PEISAJELE SI CARELE CU BOI ALE LUI GRIGORESCU

PEISAJELE SI CARELE CU BOI ALE LUI GRIGORESCU

Peisajul la romani inainte de Grigorescu

Revenirea, in plan european a interesului pentru peisaj si promovarea lui ca o modalitate integrala de exprimare a frumosului artistic, se poate spune ca se datoreste Scolii de la Barbizon din care a a facut parte in tinerete si Grigorescu. Nu este de mirare ca preocuparile de a picta peisaje la pictorii romani, inainte de Grigorescu, erau sporadice, cadeau intr-o redare in factura fotografica si aporape lipsite de reverberatie emotionala si mesaj. Pentru a intelege revolutia pe care a dus-o Grigorescu in arta peisajului putem lua in considerare rolul modest jucat de peisaj in arta romaneasca, asa cum ni l-a prezentat succinct si graitor istoricul de arta Valentin Ciuca: Theodor Aman incearca, mai ales in perioada 1864-1871. unele peisaje in spirit realist, desi nu depaseste limitele unui decorativism searbad. Elvetianul Henrik Trenk, stabilit pe meleagurile romanesti asemenea altor artisti straini, se dovedeste mai consecvent in tratarea peisajului si strabate deseori drumurile tarii. Asa se explica "Peisaj cu casa taraneasca", "Peisaj de cimpie cu cumpana", "Oltul la carlige" ca si "Targul Mosilor", "Sacagiul", "Sibiul". Proiectul Albumului national nu s-a finalizat Se poate stabili o relatie intre viziunea reportericeasca a lui Carol Popp de Szathmary si tenta descriptiva a peisajului lui Trenk. Gustul publicului romanesc ii putea parea deci lui Grigorescu inca neformat pentru asimilarea unor asemenea opere. De altfel, nici in Franta, in plina epoca academista, nu se prea vorbea de un statut privilegiat al peisajului. Deabia prin redescoperirea peisagistilor olandezi si in operele barbizonistilor s-a determinat o noua atitudine fata de peisaj >>.

Marea lectie a naturii este aprofundata de Grigorescu la Barbizon. Dupa cum depune marturie Vlahuta, Grigorescu era initial preocupat sa faca studii de copaci la Fontainebleau.
Prietenii sai romani si francezi il insotesc in excursiile sale de lucru si comenteaza incercarile sale de a se confrunta cu natura ca totalitate.

Grigorescu a descoperit un vast laborator cromatic si de forme in care poate lamuri misterul firului de iarba si freamatul vietii in popasurile sale cu travaliu de pictura in padurea seculara de la Fontainebleau. Aici se naste credinta sa ca natura e cel mai limpede si bogat izvor din care trebuie sa isi traga seva si trairea sufleteasca un artist adevarat. El face cunostinta cu diferite grupuri artistice care cultiva pictura in aer liber, multi dintre creatori locuind in satul Barbizon. Il fascina faptul ca toti sustineau arta tanara si libera, ca respingeau canoanele clasice ale picturii, cautand sa descifreze cu proria lor sensibilitate misterul naturii revarsate si eterne, dand curs, adesea, propiei lor fantezii in redarea formelor.

Grigorescu trece la pictura in aer liber frecventand locuri pline de vioiciune de la Fontainebleau si Barbizon. Dovedeste asiduitate si o curiozitate a penelului, de neoprit : Cand m-am dus eu la Barbizon, pictura veche se imbracase in haine noi. Traieste in natura, picteaza in aer liber, studiaza natura in toate formele ei de viata, isi ordoneaza impresiile cu sinceritate si rigoare, cauta sa inteleaga simfonica difuza si rasfrangere a luminii solare, reda in panzele sale jocul infinit de subtil dintre clar si obscure, nu intotdeauna fiind multumit de intuitia, perceptia si sensibilitatea sa, dupa cum recunoaste : O vedeam eu bine, dar nu puteam sa o pipai, ma uitam la ce nu se vede.
In aceste panze de la inceputul carierii lui, Grigorescu este perseverent si chiar pedant, dar incepe sa-si castige treptat libertatea de a lucra organizand meticulos impresiile sale colorate.
In fata naturii din Bretania, tandretea si prospetimea sufletului artistului vibreaza penelul acestuia, incat acesta evoca cu nostalgie, dar si cu bucurie, farmecul trairii vesnice a oceanului vegetal.

