Lexicul jurnalistic

Lexicul jurnalistic

1. Consideratii generale

Totalitatea cuvintelor dintr-o limba constituie lexicul sau vocabularul acelei limbi. Stiinta care studiaza lexicul unei limbi se numeste lexicologie si este o ramura a lingvisticii. Cuvintele pot fi studiate din punct de vedere fonologic (analiza sunetelor/grafemelor care compun cuvantul), morfologic (analiza categoriilor gramaticale specifice fiecarei parti de vorbire), sintactic (analiza functiilor detinute de cuvant in propozitie) si semantic (analiza sensurilor pe care le are un cuvant in diverse enunturi).

Semantica este disciplina care studiaza sensul cuvintelor, sens care se modifica in functie de raporturile cu contextul in care este utilizat ( un om mare/vs./ o casa mare). Semanticienii disting numeroase aspecte ale sensului cuvintelor : cognitiv, fondat pe cunoasterea obiectiva, afectiv, fondat pe experienta si sentimentele personale, denotatia si conotatia, etc. deci, sensul depinde foarte adesea de factori personali. De exemplu, termenul operatie are sensuri diferite pentru un medic (operatie chirurgicala), un matematician (operatie matematica), un ofiter (operatie militara) sau un bancher (operatie financiara). Un cuvant are rareori aceeasi semnificatie pentru mai multi vorbitori dar comunicarea este posibila deoarece fiecare cuvant are un sens conventional impus de traditie si mai multe nuante de sens atribuite de experienta individuala a utilizatorilor limbii. Vorbitorii nu cunosc toate sensurile cuvintelor si, in acelasi timp, se constata ca vocabularul individual are doua componente : componenta vocabularului activ, utilizat frecvent de individ, si componenta vocabularului pasiv pe care individul il utilizeaza rar.

Cuvintele mai pot fi studiate si din punct de vedere etimologic, adica originea si evolutia istorica a cuvintelor, iar ramura lingvisticii care se ocupa cu acest studiu se numeste etimologie.

Intelegerea prin limbaj se face in masura in care cuvintele reprezinta, la un moment dat, pentru mai multi indivizi, un anume grad de uniformitate fixat de uzanta limbii.

Variatiile de sens conduc la concluzia ca nu exista cu adevarat un sens comun al cuvintelor ci doar un fel de acord implicit privind folosirea lor.

Precizam ca vocabularul unei limbi naturale prezinta diferente in functie de epoci istorice (retinem arhaismele ca exemplu de cuvinte iesite din uz) si de domenii de activitate in cadrul carora se individualizeaza vocabularele specifice indivizilor.

Teoretic, lexicul unei limbi este nelimitat.

Practic, nu exista vorbitor care sa cunoasca si sa utilizeze intregul vocabular contemporan dintr-o limba; orice individ cunoaste o mica parte din acest vast ansamblu si specialistii au constatat ca, aproximativ 3.000 de cuvinte sunt suficiente pentru o comunicare orala stricta. Atunci cand este vorba despre comunicarea in scrie, orice individ foloseste doar o fractiune din totalul cuvintelor pe care le cunoaste.

In realitate, numarul de cuvinte folosit de un vorbitor variaza in functie de situatia emitatorului (varsta, cultura, mediu social, etc.) si de circumstantele comunicarii, precum si de natura mesajului. Astfel, se considera ca, pentru o comunicare nuantata, sunt suficiente 24.000 de cuvinte.

2. Lexicul jurnalistic in contextul lexicului general

Lexicul jurnalistic este o individualitate distincta in peisajul lexical generai, continand o serie de termeni specifici, de specialitate ca : redactie, jurnalist, fapt divers, trimis special, etc.

Lexicul jurnalistic utilizeaza, cu precadere, cuvintele neutre, uzuale, usor de inteles de catre cititor (fapt, eveniment, produs, adevar, bine, rau, folositor, daunator, a conduce, promisiune, etc.).

Evitarea utilizarii in fraze a cuvintelor lungi sau a cuvintelor rare, selectarea a 2-3 cuvinte cu efect de atractie asupra cititorului, sunt practici curente in jurnalism.

