Originea Inchizitiei

Originea Inchizitiei

ALEGERI DEMOCRATICE

La 5 Noiembrie 1996, William Jefferson Clinton (cunoscut ca Bill Clinton sau Slick Willie) a fost reales ca presedinte al Statelor Unite de catre 23,9 % din alegatorii cu drept de vot si 12,25% din intreaga populatie a tarii. Proportia celor cu drept de vot care s-au prezentat la urne a fost cea mai scazuta in ultimii 72 de ani: s-au prezentat la urne mai putin de jumatate din alegatori (The McAlvany Intelligence Advisor, Decembrie 1996, p. 23). Dintre cei care au votat, Clinton a intrunit 49 % din voturi. Majoritatea alegatorilor cu drept de vot au stat acasa si n-au votat. Probabil ca stiau dinainte rezultatul alegerilor. S-ar parea ca l-au stiut si altii. Cum votarea e computerizata, voturile nu se numara local ci se trimit electronic la o companie numita Voters- News Service al carei computer 'numara voturile' pe scara nationala si anunta rezultatul alegerilor. Dupa ce a numarat voturile a doar 6 % din alegatori, Voters- News Service a anuntat ca Bill Clinton a castigat alegerile! Deci se stia precis cum vor vota ceilalti 94 % din alegatori! Au mai avut si altii astfel de 'previziuni stiintifice': un ascultator a relatat ca la o saptamana inainte de alegeri, la 31 Octombrie, speakerii care anunta stirile la canalele mari de televiziune, Dan Rather si Tom Brockaw, au fost vazuti filmand cum anuntau victoria lui Bill Clinton in alegeri. De vreme ce rezultatul alegerilor era stiut dinainte, cei care au stat acasa si n-au mai incurcat circulatia la urnele de votare s-au dovedit a fi cei cu mai ridicata raspundere cetateneasca (emisiunea radiofonica Media Bypass din 6 Noiembrie, 1996). Dar alegerile acestea n-au adus numai dezastru. Multi dintre congressmanii corupti n-au mai candidat sau n-au mai fost realesi si unul dintre cei mai capabili si cinstiti, Ron Paul, a fost ales dupa o absenta de ani din Congress. Un congressman cu experienta ca el poate oferi o orientare celor tineri si cinstiti alesi acum doi ani care, lipsiti de directie, n-au avut prea mare influenta pana acum. Din pacate Romania si-a pierdut prietenul pe care-l avea in Congresul american: David Funderburk n-a mai fost reales, invins de un stangist sustinut de mass-media.

ORIGINEA INCHIZITIEI

In 1995, editura Random House din New York (care a monopolizat mare parte din publicatiile pentru studenti si elevi si-i apartine familiei evreiesti Samuel Newhouse - vezi Pana unde am ajuns - 1994 capitolul II) a publicat cartea lui Benzion Netanyahu, The Origins of the Inquisition in Fifteenth Century Spain (Originea Inchizitiei in Spania secolului 15). Ca toate publicatiile istorice ale stabilimentului si aceasta carte este la fel de veridica ca si istoria partidului comunist al Uniunii Sovietice in oricare din versiunile ei; dar ii ofera lui Brian Chalmers ocazia ca recenzand-o in The Journal of Historical Review (vol. 16, no.1, Ianuarie-Februarie 1996, pp. 2-22) sa dezvaluie adevarul ingropat sub propaganda lui Benzion Netanyahu.

Brian Chalmers este pseudonimul sub care publica un profesor de istorie de la o mare universitate americana, care cunoaste atat de bine societatea americana de azi incat cauta sa-si ascunda cat mai bine adevarata identitate si persoana fizica atunci cand scrie si spune adevarul. Benzion Netanyahu este un istoric evreu de limba engleza. Obiectul discutiei este ce s-a intamplat cu adevarat in Spania in secolele 15-16, epoca pe care Chalmers o gaseste extrem de similara zilelor noastre din punct de vedere politic.

In 1391 populatia s-a revoltat cu multa violenta impotriva evreilor, care constituiau in Spania o clasa prospera imbogatita prin pauperizarea populatiei spaniole gazda, pe care prin procedeele camataresti si monopoliste obisnuite practicate de ei de milenii si practicate azi prin sistemul monetar, evreii o adusesera la sapa de lemn. Au avut loc pogromuri care au dus la pierderi de vieti omenesti si distrugeri de averi, dezlantuind o violenta care a inundat multe orase spaniole in sange. Astfel a inceput un secol de conflicte intre evrei si populatia-gazda care s-au aplanat prin expulzarea evreilor din Spania in 1492, cu 10 ani inainte de expulzarea cotropitorilor musulmani. La 31 Martie 1492 regele Ferdinand si regina Isabella au ordonat evreilor sa paraseasca Spania in decurs de 4 luni, luandu-si cu ei toata averea personala, in afara de aur si argint, sub forma de monede sau bijuterii. Se apreciaza ca intre 165.000 si 400.000 de evrei au plecat si 50.000 au preferat sa accepte sa se converteasca de forma la crestinism ca sa ramana. Astfel pe la mijlocul secolului 15 prospera in Spania o puternica comunitate evreiasca de circa 100.000 de persoane deghizate in crestini 'noi'.

Dar incepand cu revolta poporului din Toledo din 1449, populatia-gazda continua sa se revolte si impotriva acestor 'noi' crestini, numiti conversos (convertiti) sau marranos (porci), caci, dupa cum arata istoricul evreu Cecil Roth, profesor la Universitatea Oxford (A History of the Marranos, 1960 si The Spanish Inquisition, 1937), acesti 'noi' crestini erau 'evrei in toate privintele'; 'ca rasa, credinta si in mare masura in tot ce faceau, ramasesera asa cum fusesera inainte de a se converti la crestinism'; 'botezarea lor nu facuse altceva decat sa transforme un mare numar de pagani din afara bisericii [catolice] in eretici inauntrul ei . poporul, ale carui pasiuni erau din ce in ce mai aprinse, vedea in marranos doar niste evrei ipocriti care nu renuntasera la nici una din caracteristicile lor care-i facusera detestati si care se catarau in cele mai inalte pozitii din stat'. Sa nu uitam ca aceste randuri le-a scris istoricul si profesorul evreu Cecil Roth.

Alt istoric evreu, Howard Fast (The Jews: Story of a People, 1968), scrie ca 'esenta problemei consta in faptul ca cei mai multi evrei convertiti ramasesera evrei; au acceptat sa fie botezati, au arborat insignele crestinismului, dar in interiorul familiilor lor, in caminele lor si in sufletele lor, cei mai multi practicau ceea ce se numea 'iudaizarea' Si nu numai ca iudaizau, dar in certitudinea puterii si sigurantei pe care le castigasera acesti marranos, ii ajutau pe evreii care nu se botezasera, inlaturau persecutiile in mare masura si obtineau privilegii pentru evrei'.

Dupa zeci de ani de revolte populare, in 1480 Ferdinand si Isabella au infiintat cu aprobarea papei inchizitia, al carei scop era combaterea ereziilor si eliminarea evreilor si musulmanilor practicanti ascunsi in sanul bisericii. Capul ei a devenit curand Toms de Torquemada, care a instituit 'actul de credinta', auto da f-ul, ca purificare prin ardere ca un spectacol groaznic. Majoritatea celor adusi in fata tribunalului inchizitiei in primii 20 de ani erau conversos acuzati de erezie. Inchizitia, abolita in secolul 19, i-a convins pe Ferdinand si Isabella sa expulzeze evreii in 1492.

Inchizitia era un tribunal in care tortura si pedeapsa cu moartea erau mult mai rare decat in oricare alt tribunal contemporan din Europa si in care acuzatii erau tratati cu mult mai multa blandete decat in oricare alt tribunal din vremea aceea; dar dat fiind natura acuzatiilor, propaganda a atribuit inchizitiei pe nemeritate mult mai multa brutalitate si cruzime, in cadrul campaniei de discreditate si distrugere a bisericii catolice si a crestinismului.

Cei adusi in fata inchizitiei erau acuzati de 'cripto-iudaism', adica practicarea iudaismului in secret sub pretextul convertirii la religia, legile si obiceiurile populatiei-gazda. Cripto-iudaismul este o practica la fel de veche ca iudaismul; fusese practicat in secolul 55 i. Chr. in Persia si apoi mai recent in multe tari musulmane (inclusiv in Spania musulmana sub Almohazi in secolul 12) si in multe tari crestine (inclusiv in Spania crestina sub vizigoti in secolul 7) si si mai recent, scrie Chalmers, sub guvernul sovietic (cf. The New York Times, 20 Februarie 1980 si cartea lui Hendrick Smith The Russians). Chalmers gaseste multe dovezi ca dupa 1391 'noii' crestini de fapt practicau pe ascuns toate cele 613 ritualuri evreiesti obligatorii, inclusiv circumcizia si toate celelalte. 'Noii' crestini isi informau copiii la pubertate de adevarata lor religie si se casatoreau numai intre ei. Inchizitia avea o lista lunga de indicii care identificau cripto-evreii dupa aceste practici. Imediat ce paraseau peninsula iberica, 'noii' crestini si descendentii lor cat de indepartati redeveneau pe loc evrei; asa au facut coloniile evreiesti de 'noi' crestini veniti din Spania in Amsterdam, Hamburg, Bordeaux, Livorno si in Brazilia, unde cand olandezii au stapanit temporar tara (intre 1632 si 1654) toti acesti 'catolici' au redevenit imediat evrei. Uneori numele originar evreiesc a fost rearborat de descendentii acestor 'catolici' chiar dupa multe generatii. Cripto-evreii n-au disparut niciodata din tarile de limbi hispanice; astazi exista in Statele Unite, in New Mexico, o comunitate de 'catolici hispanici' care se casatoresc numai intre ei si practica iudaismul; in Portugalia si pe insula Majorca, o astfel de comunitate a existat pana recent in secolul 20. Unii dintre cripto-evrei s-au stabilit in Franta incepand cu secolul 15, chiar si dupa edictul de expulzare a lor din 1615 si in Anglia in secolul 16, pe vremea asa-zisei lor expulzari din Anglia. Cripto-evreii portughezi din Franta au renuntat la paravanul pseudo-crestin de-abia la sfarsitul secolului 18. Unii dintre ei s-au reintors in Anglia in a doua jumatate a secolului 16 dandu-se drept refugiati calvinisti si unii dintre ei au fost expulzati in 1609 cand certandu-se intre ei si-au dezvaluit adevarata identitate, dar s-au reintors apoi dandu-se de data aceasta drept catolici si au renuntat la aceasta deghizare dupa ce Oliver Cromwell i-a instaurat oficial in drepturi. In Italia, autoritatile suspectau refugiatii care veneau din Spania si nu-si declarau pe fata iudaismul.

'Eroism' si 'romantism'

Istoricii evrei nu neaga faptul ca evreii se pretindeau crestini, mintind si inseland populatia gazda pe care parazitau jefuind-o prin metode camataresti pe care populatia gazda nu le pricepea; acesti istorici accepta deghizamentul cripto-iudaismului iberic si-l portretizeaza ca pe o trasatura pozitiva. In prefata la prima editie a cartii sale A History of the Marranos, Cecil Roth scrie cu admiratie despre 'romantismul de necrezut' al acestei 'vieti ascunse care inflorea din timp in timp dand flori exotice; acest devotament unic care putea transmite nestirbite idealurile ancestrale, de la o generatie la alta, in ciuda inchizitiei cu ororile ei' (apud Chalmers, op. cit., p. 5). Aici dorim sa facem o paranteza: 'idealurile ancestrale' iudaice sunt cele prescrise in Tora (Vechiul Testament), de a jefui si inrobi toate celelalte popoare, de a domni ca stapani asupra lor dupa ce i-au redus la rangul de sclavi saraci lipiti pamantului (vezi in special Deuteronomul in Tora - Vechiul Testament). Dar noi cei sortiti sclavajului de catre idealurile Torei trebuie sa invatam de la cei ce vor sa ne distruga: asa cum si-au pastrat ei 'idealurile ancestrale' pe ascuns cand nu puteau pe fata, trebuie sa le pastram noi pe ale noastre, idealurile care ne-au ajutat sa cladim cea mai nobila si dreapta civilizatie din istoria omenirii, civilizatia alba crestina de tip european. Caci vedem cum vine vremea cand va trebui sa fim cinstiti, morali si drepti pe ascuns si sa invatam copiii nostri ce este dreptatea in secret. Socialismul triumfa in Statele Unite, este instaurat in tarile occidentale fost libere, vine pe ascuns dar inevitabil si ultima baricada este faptul ca americanii sunt inca purtatori de arma. In momentul in care li s-a luat americanilor pusca din mana va domni legea gulag-ului sovietic peste toata omenirea; lagarele de concentrare au fost deja construite si-si asteapta locuitorii in America. Trebuie sa stim sa supravietuim pastrandu-ne idealurile civilizatiei noastre - pe ascuns, pana o vom putea face din nou pe fata, noi sau urmasii nostri. Si trebuie sa cunoastem si sa pastram adevarul istoric.

Dar unii istorici evrei, scrie Chalmers, ca Henry Kamen (Inquisition and Society in Spain in the 16th and 17th Centuries) sau Ellis Rivkin ('How Jewish were the New Christians?' in Hispania Judaica, vol I), sau Benzion Netanyahu, se simt jenati de faptul ca admitand duplicitatea si ipocrizia 'noilor crestini' s-ar putea ca actiunea inchizitiei de demascare a lor sa para justificata; caci erezia era o crima sever pedepsita atat de crestini cat si de evrei pe vremea aceea, ca si 'devierea de la linia justa a partidului' in comunism sau de la 'corectitudinea politica' in tarile occidentale astazi. De aceea in cartea sa de 1385 de pagini, Netanyahu se straduieste sa demonstreze ca 'noii crestini', conversos, marranos, erau crestini sinceri persecutati doar din cauza originii lor sociale. Persecutia din cauza originii sociale este indreptatita doar in socialism, s-ar parea; Netanyahu nu o aproba. De aceea, sustinand ca conversos erau crestini sinceri, Netanyahu ii acuza ca si-au tradat propria rasa si credinta, laudandu-i pe evreii din Germania care 'i-au depasit cu mult pe evreii din Spania ca devotament religios si dorinta de a fi martiri'. Caci in ochii lui Netanyahu nu exista rau mai mare pe lume decat doctrina crestina, care s-ar parea ca e mai rea decat moartea.

Ceea ce i-a motivat pe spanioli nu era deci ipocrizia 'noilor crestini' ci ura tipica antisemita a crestinilor, arata Netanyahu; caci conceptul limpieza de sangre (curatenia sangelui) a aparut atunci in Spania, unde apareau legi la nivel local de sat si oras care-i excludeau pe cei de alt sange (evreii) din functiile municipale si ordinele religioase crestine. Dar acest 'rasism' spaniol, arata Amrico Castro in studiul sau The Structure of Spanish History (1954), nu era decat o riposta la rasismul acerb al evreilor din Spania: 'Cei care intr-adevar tineau la puritatea sangelui lor erau evreii spanioli,' scrie el. 'Exclusivismul Spaniei catolice era o riposta la ermetismul [comunitatilor evreiesti numite] aljamas'. Netanyahu sustine ca inchizitia actiona impotriva unui grup etnic sub pretextul religiei pentru a realiza scopuri politice si economice. Dar daca asa stateau lucrurile, de ce au fost achitati atatia conversos adusi in fata inchizitiei? De ce au fost crutati cei care au acceptat sa devina crestini? Netanyahu recunoaste (la p. 1085) ca 'fara indoiala ca interesele religioase ii manau pe unii din conducatorii inchizitiei'. In aceasta remarca facuta in trecere, Netanyahu neaga teza intregii sale carti.