Influente la inceputul peisagisticii lui Grigorescu

Traieste emulatia creatoare a scolii de la Brabizon, isi desavarseste formatia picturala prin prolificarea experientei unor artisti ca Millet, Courbet, Corot si Theodore Rousseau.
Nimic nu i-a scapat din arta maestrilor francezi ai peisajului, dar nici nu i-a imitat, nici n-a ramas tributar lor. A inteles ca natura trebuie pictata cu culorile sufletului, ca nu poate sa ramana la coloratia fizica, reala a plantelor, dupa cum marturiseste chiar el : Cand am vazut intaia oara copacii albastri ai lui Rousseau, m-a prins mirarea. Multi stiu ca noaptea este albastra, dar cati stiu ca cerul e verde . Dimineata, cu galenti de lemn in picioare, cu bluze de lucratori, se imprastiau la lucru fiecare la locul lui in raristea padurii. Cu cata emotie povestea Grigorescu la batranete de anii acestia frumosi din tinerete. Ce lumina i se risipea pe fata cand spunea cum odata lucrand pe inserate, se pomeneste cu o mana care il loveste din spate peste umar: C'est bien ca mon gars Era Millet care imi dase aceasta diploma>>.

Intoarcerea in tara

Reintors in tara, valorifica itinireariul sau pictural francez, imbinand cu continuitate de preocupari tematice si viziune coloristica, cu o tandra si subtila noutate in portretizarea oamenilor, animalelor, si in redarea prospetimii infinite a naturii.
In unele panze se vede influenta lui Corot din Italia cu cenusiul argintat si modelajul d plat, cu efectele de lumina ale atmosferei italienesti, maniera lui Corot din Lago di Nemi. Acelas ton sur il intalnim in panza intitulata Casa Preotesei. Printr-un simplu raport de cenusiu si de lumina, Grigorescu fixeaza misterul noptilor de vara cu luna.

Arbori stufosi cu bolta lor de frunze, poteci taranci tinere pe care le aseaza intr-un cot langa izvor, sau rezemate de cate un copac privesc nedumerite in zare. Figurile sunt dela noi si gatala e a femeilor noastre, culoarea sentimentala apartine unei alte tari. Ce intereseaza este insa prezentarea artistica si aceea e a lui Grigorescu. Venind in contact cu subiectul romanesc, Grigorescu se gaseste in fata unui subiect nou. Toata tehnica pe care a deprins-o, toata spontaneitatea lui nu-i sunt de ajuns. Greutatea era sa aplice experienta de aiurea asupra subiectelor din tara. Emotia era aceeas, suna insa nepotrivit pentru ca sensibilitatea nu era in acord cu forma in care trebuia exprimata.>> (op. cit. pag 19).

Sentimentul nesfarsitului, al toropelii si al atmosferei molcome din picturile sale inspirate de Campia Baraganului (ca si cele ale lui Luchian mai tarziu), se va pastra ceva, atat ca atmosfera cat si ca tehnica a tusei si coloritului, in peisajele sale de maturitate inspirate de campiile si luncile Moldovei. Este ceva din aceasta traditie tinereasca si in pictura, examinata aici de noi, ce ne reda o vara cu inflexiuni verzi si nori mici albi, pe malul Siretului. Precum in peisajele dedicate baraganului, si in tabloul nostru : "Petele tin loc de forma si figure luate in parte se disloca".

In 1887, el organizeaza o expozitie in Franta in care aduna tablouri pictate in Franta si in tara, oferind publicului o viziune personala de reflexie asupra naturii si oamenilor in care sintetizase tot ceea ce vibrase in sufletul sau din trairea experientei franceze si romanesti. Convins ca se va impune el aduce in expozitie mult din ceea ce <> ( ibidem, p. 33).

