REPORTERII SI SURSELE LOR

REPORTERII SI SURSELE LOR

Jurnalistii de success intotdeauna si-au gasit cele mai adecvate surse pentru a obtine informatiile furnizate publicului.Insa datorita conventiilor jurnlaistice si a publicului, exista cerinta identificarii completa a surselor, prin numirea acestora.In presa din Romania, cu deosebire in cea scrisa, extreme de multe informatii sensibile sunt atribuite unei surse care "a solicitat anonimatul", sau uneia din "cadrul institutiei".Numai argumentul evitarii unor daune majore, sau cel al cautarii unor beneficii majore ar putea sa justifice, in anuminte conditii, neindentificarea surselor informatiei.

Daca facem abstractie de confidentialitate relatia sursa-reporter are si un aspect ce tine de moralitate: "te folosesti si esti folosit de" .Prin natura muncii sale, jurnalistul imprumuta deseori masca omului de incredere, dispus sa asculte necazurile, preocuparile, chiar intimitatile unei persoane, pentru ca ulterior sa o tradeze fara remuscari.

Promisiunea de confidentialitate, ca exceptie de la regula

Problemele de natura juridical din pacate domina discutiile legate de [romisiunea de confidentialitate facuta surselor.In fata instantei de judecata, in cadrul proceselor de calomnie, de multe ori singura oersoana in masura sa confirma anumite acuzatii este tocmai sursa anonima.Constiente ca mai devreme sau mai tarziu ar putea fi citate in process, sursele evita sa ofere informatiii, din moment ce editorii nu le pot garanta confidentialitatea.Cand insa imperativele juridice si morale coincid, jurnalistii se simt confortabil.

Reporterii promit confidentialitatea din politete, din prietenie sau pentru a face dialogul mai usor.In anumite circumstante, discutia cu o sursa nonima poate creste numarul total al informatiilor utile publicului.De exemplu daca un reporter ajunge la locul unei crime si da peste un martor speriat, exista putine sanse ca acesta sa descrie ce a vazut, mai ales daca criminalul nu este prins.Sub anonimat insa, descrierea sa i-ar putea conduce pe politisti spre individual cautat.

Avantajele oferirii confidentialitatii par a fi evidente, atat pentru reporter, cat in special pentru sursa.Ce ne facem insa cu publicul; este el dispus sa inghita informatii si sa le evalueze fara sa stie cine se afla in spatele lor?

Pe de alta parte, insa folosirea surselor confidentiale poate sa protejeze un mincinos sau un manipulator.Daca o sursa anonima minte si reporterul publica informatia, cum va reactiona jurnalistul ca sa indrepte situatia, atunci cand se afla adevarul?El a facut o promisiune ferma de confidentialitate si este obligat prin cuvantul dat sa nu dezvaluie sursa manipularii.Pericolul provenit din increderea in sursele anonime trebuie sa determine institutiile de presa sa descurajeze ferm toate promisiunile de confidentialitate facute fara echivoc.Un reporter poate cel mult sa faca promisiunea ca nu va publica numele sursei in articolul respectiv, fara sa-si ia angajamentul ca nu va publica vreodata acel nume.

Ca regula de urmat in majoritatea cazurilor, tot ceea ce se doreste a fi publicat ca "ceva care s-a intamplat" trebuie verificat prin intermediul atribuirii informatiilor unor surse.Atunci cand o sursa confidentiala spune ceva acuzator la adresa unui individ, in special a unei persoane private, regula legata de nepublicarea informatiei fara identificarea sursei se cuvine a fi pe deplin respectata.Acuzatiile neatribuite unei surse aduc o ofensa profunda obiectivitatii, fiind total lipsite de fair-play.Pe de alta parte, publicul tinde sa manifeste suspiciune si-si piarda increderea fata de institutiile media dispuse sa acuze personae in temeiul unor surse anonime.

Informatiile obtinute de la prieteni

Mai rar discutata in cadrul redactiilor, confidentialitatea informatiei primite de la prieteni intervine la un moment dat in munca jurnalistului.Orice reporter sau editor are la indemana ceva bun de publicat obtinut de la prieteni, dar care in cazul publicarii ar putea suna ca o "tradare peronala".Pentru a evita astfel de conflicte, unii jurnalisti, putini la numar, ce-i drept, refuza sa se apropie emotional de surse.Majoritatea au insa relatii stranse cu furnizorii de "materie prima".

