Comunicare si dezvoltare

Comunicare si dezvoltare

Pe de alta parte, perspectiva propusa de asemenea teorii, care accentueaza capacitatea tehnicilor de comunicare de a modela evolutia sociala, a venit in intampinarea unor alte preocupari, de ordin mai degraba politic decat stiintific.

Este vorba de dezbaterile si programele vizand modernizarea si dezvoltarea zonelor inapoiate ale planetei. Inspirate de filosofia sociala vizionara a parintilor liberalismului (iluministii francezi, englezi si americani), aceste proiecte pornesc de la premisa ca saracia si inapoierea sunt produse de perpetuarea unui mod de viata traditional; in antiteza, bogatia si civilizatia apar ca un rezultat al "modernizarii', adica al aplicarii unei economii capitaliste (bazate pe industrializare), al crearii de noi tehnologii, al generalizarii unui sistem politic multipartinic (democratic), al laicizarii institutiilor statului, al utilizarii mijloacelor de comunicare de masa etc. Deoarece aceasta schema de dezvoltare reproduce istoria civilizatiei europene, modernizarea este, in fapt, sinonima cu europenizarea.

Pe aceasta baza, in anii '60 s-a nascut "modelul dezvoltationist', ansamblu eteroclit de teorii si retete practice, avand ca scop fixarea strategiilor prin care tarile slab dezvoltate sau in curs de dezvoltare pot recupera "intarzierea' lor si pot atinge nivelul de modernitate si bunastare al tarilor industrializate (si bogate). In acest context, dezvoltarea a fost conceputa ca "un tip anume de schimbare sociala, in care noi idei sunt introduse intr-un sistem social cu scopul de a genera cresterea nivelului de trai prin implementarea de metode de productie modeme si prin imbunatatirea organizarii sociale'. Dezvoltarea se refera constant la "cateva teme majore:

a)      transformarea economica, in directia cresterii sustinute si rapide a productiei;

b)      transformarea sociala, in directia unei distributii mai echilibrate a veniturilor si a unui acces egal al populatiei la bunuri sociale precum educatia, serviciile sanitare, conditiile de locuit;

c)      transformarea culturala, in directia reafirmarii identitatii si traditiilor nationale, a emergentei, in elite si mase, a unei noi imagini, reflexive, care elimina sentimentele de complex national si dependenta extema'

Parintii acestui model, Daniel Lerner (1958 si 1969) si Wilbur Schramm (1964), sustin ca iesirea din subdezvoltare implica 5 etape: urbanizarea, alfabetizarea, aparitia si dezvoltarea mass-media, cresterea economica si participarea sporita a indivizilor la viata politica. Deoarece membrii societatilor traditionale sunt prizonierii unor conceptii invechite despre lume, ei trebuie "treziti' la modernitate, trebuie convinsi de avantajele pe care le-ar avea daca abandoneaza vechiul lor mod de trai. In acest scop, mass-media au rolul de a le oferi modele altemative de viata, de a le arata cum si de ce in alte societati oamenii traiesc mai bine si muncesc mai usor; Lerner considera ca oamenii de pretutindeni au o gandire "economica', rationala, orientata spre satisfacerea intereselor si obtinerea de profituri; in consecinta, pentru a-i face sa renunte la valorile lor traditionale este suficient sa li se prezinte valorile si felul de a trai din societatile industriale dezvoltate. Mass-media primesc acum o misiune strict instrumentala, devenind un suport si un distribuitor al informatiilor referitoare la noile tehnologii de productie, la avantajele acestora si ale stilului de viata occidental. W. Schramm va numi presa "marele multiplicator', sustinand ca ea difuzeaza idei si moduri de viata noi, care pot influenta gandirea si comportamentul indivizilor. Recunoastem aici paradigma "glontului magic' si credinta utopica in puterea mass-media de a schimba rapid viata si filosofia de viata a oamenilor.