In preocuparile sale de a-si desavarsi vocatia peisajului, strabate Romania vechiului regat, pentru a descoperii oaze noi de frumos natural, ipostaze muzicale ale naturii nebanuite . << Artistul iscodeste cu frenezic locurile in cautarea celor mai sugestive motive picturale. Nelinistit, se misca mereu, cutreiera imprejurimile ajungind deseori pina la Doftana si Telega. Alteori urca spre munte pe drumul Brasovului. si totusi, cel mai statornic se simte atras de plaiurile intracarpatice cu unduiri gracile, insinuante. Fire dispusa spre contemplate si reverie, ochiul artistului refuza accidentul de relief. Viziunea sa este, preponderent, apolinica. In armonie si echilibru salasluieste frumosul. Datoria creatorului e sa-1 descopere in imediata lui vecinatate, in natura.>>(V. Ciuca,op. cit,pag. 181).

Moldova ca mediu spiritual formativ pentru Grigorescu

S-ar putea spune ca preocuparea lui Grigorescu de a picta peisaje a devenit o framantare permanenta cu uimitoare desfasurari creatoare in uram calatoriilor numeroase pe care Grigorescu le-a intreprins inca din tinerete in Moldova. Aici a descoperit el marea frumusete a spatilor carpatine si a plaiului romanesc monoton asternut pana in luncile raurilor. In cartea sa "Pe urmele lui Nicolae Grigorescu" (1987), autorul Valentin Ciuca a reconstituit relatia complex ape care a avut-o Grigorescu atat ca om in profesia sa cat si in formatia si realizarea viziunii sale despre peisaj ca mod de aprofundare a sufletului romanesc. Spatiul mioritic al Moldovei a determinat geneza multora dintre operele artistului, printre care capodopera sa religioasa de amploare : pictarea manastirii de la Agapia.

Dupa cum ne relateaza V. Ciuca, artistul, venit in Moldova s-a indreptat la 17 oct. 1857 insotit de prietenul sau Isaiia

La Piatra Neamt, Grigorescu picteaza si cauta posibili clienti. Pentru a atrage atentia asupra preocuparilor sale si a castiga bani, el a asezat in vitrina unei dughene din oras un tablou. Printr-o
Ispravind Agapia, bucuria reusitei i-a mai consolat durerea de a-si fi pierdut in acel an mama. O vedea rar,dar stia ca exista. Viata sa inca foarte tinara pierduse un om. Poate cel mai drag.Evenimentele se precipitau. Pictorul Gh. Schiller, profesor de desen la Iasi, insarcinat sa intocmeasca referatul asupra lucrarilor de la Agapia, a consemnat elogios D. Grigorescu a lucrat pentru inalte arte, lasind in Moldova un monument unic in arta picturii". Probabil Kogalniceanu va fi redactat notita publicata de Monitorul oficial: "Tablourile care orneaza acea zidire, prin bogatia compozitiei, adevarul si vivacitatea coloritului lor, formeaza pentru Moldova o adevarata galerie de pictura, care va atrage intotdeauna admiratia romanilor si stima strainului cunoscator care ar calatori prin acele indepartate locuri).
La Agapia avantul adus de Grigorescu a deschis gustul pentru pictura al unor tineri si s-a format chiar o scoala de pictura incurajata de artist chiar in perioada cand el continua sa picteze manastirea. El a dat curs astfel dorintei staretei care a chemat cateva copile din sat pentru ca sa se initieze in mestesugul picturii. Tot stareta solicita la 8 februarie 1860 superiorilor : "modele figurale, hirtie de desen, creioane, gumelastic, tus, peneluri, o statuie'. O alta calatorie in Moldova intreprinde pictorul in 1872.
Intentiona sa ajunga insa cit mai repede la Agapia. Trecusera 13 ani de cind nu mai fusese aici si emotia intilnirii cu cea mai importanta lucrare a tineretii sale ii va fi dat fiori.

