.

Progresul inregistrat de industria metalurgica si cea de exploatarea titeiului, in jurul anului 1900, a sporit cererea de produse refractare ce urmare, patronul si-a luat un asociat si au cumparat de la comarniceni suprafata de teren pe care se afla si astazi fabrica, unde a ridicat apoi hala de productie, cladirea administratiei si locuinte pentru muncitori. In spatiile nou create se va fabrica caramida rosie dar ponderenta a ramas pe mai departe productia materialelor refractare care la inceputul secolului nostru era de 600-700 t anual. In anul 1910 a fost achizitionata o masina cu aburi; utilaj care a modificat procesul de productie.

S-au mai cumparat doua mori cu bile, un malaxor, s-a construit o uscatoare tunel. Cu toate acestea, nu s-a renuntat la vechile utilaje. Dupa primul razboi mondial, cand fabrica a fost rechizitionata si folosita ca uscatoare de prune, s-au facut noi investitii: s-au cumparat doua motoare electrice, unul de 40 cai putere, urmand ca sa puna in miscare cele doua mori cu bile, al doilea de 12 cai putere, malaxorul.

S-a mai achizitionat o presa automata si un malaxor cu mestecatoare si cu taietor automat.

In 1936, intreprinderea a ajuns in pragul falimentului.

Dupa ce o parte din actiuni au fost cumparate de functionarii fabricii precum si de alti oameni de afaceri, unitatea a functionat din 1938 sub denumirea de ,,Intreprinderile Heinrich Kunz societete anonima".

In 1940-1942, ca urmare a sporirii cererii de caramida, s-au construit doua cuptoare tunel, iar in 1947 s-a trecut de la arderea cu pacura la gazul metan.

Inca din 1948, de cand a fost nationalizata s-a trecut la modernizarea ei pe toate planurile. In 1954 s-a remodelat hala mare; in 1957 depozitul de produse finite; in 1958 s-a construit hala cuptoare tunel si uscatoare tunel; in 1963 s-a construit depozitul de materii prime.

Istoria noua a fabricii mai insemna si construirea spatiilor pentru ateliere auxiliare, o statie de compresoare, a cuptorului tunel numarul 3.

Mai aproape de zilele noastre, ea mai inseamna construirea halelor pentru cuptoare, modernizarea echipamentului de la atelierul de macinare, dotarea cu moara H.Z.M a echipamentului de la faza de preparare.

Suflul nou s-a resimtit apoi in modernizarea transportului interfazic, al celui de la rampa de descarcare din statia CFR Comarnic.

Fabrica a fost dotata cu utilaje de inalta productivitate; prese hidraulice cu comenzi alimentare automate, locurile de munca cu conditii grele au fost inzestrate cu benzi de alimentare-transport; au fost achizitionate prese cu frictiune cu randament superior.

Reintinerirea echipamentului tehnologic a continuat cu construirea echipamentilui si a cuptoarelor cu vatra mobila.

Astazi, fabrica ,,Vulturul" din Comarnic detine rezultate de invidiat in materie de calitate si complexitate a produselor refractare.

Despre ,,Vulturul" se vorbeste ca despre o marca a fabricii care s-a impus prestigios ca urmare a standardului profesional ridicat ce-l are colectivul de oameni ai muncii de aici calauzit de norme riguroase ale disciplinei tehnologice, de inalta raspundere profesionala pentru fiecare produs fabricat.

8 Industria orasului Comarnic in 2006

Dupa 1989, in procesul sistematizarii, privatizarii economii de piata ce a mai ramas? Ce s-a privatizat? Ce s-a distrus datorita comportamentului nesabuit al oamenilor si al inconstientei.

Principalele ramuri industriale

A. Industria producatoare de materiale de constructii

• S.C Vulturul S.A - Privatizata 100%, produce caramida refractara, elemente de ceramica pentru siderurgie, etc. si lucreaza actualmente cu un numar de 130 salariati;
• F.C.A Ciment Comarnic - Privatizata 100% apartine S.C Prescon Brasov si a oprit deocamdata activitatea

B. Industria prelucrarii lemnului

• S.P.L Posada - proprietatea S.C Exfor S.A, privatizata 100%, dupa ce si-a incetat activitatea a fost vanduta unui investitor italian carea ctualmente desfasoara activitati pentru repunerea ei in functiune.

C. Intreprinderi mici si mijlocii, cu profil de deservire a populatiei

• Cooperativa Covart Comarnic care functioneaza cu un numar de 26 de angajati
• Cooperativa Consum Coop Comarnic care functioneaza cu un numar de 20 angajati
• 5 societati particulare care lucreaza in domeniul constructiilor cu un numar de 47 angajati in total
• 3 societati particulare are lucreaza in domeniul textile-incaltaminte cu un numar de 22 angajati
• 137 societati particulare care desfasoara activitati comerciale cu un numar total de 276 angajati

D.Apararea sanatatii populatiei

• 5 cabinete ale medicului de familie cu un numar medici si 7 cadre cu pregatire medie
• 2 cabinete stomatologice cu un numar de 2 medici si 2 cadre cu pregatire medie
• un dispensar veterinar care functioneaza cu un medic si 5 cadre cu pregatide medie
• doua farmacii cu program normal care functioneaza cu un numar de 10 angajati
• o farmacie veterinara cu program normal care functioneaza cu un angajat

E. Agroturismul

Pe teritoriul orasului Comanric S.C Iorom Trading S.R.L Bucuresti a infiintat o ferma agroturistica cu un numar de 58 bovine, 1010 ovine, 207 caprine, 5 cabaline.

Aceasta ferma dispune de 12 spatii de cazare cu un numar de 24 paturi.

F. Turismul

Asezat pe cursul superior al raului Prahova, in zona premontana, orasul Comarnic se afla la 50 km distanta de orasul Ploiesti si la 60 km de Brasov, in apropierea salbei de statiuni turistice montane a Vaii Prahovei: Sinaia, Azuga, Busteni, si Predeal. Orasul dispune de un motel-,,Popas Cernica" cu un numar de 24 camere, 48 locuri de cazare si 50 locuri de restaurant.

