Aparitia presei

Aparitia presei

Se pare ca in secolul al XVIII-lea, datorita publicistului Burke, se naste ideea ca presa reprezinta cea de-a patra putere.     

Dar pana la realizarea acestei constientizari, de-a lungul secolelor al XVII-lea si al XVIII-lea s-au petrecut multe si decisive evenimente.

Este un adevar pe care nimeni nu-l mai pune la indoiala: inceputul presei in sensul modern acceptat este legat de aparitia tiparului.

G. Weill si H. Berr o afirma: "L'invention de l'impremerie qui a rendru le journal possible". Si E. Dubief spune acelasi lucru: "c'est l'imprimerie qui, au vrai sens du mot, a fait le journalisme" [1].

Dar, pe de-o parte, germenii "etait dans l'air", iar pe de alta parte procesul va mai dura.

Conditiile politice si economice, starea de spirit, avantul umanismului, miscarea Reformei, ca si toate acumularile, despre care am mai avut prilejul sa vorbim, se vor intalni fericit in revolutia tehnica impusa de aparitia tiparului. Toate acestea vor asigura jurnalului periodicitate, aparitia cotidiana, tirajele, difuzarea etc. adica factorii definitorii pentru ideea de presa moderna.

Indiscutabil, inventarea tipografiei cu litere mobile si de metal, cu agregatele tehnologiei tiparirii reprezinta o veritabila revolutie.

Tiparul cu litere mobile isi gaseste originea in China inca din secolul al XI-lea. In recenta carte a lui Jean-Noel Jeanneney, citata si de noi, dar si in Universul cartilor de Albert Flocon (1976) sau in Tiparul de Horia Matei (1964)[2] putem gasi intreaga istorie a fenomenului. Este cert ca folosirea literelor mobile din lut ars, lemn si apoi din metal s-a raspandit in Japonia sau Corea.

Dar pentru Europa a trebuit sa treaca mai multe secole. Abia intre 1438 - 1450, Johan Genfleisch Gutenberg reuseste sa realizeze la Strasbourg si Mainz tiparul cu litere mobile, metalice, izolate in matrite. Depasirea copierii de manuscrise sau imprimarea tabelara si asigurarea unor tipariri rapide si intr-un numar tot mai mare de exemplare au insemnat evenimente exceptionale. (Dupa cum arata Elisabeth Geck[3], abia in 1884 Ottmar Mergenthaler va inventa linotipul - ziarul New York Tribune va folosi primul aceasta tehnica de cules, iar abia in 1946 se va inventa culegerea prin fotografiere).

Si totusi imprimeria a mai avut nevoie de timp pentru a patrunde in domeniul public. Presa moderna avea sa mai astepte.

Era necesar sa se realizeze, pe scara industriala, suportul si hartia adecvata tiparului. Intr-un mai vechi volum al lui Aurel Dimboiu[4] sau in cel ingrijit de Giovanni Giovannini se regaseste intreaga istorie a hartiei, de la inventia chinezului Tai Lun din secolul I d. H. pana la patrunderea ei in Europa (secolul al XI-lea) si mai ales la marile ateliere din Italia si Germania (secolul al XIV-lea). Cresterea productiei si scaderea pretului s-au intalnit fericit cu imprimeria.

In aceeasi masura era necesara si realizarea unei alte cerinte, cerneala tipografica care sa corespunda literelor de plumb. Si tot Gutenberg si colaboratorii lui vor rezolva aceasta nevoie.

Si se mai impunea depasirea unui alt obstacol: difuzarea.

In acest sens destinul presei se leaga de cel al institutiei postale. De la mesagerii particulari, la curieri ai marilor orase (se citeaza cazul Venetiei), dar si prin companii comerciale se ajunge, spre mijlocul secolului al XV-lea, la o anume organizare de stat. (in Franta si Anglia - prin 1444, in Germania - dupa 1504); C-tin Antip citeza ca in Germania, prin gestul imparatului de a da postei in antrepriza lui Johann von Taxis,se va crea un veritabil monopol ce va dura secole.[6]

Apelarea la posta a fost, pentru atelierele tipografice, solutia optima. De altfel avantajele au fost reciproce. Si colaborarea, cu forme conventionale, s-a intins pe secole si a servit la realizarea procesului de difuzare si la indeplinirea unei conditii importante pentru statutul presei moderne: periodicitatea.

Asemenea factori stau la baza presei. Cand a aparut primul ziar? Cui ii revine prioritatea? Fara a intra in prea multe amanunte, istoria fiind deosebit de bogata in date si "surprize", amintim falsul lui George Chalmers care, aratand ca a descoperit la British Museum un "English Mercurial" din 1588, propunea un pionierat englez. La 15 ani de la marturia acestuia (1839), M. Watts a demonstrat ca totul a fost o mistificare din secolul al XVIII-lea. Si sa mai dam un exemplu ce atesta orgoliul in acest domeniu. In "Le journalism a Troyes", Emile Socard avanseaza idea ca aici, la Troyes, prin 1595/6 s-ar fi creat primul ziar.

