DESENUL - MIJLOC DE CUNOASTERE A COPIILOR

DESENUL - MIJLOC DE CUNOASTERE A COPIILOR

I. 1. Culoarea, esenta vietii

Asemeni muzicii si dansului, desenul permite omului sa se exprime fara cuvinte, sa dea sens lumii sale interioare fara sa traduca in concept, ii permite sa vorbeasca lumii, existentei, celuilalt si siesi, despre sine printr-o modalitate care reuseste sa retina in concretul desenului, sunetului sau miscarii, atat ceea ce este exprimabil verbal, dar si intelesuri traite dar inexplicabile prin cuvinte. Culoarea este o insusire cosmicǎ a existentei noastre, prezentǎ in viata si activitatea noastrǎ zilnicǎ la fiecare pas.

Desenul este o reflectare a procesului de gandire si fantazare a modificarilor survenite in mintea copilului; pe masura ce deseneaza, gandirea incearca sa mentina tema initiala, iar fantezia incearca sa aduca temele interioare in prim planul trairii. El apare astfel ca o sursa de asociatii care modifica cursul realizarii lui. Elaborarea desenului apare ca un compromis intre doua tendinte: schema grafica initial gandita si transformarile, schimbarile, adaugirile etc. Dominarea primei tendinte si a gandirii conduce la un desen schematic, prea putin expresiv, iar daca domina cealalta tendinta, desenul va purta incarcatura proceselor inconstiente. Desenul apare ca o tehnica ce apeleaza la spontaneitate, provoaca exprimarea sentimentelor si dinamica interioara a copiilor, fara a recurge la cuvinte, restrangand actiunea constrangatoare a intentionalitatii constiente.

Pentru copil desenul este un joc, un vis, o realitate, culoarea fiind pionul principal.

Un joc pentru ca desenul nu exercita o constrangere, ci il recreaza pe copil.

Un vis pentru ca pe foaia de hartie apar dorintele constiente si inconstiente.

O realitate pentru ca preocuparile de moment ale copilului motiveaza desenul sau.

In clasele primare, invatatorul, in lipsa unui specialist, este cel care trebuie sa-l initieze pe copil in desen si pictura. Aceasta datorie are insa tendinta de a fi tratata cu superficialitate si asezata pe un plan secundar, dupa disciplinele "nobile" ca limba romana si matematica.

Minimalizarea importantei desenului in scoala are repercursiuni pe care institutorul nu le cunoaste sau deseori le uita. Astfel, un copil care are rare ocazii de a desena la scoala se va cantona intr-o reprezentare monotona, va avea tendinta de a reproduce intotdeauna aceleasi teme, cu aceleasi culori, neputandu-se lasa in voia sensibilitatii sale. Chiar si desenele realizate cu anumite ocazii sunt lipsite de originalitate: pomul de Craciun, buchetul de Ziua Mamei, aceleasi subiecte pentru toti (chiar si pentru copiii orfani) nu fac altceva decat sa-i impiedice pe copii sa se exprime liber.

Nu afirm aici ca temele impuse nu au rolul lor, dar, ar fi de dorit, ca temele libere sa fie cel putin la fel de numeroase ca cele impuse si aceasta pentru ca amandoua sunt importante: cele impuse dezvolta simtul logic si spiritul de observatie, iar temele libere dezvolta sensibilitatea si simtul echilibrului.

Ar trebui sa ne intrebam, ca invatatori, daca lipsa de exprimare libera prin desen nu este cumva sursa unei forme de inadaptabilitate a unor copii la scoala. Copilul este un creator pe care uneori scoala il inabusa.

Nu trebuie sa uitam nici faptul ca, mai ales la clasa I, comunicarea prin limbaj nu este pentru copil foarte simpla el riscand sa-si exprime fals gandirea pentru ca, pe de o parte achizitia vocabularului sau este recenta si incompleta, pe de alta parte limbajul este un fapt social a carui achizitie este legata de mediul       sociocultural, cuvintele pe care le foloseste avand valori diferite in functie de apartenenta la mediul cultural evoluat sau modest.

La inceputul scolii, pentru copilul care abia stie sa tina un creion in mana, chiar dupa ce va invata sa scrie, desenul va ramane o tehnica seducatoare. Va mai avea nevoie de multi ani pentru a se bucura de placerea de a comunica in scris cu celalalt.

