DEZBATEREA TELEVIZATA, PUNEREA IN SCENA A CUVANTULUI

DEZBATEREA TELEVIZATA, PUNEREA IN SCENA A CUVANTULUI

Exista specialisti care vorbesc despre o perioada a paleoteleviziunii, incadrata in timp in anii 1950-1960. Aceasta perioada, dincolo de mijloacele tehnice putin evoluate, caracteristice vremii si, evident, de viteza destul de redusa cu care se transmiteau stirile sau de subiectele care interesau opinia publica, poate fi carecterizata si prin tipul de raportare a omului la televiziune. In acea perioada de inceput, "publicul vizat de paleoteleviziune corespundea "atitudinii de vizitator de muzeu" .Este o atitudine de non-participare, de spaima de a "pune mana pe exponate", de a considera ca lumea de dincolo de ecran este o alta lume, care nu iti apartine si cu care nu ai cum sa interactionezi. Televiziunea era mai mult o masinarie de transmitere a stirilor, nu cu mult diferita, in acei ani, de presa scrisa care cultiva aceeasi distanta intre ziar si cititor.

Ceea ce a schimbat cu totul aceasta situatie a fost aparitia emisiunilor dezbatere, iar mai tarziu a talk show-urilor. Fenomenul s-a petrecut in anii 1960 si a facut ca televiziunea sa schimbe cu totul intelesul democratiei moderne. "Democratia moderna este Atena plus televiziune", scriau Patrick Charaudeau si Rodolphe Ghligione.

"Adevarata intrare in scena a dezbaterii, convingatoare si eclatanta pentru public, scriu Brusini si James, s-a produs, in Europa, in jurul anilor 1960, cand intentia de a instaura la televiziune acest gen a fost insotita de rigoare unei teme, de o problematica de discutat, de recursul la statistici si la actualitatea sa latenta"2

Charaudeau si Ghligione considera ca dezbaterea "este un schimb de cuvinte in fata unui public, intr-un spatiu fizic in care acesta este absent". Ce este o dezbatere televizata?, se intreaba autorii. "Este un schimb de cuvinte in fata unui public, dar acesta

are caracteristica de a fi prezent-absent datorita camerei interpuse, ceea ce are drept efect crearea unui al doilea spatiu, pe care il vom numi "spatiu de demonstare".3

Daca ne raportam la legea care reglementeaza domeniul audiovizual (Legea nr. 504 din 11 iulie 2002), dezbaterea poate fi privita ca o componenta a comunicarii audiovizuale, in care mesajele ajung la publicul tinta prin intermediul dialogului dintre un moderator si invitatul/invitatii sai. Acest schimb de informatii are loc in cadrul unui program sau emisiune care, potrivit aceleiasi legi, este o comunicare audiovizuala identificabila, in cadrul unei succesiuni orare a serviciului de programe, prin titlu, continut, forma sau autor. Aceasta emisiune este incadrata in categoria emisiunilor dezbatere sau talk-show.

Initial, noul gen de emisiune de televiziune s-a numit dezbatere televizata sau, daca ne raportam la spatiul francez, masa rotunda. Indiferent de terminologie, productiile acelor ani care intrau in categoria dezbaterilor erau comandate de " rigorile imperative ale unui subiect din actualitate care trebuia prezentat, sau elucidat, in aspectele sale controversate, pentru publicul telespectator".4

Tematica dezbaterilor se ancoreaza in spatiul public prin intermediul diferitelor domenii de reprezentare a practicii sociale care il construiesc: politicul, religiosul, juridicul, stiintificul si ceea ce se numeste "domeniul civil" "Dezbaterea televizata este cuvantul pus in imagine pentru a face vizibila o parte din ceea ce se petrece in spatiul public".5

O perioada indelungata, prin dezbateri televizate s-au inteles in special confruntarile electorale dintre candidatii politici, indeosebi cei pentru presedintie. Un loc important acestei perspective il acorda autorul francez Patrick Lecomte, care pleaca de la influenta politica foarte mare pe care mass-media a capatat-o in ultimele decenii si de la faptul ca "dezbaterea electorala dintre doi lideri nationali aflati in competitie pentru putere la cel mai inalt nivel este un spectacol emblematic al politicii mediatizate."6 Autorul prezinta emisiunea dezbatere ca pe o confruntare de idei si de proiecte "la varf", care este reglata si arbitrata de mediatori profesionisti. Duelul retoric se reduce si este

perceput ca o lupta de la om la om, invingatorul fiind stabilit "prin judecata lui Dumnezeu". Lecomte considera ca "armele, regulile si rezultatul duelului sunt, deci, mai dependente de jocul de interactiune conflictuala dintre doua personalitati "in situatie" decat de obtiunile tematice si strategiile de argumentare si "de atac" sugerate de specialistii in comunicare. Lecomte ne ofera si un exemplu concret de asemenea emisiune dezbatere. Ea a avut loc la data de 28 aprilie 1988, si i-a avut drept "combatanti" pe F. Mitterrand, care candida pentru al doilea mandat si contracandidatul sau, J. Chirac. Emisiunea a fost difuzata in direct de France 2 si TF 1, iar mai tarziu de France 3 si M 6. 30 de milioane de telespectatori au urmarit emisiunea, ceea ce reprezinta 69,5 % din total.7

Si in tara noastra au ramas celebre confruntarile televizate dintre candidatii la presedintie din anii care au urmat lui 1989: I. Iliescu - R. Campeanu - I. Ratiu (in 1990), I. Iliescu - E. Consantinescu (1996) sau T. Basescu - A. Nastase (2004).Toate intalnirile au fost gazduite de televiziunea publica ce are, inca, un anumit monopol din acest punct de vedere.