Analizand exprimarea din comunicarea scrisa, studiile de statistica lingvistica au constatat un fapt interesant: cele 24.000 de cuvinte se repartizeaza astfel :

50:% sunt substantive,

25% adjective,

20% verbe,

4,5% adverbe,

0,5% cuvinte de legatura (articole, prepozitii, conjunctii).

In comunicarea jurnalistica, frecventa folosirii cuvintelor se prezinta astfel :

20% substantive,

7,5% adjective,

17% verbe,

5,5% adverbe,

50% cuvinte de legatura.

Observam ca, in jurnalism, cuvintele de legatura sunt cele mai utilizate, desi ele sunt cele mai putin numeroase in limba. Astfel, daca s-ar elimina cuvintele de legatura dintr-un articol de presa suficient de lung, textul s-ar reduce la jumatate.

2.1. Marcatorii transfrastici

Un aspect particular il prezinta marcatorii transfrastici, numiti si elemente de legatura sau conectori sintactici, care fac legatura intre diferitele segmente ale textului, contribuind la unitatea semantica a acestuia. Marcatorii transfrastici au un rol important in structurarea si argumentarea textului. In jurnalism, sunt identificate mai multe tipuri de conectori, astfel :

a)    conectorii sintactici sunt cei mai adesea utilizati si ei se subimpart in: - conectori sintactici aditionali (exemplu : si, in plus, in final, urmatorul);

- conectori sintactici de comparatie ( exemplu : similar cu, asemanator cu);

- conectori sintactici spatiali ( exemplu : aici, acolo, langa, dincolo, in partea opusa);

- conectori sintactici temporali ( exemplu : mai devreme, mai tarziu, dupa aceea, in acelasi timp);

- conectori sintactici contrastanti ( exemplu : dar, oricat, totusi, de cealalta parte, in schimb, in caz contrar);

b)    conectori pragmatici si argumentativi ( exemplu : ei, bine!, chiar, dar, de altfel);

c)     propozitiile marcator sunt sintagme de tipul : te rog, iti ordon, sa ma explic, etc.

Studiile statistice au pus, de asemenea, in evidenta faptul ca jurnalistii selecteaza din lexicul limbii in care scriu doar cuvintele care sunt strict folositoare transmiterii mesajelor prin textul de presa.

Unele cuvinte sunt mult mai des utilizate decat altele si frecventa de folosire a unui cuvant este in functie de criterii precise pe care statistica lingvistica le-a identificat astfel :

cuvintele cele mai scurte sunt cele mai frecvente,

cuvintele mai vechi in limba sunt mai frecvente, de exemplu      informatie este mai frecvent decat informatica (cuvantul a aparut abia in 1967, odata cu primele studii in acest domeniu),

cuvintele de origine populara sunt mai frecvente decat cele de origine savanta, de exemplu : alcoolic este mai frecvent decat etilic,

- cuvintele cu polisemie puternica sunt mai frecvente, de exemplu : termenul piata ( loc de comert, piata de capital, piata neagra, piata imobiliara, piata a muncii, piata publica, piata de schimb, piata inter-bancara, piata gri, piata primara) este un cuvant mult mai frecvent decat termenul scara (obiect pentru a urca la nivelele superioare ale unei cladiri, scara sociala, scara de valori).

Frecventa folosirii cuvintelor depinde atat de personalitatea jurnalistului care are (sau nu !) talentul unei exprimari nuantate, plastice, expresive, pentru care utilizeaza un vocabular bogat, evocator, cat si de evenimentul infatisat care poate fi de mai mare anvergura, necesitand cuvinte mai multe pentru descriere si prezentare, sau de mai mica amploare, putand fi descris doar in cateva cuvinte.

Fiecare jurnalist este obligat de evolutia rapida a vietii, de noutatile care apar neincetat, sa-si imbogateasca permanent lexicul individual pentru a tine pasul cu realitatile cu care se confrunta si despre care este chemat sa scrie. Achizitia unui vocabular capabil sa exprime nuante si aspecte evocatoare ale faptelor si evenimentelor de viata se realizeaza pe doua directii :

prin sporirea numarului de cuvinte de care dispune fiecare jurnalist,

prin studiul si folosirea corecta a sensului cuvintelor deja cunoscute dar care au si sensuri conotative inca neexploatate de jurnalist.