In aceasta schema de dezvoltare, sistemele comunicarii de masa au rolul de a crea un "climat favorabil modernizarii', functionand ca "propagandisti' in favoarea noilor realitati - fie ele economice, politice, sociale sau tehnologice. In fapt, acest model (de tip difuzionist) impune o succesiune mecanica de etape: stadiu de subdezvoltare - transfer de tehnologie din afara - promovarea tehnologiilor prin mass-media - trezirea interesului indivizilor si crearea unor conceptii moderne - schimbarea sociala si modemizarea.

Criticile formulate in special de E.M. Rogers (1976), H.I. Schiller (1976), precum si de alti cercetatori ca G. Gerbner, K. Nordenstreng, A. Mattelart au relevat faptul ca un asemenea model nu tine seama de specificul diverselor civilizatii si le impune un traseu care mimeaza istoria europeana. Altfel spus, acest model este etnocentric, anistoric si de un evolutionism mecanic. In plus, el se bazeaza pe o paradigma simplista ("glontul magic') si atribuie presei un rol agresiv, de dezindividualizare si deculturalizare a publicului ei. Cercetatorii amintiti au relevat si faptul ca implementarea acestor propuneri in tarile din Africa sau America Latina nu a adus dovezi evidente in favoarea eficientei modelului propus. De altfel, intr-o lucrare de reevaluare din 1976, D. Lerner si W. Schramm au recunoscut slabiciunile sistemului pe care l-au propus.

Dupa E. Rogers, dezvoltarea nu trebuie sa reprezinte o schema impusa din afara, ci un "proces participativ de schimbare sociala, care isi propune sa ofere oamenilor un control sporit asupra mediului in care traiesc si, prin aceasta, un surplus de bunastare materiala si sociala'. Din aceasta perspectiva, mai putin autoritarista, el considera ca "rolul comunicarii de masa in favoarea dezvoltarii este mai adesea indirect si contributiv si mai putin direct si determinant'. In evaluarile sale, Rogers porneste de la experienta oferita de cateva cazuri concrete de schimbare sociala: patrunderea unor inovatii in medii sociale omogene (fermieri, personal sanitar, muncitori). Mai multe studii, conduse de E. Katz si de alti adepti ai teoriei "fluxului in doi pasi', au aratat ca noile idei sunt preluate fie din mass-media, fie din alte surse, de lideri de opinie care apoi, prin prestigiul lor, ii detennina si pe ceilalti membri ai comunitatii sa aplice respectivele inovatii. Era evident deci ca nu impunerea din afara, ci adecvarea culturala, motivatia interna declanseaza procesul de adoptare a unei noutati si, ulterior, de generalizare a unui nou mod de viata; cei care "trebuie sa fie modernizati' nu pot fi exclusi din procesul de luare a deciziilor, nu pot fi obiectul pasiv al unui proiect extern de schimbare a vietii lor.

Pornind de la aceste constatari, precum si de la numeroasele studii care aratau ca strategiile "importate', autoritariste, de impunere (prin decizii guvernamentale si prin campanii de presa) a unei cai dinainte trasate de dezvoltare sunt sortite esecului, adeptii noului model sustin ca proiectele de dezvoltare trebuie sa aiba in centru "autodezvoltarea'; guvernele statelor in cauza isi stabilesc strategiile proprii si apoi construiesc campanii pentru informarea si convingerea micilor comunitati, mai exact a elitelor acestor comunitati. Ele vor lua deciziile referitoare la tipul de dezvoltare necesar, vor planifica etapele dezvoltarii, vor solicita resurse de la guvern, vor urmari indeplinirea procesului de modernizare. In aceasta schema, "rolul mass-media va fi de a oferi informatia necesara grupurilor locale si de a disemina inovatiile care corespund nevoilor lor. Aceasta functie de comunicare este ilustrata de campania grupurilor de ascultare radio din Tanzania, care a vizat imbunatatirea conditiilor de igiena (1974) si de hrana (1975). In primul an au fost implicati 2,5 milioane de sateni (40% din populatia tarii), iar in al doilea 2 milioane []. Chiar daca programele radio (si materialele tiparite) au atras atentia intregii opinii publice asupra problemelor in discutie si au oferit tuturor informatii despre modul cum pot fi ele rezolvate, fiecare dintre cele peste 100.000 de forumuri de ascultare radio a discutat mesajele presei, le-a aplicat la conditiile locale, a decis ce activitate vrea sa conduca si a facut-o, cu asistenta primita de la Ministerul Sanatatii Publice []. Astfel, rolul mass-media a fost:

a)      de a oferi informatii tehnice despre aspectele dezvoltarii si despre inovatiile implicate, ca raspuns la cererile locale;

b)      de a distribui informatii referitoare la realizarile unor grupuri si localitati, astfel incat alte grupuri sa poata profita de experienta lor si, eventual, sa se simta provocate sa se lanseze si ele intr-un asemenea program'.

Modelul dezvoltationist, bazat pe teorii preluate din diferite stiinte, evolueaza in functie de felul cum se schimba conceptele si metodele din respectivele stiinte; rolul presei creste sau descreste in functie de acea teorie a efectelor care este sau pare adecvata intr-un anumit moment si pentru un anumit context socio-cultural. In acest tip de programe, mass-media indeplinesc un rol tipic "de campanie', de promovare a unor teme in conformitate cu strategii si obiective bine definite. Totusi, cbiar si in tarile in curs de dezvoltare, piata presei nu se reduce la acele institutii sau la acele produse care sunt programate sa transmita mesaje "controlate', in acest caz mesaje cu continut educational. Piata presei este mult mai larga si pe ea patrund, alaturi de instantele educationale, si alte foite, fie nationale, fie intemationale. Acestea din urma nu vin ca sa aplice programe de dezvoltare, ci ca sa-si vanda produsele sau, in cazul unor evenimente majore, ca sa obtina informatia ce va fi vanduta, ca produs mass-media (stiri, reportaje, documentare), pe alte piete.

Programele de dezvoltare se intemeiaza pe o filosofie egalitarista (distributia egala a cunoasterii), generoasa si evident misionara (organizarea de campanii de promovare a unor idei si de persuadare a "publicului', in vederea adaptarii acelor idei). Ele isi propun, ca obiectiv final, eliberarea tarilor slab dezvoltate de povara inapoierii si a saraciei si promovarea lor in randul tarilor dezvoltate, ca partenere egale de actiune ale actualelor puteri economice. In viziunea lor, acest proces ar trebui sa conduca la egalitate, autonomie si pluralism - in plan economic, politic, cultural.

Istoria nu a urmat si nu va urma niciodata caile utopiei. Dezvoltarea economiei mondiale ("conomie-monde') implica in mod necesar existenta unor centre puternice si a unor periferii. F. BraudeL (1984, 1985,1989) sau I. Wallerstein (1992, 1993) au aratat ca, intr-un asemenea sistem, principiul de baza este dezvoltarea inegala, care face ca anumite "centre' sa produca mai repede, mai ieftin, mai bine si sa plaseze produsele pe numeroasele piete "periferice', unde pot vinde si castiga mai mult (chiar daca pretul unui produs este mai scazut decat pe pietele din centru). Aceasta diviziune a muncii la scara mondiala, care atribuie roluri specifice centrelor si periferiilor, se regaseste si in ansamblul industriilor culturale: anumite centre produc cantitati mult mai mari de bunuri culturale sau de informatii, pe care, prin diferite sisteme mass-media, le plaseaza pe pietele periferice - adica in tarile mai putin dezvoltate. Astfel, deschiderea acestora spre modernizare a insemnat si o deschidere a pietelor create in tarile puternic industrializate.

In felul acesta, tarile din lumea a treia s-au trezit confruntate cu cealalta fata a liberei circulatii a produselor si informatiilor, cu ceea ce avea sa se numeasca "imperialismul cultural': un proces in care schimbarea se produce prin eliminarea creatiilor culturale autohtone si prin inlocuirea lor cu produse de serie, standardizate si ieftine, provenind din tarile bogate.