Un contemporan al inceputurilor inchizitiei, istoricul Andrs Bernldez, a vazut lucrurile altfel decat Netanyahu. El descrie comportarea 'noilor crestini' si-i arata dispretuind crestinismul si tinand in continuare la legile 'tribului' lor (el foloseste cuvantul 'trib'). 'Cei care pot, evita sa-si boteze copiii si cei care nu pot ii spala imediat ce ajung acasa ca sa inlature botezul In secret practica toate ritualurile iudaice cat pot mai mult. Atat barbatii cat si femeile evita sa primeasca voluntar sfintele taine ale bisericii. Cand se spovedesc nu spun niciodata adevarul. Tot ce vor e sa creasca si sa sporeasca. Si pe vremea cand rautatea lor eretica triumfa, multe manastiri au fost pradate de bogatasii si negutatorii lor si multe femei care s-au legat in calugarie au fost violate si batjocorite, unele cu ajutorul darurilor, altele amagite de proxeneti si asta o faceau fara sa se teama de excomunicare; ci o faceau ca sa-i dauneze lui Hristos si bisericii. Si ca de obicei, cea mai mare parte dintre ei erau camatari, deprinsi in viclenie si inselaciune, caci toti traiesc in functii si ocupatii comode si cand vand si cumpara n-au nici o constiinta cand au de-a face cu crestinii.

'Ei nu practica ocupatii ca munca pamantului sau cresterea vitelor si nu-si invata copiii alte meserii decat de a fi functionari publici, ca sezand sa-si castige existenta cu munca putina. In regatele noastre multi dintre ei au strans in scurta vreme averi si mosii mari, caci sunt lipsiti de constiinta in goana lor dupa profit si camataria lor, zicand ca au castigat pe socoteala dusmanilor lor, tot asa cum le-a poruncit Dumnezeu israelienilor cand au plecat sa-i jefuiasca pe egipteni ' (apud W.T. Walsh, Isabella of Spain: The Last Crusader, 1930, pp. 202-203, in Chalmers, pp. 6-7).

Netanyahu, care traieste in Israel, imigrase in Palestina de copil si scrie cu pasiune, cu aceeasi pasiune pe care a aratat-o pe cand lupta in gruparea terorista sionista a lui Ze-ev Jabotinsky; fiul lui e seful partidului ultra-nationalist Likud si cartea lui este dedicata unui alt fiu care a murit in raidul israelian de la Entebbe. El ii asemuieste pe functionarii inchizitiei spaniole cu nazistii, calarind pe acel cliseu bine inradacinat, si-l compara pe Filip II al Spaniei cu Hitler caci ambii aveau, scrie el (la p. 1084) 'mintile cel putin partial smintite de porniri demente anti-evreiesti.' si mai departe descrie 'cel mai umil functionar al inchizitiei' ca fiind animat de 'o desconsiderare crasa pentru viata omeneasca; dorinta fierbinte de a-si arata puterea asupra vietii si mortii altora; o capacitate de oprimare care putea zdrobi orice spirit; o pasiune morbida pentru aplicarea torturii si provocarea durerii care putea distruge orice rezistenta; si in afara de toate astea, o lacomie nerusinata care facea din tortionar mostenitorul bunurilor victimei sale. Tot asa cum ii urau antisemitii spanioli pe conversos, ura nazistilor germani impotriva evreilor afecta toata gandirea lor, politica lor si deciziile lor in toate activitatile, in practic toate domeniile, erau influentate mai mult sau mai putin de aceasta ura. Nu numai ca-i obseda ura lor, dar se revarsa din sufletele lor ajungand acolo ca aveau nevoie de si mai multe victime pentru tortura, exploatare si distrugere decat puteau gasi in poporul evreiesc'. Lasand la o parte faptul ca acest tratament descris aici ca suferit de evrei si izvorat din ura antisemitica este in realitate tratamentul aplicat de evrei palestinienilor; si ca crestinismul nu predica nicaieri ura, dar iudaismul nu este nimic altceva decat doctrina urii impotriva tuturor celor care nu fac parte din tribul 'ales' (oricine citeste Talmudul poate vedea cu ochii lui; si cine nu poate citi Talmudul n-are decat sa citeasca Tora, Vechiul Testament, in special Deuteronomul) - lasand la o parte toate astea, acesta nu este tonul unui scriitor impartial dedicat adevarului istoric. Cat este de impartial Netanyahu si cat adevar este in 'istoria' lui?

si adevar istoric

Resentimentul impotriva evreilor era generalizat in masele populare ale Europei in Evul Mediu si Netanyahu nu spune adevarul cand il atribuie inchizitiei. Vazandu-se pauperizata si impilata de tribul parazitar evreiesc, populatia diverselor tari reactiona - cu intarziere dar violent. Evreii fusesera expulzati oficial din Anglia in 1290 si reinstaurati oficial doar in 1656. Intre aceste doua date o cunoscut Anglia o perioada de inflorire care i-a dat pe Shakespeare si Marlow si amandoi au fost preocupati de problema evreilor (Negutatorul din Venetia si Evreul din Malta). In 1492 evreii au fost expulzati din Sicilia si Sardinia, in 1496 din Portugalia, in 1541 din Napoli si in 1596 din teritoriile papale. Din Franta au fost expulzati in 1306, 1322 si 1394 (pentru ca evreii nu plecau cu totii in realitate niciodata cand erau expulzati ci doar se dadeau la fund). Din Varsovia au fost expulzati in 1483. Aceste fapte Netanyahu le trece cu vederea, acceptand drept 'fapte' doar scrierile rabinice si scrierile apologetilor 'noilor crestini' ca Fernn Diaz sau Juan de Torquemada. Atat este de evident 'spiritul partinic' in istoria lui Netanyahu incat pana si istoricul Richard Kagan il descrie ca 'o repercusiune remanenta a holocaustului asupra istoriografiei despre evrei.' Cardinalul Juan de Torquemada, unchiul inchizitorului general Toms de Torquemada, era un converso evreu care a suit rapid scara ierarhica in Spania catolica si si-a folosit pozitia in folosul evreilor. Netanyahu prezinta scrierile cardinalului ca fiind veridice desi mai departe arata cum cardinalul distorsiona si falsifica sensul scrierilor Sf. Augustin; distorsionand astfel, scrie Netanyahu (la p. 464), cardinalul Torquemada putea 'proiecta cu totul alta imagine despre poporul evreu decat era cea a crestinilor.' Pentru crearea unei astfel de imagini, scrie Natanyahu (la pp. 466-467), cardinalul Torquemada 'a trebuit sa recurga la manevre extreme ca sa ajunga sa scrie asa cum era strict necesar pentru teza lui'. 'Acest fel de manipulare a surselor violeaza normele cercetarii moderne si chiar si un critic medieval s-ar fi putut intreba daca este permisa,' scrie Netanyahu, dar apoi ne cere sa-l credem pe Torquemada pe cuvant.

N-a fost 'trauma holocaustului' cea care l-a invatat pe Netanyahu cum sa scrie 'istoria' ci o lunga traditie de istoriografie evreiasca. Astfel, Netanyahu insusi descrie activitatea unui istoric converso care copiind din surse s-a straduit sa elimine si sa inlocuiasca in documentele originale descrierea perceptorilor de biruri ca 'necredinciosi si eretici' caci asta ar dezvalui ca cei ce luau birul de pe populatie erau 'noii crestini'. 'El era dispus sa faca orice modificand, mutiland si prescurtand originalul si omitand pasaje intregi,' scrie Netanyahu admirativ despre acest 'istoric' (la p. 656), caci 'falsificarea surselor le putea aparea acestor istorici in general ca o prezentare a adevarului interior al istoriei, cata vreme prezentarea deplina si veridica putea sa li se para ca inducand in eroare si deci ca o distorsionare a faptelor esentiale Evident, astfel de revizuiri ar constitui flagrante distorsionari ale adevarului. Dar adevarul istoric era mai putin important in ochii lor decat consecintele pe care le-ar fi putut avea pentru prosperitatea intregului grup.' Deci adevarul istoric nu e cum s-a intamplat ci cum ii este avantajos unui anumit grup.

Teza lui Netanyahu este ca poporul spaniol si inchizitia si-au dezlantuit ura antisemita nejustificata impotriva 'noilor crestini' care erau in realitate sinceri si deschisi in tot ce faceau. Howard Fast ii admira si el pe 'noii crestini' spanioli, dar din motivul diametral opus: 'Timp de 200 de ani, cei mai curajosi, tari sau sensibili dintre marranos au parasit Spania. Au plecat o familie dupa alta, unii pe fata, altii pe ascuns, dar aproape in fiecare caz, acesti marranos, unii provenind din familii care in mod aparent fusesera crestine timp de sute de ani, s-au circumcis si au revenit in sanul evreimii in secunda in care au ajuns afara din sfera de influenta a inchizitiei' (The Jews: Story of a People, 1968, pp. 218-219, apud Chalmers, p. 11). Mentioneaza si Netanyahu acest fenomen, dar totusi ii acuza pe spanioli de ura antisemita nejustificata, caci faptul ca toti marranos se aratau neconvertiti imediat ce-o puteau face nu inseamna ca erau tot neconvertiti pe vremea cand erau obligati inca sa se ascunda, zice el la p. 945. Si impreuna cu acest tur de forta logica, Netanyahu dovedeste o capacitate extraordinara de a evita adevaratul motiv al revoltei spaniolilor: faptul ca 'noii crestini' constituiau un grup dominator si impilator in societatea spaniola. Toti istoricii, inclusiv Netanyahu, sunt de acord ca 'noii crestini' se constituisera intr-un grup aparte care actionau uniti impotriva celorlalti in scopuri economice si politice, constituind un conglomerat de clanuri strans unite prin legaturi de casatorie care nu admiteau pe nimeni din afara. Acest lucru Netanyahu il descrie pe larg cu mult lirism: 'Dar desi cel ce se convertise isi abandonase poporul, acesta nu l-a abandonat la randul sau pe convertit. Se reflecta in multe din caracteristicile lui, produse de multi factori etnici, sociali, de imprejurari si educatie, care influentasera viata evreilor de secole. Aceste caracteristici erau esentialmente evreiesti si desi asimilarea le stersesera intr-o oarecare masura stralucirea, puteau inca fi recunoscute la cei convertiti chiar zeci de ani dupa convertirea lor. Cand aveau loc convertiri de evrei in masa, fiecare din ei se vedea ca facand parte din poporul sau si nicidecum ca unul care-si parasise neamul. In Spania, unde marea majoritate a cestor convertiti au trait multi ani in cartiere ale lor, acest sentiment ca apartineau comunitatii se perpetua cata vreme procesul de asimilare nu distrusese sau nu afectase serios tesatura colectiva.

'De asemenea, multe caracteristici si modul de viata evreiesc pe care multi convertiti izolati le-au pastrat ani de-a randul, erau pastrate mult mai indelungat in comunitatile de conversos. Drept rezultat un converso putea fi recunoscut - chiar la multe generatii dupa ce stramosii lui se convertisera - prin aspectul evreiesc, prin imbracaminte si gesturi, atitudine si reactii si prin vederile lui cu privire la multe lucruri. In consecinta, la mijlocul secolului 15 (si fara indoiala in multe cazuri chiar mai tarziu) majoritatea noilor crestini din Spania nu-si lepadasera umbra trecutului lor; si rezultatul acestui lucru era sentimentul ca erau 'altfel', sentiment care determina atitudinea vecinilor lor

'Marranos erau vazuti ca constituind o natiune aparte care era legata de evreime in mai multe feluri. De fapt, nu numai dusmanii lor ii vedeau astfel ci si cei care le erau prieteni printre crestinii vechi; mai mult, chiar marranos erau constienti de acest lucru

'Ca o 'natiune aparte', desi convertiti, ca o natiune unita prin origine si rasa comuna, marranos erau astfel evaluati in grup ca o entitate nationala straina, a carei fratie cu natiunea din tara respectiva era dubioasa si faptul ca era oricand gata s-o tradeze pe aceasta din urma era stiut probabil chiar de catre cei mai cumpaniti adversari' (pp. 993-96).

'Putem crede ca erau unele grupuri evreiesti printre marranos in deceniul de dupa 1460 si probabil si dupa 1470', scrie Netanyahu la p. 931. In conditiile acelor vremuri, existenta unor cripto-evrei printre conversos ii expunea pe toti la banuiala ca sunt cripto-evrei, mai ales ca, dupa ce devenise cunoscut faptul ca unii dintre ei erau mincinosi, era greu de stabilit ce gandeste fiecare in sinea lui. 'Noii crestini' se considerau ei insisi si erau vazuti de catre populatia gazda ca un grup aparte, strain si detestat in societatea spaniola. Vazandu-i pe cei emigrati cum redeveneau imediat iudaici, spaniolii in mod natural ii credeau crestini nesinceri.

Netanyahu recunoaste baza resentimentului popular impotriva 'noilor crestini: 'cresterea puterii economice a conversos-ilor', scrie el (p. 1044). El descrie in amanuntime acumularea bogatiilor Spaniei in mainile convertitilor, care dominau finantele, comertul, exportul si importul, justitia, diplomatia si administratia publica la toate nivelurile, pauperizandu-i pe spanioli. Conversos cumparau beneficii ecleziastice pentru copiii lor astfel incat multi membri ai inaltului cler erau proveniti din familii de evrei. 'Noi crestini' ca Fernn Daz, secretarul regelui Juan II, numeau numai tot 'noi crestini' in toate functiile din birocratia guvernamentala. Cecil Roth descria situatia in 1932 in cartea sa A History of the Marranos (la p. 21, apud Chalmers, p. 13) intr-un limbaj care nu mai este admis azi, zice Chalmers (probabil pentru ca descrie asa de bine viata din Statele Unite de astazi). Scrie Roth: 'Justitia, administratia, armata, universitatile, insasi biserica, erau toate pline ochi de convertiti recent mai mult sau mai putin sinceri, sau de descendentii lor imediati. Umpleau administratia financiara, pentru care aveau o aplicatie naturala, caci nimeni nu mai putea protesta de-acum impotriva lor. Patrunsesera in consiliile municipale, in legislatura, in justitie; dominau aproape cu totul viata spaniolilor'.

La baza conflictului, scrie Chalmers, era obiceiul elitei de a folosi armata evreilor pentru promovarea propriilor interese in detrimentul restului populatiei, adica in detrimentul marilor mase de spanioli. Incepand inca cu antichitatea greco-romana si persana si continuand pana in epoca sovietica de dupa cel de-al doilea razboi mondial, evreii au fost intermediarii intre elitele conducatoare opresive (mai ales cand acestea erau de alta origine nationala decat populatia tarii) si restul populatiei. In Spania crestina, o sursa de mare animozitate impotriva evreilor era credinta generala ca evreii ajutasera musulmanilor sa invadeze Spania in secolul 8, caci in secolele urmatoare evreii ii slujisera pe musulmani ca instrumente loiale in oprimarea populatiei bastinase crestine; si pana si Netanyahu accepta, impreuna cu toti istoricii moderni, ideea ca aceasta credinta generala se baza pe fapt.

