Perioada Rococo

Perioada Rococo

Aceasta perioada cuprinde cele opt decenii dintre moartea lui Ludovic al IV-lea (1715) si executarea lui Ludovic al XVI-lea (1793), perioada ce ne-a dat ultimul din asa zisele "stiluri mari", atat in pictura, arhitectura si muzica, cat si in arta de a trai.

Desi rococoului nu i s-a acordat atentia cuvenita din partea istoricilor, inafara faptului de a fi fost "o periaoda de frivolitate, de farmec superficial si de extravagante" , a fost considerat una din epocile cele mai civilizate din istorie. Totodata a fost si o perioada de tranzictie, in care membrii clasei conducatoare ascultau mai tot timpul muzica lui Mozart sau Gossec si se vorbea de saracia si mizeria clasei de jos.

Unul dintre cei care au lasat o urma in arta timpului sau a fost Jean-Jacques Rousseau. Jean-Jacques Rousseau s-a nascut la Geneva, cetatea Elvetiei apusene, unde cu doua secole mai inaninte, Dr. Calvin intemeiase noul Sinon. Nascut din tata de origine franceza, de meserie ceasornicar si mama-fiica de preot protestant, Rousseau nu a fost niciodata prea sanatos.

Mizeriile in care au trait, Dr. Calvin cat si Rousseau, si-au pus amprenta diferit asupra lor: pe Calvin l-au convins ca omul este un pacatos care a inceput prost si nici nu se va mai putea indrepta, iar pe Rousseau dimpotriva: omul si-a inceput traiul intr-o stare de virtute, buna, in stransa legatura cu natura, dar incercarea sa de a se civiliza l-a dus pe calea gresita; civilizatia fiind pricina tuturor nenorocirilor noastre. Rousseau vrea sa arate tocmai calea intoarcerii la origine pe cont propriu.

Crescut la intamplare, culegand fire de invatatura de ici si colo, traind de pe o zi pe alta, a trecut prin diverse meserii: secretar, ucenic gravor, lacheu, vagabond, profesor de muzica si copist de note, preceptor, inventator al unui sistem de notatie , colaborator ocazional al vestitei Enciclopedii Franceze etc. si a sfarsit ca unul din cei mai mari scriitori care au lasat urme asupra perioadei lui Voltaire. Cateva exemple: Discurs asupra stiintelor si artelor - (1750) - (Premiul Academiei din Dijon); Discurs asupra originii si fundamentelor inegalitatii dintre oameni - (1755); mile sau despre educatie (roman pedagogic) - (1762); Muzele galante (muzica) - (1745); Visarile unui hoinar singuratic - postum (confesiuni) - (1782).

O revolutie in felul de a simti se poate vedea si in gravurile si picturile epocii.

Pictura a jucat un rol fundamental in transmiterea valorilor care sunt pretuite de societatea acelor timpuri, in care frumusetea temelor galante ascundea uneori o neliniste profunda. In opera lui Antoine Watteau (1684- 1721) se simtea influenta lui Rubens, dizolvata intr-o nostalgie ce nu-si gasea linistea si se traducea prin peisaje in care personajele se scaldau intr-o dulce penumbra aurita. Tablourile sale, precum "Imbarcarea pentru Cythera" sau "Campiile Elysee", exprimau dezamagirea care se ascundea in spatele bucuriei de a trai- uneori in mod superficial -si care marca acei ani. Alte lucrari de ale sale:"Pierrot"(/Gilles)....

Francois Boucher (1703- 1770) incarna cu mai multa franchete, frivolitatea rococoului in capriciile galante precum : portretele "Madame de Pompadour", "Anotimpurile" sau "Parcul cu cerbi". Desi Jean Honore Fragonard reda cu o expresie mai viguroasa aceleasi stari de spirit in"Femei la scaldat" sau "Leaganul".

Sculptura din aceasta perioada a fost exprimata prin aparitia unor noi motive, precum busturile a unor femei surazatoare si cochete. Etienne Maurice Falconet (1716 -1791) a fost considerat unul dintre cei mai reprezentativi sculptori ai perioadei rococo, care detinea el insusi o fabrica de portelanuri la Sevres. Tema iubirii si fericirii a fost reflectata in sculpura prin linii curbe, asimetrie si elemente din natura.

Sculptorul Bouchardon (1698- 1762) exprima si el foarte bine caracterul rococo in "fantana Anotimpurilor" si elegantul "Amor cioplindu-si arcul din maciuca lui Hercule".

Muzica nu s-a putut schimba prea usor datorita faptului ca avea nevoie de mai mult timp pentru a pune bazele unui nou gen. Noii compozitori, ca Rameau, Leclair sau Daquin nu s-au indeparteat prea mult de contemporanii stilului lui Lulli.Doar Pictorii si gravorii au reusit sa creeze o arta noua, numita arta rococo.

O noua modalitate de exprimare foarte potrivita cu genul era pastelul. Pastelul in momentul aparitiei a fost numit "creion"-desi nu era, caci in realitate era o vopsea in stare aproape pura care nu tinea mult si se stergea usor. Rolul acestuia statea tocmai in farmecul coloritului, care a ajuns sa fie la loc de cinste doar in a doua jumatate a secolului al XVIII-lea.

Pentru a putea fi apreciat cum se cuvine rococoul nu trebuie judecat dupa picturile si arhitectura de atunci, ci dupa decoratiunile interioare ale caselor, caci cuvantul rococo sugereaza el insusi ceva mic si intim. Un gust nou pentru motivul decorativ "rocaille" =imitatia grotelor, a cochiliilor, a concretiunilor, aparut in Franta. La inceput cuvantul rococo era folosit de francezi la gradinile incantatoare, impodobite cu carari din pietris care inlocuiau vechile parcuri de tip Versailles.