A realizat in perioada in care artistul a locuit la Bacau in anii 1864-1869 - o creatie foarte variata: peisaje, portrete, icoane. Se poate vorbi de o intreaga etapa in creatia lui Grigorescu -perioada bacauana - in care el exprima in intreaga lui sensibilitate sufletul moldovenesc si comunicarea acestuia cu natura. In zilele insorite, pictorul iesea la peisaj. Se instala sub o imensa umbrela alba, la locul numit Capcana, linga Podul de la Letea, pe Bistrita, Din tuse scurte, rapide contura formele si crea atmosfera. Motivul ales tinea de banal. O cireada de vite odihnindu-se. Dar ce expresivitate a obtinut pictorul prin gradarea atenta a tonurilor si prin vibratia generala a materiei. Nu altceva a urmarit in Pe malul Siretului si aici pictorul se concentreaza indeosebi asupra planului median. Daca in rest tusele sunt suculente, intinse dintr-o singura atingere de penel, aici cu citeva gesturi scurte creeaza formele pe verticala intr-un contrapunct armonic. Cerul e putin valorat tocmai spre a ingadui formelor dezvoltarea lor autonoma. O anume suavitate a peisajului se descifreaza din aerul cumva sarbatoresc al imaginii. O atare impresie provine si din cromatismul In tonuri calde, neconventionale.>> Tabloul Pe malul Siretului prezinta multe afinitati de atmosfera si tuse cu pictura studiata de noi "Care cu boi. Intoarcerea de la targ". Intr-adevar, in ambele tablouri apare un plan median, nu altul decat Siretul, apa care uneste lunca inverzita cu cerul. In ambele, "cerul e putin valorat". In ambele se observa acea "suavitate a peisajului", daca intr-unul "imaginea are un aer sarbatoresc", in cel examinat de noi atmosfera este usor tainica, dar binecuvantata de lumina, constituind un fel de preanuntare a imaginii sarbatoresti. Pe drumul colbuit din pictura aici studiata, singura forma verticala, cu functie contrapunctica si de organizare si de unificare a spatiului, este chiar "carul cu boi". Intalnim si in aceasta pictura acele "tonuri calde", neconventionale "si delicate". Pana spre sfarsitul vietii Grigorescu a ramas adanc legat de Moldova si aici venea el si revenea pentru a-si primeni fortele spirituale si inspiratia. << Revenea deseori, mai cu seama la Agapia, unde il purtau deopotriva farmecul locurilor, cit si amintirile tineretii, cind mai semna inca Mesterul Nicu. Aici, poetul Vlahuta, prieten credincios, avea o casuta in imediata vecinatate a asezarii. Zilele insorite ale verii isi filtrau indelung lumina in cetina brazilor resfirind-o spre pamint in ghirlande de beteala. Preumblarile prin codri, cu popasuri la stinile din munte, erau si prilej de a lega vorba cu oamenii locului. Odata, pe Ciungi, in muntii Agapiei, pe unde trecuse candva si Calistrat Hogas, in timpul unui dejun pe iarba apropiat de ei un cioban tinar ducind o cofa cu apa rece de la izvor. Pictorul l-a poftit sa guste si el din bucatele intinse pe stergarul inflorat dar tinarul a refuzat La insistenta lui Grigorescu marturiseste ca se aflau in postul Santamariei si ca era pacat a minca de dulce. In tonul ciobanului a simtit atunci o mustrare.>>
Chiar si la sfarsitul vietii avea proiecte pentru o activitate desfasurata in muntii Moldovei si in lunca Siretului, pe care nu a mai apucat sa le realizeze desi le planificase detaliat. Locurile ii evocau anii tineretii, o reusita incontestable : Agapia, si apoi pitorescul privelistilor de pe Bistrita. si Siret. Nu este de mirare ca intentiona, in vara anului 1901, sa intreprinda impreuna cu William Ritter o calatorie comuna pe un traseu fixat dinainte de artist. In cazul cind Ritter ar fi venit prin Gallia, asa cum o facuse si el altadata intorcindu-se de la Paris, in-tilnirea urma sa aiba loc la Falticeni. De aid un drum in Bucovina, la Vatra Dornei.

Perioada de dupa 1890 n-a mai adus in creatia lui Grigorescu schimbari de viziune plastica ori de mijloace de expresie. Ceea ce izbutise pina acum, atit la nivelul unui original repertoriu de subiecte cit si al inchegarii unui stil personal se nuanteaza insa continuu. Pictand un acelasi peisaj, intr-o aceeasi dispozitie sufleteasca, artistul realiza totusi altfel. Moldova redata in peisajele lui Grigorescu este mereu apolinica, senina, egala cu ea insasi si discret tacuta. El scrie concluziv << Afara de episoadele de razboi si de tipurile semite din Moldova nu avem in opera lui Grigorescu nici o impresie trista, nu gasim nici o diformitate, nu intalnim nici o exagerare. Uitatura adanca a Mocanului si ceilalti ciobani mai ursuzi dispar. Le ia locul ciobanul tinerel cu gluga pe dupa gat, care se uita nepasator cum trec norii, sau celalalt, cu mainile petrecute amandoua peste ciomagul cumpanit pe umeri si pe care il vezi de departe cum coboara cu oile. Altii se duc cu turma dupa ei pana ii ineaca departarile. Iar ciobanul cu tovarasul nedespartit, cainele griv de langa el, desi scaldat in lumina, sta ingandurat, caci din valcea s-au schimbat vanturile si vine vremea rea.>>