Evreii erau recrutati ca instrumente de opresiune pentru ca era lucru stiut ca nu se simteau solidari cu populatia si cultura bastinasa. Elitele stapanitoare stiau ca evreii le erau loiali caci depindeau de ele. In Spania din vremuri vechi regii favorizasera comunitatile evreiesti care le furnizau administratori loiali, tax-farmers, 'perceptori de biruri' care smulgeau birurile de la populatie si in secolul 15 acesta functie au preluat-o 'noii crestini'. Termenul de tax farmer (arendas de biruri) este crucial pentru a intelege faptele: regele deschidea o licitatie pentru cei care doresc sa 'ia birurile in arenda'. Cel care oferea suma cea mai ridicata era investit ca 'perceptor de biruri' pentru o anumita regiune prin decret regal. Acest 'perceptor de biruri' dadea regelui suma fixa convenita si era imputernicit de rege sa jefuiasca populatia cat mai mult ca sa acopere acea suma plus profitul lui personal. Evreii, si, dupa 1391, conversos, loiali puterii si dispretuind populatia gazda, erau 'perceptori de biruri' ideali; regii se fereau sa-i numeasca pe altii in aceasta functie caci altii n-ar fi jefuit populatia la maximum si s-ar fi identificat cu ea. 'Strangerea birurilor a ramas in general in mana evreilor pana la sfarsitul sederii evreilor in Spania', scrie Netanyahu; 'pentru ca detineau functia de a strange venitul regelui in regiunile urbane, evreii erau vazuti in orase ca niste agenti ai regelui care tratau poporul de rand ca pe obiectele unei exploatari masive. Slujind intereselor regelui asa cum o faceau, evreii pareau ca lucreaza impotriva intereselor oraselor; si din nou ajungem la fenomenul pe care l-am mai amintit: conflictul fundamental dintre rege si popor, un conflict care nu se marginea la probleme financiare, ci imbratisa toate sferele de guvernare care ating intr-un fel sau altul viata poporului.

'Multumita in parte acestui conflict de interese au putut evreii supravietui climatul dur al Evului Mediu si nu putem crede ca ei nu erau constienti de aceasta cand au revenit sa se restabileasca in Europa crestina. De fapt, inca de pe vremea carolingienilor, ei cereau sa li se asigure ca vor fi protejati inainte de a se aseza oriunde, ceea ce dovedeste 1) ca ei stiau ca pozitia regelui in multe privinte era alta decat a poporului si 2) ca regii erau dispusi, de dragul intereselor proprii, sa se alieze cu evreii 'straini' impotriva dorintelor clar exprimate ale supusilor lor crestini. Intr-un fel, intelegerea dintre evrei si rege in Evul Mediu era ca si intelegerea pe care o avusesera evreii cu cuceritorii straini in lumea antica' (pp. 71-72, apud Chalmers, pp. 13-14).

Dupa cum arata Netanyahu, evreii stiau ca erau astfel plasati in centrul conflictului dintre stapanitori si supusi. Petitia rebelilor din Toledo din 1449 ii acuza pe 'noii crestini' ca au 'adus ruina economica multor persoane nobile' si ca au 'oprimat, distrus, jefuit si depravat cele mai multe case si familii ale crestinilor vechi'. 'In toata tara', scrie Cecil Roth (A History of the Marranos, p. 31, apud Chalmers, p. 14), 'conversos erau arendasi de biruri. Astfel, au devenit in mod inevitabil identificati cu oprimarea regala in mintea poporului'.

Netanyahu dovedeste acest fenomen in secolul 15 spaniol cu lux de amanunte. Alvaro de Luna, ministrul principal al lui Juan II, ii promova pe evrei si pe 'noii crestini' folosindu-i in lupta impotriva nobililor si-a orasenilor ne-evrei; 'noi crestini' erau chiar mai valorosi decat evreii caci dadeau strangerii birurilor un aer de legitimitate, scrie el (pp. 217 ff.). Astfel, 'conversiunea' n-a facut altceva decat sa permita aceluiasi grup parazitar o impilare si mai crunta a populatiei gazda dand actiunii lui un aier de legitimitate, in timp ce grupul ramanea o natiune aparte in sanul populatiei gazda pe toata durata inchizitiei, pana in secolul 18.

Data fiind alianta stransa dintre casa regala si grupul parazitar opresiv, de cate ori regele era slab aveau loc pogromuri populare impotriva grupului parazitar. Cu cat era mai stransa alianta dintre rege si conversos, cu atat il ura poporul mai mult pe rege, scrie Netanyahu, care arata ca un calugar franciscan care contribuise mult la crearea inchizitiei, Fray Alonso de Espina, critica ''lacomia blestemata a principilor' si 'foloasele lumesti pe care le trag de la evrei' care-i determina sa lase nepedepsite crimele evreiesti. Intimitatea lor excesiva cu evreii si multele daruri pe care le primesc de la ei ii fac sa permita acestor 'lupi infometati' care au dat iama in 'turma' Domnului sa-si continue ravagiile nestingheriti.' Espina lauda regii Angliei si Frantei, care s-au indurat de poporul lor si au expulzat evreii, mai ales pe regele Filip August II al Frantei care i-a expulzat in 1182 in ciuda protestelor nobililor si ofertelor de mita din partea evreilor (pp. 731, 831 apud Chalmers, p. 15).

Netanyahu se indigneaza impotriva 'vechilor crestini' care-i suspectau pe 'noii crestini' de nesinceritate, dar nu se indigneaza vazand practicile 'noilor crestini' impotriva celor vechi. Adevaratii crestini ar fi trebuit sa se lase jefuiti, impilati, calcati in picioare fara sa cracneasca, recunoscand inferioritatea lor si sa se comporte ca animalele domestice care zice Talmudul ca sunt. Cum au indraznit sa se creada oameni si sa se revolte cand erau dusi la abator? Revolta lor, exprimata prin inchizitie, este culmea imoralitatii, dupa parerea lui Netanyahu; este un act de invidie, gelozie si rasism (Netanyahu foloseste termenul de 'rasism' foarte des vorbind despre inchizitori). Dar 'arendasii de biruri' nu erau imorali, dupa parerea lui; practicau o meserie utila si cinstita in Evul Mediu.

Armele intelectuale

Cartea lui Netanyahu este desigur o apologie extrem de subiectiva, dar merita sa fie citita, scrie Chalmers, pentru ca este foarte bogata in informatii cu privire la tacticile de influentare a opiniei publice si a potentatilor in folosul parazitismului evreiesc, ori, in cazul inchizitiei, al 'noilor crestini', tactici milenare folosite si astazi. Informatiile detaliate despre lupta intelectuala, sociala si politica dintre spanioli si conversos in secolul 15 si despre stransa colaborare dintre regalitate si conversos, uniti in jefuirea populatiei, sunt extrem de utile pentru cei ce vor sa inteleaga ce se petrece azi in lume. Ca si acum, lupta impotriva 'antisemitismului' se ducea pe taram ideologic in mare masura printr-un atac impotriva crestinismului. Emigrantii evrei din Spania si Portugalia produceau numeroase scrieri anti-crestine. Chiar si inainte de infiintarea inchizitiei, 'noii crestini' ca Fernn Daz, cardinalul Juan de Torquemada si episcopul Alonso de Cartagena scriau carti de dezinformare din perspectiva asa-zis crestina, sustinand devotamentul crestinesc al conversos-ilor si curatind Evangheliile de 'antisemitism'.

In toate aceste scrieri evreii sunt zugraviti ca un grup etnic separat de restul populatiei bastinase. Astfel, episcopul converso Alonso de Cartagena ii descrie ca 'un grup unit prin sange ale carui inceputuri dateaza de la Avram' si care, de vita mai nobila decat toti ceilalti oameni fiind ales de Dumnezeu ca din el sa apara Iisus Hristos, nu se putea amesteca si inrudi cu alte popoare; 'nu numai ca neamul evreiesc a fost ridicat la rang de nobilime printre oameni a fost ridicat la rang sacru' (apud Netanyahu, pp. 530, 533, in Chalmers, p. 16). Astfel erau aratati ca niste indivizi superiori tuturor bastinasilor caci proveneau dintr-un popor nobil si sfant, cel evreiesc si 'convertirea' lor la crestinism de fapt nu era o convertire ci o chemare sa-si indeplineasca rolul in societate la care erau indreptatiti conform rangului lor de nobili si sfinti printre oamenii de rand. Intelectualii conversos au stiut cum sa scrie astfel incat dovedeau nu numai ca erau crestini dar si ca nu renuntasera deloc la iudaism si ramasesera loiali tribului lor iudaic si legii lor mozaice (Netanyahu, pp. 936-937 in Chalmers, p. 17). Devenind crestini de forma dar pastrandu-si identitatea etnica si loialitatea tribala, conversos faceau legatura intre 'Israelul etnic' si 'Israelul spiritual'. Alonso de Cartagena scria ca crestinismul era un domeniu in care 'noii crestini' puteau sa-si pastreze coeziunea si solidaritatea de grup etnic impotriva populatiei gazda, asa cum o facusera evreii din totdeauna. Dar episcopul Alonso de Cartagena propaga si ideea ca crestinismul, care nu deosebeste oamenii pe baza de rasa, in cele din urma preconizeaza un amestec al tuturor natiunilor si raselor si disparitia statelor nationale - teza marxista preconizata azi de Noua Ordine Mondiala sub numele de 'globalism' si propovaduita romanilor sub forma de 'intrare in Europa'. Deci, zice Cartagena, este necrestinesc sa identifici gruparile etnice ca atare cata vreme ele exista inca. Astfel, conversos trebuie sa se tina separat de ceilalti fiind mai nobili si mai sfinti, dar ceilalti n-au voie sa observe acest lucru caci ar fi necrestinesc s-o faca - predica episcopul unei populatii bastinase exasperate de jaful practicat de un grup strain, coerent si unitar, unei populatii a carei revolta lua uneori forme violente si sangeroase. Este gresit sa folosesti termenii de 'crestin nou' si 'crestin vechi', desi 'noii crestini' trebuie incurajati sa-si pastreze separatismul si superioritatea asupra celor 'vechi', zicea episcopul (tot asa cum astazi este incorect politic sa folosesti termenul de 'sot, 'sotie', caci folosind aceste cuvinte ofensam auzul delicat al homosexualilor; corect politic este termenul de 'persoana semnificativa', significant other, cand un barbat vorbeste de sotia lui sau o femeie vorbeste de sotul ei; si am auzit acest termen mai mult decat ridicol folosit cu fervoare de amploaiatii guvernului american).

Ca si in Franta pe vremea afacerii Dreyfus si ca si in Statele Unite astazi, in Spania secolului 15 dusmanii interni ai spaniolilor erau mult mai bine inarmati intelectual decat spaniolii. Netanyahu insira atributele unor ilustri ca Torquemada si Cartagena si arata ca Daz era al treilea cel mai puternic om din Castilia. Scrierile lor seduceau stilistic si cazuistica lor tulbura argumentele. Astfel au repurtat o victorie uimitoare, desi temporara: au reusit sa creeze o imagine negativa a celor ce se revoltasera impotriva impilarii parazitare a 'noilor crestini' prezentandu-i drept briganzi si banditi; la un an dupa revolta din Toledo, papa i-a excomunicat pe revoltati, conducatorii lor au fost executati si Toledo a incheiat pacea cu regele. Aceeasi forta propagandistica am vazut-o actionand astazi in Statele Unite; cand asasinii guvernului federal au torturat, ars de vii si ucis fara judecata peste 90 de barbati, femei si copii, nevinovati cu totii, la Waco, Texas, mass-media a reusit sa creeze o imagine a lor ca 'membri ai unui cult' si astfel publicul tamp american, compus din oameni care ar fi multi dintre ei cinstiti si milosi altfel, a reactionat cu remarca scontata ca 'nu-i nici o paguba, era un cult'. Si tot ca si acum, conversos au folosit in secolul 15 spaniol tactica folosita de evrei de milenii in sanul populatiei bastinase: au recrutat 'crestini vechi' influenti si respectati in slujba propagandei lor. Astfel, i-au recrutat pe episcopul Lope de Barrientos din Cuenca, care a scris la cererea lui Fernn Daz un pamflet in care sustinea corectitudinea crestina a conversos-ilor, pamflet care in realitate era o reeditare a unui pamflet mai vechi al lui Fernn Daz; sau pe juristul Alonso Daz de Montalvo, care a scris un pamflet apologetic despre 'noii crestini' cu ajutorul a doi dintre ei (cf. Netanyahu, pp. 612, 658, in Chalmers, p. 18).

Alte arme 'intelectuale' in lupta 'noilor crestini' impotriva spaniolilor au fost falsificarea documentelor si surselor istorice si presiunile asupra papei si regelui ca sa excomunice si sa suprime pe cei ce se revoltau impotriva 'noilor crestini'. Nu numai ca papa si alte persoane care ocupau functii inalte in Vatican au fost mituiti, dar 'noii crestini' au infiltrat inchizitia unde au ocupat functii importante, slabindu-i astfel eforturile si dirijand-o dupa dorinta. Conversos n-au luptat doar pe taram intelectual; aveau organizatii paramilitare armate si si atunci, ca si astazi, trimiteau echipe de asasini care ucideau adversarii lor politici.

Astfel atat 'noii crestini' cat si inchizitia au prelungit lupta dincolo de hotarele secolului 15; 'noii crestini' au fost o mare forta politica in Spania pana tarziu in secolul 17 si inchizitia a existat pana in secolul 18. Dar lupta ideologica n-a incetat niciodata. Netanyahu este doar unul din marele numar de apologeti ai dreptului 'neamului ales' la suprematie economica, sociala si politica asupra tuturor popoarelor. Scriitorul evreu Jacob Katz arata cum catedrele de Studii Iudaice de la universitatile americane sunt in mod declarat angajate in cauza nationalismului evreiesc, ceea ce, gaseste el, 'impiedica ca studiile sa fie obiective' (Jewish Emancipation and Self-Emancipation, p. 84, apud Chalmers, p. 19). Unii 'cercetatori iudaici' resping pe fata ideea obiectivitatii in istorie sau in orice alt studiu: Jos Faur scrie: 'Nu va mai exista o 'istorie a evreilor' decat dupa ce istoricii evrei vor stabili o perspectiva istorica specific evreiasca'. El respinge istoria 'obiectiva' ori 'stiintifica', caci aceasta 'suprima perspectiva victimelor'. 'Cea mai impresionanta responsabilitate a unui istoric care este evreu', scrie Faur, 'este validarea autoritatii memoriei evreiesti' (In the Shadow of History: Jews and Conversos at the Dawn of Modernity, pp. 8, 183, 184, 210, apud Chalmers, p. 19). Operele istoricilor ca Faur si Netanyahu si ideile lor predomina in mod absolut la editurile si universitatile 'lumii libere'. Pentru a publica alte perspective, istoricii trebuie sa-si riste situatia economica si existenta fizica.

Perspectiva istorica 'corecta din punct de vedere politic' este astazi in occident cea promovata de istoricii evrei care-si inteleg datoria asa cum o descrie Faur in citatele de mai sus. Conform acestei perspective, intreaga civilizatie europeana crestina de la imperiul roman pana in prezent nu este altceva decat o manifestare a urii antisemite primitive, invidioase si barbare a unor popoare inferioare a caror bestialitate s-a manifestat pe deplin in pretinsele camere de gazare de la Auschwitz. Orice om care citeste si se informeaza din alte surse decat mass-media stapanita de perspectiva istorica 'corecta din punct de vedere politic' stie insa ca la Auschwitz n-au existat camere de gazat oameni si ca ce vad turistii astazi sunt 'camere de gazare' construite de tehnicieni sovietici dupa razboi pentru a fi folosite in mitologia holocaustului. Care este adevarul despre inchizitie?