Un alt loc turistic este castelul voievodal de la Posada, cladit intre codrii de stejar, fag si brad, pe malul stang al Prahovei de catre domnitorul Bibescu, acum devenind un frumos muzeu cinegetic care isi etaleaza vietuitoarele padurii care il inconjoara.

CAPITOLUL al-V- lea

ETNOGRAFIA

Principalul izvor in procesul de investigare etnografica din orasul Comarnic l-a constituit dintotdeauna insasi realitatea culturii materiale naturale, civilizatia si modul de viata al comarnicenilor, din cele mai vechi timpuri pana astazi, Comarnicul numarandu-se printre orasele tarii, care se poate mandri, pe drept cuvant, cu o mostenire culturala vie, extrem de bogata si de diversa, pastrand puternic amprenta autenticitatii si originalitatii creatoare.

Transmise de la o generatie la alta, elemantele de cultura materiala traditionala au jucat un rol decisiv in constituirea ubnui mod de viata specific Prahovean.

1.Morile comarnicenilor

Se asemanau cu cele din zonele Muscel, Arges, Buzau precum si cu cele din Tara Barsei.

Ca pretutindeni, si aici, in zona deal-munte, la Comarnic, morile erau actionat prin caderea apei la partea superioara a rotii, asa-numitele roti de cupe.

Morile comarnicenilor aveau in componenta lor urmatoarele piese principale:

roata cu axul, pietrele de moara si sitele. In alcatuirea lor intrau, de asemenea si alte piese: temeele gratarului, jghiaburi, varghii, coveti, laturoi si fiare.

Morarii trebuiau sa stie cum se repara o moara si vadul ei, cum se instaleaza si cum se freaca pietrele cand se toceau. Ei trebuiau sa cunoasca intregul mecanism al morii, sa posede cunostinte de prelucrare a lemnului, a pietrei, a fierului.

2. Alte unelte si instrumente de lucru de odinioara

Prima stire scrisa despre pivele de pe vale Prahovei se haseste intr-un document din 28 septembrie 1798, in care se relateaza despre o piva al carui proprietar era Voicu Ciusa din Comarnic.

Pivele comarnicenilor erau construite din barne de stejar asezate jumatate in apa si jumatate pe uscat.

Din amintirile unor fosti piuari de varsta octogenara sau nonagenara, desprindem ca pivele lor se compuneau din urmatoarele piese principale: Roata, care era pusa in miscare de forta apei, axul, pe car il actiona roata, ciocanele, covata si caldarile. Ele aveau nevoie de un debit mai mare si constant de apa limpede, pentru a nu ,,ineca" si pentru a nu strica dimia din cauza nisipului sau a malului.

In 1789, cum spun documentele, functiona un joagar la Comarnic, la care lucrau in calitate de ,,lemnari la herastrau", 10 clacasi din randul carora, amintim pe Bumitru Buliga, Voicu Furnica si Radu Napar. Pe la 1801, mosia Comarnic, unde stapanea si manastirea Sinaia, a fost luata cu arenda de Hristodor sin Costicaretul Saegiu. Acesta a pus pe un oarecare Constandin, purtator de grija la mosia Comarnic, sa faca un ,, herastrau de cherestea", fara insa a se invoi cu manastirea Sinaia, proprietarul mosiei. Urmarea acestui abuz a fost jalba egumenului Damaschin catre domnitorul tarii.

Ajungand domn al Tarii Romanesti, Constantin Hangherliu a cumparat, in 1978, satul Comarnic, cu toate instalatiile atunci in vadul Prahovei-mori , pive , joagare- obligandu-i pe fostii proprietari sa plateasca pentru folosirea lor:,,Asiderea,zic,ca avand mori,pive si joagare facute pe aceasta mosie cu cheltuiala lor,lis-au luat havaet pe ore de roata de moara, cate taleri 15, si la pive cate taleri 14."

Cu acel prilej Ruxandra Hangherliu a obligat pe Stan, fiul lui Serban sa-i vanda o casa cu pivnita buna, noua si invelita, la care urma sa faca numai un sopron ,sa fie pentru trebuinta mosiei Comarnic pe care o cumparase.

Sigur , gestul domnitorului Tarii Romanesti si al doamnei Ruxandra Hangerliu a fost unul abuziv. Din acel moment, starea materiala a comarnicenilor s-a inrautatit, abia dupa ani si ani ameliorandu-se cat de cat.

Cercetatorii au scos la lumina aspectele bune ce s-au rasfrant asupra comarnicenilor ca urmare a functionarii in vadul raului mentionat a morilor, a pivelor si fierastraielor.Ei au relevat de asemenea consecintele negative ale deposedarii clacasilor si trecerea acestor instalatii in folosul domniei.

CAPITOLUL al-VI-lea

BISERICA SI SCOALA

1.Scoala satului

Loc de popas pentru mocanii transilvaneni in miscarea lor de transhumanta unde se mai facea si tunsul oilor, cu o buna parte din locuitori indeletnicindu-se cu carausia, Comarnicul avea pe teritoriul sau oameni care stiau caret.

Oile trebuiau numarate, lana si marfurile cantarite, banii incasati.Ei erau cei care numarau si insemanau pe raboj numarul sau numele pastorilor ce poposeau cu turmele prin aceste locuri inainte de a porni spre baltile si lunca Dunarii, cat si vama lanii obtinuta, care era de 40 de bani pentru vechia masura a poverii.

Pe langa activitatea unor asemenea slujbasi, in Comarnic existau si alti oameni care stiau sa scrie, sa citeasca si sa socoteasca.De pilda, Stoica Cojocaru, Stroia Gogul, Gheorghe al Popii, Carstea Buturuga si Radu lui Dulama, oameni cu stiinta de carte, s-au infatisat la Divanul Tarii Romanesti in ziua de 13 februarie 1776 ca sa-i reprezinte pe ,,toti cetasii'' lor, rumani din Comarnic, in proces cu boierii Cantacuzini si Filipesti, pentru tot hotarul satului si pentru muntii ce-i stapanisera pana atunci.

