JOAQUIN RODRIGO(1901-1999)

JOAQUIN RODRIGO(1901-1999)

Din perspectiva anului 2000 se poate spune ca dea lungul celei de-a doua jumatati a secolului XX, personalitatea lui Joaquin Rodrigo a dominat lumea muzicii clasice spaniole.

Festivitatile si concertele in onoarea celei de-a nouazecea aniversari a compozitorului in 1991, a reprezentat nu numai exprimarea unei profunde afectiuni pentru compozitor si muzica sa atat a interpretilor cat si a publicului din intrega lume, ci si o binemeritata recunoastere din partea criticilor a importantei istorice a muzicii sale.

Inspiration:

"The greatest source of inspiration is hard work. Of course, I also belive in inspiration itself, but sometimes you have to provoke it, call on it repeatedly, even though it may take a while.

There are times when I feel uninspired and I don't want to compose. I call these my "bewitched" periods. I have to be touched with a magic wand."

S-a nascut in localitatea Segundo, in provincia Valenciei in ziua sfintei Cecilia, 22 noiembrie 1901. El era cel mai mic dintre cei zece copii ai lui Vincente Rodrigo Peirats, un mosier din Almenara(Castellon). Mama lui era Juana Ribelles, a doua sotie a lui Vincente Rodrigo. In 1905 o epidemie de difterie a ucis multi copii din Segundo si in urma careia Joaquin a orbit. Compozitorul va spune mai tarziu ca aceasta tragedie personala l-a impins poate spre cariera muzicala.

Familia Rodrigo s-a mutat in Valencia, iar Joaquin, care avea patru ani, a intrat intr-un colegiu pentru copii orbi. El a aratat un interes particular pentru muzica si literatura. Curand a inceput sa ia lectii cu profesori de la Conservatorul din Valencia. La armonie si compozitie avea ca profesori pe Francisco Antich, muzicianul Enrique Goma si Eduardo Lopez Chavarri, ale caror lectii au avut o mare influenta asupra educatiei lui muzicale.

La inceputul lui 1920 Joaquin era deja un pianist excelent si un student compozitor familiarizat cu cele mai importante lucrari contemporane. Primele lui compozitii au fost scrise intr-o forma muzicala mica chiar daca primele lui lucrari orchestrale dateaza din 1924. "Doua scenete pentru vioara si pian" ('La enamorada junto al surtidor' si 'Pequena ronda') au fost scrise in 1923. In acelasi an el a mai scris compozitia "Suite para piano", "Canconeta pentru vioara si orchestra de corzi, si austera "Ave Maria" pentru voce si organ, pe care o v-a aranja ani mai tarziu pentru cor neacompaniat.

Prima lui lucrare pentru orchestra, "Juglares", a fost un succes. Premiera a avut loc in 1924 cu Valencia Simphony Orchestra condusa de Enrique Izquierdo. Incurajat de acest triumf, Joaquin a participat la concursuri nationale in urmatorii ani cu lucrari mult mai ambitioase: "Cinco piezas infantiles", pentru care a primit mentiune si care a avut premiera de mare succes in Valencia si Paris in 1927 si respectiv in 1929.

In acest timp Joaquin studiaza cu Paul Dukas si 1927 decide sa se mute in Franta. Parisul era inca de la inceputul secolului un important centru cultural pentru scriitori spanioli, pictori si muzicieni. La sosire lor in Paris, Rodrigo si Rafael Ibanez(prietenul si secretarul lui) au fost gazduiti de un pictor valentian, Francisco Povo, care le-a prezentat numerosi artisti, muzicieni si editori. In clasa lui Paul Dukas, cu care Rodrigo a studiat cinci ani, mai erau un compozitor mexican, Manuel Ponce, si dirijorul basc, Jesus Arambarri, care mai tarziu a devenit un mare interpret al lucrarilor lui Rodrigo.

Paul Dukas l-a descris pe Rodrigo ca fiind unul dintre cei mai talentati compozitori spanioli pe care ii vazuse sosind la Paris.

In acesti ani, un important eveniment este intalnirea lui Joaquin cu pianista turca Victoria Kamhi, cu care s-a casatorit in 1933. Ea a avut o mare influenta asupra carierei lui Rodrigo. O pianista excelenta, ea a decis sa renunte la cariera proprie si sa se dedice in totalitate sotului. Abilitatea ei de a vorbi multe limbi europene au facut-o un partener ideal al lui Rodrigo.