Reginald Trevor Davies, profesor la Universitatea Oxford si specialist in istoria Spaniei, scria in Encyclopaedia Britannica, editia 1957, vol. 21, pp. 121-122: 'Biserica spaniola era bogata si puternica pentru ca poporul era foarte religios si pentru ca era o institutie in mare masura nationala in care strainii nu puteau ocupa functii si care recunostea suprematia tronului De aceea faptul ca in timpul anarhiei din timpul lui Henric al IV-lea (1474-75) evreii au dobandit putere si influenta mare a fost un fapt politic de mare gravitate. Evreii puteau sa-si oblige debitorii - uneori prin efectele camatariei lor - sa renunte la credinta lor; si marranos (evreii botezati) adesea isi pastrau iudaismul in secret

'Functionarii inchizitiei, veghind neobositi in cele mai indepartate colturi ale Spaniei, pot fi comparati cu judecatorii de pace englezi care au contribuit asa de mult la stabilizarea tronului Angliei pe timpul dinastiei Tudorilor

'Nu putem nega ca in decursul lungii sale istorii, inchizitia a comis abuzuri si cruzimi, dar n-a fost nici mai nedreapta si nici mai inumana decat alte tribunale europene din vremea aceea. Exagerarile traditionale despre ea provin din scrierea lui Juan Antonio Llorente (1756-1823), din scrierile unor liberali din secolul 19 si de la niste romancieri si scriitori de drame istorice

'Histoire critique de l'Inquisition d'Espagne a lui Llorente in 4 volume (Paris 1817-1818) a fost mult folosita de propagandistii anti-catolici si tradusa in multe limbi. Viata autorului ei insa ne face sa credem ca si cartea este foarte tendentioasa; el a scris ca sa fie pe placul potentatilor de atunci. A folosit multe documente luate din arhivele inchizitiei, dar le-a selectionat cu grija ca sa sprijine teza pe care vroia s-o dovedeasca'.

Alt profesor de istorie de la Universitatea din Pennsylvania, Edward Peters, scria in Inquisition (Free Press, 1988) la pp. 1, 2, 231, 263, 308: 'Intre secolele 12 si 16, biserica crestina latina a adoptat in Europa occidentala anumite elemente ale procedurii judiciare romane si a prescris clerului numit de papa datoria de a aplica aceste elemente pentru pastrarea credintei drepte in fata atacului ereticilor Intre secolele 16 si 20, .. aceste proceduri, persoane si institutii au fost transformate cu ajutorul polemicii si inventiei intr-o mitologie, in mitul despre inchizitie. Atat institutia aceasta cat si mitul despre ea au trait - si au inflorit - in Europa occidentala si in Lumea Noua pana in secolul 19, cand cele mai multe inchizitii au fost abolite iar mitul despre ele a devenit universal

'Desi inchizitiile au disparut, Inchizitia n-a pierit. Mitul despre ea fusese inventat la inceput ca sa serveasca diverselor scopuri politice ale unor regimuri politice moderne si ale reformatorilor protestanti, apoi ale celor ce propovaduiau toleranta religioasa si civila si ale dusmanilor filozofici ai puterii civile a religiei organizate si ale modernistilor progresisti; dar mitul acesta a ramas durabil, foarte usor de adaptat la orice scop si util, astfel incat cu timpul a ajuns sa faca parte din tesatura intima a constiintei moderne. Atat de puternic a patruns mitul in gandire incat a fost reactivat in secolul 20

'Unele mituri sunt mai puternice si mai durabile decat ocaziile care le-au inventat si le-au folosit. Inchizitia (ca mit) a fost o inventie izvorata din disputele religioase si conflictele politice din secolul 16. A fost adaptata pentru cauzele tolerantei religioase si iluminismului filozofic si politic din secolele 17 si 18. In aceasta ipostaza, desi era mereu anti-catolic si de obicei anti-spaniol, mitul a inceput sa devina universal, incat pe la sfarsitul secolului 18, devenise un reprezentant al tuturor religiilor oprimante care se opuneau libertatii de constiinta, libertatii politice si iluminarii filozofice.

'In Statele Unite si mai mult decat in Europa, Inchizitia a ramas o notiune abstracta a raului, propagata de anti-catolicism si sustinuta de oponenta politica' (apud The Journal of the Institute of Historical Review, vol 16, no. 1, Ianuarie-Februarie 1996, pp. 8-9).

Epoca inchizitiei este legata de prezent printr-o legatura mai mult decat istorica - prin procedura arendei impozitelor, 'tax farming'. Asa cum patura stapanitoare isi jefuia populatia de acelasi sange cu ea in trecut prin intermediul unui trib care nu avea solidaritate cu cei oprimati considerandu-se aparte si superior gazdelor, astazi guvernul opresiv subservient ocultei foloseste acelasi grup aparte lipsit de solidaritate cu restul populatiei pentru impilarea, jefuirea si inrobirea acesteia. In anul 1996 bugetul IRS-ului (Internal Revenue Service, care percepe impozitele) prevede $13 milioane pentru instituirea unui program prin care incasarea impozitelor nu se va mai face direct de catre IRS, ci va fi data in arenda unor firme particulare. Cinci contracte de arenda a impozitelor au fost acordate in Statele Unite firmelor Aman Collection Services din Aberdine (South Dakota), Continental Credit Service din Kirkland (Washington), CSE Credit Services din Houston (Texas), GC Services din Washington (DC) si Unger & Associates din Dallas (Texas). IRS va echipa aceste firme cu informatii despre indivizi si intreprinderi de la care se pot stoarce impozite cu care acestia ar fi putut fi acuzati (pe drept sau pe nedrept) ca au ramas datori. Acestor firme li se va plati o prima pentru fiecare contact facut de IRS si li se vor plati premii in plus pentru sumele incasate (The Ron Paul Survival Report, 15 August 1966, p. 5). 'Daca exista vreun program care sa permita abuzuri si impilare, apoi acesta e astfel prin excelenta', scrie congresmanul Ron Paul.

Perceptorii de biruri astazi

Arenda impozitelor n-a fost doar un accident istoric, care s-a intamplat candva, undeva; este o procedura obisnuita a elitelor corupte si lacome care folosesc grupuri de populatie parazitare lipsite de sentimentul coeziunii cu restul populatiei pentru a jefui si inrobi masele in folosul lor. A vazut-o marele nostru poet Mihail Eminescu si a denuntat-o in genialele lui articole politice, fapt pentru care a murit in conditii misterioase (otravit cu mercur la spital). O vedem desfasurandu-se sub ochii nostri in Statele Unite ale Americii. Anul acesta asesoarea judetului Big Horn County din Wyoming, Jackie Payne, a fost somata de catre Internal Revenue Service (IRS), Serviciul Intern de Impozite, sa predea IRS-ului dosarul unui cetatean din judet. IRS este, dupa cum stiu doar cativa americani informati si nu stiu masele largi mintite de pe bancile scolii pana la moarte, o politie privata a unui departament care tine de Sistemul Federal de Rezerva, cartelul de banci particulare care creeaza toti banii americani; IRS-ul colecteaza impozitele pe care acest cartel le impune asupra tuturor americanilor de coniventa cu guvernul. Jackie Payne a studiat toate legile si regulamentele si a informat IRS-ul ca, conform propriilor statute ale IRS-ului, ea nu este obligata sa predea IRS-ului nici un dosar si conform legilor Statului Wyoming, ea nu are voie sa predea dosarul cetateanului in chestie. A fost adusa in fata instantei si judecatorul federal Clarence Brimmer, la auzul legilor citate de Jackie Payne, a declarat-o 'dizidenta' si i-a interzis sa le foloseasca. Deci pozitia judecatorilor federali este ca cei care respecta legea sunt 'rebeli' si 'dizidenti'. Si nu e de mirare acest lucru: caci guvernul federal acorda judecatorilor federali premii care merg pana la $25.000 pentru masluirea legii in favoarea celor care jefuiesc cetatenii si le confisca avutul; si prime pana la $10.000 pe care nu trebuie nici macar sa le declare, tot in acest scop (Media Bypass, August 1996, Vol. 4, No. 8, p. 24).

Cum e posibil ca guvernul sa promoveze astfel de ilegalitate si coruptie in sistemul judiciar? Simplu. Intai s-au introdus regulamente care permit aceasta coruptie, apoi s-au numit judecatori capabili de coruptie si pe urma totul a mers struna. Codul Statelor Unite, Titlul 5, 'Organizatiile si salariatii guvernului', partea III-C, capitolul 45-I, sectia 4502, prevede ca salariatii guvernului pot primi premii pana la $10.000 si in cazuri meritorii pana la $25.000 dintr-un fond sau din resurse care beneficiaza din ideea, actiunea, sau sugestia salariatului. Titlul 28 al aceluiasi cod ii defineste pe judecatorii federali in raportul lor cu guvernul; si din nou Titlul 5, sectia 7342, ii descrie pe anumiti judecatori ca amploaiati ai guvernului (in ciuda Constitutiei, in care se prevede ca ramura judiciara este independenta de cea administrativa, ca sa ofere cetateanului un arbitru nepartinitor in caz de abuz). Dar cat de nepartinitor este un arbitru care este salariatul uneia dintre parti? Paragraful 870.10 din Titlul 5 arata ca toti judecatorii curtii de apel, ai tuturor tribunalelor, ai curtilor de comert international, ai curtilor comerciale si ai posesiunilor Guam, Insulele Mariana si Insulele Virgine sunt angajatii guvernului. Deci toti acesti judecatori pot primi premii pana la $25.000 pe care apoi paragraful 101 si 102 al titlului 5 al aceluiasi cod le permite sa le ascunda de ochii tuturor. Deci guvernul federal, in litigiile sale cu cetatenii care se adreseaza judecatorilor ca sa li se faca dreptate cand au fost impilati si jefuiti in mod abuziv de catre agentii guvernului federal, acorda judecatorilor premii pana la $25.000 ca sa dea verdicte in favoarea abuzului si in defavoarea victimei abuzului - si totul decurge legal, conform Statutului Statelor Unite (ibidem, pp. 25-26).

Dar desigur legiuitorii care au scris Statutul Statelor Unite n-au intentionat ca justitia sa fie doar o comedie amara si macabra despre coruptie. Desigur au introdus masuri de control. Astfel, functia Inspectorului General este descrisa in Titlul 5 ca fiind cea de a cerceta si asigura ca nu se ia mita pentru a partini una dintre parti. Dar in 1978 s-a votat un apendice la Titlul 5 al Codului Statelor Unite, paragraful 8D, care arata ca acest Inspector General este un salariat al Secretarului Trezoreriei, care este un departament al cartelului bancar de care tine si IRS-ul; si ca acest secretar 'ii poate interzice Inspectorului General sa cerceteze' daca el crede ca 'ar fi daunator intereselor securitatii nationale' sa se faca vreo cercetare a oricarei ilegalitati. Iar Sectia 8E arata ca si Procurorul General poate interzice orice cercetare daca are aceasta parere. Deci, daca una din aceste doua persoane este de parere ca 'interesele securitatii nationale' cer sa nu se arunce lumina asupra coruptiei sistemului judiciar, aceasta coruptie este lasata sa infloreasca si este promovata in continuare acordandu-se premii celor mai nedrepti si imorali judecatori. Si stiind ca Procuroare Generala este Janet Reno, hoata care a fost prinsa furand intr-o pravalie si ucigasa vinovata de chinuirea si moartea victimelor de la Waco, Texas, credem ca ea este de parere ca nu este in interesul securitatii nationale sa se puna capat hotiei si asasinatelor. Si sa nu uitam ca atat Procurorul General cat si Secretarul Trezoreriei sunt numiti de catre Presedintele Statelor Unite; si presedinte nostru a devenit bogat prin furt si de lapidare si viata lui politica este impodobita de cadavrele celor care au fost in contact direct cu el si afacerile lui (numarul stiut al celor asasinati atinsese 56 in Mai 1996 - The McAlvany Intelligence Advisor, Iulie 1996, p. 11).

IRS-ul poate mitui si direct judecatorii federali, tot in mod legal. Manualul IRS-ului, paragraful 1229-91, arata ca ii este permis sa confere 'rasplata in bani' salariatilor sai 'si altor salariati ai guvernului', ceea ce ii include si pe judecatorii federali. Aceste 'premii' si 'rasplati' sunt oferite in mod 'legal'; dar Codul Regulamentului Federal, Titlul 4, paragraful 91.4, arata ca guvernul poate oferi si 'din greseala' sume de bani pana la $10.000 acestor judecatori nepartinitori chipurile, iar daca suma nu depaseste $10.000, judecatorul nu trebuie nici s-o restituie nici s-o declare. Si nu numai judecatorii beneficiaza de aceste 'plati din greseala', ci si agentii FBI-ului (cei care au ars de vii copiii din Waco) si toti ceilalti salariati ai Departamentului Justitiei. Acesti salariati pot primi in afara de sume de bani 'din greseala' si sume mai mari de $10.000 pentru 'eforturi personale care contribuie la imbunatatirea operatiilor guvernului', conform Titlului 28, paragraful 0.11, din Codul Regulamentului Federal. Printre actiunile care contribuie la imbunatatirea operatiilor guvernului se numara si confiscarea avutului cetatenilor particulari de catre guvern (Media Bypass, loc. cit, p. 26).

Deci ca in Spania secolului 14: agentii guvernului jefuiesc populatia si primesc o parte din jaf. In fiecare zi, biroul Procuroarei Generale si judecatorii federali scot la mezat avutul victimelor; clasa parazitara il cumpara si cinstitii judecatori si agenti federali isi primesc premiile statutare.

Dar desigur legile unei tari libere nu permit jaful acesta fatis! Judecatorii nu pot da sentinte prin care beneficiaza ei personal, caci asta ar nega insusi conceptul de justitie! Intr-adevar, Titlul 28 al Codului Statelor Unite paragraful 455 (b) (4) prevede ca un judecator trebuie sa se descalifice cand are un interes material in cauza pe care o judeca. Dar paragraful 455 (d) defineste interesul material astfel incat apartenenta la o grupare sau societate (secreta sau fatisa) nu este un interes material, detinerea de actiuni intr-o companie ale carei interese financiare le judeca nu este un interes material decat daca judecatorul este si conducatorul acelei companii si detinerea de actiuni intr-o companie de asigurare ale carei interese le judeca nu este un interes material decat daca se poate dovedi ca decizia judecatorului a afectat in mod dramatic pretul actiunilor. Deci daca judecatorul primeste un 'premiu' pentru o decizie data intr-un caz in care averea lui personala este legata de una dintre parti, se poate presupune ca a judecat impartial pentru ca totul a decurs conform statutelor. Autorii articolului din care extragem acestea, Mark si Tina Terry, incheie prezentarea a ceea ce ei numesc 'mituirea cu aprobarea guvernului a judecatorilor de catre insusi guvernul' impotriva cetatenilor, cu o lista lunga de cazuri in care cetatenii care au muncit, inventat, creat si produs avere, au fost jefuiti prin sistemul judiciar - unde totul a decurs 'in mod legal'.

