Genul Betula L

Genul Betula L.

Include cca. 40 de specii de arbori, arbusti si subarbusti pitici din emisfera nordica, in zona boreala si subarctica, pana la limita latitudinala a vegetatiei lemnoase. Scoarta este prevazuta la suprafata cu periderm suberos, stratificat, de culoare alba-cretacee sau galbuie, mai rar inchisa, care se exfoliaza circular in fasii subtiri. Mugurii sunt alterni, sesili, cu solzi imbricati. Frunzele petiolate, cu marginea serata, crenata sau lobulata; infrunzesc devreme, primavara. Florile unisexuat-monoice sunt dispuse in amenti. Amentii femeli se transforma intr-un fel de con fructifer alungit, care poarta la subsuoara bracteoleelor cate trei samare foarte mici, cu aripioare laterale. Fructele sunt usor raspandite de vant. Dupa coacere, amentul se risipeste, iar samarele se imprastie o data cu solzii, ramanand pe arbore numai axul floral. Au capacitate germinativa redusa. Speciile arborescente sunt foarte repede crescatoare la inceput.

Betula pendula Roth (Betula verrucosa Ehrh.), (Betula alba L.) - mesteacan

Prezinta un areal foarte intins, raspandit de la tarmurile Atlanticului pana in Siberia si Altai. In Europa si Asia, la limita latitudinala a padurilor, dincolo de cercul polar, in sud ajunge in Apenini si Balcani, in Rusia pana in silvostepa (fig.18). La noi este localizat la munte 700-1550m, coboara rar la 250 m.

Din punct de vedere ecologic, poate fi comparat cu pinul silvestru. Este o specie rustica, extrem de putin pretentioasa fata de clima si sol, cu temperament pronuntat de lumina. Suporta bine gerurile puternice de iarna, arsita si ingheturile si denota o remarcabila amplitudine edafica.

Este cel mai de seama arbore pionier din    padurile noastre. Acopera foarte slab solul cu coroanele sale rare, luminoase, de aceea, la adapostul sau se instaleaza usor specii erbacee si arbustive.

Este un arbore de marimea a II-a care depaseste rareori 25m inaltime; iar cateodata ramane arbustiv. Tulpina este zvelta, conica, uneori sinuoasa. Scoarta, de culoare alba pronuntata, neteda, cu epiderma ce se exfoliaza circular in benzi, dezvolta la batranete, la partea bazala, un ritidom negricios, adanc crapat. Coroana este foarte afanata si luminoasa, constituita din numerosi lujeri pendenti, subtiri, supli, elastici, glabri, presarati cu o serie de glande - verucozitati albicioase. Mugurii sunt ovoid-conici, glabri, acoperiti cu o secretie vascoasa (fig.93). Frunzele sunt romboidale pana la triungiulare, de 6(7)cm lungime, prelung acuminate dublu-serate pana la lobulat-serate, glabre, lucioase pe fata, mai mult sau mai putin glanduloase, prinse pe petioli de 2-3cm lungime. Florile sunt unisexuat-monoice grupate in amenti. Amentii masculi se formeaza in vara precedenta, la varful lujerilor. Cei femeli apar numai primavara, devreme, o data cu infrunzirea, sunt cilindrici, iar la fructificatie devin relativ lungi si grosi; sunt alcatuiti din numerosi solzi trilobati, la varf ciliati, sub care se gasesc fructele. Fructele sunt samare mici si foarte usoare, prevazute cu doua aripioare membranoase, la varf cu doua firisoare (resturi de stiluri), scurte.

Infloreste si fructifica de timpuriu (aproximativ la 10 ani), anual si foarte abundent.

Longevitate mica 6-90ani.

In culturile ornamentale importanta este varietatea (forma)

Betula pendula var. laciniata, frunze adanc lobate, lobi acuminati, neregulat serati;

Betula pendula var.purpurea,

Betula pendula var.fastigiata.

Betula pendula - se obtine din samanta, semanatul se face imediat dupa recoltarea semintelor, toamna, inainte de caderea zapezii sau primavara, cu seminte stratificate. Prin altoire se obtin varietatile, se executa "prin apropiere" in martie-aprilie sau august-septembrie. In sera se poate altoi in februarie.

Betula albo-sinensis Burk.

Originar din China, cu scoarta portocalie, care se exfoliaza in fasii circulare subtiri. Necesita un climat mai bland.

Betula ermanii Cham.

Cu coroana foarte larga si scoarta alba-galbuie, amenti erecti

Necesita un climat mai bland ca si Betula albo-sinensis.

Betula nigra L.

Adesea cu mai multe tulpini, scoarta se deruleaza in fasii mari, roscat-negricioase, care nu se desprind

Betula pubescens Ehrn. - mesteacan pufos

Arbore cu areal vast, din sudul Groenlandei si Islanda pana in Siberia (fig.18). La noi putin raspandit, in turbarii si piemonturi. Foarte rezistent la ger, dar pretentios fata de umiditate.

Arbore de marimea a III-a, ramane de multe ori arbust. Spre deosebire de Betula pendula are ramurile, ca si lujerii, indreptate in sus. Lujerii sunt cenusii-pubescenti, nelucitori, fara verucozitati, iar mugurii parosi si lipiciosi (fig.94). Frunzele, mai mici, de 2-4cm lungime, ovat-rombice, scurt acuminate, neregulat-simplu sau dublu adanc-serate, sunt pe fata de un verde intunecat, iar pe dos evident paroase, in special de-a lungul nervurilor; petiolul este pubescent. Infrunzeste si infloreste mai tarziu decat Betule pendula. Amentii fructiferi au solzi cu lobii laterali indreptati inainte. Fructele samare, au aripioara numai dublu de late decat samanta, iar stilele se ridica deasupra marginilor aripilor.

Mesteacanul pufos de la noi apartune ssp. carpatica (Wild.) A. et G.. Prezinta interes naturalistic, fiind considerat un endemism carpatic.

Betula humilis Schrank - mestecanas

Arbust indigen, pana la 2m; lujerii verucosi si pubescenti la inceput; scoarta de culoare inchisa; frunzele rotund-ovate, mici, de 1-2cm, neregulat dintate, la inceput pubescente (fig.95); amentii femeli erecti si scurt-ovoizi sau cilindrici; apar primavara. Solzii fructiferi au lobul central evident mai lung decat cei laterali.

Are importanta exclusiv floristica, ca element boreal, circumpolar. Trebuie sa fie protejat pentru a putea supravietui in turbariile montane.

Betula nana L. - mesteacan pitic

Raspandit in zonele tundrei arctice si in regiunile montane, pe terenuri mlastinoase-turboase.

Arbust pitic indigen, sub forma de tufa, de cca. 0,5m inaltime, cu ramuri culcate sau ascendente. Se recunoaste dupa: lujerii foarte subtiri, tomentosi, cu muguri mici si glande verucoase; frunzele foarte mici, de 0,4-1,2cm, + rotunde, crenate, cu 2-4 perechi de nervuri; amentii erecti, apar primavara. Solzii fructiferi au lobi de aceeasi lungime.

Prezinta numai importanta floristica fiind un relict glaciar. Trebuie ocrotit neconditionat, este pe cale de disparitie.

Folosire: solitar sau in grupuri la marginea masivelor, foarte decorativa este culoarea scoartei si forma siluetelor.