In 1798, Voicu Ciusa si Stoica Cojocarul au fost siliti de Ruxandra Hangerliu, sotia domnitorullui Constantin Hangerliu, sa-si redacteze si sa-si semneze declaratiile prin care afirmau ca doresc sa vanda morile, pivele si joagarele pe care ei le-au construit de mai multa vreme in Vadul Prahovei la Comarnic.

Deoarece de relevat este faptul ca ei aveau un scris format, ceea ce presupune ca invatasera bine sa scrie si sa citeasca.

Erau oameni de rand, deoarece nici unul nu si-a adaugat vreo titulatura boiereasca alturi de numele lor.

Carciumarii fiind, pe la 1798, Voicu Ciusa si Voicu Piciorea, locuitori de bastina ai Comarnicului, cu siguranta ca aveau cunostinte temeinice de scris, citit dar mai ales de socotit.

Intre atatia alti locuitori ai Comarnicului, Dinu sin Barbu Hogea i Neagul Vuta i Necula sin Vasile i Dinul sin Niculae Cotoiul si Gheorghe Berdescu, comarniceni si ei, pe la 1830, fiind carausii preferati ai negustorilor, trebuiau sa posede ample cunostinte de carte.      Iata dar ca, pe baza celor relatate, putem trage concluzia ca exista in Comarnic un invatamant neinstitutionalizat, o scoala a obstii, la care puteau deprinde invatatura de carte toti cei care doreau.De fapt, fostul invatator, Petre Hogescu, fiu al Comarnicului, ne-a transmis stirea ca aici a existat o scoala inainte de 1800.

Stirea , confirmata si de batranii satului care au auzit informatia de la bunicii lor, ne spune ca aici , in chiliile schitului Lespezi, construit in 1661, in jurul caruia a luat fiinta cel mai vechi sat din valea de sus a Prahovei, Podul Neagului, denumirea initiala a Comarnicului, calugarii adunau copii localnicilor de-i invatau carte cat puteau.

Documentele nu ne comunica progresele inregistrate si nici modul in care s-a desfasurat acest ,,invatamant de chilie", dar e sigur ca schitul mentionat a fost prima ,,scoala", iar ceaslovul-cel dintai ,,abecedar" al comarnicenilod dedemult. Dascalii nu puteau fi altii decat calugarii schitului, care cautau ca ucenicii lor sa invate sa citeasca si sa scrie, sa cunoasca unele cantari religioasa si putina socoteala. Cartile care se foloseau ca manuale erau cele religioase.

Sprijinindu-se pe aceste inceputuri, desi palide, Regulamentul Oragnic, semnat in 1831, aici, pe malul Prahovei, in conacul Mavru Cantacuzino din Calinesti, a prevazut printre altele, organizarea unui invatamant public pentru tineret.

Problema infiintarii unui astfel de invatamant la sate a fost prevazuta insa in articolul 8 din Regulament pentru infiintarea seminariilor, votat de Obsteasca Adunare la 11 aprilie 1834. Conform acestut articol, cantaretii de biserici erau obligati sa invete pe copiii satelor ,,carte si cantari".

Treptat si aici, la Comarnic, scoala a fost scoasa din chiliile schitului. Aceasta s-a intamplat la 10 aprilie 1838, cand proprietarul mosiei a hotarat sa construiasca o scoala cu doua sali de clasa la Comarnic.

Oficializata dupa 1838, scoala publica a cunoscut, cu incepere din acel an, inca un progres: candidatii de invatatori puteau fi recrutati atat dintre cantareti parohiali, cat si dintre tinerii gramatici. Toti acestia, pentru a deveni invatatori, trebuiau sa frecventeze cunoscutul curs pedagocic scurt.

In felul acesta, baza de recrutare a invatatorilor satesti devena mai larga: ea cuprindea nu numai categoria micilor slujbasi biseriesti, ci si insemnate categorii dein randul poporului.

Candidatii de inavattori, adunati in capitala judetului la Ploiesti, erau inscrisi apoi intr-un catalog.

Pentru scoala satului Comarnic a fost trimis candidat de invatator Petre, fiul lui Popa Nicolae, in varsta de 36 ani.

Pe masura ce terminau cursurile, candidatii de invatatori se intorceau in satele lor si organizau scoli. Pana la sfarsitul anului 1838, in Prahova au inceput sa functioneze un numar de 43 scoli satesti, intre care si cea din Comarnic, care si-a deschis portile la 27 noiembrie 1838.

Aici s-au intors invatatorii Petre Hogescu, fiul lui Popa Nicolae si Radu lui Neagu.

Programa scolara din 1838 prevedea ca in scolile satesti sa se invate: cititul pe tabla Lancaster, scrierea ,,dupa model", catehismul legii crestinesti, aritmetica elementara, precum si lucrarea pamantului si economia casei.

Pentru o mai buna organizare a invatamantului in scolile satesti, s-a intacmit de la inceputul infiintarii acestora, un corp de control pentru fiecare clasa, numindu-se subrevizorii scolori. Acestia aveau obligatia sa cerceteze fiecare scoala, o data pe luna iarna si o data la 3 luni vara. La revizia lor, acestia urmareau daca invatatorul a tinut scoala, daca si-a pierdut drepturile, daca elevii realizeaza ,,spor la invatatura" etc.

Prima inspectie la scolile satesti din Prahova, a facut-o profesorul Gheorghe Malureanu in august 1839. El arata, printre altele, ca ,,mai toate scolile" le-a gasit inchise, in afara de cele de la Cocorasti de Grind si Comarnic, unde elevii erau ,,naintasi" la citire si cantari.

In 1860, la numai un an de la infaptuirea Unirii, in judetul Prahova functionau 175 de scoli, de trei ori mai multe decat in 1859.

Entuziasmul satenilor si al dascalilor pentru invatamant nu s-a mentinut mult timp. In anii urmatori numarul scolilor din Prahova se afla in descrestere.

Locuitorii satelor erau inca impovarati de obligatii feudale, infaptuirile in care sperasera intarziau, iar proprietarii de mosii manifestau ostilitate fata de invatamant.