Sa analizam situatia unui jurnalist aflat in vizita la un prieten, director al unei importante firme.In timpul cinei jurnalistul afla de la prietenul sau ca respective firma avut in ultimul timp grave probleme financiare.Cum at trebui sa reactioneze jurnalistul?

Dar daca insa publicatia afla aceleasi informatii pe care prietenul i le-a dezvaluit jurnalistului, insa din alte surse si le publica, prietenul jurnalistului nu s-ar simti tradat?Evident ca informatiile ar putea fi de natura sa intereseze in cel mai mare grad opinia publica si atunci jurnalistul s-ar vedea pus intre ciocan si nicovala, intre cerinta morala de a dezvalui si obligatia unei loialitati personale de a pastra pentru sine ceea ce a aflat.

Distanta minima in relatia cu sursele

Relatia dintre reporter si sursa este complicata nu numai datorita numarului mare de purtatori de cuvant, interpusi ca un scut de protectie intre public si functionari.Este de asemenea complicata prin puterea speciala a unor oficiali guvernamentali de rang inalt de a juta sau pedepsi jurnalistii, in functie de cat de "cooperanti" se dovedesc a fi.Este complicata intrucat justitia ii hartuieste pe reporteri si le cere sa-si dezvaluie sursele.este complicata uneori chiar prin propriile inabilitati ale jurnalistului, sau a lipsei sale de interes de a dezvolta tehnici de monitorizare a tacticilor de intimidare folosite de functionarii publici de rang inalt.Trebuie de asemenea sa admitem ca lenea si insuficienta dorinta de a folosi surse alternative sunt vicii cunoscute ale jurnalistilor.

Institutiile de presa au datoria de a-i convinge pe purtatorii de cuvant si pe functionari sa atribuie informatiile furnizate si sa nu treaca la atacuri personale fara sa identifice sursa atacului.Presedintii de stat si primii ministri, prin intermediul imensei autoritati ale birourilor de presa, si-au pus la punct o varietate de trucuri menite sa-i

mentina pe reporteri pe o anumita directie si sa le taie posibilitatea punerii unor intrebari incomode chiar si in timpul conferintelor de presa.

Indiferent unde ar lucra, reporterul are datoria de a urma o linie stricta.El trebuie sa-si dezvolte o linie suficient de intima cu sursa, pentru a genera incredere si a obtine informatii si in acelasi timp suficient de detasata, cu scopul de a-i permite sa fie obiectiv, chiar si atunci cand adevarul nu flateaza sursa.

Cumpararea surselor

Cat de normal este ca un jurnalist sa-i ofere sursei ceva in schimbul informatiei? Se ridica, initial, cateva intrebari:

Presiunea realizarii unei relatari ample intr-un timp scurt ii determina pe jurnalisti sa treaca peste unele aspecte etice ale problemei?

In ce conditii un reporter poate sa il insele pe editor?

Cum reactioneaza jurnalistul care se stie vinovat?

Editorii au obligatia de a anticipa potentialele probleme ale reporterilor, prin intermediul impunerii unui cod deontologic in cadrul redactiei. Initiativa de a-i da bani sursei ridica anumite probleme etice deloc de neglijat. In primul rand, jurnalistul practic a indemnat sursa sa incalce legea, prin faptul ca i-a dat bani ca sa-si ia droguri. Mai apoi, reporterul a hotarat sa nu-i spuna nimic editorului in legatura cu cumpararea sursei, astfel ca a fost inselata atat conducerea redactiei, cat si opinia publica.

Editorii si redactorii sefi au obligatia de a manifesta disponibilitate la dialog si intelegere in cazurile mai sensibile, cat si de a-i ajuta pe jurnalisti sa se descurce cu presiunea exercitata asupra lor, in conditiile pastrarii standardelor de calitate cerute. Cei din conducerea redactiei trebuie sa-si asume partea lor de responsabilitate fata de respectarea regulilor etice de catre jurnalisti.