Multi ani mai tarziu Victoria publica o autobiografie despre copilaria ei, casatoria si viata cu Joaquin, intitulat: "De la mano di Joaquin Rodrigo: Historia di nuestra vita."

In anul urmator, 1934, dupa ce s-a mutat la Valencia impreuna cu sotia sa, Rodrigo a compus mai multe cantece, printre care celebrul "Cantico de la esposa" si cea mai mare lucrare a lui de pana atunci, un poem simfonic,"Per la flor de Iliri blau". Pentru aceasta lucrare el a obtinut premiul "Circulo de Bellas Artes" in Valencia. In Madrid a primit Premium "Conde de Cartagena", care ii permite sa se intoarca in Paris cu Victoria.

In acest timp compozitorul lucreaza cu Maurice-Emanuel, Andre Pirro si vechiul sau profesor Paul Dukas. Aceste cursuri, au fost o importanta sursa de inspiratie pentru Rodrigo care a inceput sa aiba o educatie muzicala solida. In vara aceluias an a compus "Sonada de adios", in memoria lui Dukas.

In iulie 1936 izbucneste razboiul civil, iar Joaquin si Victoria incep sa predea muzica si spaniola in institutul pentru orbi in Freiburn unde au fost primiti ca refugiati spanioli. Acolo el compune "Cancion de cuclillo", cu text scris de Victoria.

In 1938 Rodrigo a fost invitat sa predea la cursurile de vara de la universitatea din Santander care abia se deschisese. Astfel familia Rodrigo a fost reintegrata in viata culturala a Spaniei.

In timpul unei calatorii spre Paris Joaquin l-a cunoscut pe chitaristul Regino Sainz de la Maza si a acceptat cu mare entuziasm sa compuna un concert pentru chitara. Aceasta lucrare va fi "Concierto de Aranjuez."

In 1939 Joaquin si Victoria se intorc in Spania,cu doua zile inaintea inceperii celui de-al doilea razboi mondial.

Decada anului 1940 a fost deosebit de importanta atat pe plan profesional cat si pe plan personal.

Din 1939 el a avut postul de sef al sectiei artistice al Organizarii Nationale Spaniole pentru orbi. In 1941 s-a nascut Cecilia, singurul sau copil. Anul urmator compozitorul a fost premiat cu Premiul National de Muzica pentru "Concierto Heroico" pentru pian si orchestra. In acelasi an, a inceput sa lucreze ca critic muzical pentru ziarele Pueblo, Marca si Madrid.

In 1944 si 1945 el a fost Director de Muzica pentru Radio Nacional, si din 1947 si pentru urmatorii 30 de ani, a ocupat pozitia de Profesor de Muzica la Universitatea Complutense din Madrid. In 1945 a fost premiat cu "Encomienda de Alfonso X el Sabio".

Sarbatorirea nationala a 400 de ani de la nasterea "Cervantes"-ului, a inspirat cele mai importante lucrari ale compozitorului: "Ausencias de Dulcinea", pentru care a fost premiat cu Premium Cervantes in aprilie 1948. La 18 noiembrie 1951, Rodrigo a fost admis ca membru permanent la "Real Academia de Bellas Artes de San Fernando". Pentru aceasta ocazie el a cantat "Cinco Sonatas de Castilla con Tocata a modo de Pregon".

In 1953 compozitorul a fost premiat cu "Gran Cruz de Alfonso X el Sabio" si a fost ales Vice-presedinte la sectia spaniola a Societatii Internationale de Muzica Contemporana. Anul urmator, la cererea celebrului chitarist Andres Segovia, Rodrigo a compus "Fantasia para un gentilhombre" pentru chitara si orchestra. Premiera a avut loc anul urmator in San Francisco, in prezenta compozitorului.

In acesti ani Rodrigo a primit multe onoruri din Spania si din afara, ca recunoastere a lucrarilor sale. El a fost numit "Officer des Arts et des Lettres" in 1960, membru al "Legion d'honneur" in 1963 de guvernul Francez, Doctor in Muzica de Universitatea din Salamanca 1964, si in 1966 a primit "Gran Cruz de Merito Civil" si Medalla de Oro al Merito en el Trabajo.

In 1963 calatoreste la Puerto Rico pentru a preda istoria muzicii la Universitatea din Rio Piedras, unde ramane pana in 1964. In acest an, fiica lui, Cecilia se casatoreste cu violonistul Agustin Leon Ara si au doua fetite, Cecilita si Patricia.