Emotia pe care o incercam in fata peisajului cu malul Siretului, a tabloului studiat aici, nu este totusi apolinica, vara pictata aici pare usor trista, atmosfera este chiar de trecere dintre apolinic inspre dionisiac intrucat monotonia si resemnarea vietii rurale (vesnicul car cu boi care strabate drumurile care par san u duca nicaieri), presupun de la sine un inceput de tristete. Exista peisaje triste, mohorate, chiar si uneori nostalgice in opera lui Grigorescu, mai ales spre sfarsitul vietii. Un asemenea tablou, infatisand un amurg intunecat in care vantul directioneaza crengile copacilor in paralel o carare ce se pierde in intunecime pe care se grabeste cu ganduri incetosate o pastorita manand oile s-a aflat in colectia George calinescu si a fost publicat de noi in revista Sarutul. Grigorescu era un prea mare artist pentru a picta numai tablouri ce sa destinda privirea in factura "pe un picior de plai , pe o gura de rai", asa cum i se cerea in numeroasele comenzi pe care le primea de la public. Pictura cercetata de noi, in care tacerea capata expresii coloristice de la verdele inchis al luncii pana la albul norilor nemiscati, predispune spre spleen daca nu vrem s-o consideram chiar o opera de evocare a nesfarsitului naturii cerului si apei, a singuratatii carului cu boi care, in acest peisaj, aproape ca nu permite privitorului sa constate daca se misca sau a intepenit pe cararea colbuita, ca intreaga natura.
Creand o astfel de atmosfera artistul isi manifesta singularitatea sensibilitatii sale, a meditatiei sale pe malul Siretului. Aceasta trecere de la apolinic la dionisiac da o mare fragezime compozitiei care devine un izvor de dor. Ne aflam deci in fata unei picturi ce marturiseste mai mult sufletul poetic al artistului decat optiunea mai bonoma a publicului.

Tehnica si cromatica peisajului la Grigorescu

Fata de analiza tehnicii si cromatici peisajului grigorescian intreprinsa de V. Ciuca, nu mai este aproape nimic de completat, incat cel mai adecvat este sa redam constatarile acestuia cum au fost formulate: << Cu latul cutitului, prin juxtapuneri mentinute in gama catifelata a unor griuri colorate, evoca spatii nesfirsite, plamadite din misterul departarilor. Alteori, in centrul unui prim-plan dens, material, implanteaza figura purtatoare de sens plastic. Grigorescu nu s-a limitat la o formula, fiecare tablou ii punea alte si alte probleme. Artistul ne ofera despre el insusi o imagine proteica. Optimismul sau funciar l-a determinat, in covarsitoarea majoritate a operei, sa surprinda tocmai aceasta insusire a poporului nostru. Nimeni altul n-a mai descifrat cu atita intelegere pofta de viata a romanului, sufletul lui deschis si blind, frumusetea tineretii si harnicia oamenilor. Deseori, prin excesive reluari, aceste teme au pierdut treptat din caldura sentimentului in favoarea pozei conveniente, decorative. Formele traiesc aievea in pinzele pictorului. >> .