Principiul independentei si cel al minimalizarii daunelor

Teoretic, redactiile de stiri isi asuma prin political or editoriala faptul ca nu dezvaluie numele sursei confidentiale. Ce se intampla insa cand un individ ii cere unei institutii de presa sa spuna in mod public ca nu el este sursa anonima suspectata de o parte din audienta? Daca presupunem ca adevarata sursa nu ar avea motive sa faca demersuri pentru a i se dezvalui numele, exista doua modalitati de tratare a problemei in cazul institutiei de presa solicitate sa dea un raspuns ferm. Intr-o prima varianta, editorii pur si simplu nu s-ar pronunta in nici un fel, nici DA, nici NU, in timp ce alternativa ar fi ca ei sa spuna raspicat ca intr-adevar individual NU este sursa confidentiala banuita de o parte a publicului.

Promisiunile facute surselor, pe muchie de cutit

Sa analizam un alt caz ce face referire la relatia sursa-reporter. Presupunem ca un functionar public i-a dezvaluit sub anonimat reporterului de la Evenimantul Zilei faptul ca un candidat la Senat a fost arestat in urma cu 15 ani, pentru delapidare. Se ridica in prima instanta, mai multe intrebari:

Este rezonabil pentru un jurnalist sa poata sa-si asigure sursa de confidentialitate si sa se astepte ca editorii sa-i sprijine promisiunea?

Reporterul trebuie sa se consulte cu editorul inainte de a-i promite sursei confidentialitatea?

Cat de importanta trebuie sa fie o informatie pentru a se justifica discreditarea reporterului si daunele aduse institutiei de presa prin incalcarea promisiunii fata de sursa?

Ce fel de discutii trebuie sa aiba loc in redactie inainte ca promisiunea reporterului sa fie incalcata? Ce greutate trebuie sa aiba opinia reporterului in cadrul discutiei?

Publicul si celelalte surse ar putea simti ca incalcarea promisiunii a fost judecabila?

Conflictul etic in acest caz se deruleaza intre doua puncte de vedere: 1) Dreptul unei surse de a se astepta ca o promisiune sa fie tinuta; 2) Credinta editorilor ca publicul are nevoie de informatii legate de identitatea sursei.

Editorii gasesc rapid justificari ale actiunilor lor atunci cand pun pe primul plan interesul public. In acelasi timp insa, ei au obligatia de a explica publicului ca dezvaluirea numelui sursei nu este o decizie tocmai usor de luat, datorita faptului ca o astfel de initiativa le-ar putea face reticente pe surse in relatia ulterioara cu reporterii.

Ii ajutam sau ii incurcam pe politisti?

O problema ce genereaza vii dispute pe taramul eticii face trimitere la informatiile cautate atat de politisti, cat si de jurnalisti. Se pune intrebarea ce anume trebuie sa cunoasca publicul astfel incat dezvaluirile din presa sa nu le puna bete-n roate politistilor si sa nu-I faca scapati pe infractori.

Venind in intampinarea cerintei publicului de a afla cat mai multe detalii legate de o crima abominabila, sau in generalm, de un caz celebru, ziarele nu au ezitat sa publice fotografii si declaratii ale indivizilor retinuti de anchetatori. Constienti sau fara sa-si dea seama, editorii i-au pus astfel pe politisti in situatia de a pierde cel putin una dintre probele cheie: recunoasterea suspectilor dintr-un grup, de catre un martor al infractiunii.

Din nou se pune in balanta dreptul publicului de a fi informat si daunele produse prin ajutorul indirect dat unui infractor.

In timp ce reporterii au obligatia primordiala de a proteja cetatenii. Reporterii care ascund informatii pentru a coopera cu politia, in mod invariabil vor influenta negativ opinia publica in legatura cu tenacitatea jurnalistilor si in final vor eroda credibilitatea presei. Ei nu vor mai juca rolul de "caini de paza" in societate.