In onoarea lui Rodrigo au inceput sa aiba loc numeroase concerte, recitaluri si festivaluri peste tot in lume, el fiind acum unul dintre cei mai cunoscuti compozitori contemporani de muzica clasica.

O noua premiera il aduce pe Rodrigo din nou in SUA 1970, aceea a "Concierto Madrigal" pentru doua chitari, care a avut loc la Hollywood.

In urmatorii ani el a fost numit "Doctor honoris cauza" de University of Southern California in 1982, de Universidad Politecnica din Valencia in 1988, de Universidad de Alicante, de Universidad Complutense din Madrid in 1989 si de University of Exeter din Marea Britanie in 1990.

Rodrigo a fost solicitat de celebri solisti James Galway si Julian Lloyd Webber pentru a scrie concerte; iau nastere "Concierto pastoral" pentru flaut si "Concierto como un divertimento" pentru cello.

In martie 1986 Joaquin si Victoria erau asteptati la Festivalul din Londra, dedicat muzicii lui, in care a avut loc premiera mondiala a uneia dintre cele mai valoroase lucrari ale sale: "Cantico de San Francisco de Asis" pentru cor si orchestra.

In 1991 Rodrigo a primit premiul fundatiei "Guerero" si in acelasi an a primit de la regele Juan Carlos I titlul de nobilitate "Marques de los Jardines de Aranjuez".

In 1996 i-a fost acordata o alta mare onoare: premiul "Prince of Asturias" pentru extraordinara sa contributie in muzica spaniola careia i-a oferit o dimensiune universala. In acelasi an primeste "Medalla de Oro de Segundo", "Gran Cruz de la Orden Civil de Soldaridad Social" si " Estrella de Oro de la Comunidad de Madrid".

Guvernul Francez l-a onorat in 1998 cu titlul "Commandeur des Arts et des Lettres". In acelasi an a primit un premiu de la Societatea generala de Autori din Spania, ca fiind cel mai distins compozitor de muzica clasica al secolului. A mai fost premiat cu "Medal of Honour" de Universitatea Internationala din Santander si anul urmator cu Medalia de Aur la Festivalul din Granada.

Victoria, sotia sa moare la 21 iulie 1997, iar Rodrigo insusi o urmeaza doi ani mai tarziu pe 6 iulie 1999, in locuinta din Madrid, inconjurat de familie.

Ramasitele lor pamantesti au fost ingropate impreuna in panteonul familial din cimitirul din Aranjuez.

CONCERTUL DE ARANJUEZ - analiza

Dedicat lui Regino Sainz de la Maza

Concertul instrumental - gen muzical scris pentru unul sau mai multi solisti, acompaniati de o orchestra simfonica sau de coarde (se scriu insa si concerte pentru orchestra).

Desi particularitati ale genului pot fi observate cu mult inainte, etapa sa de afirmare o reprezinta Barocul - fiind o consecinta a dezvoltarii instrumentelor si stiintei muzicale.

Denumirea de "Concert Clasic" este data de faptul ca W. A. Mozart a stabilit       in conditiile istorice ale Scolii Clasice Vieneze - tipul de concert pe care il intalnim si azi. Aceasta etapa a fost anticipata si dezvoltata de J.S. Bach si A. Vivaldi, prin reducerea numarului de parti la trei si prin folosirea unui singur solist. Aportul lui Mozart apare in conturarea ciclului de miscari pe principiul contrastului rapid, lent, rapid si fixarea structurilor celor trei parti dupa principiul din lucrarile de camera si orchestrale ale lui J. Haydn:

I-a parte: forma de sonata

A II-a parte: forma de lied, sonata fara dezvoltare sau tema cu variatiuni

A III-a parte: forma de rondo, rondo-sonata, sonata sau tema cu variatiuni

Adaptarea formei de sonata la necesitatile expresive ale concertului l-a determinat pe Mozart sa aduca niste modificari dintre care cea mai importanta este dubla expozitie a orchestrei si solistului. Prima expozitie orchestrala prezinta de multe ori tema care va fi prezentata ulterior identic de solist, nefiind obligatoriu contrastul tonal intre expozitii (tema secundara poate sa apara in tonalitatea temei principale). Se urmareste astfel familiarizarea auditoriului cu tematica si caracterul primei sectiuni, iar solistul se poate acomoda cu scena, cu publicul si atmosfera lucrarii. O alta modificare adusa formei clasice de sonata a primei parti este cadenta. Trebuie specificat ca nu exista un numar predefinit de cadente, din practica putandu-se deduce ca un concert trebuie sa aiba cel putin o cadenta in prima parte (forma de sonata favorizandu-i aparitia in conditii optime), iar in partile a doua si a treia cadente mai reduse ca proportii.