Cercetarea a impus insa data de 17 mai 1605 , moment in care tipograful Abraham Verhoeve , la Anvers, publica jurnalul saptamanal "Nieuwe Antwersche Tijdinghe", cu numerotare si date de aparitie. Exista documente pastrate la Biblioteca regala din Bruxelles. Dubief exclama: "Voila le vrai journal cree". Din acest moment ideea este lansata si va face "turul Europei".

In 1609, Johann Carolus din Strasbourg scoate primul periodic german: Relation. In acest periodic apar stiri cu "relatari importante si memorabile" cu evenimente din Germania, Franta, Italia, Scotia, Anglia, Spania, Polonia etc., dar si din Transilvania, Moldova sau Walahia.

Printr-o enumerare, evident incompleta, putem evidentia evolutia fenomenului. Hamburg (1616), Berlin (1617 - gazeta periodica scoasa de Christoph Frieschmann, "Frieschmann Zeitung", dupa cum retine si C-tin Antip[7], va rezista pana in 1934 sub numele Vossische Zeitung), Londra (1622), Paris (1631 - fiind vorba de celebra "La Gazette" scrisa de nu mai putin celebrul Theophraste Renaudot, despre care vom mai vorbi), Florenta (1636), Roma (1670), Stockolm (1675), Madrid (1681), Cracovia (1681), Petersburg (1703), Viena (1703), Timisoara (1771 - "Temesvarer Nachrichten) etc.

Fenomenul depaseste Europa. El poate fi urmarit in America, in America de Sud sau in Asia.

In America este citata o tentativa dupa modelul englez, prin 1690. Este vorba de "The Publik Occurences", programata cu aparitie lunara, care va fi interzisa dupa primul numar. Apoi alte incercari: in 1721 James Franklin, tipograf, scoate la Boston "New England Courant" - care intra rapid in conflict cu autoritatile, ajungandu-se la condamnare, interzicere si impunerea cenzurii; in 1726, Benjamin Franklin realizeaza o publicatie , Pennsylvania Gazette, socotita "primul ziar american original"; opt ani mai tarziu apare saptamanalul "New York Weekly Journal".

Pentru America de Sud este mentionata tot perioada 1621 - 1720, cu trimiteri la Lima si la familia de tipografi Contreras.

Vechile buletine chinezesti se vor transforma si ele. Se ajunge la o tiparitura tabelara intre 1710 - 1741, iar in secolul al XVIII-lea este amintita o publicatie oficiala "King Bao", cunoscuta si in Europa, citata fiind si de Voltaire, publicatie care a dainuit pana in secolul XX.

Si exemplele pot continua.

Chiar daca tinuta era modesta, cu opt pagini[8], cules doar pe o coloana sau doua, periodicul devine o realitate. Trasaturile de baza ale presei se cristalizeaza, evantaiul de "genuri publicistice" se largeste si, ceea ce nu este deloc lipsit de importanta, se afirma si se consolideaza o noua profesie, cea de gazetar.

In aceeasi masura, se mai produce un fenomen interesant: diversificarea. Publicatii orientate spre stiinta, economie, literatura sau de factura umoristica incep sa apara din a doua jumatate a secolului al XVIII-lea si inceputurile secolului urmator.

Este citat cu precadere "Journal de Savants" (1665), sub patronajul lui Colbert, tradus in Germania si devenit model pentru "Philosophical Transactions" publicat de Societatea Regala din Londra. Voltaire il considera "le pere de tous les ouvrages de ce genne". Tot dupa modelul lui se vor naste "Journal de Medicine", "Journal de Commerce", "Le Nouvelliste de Parnasse", La Gazette Litteraire de l'Europe" etc.

Ziarul "La Muse historique" scos de Jean Loret (1652 - 1665) este un saptamanal versificat iar "Le Mercure galant" (1629), fondat de Donneau de Vise (scriitor cunoscut)- isi dezvaluie o vadita programare politica si literara, pregatind viitoarele jurnale bulevardiere. (In treacat amintim ca in primul numar este cuprinsa si o analiza a lui Tartuffe).

Publicatiei lui Jean Loret i se acorda - ca prioritate - gestul "dezmintirii"[9]. Dar numele lui trebuie sa fie retinut si pentru "Gazette burlesque" (1652), cu o aparitie regulata - sambata, "tous les samedis", model pentru alte aparitii, cum ar fi, intre 1672 - 1678, "Letters en vers et en prose" legat de numele lui Lagrette de Mayoles, in care, in pagina a doua, aparea un mic roman epistolar, ce se continua numar de numar, anuntandu-se romanul foileton de mai tarziu.