Studiu de caz : Panica pesticidelor

In februarie 1989, emisiunea de televiziuane 60 Minutes a transmis stirea ca merele tratate cu o substanta chimica Alar sunt periculoase pentru copii de varste mici.Informatia provenea dintr-un raport al Consiliului pentru Proetctia Resurselor Naturale.Incepand cu 1968, Alar fusese recunoscuta ca substanta importanta in cultura marului, pentru proprieteatea acesteia de a face merele mai rosii si pentru a le incetini coacerea.

Drept urmare, merele au disparut de pe piata.Cofetariile scolilor din Los Angeles, Chicago si New York au cerut ca merele sa fie scoase din meniuri si din depozite.Deasupra lazilor cu mere au fost atasate placute indicand ca merele din ele nu contineau Alar.Statul Washington, care realizeaza 50% din productia de mer, s-a confruntat cu pierderi economice devastatoare.

In plina isterie, ambasada Statelor Unite din Santiago de Chile a primit un telefon prin care se anunta ca o incarcatura de struguri, cu destinatia Philadelphia, fusese otravita cu cianura de potasiu.Acuzata de lipsa masuriloe in cazul Alar, Administratia Alimentelor si Medicamentelor a confiscate 2 milioane cutii cu fructe din aeroporturile si porturile Statelor Unite si a sfatuit consumatorii sa evite fructele chiliene.Avertismentul viza producttiile de piersici, pepeni, mere verzi, pere, prune, mure si affine existente pe piata americana.Fructele, in valoare de 15 milioane de dolari stateau ingramadite in porturile chiliene, fara cumparatori.Reprezentatntul Administratiei, acuzat de chilieni de o reactie exagerata a insistat ca prefera s fie in siguranta, decat sa regrete.

David McDonald, seful Asociatiei Nationale a firmelor producatoare de fructe a acuzat Consiliul pentru Protectia Resurselor Naturale de goanna dupa popularitate si de lipsa abordarii serioase a problemelor stiintifice.Specialistii nu au produs argumente convingatoare cu privire la efectul nociv al Alarului asupra omului.In loc sa prezinte concluziile sale expertilor, in vederea dezbaterii si evaluarii, Consiliul prin serviciul sau de relatii publice, a negociat o "prezentare in exclusivitate" a cazului in cadrul emisiunii 60 Minutes.Dupa parerea lui, ziaristii nu au specificat ca numai 5% din merele coapte mai sunt inca stropite cu Alar.In plus criticii au considerat ca si presa a contribuit la agravarea situatiei, deoarece nu a prezentat realitatea cu professionalism.Declarand ca o substanta este toxica, fara a clarifica mai departe sensul acestei sintagme, presa poate face publicul sa creada ca cine mananca un mar se imbolnaveste imediat de cancer.

Acest studiu de caz prezinta unul dintre subiectele din ce in ce mai complexe legate de nutritie si substantele chimice.In astfel de cazuri, cum e cel prezentat mai sus, presa nu trebuie sa se considere garantul sanatatii publice, ci ar trebui sa joace un rol secundar, pe langa unitatile sociale care pot trata problemele intr-un mod diferentiat, fara sa creeze o criza sociala.

Pentru ca un reportaj riscant ,cum e cel prezentat aici, sa fie plasat intr-un context potrivit, John E. Cox, propune o serie de principii:

• Jurnalistii trebuie sa intarzie prezentarea unei stiri pana se clarifica toate faptele.
• Jurnalistii trebuie sa ia in calcul si riscul, nu doar prezentand doua puncte de vedere, ci publicand analize atente.

• Reporterii trebuie sa aiba pregatirea si studiile care sa le permita accesul la sursele de date complexe si sa adreseze intrebari dificile si dure din domeniu.
• Jurnalistii trebuie sa dispuna de surse neutre de informatii, altele decat intreprinderile producatoare si cele de interes public.

In acest caz, daca presa ar fi fost destul de diplomata, problemele privind Alarul ar fi fost transmise Agentiei pentru Protectia Mediului, dandu-i posibilitatea sa actioneze.De fapt Agentia a interzis Alarul, ca pesticide potential periculos, desi probele stiintifice existente nu sunt concludente.Este iresponsabil sa accepti orbeste orice date ti se ofera, dar, in acelsi timp publicul este indreptatit sa afle despre testele adunate sistematic intr-un laborator neindustrial.