Cadenta - reprezinta o desfasurare muzicala libera ca forma cu caracter improvizatoric unde autorul sau interpretul realizeaza o sinteza ritmico-armonico-melodica a elementelor tematice constitutive ale partii sau ale intregului concert. Datorita formei si planului tonal libere, cadenta nu poate fi inclusa in nici una din partile sonatei.

Analiza formei:

Partea I      - forma de sonata

Expozitia

Introducere     

o       la solist (mas.1-26) are doua sectiuni:

prima sectiune(mas.1-18) - acordica,pe treptele tonalitatii Re major

a doua sectiune (mas.19-26) - mers staccat pe note din bas in Re major

o       la orchestra (26-60) are trei sectiuni:

prima sectiune (mas.26-44) imitarea celei solistice la orchestra.

A doua sectiune(mas.44-53) prezentarea Temei I la orchestra.

A treia sectiune(mas.53-61) imitarea sectiunii a doua de la solist la orchestra.

Tema I la solist(mas.61-69) in Re major

Puntea 1 (mas.69-82)

Tema II la solist(mas.82-88)

Punte 2 (mas.88-114) foloseste material din puntea 1(93), tema II(97) si nou(tema puntii ,mas.110) cadenta pe la minor V.

Dezvoltarea(mas.115-165)

mas. 115-117 prima sectiune a Introducerii in la minor la orchestra

mas. 117-126 Tema I in la minor cu alt final.

mas. 126-133      prima sectiune a Introducerii in La major la solist

mas. 134-138      tema dezvoltarii repetata in la minor

mas. 141-142 si 145-146      material din tema I mai intai in Fa major apoi in La bemol major.

mas. 152-155      tema dezvoltarii repetata in Sol major

Repriza

Tema I la orchestra(166-172) si la solist (172-174) in Re major

Punte 1(174-201) la fel ca in expozitie

Tema II la solist(202-207) in Si bemol major

Punte 2 mas.207-220 la fel ca in expozitie cadenta pe Re major V.

Coda mas. 220-243 foloseste material din tema I si sectiunea a2a a Introducerii.

Partea a doua are forma de tema cu variatiuni

Tema la orchestra acompaniata de solist(1-6) apoi la solist acompaniat de orchestra(7-11)

Variatiunea 1 - mas.12-16 la orchestra in Sol major apoi la solist in aceeasi tonalitate (17-22)

mas. 22-36 pasaj ce introduce o tema noua derivata din tema principala(26-28) ,tema ce va fi secventata(29-31)

Variatiunea 2 la chitara solo in mi minor(37-46)

mas.46-57 sectiune in care se intersecteaza elemente din ambele teme.

Cadenta (57-84) foloseste ca material dezvoltator motivul generator al intregii miscari (broderie inferioara) . Introduce elemente noi, mai intai arpegiile ascendente si descendente(mas.66), apoi rasguado-ul in valori foarte mici(mas.81).

Variatiunea 3 mas.84-94 aduce tema in modul frigian din La major

Coda mas.95 aduce elemente ale ambelor teme .

Partea a treia este scrisa in forma de tema cu variatiuni

Tema mas.1-21 in Si major prezentata de solist

Tema mas.22-41 in Re major la orchestra

mas.41-70 au loc dezvoltari ale materialului tematic.

Variatiunea 1 mas.71-98 in Re major variere pe principiul sectiunii a doua a Introducerii din prima parte.

mas. 99-139 apare o tema noua(117-122) care urmeaza a fi secventata(125-130) si apoi i se intercaleaza game care ne duc cu gandul la prima parte.

Variatiunea 2 mas.140-163 la solist. Tema este figurata in arpegii zig-zagate mai intai in sopran, iar apoi la vocile interne.

mas.163-208 apare o noua tema cu doua sectiuni

prima parte este o melodie polifonica secventata(166-176) si (190-200)

a doua sectiune este acordica (176-186) si (200-209)

Variatiunea 3 mas. 209-229 tema apare in grupuri de 4 saisprezecimi in care sunetul al 3-lea figureaza tema in Re major.

mas.230-291 aduce alta tema in duble(249-257) care va fi secventata(268)

Variatiunea 4 la mas.292 in varianta armonica este prezentata de orchestra in Re major.