Deodata toata generatia veche de arhitecti ca Tessin-ii (care au construit intre 1700- 1760 uriasul palat regal de la Stockholm), a disparut si a fost inlocuita de o alta cu o mentalitate noua. Pentru noua generatie o casa nu mai inseamna o fatada uriasa destinata sa impresioneze lumea, ci un ansamblu de camere in care omul poate sa se simta bina si sa duca o viata placuta si interesanta.

Astfel, se pune accentual pe creearea unei atmosphere intime, toata atentia concentrandu-se asupra amanuntelor de interior: decorarea peretilor, intrebuintarea oglinzilor, servicii de portelan de la manufacturile din Vincennes, Saint- Claud, Sevres, Meissen, Viena, Frankenthal, la concurentele lor engleze: de la Chelsea, Derby, Bristol, Plymouth si Straffordshire, patria lui Wedgwood.

Apoi s-a trecut la argintarie si cafetiere- deoarece cafeaua cucerise lumea, la candelabre si sfesnice- pentru ca oamenii erau sociabili si le placeau sa petreaca o seara fericita privind gravurile polonezului Daniel Chodowiecki sau ale engelzului Hogarth.

Tesaturile de satin, de matase si de bumbac intrau si ele in stilul rococoului, la fel cum stofele groase de lana si brocardurile grele erau predominante in baroc. Rococoul era dominat de farmec si naturalete.

Se poate spune ca perioada rococo a ajuns la perfectiune datorita faptului ca toate artele au contribuit la ea.

Insa acesti oameni ai lumi rococo au nesocotit principiile elementare ale economiei: nici o societate nu poate supravietui cand e bogata in proportie de unu la zece si saraca in proportie de noua la zece. Aceleasi idealuri de libertate, egalitate si fraternitate ale claselor de jos au dus la prabusirea perioadei rococoului, odata cu declaratia drepturilor omului.

In restul Europei

Daca in Franta arhitectura rococo nu depaseste deloc spatiile interioare, "ducatul de Lorena" face exceptie. La fel si "piata Carrière", la Nancy, pe care ducele Stanislas a comandat-o lui Emmanuel Here (1705-1763), si care este modelul francez al stilului aplicat la urbanism.

In arhitectura cladirile in stil rococo erau cu mult mai numeroase in alte tari decat in Franta, societate prea dominate de stilul Versailles-ului. In Austria, imparatul era atat de bogat incat putea eclipsa cu usurinta splendorile de la Versailles. Astfel in cativa ani, arhitectul italian Niccolo Pocassi a construit planurile palatului de Schonbrunn chiar mai mari decat cele ale Versailles-ului, ce numara 1441 de apartamente si 139 de bucatari. Pana si biserica acestei tari a imprumutat din stilul rococo: luxul, veselia picturilor si decoratiunilor, au fost abordate in toata Valea Dunarii, de laManastirea Benedicta din Melk, pana la Biserica Sfantului Ioan din Munchen, ridicata de fratii Avram.

In tarile germanice, rococoul se intalnetste in Palatul Sans-Souci de la Postdam, construit dupa planurile lui Frederic cel Mare, precum si in alte numeroase edificii: "Belvedere" din Viena(1720) sau "Zwinger" (1711) din Dresda de Matthaus Daniel Poppelman, diverse palalte: "Amalienburg" din Copenhaga de Francois de Cuvilles, sau "Resedinta printului- episcop la Wurzburg" de Balthasar Neumann (1689 -1753). Celui din urma i s-a datorat cele mai importante biserici, construite sau restaurate, in interiorul carora rococoul produce cele mai expresive lucrari ale sale, in decoratiuni ce sugereaza ambianta optima si festiva prin albul si aurul care predomina si creeaza o imagine abstracta. De exemplu bisericile din Weingarten de Quirin Asam, cea din Ottobeuren de Johann Fischer.

Ca si in cazul barocului, rococoul a gasit un ecou si in Suedia, unde se reflecta in decoratia interioara a catorva palate, in timp ce in Anglia      isi gaseste aplicatia in domenii strict legate de arta decorativa, cum sunt mobilierul si portelanurile. In crearea pieselor de mobilier Thomas Chippendale (1718- 1779), da numele unui stil numit "Chippendale".

Tot in Anglia isi face aparitia una din cele mai interesante scoli de pictura ce poarta amprenta influentei lui Watteau si Fragonard, unde se dezvolta in special o remarcabila arta a portretului. Portretele exprima o eleganta calma si lipsita de afectare ce ating apogeul cu opera lui Thomas Gainsborough ("Doamna Siddons" sau "Lady Howe").

In Italia, exprimarea prea excesiva a barocului face dificila rapandirea rococoului. Totusi sculptura poate fi introdusa in noua viziune de Filippo Valle, in lucrarea "Buna Vestire" din Biserica San Ignazio din Roma. Pictura prin sensibilitatea unor venetieni, cum sunt Francesco Guardi (1712- 1793), Giambattista Tiepolo sau Antonio Canal (zis Canaletto). Se regaseste si in decoratiile de interioare, ce apar in palatele Turin si Caserta din Napoli, precum si prin portelan folosit pentru detaliile unor pereti, evocand sugestiv interioarele chinezesti.

In extrema occidentala a Europei, Peninsula Iberica, rococo are un suflu impregnat de plastica baroca. Spectaculosul retablu in marmura roz si alba de la "catedrala din Toledo", de Narciso Tome, sau "Palatul marchizului Dos Aguas" din Valencia, de Rovira si Vergara.

Adus de portughezi rococoul se raspandeste si in Brazilia, in special in statul Minas Gerais, prin fascinante creatii precum "Biserica Sao Francisco", de Antonio Francisco Lisboa (zis si "micul infirn").