Granita sudica a Statelor Unite nu mai e controlata de agentii guvernului american, care au ordin sa permita invazia libera a tuturor banditilor si raufacatorilor din Mexic in Statele Unite pentru destabilizarea societatii, astfel incat cetatenii exasperati sa ceara un guvern mondial totalitar care sa dezarmeze toate popoarele si sa impuna ordinea socialista. Senatorul Kay Bailey Hutchinson din Texas arata ca banditilor 'le va veni usor sa treaca granita cu milioanele lor de dolari obtinuti pe cocaina si marijuana iar noi alocam fortele granicerilor nu pentru controlul stupefiantelor ci pentru lupta impotriva pericolului pe care-l constituie freonul pentru societate.'

Freonul, gaz inert si nedaunator absolut nimanui sub nici o forma, folosit pentru refrigerare, constituie un mare pericol pentru societatea americana: si anume, acela ca nu aduce profituri maxime exclusiv companiei Dupont. De aceea cinstitii si impartialii legiuitori ai Natiunilor Unite, bazandu-se pe rapoarte frauduloase care demonstreaza o falsa 'gaura in ozon', l-au declarat in afara legii pentru ca in toate frigiderele si in toata aparatura sa se foloseasca de acum inainte numai produsul companiei Dupont. Dar cum acest produs este mult inferior freonului, este nociv si este mult mai scump, americanii cauta sa-si procure freon si contrabanda cu freon infloreste. Guvernul federal s-a avantat din toate puterile in lupta impotriva freonului, lasand la o parte orice alta contrabanda. Ziarul Houston Chronicle din 24 Iunie 1996 scria ca 's-a lansat campania de eradicare a refrigerantelor ilegale in Statele Unite Agentul special Leon Guinn de la biroul vamilor din Houston spune: 'Mai demult cand gaseam ca unii incearca sa aduca freon cu ei, ii intorceam din drum inapoi in Mexic. Acum confiscam freonul si arestam persoanele'' (The New American, 30 Septembrie 1996, p. 11).

Procedeul destabilizarii societatii prin acte teroriste si criminale, descris de teoreticienii marxisti Carlos Marighella si Giangiacomo Feltrinelli, pentru a impune apoi o dictatura totalitara represiva 'pentru restabilirea ordinii' decurge astazi in Mexic. Acolo doua grupari revolutionare marxiste provoaca varsare de sange, ajutate de imensa coruptie si brutalitate a politiei mexicane si de criminalitatea asociata cu traficul cu stupefiante care infloreste nestingherit. Aproximativ jumatate din crimele comise in Mexico City sunt comise de politisti. Din acest motiv Presedintele Ernesto Zedillo a cerut generalului Enrique Salgado Cordero sa foloseasca armata pentru exersarea functiilor politiei in capitala. Armata a ocupat si statul Guerrero, unde bantuia insurgenta bolsevica a Armatei Revolutionare Populare si a cartelurilor stupefiantelor. Ziarul american Los Angeles Times aplauda folosirea armatei pentru 'linistea populatiei' - de parca in Mexic toate pot fi corupte numai armata nu (The New American, 30 Septembrie 1996, p. 12).

Ziarul International Currency Review din Londra scrie ca Rusia a avut un amestec in doborarea avionului de pasageri TWA zbor 800, a carui explozie a ucis peste 200 de oameni. Imediat dupa explozie, care a fost planuita exact inainte de conferinta celor 7 mari state industriale cu privire la securitate si terorism, Alexandr Lebed, seful Securitatii Nationale Ruse, a declarat la radio: 'Aceasta explozie arata ca terorismul international este o problema care necesita o mai larga colaborare in viitor'. La conferinta celor 7 mari state industriale s-a stabilit ca aceste state si Rusia vor avea acces la computerele care contin dosarele FBI-ului american si ca organele de securitate ale diverselor guverne vor colabora in mare masura (The New American, 30 Septembrie 1996, p. 11).

Cum are loc colaborarea asta internationala in scopul mentinerii pacii? In general, tratatele internationale de dezarmare au fost respectate de tarile occidentale si ignorate de Uniunea Sovietica, desi le semnase. Dar ultimul tratat, Conventia cu privire la Arma Chimica, bazat pe Acordul Bilateral de Distrugere din 1990 dintre Statele Unite si Rusia 'post-sovietica', nici macar n-a fost ratificat de Rusia. In trecut sovietele ratificau astfel de tratate si apoi le incalcau cum doreau; asa au incalcat cu voiosie Conventia cu privire la Arma Biologica din 1972. De data asta nici macar nu s-au ostenit sa faca de forma gestul ratificarii, sub pretext ca Statele Unite trebuie sa le dea mai multi bani cu care sa distruga stocul de arme chimice chipurile 'ramase de la soviete'. Dar un raport al agentiei DIA (Defense Intelligence Agency) americane arata ca Rusia nici macar n-a recunoscut existenta tuturor depozitelor de arme chimice pe care le are, care includ peste 40.000 tone de gaze otravitoare. In 1992 Rusia a declarat ca nu va mai dezvolta arma atomica, dar in Ianuarie 1996 a avut loc la centrul de experimentare atomica de la Novaia Zemlia o explozie care poarta toate semnele unei astfel de arme. In 1993, apoi la 22 Iunie 1994 si intre 4 si 10 Octombrie 1995, Rusia a executat manevre strategice dintre care cel putin una includea simularea unui atac nuclear asupra Statelor Unite. Presedintele Clinton, cel care si-a inceput cariera politica in anii 'razboiului rece' petrecand in mare secret un interval de timp la Moscova, interval in care nimeni nu stie ce a facut acolo si cu cine, stie toate acestea dar se face ca nu stie. Raportul Agentiei Statelor Unite cu privire la Dezarmare si Control arata ca Rusia si China comunista continua sa dezvolte arme bacteriologice, violand Conventia cu privire la Arma Biologica din 1972, pactul cu privire la Forte Nucleare Intermediare din 1987, Acordul din 1989 din Wyoming cu privire la Arma Chimica si Tratatul cu privire la Arme Conventionale in Europa din 1990.

Dar in 'lumea libera' se promoveaza ideea ca salvarea vine de la o noua agentie a Natiunilor Unite, Organizatia pentru Interzicerea Armelor Chimice, cu cartierul general la Haga si cu puteri depline asupra tuturor intreprinderilor particulare din lume. Astfel, birocratii acestei noi agentii a guvernului represiv mondial vor putea distruge si elimina micile companii lasand terenul liber pentru marile monopoluri industriale ai caror proprietari formeaza elita care manipuleaza guvernul din umbra. Fiecare inspectie a birocratiei ONU va costa aproximativ $20.000 pentru o companie mica si $500.000 pentru un gigant industrial; inspectiile astea vor costa $200 milioane anual in total, impreuna cu banii necesari pentru dezvoltarea aparaturii birocratice guvernamentale corespunzatoare. Amenzile impuse de acesti birocrati la bunul lor plac se pot ridica pana la o jumatate de milion, suma care nu va afecta gigantii industriali dar va anihila micile intreprinderi productive particulare care au cladit civilizatia noastra. Dar 'intelectualitatea progresista' promoveaza din toate puterile tocmai aceasta anihilare. La 19 August anul acesta un grup de studiu al CFR-ului (Council on Foreign Relations) a prezentat un raport aratand pericolul pe care il constituie unii americani care se arata ostili Organizatiei Natiunilor Unite. In Decembrie 1985, John Logue, vice-presedintele Asociatiei Federaliste Mondiale (despre asta vezi Introducere in politica zilelor noastre, pp. 90-106), declara in fata Congresului american: 'Trebuie sa reformam, sa restructuram si sa intarim Natiunile Unite si sa-i dam puterea si autoritatea cu care sa mentina pacea si sa promoveze dreptatea. Trebuie eliminat veto-ul Consiliului de Securitate. Trebuie eliminat votul natiunilor. Natiunile Unite trebuie sa incaseze impozite sau sa aiba o alta sursa de venit pe care sa se poata baza. Trebuie sa aiba o mare forta militara pentru mentinerea pacii Acolo unde crede, mai ales cu privire la pace si securitate, trebuie sa poata promulga legi pe care sa le poata impune asupra individului '. Desigur, individul se va simti mult mai protejat cand mercenari a caror limba individul n-o poate intelege il vor jefui de tot ce are si-l vor 'elimina' pe el si familia lui (The New American, 30 Septembrie 1996, pp. 19, 42, 44).

Exista pericolul ca unii indivizi sa inceapa sa priceapa ce fel de 'protectie' ofera mercenari mongoli cand li se da mana libera asupra unor populatii sedentare din tari ocupate; istoria Europei e bogata in exemple, de la Ghenghis Han la Attila, conducatorul hunilor. De aceea 'intelectuali progresisti' ca John J. Nutter, 'expert despre extremismul politic' ridicat la rangul de expert de mass-media stabilimentului, produc literatura despre acest pericol. John J. Nutter a tinut la Oklahoma un seminar despre 'Codul penal si extremismul de dreapta in America' la care au participat membri ai politiei carora li s-a explicat cum sa recunoasca criminalii periculosi extremisti de dreapta. Astfel de criminali 'mentioneaza CFR-ul, Comisia Trilaterala, pe David Rockefeller, pe Henry Kissinger, grupul de la Bilderberg, pe Illuminati'; si se arata 'preocupati de Natiunile Unite, de pierderea suveranitatii nationale in favoarea Natiunilor Unite de participarea Statelor Unite in operatii de mentinere a pacii' (The New American, 16 Septembrie 1996, p. 5). Dar desigur astfel de indivizi, desi periculosi, sunt si ridicoli; caci orice om cu mintea intreaga stie ca nu exista conspiratie. Nu exista nici o conspiratie, scrie intelectualul conservator Robert James Bidinotto, conferentiar respectat la Fundatia pentru Educatie Economica. 'Da, exista o forta puternica ce degradeaza societatea,' scrie Bidinotto, 'dar aceasta forta nu e o conspiratie internationala; provine din armonie de idei intre intelectuali. Cei care cred in conspiratie uita de forta ideilor'. Dar pentru ca sa bagi ideile in capul oamenilor e nevoie de munca indelungata a educatorilor si mass-mediei, intr-un interval in care atat educatorii cat si jurnalistii trebuie sa manance; si indoctrinarea se face cu aparatura care costa bani. Desigur, nu exista conspiratie, ci doar o armonie de idei spontana intre toti cei carora li se permite sa fie angajati ca educatori si jurnalisti in cadrul stabilimentului. In 1992, cand John Gotti, mic sef vizibil al sindicatului mafiot al lui Gambino din New York, a fost condamnat la puscarie, a avut loc o demonstratie populara 'spontana' in sprijinul lui in fata tribunalului, provocata, desigur, de armonia de idei dintre demonstranti. Dar unii nebuni care cred ca exista conspiratie au remarcat ca acesti demonstranti cu idei armonioase care marsaluiau cu pancarte cu textul 'Te iubim, John' si 'Libertate pentru John Gotti' nu sosisera la fata locului singuri ci fusesera adusi si debarcati din autobuse speciale si ca erau incolonati si dirijati de activisti inarmati cu radio-uri portative si telefoane celulare (The New American, 16 Septembrie 1996, p. 9). Si cum se obtine armonia de idei? George C. Lodge, membru CFR si profesor la Harvard, scrie in cartea sa Managing Globalization in the Age of Interdependence (Globalizarea dirijata in era interdependentei) ca societatea moderna trebuie sa fie 'comunitara'. Comunitara, nu comunista, caci acest cuvant pare respingator multora. Dar societatea lui 'comunitara' nu este altceva decat vechiul nostru rai comunist de sub soviete, descrisa in cuvinte alese si pretentioase, dar uneori surprinzator de sincere. 'Cel care promoveaza societatea comunitara [adica intregul guvern si intreaga mass-media americana]', scrie Lodge, 'este de parere ca va fi probabil nevoie de uzul fortei - inchisori si asa mai departe [prin asa mai departe Lodge intelege tortura si ucidere] - pentru a obtine armonia de idei'. Si in continuare Lodge arata ca un guvern comunitar este de regula 'autocratic si brutal unele folosesc forta bruta, altele mijloace mai subtile. Comunitarianismul nu e bun sau rau in sine. Stalin si Hitler erau comunitari, asa cum este si Lee Kuan Yew si asa cum sunt conducatorii Japoniei si Israelului; si asa cum mi se pare mie ca este si Bill Clinton,' conchide Lodge cu candoare. Lodge este optimist: comunitarismul ne va ferici pe toti in curand, promovat de 'indivizi creatori si energici din guvern, grupuri de interese si de corporatii, toti acestia instaland pe tacute structuri globale. Cea mai mare parte din timp lucreaza in afara legii si parlamentelor si sunt ascunsi de lumina zilei prin mass-media pentru a putea gasi interese comune, pentru a crea armonie de idei [sublinierea noastra], pentru a-i convinge pe cei care au puterea de a face schimbari'. Dar, desigur, nimeni nu conspira (The New American, 16 Septembrie 1996, p. 29).

Actiuni populare 'spontane' ca cea in sprijinul lui John Gotti descrisa in aliniatul de mai sus impestriteaza istoria Statelor Unite. Inca in 1965, Martin Luther King explica mecanismul: '1) Demonstranti pasnici ies in strada conform drepturilor lor constitutionale; 2) rasistii opun rezistenta folosind violenta; 3) americanii cu constiinta si decenti cer guvernului federal sa intervina si sa promulge legi; 4) sub presiunea populara, guvernul ia masuri de interventie imediata si remedii legale'. 'Demonstrantii pasnici' si 'americanii cu constiinta' trebuie sa-si paraseasca ocupatiile cu care-si castiga painea zilnica si sa-si petreaca timpul demonstrand si organizandu-se. Cine le va pune mancare pe masa si le va plati chiria? In anii de dupa 1970, agentia guvernului federal Office of Economic Opportunity (OEO) a dat $400.000 unei grupari de marxisti amerindieni pentru astfel de 'demonstratii spontane populare pasnice'. Conducatorii grupului, numit Miscarea Indienilor Americani, erau Russell Means, Dennis Banks, Carter Camp si Clyde Bellecourt, toti criminali cu numeroase antecedente penale, care au organizat 'spontan' cu banii guvernului federal atacuri, ultimul in 1973 la Wounded Knee in South Dakota, unde au luat prizonieri dintre localnici pe care i-au batut, au jefuit pravaliile si au dat foc bisericii. Cel putin jumatate din acesti 'eliberatori' erau amploaiati ai guvernului federal, lucratori sociali platiti din bugetul federal. Doar 20 din cei 200 de 'eliberatori' erau indieni care traiau in South Dakota.