Iata de ce desenul,      departe de a disparea pe parcursul anilor cand se invata citirea si scrierea, se mentine ca o activitate privilegiata a copilului.

Consideram de aceea, utila prezentarea succinta a evolutiei desenului la copil, legata de dezvoltarea individuala, independenta de capacitatile sale artistice. Astfel, prima urma pe care o lasa copilul este pata, daca parintii le-ar da copiilor lor mai mici de un an posibilitatea de a "picta", acestia ar face sigur "pete"; apoi desenul se transforma si devine un fel de mazgaleala (pe la 12-15 luni), creionul devine prelungirea mainii si copilul traseaza linii in toate directiile fara sa ridice creionul; apoi mazgaleala in toata regula, pe la 2-3 ani copilul trasand bucle inchise (sau loop-uri) cu scopul precis de a imita scrierea adultilor. Pe la 3 ani apare "omuletul mormoloc", ilustrat printr-un cerc unic, cerc ce se va scinda in doua (pe la 5 sau 6 ani), doar pe la 6 ani corpul fiind complet si articulat. In procesul descris pana acum un copil deseneaza, nu scrie. Isi explica mazgaleala vorbind, lucru important, deoarece asociaza limbajul cu grafismul fara a face diferenta intre desen si comentariu. In stadiile urmatoare, copilul nu mai are o atat de mare nevoie de limbaj pentru a-si comenta desenele, deoarece acestea devin mai concrete si mai expresive. Este vorba de stadiul realismului vizual (7-12 ani), cand copilul se straduieste sa deseneze ceea ce vede si al reprezentarii in spatiu; aceste doua stadii ale reprezentarii fiind importante pentru achizitia simbolica a codului grafic.

O data copilul "scolarizat", parintii si dascalii par ca pierd orice simt al realitatii, aruncandu-se cu capul inainte in labirintul scolaritatii, uitand ca un copil este o fiinta "imatura" prin definitie si ca dezvoltarea sa depaseste uneori timpul scolaritatii sale.

Inceperea vietii de elev inseamna pentru copil o transformare majora in existenta sa, ce include si aparitia unor probleme de adaptabilitate. Invatatorul se simte in acest caz foarte rar vinovat si nu se pune in discutie. Majoritatea parintilor nu inteleg prin ce trece copilul lor si de ce, deci cel care "nu este in regula" nu poate fi decat copilul. Desenul liber sau tematic poate fi o cale foarte potrivita, in aceasta situatie, de evaluare a personalitatii copilului, a problemelor sale emotionale, a capacitatilor si a dificultatilor sale de a se adapta la mediul scolar si social.

Fiecare institutor trebuie sa cunoasca faptul ca desenele sunt "vehicole" si "activatori" de informatie psihologica inconstienta sau de mesaje pe care copiii sunt incapabili de a le exprima verbal, ci doar afectiv-imagistic, prin intermediul liniilor grafice, culorilor, formelor, pozitiilor, dimensiunilor personajelor sau obiectelor desenate.

Desenele si jocurile sunt considerate de specialisti drept cele mai relevante modalitati de expresie a primilor ani de viata, ele oferind date importante despre inteligenta si afectivitatea copiilor.

Utilizarea desenului, a culorii, ca mijloc de cunoastere a copiilor, nu trebuie neglijata, uitata sau minimalizata, desenul avand o valoare expresiva (modul in care copilul trateaza suprafata colii, alegerea formelor si culorilor exprima aspecte ale starii emotionale); proiectiva (prin stilul general al figurii care exprima anumite dispozitii fundamentale ale modului cum traieste lumea si relatiile cu obiectele acesteia); narativa (prin desen copilul isi dezvaluie centrele de interes, tensiunile, grijile, gusturile) si o valoare simbolica (prin interventia unor procese si mecanisme defensive care releva natura temelor inconstiente).

In prezenta lucrare mi-am propus sǎ abordez problematica predǎrii categoriilor cromatice la ciclul primar printr-o descriere amplǎ a ceea ce este culoarea, a semnificatiilor acesteia, a modului de predare a temei plastice alese la clasele I-IV, tinandu-se cont de programa scolarǎ cu proiecte de lectie, planse metodice si planse ale elevilor.