Lipsa de atasament fata de scoala mai dainuia inca in randul unor invatatori.

Cei care functionau in localitati cu populatie numeroasa erau nemultumiti, ca o data cu introducerea salariului fix, li se micsora, de fapt, simbria, sau ca, din cauza secetei, nu mai incasau invoielile acceptate de locuitorii unor sate, iar protestele erau urmate de demisii.

Acestea, impreuna cu destituirile aplicate pentru diferite abateri, au provocat intre 1860-1865 restrangerea retelei de scoli.

Cu toate acestea, scoala din Comarnic continua sa functioneze sub conducerea invatatorului George Popa Stan. Acesta era frecventata de 90 de elevi, fiind in acele vremuri sat locuit de tarani eliberati de claca.

Realizarile din invatamant in anii domniei lui Al.I. Cuza au fost remarcabile si cu trainicie stau si azi la baza invatamantului romanesc modern. Legea instructiunii publice din noiembrie 1864 a fost printre cala mai progresiste di aceea epoca, creand cadrul general pentru desfasurarea invatamantului romanesc pe o indelungata perioada de timp.

Constitutia din martie 1923 prevedea urmatoarele:

,,Invatamantul este liber in conditiile stabilite prin legile speciale si intrucat nu va fi contrar bunelor moravuri si ordinii publice. Invatamantul primar este obligatoriu.

In scolile satului acest invatamant se va da gratuit. Statul, judetele si comunele vor da ajutoare si inlesniri elevilor lipsiti de mijloace in toate gradele invatamantului in masura si modalitatile prevazute de lege"

Scoala a fost si inca este o institutie cu un larg impact asupra intregii societati, de aceea orasul Comarnic detine urmatoarele institutii:

• 7 unitati de invatamant prescolar cu o capacitate de 180 de locuri, in care isi desfasoara activitatea un numar de 286 prescolari si 12 cadre didactice
• un grup scolar cu invatamant I-XII cu 28 sali de clasa, 6 laboratoare si 2 ateliere, cu un numar total de locuri in care invata 860 de elevi si isi desfasoara activitatea 49 de cadre didactice
• 3 scoli I-VIII cu o capacitate de 955 locuri in 34 sali de clasa in care invata un numar de 695 elevi si isi desfasoara acsivitatea 51 de cadre didactice
• 2 scoli I-IV, cu o capacitate de 244 locuri in 8 sali de clasa in care invata 100 de elevi si isi desfasoara activitatea 6 cadre didactice

2.Biserica

Desi nu constituie o putere in stat,biserica a exercitat o influenta consideralila asupra romanilor fiind o institutie la care aproape fiecare locuitor facea apel.

Nasterea, botezul, casatoria, moarte erau evenimente in care biserica era profund impliacata.

Dintre cele mai vechi si incarcata de istorie lacasuri de cult putem aminti: Schitul Lespezi si Biserica Sfantul Nicolae.

Schitul Lespezi - a fost ridicat din temelie, din porunca Vel Spatarului Draghici Cantacuzino, in anul 1661, pe un tapsan al muntelui Plesuva Mica, pe ruinele altuia mai vechi, cuprins in viata spirituala a locuitorilor din satul Podu Neagului.

Se poate sa fi fost acolo chiar vreo bisericuta de lemn, unde acesti calugari sa-si fi indeplinit indatoririle lor, ingrijind si de oamenii de pe aceste mosii ale lui Draghici Spataru.

Draghici se va fi hotarat atunci sa ridice o biserica: moartea, insa, venita in imprejurari ciudate si neasteptate la Tarigrad, nu i-a ingaduit s-o ispraveasca. A ispravit-o fiul sau Parvu. Despre asezarea Schitului Lespezi se vorbeste astfel: ,,In poalele muntilor despre Romania, unde se incepe stramtorile asupra muntilor, in apropiere de satul Comarnic, langa apa Prahovei, se afla un schitulet de pustnici numit Lespezi, care se vede si astazi in apropiere de paza plaiurilor "

La un loc cu cladirile din jur- casa parohiala si clopotnita- Schitul este un pretios monument de arhitectura si de arta asezat in partea de N-V a Comarnicului.Are forma de trefla cu o turla, este lung de 13,5 m si lat de 5 metri in exterior.Zidurile groase de un metru au fost construite din piatra si caramida prinse in mortar.

Arhitectura surprinde trecerea de la stilul bizantin vechi- lipsa pridvorului precum si a arcadelor laterale interioare de la naos - la stilul nou reprezentat aici de arcele din pronaos sprijinite pe console putin proeminente.

Interiorul s-a pastrat in conditii bune.Pictura este cea originala.A fost lucrata in fresca si se caracterizeaza prin atentia acordata chipurilor, de unde se vede expresia vie a figurilor ce releva starile sufletesti ale personajelor infatisate.

In biserica fostului schit exista si cateva obiecte vechi : un clopot despre care se crede ca ar fi chiar clopotul pe care l-a avut la inceput; doua icoane din 1722; diferite carti religioase din anii 1776-1859.

Date uitarii in anumite momente, roase de coltii nemilosi ai vremii, zidurile Schitului Lespezi s-au macinat an de an.De-a lungul vremii insa, el s-a bucurat, de cateva reparartii, intre care amintim pe cea din anul 1819, cand egumenul Calinic a refacut acoperisul si a construit tampla din zidarie, apoi a adaugat alte chilii langa cele vechi; pe cea din 1906, cand Eforia Spitalelor Civile a refacut tampla si zidaria casei parohiale si a acoperit zugraveala si zidaria casei parohiale si a acoperit zugraveala initiala cu o alta noua; cea din urma restaurare a scos in relief picturaoriginala.

In 1863, in urma legii de secularizare a averilor manastiresti, Schitul Lespezi a devenit biserica satului Podu Neagului, cartier al orasului contemporan.

Printre preotii care a slujit acestui schit amintim : popa Preda, popa Dumitru, popa Florescu etc.