In mod asemanator au 'demonstrat' impotriva 'opresiunii' mexicani sub conducerea lui Reies Lopez Tijerina, care a ocupat satul Tierra Amarilla din New Mexico pe care l-a 'eliberat' de sub jugul yankeu si l-a restituit mexicanilor, impuscand doi functionari si torturandu-i pe altii. Tijerina fusese finantat de Fundatia Ford, care continua sa finanteze organizatia terorista 'populara' a mexicanilor 'oprimati' din Statele Unite, La Raza Unida. Fundatia Ford a donat $630.000 pentru fondarea acestei organizatii si i-a donat recent inca $1.300.000. Alt grup violent mexican subventionat de Fundatia Ford este The Mexican American Youth Organization infiintat in 1967 de catre Angel Gutierrez, care a declarat recent ca toti americanii care nu sunt mestizos (metisi) mexicani sau negri sunt diavoli care trebuie ucisi. Fundatia Ford a dat acestui grup si grupului Mexican American Legal Defense Fund peste $35 milioane din 1968 incoace. In 1995, Fundatia Ford a dat $1.444.700 organelor partidului comunist din China comunista; $600.000 guvernului comunist din Vietnam; $30.000 grupului marxist Institute for Policy Studies; $545.000 Asociatiei Natiunilor Unite; $25.000 Comitetului UN50; $20.000 grupului Parlamentarii pentru Actiunea Globala; $35.000 grupului feminist NOW; $225.000 Consiliului pentru Informatie si Educatie Sexuala; $925.000 grupului ultra-stangist ACLU (American Civil Liberties Union); peste un milion de dolari diversor grupari 'despre mediul inconjurator'; $600.000 grupului rasist negru NAACP (National Alliance for the Advancement of Colored People); $700.000 Natiunilor Unite; si $1.800.000 CFR-ului. Fundatia a mai cheltuit $1.400.000 pentru transportarea activistilor la Conferinta Natiunilor Unite despre Femei de la Beijing. In 1996, noi sume de bani au fost donate de Fundatia Ford, Fondului de Aparare a Mediului Inconjurator ($400.000], Institutului World-Watch ($200.000), catedrelor de studii afro-americane de la 6 universitati ($1.425.000), din nou NAACP-ului ($500.000), din nou Chinei comuniste ($597.000), Consiliului Populatiei din New York ($543.000), Institutului Aspen ($173.000) si Institutului Brookings ($150.000). Cheltuieli asemanatoare fac Fundatiile Carnegie, John si Catherine MacArthur, Rockefeller si Fondul Secolului 20 (The New American, 16 Septembrie 1996, pp. 57-58. Se cere un avertisment aici: aceste date publicate in The New American sunt reale. Dar cititorul nu trebuie sa creada neconditionat tot ce apare in The New American - ori in orice publicatie, de altfel. Acelasi numar care contine aceste date reale contine si un articol de dezinformare, in care se sustine, la p. 68, ca Rockefeller si Eisenhower erau crestini. Rockefellerii sunt conversos, iar Eisenhower era evreu din Suedia). Toata propaganda pe care o primim prin posta, carti si brosuri scumpe, frumos tiparite, costa bani, nu? Cum s-ar putea obtine armonie de idei fara cheltuiala? si de unde ar putea 'intelighentia progresista' sa-si adune ideile, daca nimeni n-ar subventiona si produce propaganda?

SA NU DISCRIMINAM

Premiul national pentru cea mai buna comportare nediscriminatorie in sensul actiunilor pozitive de tratament echitabil indiferent de rasa, sex etc. pe anul 1996 a fost conferit de catre Societatea Americana pentru Administratia Publica lui Corlis Moody, o negresa, sefa la Departamentul Energiei din guvernul federal. Corlis Moody si-a demonstrat comportarea nediscriminatorie prin faptul ca imediat dupa ce a fost numita sefa a dat afara toti albii din subordinea ei si i-a inlocuit exclusiv cu negri; si apoi a inceput sa dea afara sistematic sefii altor birouri care erau albi inlocuindu-i cu negri. Sunt pana in prezent noua plangeri oficial inregistrate de discrimare rasiala impotriva acestei eroine a comportarii nediscriminatorii si cinci inregistrate impotriva sefilor numiti de ea (The Spotlight, 22 Iulie, 1996, p. 2). Guvernul federal al Statelor Unite este preocupat sa nu discrimineze. De aceea Sambata, 13 Aprilie 1996, cladirea auditoriumului Mellon, care apartine guvernului federal, a fost oferita pentru a gazdui o petrecere a homosexualilor care a durat toata noaptea si a fost urmata de un dejun al homosexualilor in cladirea Rayburn a Congresului Statelor Unite. Petrecerea a fost descrisa de catre ziarul City Paper din Washington ca fiind 'in stilul obisnuit al petrecerilor homosexualilor din New York care sunt de obicei pline de stupefiante.' Cuplurile homosexuale se inlantuiau dansand in sunetele orchestrei, cei mai multi scotandu-si camasile, pe jumatate goi, ca sa se vada sfarcurile strapunse de ornamente metalice, care sclipeau alaturi de lanturile, cerceii si zgarzile de caini pe care le purtau dansatorii. Personalul care servea la bar nu purta decat chiloti colorati in culori de neon. Dansatorii erau in general blanzi, fara semne de agresiune - de fapt, poate chiar prea blanzi; multe perechi se salutau sarutandu-se indelung cu gura deschisa si limbile inlantuite. Multi au aparut fardati si imbracati in rochii, cu peruci. Perechi de lesbiene fara prea multa imbracaminte isi aratau nuditatea; dansand pe o masa, una dintre ele si-a abandonat pana si sutienul. Unele perechi, infierbantate de muzica, au inceput sa simuleze actul sexual anal; altele simulau fellatio. Prin sala au inceput sa zboare prezervative umflate cu aer. John Cloud, un jurnalist homosexual de 24 de ani care a fost si el la acest bal, spune: 'Am vazut unele perechi retrase prin colturi folosind stupefiante un numar considerabil foloseau stupefiante'. Dar parca eram cu totii, in special cinstitul nostru guvern federal, angajati in 'lupta impotriva stupefiantelor?' Dar nu putem discrimina impotriva homosexualilor, 'minoritate' mai mult decat protejata - promovata si bagata cu forta pe gatul tuturor.

De o protectie si mai mare se bucura alta 'victima continua a discriminarii'. La 10 Iulie 1996, Senatul a votat un amendament la bugetul militar pe anul 1997 prin care se interzice obtinerea de informatii despre activitatile militare ale statului Israel. 'Asta e aproape un act de tradare', a spus un expert militar. 'Astazi cand soldatii americani isi risca viata - si mor - in Orientul Mijlociu, e de importanta cruciala sa avem cat mai multa informatie despre aceasta regiune in care domneste teroarea dar ei nu ne lasa sa aflam, exact asa cum au facut cand au incercat sa scufunde vasul nostru USS Liberty omorand 34 si ranind 171' (se refera la atacul Israelului 'prieten', prin care la ordinul lui Yitzak Shamir Israelul a bombardat si cautat sa scufunde vasul american USS Liberty, cautand sa ucida pe toti de pe bord, ca sa nu ramana nici un martor, la 8 Iunie cu 29 de ani in urma). Dar politicienii americani inteleg durerile Israelului. Senatoarea Kay Bailey Hutchinson a introdus un amendament care interzice difuzarea fotografiilor luate de sateliti cu o rezolutie mai mica de 3 m., motivand ca ea 'intelege faptul ca fotografierea Israelului reprezinta un mare pericol pentru securitatea lui nationala' - asta cand Rusia vinde pe piata publica fotografii mult mai bune luate de sateliti, cu o rezolutie de 2 m. Dar nu putem discrimina impotriva Israelului afland cand are de gand sa mai asasineze dintre noi; dintre toti cei care primesc fonduri de la guvernul Statelor Unite, Israelul este singurul a carui folosire a acestor fonduri nu poate fi cercetata de catre Biroul de Contabilitate Guvernamentala (The Spotlight, 16 Septembrie 1996, p. 9).

Desigur, cea mai hidoasa forma de discriminare rasiala este sclavia, in special atunci cand sclavii sunt negri (atunci cand sclavii sunt albi, intelighentia progresista nu se formalizeaza). Platim cu varf si indesat celor care, fiind negri si cetateni ai Statelor Unite, sunt sau ar fi putut fi descendentii unora care au fost sau ar fi putut fi sclavi cu secole in urma. Si acesti cetateni negri ai Statelor Unite urasc sclavia, mai ales sclavia negrilor, nu-i asa? Nu atunci cand o practica negrii. Fostul congresman american Mervyn Dymally, care pe cand era in Congresul Statelor Unite era seful actiunii politice a negrilor din Congres, primeste $120.000 anual drept rasplata pentru eforturile sale de a promova interesele Mauritaniei pe langa guvernul american. Este stiut insa ca atat Sudanul cat si Mauritania practica sclavia, asa cum au practicat-o toate triburile africane de mii si mii de ani. Se estimeaza ca exista cam 300.000 de sclavi negri in diverse tari africane, printre care si Mauritania. Intrebat despre acest lucru in cadrul Comitetului pentru Africa din Congres, Dymally a ripostat taios celor care ridicasera problema aratand ca el personal primise asigurari de la guvernul Mauritaniei ca acolo nu se practica sclavia. Este o aberatie sa se afirme ca s-ar practica sclavia negrilor, a spus el in continuare, motivand ca negrii din Jamaica, de exemplu, nu sunt considerati negri in Mauritania. La fel de edificator a fost William Twaddell, adjunct al Secretarului de Stat pentru Afacerile Africane, care a sustinut ca 'nimeni nu e sclavul nimanui in Mauritania', adaugand ca 'e adevarat ca la prima vedere exista aparenta de sclavie in Mauritania', dar asta din cauza ca multi sclavi n-au fost anuntati ca sclavia este ilegala deci ei in mod legal ar trebui sa fie liberi si n-o stiu.

Alt campion al negrilor care au suferit atat de mult din cauza sclaviei unora care ar fi putut fi stramosii lor, Louis Farrakhan, seful organizatiei negrilor americani Natiunea Islamului, promoveaza interesele guvernului Sudanului, unde poti cumpara pe piata din Khartoum o sclava neagra cu $15 in Khartoum (The New American, 2 Septembrie 1996, pp. 42-43).

Nici in Canada nu este permisa discriminarea. Marchi, Ministrul Imigrarii din Canada, se straduieste sa-l expulzeze pe Ernst Zndel din tara in care acesta a trait timp de 38 de ani, din cauza ca Zndel a publicat unele carti de istorie veridice care nu sunt pe placul lojii masonice B'nai B'rith si ale familiei Bronfman (un Bronfman, presedinte al Congresului Mondial Evreiesc, este autorul expresiei 'austriecii sunt o natiune de antisemiti scarnavi'; dar desigur aceasta expresie n-a lezat sensibilitatile nimanui). Ministrul Marchi, cel atat de preocupat de curatirea Canadei, este cel care in 1995 a acordat viza de imigrare in Canada la 5.438 de persoane carora aceasta viza le fusese refuzata. Printre ei se numara 394 de criminali vinovati de viol, omor si banditism inarmat, pasibil cu peste 10 ani puscarie; 10 spioni si teroristi; 1.155 de criminali pasibili de pedepse sub 10 ani puscarie; si 395 de persoane care aduc boli in masura sa pericliteze in mod serios sanatatea publica in Canada (Calgary Herald din 9 Iunie 1996, apud Power, Samizdat, 17 Iulie 1996, p. 6).

DESPRE CONSPIRATIE

Numai nebunii cred ca exista o conspiratie a unor familii de camatari care au acumulat averi imense de secole prin metode camataresti pe care oamenii muncitori si productivi nu le inteleg, averi cu care cumpara toti politicienii si majoritatea titratilor care se pretind intelectuali, nu-i asa? O conspiratie lucreaza pe ascuns, in secret, ca sa nu afle cei impotriva carora este indreptata conspiratia. Dar raul care ni se face, ne este aruncat in fata cu cinism; de ce am crede ca exista conspiratie? Dwayne Andreas, tarul monopolului agrar Archer Daniels Midland care a ruinat atatea milioane de fermieri si prietenul candidatului partidului Republican la presedintia Statelor Unite in acest an, spune cu candoare: 'Numai in discursurile politicienilor vezi piata libera. Dar cei care nu traiesc in centrul Americii [regiunea de maxima productivitate agricola] n-au priceput ca tara asta este o tara socialista' (Media Bypass, vol. 4, no. 9, Septembrie 1996, p. 31).

N-o spunem noi. O spune prietenul intim si sustinatorul lui Bob Dole, senator republican si candidatul la presedintie al Partidului Republican, partidul chipurile conservator.

Cat de conservator e acest mare republican, Bob Dole? In afara de faptul ca a votat pentru toate masurile de tip socialist ca NAFTA si GATT, in afara de faptul ca s-a angajat cu trup si suflet in lupta impotriva crestinismului promovand si sustinand The National Endowment for the Arts, agentia care sub pretextul libertatii artistice finanteaza 'opere de arta' ca scufundarea crucifixului in urina si asa mai departe, in afara de faptul ca a promovat si votat pentru masurile asa-zise anti-teroriste care rapesc americanilor drepturile civile de care s-au bucurat din 1776 incoace, Bob Dole a introdus legislatie speciala care sa permita unei companii prietene, Ruan Trucking Company, o evaziune fiscala. De doua ori a incercat Bob Dole sa introduca legea care sa permita acestei companii sa foloseasca evaziunea fiscala pentru a acumula avere, cautand s-o strecoare intai ca o lege separata, apoi in textul unei legi care priveste corectura erorilor de tipar din conturile comerciale si de doua ori ceilalti senatori au gasit ca e prea lata; dar Bob Dole nu s-a dat batut si a reusit sa-si gratifice amicii introducand intr-o lege obscura despre limitarea sumelor de bani pe care le plateste guvernul functionarilor sai care se opereaza de cataracta, urmatorul text: 'Amendamentul la sectia 201 a codului de impunere care anuleaza creditele de impozite, nu va fi aplicat la camioanele, tractoarele si masinile de transport pe care o companie privata din Des Moines, Iowa le-a contractat in Septembrie 1985'. Adica toti vor plati impozitele de rigoare, numai amicii lui Bob Dole, Ruan Trucking Company, nu (ibidem).

Toti cei care-l urasc pe Clinton pentru felul in care a transformat Statele Unite, tara fost libera, intr-o tara socialista, ar trebui sa-si reaminteasca ca acest lucru Clinton l-a facut cu ajutorul lui Bob Dole. Si cea mai mare ticalosie a cuplului de colaboratori Clinton-Dole, care pozeaza astazi in adversari candidand amandoi la presedintie, este legea anti-terorista, lege care, dupa cum scrie Paul Craig Roberts in The Washington Times, cu o singura lovitura 'demoleaza realizarea a 1000 de ani de jurisprudenta anglo-saxona asa zisa lege anti-terorista distruge orice stavile puse in calea tiraniei, stavile ridicate si legiferate in secole de lupta impotriva opresiunii. Legea habeas corpus este astfel demolata, cum este si interzicerea proceselor secrete si dovezilor secrete de care acuzatul nu are stiinta' (apud Media Bypass, ibidem).

Cum cumpara camatarii politicieni? Senatorii Phil Gramm din Texas, Alfonse D'Amato din New York si Chris Dodd din Connecticut si congressmenii T. Bliley din Virginia si Jack Fields din Texas ocupa pozitii importante in care influenteaza din greu masurile si legislatiile care determina incotro se scurg banii si cum decurge viata cetatenilor. D'Amato e presedintele Comitetului Bancar al Senatului, Bliley e presedintele Comitetului pentru Comert, iar Fields este presedintele Subcomitetului Comertului pentru Finante. De fiecare data cand acesti politicieni priceputi intr-ale finantelor si comertului tin cate o cuvantare in fata unui grup de specialisti invitati sa-i asculte, primesc un onorariu extrem de gras pentru cuvantarea tinuta; si imediat dupa aceea iau masuri in comitetele lor care-i favorizeaza pe cei care le-au platit onorariul. Gramm a primit $898.210 intre 1985 si 1995 de la banci si de la misiti de actiuni pe care i-a favorizat; in 1994, a eliminat o lege care ar fi permis un control mai stringent al misitilor de actiuni, i-ar fi obligat sa dezvaluie clientilor lor interesele care ar putea dauna clientilor si ar fi interzis pungasilor sa fie misiti de actiuni. D-Amato a promovat cu asiduitate interesele bancilor de pe Wall Street si a torpilat o lege care ar fi permis celor inselati de misiti sa actioneze in justitie. Dodd a activat sa se implementeze o lege care limiteaza procesele care le pot fi intentate misitilor care-si inseala clientii. Steven Spielberg, magnat al industriei cinematografice de la Hollywood, a donat $266.000 politicienilor democrati pentru campaniile lor electorale; acestia l-au rasplatit cu $1 milion din banii cetatenilor americani pentru o 'fundatie a holocaustului' (Media Bypass, Vol. 4, No. 9, Septembrie 1996, p. 37, 44). Senatorul Alfonse D'Amato, cel care este ingrijorat de ticalosia antisemita a poporului roman, a castigat intr-o singura zi $37.000 speculand la bursa; a cumparat anumite actiuni dimineata, le-a vandut cu $37.000 mai mult si apoi a iesit imediat din bursa; evident, cineva i-a soptit ceva despre umflarea pretului acelor anumite actiuni in acea zi anume (Herald of Truth - Kingdom Identity Ministries, 18 August 1996). Asa se cumpara politicienii.