Aspecte tehnico-interpretative in Concertul de Aranjuez

Allegro con spirito

Inca din debutul acestei parti - cu un procedeu nespecific chitarei clasice (rasgueado - procedeu tehnic din muzica traditionala spaniola "Flamenco") - ne dam seama ca vom avea de-a face cu un concert foarte dificil din punct de vedere tehnic.

Acest tip de rasgueado poate fi realizat in mai multe feluri in functie de rezultatul sonor dorit: m↑, i↑, p↓ sau m↑, i↑, i↓, etc. Pentru percutanta si acuratetea ritmica a saisprezecimilor, eu am ales varianta a↑, i↑, i↓, pentru degetatia mainii drepte. La mana stanga trebuie urmarita o fluidizare in schimbarea acordurilor fara incordarea incheieturii.

In continuare Rodrigo foloseste un pasaj tematic stacat pe bas, care aduce in prim plan o alta tehnica flamenco, tehnica de "p" (pulgar - degetul mare al mainii drepte).

Pentru obtinerea efectului dorit insa, vom folosi atat staccato din p-ul mainii drepte cat si din mana stanga ridicand degetul de pe coarda imediat dupa ce s-a produs sunetul.

Urmatorul pasaj dificil tehnic este cel de la masura 61,

datorita suprapunerii notei tinute din sopran, a unor sunete in bas ce vor trebui atacate cu degetul "p". Pentru efectul dorit notele din bas vor trebui executate staccato iar pentru aceasta vom folosi digitatia p, i, p, i, p, i, p cu sprijinirea p-ului la sfarsit pentru oprirea corzii.

Faptul ca Rodrigo a gandit acest concert intr-un stil mixt de clasic si flamenco este dat si de folosirea abundenta a pasajelor cu game intr-un tempo rapid punand serios la incercare abilitatile tehnice ale interpretului.

Un pasaj care trebuie rezolvat atent este cel al temei a II-a si mai exact al ultimei parti a ei .

Pentru acest pasaj trebuie folosita aceeasi degetatie la fiecare aparitie a temei, pentru pastrarea identitatii sale. Deaceea vor fi luate in considerare fiecare dintre intrarile tematice inaintea alegerii degetatiei adecvate.

Poate cel mai dificil pasaj al concertului este cel de la masura 112.

Dificultatea sa vine din viteza cu care trebuie efectuata gama, respectiv schimbul imediat dupa atacul acordului in rasgueado. Acest pasaj se va rezolva prin urmarirea continuitatii dintre ultima nota din acord si gama, la viteze foarte mici unde pot fi controlate atent miscarile ambelor maini.

Adagio

In aceasta parte dificultatea consta in capacitatea solistului de a face rubato in cadrul masurii, de a aduce un maxim de expresie.

Pentru a obtine flexibilitatea ritmica in cadrul masurii, solistul trebuie mai intai sa execute pasajele perfect ritmic pentru a intelege momentele de sincronizare cu orchestra, urmand ca ulterior sa elibereze melodia de rigorile ritmului fara a se desincroniza cu orchestra.

3. Allegro gentile

Partea a treia debuteaza cu un pasaj polifonic in stretto, care trebuie abordat ca o fuga, urmarind identitatea planurilor mai ales cand prezinta tema. Deaceea atacul pe vocea din bas se va face exclusiv cu p-ul, urmarind imitarea articulatiei realizate pe voce din sopran.

Variatiunea 1 de la masura 72 este scrisa in stilul pasajului din bas din prima parte, de aceasta data insa trebuie accentuate notele care figureaza tema.

In variatiunea a 2a de la masura 140 (nr. orchestra 9), datorita vitezei excesiv de mari si a prezentarii temei simultan si la orchestra, terta acordurilor din figuratie trebuie eliminata pentru a putea mentine tempoul stabilit :

. De la masura 158 tema este figurata la vocea de mijloc ceea ce o va face mult mai greu de evidentiat. Ea trebuie studiata accentuand notele temei in mod exagerat si cantandu-le legato.

Pasajul de la masura 167 trebuie abordat cu mare atentie deoarece el va fi secventat identic de patru ori, deaceea trebuie gasita si o singura degetatie care sa se potriveasca in toate cele patru pozitii. Pentru a obtine acest lucru unele note din bas trebuie cantate in alt registru, fapt care nu schimba cu nimic profilul sau caracterul melodiei, ba chiar o pun mai mult in valoare.