Asadar, arhitectura, vechimea si pictura au inscris Schitul Lespezi in randul bijuteriilor orasului si a Vaii Prahovei.

Biserica Sfantul Nicolae

Situata in cartierul Vatra Satului, a fost construita prin contributia enoriasilor in anul 1915.Este cea mai mare constructie ecelziastica de pe Valea Prahovei avand 30 metri lungime si 14 latime.Este zidita in stil bizantin, cu trei turle : una mare la mijloc si doua in fata.Zidurile sunt de piatra si caramida iar acoperisul din tabla.Catapeteasma a fost construita din lemn de tei.

Pictura s-a executat in tempera iar aureolele portretelor biblice din foita aurita, opera pictorului Dimitrie Belizarie.

A fost tarnosita in anul 1912, cand Valentin si Marta Bibescu au donat unele obiecte de valoare: un Potir, un Disc si cruce toate din argind. La cutremurul din 4 martie 1977 a fost grav avariata. Cele 3 turle au cazut la pamant. Intre anii 1981-1985 totul a fost refacut; s-au reconstrui turlele, acoperisul, iar pictura a fost executata de pictorul Victor Negoi.

Pe fatada ctitoriei pot fi vazute tablouri infatisand pe sfanta Paraschiva, hramul primei biserici, sfantul Gheorghe hramul celei de-a doua biserici si pe sfantul Nicolae, cat si hramul celei de-a treia biserici, opera pictorului Constantin Contea in 1985.

Orasul Comarnic dispune de 4 biserici crestin-ortodoxe in care isi desfasoara activitatea 8 preoti care incearca sa-si indrepte enoriasii pe caile bune ale lui Dumnezeu.

3. Cultura

• Biblioteca oraseneasca

Aceasta este organizata intr-un spatiu adecvat, insuficient totusi in raport cu numarul de volume de care dispune, de facilitatile moderne si de conditiile de care ar trebui sa beneficieze cititorii (grup social, sala de lectura etc).

Biblioteca oraseneasca poarta numele domnului Paul Desphelipon, fost viceprimar cu probleme internationale ale orasului Savigny le temple, artizan al infaptuiri in 1990 a infratirii cu orasul Comarnic, al carui cetatean de onoare este si care si-a adus o contributie deosebita la dotarea bibliotecii cu mobilier si fond de carte. Biblioteca dispune un spatiu amenajat corespunzator de calculator si acces la internet din anul 1999 si de un fond de carte de 14520 volume si are un numar de 824 cititori constanti.

• Casa de cultura

Orasul Comarnic dispune de Casa de Cultura adecvata desfasurarii unor activitati culturale diverse, dar lipsa fondurilor greveaza in general volumul si amploarea evenimentelor si activitatilor culturale organizate.

• Muzee

Orasul Comarnic are privilegiul de a gazdui in salile castelului Posada colectiile Muzeului Cinegetic care contine un numar de 250 exponate prezentate in mod inedit, printre care trofee medaliate international si trofee care detin recorduri europene si mondiale si deasemeni in depozite in stare de conservare si insemnata cantitate de opera de arta apartinand Muzeul Peles.

Muzeul dispune deasemeni de o sectie de restaurare, opere de arta in care lucreaza 6 specialisti.

Prin straduinta unor persoane particulare, prin donatii de la populatie, s-a constituit un nucleu al Muzeului orasului Comarnic care a functionat o perioada intr-o sala a Grupului Scolar Simion Stolnicu, iar actualmente obiectele de arta si vestigiile istorice sunt depozitate intr-un spatiu neadecvat, tot in cadrul liceului.

• Cinematografe

Orasul Comarnic dispune de un cinematograf cu 300 de locuri, care nu mai functioneaza, dar datorita lipsei de preocupare, in timp ,cladirea cinematografului s-a degradat continuu fiind impropriu desfasurarii unor spectacole.

Proprietarul, din rationamente economice, nici nu a avut posibilitatea sa investeasca, iar cladirea prezinta un grav pericol de accidente, acesta fiind al doilea motiv pentru care cinematograful nu mai functioneaza.

CAPITOLUL al-VII-lea

Traditii.Obiceiuri.Datini

1.Portul popular

Costumul popular din Comarnic ca si cel din asezarile vecine-Talea, Breaza, Sotrile-este o marturie certa a felului in care oamenii acestor locuri, generatiile de comarniceni, au inteles si au putut sa se exprime artistic.

Maiestria si priceperea cu care fetele si femeile din Comarnic brodeaza si azi minunatele ii sau tes braiele, fotele si ilicele, constituie o alta dovada a perfectionarii si transmiterii acestui mestesug din generatie in generatie.

Costumul mocanesc feminin

Este cel mai vechi , costumul strabunelor mocanite care au poposit cu turmele prin aceste locuri cu veacuri in urma. Era alcatuit din patru piese principale:

• rochia sau handrocul confectionat din dimia tesuta in casa, de culoare neagra si mai rar castanie sau visinie; avea patru pana la sase clini, iar la poale doua la opt cerculete de catifea sau matase de culori apropiate;
• iia era confectionata din panza taraneasca de in si canepa la inceput, iar mai apoi din bumbac; era impodobita cu rauri sau broderii de mana, lucrate din lanica in vremea veche, iar mai apoi din arnici si mulineuri;motivele au fost la inceput cele geometrice, mostenite de la stramosii nostri traci; cromatica materialului folosit in broderie a fost si continua sa fie si astazi rosul si negrul ca in Tara Barsei, locul de obarsie al intemeietorilor asezarii noastre de azi , Comarnicul;
• laibaracul se confectiona tot din lana de oaie sau catifea, piesa ce se intalneste si azi in unele zone ale Tarii Barsei , a carei denumire a fost imprumutata de la sasi;acesta era o haina scurta , fara maneci , ale carei piese erau tivite cu benzi late de matase; in partea din fata avea trei nasturi dintre care unul - cel din mijloc - se incheia lasand expusa privirii broderia ce impodobea manecile si pieptul iilor;
• scurteica se facea tot din dimie, catifea sau postavuri de culoare inchisa pe care o cumparau de la negustorii brasoveni ori sibieni; ea ajungea pana la pamant, desi i se spunea si aici scurteica la fel ca in Tara Barsei; se purta in timpul iernii sau in zilele friguroase.

