COMUNICAREA. STUDIUL COMUNICARII

COMUNICAREA. STUDIUL COMUNICARII

Termenul de comunicare presupune, conform celor spuse de Zipfel Kunczik, "interactiunea cu ajutorul unor simboluri si transmiterea neintentionata de informatii prin cel care comunica, interpretata ca fiind informatica de catre un observator."[1] A comunica inseamna "a avea ceva in comun", conform verbului care sta etimologic la baza acestui cuvant. Comunicarea sta la baza tuturor proceselor, interactiunilor si relatiilor interumane. Asa cum spunea Paul Watzlawick, comunicarea este ,,o conditio sine qua non a vietii omenesti si a ordinii sociale" . Se poate vorbi, asadar, despre comunicare verbala si comunicare nonverbala, despre comunicare directa si comunicare mediatica, despre comunicare bilaterala si comunicare unilaterala etc.

Orice comunicare implica semne si coduri. Semnele sunt artefacte sau acte care se refera la altceva decat la sine, sunt niste constructe cu semnificatie. Codurile sunt sistemele in care sunt organizate semnele. Transmiterea sau receptarea de semne sau de coduri reprezinta o practica a relatiilor sociale.

Exista doua mari scoli in studiul comunicarii : scoala-proces si scoala-semiotica, dupa cum le numeste John Fiske. Scoala-proces vede comunicarea ca pe o transmitere de mesaje. Ea se preocupa de modul in care emitatorii si receptorii codifica si decodeaza mesajele, de felul in care transmitatorii utilizeaza canalele si mijloacele de comunicare. Comunicarea este inteleasa ca procesul prin care influenteaza comportamentul sau starea mentala a alteia. Cea de-a doua scoala, scoala-semiotica, intelege comunicarea ca productie si schimb de semnificatii. Ea se preocupa de modul in care mesajele sau textele interactioneaza cu oamenii in scopul producerii de semnificatie. Aceasta orientare utilizeaza termeni precum semnificatia, iar studiul comunicarii reprezinta studiul textului si al culturii. Pricncipala metoda de studiu este semiotica (stiinta semnelor si a semnificatiilor).

Daca scoala-proces se inspira mai degraba din stiintele sociale, si in special din sociologie si psihologie, tinzand sa se ocupe de actele de comunicare, scoala semiotica se inspira mai ales din lingvistica si sfera artei, tinzand sa se ocupe de operele de comunicare. Cele doua scoli mai difera din perspectiva intelegerii a ceea ce constituie un mesaj. Scoala-proces vede mesajul ca fiind acel lucru care este transmis prin procesul de comunicare. Astfel, intentia reprezinta factorul esential al deciziei referitoare la ceea ce reprezinta un mesaj. John Fiske da urmatorul exemplu : ,,un gest precum atingerea lobului urechii nu ar fi un mesaj decat daca este facut deliberat ca semnal aranjat dinainte cu un licitator, sa spunem. Intentia emitatorului poate fi declarata sau nerostita, constienta sau inconstienta, insa trebuie sa poata fi recuperata cu ajutorul analizei' . Mesajul este acel lucru pe care un emitator il transmite, indiferent de mijlocul folosit. Pentru semioticieni, insa, mesajul reprezinta constructia de semne care, prin intermediul interactiunii cu ceilalti receptori produce intelesuri. Transmitatorul mesajului, emitatorul, isi pierde din importanta, accentul mutandu-se asupra textului si a modului in care este el citit.

Lectura este procesul de descoperire a semnificatiilor, proces care apare atunci cand cititorul interactioneaza cu textul sau il negociaza. Un exemplu bun este voice over-ul din televiziune. Acestuia i se cere sa dea un sens, o semnificatie textului/stirii pe care il citeste. Chiar daca este un text la prima vedere, experienta este cea care il ajuta ,,sa spuna' povestea, astfel incat telespectatorii sa fie atenti. El trebuie sa sublinieze acele elemente importante ale stirii, pentru a atrage atentia, dar si pentru a mentine interesul. Aceasta negociere are loc pe masura ce cititorul aduce anumite aspecte ale experientei sale culturale in legatura cu codurile si semnele care compun textul. Ea mai implica si existenta unei anumite intelegeri comune a subiectului textului. Un exemplu sunt marile diferente dintre relatarile pe care le dau ziare diferite despre acelasi eveniment, pentru a realiza importanta acestei intelegeri, a acestei viziuni asupra lumii, pe care fiecare ziar o impartaseste cu cititorii sai.

Prin urmare, mesajul nu este ceva trimis de la A la B, ci un element intr-o relatie structurata ale carei alte elemente includ realitatea externa si producatorul/cititorul. Sagetile apartinand triunghiului de mai jos reprezinta interactiunea constanta :

mesaj

text

semnificatii

producator referent cititor

Figura 1. Mesaje si semnificatii