Cresterea numarului de cuvinte disponibile depinde de factorii socio-culturali, de ,,baia de limbaj" pe care jurnalistul o face in mediul sau profesional, la redactia unde functioneaza. Este, insa, o realitate vizibila ca, actualmente, mass-media recurge la un vocabular destul de sarac, face adesea apel la stereotipii suparatoare, la folosirea incorecta a sensurilor cuvintelor. In acest context, sporirea lexicului prin mijlocirea contactelor profesionale nu se realizeaza si ramane doar preocuparea individuala pentru extinderea culturii personale.

Un cuvant este cu adevarat insusit doar atunci cand sensul cuvantului este bine cunoscut si poate fi folosit in enunturi originale.

Unele cuvinte vehiculate de presa circula fara a fi cunoscute de toata lumea : propaganda politica si publicitatea ofera o rezerva mare de astfel de termeni cu semnificatii vagi dar incarcati cu conotatii.

3. Dinamica limbajului jurnalistic

Limbajul jurnalistic este unul dintre cele mai dinamice limbaje de specialitate, deoarece evolutia sa este favorizata de natura activitatii jurnalistice, in permanent contact cu noul aparut in toate domeniile vietii. Jurnalistii sunt utilizatorii de limbaj cei mai activi si ei manifesta un anume confort in relatiile cu necunoscutele lingvistice generate de noile realitati ale vietii.

Trebuie sa recunoastem ca jurnalismul este cel care favorizeaza introducerea de termeni noi in vocabularul general, apeleaza masiv la imprumuturi din alte limbi, inoveaza sensuri noi (adesea figurate), amalgameaza termeni neologici cu elemente de argou sau cu termeni din limbajul familiar producand o influenta covarsitoare asupra lexicului curent.

Meandrele lexicale ale limbajului presei 'invadeaza' vocabularul comun tocmai datorita importantei pe care presa o are in viata oamenilor.

Trasaturi ale dinamicii argoului ( !! ) jurnalistic actual sunt :

folosirea, aproape sufocanta, a 'neaosismelor' ( a indragi, zestre, plai, drumetie, bebelus, ospetie, sefie, etc. ),

preferinta pentru adjective (incredibil, surprinzator, mare, important, mizer, nepasator, neatent, etc.),

atractia pentru epitet si metaforizarea excesiva (situatie problematica, pacienti bulversati, "Pitbull-ul hot a fost adoptat" si "Subiectele la Bac, Hopa-Mitica al Educatiei" in "Telegraf", 3 septembrie 2008, etc),

introducerea unor termeni de sorginte romanica, precum : a potenta, a greva, a tensiona,

se dezvolta fenomenul derivarii cu sufixe sau prefixe : sef-ie, miner-iada, dez-minti-re, ambigu-izare, butic-ar, profit-abil, mega-relief, mega-minciuna,

imprumuturi de origine franceza : nervositate, butic, a surmonta, a tusa, a antama, turbion, vitrat,

imprumuturi de origine engleza : fitness, stand-by, horror, live, sponsoring, hacker, fast-food confundat uneori cu fast-shop, big-shop (mini-market-ul este un fel de butic non-stop),

coexistenta formelor familiare cu neologisme, termini populari si termini stiintifici : .faptul ca esti agreat la varf (calchiere recenta) te spala de toate pacatele (expresie familiara) ; .intr-un fel sau altul, se va rupe pisica (familiar) ; .directorii vor fi scuturati ( familiar) ; cred unii ca mancarea din troaca (familiar) e.mai bogata in proteine(stiintific),etc. [L. Rosca, 2004, p. 158],

inventarea unor cuvinte si expresii care, ulterior, se regasesc in vorbirea celor care citesc jurnalele : mineriada, muzicament, mafiotizare, baron de carton, etc.

Vocabularul jurnalistic are si calitatea de a inventa expresii culte ('Pax americana'- Romania libera, 22 nov.2001; 'Un regat pentru o bucata de Google" - Jurnalul National, 30 aprilie, 2004) sau de a promova expresii memorabile ale unor personalitati :"iarna nu-i ca vara".

In limbajul jurnalistic sunt frecvente cliseele (imbinari fixe de cuvinte reluate in mod stereotip si repetat) : a fi in masura, din start, la ora actuala, pe parcurs, in consens cu, avem probleme, etc.