Pe cap, femeile purtau , peste tulpan, basmale din stofa de lana , matase sau catifea, impodobite cu motive geometrice sau cu ghirlande de flori si frunze, de jur imprejur cu ciucuri ce se revarsau peste umeri, cu colturile stranse sub barbie sau in spate. In zilele de sarbatoare, la nunti , cumetrii , la biserica sau in alte ocazii, maramele acopereau ca o podoaba de mare pret numai capul femeilor maritate.

La urechi purtau cercei iar la gat salbe din monede de aur. Costumul popular feminin a fost si continua sa fie si azi mai frumos decat cel barbatesc.

Costumul mocanesc barbatesc

Din timpuri indepartate, vesmintele barbatilor au fost, si aici, camasa cu maneci largi de bumbac inalbit sau din in ori canepa prelucrata in casa si cioareci. Acestia din urma erau confectionati din dimie de lana alba, de calitate mai buna - tigaie - cu clini pana la genunchi. Fruntasii satului de odinioara- invatatorii , preotii , functionarii primariei - purtau haine de culoare alba cu gaitane.

camasa din in sau din canepa odinioara , mai incoace din bumbac, cu

guler lat de doi pana la trei centimetri, impodobita pe piept cu motive geometrice sau broderii cu motive aseanatoare celor de pe guler, dadea celor ce o imbracau suficiente motive de mandrie si fala. Manseta era dreapta si fara ornamente la barbatii mai varstnici.

Camasa era stransa la mijloc cu un chimir din piele cu motive colorate sau imprimate, cumparat de la negustorii brasoveni. In chimir barbatii mai in varsta purtau un portofel, tot din piele, in care tineau banii, un aninar , cremenea, iosca si un stergar din panza, vargat, putin mai mare decat o batista de azi.

In afara portofelului, obiectele mentionate au ramas amintiri ale trecutului ori pise pentru muzeele etnografice din Valea Prahovei.

Specific costumului popular de aici este "fusta" sau "fustarul" pe care barbatii o purtau frecvent, peste pantaloni.

O bucata de panza lunga de 12 coti, cu tiv lat si ajur sau broderii la poale,plisata ca si fota, constituia o piesa importanta la imbracamintea de sarbatoare

bunda sau cojocul inflorit, cu taieturi din piele colorate sau broderii cu lanica executate de cojocarii satului, proteja corpul barbatiilor in zilele sau in anotimpurile friguroase

braul din lana de culoare rosie strangea odinioara mijlocul celor ce-l purtau, dandu-le rezistenta in timpul muncii si servindu-le ca podoaba

in zilele de sarbatoare.

Costumul feminin de azi

Se compune din doua piese de baza:

iia, confectionata din panza de bumbac, incretita in jurul gatului sub un guler ingust, inchiata pe umar cu gura incadrata de siruri brodate cu motive florale cusute cu arnici colorati. Campul brodat este presarat cu fluturi metalici fixati cu margele de diferite marimi;

fota, tesuta din lana sau fir, plisata in jurul corpului are la poale o banda lata de rosu aprins sau visiniu, incadrata intre doua grupe de vargi inguste de culoare rosie si neagra.Siruri paralele de fire metalice urca de la poale . Capetele care se suprapun au alesaturi cu forme geometrice in rosu pe un fond negru, conturate cu fir metalic auriu sau alb

Originea lor primara comuna si legaturile stranse cu locuitorii din Tara Barsei a facut ca fota sa se asemene cu cea din zona Sacele-Targulungeni, careia i se suprima sortul , inlocuit prin prelungirea stofei, unul din capete, cel suprapus fiind decorat cu motive de autentica traditie locala.

Costumul popular barbatesc

Este cel specific zonelor montane si coboara din vremea geto-dacilor.Piesele din care se compune sunt aceleasi de pe tot cuprinsul tarii.

Pe cap barbatii poarta caciula mocaneasca din blana de miel de culoare neagra sau fumurie. Trupul este invelit cu camasa de bumbac cu guler lat de 2-3 cm, impodobita pe piept, de-a lungul gurii cu 2-4 randuri de "cerculete" verticale intre care broderii cu motive asemanatoare celor de guler.

Manseta nu este incretita si nu are ornamente la cei mai in varsta.

Pantalonii sunt stramti din dimie, numiti si aici, cioareci, ca in alte zone ale tarii.

Braul de lana si,destul de rar , chimirul cu bumbi de metal strange mijlocul celor ce-l poarta.

Sigur, azi se manifesta si la Comarnic preferinta pentru imbracamintea moderna.

Costumele descrise mai sus pot fi vazute totusi la oamenii mai in varsta si la anumite sarbatori populare.

2.Serbari populare

Sezatoarea era o mica adunare care se realiza in cadrul sarbatorilor desfasurate cu diferite ocazii.

Aici comarnicencele spuneau ghicitori, snoave, proverbe, zicale, povestiri hazlii, basme diferite sau se incalzeau cu ajutorul dansurilor si cantecelor populare.

Vrednicele comarnicence isi intreceau maiestria prin tesutul covoarelor, torsul , depanatul firelor ,cusaturi , impletituri etc.

Alte serbari populare sunt:dragaica, sarbatorile care au loc la nastere si cele de nunta.

Tot sarbatori populare putem numi si colindul din ajunul Craciunului sau plugusorul si sorcova.

Printre jocurile populare intalnite in Comarnic amintim:hora, sarba, braul ciobanasul, geambaraua.Avem un joc specific zonei "Prahova", originalitatea lui fiind incontestabila-"Calabreaza: marturie fiind orasul invecinat Comarnicului- Breaza.