O emisiune dezbatere beneficiaza de o dubla perspectiva sau, ca sa folosim o sintagma care apartine autorilor P. Charaudeau si R. Ghiglione, de o "dubla punere in scena": verbala si vizuala. Este ceea ce deosebeste in mod esential dezbaterea televizata de cea radiofonica.

Punerea in scena verbala are la baza trei tipuri de mize:

1. Miza de luare in posesie a cuvantului. Este ceea ce declanseaza "lupta" invitatilor pentru a acapara cat mai mult microfonul

2. Miza influentei intre participantii care pot dezvolta strategii de alianta sau de conflict, dupa cum le dicteaza interesele pe care le reprezinta

3. Miza adevarului. Acesta este o axa fata de care se pozitioneaza invitatii.

Punerea in scena vizuala reprezinta specificul televiziunii si face diferenta intre mesajul audio si cel video. Si aici avem in vedere tot trei categorii de mize.

1. Miza vizibilitatii. Invitatul care apare cel mai mult "in video" are sansele cele mai mari de a castiga confruntarea.

2. Miza ghidajului privirii. Miscarea camerei propune deja telespectatorului un punct de vedere care poate fundamenta o anumita opinie. Aici mai putem vorbi despre modul in care sunt plasate camerele, unghiurile de vedere, maniera de montaj etc.

3. Miza transparentei/opacitatii discursului. Imaginea poate completa (sustine) sau poate intra in contradictie cu discursul, efectele si perceptia telespectatorilor fiind, evident, total diferite.8

De la aparitia sa, dezbaterea a parcurs mai multe perioade, unul dintre cele mai bune studii pe acest domeniu apartinandu-i lui Nol Nel. Iata aceasta periodizare care este preluata si de Patrick Charaudeau si Rodolphe Ghiglione:

a) 1960-1968 - perioada aparitiei genului si a primelor sale evolutii. Se cristalizeaza trasaturile esentiale ale genului

b) 1968-1974 - o perioada marcata de mari controverse, esentialmente politice. Subiectele dominante sunt din sfera politicului

c) 1974-1981 - este perioada in care dezbaterea se centreaza pe subiecte culturale sau care tin de sfera societatii

d) 1981-1986 - perioada spectacularului sau a aparitiei a ceea ce numim astazi talk show.9

*

Parte componenta a audiovizualului, radioul s-a aratat si el interesat de introducerea in grilele sale de programe a emisiunilor dezbatere. In anii '40 si '50 radioul isi delecta audienta cu emisiuni gen conferinte, grupate in ciclul "Universitatea Radio", de la microfonul acestor emisiuni conferentiind Nicolae Iorga, Eugen Lovinescu, Tudor Vianu, Mircea Eliade sau Constantin Noica. Din grila acestor doua decenii, mai retinem "Ora copiilor", cursurile de limbi straine, "Cronica dramatica", "Saptamana literara si artistica", "Saptamana artistica europeana" (sa mai spuna cineva ca interesul pentru Europa s-a nascut dupa 1990!) sau adevarate premiere tehnice reprezentate de transmisiile in direct de la Opera Romana, cu "Aida" (14 aprilie 1929) sau de la Teatrul

National din Bucuresti cu opera "Rodia din aur", de A. Maniu si Al.O. Teodoreanu (13 septembrie 1929).

In ceea ce priveste specificul radiofonic, iata definitia pe care Vasile Traciuc o da dezbaterii: "Este un tip de emisiune care trebuie sa ajute publicul sa inteleaga corect un fenomen din orice domeniu, dar care prezinta interes. In acest scop moderatorul apeleaza la invitatii care au abilitatea de a analiza fenomenul (.) Sunt preferate subiecte care au un impact mai mare la public , cele serioase, cu implicatii asupra existentei membrilor unei comunitati, din zonele socialului, economicului, educatiei sau a sanatatii".10 In cazul dezbaterii radio putem vorbi doar de o comunicare verbala, prin intermediul cuvintelor. Dezbaterile televizate pot avea si o componenta de comunicare non-verbala (mimica, gesturile, vestimentatia etc., toate sunt modalitati de transmitere a unui anumit mesaj catre receptor).