Amintim si gestul poetului Francois Colletel, laudat de Boileau, care doreste sa devina si gazetar si fondeaza "Le journal de Paris" (1676), publicatie ce urma sa cuprinda "ce qui se passe de plus memoriable pour la curiosite et avantage du public". Prin anunturi pe prima pagina, inainte de titluri, ne trimite la gesturile publicitare de mai tarziu, dar efortul lui nu va rezista si ziarul va fi suprimat.

Tot secolului al XVIII-lea ii revine meritul de a fi produs si cotidianul. Primul a fost, dupa cei mai multi dintre cercetatori, "Einkommende zeitung". Acesta apare la 1 iulie 1650, la Leipzig, si i se datoreaza tipografului Timotheus Ritzsch. Publicatia apare de 6 ori pe saptamana.

Ideea nu se impune inca chiar daca necesitatea era resimtita. Pentru secolul al XVII-lea ramane caracteristic saptamanalul. Abia in secolul urmator formula de cotidian va birui si va cuceri Europa. Iar primul cotidian de seara, "The Star", apare la Londra, abia in 1788.

Un caz aparte il formeaza aparitia in Franta in 1631 a unei publicatii care a avut un ecou iesit din comun. Este vorba de "la Gazette", saptamanal ce s-a datorat lui Theophraste Renaudot, indiscutabil unul dintre cei mai importanti ctitori ai presei moderne.

O monografie din 1929 ni-l prezinta pe medicul Renaudot (1586 - 1683) ca pe un om plin de farmec, ingenios - "un Figaro inainte de Beaumarchais"[10], cu vederi inaintate, spirit pozitiv si novator, abil in stabilirea unor relatii.

Pornind de la un proiect mai vechi, el organizeaza la Paris un "Birou de adrese si intermedieri" denumit "Au Grand Coq", care devine instrument de publicitate, care intermediaza intre ofertant si solicitant, transformandu-se in Birou de plasari si comisioane. Adauga o foie volanta "Feuille du Bureau d'adresse", apoi un dispensar si chiar o banca populara.

Succesul este iesit din comun, producand cantece, poezii si chiar spectacole , "centrul" construit de Renaudot se constituie intr-un veritabil forum de viata culturala si stiintifica, intalnirile de luni marcand viata intelectuala a Parisului.

Se anunta aparitia revistei, al carui prim numar devine realitate la sfarsitul lunii mai 1631, cu sprijinul lui Richelieu. In sase luni cele patru pagini in-quarto, fara titluri, stirile fiind marcate prin loc si data (de exemplu: Venetia, 2 mai; Viena 3 mai etc.), se dubleaza. Se adauga numere extraordinare, suplimente lunare, colectii anuale, se largeste baza de informatii si aria de difuzare.

Toti cercetatorii fac apel la textul prefetei semnata de Renaudot la colectia pe 1631, identificand aici cateva idei care se vor regasi de-a lungul timpului. Retin urmatoarea declaratie: "intr-un singur domeniu nu voi ceda in fata nimanui, in cautarea adevarului", desi el se apara pentru eventuale "zvonuri false", aducand ca argument greutatile pe care le intampina.

In scrisoarea catre rege, la sfarsitul aceluiasi an 1631, el isi justifica gestul apeland la nevoile istoriei, la nevoia de "nouvantes", la orgoliu, in raport cu vecinii, la trebuinta de a sprijini memoria oamenilor care "est trop debile" [11].

Succesul actiunii lui Renaudot este foarte mare. Colaboratori de prestigiu il sustin. Aceasta nu-l va scuti de momente grele, de atacuri, invidie, denigrari. El va muri la 25 octombrie 1653, va lasa o dinastie, caci copiii si nepotii sai vor duce mai departe publicatia, care va rezista sub diferite titluri (ultimul fiind "La Gazette de France") pana in secolul XX.

Nu prima, dar cu siguranta cu ecoul cel mai mare, "La Gazette" afirma atributele de esenta ale presei moderne: profesionalism, responsabilitate, legarea stricta de actualitate, grija pentru tinuta redactarii, respectarea ritmului de aparitie etc.

Despre ea va vorbi Moliere in "Mizantropul" sau Boileau in "Satire". Despre ea vorbeste o stampa alegorica existenta la Biblioteca Nationala, in care Renaudot sta la masa, asemenea unui grefier intr-o sala de tribunal, "La Gazette", intr-o rochie alba cu broderii din ochi, limbi si urechi, se afla pe o estrada, avand alaturi adevarul si in spate minciuna dezvaluita.