3.La Hanul Ancutei - un loc al folclorului prahovean si al istoriei acestor locuri

Hanul Ancutei,existent si aici, a fost construit la Posada, in extremitatea nordica a Comarnicului in preajma unor locuri pitoresti. Anca, stapana hanului, era o comarniceanca frumoasa, dupa cum ne asigura marele indragostit al Bucegilor, Nestor Urechia:,,Ce dragalasa faptura a lui Dumnezeu. Imi amintea doamnele nobile ce cunoscusem prin saloane in timpul sederii mele la Paris si care, spre a petrece se deghizau in satence ; numai ca portul acest a pe parizienele mele nu le prindea deloc, atat se fandoseau, pe cand Anca, hangioaica cea frumoasa din Posada ,sta sa te farmece prin voiciunea ei isteata, printr-un vino-n-coa ,pe care numai prahovencele noastre il au: vesela si prietenoasa cu oaspetii hanului, cumpatata la vorba si-n purtare, punea frumusel la locul lui pe cel care ar fi incercat sa fie necuviincios"

Hanul era o constructie din barne groase de stejar, pe temelie din piatra de rau, cu beci incapator.

Opreau aici chervanele cu marfurile negusturilor intorsi de peste hotare,calugarii de la Schitul Lespezi, ciobanii din Garbova si Florei cat si haiducii acestor locuri.

Uneori veneau si cei care alcatuiau suita domnitorului Gheorghe Bibescu, aflat pe Valea Prahovei la vanatoare ori la odihna in castelul pe care l-a construit la Posada.

Locul a fost vizitat si de Alexandru Vlahuta, care s-a oprit aici pentru odihna, de Nicolae Grigorescu, I.L. Caragiale, Constantin Hodos, Alexandru Brancoveanu, Martha Bibescu.

Faima hanului si a hangitei a ramas in urma vremurilor in care au adormit atatea visuri si dureri ale generatilor ce si-au plimbat pasii peste aceste locuri si s-au dus. S-au dus generatiile una dupa alta, s-au prefacut in luturi, s-a dus si hangita din Posada, dar a ramas statornica peste veacuri legatura care s-a format intre cei ce poposeau aici, legatura de esenta dacica.

4. Pe urmele haiducilor

Imprejurari social-politice din vremurile trecute au facut ca tara sa fie jertfita si poporul adus la sapa de lemn.

Cei ce trudeau din greu pe mosiile boieresti si manastiresti nu mai gaseau nici un fel de dreptate, nu mai aveau cu ce trai. Era o realitate despre care depune marturie si un cantec popular local:

,,Stau in loc si ma gandesc,

Ce sa fac, ce sa muncesc,

Painea s-o agonisesc,

Copilasii sa-mi cresc?"

Rabdarea celor de jos ajunse la culme, asa incat ura impotriva asupritorilor nu mai putea fi inabusita.

Din fruntea obiditilor s-au ridicat cei curajosi care, in fruntea cetelor de voinici au incercat sa faca dreptate atat cat puteau, sa ajute nevoiasii, jefuind bogatii.

Ei luau calea codrului ,,unde-i drag voinicului". Codrii seculari ai vagaunilor din jurul Comarnicului, cu deosebire la Oratii, la Valea lui Bogdan si Valea Larga, le ofereau adapost ocrotindu-i impotriva poterei, iar roibul s-au murgul prietenos-cum spunea cantecul-le era nedespartit. Numele lor s-a pastrat in amintirea comarnicenilor de demult iar faptele si intamplarile lor au trecut in balade, cantece si povesti pe care batranii si lautarii din Comarnic le-au transmis din gura in gura generatiilor ce le-au urmat. Folclorul si traditia plaiurilor au conservat, punand la locul cuvenit numele si faptele haiducilor vestiti cum a fost Nicolae Grozea ce colinda codrii vaii Prahovei coborand adesea in Comarnic, singur ori in fruntea cetei, si mai in vale, pe la curtile bogatilor sa-i prade.

Din tot ce lua, impartea la cei saraci. Era dur cu cei jefuiti dar, nu era crud.

Se spune ca n-a ucis pe nimeni in viata lui, ci dimpotriva, avea frica lui Dumnezeu. A trait toata viata prin muntii si codrii din jurul Comarnicului, haiducind le drumul mare cu alti 12 ciraci.

La sfarsitul secolului al- XVIII-lea, cand asuprirea a devenit tot mai crunta si cand taranul nemaiputand suporta exploatarea, mizeria si birurile apasatoare, lua calea codrului, un alt capitan de haiduci Stanciu al Bratului. Era originar din Rucar. Vitejia si faima la care ajunsese l-au facut sa fie foarte popular. La inceput haiducul dambovitean a actionat pe plaiurile din jurul satului natatl, apoi a trecut cu toata ceata in valea Prahovei, prin codrii din imprejurimile Comarnicului. Amintirea lui se pastreaza si azi in cantecul lui Stanciu Bratu, care ne ofera posibilitatea sa cunoastem locurile pe unde a haiducit si iscusinta de neintrecut a haiducului:

,,Sus pe varful muntelui,

La cetina bradului

La cerdacul Stanciului

La copaci cu sapte craci

La tot cracul masa-ntinsa

Si cate-o faclie aprinsa.

Iar la masa cine sade?

D-alde capitan Gheorghita

Si cu a lui dalba Voichita

Cate paseri imi zbura,

Stanciu toate le-mpusca

La Voica-n poala cadea,

Pe toate le jumulea

Pasa iei in haiducie

Ca sa scape de robie

Ca boierii din domnie

Nici unu sa nu mai fie

Sus, la plaiul muntelui

Sub cetina bradului

In valea Bogdanului

Pe sub poala Garbovei,

E cerdacul Stanciului

Stanciului al Bratului.

Mai la vale la cerdac

Bogata masa e-ntinsa

Si de multi voinici cuprinsa

El mi-ii bea si se cinstea

Dintr-o plosca mititea

De-o vadra si cinci oca.

Si din gura asa graia:

- Legea ta de Prahovita

Te-a tradat Stanciu cu Lita

De jos pana la gurita.

Ei tot sta si ospata

Caraula buna-avea

Pe soru-sa Uta,

Ce-mi sedea privind in vale

Cu braul plin de pistoale.