<< Inzestrat cu inepuizabile resurse de colorist, pictorul a ignorat uneori linia. Contururile insa traiesc prin juxtapunerea maselor cromatice dispuse deseori in tuse viguroase, decise, cu pensula ori cutitul de paleta. Contrastele de ton care coabiteaza in spatiul acelorasi tablouri cu contrastul de tenta. In timpul manierei albe, aceste din urma oontraste sint mai evidente, desi, totul pare invaluit intr-un gri uniform, egalizator. Sa fi fost ecoul tardiv al unui precept drag lui Delacroix pe care il studiase in tinerete? "Trebuie sa schitam tabloul asa cum ar arata subiectul pe timp noros, fara soare, fara umbre distincte' notase pictorul francez in Jurnal si Grigorescu nu este departe de un asemenea mod de lucru. In plus, la el circulatia materiei cromatice, juxtapusa ori suprapusa, se realizeaza prin imprumutarea reflexelor de la o tusa la alta, de la un obiect la altul. Delimitarea planurilor, intotdeauna decisa, chiar si atunci cind perspectiva liniara este ignorata, se realizeaza prin modul de dispunere a tuselor si a valorilor. Culorile reci confera intotdeauna profunzime. Rareori pictorul pulverizeaza forma. Chiar si atunci cind nu-l intereseaza, formele au totusi compactitate. Resursele desenatorului ii confera acea spontaneitate si precizie ce-l fac sa atace direct peisajul ori portretul. Seductiile pitorescului nu l-au ocolit. Era un fel de confort spiritual, un refugiu solitar intr-o lume pe care cu siguranta o dorea mai buna. In pictura examinta de noi observam aproape toate elementele tehnicii de executie si artei cromatice, asa cum au fost stabilite mai sus. Cele trei regiuni ale peisajului (lunca, apa si cer) constituie "juxtapunerea maselor cromatice dispuse deseori in tuse viguroase". Intalnim si in aceasta pictura in corelari armonioase "contrastele de ton care coabiteaza in spatiul acelorasi tablouri cu contrastul de tenta". Artistul stiind ca, de fiecare data, "culorile reci confera intotdeauna profunzime", intalnim in peisaj o vara definita prin culori mai mult reci si sobre in care impulsul luminos este domolit, o vara care ne determina o "raceala" a sentimentului si un inceput de melancolie. "Formele au totusi compactitate" si in acest tablou : cele trei registre si regiuni ale naturii, sunt definite riguros, fiecare fiind compacta, echivalent cu o zona coloristica bine definita. "Carul cu boi", cu impletituri acoperitoare este el insusi "compact" si foarte bine definit: el se proiecteaza aproape vertical pe cele trei registre orizontale. Din acest tablou lipsesc cu totul "seductiile pitorescului", ceea ce inseamna ca este o opera de plina maturitate infaptuita intr-un moment sufletesc de insingurare.

Tema carului cu boi si mitologia boului la Grigorescu

De cate ori intalnim peisaje de Grigorescu in care apare un car de boi au mai multe, de fiecare data incercam o emotie noua si misterioasa, fiindca aceste care cu boi au fiecare o formula artistica inedita si adancesc misterul rabdarii nesfarsite cu care artistul a abordat aceasta tema. Este si cazul carului cu boi din tabloul studiat de noi care face parte din marea familie a "carelor cu boi" din peisajele lui Grigorescu, si totusi este foarte insolit, estompat aproape de existenta formelor uriase si linistite ale naturii, si totusi foarte pregnant in miscatoarea sa nemiscare sau in nemiscatoarea sa miscare. Carele cu boi ale artistului nu sunt numai simboluri ale vietii la tara, ale muncii cotidiene, ale greului poverilor si nesfarsitului ostenelilor. Ele sunt simboluri ale rotirii infinite a timpului si anotimpurilor naturii, ale legaturii sufleteshti dintre om, animal si natura, ale dainuirii finite umane si animalului ce par integrate naturii. In pictura examinata cu noi carul cu boi este perfect integrat formal si coloristic naturii, este atat de natural in mijlocul naturii, pe maulul Siretului, incat el aproape devine o umbra colorata ce se voaleaza.