De altfel este cunoscuta afirmatia lui Renaudot: "istoria este obligata sa spuna adevarul; gazeta face suficient daca impiedica minciuna" [12].

Unul dintre catrenele ce insotesc prezentarea gazetei mi se pare revelator:

"Mille peuples divers parlent de mon merite

Je cours dans tous les lieux de ce vaste univers;

Mon sceptre fait regner et la prose et les vers

Et pour mon trone seul la terre este trop petite"

Ce s-a intamplat cu presa dupa 1631 si in special in secolul al XVIII-lea, cand dezvoltarea ei capata un ritm si o forta extraordinara, parca ar confirma ca "pamantul este prea mic"!

In conditiile secolului al XVII-lea, cand aparitiile se inmultesc, cand tirajele cresc de peste 4 ori (La Gazette ajunge de la 300 de exemplare la 1.200), presa se afirma ca o forta de care nu se poate face abstractie, veritabila arma prin forta ei de influenta.

Este ceea ce "il va speria" pe Balzac, care va scrie in 1840 "daca presa nu ar exista, ea nu ar trebui inventata". Ceea ce nu il va impiedica sa scrie o istorie a presei, sa practice jurnalismul, si sa realizeze atatea figuri de gazetari.

Fara a putea generaliza, trebuie sa acceptam si noi ca raportul dintre presa de vocatie, prin care se realizeaza procesul comunicational, in cele mai variate domenii, si presa afacere, cu o dominanta lucrativa, este in favoarea primei dimensiuni.

Oricum, secolul face pasul spre marele spectacol al presei. Urmarind fenomenul, Jean-Noel Jeanneney [13] identifica trei atitudini care i se par definitorii: modestia, nelinistea permanenta si critica constructiva.

In prelungirea mai vechiului conflict cu puterea, cu autoritatea, care simtea nevoia de a controla, nu odata opresiv, presa, secolul al XVII-lea aduce noi dovezi, de o inalta demnitate, ale luptei pentru libertatea cuvantului scris.

Georges Weill citeaza declaratia lui Gedeon Flournois, un protestant de la sfarsitul domniei lui Ludovic al XIV-lea: "Domnilor imputerniciti ai Maiestatii Sale pentru cercetarea cartilor aparute, cu cat va veti incapatana mai mult sa impiedicati intrarea in Franta a cartilor bune si a ziarelor bune, cu cat veti fi mai severi in aceasta privinta cu atat ii veti indemna pe francezi sa le vada, sa le aduca in tara - indiferent de pericole si oricat i-ar costa - si sa le citeasca plini de curiozitate, caci asa este natura omului: dispretuieste ceea ce-i este permis si alearga dupa ceea ce i se interzice" [14].

Este surprinsa aici o relatie care va consemna momente de maxima tensiune, cu succese de-o parte sau de alta.

Se cunosc reactii oriunde fenomenul devenise realitate. In Germania, in Franta (vezi gestul lui Richelieu din 1626 prin care era condamnat oricine publica stiri necenzurate), la Geneva (in 1682 se interzice circulatia de Nouvellari tiparite) sau in Imperiul otoman (era interzis cuvantul "gazeta") si exemplele din secolul al XVII-lea pot continua.

In acelasi timp se constituie o atitudine tot mai ferma si tot mai curajoasa in favoarea presei, caci din aceste inceputuri ale presei, cu ezitari si cautari, incep marile batalii pentru libertate.

Anglia ofera, in acest sens, un exemplu. Poate expresia cea mai inalta o constituie "Areopagitica" lui John Milton, text scris in 1644. Deschiderea este mult mai larga, vizand tiparirea cartilor in general, dar ea cuprinde, ceea ce a fost clar de la inceput, si presa, subtitlul fiind "In apararea libertatii de a publica fara autorizatie": "cine ucide un om, ucide o fiinta rationala , dar cine ucide o carte buna, ucide insasi ratiunea Trebuie sa avem grija sa nu prigonim stradania vie a oamenilor care urmaresc binele obstesc, sa nu prapadim viata omeneasca, pastrata si inmagazinata in carti" [15], iata cuvinte care vorbesc de la sine.

In conditiile in care in multe tari forta controlului era tot mai mare, in Olanda se gasea un spatiu mult mai relaxat, din acest punct de vedere, cu atat mai mult cu cat aici se gaseau si tipografi foarte buni. Este citata, dupa Georges Weill, o scrisoare a ambasadorului Pomponne catre Ludovic al XIV-lea in care se spunea: "oamenii s-ar lipsi de orice lucru in afara de ziare" [16].