Daca ar fi sa retinem, succint, cele mai importante caracteristici ale unei emisiuni dezbatere, acestea ar fi urmatoarele:

-a aparut in anii 1960

-in primii ani, cele mai importante emisiuni dezbatere au fost considerate cele dintre candidatii la presedintie

-este caracterizata prin seriozitate si sobrietate, spre deosebire de talk show, care este caracterizat prin spontaneitate si emergenta, dar si spre conversational si imprevizibil.11

-subiectele dezbatute intr-un registru serios sunt cele care se afla pe "agenda cetateanului" (domeniile social-politic, economic, sanatate, financiar, legislatie etc.)

-subiectele propuse trebuie prezentate, elucidate, "intoarse pe toate fetele"

-emisiunea este moderata de un profesionist care cunoaste foarte bine tehnica interviului, este bine documentat si are drept singur scop acela de a ajunge la aflarea adevarului im beneficiul publicului ascultator sau privitor

-moderatorul unei emisiuni dezbatere poate juca urmatoarele roluri:

*un simplu rol constitutiv si reglator (prezinta invitatii, rubricile, isi pastreaza statutul de arbitru echidistant)12

*un rol evaluator. El depaseste limita unui monolog minimal, dezvolta o ierarhie convesationala, infirma, confirma sau accepta. Este o maniera de a conduce dezbaterea superior celui anterior.13

*un rol de (auto)reprezentare. Este situatia in care moderatorul este el insusi o personalitate, un jurnalist de prestigiu sau un lider de opinie recunoscut care se reprezinta si pe sine din punct de vedere al imaginii.

-spre deosebire de emisiunea talk show, dezbaterea impune un numar mai mic de invitati: "Minimum trei (doi interlocutori si un moderator), maximum sase. Derogarile de la aceste limite anuleaza finalitatea proiectului de comunicare fie prin imposibilitatea instituirii pozitiilor antinomice de pe care sa se poata landa polemica, fie din cauza degenerarii in efectul de tip "forum".14

-axa emisiunii este centrata pe suita de intrebari-raspunsuri intre moderator si invitatii sai (care pot fi in studio sau, in ultima vreme, pot fi apelati la telefon)

-invitatii sunt atent alesi, astfel incat sa fie foarte bine informati in domeniul dezbatut si sa detina calitati de comunicare.

Aflata de peste doua decenii in confruntare cu un gen jurnalistic adaptat mai bine profilului noului public, talk show-ul, emisiunea dezbatere are suficiente resurse pentru a avea in continuare audienta si pentru a deveni atractiva pentru cei care construiesc grilele de programe ale posturilor de radio si de televiziune. Pentru a face fata concurentei si pentru a-si pastra locul, emisiunile dezbatere apeleaza la o suita de mijloace moderne:

-introducerea in emisiunile dezbatere a unor materiale video care sa relanseze dialogul (vox populi, reportaje, anchete, marturii etc.)

-folosirea unor interviuri prin telefon cu personalitati care din diferite motive nu au putut fi prezente in studio si care furnizeaza puncte de vedere care pot ajuta la stabilirea adevarului sau pot relansa discutia. Metoda are multiple avantaje, printre care si acela ca poate aduce o nota de surpriza, prin aparitia in discutie a unor personae.

neasteptate, permite exprimarea unor puncte de vedere mai curajoase si, de asemenea, face posibila o gestionare mai buna a timpului de catre moderator.

-realizarea unor sondaje de opinie prin intermediul telefoanelor telespectatorilor, SMS-uri etc.

intreruperea dezbaterii pentru insertia unor calupuri de stiri (breaking-news-uri).

NOTE

Daniela Zeca-Buzura, "Triumful talk show-ului sau despre intoarcearea verbului captiv", prefata la volumul Talk show-ul. Despre libertatea cuvantului ca mit, Patrick Charaudeau, Rodolphe Ghligione, Ed. Polirom, 2005, pag. 12

H. Brusini., F. James, Voir la vrit. Le journalism de tlvision, editia a II-a, 1998, PUF, Paris, pag. 22

Patrick Charaudeau si Rodolphe Ghiglione - Talk show-ul. Despre libertatea cuvantului ca mit, Ed. Polirom, 2005, pag. 69

Buzura , D.Z., Jurnalismul de televiziune, Ed. Polirom, 2005

P. Charaudeau si R. Ghiglione - op.cit, pag. 108

Lecomte, P., Comunicare, televiziune si democratie, Ed. Tritonic, 2004, pag. 69

idem, pag. 70

Patrick Charaudeau si Rodolphe Ghiglione - op. cit., pag. 69-71

Nol Nel, À fleurets mouchets: 25 ans de dbat tlvis, in Audiovisuel et communication, INA-La Documentation franaise, Paris, 1988

Traciuc, V., Jurnalism radio, Ed. Tritonic, 2007, pag. 162

Buzura , D.Z., op.cit, pag. 139

Nol Nel, Le dbat televise, 1990, Armand Collin, Paris, pag. 79-80

Nol Nel, op. cit. pag. 86

Buzura , D.Z., op.cit, pag. 138