Maretia, prolificitatea si limitele maestrului carelor cu boi

Demonul desavarsirii il bantuia si il chinuia atat de mult incat uneori isi distrugea propriile panze, Grigorescu termina cite cinci-sase tablouri intr-o singura zi. Pictura examinata de noi aici face parte din acest vartej de productie in serie si reluari si de aceea este nu numai insolita, dar si mai valoroasa. << Reluarea in zeci de variante a aceluiasi motiv - cum ar fi carele cu boi, taranca in peisaj, ciobanasi Era normal ca artistul dupa citeva sechite luate in fata modelului sa renunte ulterior la acesta, multumindu-se a schimba doar ordinea personajelor si, uneori, cadrul. In alte imprejurari retine doar citeva elemente caracteristice ale figurii ce urrneaza a fi plaeata intr-o ambianta anume, restul fiind pura plasmuire. In ritmul in care lucra, o asernenea situatie era inevitabila. Comenzile insistente ale unor prieteni si colectionari il determinau sa repete pina la epuizare acelasi motiv. Spontaneitatea schitei, bucuria intiiului tablou definitiv, se diminuau de la un tablou la altul. Fantezia era inlocuita de memorie. Doar capetele personajelor sint ceva mai atent pictate. In rest "non-finitul' de care faceau atata caz primii sai critici, devine aproape o regula. Nu putem uita ca tulburarile de vedere, il obligau sa renunte ia orice intense de detaliu. Formele atit de decis conturate alta data sa lungeasca excesiv, se dematerializeaza. Daca in unele tablouri ale lui Grigorescu apare "maniera " si "non-finitul", in peisajul de pe maulu Siretului se intuieste mai degraba trans-finitul, adica contopirea prin mijloacele emotionale ale peisajului, a sufletului privitorului cu infinitul atot chemator si tainic al naturii; apar in acelasi timp dezinvoltura si meditatia intr-o stare de voalata religiozitate pe malul eternei curgeri.

Grigorescu, ca orice geniu, nu era desavarsit in tot ce realiza, unele tablouri ale sale, infatisand un cer sau o campia anodine, frizau ele insasi cu anodinul. Altele idealizau la nesfarsit falsa stare paradisiaca a taranului roman, dar si in operele sale mediocre sau partial ratate, geniul sau stralucea: o conturare armonioasa, sau un joc duios si stralucitor de culori salva tabloul (desigur daca exigentele artistului nu il faceau ca sa distruga personal ceea ce considera neimplinit). Oricum, de cate ori intalnim o pictura de Grigorescu ne aflam in fata unei comori care nu numai ca a invins vitregiile timpului, dar a traversat si cenzura imanenta a artistului de vreme ce lucrarea pleca sa calatoreasca in lume. Cioflec ne semnaleaza severitatea cu care artistul isi tria opera. Nicolae Iorga gaseste in arta maestrului urmatoarele calitati definitorii: adevarul ca o identitate intre marimea sufletului sau curat si marimea curata a naturii, poezia sfioasa, nevinovata. A treia calitate a picturii lui Grigorescu decurge, dupa Iorga, tocmai din faptul ca este foarte fecund, adica bogat in sensul ca " batrinetea ii era la fel de harnica ca si anii tineretii". "Unii - scrie istoricul - pot gasi ca el a facut multe tablouri. Pentru dansul, cred ca aceasta notiune nu exista. El asculta de chemari ce nu se discutau, si aceste chemari ii vin asa cum voiesc ele. Nu se teme deci, si nu se lauda pentru imbelsugarea operei sale. la marele artist predomina noutatea creatoare fata de unele scaderi estetice generate de prolificitate, Pictura cu malul Siretului examinata de noi nu poate nu fi nici ea incadrata intr-o tehnica fixa sau intr-o maniera cromatica a artistului. Am putea chiar spune ca acest tablou prezinta o paleta coloristica unica, fiind ireductibil sau non-asimilabil in raport cu orice alt peisaj al pictorului, dar fiind perfect in coordonatele stilului acestui artist. Si in aceasta pictura, in care exista o puternica "unitate de factura", constatam cum "culoarea defineste forma si tot ea determina planul". Gama de verde din aceasta pictura si umbrele presimtite vin dintr-un tot si invaluie intr-un tot marile regiuni ale naturii, fuzioneaza planurile intr-o indefinibila, dar mult simtita armonie. Similitudinile esentiale ale peisajului infatisand maulul Siretului si carul cu boi, cu alte numeroase opera cu aceeasi tematica ale lui Grigorescu, ne conduc la concluzia fireasca ca ne aflam in fata unei opere de maturitate, a unui imn in surdina inchinat frumusetilor pamantului, apei si cerului in Moldova cu care artistul si-a contopit sufletul, a unui imn de devotiune fata de natura si vesnicia ei, asa cum poate fi intalnit numai in unele capodopere cu caracter de peisaj ale acestui artist.