In ceea ce priveste proiectia literara a momentului, este amintita piesa lui Ben Jonson, "Pravalia de stiri" (1626), o prima tratare critica la adresa ziaristilor lipsiti de scrupule, victime ale unor forme de coruptie care isi fac loc inca din aceste etape de inceput ale presei. Sa retinem ca o data cu integul proces de nastere si afirmare a presei, cu merite esentiale pentru cultura si civilizatie, presa isi produce si virusii care, in diferite forme, si in diferite momente, si cu intensitati diferite, isi vor semna prezenta. Pe de alta parte, se pare ca acum se naste si ideea de publicitate, ceea ce presupune o crestere a interesului economic, desi initial acest sens nu e inca dominant. Pentru o discutie privind aparitia reclamei se poate metiona si nota din Eseurile lui Montaigne, Cartea I, cap, 34, care aminteste, "un proiect publicitar al tatalui sau".

Comentand aceasta prezenta, Henri Mattelart retine ca "pentru Montaigne, l'advertissement, anuntul inserat intr-un ziar , vizeaza un rol social si se inscrie in prelungirea operelor de caritate. Inspirandu-se atat din institutia religioasa cat si din mecenat, publicitatea se doreste un fel de serviciu public".

In Anglia se infiinteza Offices Of Inteligence si apoi, in secolul urmator ( mai exact in 1729) agentia de publicitate patrunde in America prin Benjamin Franklin cu Pennsylvania Gazette[17].

In timpul revolutiei sau al razboiului civil si dupa aceea, presa - "Diurnall Occurances in Pariament", "Mercurius Britannicus" etc. - a fost profund implicata, de altfel, epoca nascand si pe cel care a fost socotit "primul mare ziarist englez (Samuel Pecke). Se va desfiinta vechea cenzura si "Camera instelata", dar se va constitui o noua cenzura. Cromwell va suprima marea majoritate a ziarelor, cu doua exceptii. In 1662, prin "Licensing Act" , sub Carol al II-lea, se introduce - cu acoperire juridica - cenzura preventiva care va rezista pana in 1695, dupa o lupta din care nu poate lipsi si evocarea numelui lui John Locke. Dar conflictul nu se va inchide. El va continua si in secolul al XVIII-lea, angajandu-i si pe Swift sau Defoe, ultimul ajungand la stalpul infamiei in 1703 (pedeapsa care, de altfel, s-a transformat in triumf) si pe unul din marii ziaristi ai epocii - John Wilkes, celebrul autor al pamfletelor retinute sub numele de "Scrisorile lui Junius". In legatura cu ultimul nume este de mentionat ca in 1763 condamnarea duce la incercarea de a arde toate exemplarele nr. 45, tentativa esuata datorita reactiei multimii. Wilkes va fi obligat sa traverseze apoi 4 ani de exil in Franta.

De-abia la sfarsitul secolului al XVIII-lea, dupa caderea Bastiliei, prin "Declaratia drepturilor omului" (26 august 1789), se formuleaza explicit dreptul la libertatea presei. In articolul al XI-lea se spune: "Libera comunicare a gandirii si a opiniilor este unul dintre drepturile cele mai pretioase ale omului; fiecare cetatean poate deci sa vorbeasca, sa scrie, sa tipareasca in mod liber, purtand raspunderea daca abuzeaza de aceasta libertate, in cazurile determinate de lege"[18].

Evident ca trecerea de la un secol la altul nu reprezinta un criteriu care sa defineasca anumite momente din procesul de constituire al presei moderne.

De asemenea, procesul prezinta serioase diferente de la o tara la alta, in functie de dezvoltarea politica, economica, sociala si culturala a tarilor respective.

Sunt cateva aspecte pe care "calatoria" propusa considera ca trebuie sa le mai retina.

Pentru inceputul secolului al XVIII-lea ceea ce se petrecea in Anglia mi se pare cu atat mai important cu cat se inscrie problematicii dialogului nostru.

Doi jurnalisti, dar si scriitori, Richard Steele si Joseph Addison, dupa experienta cu ziarul "Tatler" (Flecarul) din 1709, scot in 1711 "The Spectator" (Spectatorul). Aceasta publicatie, care atinge un tiraj de peste 3.000 de exemplare, cu totul remarcabil pentru acel timp,a fost retinuta ca una dintre cele mai importante manifestari ale presei in acel secol, determinand rapid "imitatii" nu doar in Anglia, dar si pe continent.

Este imaginat un club la Londra la care se aduna diferite personalitati pentru a discuta despre poetica, cultura, literatura etc. Personajul cel mai interesant este Sir Roger de Coverley, cel care va deveni un veritabil arhetip. Acesta va reprezenta un ideal uman in care se echilibreaza chibzuinta, observatia, temperanta, ironia blajina, stabilitatea si el va marca intreaga dezvoltare a prozei englezesti de-a lungul secolului. Un procedeu literar, cu mare rezonanta, se naste in campul presei.

