Informatia ca fapt de cultura

Informatia ca fapt de cultura

Cultura, inca din antichitate, cuprindea ca elemente componente scrierea, literatura, stiintele si artele, iar studiile rezervate culturii insistau cu precadere asupra transmiterii de informatie.

In acceptiunea sa curenta, cultura presupune nu numai transmiterea/receptionarea de informatie, ci si reflexia personala asupra continutului gnoseologic al mesajelor receptionate/comentate, deoarece "comunicarea este un moment intern, constitutiv al culturii, si nu o conditie externa a acesteia". Afirmandu-se ca sistem deschis, cultura include in prezent si comunicarea, circulatia si descifrarea codului informational, vizand deopotriva "efectele pe care le produce in planul constiintei, cat si reactiile pe care le declanseaza in planul comportarii ca raspuns la stimuli". In acest context, "participand la creatia valorilor culturale si, simultan, la receptionarea si finalizarea acestora, omul se instituie pe sine ca fiinta culturala", comunicarea fiind modalitatea esentiala prin care se realizeaza restructurarea permanenta a universului informational.

Pledand pentru o noua cultura a informatiilor, analistii calificati ai fenomenului atrag atentia asupra acuratetei si profesionalismului cu care se redacteaza si se transmit mesajele. "Intr-o lume aflata intr-o diversificare fara precedent, in care fiecare segment de opinie se regaseste in spatiul informational printr-o voce specifica, nevoia de a ramane o singura lume presupune deplasarea accentului catre cooperare." Domnul Profesor Buzarnescu, de la Universitatea de Vest din Timisoara, considera cooperarea informationala drept punctul de plecare in armonizarea punctelor de vedere privitoare la transformarile in curs. Renuntarea la confruntare permite transformarea diferentelor firesti in complementaritati necesare si apartine conjugarii eforturilor de optimizare a tuturor componentelor conditiei umane.

Astfel, daca dintr-o perceptie partial adecvata a schimbarilor in curs, uneori acestea apar si se comenteaza de catre mass media ca semne de deriva institutionala si entropie structurala, informatia orientata spre cooperare se poate manifesta ca parametru antientropic atat in cadrul comunitatilor umane, cat si la scara istorica.

Aceasta noua cultura a informatiilor pleaca de la premisa conform careia "omul, mai mult decat in alte procese sociale la care participa, apare nu ca un ins nediferentiat al masei in care se difuzeaza faptul de cultura, ci se manifesta simultan ca obiect si subiect al actului cultural, ca personalitate formata sau in curs de formare, care receptioneaza valori culturale si, totodata, participa la crearea si imbogatirea acestora", actionand ca persoana libera, dar, in acelasi timp, ca fiinta sociala.

Cooperarea in domeniul informatiilor are doua dimensiuni, ne arata Stefan Buzarnescu: - una pragmatica, in cadrul careia informatia joaca un rol instrumental, fiind utilizata pentru vehicularea unor continuturi in care se obiectiveaza optiuni valorice si interese individuale, comunitare ori institutionale

- una organica, prin care se proceseaza continuturi foarte diferite asupra acelorasi tipuri de procese, evenimente, personalitati etc., in scopul redactarii unor documente favorabile apropierii punctelor de vedere la nivel zonal si/international. Ulterior, aceste documente stau la baza stirilor de presa emise de agentiile de presa sau de alte mass media, contribuind benefic la scaderea entropiei informationale generate indeosebi de sursele de dezinformare ce actioneaza latent sau manifest.

Buzarnescu ajunge si la urmatoarea concluzie: aceea ca aproape toate organizatiile specializate ale O.N.U. promoveaza activitati cu caracter informational, insa intr-o maniera contextuala si printr-un schimb periodic cu organizatiile non-guvernamentale, prin intermediul carora se urmareste realizarea unui "echilibru informational" considerat premisa a "echilibrului de forte", atat de mult invocat in perioada numita a "razboiului rece". Daca in razboiul rece "linia frontului" s-a mutat in constiintele si sufletele oamenilor, munitia fiind mesajele puternic colorate partinic, informatia a fost folosita pentru interese partizane cu rezultatele care se cunosc.

Analizand raportul dintre informatie si pace, un expert roman releva urmatoarele aspecte :

informatia de ordin istoric privind atrocitatile in care au degenerat conflictele comunitare. Prin diseminarea acestui gen de informatie in toate segmentele de opinie se poate educa "tropismul omului obisnuit" spre buna intelegere si vecinatate, in orizontul carora ia nastere confortul psihologic al individului dedicat muncii constructive si creatiei;

informatia de ordin actual referitoare la efectele devastatoare pentru intreaga omenire ale cursei inarmarilor nucleare, prin reliefarea prin contrast a efectelor social-economice pozitive pe care le-ar avea oprirea cursei inarmarilor

informatia privind actiunea in sprijinul pacii, avand ca obiectiv cultivarea de asteptari favorabile unor "raporturi noi in viata internationala, intemeiate pe securitate si intelegere, pe respectarea dreptului fiecarei natiuni de a dispune, liber si suveran, de propriile destine". Un exemplu neostentativ de promovare a acestui gen de atitudine il constituie interviul regizorului nipon Susuma Hani, referitor la filmul sau intitulat "Profetie" , cu un subiect vizand victimele bombardamentelor atomice de la Hiroshima si Nagasaki.

Cultivarea ideii de cooperare eficienta in timp de pace nu trebuie sa conduca la aspiratia de a face din orice om "bine informat" un adevarat complice al justitiei mondiale. Prin educatie trebuie "sa comunicam intelegerea faptului ca bombardamentele asupra oraselor Hiroshimasi Nagasaki, Dresda si Londra, Pearl Harbor si Hanoi nu au fost, in nici un fel, accidentale, ci rezultatul unor decizii umane. Tinerii trebuie facuti sa inteleaga ca acele instante ale distrugerii nu se vor mai repeta daca anumite persoane din lume nu vor fi deliberat transformate in obiect pentru altii, pentru scopurile lor, daca avutia si resursele lumii nu vor mai fi transferate de la utilitati sociale catre producerea de stocuri de arme".

Apreciind ca "randamentul individual este superior si perceptia sa subiectiva da satisfactie mai ridicata daca este angajata intr-o relatie de cooperare, decat daca este angajata intr-o relatie competitiva", universitarul roman - psiholog prin formatie, profesorul A. Neculau - precizeaza: cooperarea asigura o relatie deschisa si onesta intre parteneri, stimuleaza convergenta in grup, dezvolta atitudini si comportamente bazate pe incredere, face ca forta si realizarea comuna sa devina obiectiv al grupului. Formarea personalitatii pentru un comportament de cooperare, pentru rolul de partener (in grup, colectiv, organizatie) a devenit una din temele care conduce spre o noua tehnologie comportamentala - competenta interpersonala, si o noua resursa umana - cooperarea.

Intemeiata pe "principiul relativizarii scopurilor", cooperarea permite acomodarea informationala atat la nivelul micro cat si la nivelul macro al spatiului social, contribuind la cresterea loialitatii fata de informatie, aspect de importanta hotaratoare pentru un regim international acceptabil al informatiei. Trecerea, odata cu incheierea "razboiului rece", de la confruntare si dezinformare partizana la cooperare informationala reciproc avantajoasa, reprezinta in prezent sensul preocuparilor tuturor organismelor zonale si internationale abilitate in furnizarea, procesarea si transmiterea informatiei.