De multe ori ne-am pus intrebarea de unde au aparut iobagii. Istoria predata in scoli nu explica acest lucru; caci istoria predata in scoli serveste interesele clicii stapanitoare in orice loc si timp si are prea putin de-a face cu adevarul istoric. Dar daca observam ce se intampla astazi vedem clar de unde au provenit iobagii.

Una din cele mai active propagande este cea despre mediul inconjurator. Tot felul de alarme false propagate cu mare zel de mass media fara nici o baza stiintifica, sau bazate pe minciuni sfruntate si pe manipularea si falsificarea datelor stiintifice, alarmeaza gloatele (in special pe membrii 'intelighentiei') despre gaura din ozon, despre incalzirea globala, despre noua glaciatiune care vine deodata cu incalzirea globala. Aceste catastrofe sunt provocate de nivelul de viata prea ridicat al celor din tarile occidentale. Muncitorii americani locuiesc in casute linistite si placute inconjurate de verdeata, situate departe de uzina si sosesc la lucru venind in masini personale de la zeci de kilometri, in loc sa traiasca in lagare de concentrare sau in mahalale compuse din blocuri de beton unde se pot certa si bate pentru accesul la baia si bucataria comuna. Dar masinile lor creeaza gaura din ozon si casutele lor mananca din mediul inconjurator! Trebuie mutati in gulaguri si curtile lor trebuie redate naturii! Oamenii de stiinta cinstiti stiu si spun ca nu exista nici o gaura in ozon si ca o singura eruptie vulcanica asa cum are loc in natura fara interventia omului produce mai multi poluanti decat produce toata omenirea timp de secole, cu toate automobilele ei cu tot. Dar vocea lor nu e auzita, caci nu au acces la publicitate. E nevoie ca gloata sa fie inspaimantata de gaura din ozon, ca sa accepte sa fie mutata in gulaguri.

Conventia despre Diversitatea Biologica confera Natiunilor Unite puterea de a goli natura de oameni 'pentru salvarea mediului inconjurator'. Un analist arata ca guvernele au trei solutii pentru aplicarea acestei conventii: sa-si incarcereze gloatele in lagare de concentrare (numite eufemistic 'conglomerate urbane'), sa le decimeze prin infometare, sau sa le extermine prin gazare. Secretarul de Stat american Warren Christopher a declarat ca guvernul american va depune toate eforturile pentru a 'pune problemele mediului inconjurator in centrul politicii externe a Statelor Unite.' In primul rand se vor elimina produsele cu freon, inlocuindu-le cu produse care, dupa cum arata ziarul londonez The Spectator, sunt mult mai ineficiente si sunt foarte otravitoare. Dar Warren Christopher arata ca guvernul sau s-a dedicat impunerii programelor Natiunilor Unite de 'salvare a mediului inconjurator pe scara globala'. Ce n-a spus Warren Christopher este care metoda de eliminare a oamenilor din mediul inconjurator va fi aplicata: incarcerarea, gazarea sau infometarea (noi banuim ca se vor incerca toate trei. Am asistat personal la o sedinta de 'conditionare' a publicului pentru a accepta gazarea in masa).

Sunt trei conventii ale Organizatiei Natiunilor Unite care au scopul sa transforme oamenii liberi in iobagi: Conventia despre Diversitatea Biologica, Tratatul Legii Maritime si Conventia pentru Combaterea Desertificarii. Titlurile lor si propaganda care se face in jurul lor ne-ar face sa credem ca trebuie sprijinite, caci in ele este evidenta grija pentru natura si pentru mediul inconjurator; nimeni nu vrea sa otraveasca definitiv mediul inconjurator si sa distruga natura cu toate frumusetile si bogatiile ei, nu-i asa? Decat ca doar titlul indica grija si dragostea pentru natura; textul si efectul acestor conventii nu protejeaza intru nimic natura, ci inrobesc si despoaie oamenii care nu fac parte din elita plutocratica si servitorii ei - adica majoritatea oamenilor. Nu grija pentru natura l-a indemnat pe Nicolaie Ceausescu sa darame satele si sa mute oamenii din casele lor in care traisera din mosi stramosi si in care stiau cum sa traiasca, in blocurile din marile conglomerate urbane in spre degradarea si dezumanizarea lor.

Putini membri ai Congresului si Senatului citesc miile de pagini ale legislatiilor pe care le voteaza; majoritatea voteaza dupa cum sunt indemnati de grupuri interesate. Dar Conventia despre Diversitatea Biologica, propulsata cu mare zel de Presedintele Clinton si administratia lui, care deja construise lagarele de concentrare, n-a fost ratificata in Senat in 1996. Administratia Clinton se straduieste sa impuna aceasta conventie prin masuri administrative, ocolind puterea legislativa si a instituit doua agenturi guvernamentale in acest scop, Inventarul Biologic National si Masurile de Administrare a Ecosistemelor (National Biological Survey si Ecosystem Management Policy). Celelalte tari care au ratificat Conventia despre Diversitatea Biologica au si inceput s-o aplice. Conform acestei conventii, Indonezia, tara slab dezvoltata industrial, va primi tehnologia dezvoltata a Statelor Unite si locurile de munca se vor muta din Statele Unite in Asia de Sud-Est. In Statele Unite accentul se pune intre timp pe crearea 'unui sistem de arii protejate', adica golite de oameni. Aceste 'arii protejate' sunt descrise in ultimele 200 de pagini din cele 1.140 de pagini pe care le are Conventia despre Diversitatea Biologica (oare care legiuitor le-a citit pe toate - sau macar a zecea parte din ele?) La realizarea planului descris acolo lucreaza Consiliul Prezidential cu privire la Dezvoltarea in Limitele Mentinerii (President's Council on Sustainable Development) al lui Bill Clinton impreuna cu biroul Masurilor de Administrare a Ecosistemelor. Conform planului la care lucreaza aceste doua agentii federale, 'cel putin 50%' din suprafata locuita astazi de oameni va fi golita de oameni si transformata in natura salbatica si alte 25% vor constitui coridoare de natura salbatica ce leaga aceste arii intre ele; iar oamenii vor fi 'reasezati' pe restul de 25% din suprafata tarii, in 'centre urbane care pot fi mentinute in limite' ('sustainable' urban centers). Muncitorii americani nu vor mai locui in casute modeste, placute si linistite, inconjurate de verdeata; vor trai in gulaguri sovietice.

Tratatul Legii Maritime a intrat in vigoare la 16 Noiembrie 1994 fara sa fi fost ratificat de catre Statele Unite. Realizarea acestui tratat este ca a creat un organ de percepere a impozitelor pentru beneficiul Organizatiei Natiunilor Unite, care pana acum nu putea percepe direct impozite de pe oameni ci primea subventii de la guverne. Acest organ de perceptie este Autoritatea Internationala a Fundului Marii. Conform Tratatului Legii Maritime, fundul marilor apartine 'intregii omeniri', deci beneficiile derivate trebuie 'impartite echitabil intregii omeniri', in care scop s-a instituit Autoritatea Internationala a Fundului Marii care percepe taxe de inscriere de la natiunile care doresc sa foloseasca fundul marii pentru extragerea de minereuri si impozite directe pana la 7% de la cei care valorifica aceste bogatii minerale, iar banii adunati astfel ii imparte cum crede de cuviinta, acordand sprijin mai ales 'natiunilor dezavantajate'. Adica mituind tot felul de entitati 'nationale' create pentru a umple Organizatia Natiunilor Unite de reprezentanti docili care voteaza cum li se spune. Toate vapoarele naufragiate ii apartin acestei Autoritati si tot ea este aceea care decide ce se va face cu apele teritoriale ale tarilor maritime. Aceasta Autoritate isi are sediul in Jamaica; salariatii ei sunt imuni in fata tuturor legilor, nu pot fi trasi la raspundere pentru nimic si nu platesc nici un fel de impozit nimanui.

La 21 Mai anul acesta, Departamentul de Stat al Statelor Unite a invitat toate organizatiile ne-guvernamentale americane care au ceva de-a face cu natura ca sa le ceara sprijinul pentru ratificarea Conventiei pentru Combaterea Desertificarii. Din cele 70 de organizatii invitate, doar 3 au ridicat obiectiuni; restul au acceptat, fara sa stie despre ce este vorba; caci combaterea asta a desertificarii este asa de vag formulata incat absolut orice poate fi o actiune de combatere a desertificarii. In special agricultura practicata de familiile de fermieri individuali, pastoritul si cresterea vitelor in mod natural pot fi eliminate prin prevederile acestei conventii, eliminand absolut orice ocupatie agricola umana si predand toata agricultura marilor monopoluri plutocratice care practica agricultura distrugatoare si nociva chimicalizata a uzinelor de carne vie (animalele sunt inlantuite inghesuite in hale imense de beton in intuneric de la nastere pana la moarte). Dar eliminarea fermierilor liberi de pe pamantul lor cere bani si s-a prevazut impunerea americanilor cu inca $2,5 pana la $7 miliarde anual in acest scop. O paranteza: cititorii istoriei Angliei vor regasi aceste evenimente cu secole in urma, cand au fost izgoniti fermierii englezi din satele si de pe pamantul loc pentru a face lor mosiilor aristocratiei. Iar cei care au cunoscut socialismul vor regasi aici 'colectivizarea agriculturii'.

Daca Clinton ramane presedinte in urmatorii patru ani, va depune toate eforturile pentru realizarea prevederilor acestor tratate. Se prevede pentru viitor ratificarea sau implementarea pe linie administrativa a unui Tratat cu privire la Dreptul la Locuinta; si a unui Tratat despre Egalitatea Sociala; si o serie de masuri care vor fi discutate la proiectata Conferinta Mondiala despre Guvernarea Globala din 1998 (Media Bypass, vol. 4, No. 8, August 1996, pp. 8-9). Tratatul cu privire la Dreptul la Locuinta ne reaminteste de metoda prin care li s-au confiscat proprietarilor casele sub comunism, pentru a le 'imparti echitabil'; si ne reaminteste de placerile traiului in comun, cinci familii care impart acelasi spatiu locativ ingust, cu o singura baie si o singura bucatarie.

DISCIPLINA SOCIALISTA

Numele 'Big Brother', derivat din extraordinara carte 1984 a lui George Orwell, unde 'Big Brother' era despotul stalinist al socialismului ce triumfase in intreaga lume (motiv pentru care noi il traducem prin 'Tatucul'), este folosit de salariatii Casei Albe pentru a descrie imensul computer care detine dosarele politice 'de securitate' ale cetatenilor americani dusmani socialismului. Majoritatea celor care nu colaboreaza la inrobirea lor in sclavia globala au dosare de securitate in Big Brother. Unul dintre ei si-a cerut dosarul in virtutea Actului de Libera informare, a platit taxa ceruta si a primit 1.800 de pagini; unele contineau epitete care-l descriau ca pe un individ periculos politic care trebuie eventual eliminat. A fost uimit de grosolania epitetelor folosite de informatorii care-au contribuit la dosar (The McAlvany Intelligence Advisor, Iulie 1996, p. 11). Informatori, dosare 'de securitate', dizidenti politici a caror 'eliminare' e recomandata - unde am mai vazut toate astea?

Un buletin recent al Casei Albe relateaza despre o conferinta din Georgia la care Newt Gingrich, seful majoritatii republicane din Congresul Statelor Unite, a declarat ca Statele Unite trebuie sa adopte o politica de 'previziune' impotriva terorismului conform careia cei acuzati sau banuiti de a fi teroristi au 24 de ore in care sa dovedeasca ca nu sunt teroristi, dupa care vor fi 'eliminati'. 'Vom lua initiativa si le vom spune: 'noi credem ca voi nu sunteti nevinovati. Va trebui sa ne convingeti in urmatoarele 24 de ore ca nu e cum zicem noi, altfel va vom elimina'', a spus Gingrich textual. Nu mai trebuie sa existe nici un fel de dovezi ca ai facut vreun lucru rau ca sa fii pedepsit sau 'eliminat'; ca sa ti se permita sa continui sa traiesti, trebuie sa dovedesti ca n-ai facut nimic rau. Cum dovedesti ca n-ai facut nimic rau daca nu esti acuzat de nici un act de-al tau, ci doar de calitatea de a fi crezut vinovat de ceva ce nu poate fi definit dar poate fi pedepsit? Din toate colturile Statelor Unite rasuna stiri despre oameni nevinovati despre care diverse agentii guvernamentale au credinta vaga ca ar trebui pedepsiti sau 'eliminati' pentru vini care nu pot fi nici macar enuntate si care sufera persecutii si sunt aruncati in inchisoare fara a fi nici macar judecati (The Ron Paul Survival Report, 1996, p. 7).

Fiecare zi scoate la iveala o noua realitate luata din paginile cartii 1984. Politicienii si trepadusii Noii Ordini Mondiale promoveaza conceptul tarii 'Cascadia', o tara inventata care sa cuprinda cinci din cele 50 de State Unite si doua provincii canadiene. Unicul scop al acestui exercitiu este destramarea natiunilor. Intre timp, Departamentul de Stat a cedat Cubei comuniste cateva insule de langa coasta Floridei, fara stirea americanilor si fara stirea (sau cu complicitatea) Congresului, desi Departamentul de Stat face parte din ramura executiva si nu are dreptul sa ia decizii teritoriale, decizii pe care numai Congresul le poate lua legal (The McAlvany Intelligence Advisor, Iulie 1996, pp. 18-19).