Pe de alta parte, amandoi ziaristii citati sunt retinuti atat de istoria presei, prin aceste publicatii si prin altele pe care le vor mai scoate, cat si de istoria literaturii.     

Mentionez cum isi apreciaza Addison propria contributie: "Ambitia mea va fi sa se spuna despre mine ca am scos filozofia din cabinetele de studii si din biblioteci, din scoli si din colegii, si ca am adus-o in cluburi si in salvane, la mesele de ceai si in cafenele "[19].

Si tot prin utilizarea unor decupaje, mai retinem un eveniment din acelasi secol in Anglia. Daca am amintit un fapt al inceputului de veac, de data aceasta desprindem unul de sfarsit de veac. Este vorba despre aparitia ziarului care se va bucura de cel mai mare succes de-a lungul timpului, de la primul numar - 1 ianuarie 1788 - pana astazi: "Times".

John Walter, om de afaceri, negustor de carbune, creaza initial "Daily Universal Register" (1785), ziar care va deveni, in 1788, "Times".

El va ajunge emblematic pentru presa moderna. J. N. Jeanneney citeaza urmatoarea caracterizare concludenta: "Daca ar fi sa transmit generatiilor viitoare o dovada a civilizatiei engleze din secolul al XIX-lea, nu as alege nici docurile, nici caile noastre ferate, nici edificiile noastre publice, nici macar magnificul Parlament. Mi-ar fi de ajuns, pentru a da aceasta dovada, un simplu numar al ziarului Times"[20]

In Franta, pentru a mai pune in discutie o evolutie, procesul de diversificare al presei se extinde. 1751 Jurnal economique, 1759 La Feuille necessaire, 1765 Les Ephemerides du Cetoyen, 1762 L'observateur des spectacles, 1770 Le Nouveau spectateur care va deveni Journal des theatres, la care se va referi Voltaire, 1777 primul cotidian Le journal de Paris, 1778 Journale general de France etc., acestea sunt doar cateva exemple.

Momentul revolutiei franceze va insemna insa o adevarata explozie - si cantitativa si calitativa - a presei.

Polarizata, presa insasi ofera o imagine a luptei. De-o parte: Revolutions de Paris, Revolutions de France et de Brabant, L'Ami du peuple, etc., iar de cealalta parte L'Ami du roi, Le petite Gautier sau Le journal politique national etc.

In buna traditie a secolului apar si publicatii fara autorizatie, cum ar fi Les Etats Generaux, unde Mirabeau scria "Constitutie, Patrie, Libertate, Adevar - iata idolii nostri" sau Le Patriot Francais.

Este vorba despre acelasi Mirabeau care va relua - dupa 150 de ani - ideile lui Milton despre libertatea presei. Spune el: "libertatea presei a dat Angliei aceasta prosperitate care uimeste astazi . luati-i Angliei pretioasa libertate de care se bucura si curand aceasta natiune infloritoare nu va mai fi decat un obiect de mila"[21] .

Un fenomen particular, vizibil de-a lungul secolului, este retinut de Jean Noel Jeanneney sub formula "conflictului dintre filosofi si ziaristi", preluand, dupa cum singur aminteste, o idee din "Istoria" lui Weill.

Sunt cunoscute reactiile lui Jean-Jacques Rousseau, Voltaire, Diderot sau Montesquieu. Ultimul spunea in Scrisorile persane: "Exista un soi de tiparituri pe care nu il cunoastem in Persia, dar care imi pare aici foarte la moda: ziarele. Citindu-le, mintile incete se simt flatate". Diderot scria in Enciclopedie: "Toate aceste hartii sunt hrana ignorantilor, sursa celor care vor sa vorbeasca si sa judece fara sa citeasca, plaga si dezgustul celor care muncesc". Pentru Rousseau raspunsul la intrebarea "Qu'est-ce qu'un livre periodique?" i se impune simplu: "Un auvrage ephemere sans merite et sans utilite"[22].

O atitudine asemanatoare vom intalni si la Voltaire. Cel care va saluta Journal des Theatres recomandand impartialitate si care considera ca autorii au "si stiinta si forta" pentru a-si atinge scopul, prevazandu-le un viitor durabil, cel care se va bate pentru libertatea cuvantului si care va folosi, el insusi, presa, va considera ca un "flagel" faptul ca "fiecare scolar, la iesirea din colegiu, fara a fi in stare sa scrie zece pagini despre un subiect de literatura sau filosofie, se crede in stare de a anunta, prin subscriptie, jurnalul sau unde vine sa judece in forta pe cei mai mari scriitori si pe cei mai buni filosofi"[23]

Momentul este deosebit de interesant. El atesta o stare de spirit in care elita sociala si intelectuala nu imbratiseaza inca, in Franta, si nu numai, ziarul si ziaristul. Nu va mai trece mult si drumurile se vor intalni, ceea ce nu inseamna ca, in timp, asemenea reactii, altfel formulate, cu alte implicatii, nu se vor ivi din nou!

