Palatul Cantacuzino, Floresti, Prahova

Palatul Cantacuzino, Floresti, Prahova

Localitatea Floresti este situata in Subcarpatii Prahovei, la contactul Subcarpatilor de Curbura cu Campia inalta a Ploiestilor, la 23 km de capitala judetului Prahova si 14 km de Campina si este strabatuta de raul Prahova,. Localitatea are adanci radacini in istorie. Prin imprejurimi, arheologii au descoperit resturi de ceramica romana si monede cu chipul imparatului Traian. Exista informatii ca, inca din secolul al XV-lea, exista aici o populatie de agriculturi. In satul Calinesti, azi parte din localitate, s-a stabilit un boier cu acest nume, din partile Argesului. Dupa el s-au stramutat aici numerosi negustori care au transformat localitatea intr-un targusor. Localitatea se remarca prin monumentele sale arhitectonice, dintre care se detaseaza Palatul Micul Trianon, construtie ce impresioneaza si azi prin grandoarea si frumusetea ei. Satul Floresti a fost, timp de mai bine de doua secole, mosia familiei Cantacuzino, care a amenajat aici un imens parc, inconjurat cu ziduri de piatra ce se pastreaza si azi in mare parte. Domeniul, intins pe malul stang al Prahovei si inconjurat cu ziduri de piatra, cuprindea aproape 150 de hectare si se intindea pana la Cap Rosu, un catun asezat aproape de dealurile care urca spre Campina.

Primele constructii de pe acest frumos si vast domeniu, au fost ridicate de vornicul Grigore Cantacuzino (1800?-1849), caruia - dupa moartea tatalui sau Iordache Cantacuzino (1747-1803) - i-a revenit mosia Floresti. La inceput, vornicul a construit o biserica cu dublu hram Sfanta Treime si Nasterea Maicii Domnului (1826-1830), pictata de Gheorghe Tattarescu. In mijlocul parcului, vornicul a ridicat un conac format din mai multe pavilioane (patru la numar), pavilioane care adapostesc astazi un sanatoriu TBC. Conacul cu mici balcoane si console de lemn a gazduit importante personalitati ale epocii precum poetul Grigore Alexandrescu si Petre P. Carp. Mai tarziu, toate cladirile publice din localitate au fost proiectate potrivit arhitecturii Cantacuzinilor. (asa s-a construit noua primarie, dispensarul si scolile noi, strajuite de stalpi de piatra si fier forjat)

Numele localitatii vine de la frumosul parc dendrologic pe care l-a infiintat boierul locului, Grigore Cantacuzino. Localitatea s-a dezvoltat si s-a extins datorita exploatarii titeiului si a carbunelui si, mai tarziu, infiintarii fabricii de prelucrare a cauciucului. Dupa 1990, francezii au cumparat fabrica de anvelope, raspandind faima cauciucurilor de Floresti. Locuitorii fac parte din breasla 'cauciucarilor', a carei traditie incepe in perioada interbelica. Localitatea a fost si un punct strategic militar, aici aflandu-se o armata stabila a Domnului Tarii Romanesti si tot aici principele Alexandru Ioan Cuza a infiintat o tabara militara pentru contracararea eventualelor invazii otomane, de fapt germenele viitoarei armate nationale.

Constructia palatului de la Floresti a fost inceputa de Gheorghe Grigore Cantacuzino, (1833-1913), fiul vornicului Grigore Cantacuzino, unul dintre cei mai bogati oameni ai Romaniei de acum un secol (supranumit Nababul, datorita marii sale averi), politician influent si bogat al vremii, fost prim-ministru al tarii. Nicolae Iorga l-a numit: 'cel din urma reprezentant al boierului mare de odinioara'. Acest Cantacuzin, urmas al imparatilor bizantini si ai domnitorilor romani, avea sa devina sotul marii iubiri a lui George Enescu, cea care, dupa ce a devenit vaduva, s-a recasatorit cu marele muzician. (Din acest motiv, in casa pe care Gheorghe Grigore Cantacuzino o avea in Bucuresti, pe Calea Victoriei, functioneaza, si astazi, Muzeul National 'George Enescu'.)

In mijlocul parcului, langa cladirile vechiului conac, intr-un parc separat, Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a hotarat sa construiasca, pentru fiica (sau nepoata) sa, principesa Alice Cantacuzino, (careia poporenii din Floresti i-au spus simplu: Domnita), palatul Cantacuzino de la Floresti, o cladire impozanta cu imense coloane neoclasice care ii marcheaza fatada. Constructia palatului a inceput in anul 1907 (1911, din alte surse). Proiectul, realizat de mesteri francezi dupa planurile arhitectului Ioan D. Berindei, (acelasi arhitect care realizase, pentru Gheorghe Grigore Cantacuzino si 'casa cu lei' de pe Calea Victoriei din Bucuresti, care gazduieste azi muzeul "George Enescu"), reprezinta o sinteza a constructiilor de la Versailles - Micul si Marele Trianon. Din pricina acestei asemanarii, palatul a si fost supranumit Micul Trianon.