Dara Uta ce-mi zicea:

-Bea Stanciule, nu prea bea,

Uite potera colea!

Nu stiu, vantul vajaieste

Or potera de soseste?

Frunzulita si-o lalea,

Stanciu din gura graia:

Ia cureaua de la flinta

Si du-te de te marita

- Eu nu-s muiere cu conci,

La potera sa nu poci

Nu sunt muiere fricoasa

Ca de potera sa-mi pasa!

Apoi Stanciu o-ntreba:

- Sora, surioara mea,

Pe unde e potera?

Colea-n sus pe prahovita,

Se apropie pe costita;

Colea-n valea lui Bogdan,

Am vazut-o prin ochean.

Vreme multa nu trecea,

Pistoalele slobozea,

Potcoavele rapaia,

Poterile ca-mi sosea

Si la Stanciu se-ndrepta

Iara Stanciu asa zicea"

Folclorul local a inregistrat si numele si faptele uniu alt haiduc de seama al Comarnicului, Radu Anghel. Generatia de astazi nu mai stie nimic despre haiduc. Cei mai varstnici insa, in vremea copilariei lor erau numai urechi atunci cand bunicii incepeau sa le povesteasca franturi din ispravile lui minunate.

Avem marturia lui Gheorghe Piciorea, gospodar de seama din Poiana, sat apartinand Comarnicului, vechi de cand lumea: ,,Copil fiind, am auzit de la bunicii mei de haiducul Radu Anghel, vestit prin ispravile sale. Jefuia pe cei avuti si-i ajuta pe cei saraci. Din ce lua de la bogati, daruia batranilor fara sprijin, mamelor ce nu aveau cu ce-si marita fetele, gazdele la care innopta, iar o parte folosea pentru intretinerea ciracilor. Cobara din codrii Prahovei si venea la Hanul Ancutei din Posada. Batranii si lautarii din Comarnic mai canta si azi balada haiducului Radu Anghel":

,,Toti voinicii, toti jandarmii

Intreaba de Radu mamii:

Unde-i Radu tau fecior,

Capitanul codrilor,

Voinicul voinicilor

Si dragutul fetelor

Groaza botasilor?

Dar maicuta nu le spune

Nu da pe Radu pe nume

Radu pusca dezlega,

Pe Prahova-n sus pleca,

Si de potera scapa.

Toti voinicii, toti jandarmii

Intreaba de Radu mamii:

Unde-i Radu tau fecior,

Capitanul codrilor,

Voinicul voinicilor

Si dragutul fetelor

Groaza bogatasilor?

Dar maicuta nu le spune

Nu da pe Radu pe nume.

Radu e la crasma Anii,

Unde-si beau drumetii banii

Si boierii gologanii.

Radu bea din vinu rece

Si cu lautari petrece,

- Ia Radule, vin de bea,

Ca te prinde potera,

Colo sus pe Prahova!

Vin osteni calare, multi au,

Si-o patesti de nu m-asculti!

Radu crunt la uitatura,

Zice: mama taci din gura

Pentru ce nu ma-nfranai,

Cand in brate ma tineai,

Cand eram copil de-o schioapa

Si cu un picior in groapa?

Vorba bine nu sfarsia

Si potera ca venea

Si la Radu se ducea

Si din gura asa-i graia:

- Da-te Radule legat,

Ca esti mare vinovat!

Radu mai a aflat

Si din cap a clatinat,

Fie Radu cat de beat

Cu optzeci ca voi ma bat;

Dar acuma la trezie,

Nu mi-e frica nici de-o mie!

Radu pusca dezlega,

Pe Prahova-n sus pleca

Si de potera scapa.

Mama Radului radea,

Radea si se bucura

Ca feciorul ei scapa

Prin codrii pe Prahova!"

Vremea haiducului Radu Anghel s-a dus demult. A fost impuscat in Dealul Crstenilor, in octombrie 1865 la 38 de ani.

Comarnicul si imprejurimile sale au pastrat si amintirea unuia dintre cei mai vestiti haiduci din veacul trecut. E vorba de Iancu Jianu, oltenul renumit pentru vitejia sa. El n-a haiducit in zona, dar pasii lui au calcat, macar pentru o clipa drumurile si potecile Comarnicului, s-a oprit probabil si la Hanul Ancutei din Posada.

Fara indoiala, potecile si codrii din jurul Comarnicului au gazduit de-a lungul veacului alti si alti voinici urmariti de cetele de poterasi, tainuiti insa de oamenii locurilor, iubiti de ei!

Schitul Lespezi si Cimitirul acestuia

Biserica Sfantul Nicolae si Cimitirul Eroilor din curtea acesteia

Primaria Orasului Comarnic Tablou dedicat eroilor

Monument ridicat in cinstea eroilor comarniceni

Scolile orasului Comarnic

Ruinele fabricilor Cimentul si Fabricii de mobila

Casa de Cultura si Cinematograful

Costum national purtat cu mandrie de un comarnicean

BIBLIOGRAFIE

Stefan Metes, Emigrari romanesti din Transilvania in secolul XIII-XX, 1977

Badiceanu Dimitrie, Schitul Lespezi, 1939

Borda Valentin, Calatorie prin vreme, 1979

Galasescu G.AL., Sinaia, 1895

Eminet Rolland, Din istoria drumurilor, 1957

Manolescu Radu, Comertul Tarii Romanesti cu Brasovul, 1965

Niculescu Gheorghe, Valea Prahovei, 1984

Urechea Nestor, Drumul Brasovului, 1913

Vlahuta Alexandru, Romania Pitoreasca

Nicolae Iorga, Istoria Romanilor prin calatori, editura Casei scoalelor, 1929

Florin Constantin, Relatiile agrare din tara Romaneasca in secolul al-XVII-lea, Bucuresti, 1972

IZVOARE

Cojocaru Ion V.T. Monografia comunei Valea Doftanei, 1978

Matei Stancioiu, Monografia orasului Comarnic, editura UMC Bucuresti, 1994

ARHIVELE PRIMARIEI COMARNIC

ARHIVE LE STATULUI PLOIESTI