Un alt aspect care merita o tratare cat de cat particulara il constituie aparitia romanului foileton. El are implicatii atat in istoria presei, cat si in istoria literaturii si reprezinta una dintre modalitatile prin care cele doua forme de comunicare se vor intalni. Desi se impune ideea ca acesta realitate tine de secolul al XIX-lea, Lise Queffelec, stabilind chiar cele trei varste (varsta romantica - 1836-1866, o varsta de tranzitie - 1866-1875, si una de maturitate - 1875-1914), arata ca radacinile sunt mai vechi si ne conduc tot spre secolul al XVIII-lea [24].

Si desi romanul foileton este revendicat ca o inventie franceza, gasim si afirmatii de tipul celei formulate de Pierre Albert: "Daniel Defoe publia son Robinson Crusoe en feuilleton dans The Daily Post en 1719, c'est le premiere roman-feuilleton"[25]

Cu siguranta ca povestea cu episoadele-publicate zi de zi - uneori chiar in josul primei pagini - isi gaseste embrionul, si in Anglia dar si pentru Franta, in secolul al XVIII-lea.

Fara a intra in amanunte trebuie sa amintim ca, ulterior, si un Dickens, si un Balzac, si un Zola, si George Sand, si Alexandre Dumas, si V. Hugo, la care trebuie adaugati si "clasicii" genului - Eugene Sue, cel care-si va publica celebrul "Misterele Parisului" in Le journal des Debats (1842 - 1843), sau Panson du Terrail, creatorul lui "Rocambole", sau Gaboriau, creatorul lui Lecoq, stramosul unor Maigrat sau Poirot, fiecare in felul sau, la etaje valorice diferite si cu nebanuite implicatii, vor confirma formula de discurs care s-a nascut in spatiul presei.

Faptul ca de la aparitie a provocat reactii, nu o data scandal, faptul ca a devenit, destul de repede, sinonim cu literatura proasta, ca a fost "marginalizat", nu exclude romanul-foileton din spectacol. Si daca el a nutrit ulterior romanul de aventuri sau romanul politist, tipuri de proza ce ar necesita o alta discutie, nu ne poate impiedica sa nu-l retinem, atat prin implicarea marilor prozatori ai secolului, cat si prin actiunea benefica asupra destinului unor publicatii, unele salvate datorita acestor prezente, dar si asupra discursului epic care s-a resintit sub nevoia redactarii ritmice si sub actiunea unui alt tip de contact cu publicul.

Fenomenul "foiletonului" are mai multe implicatii, caci cultivarea " a senzationalului" va nutri, pe de alta parte, ceea ce numim astazi "presa populara"

De altfel, sub aspect cultural, foiletonul si romanul foileton anticipeaza ceea ce astazi cunoastem ca soop-opera si telenovela.

Si inca o ultima mentiune pentru a estompa o afirmatie facuta anterior.

In Franta a existat o anume rezerva a marilor filosofi iluministi, a existat o crestere a controlului (se citeaza ca intre 1751 - 1763 numarul cenzorilor creste de la 82 la 121), dar fenomenul este "in mars", el nu mai poate fi oprit, el se impune. Si iata chiar o "surpriza". In 1775, magistratul, dar si publicistul Target, va deveni academician. Si, se pare, i s-a spus: Profesia de ziarist este demna de acum, inainte de a fi exercitata de cele mai luminoase spirite" .

La sfarsitul secolului, in Anglia si in Franta, in Germania sau Olanda, dincolo de toate deosebirile legate de conditii si traditii, presa moderna este o realitate majora a vietii.

In primele decenii ale secolului al XIX-lea putem vorbi despre factori externi si interni care vor asigura pe deplin statul ei modern de "putere".

Realitatea se impune. Lamartine scria in 1831, in "Revue Europeenne" : "inainte de sfarsitul acestui secol.jurnalismul va insemna o forta imensa, ingloband intreaga gandire omeneasca.Singura carte posibila de acum inainte este ziarul".

Faptul ca tirajele explodeaza[27] iar procesul de profesionalizare continua intr-un ritm alert, diversificarea si specializarea, aparitia presei populare ca si extensia dinpre centru spre provincie, antrenarea marilor spirite, dar si aparitia unor remarcabili gazetari sunt realitati care se impun oricarei cercetari. In acelasi timp puterea cauta in continuare sa tina sub control presa, vechea tensiune exprimandu-se in forme noi .