A fost construit in stil ecletic francez, dominand elementele rococo si neoclasice, avand trei nivele inegale (demisol, parter si etaj), iar fatada care imita pe cea de la Marele Trianon, cu zece coloane in stil neoclasic, grupate in perechi. Colonada inchide o terasa spre care raspund usile. S-au utilizat in constructia palatului materiale scumpe, intre care, pentru decoratia exterioara, piatra ceva mai pretioasa chiar decat marmura, piatra de Albesti. Ferestrele aveau ancadramente sculptate tot in piatra de Albesti, iar etajul doi se termina cu o cornisa dantelata. Deasupra intrarii holului de onoare se afla un basorelief simbolizand doi ingeri care poarta blazonul familiei. Palatul cuprindea (se spune) 365 de dormitoare (cate unul pentru fiecare zi a anului), 7 sali de bal si numeroase alte saloane fastuoase. Parterul inalt cuprindea, de fapt, 15 incaperi, intre care o mare sala de onoare de peste 70 mp. Etajul era mai scund, dar avea camere mai multe si mai mici. Parcul, in mijlocul caruia se afla, era amenajat cu apeducte, terenuri de golf, echitatie si vanatoare, precum si cu o piscina. Dorinta mosierului era sa petreaca fiecare zi a anului in alta camera, astfel incat constructia somptuasei cladiri a durat trei decenii, intre 1907 si 1938. Razboiul si criza economica au incetinit insa lucrarile de constructie, iar Nababul a murit inainte ca palatul sa fie terminat si constructia n-a mai fost niciodata finalizata, ea oprindu-se la stadiul finisajelor interioare. Cladirea nu a fost niciodata locuita, ceea ce a accelerat degradarea ei.

Palatul Nababului si-a inceput existenta cu o mare provocare: Primul Razboi Mondial. Palatul a fost pradat de nemti, zic unii, altii afirma ca datorita acestora a fost oprit jaful. Celebrul general von Paulus a fost cucerit de frumusetea si rafinamentul constructiei pe care a considerat-o o copie perfecta a palatului de la Versailles. Palatul era aproape terminat in noiembrie 1940, cand a fost lovit de devastatorul cutremur, care l-a avariat serios. Cel de al doilea razboi a determinat oprirea lucrarilor de refacere si consolidare. Daca datele din timpul Primului Razboi Mondial sunt confuze, cele din timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial sunt categorice: la sfarsitul razboiului, Armata Rosie a devastat fara mila palatul, jefuind sistematic zona, incepand din septembrie 1944: rusii au furat atunci toate obiectele de valoare, de la tablouri vechi si statuete, pana la tacamuri din argint si candelabre. Adevarata lovitura a fost data insa de reforma agrara din 1945. Aceasta a distrus mosia de la Floresti. Comunitatile din jur au inceput sa care piatra scumpa din palat, pentru a o folosi in constructiile proprii, si au furat tot ce se putea fura: caramizile din pereti, fierul din armatura zidurilor, piatra scumpa, acoperisul, ferestrele, usile, covoarele si mobila. Distrugerile si furtul au fost o stare de spirit a acelor ani, iar autoritatile nu au reactionat. Dimpotriva, au contribuit la jaf si distrugere. Guvernul Petru Groza a cazat, se spune, in palat o mare satra de tigani, care a fost sfatuita tovaraseste sa caute printre zidurile palatului materiale de constructie pentru a-si ridica niste adaposturi. Din cauza furturilor de piatra, structura de rezistenta a cladirii a fost slabita. Dincolo de adevar si fabulatie un lucru este sigur: la sfarsitul deceniului cinci din secolul trecut, palatul s-a transformat intr-o imensa latrina. In anii care au urmat, s-a luat hotararea ca aici sa functioneze sediul CAP-ului din comuna, si apoi o cazarma militara. In 1960, palatul a intrat in proprietatea autoritatilor locale. In 1965, in cladirile construite de Grigore Cantacuzino, tatal Nababului, a fost infiintat un sanatoriu TBC. Prezenta acestuia in imediata apropiere a palatului a descurajat toate intentiile de restaurare, sanatoriul transformandu-se de-a lungul anilor intr-o sperietoare pentru turisti si chiar pentru localnici, dar si pentru orice investitor strain. Unele surse medicale afirma ca bacilul TBC este in prezent infiltrat in tencuiala zidurilor si ca pamantul din parc ar trebui decopertat si inlocuit pentru a fi inlaturat temutul bacil. In 1982, planurile lui Ceausescu de refacere a palatului s-au naruit tot din cauza Sanatoriului TBC. Ceausescu, , impresionat de frumusetea constructiei si a peisajului, a vrut sa transforme intregul domeniu intr-un parc de vanatoare si sa restaureze palatul, pentru a-si face aici o resedinta, dar existenta sanatoriului l-a determinat sa se razgandeasca.