Factorii politici, economici, sociali si tehnici vor contribui la accentuata dezvoltare a presei. Sa nu pierdem din vedere evolutia instructiei, a urbanizarii, cresterea nivelului de cultura, progresele la nivelul imprimeriei (presa mecanica si, evident, toate consecintele ei, e aplicata abia in 1811 la Times), cistigurile pe linia tehnicilor de informare (telegraful optic, 1793; telegraful electronic, 1837) etc. determina si modificarile de substanta.

Ar mai trebui amintit ca in aceste decenii se nasc agentiile de presa. Prima a fost "agentia Haves", fondata de Charles Auguste Haves la 1835, cel care si-a impus deviza "a sti repede, a sti bine"; agentia Wolf a fost creata la Berlin 1849; "agentia Reuter" a fost opera lui Justins Reuter, la Londra, in octombrie 1851, iar in 7 ani marea majoritate a ziarelor londoneze erau deja abonate; "Associated Presse" se naste la New York in mai 1848 etc. Mai mult, se produc asocieri intre acestea. Primul acord "Havas", "Wolf", "Reuter" a fost semnat in 1859 iar peste 13 ani se adauga si "Associated Presse". Este evident ca un asemenea fenomen va asigura un alt nivel calitativ si cantitativ in circulatia informatiei.

Si, tot in acest interval, isi face loc in presa factorul publicitate, ceea ce va determina, si cu cele bune si cu cele rele, modificari in plan economic.1

Exista un raport deosebit de interesant pe care secolul al XIX-lea il pune in stare de "criza" si care isi dezvaluie tensiunile si in dialectica contemporaneitatii noastre; jurnalism de informare/jurnalism de opinie.

Daca la cel de al doilea element conteaza personalitatea auctoriala, primul impune anonimatul.

De-a lungul istoriei, prezenta personalitatilor cultural litarare a aplecat nu o data balanta catre jurnalismul de opinie, ceea ce nu impiedicat aspiratia "imperialista" a jurnalismului de informare. Orisice forma de exclusivism si intoleranta intre cele doua dimensiuni uita istoria presei si risca sa piarda pariul cu viitorul presei!

Am vorbit despre foileton, putem aminti convertirea eseului, el insusi specie de granita, in editorial, putem face trimitere la nasterea unui discurs-numit astazi "grand reportage" sau in SUA, "New Journalism", fenomen legat de intreaga avangarda poetica (de unde vin oare un Geo Bogza sau un Brunea -Fox ?), putem evoca "romanul nonfictional" (l-as cita pe Truman Capote cu al sau " Cu sange rece") sau absortia stirilor (news reels) in romanele lui John Dos Passos etc.

Cu aceasta vrem sa spunem ca relatia dintre presa si literature a fost si este reciproc productiva.

Amintind inainte aparitia "agentiei de presa", ca un moment deosebit de important pentru intreaga evolutie moderna a presei, fac apel la o corecta si clara analiza propusa de C. F. Popescu[29]. Din raportul stabilit intre cele doua modalitati fundamentale: jurnalismul de informare si jurnalismul de opinie, in care cel dintai a avut rol de propulsor, de generator de energii si formule, s-au nascut mai toate tipurile, scolile si stilurile de jurnalism care s-au succedat pana astazi:jurnalism de interpretare (Interpretative Reporting), jurnalism de investigare (Investigave Reporting), jurnalismul preciziei (Precisin Journalism), noul jurnalism (New Journalism), jurmalismul de serviciu etc. Dar "placa turnanta a tuturor acestor tipuri de jurnalism este agentia de presa".

In felul acesta credem ca putem socoti aparitia agentiei de presa ca un moment de cotitura pentru intreaga evolutie a presei pana astazi.

Prezentarea narativ - istorica a traseului presei inceput cu ceea ce am numit "o preistorie", trecand apoi prin etapele copilariei si inaintind pana in epoca maturitatii s-a propus nu ca o "poveste" bine articulata, care sa supuna, ca aspiratie, totul despre presa. Ea a decupat , nu o data subiectiv-arbitrar, citeva momente, etape care ni s-au parut reprezentative, prin care acest mijloc de comunicare, atit de important ieri si astazi, incat nici nu ne putem inchipui, unitati de timp accesibile, starea lumii in afara prezentei lui.

Ca parte in mass-media, ca parte a intregului sistem comucational, presa , asa cum s-a nascut ea, asa cum a evoluat, isi lanseaza siesi, dar si ansamblului lumii provocari privind statutul ei viitor.

Dar aceasta este o alta "istorie", o alta intrebare, un alt camp problematic.

Oprind aici "dialogul" nu facem decat sa va invitam la alte "calatorii", nu simple, nu comode, dar seducatoare, "calatorii", care va vor produce sporul formativ , cultural- intelectual pe care il asteptati.