Totusi, palatul a fost inscris, in deceniul al saselea, pe lista monumentelor istorice. Dar nu s-a luat nici o decizie privind o eventuala restaurare a cladirii. Din pacate, cutremurul din 1977 a afectat si mai grav constructia. Atunci s-au daramat cosurile si au cazut si zidurile interioare.. Acel an a coincis si cu desfiintarea Directiei Monumentelor Istorice de catre regimul lui Ceausescu, acesta fiind enervat de rezistenta pe care specialistii in monumente istorice o faceau planurilor sale de demolare a unui sfert din Capitala tarii. In aceste conditii, nimeni nu a mai putut lua apararea Micului Trianon. Afectat de poluarea produsa de fabrica de negru de fum din apropiere, de furturile continue de piatra si caramizi, de filmarile realizate pentru unele filme (unul realizat de regizorul Sergiu Nicolaescu) - situatie in care palatul s-a degradat si mai tare - palatul mai are si astazi, totusi, eleganta care ne aminteste de modelul sau versaillez.

In lucrarea 'Castele, palate si conace din Romania', Narcis Dorin Ion povesteste ca bazinul din fata palatului, astazi gol, era alimentat cu apa prin conducte.

Astazi, acoperisul Palatului de la Floresti nu mai exista; zidurile interioare sunt daramate in cea mai mare parte, iar putinele caramizi, cele care nu au fost furate inca, zac imprastiate pe jos; de tamplarie sau decoratii interioare, nici nu mai poate fi vorba. Desi are interiorul complet ruinat, exteriorul se pastreaza insa intact, impresionand si azi prin dimensiunile sale impozante, prin splendida sa arhitectura, prin bogatia si frumusetea desavarsita a decoratiilor sale exterioare, precum si prin imensele coloane in stil neoclasic, ce-i marcheaza fatada.

La palat se ajunge mergand pe o straduta ingusta, care duce catre o poarta de intrare unde poarta nu mai exista. Niciun panou sau indicator nu semnaleaza prezenta in zona a palatului. Vechiul parc romantic de odinioara, decorat cu arbusti ornamentali si fantani arteziene arata astazi ca un maidan si a fost transformat in pasune comunala. Pasc aici vacile si caii locuitoriilor din zona, langa rododendroni, lastare de Tisa, eucalipt si liliac african. Pe un perete inca neprabusit al palatului, cineva a scris stangaci: 'Pericol de prabusire'. Palatul a ajuns o ruina, peste care pluteste un nor negru si greu de lehamite si nepasare. Un plan de restaurare a palatului exista inca din 1982, realizat de arhitectul restaurator Calin Hoinarescu, care sustine ca restaurarea este, inca, posibila. Dar si primaria, si Ministerul Culturii sustin ca nu au fonduri pentru a restaura palatul. Tot ce s-a facut din bugetul comunei a fost introducerea iluminatului public, pentru descurajarea hotilor. S-a spus ca se va asigura si un paznic permanent, pentru stoparea furturilor, dar acesta lipseste cu desavarsire, si in timpul zilei si in timpul noptii, cand te poti plimba nestingherit printre ruinele palatului, odata fastuos si rafinat, astazi insa lasat prada ignorantei si dispretului.

(fragment din poezia "Viata campeneasca", scrisa de Grigore Alexandrescu, in timpul petrecut in vechiul conac al familiei Cantacuzino)

"(.)

Este un camp lat, ce are
De vechi si firesti hotare
Un mal catre rasarit,
Iar catre apus o apa,
Ce saduri, gradini adapa,
Ce uda tarmul setos,
Si-n ramuri multe-mpartita
Curge mandra, linistita,
Pe patu-i cel nisipos.
Casa pe-o muche cladita

(.)

Aproape de casa-ndata,
Spre miazanoapte s-arata
O biserica smerita,
Un templu dumnezeiesc,
Unde muncitorul vine
Prinoasele sa-si inchine;
Unde ruga umilita,
Ca tamaia cea sfintita
Este la cer priimita
De parintele obstesc.
Tot catre aceasta parte,
Un sat putin insemnat
In doua randuri se-mparte,
Pe linie asezat.
Poezii si proza
In vale se vad desisuri,
Saduri, livezi, alunisuri,
Pe urma ochiul zareste
Un deal ce se prelungeste
Verde si impestritat.
Coastele-i sunt invelite
De vii, de semanaturi,
De tarine felurite,
De cranguri si de paduri.
Muntii mai in departare
Se vad ca tulbure nor;
Vara le e la picioare
Si iarna pe fruntea lor.
Iata, dupa-a mea parere,

Locul atata dorit,
Unde zile de placere,
Zile scumpe am trait.
Frumoasa singuratate,
Bunurile-adevarate
In sanul tau le-am simtit,
Pace, liniste, viata,
Toate-acolo ma-nsotea,
Si din orice dimineata
Multumirea se nastea."