In 1994, un soldat curajos a furat un formular care li se ceruse soldatilor sa-l completeze pentru a vedea cat este de bine pregatita armata americana pentru rolul ei in instaurarea totalitarismului comunist in Statele Unite si o parte din public, acea parte care se informeaza din alte surse decat mass-media stabilimentului, s-a revoltat citind intrebarea 'ai trage in civili americani care se opun cand li se confisca armele?', intrebare la care cam un sfert din soldati au raspuns afirmativ. Bineinteles, conducerea armatei a negat cu inversunare adevarul despre acel sondaj, explicand ca era doar un exercitiu statistic pentru o lucrare a unui ofiter care-si pregatea licenta etc. etc. Dar sondarea atitudinii soldatilor in vederea intoarcerii armelor impotriva propriului lor popor continua. Un nou formular a fost furat si scos din sala de sondare de catre un ofiter curajos de data aceasta si din acest formular reiese ca acest sondaj are loc la infanterie, aviatie, marina, garda nationala aeriana, garda nationala terestra si garda maritima si la alte ramuri militare; deci nu poate fi vorba de teza unui ofiter student. Din toate colturile natiunii au percolat stiri ca nici in primul caz nu era vorba de un sondaj izolat care ar fi avut loc doar la baza la care era ofiterul care avea nevoie de cateva statistici pentru licenta (locotenentul Ernest G. Cunningham), caci li se ceruse sa completeze acel formular secret multor unitati militare si ale politiei federale. Intrebarea in cauza spune textual: 'Examineaza urmatoarea afirmatie: Am sa trag in cetateni ai Statelor Unite care refuza sau rezista cand li se confisca armele de foc interzise de guvernul Statelor Unite', dupa care urmeaza 5 optiuni din care respondentul sa aleaga una: nu sunt deloc de acord, nu sunt de acord, sunt de acord, sunt total de acord si n-am nici o parere. O alta chestiune era intrebarea daca soldatii ar fi dispusi sa slujeasca in actiuni politienesti ale Natiunilor Unite sub comanda Natiunilor Unite; in 'teza' locotenentului Ernest G. Cunningham, data publicitatii ca sa acopere scandalul provocat de dezvaluirea existentei chestionarului, se sustine (cat de veridic nu stim) ca 97 % din cei sondati au raspuns afirmativ. In timp ce noi studiam aceasta 'teza', un detasament de 370 de ostasi de la unitatea expeditionara 26 de la Camp LeJeune faceau exercitii de ocupatie a zonelor populate urbane din New Orleans si din Mobile, Alabama; acelasi gen de exercitii care i-a inspaimantat pe cetatenii din Pittsburgh, treziti in toiul noptii de helicoptere pe acoperisuri si de bubuitul exploziilor si-al rafalelor de mitraliera. Instructia militara nu se mai face conform unui scenariu in care armata lupta impotriva altei armate, ci intr-un scenariu in care armata lupta impotriva familiilor de civili; nu se mai cheama Field Training Zone (zona de instructie pe campul de lupta), ci se cheama Military Operations on Urban Terrain (operatii militare in teren urban). Dusmanul imaginar folosit in instructiile anterioare era tot o armata; acum dusmanul imaginar consta din fermieri, meseriasi, salariati civili impreuna cu sotiile si copiii lor. Campul de instructie consta din sate si orasele construite dupa modelul celor adevarate din Statele Unite si unele exercitii au loc chiar in orasele reale, ca Pittsburgh, New Orleans si Mobile. O directiva a sefului statului major, Generalul John Shalikashvili, cere 'reinstruirea' soldatilor ca sa lupte impotriva civililor. Un pilot face remarca: 'Asta era treaba politiei. Armata nu se amesteca niciodata in oprimarea civililor - era impotriva legii' (The Spotlight, 9 Septembrie 1996, pp. 1,3). Dar desigur, nu exista conspiratie.

Caci o conspiratie lucreaza pe ascuns, in secret - dar degradarea noastra si distrugerea civilizatiei noastre ne este aruncata in fata cu dispret de catre 'iubitii nostri conducatori'. Nu mai e nevoie de nici un secret, caci iobagii indobitociti in scoala de stat a ultimelor 50 de ani oricum tot nu stiu sa citeasca. Publicatia oficiala difuzata ca instrument de lucru intitulata Florida Industry and Occupational Employment Projections 1992-2005 datata Decembrie 1994, frumos tiparita in diferite nuante de violet de la cel mai cadaveric la levantica palida a homosexualilor, spune textual la p. 1: 'Aparitia economiei globale creata de deschiderea pietelor internationale si dezvoltarea tehnologiei comunicatiilor si transportului vor face ca mai multa munca intensa de calificare redusa sa fie executata in alta parte, in Asia si Mexic [sublinierea noastra; adica aceeasi munca va fi platita cu salarii la limita subzistentei, in China comunista si in Mexic]. Tendinta de a inlocui munca cu capitalul va continua in economia globala [adica concentrarea averii in mainile plutocratiei va fi exacerbata] Agricultura si industria textila vor fi primele industrii din Florida care se vor resimti din greu din cauza semnarii tratatului North American Free Trade Agreement (NAFTA).' Pagina 14 explica cum va creste 'munca productiva in alte tari' de unde se vor importa produsele. La p. 3 se scrie: 'Munca in productia agricola (recolte si cresterea vitelor) va descreste in Florida caci ferme mai mari pot produce mai mult folosind mai putini lucratori datorita progresului tehnologic [adica: micul fermier va continua sa fie expropriat si eliminat, pamanturile fiind acaparate de banci si companii de asigurare care folosesc asa-zisul progres tehnologic in uzinele de carne vie si agricultura intensiv chimicalizata pe care le practica, torturand animalele, otravind solul si consumatorii].' Pagina 14 contine expresia explicita 'consolidation of smaller farms, consolidarea fermelor mici', prin care se descrie luarea pamantului de la tarani, care din tarani liberi si proprietari vor deveni proletari agricoli; cu doua randuri mai jos, aceste proces este enuntat pe aceeasi pagina, descriindu-i eufemistic pe acesti tarani expropriati si ruinati prin expresia 'general farm workers, mana de lucru agricola'. La p. 4 publicatia aceasta oficiala a statului Florida zice: 'Se va inregistra o crestere mai scazuta in finante, asigurari si vanzari de case decat in celelalte industrii in Florida din cauza amalgamarilor, consolidarilor si lichidarilor rezultate din dezvoltare prea rapida si din competitie, care vor limita locurile de munca in aceasta mare ramura [adica: tot mai multe banci si companii financiare si de asigurare vor fi inghitite de monopolurile mari plutocratice].' Dar aceasta publicatie contine si vesti bune. Semnul neindoios al ruinei populatiei apare atunci cand omul nu-si mai poate hrani sotia si copiii din munca lui si sotia trebuie sa caute sa se hraneasca prin propriile eforturi in afara familiei. Familia americana era constituita in mod traditional din sotul care aduce venitul si sotia care-i ingrijeste caminul si-i creste copiii. Astazi amandoi parintii muncesc, caci nu se pot hrani dintr-un singur venit; si vitele cu fata umana care s-au trezit reduse economic astfel sunt imbarbatate afland din aceasta publicatie ca vor creste locurile de munca in crese si camine de zi, unde femeile care nu mai pot fi intretinute din venitul sotului lor isi pot duce copiii(p. 5); si ca se va mai inregistra o crestere in numarul locurilor de munca in inchisori, caci numeroase noi inchisori vor fi curand deschise si umplute in urmatorii ani (ibidem) - oare cu cine? Dar si alte slujbe la guvern vor fi oferite, in special in invatamantul de stat, caci 'educatia locala de stat va creste foarte mult', se scrie (p. 5), asta cand din ce in ce mai multi parinti, inclusiv peste jumatate din profesorii si invatatorii din scolile de stat (si stiu ei de ce), isi dau copiii la scoli particulare. S-ar parea ca se prevede in mod oficial sa se puna capat scolilor particulare.

N-avem nevoie de teorii conspiratorii. Nu trebuie decat sa citim publicatiile oficiale.

Ca sa ne facem o idee despre progresul social in Statele Unite: 1 % din populatie detine peste 30 % din averea particulara (nu calculam aici ce-a fost expropriat de guvern sau de Natiunile Unite). Apoi urmatoarele 9 % detin alte 37 % din avere. Si restul de 90 % detin 33 % din avere. Pentru a jefui acesti 90 % de oameni de restul de avere ce le-a ramas, nomenclatura scrie si decreteaza cu harnicie legi si regulamente; in fiecare an din 1973 incoace, Registrul Federal al acestor regulamente creste cu inca 70.000 de pagini. Cum nici un muritor nu traieste destul ca sa poata termina de citit milioanele de pagini ale acestor regulamente in vigoare, este foarte usor sa dovedesti ca o vita cu fata umana a incalcat un regulament si drept consecinta i se confisca averea - casuta in care doarme, patul si hainele in care doarme, absolut totul. Iata un exemplu: regulamentul care interzice folosirea zugravelii care contine plumb pentru peretii caselor, caci copiii mici (de a caror soarta se preocupa in mod special guvernul federal, cel care i-a ars de vii si i-a ingropat sub tancuri la Waco, Texas) pot jupui zugraveala de pe pereti si-o pot inghiti, otravindu-se astfel cu plumb. Dar cum nu exista nici o metoda de a stabili daca o casa a fost zugravita cu zugraveala care contine plumb si cum majoritatea zugravelilor dinainte de 1978 contineau plumb, oricine detine o casa construita inainte de acel an poate fi actionat in judecata pentru acest plumb din zugraveala; iar jupuirea de zugraveala a peretilor unei casute modeste costa intre $10.000 si $50.000, de multe ori tot atat cat costa toata casa. Acest lucru reduce pretul caselor vechi. Si iata cum s-au trezit majoritatea americanilor, a caror principala investitie pentru batranete consta din casa in care traiesc, expropriati de toata aceasta avere printr-o trasatura de condei! Dar nici macar jupuind zugraveala de pe pereti nu-si pot salva oamenii rodul muncii de-o viata; caci majoritatea caselor au fost spalate si revopsite de repetate ori si apa de spalare s-a dus in pamant cu plumb cu tot si regulamentul se refera si la terenul pe care sade casa; unica solutie este sa acoperi solul cu placi de ciment. Si iata cum ajung casutele modeste inconjurate de verdeata in care traiau muncitorii americani sa arate ca cele mai decazute cartiere infestate de murdarie si crima - la un pret care-i va ruina pe proprietari si le va confisca locuinta (Gary North's Remnant Review, 7 Iunie 1996, p. 3).

Dar daca vitele cu fata umana care au inventat, construit si muncit la intreaga civilizatie isi pierd astfel tot ce-au acumulat, unde se duce averea? Presedintele Bill Clinton este inconjurat in umbra de miliardari recenti ca Ronald Perelman, Henry Kravid, Edgar Bronfman Jr., George Soros, Oded Aboodi si Morton Zuckermann (Aboodi e arab, dar nici unul nu e crestin). Unele dintre firmele strans legate de Casa Alba, ca Goldman Sachs, au deturnat imense sume dandu-le fostului presedinte al Mexicului Carlos Salinas, ale carui crime au reusit in cele din urma sa-i bage fratele la inchisoare pentru asasinat politic prea fatis. In schimbul sumelor primite presedintele Carlos Salinas le-a vandut bancherilor de pe Wall Street pe preturi derizorii averea mexicanilor - liniile aeriene, sistemul de telecomunicatii, dreptul la explorari petrolifere, in cadrul 'privatizarii' [si in Mexic se 'privatizeaza' ca in Romania]. Fratii Reichmann, un sindicat de speculanti din Israel, au furat peste $1 miliard de la actionari printr-o serie de falimente regizate. O activitate asemanatoare o depune George Soros, care a jefuit $8 miliarde de la britanici, italieni si suedezi, manipulandu-le rata de schimb a monedei. 'Cand ziarul The New York Times scrie ca Sistemul Federal de Rezerva a alocat $10 miliarde pentru 'stabilizarea' dolarului pe piata internationala, stii unde merg banii?' intreaba reporterul Steve Balint. 'Mare parte ajunge in buzunarul speculantilor ca Soros. Pierderea o suporta cetateanul care plateste impozite si traieste din salar Nu mai e nici un secret ca Clinton si Greenspan au varsat cam $50 miliarde din banii publici ca sa salveze o haita de sacali hrapareti cand s-a prabusit peso-ul mexican din cauza jafului lor.' Toate aceste activitati se fac de coniventa cu Bill Clinton, care planuieste un jaf asemanator de $103 miliarde in favoarea lui Boris Ieltan. 'Cetatenii care platesc impozitele, cei care au economisit bani la banca, cei care traiesc din salariu si micii actionari, pierd sume imense', spune Dr. Aldo Milinkovitch, fost analist la Departamentul Trezoreriei (The Spotlight, 26 August 1996, pp. 1,4).

Intr-adevar, Boris Ieltan are nevoie de o infuzie de dolari in Rusia 'post'-sovietica. Dupa chiar spusele lui, banditismul s-a unificat cu 'structurile comerciale, agentiile administrative, birourile Ministerului de Interne, autoritatile oraselor'. Circa 80 % din comercianti platesc dijma banditilor uniti cu politia, intre 30% si 50% din totalul venitului, nu doar bietele 7 % pe care le plateau americanii mafiotilor. S-au inregistrat 355.500 delicte gangsteresi in Rusia in 1993, intre care 30.000 de asasinate cu premeditare a unor comercianti, iar autoritatile nu cerceteaza (Strategic Investment, 14 August 1996, p. 9).

In Sudan, copiii sudanezilor crestini sunt vanduti ca sclavi de mici. Doi copiii sudanezi, Garang si Akok, de 10 si 12 ani, au fost cumparati de doi reporteri americani la piata de sclavi, dintre sutele de copii mici sclavi cu trupurile acoperite de arsuri, rani si vanatai si cu ochii opaci de atata suferinta. Acesti doi copii norocosi, care fusesera sclavi timp de sase ani, au fost cumparati cu $500 bucata si restituiti tatalui lor; restul continua viata de tortura pe care o indura sclavii sub guvernul negru sudanez 'liber'. Sclavii provin din copii furati de la parinti din satele sudaneze in raiduri promovate si organizate de guvernul sudanez, guvern islamic hotarat sa-si extermine cetatenii crestini care populeaza sudul Sudanului. Acest guvern realizeaza profit din vanzarea cetatenilor sai crestini ca sclavi altor tari islamice. In Iulie anul acesta guvernul sudanez a folosit bombe impotriva satelor de crestini sudanezi, tintind biserica si scoala.

In China comunista, securitatea chineza l-a arestat pe pastorul crestin Lai Man Peng, de 22 de ani, care se ruga impreuna cu altii intr-o locuinta. Multi dintre chinezii disperati de teroarea rosie se intorc catre crestinism rugandu-se in locuintele lor, numite 'biserici-locuinte'. Lai Mai Peng si ceilalti 4 crestini arestati au fost batuti in fata celorlalti credinciosi, care au fost apoi pusi sa-si bata pastorul. Lai Man Peng a murit in urma bataii tarandu-se spre casa. Alte 5 chinezoaice crestine au fost torturate pentru ca se rugau. Politia chineza de obicei bate in mod brutal si opareste cu apa fierbinte chinezii crestini. Una din femei si-a pierdut dintii din fata sub loviturile politiei. In provincia chineza Yunnan, pastorul Cui Ceaosu a fost legat si omorat in batai in primavara lui 1992 de catre birocratii locali in cadrul campaniei de eradicare a crestinismului.

Noul ambasador american in China comunista, Jim Sasser, dupa pregatire si instructaj corespunzator, a fost intrebat de un grup preocupat de drepturile omului in ajunul plecarii lui in China care este atitudinea lui fata de ce se intampla cu crestinii chinezi din bisericile-locuinte si a ripostat stupefiat: 'Ce-s crestinii chinezi? Ce-s bisericile-locuinte?'

In Pakistan o noua lege care interzice pakistanezilor sub pedeapsa cu moartea crestinismul ca fiind 'blasfemie impotriva lui Mahomed' l-a condamnat la moarte pe un copil crestin de 12 ani. Copilul n-a fost executat din cauza valvei internationale, dar ceilalti crestini din Pakistan au fost inchisi si torturati. La 20 Mai anul acesta au fost decapitati in Algeria 7 calugari pentru vina de a fi crestini. Fusesera rapiti dintr-o manastire de catre un grup islamic.

Robert Hussein, comerciant din Kuwait, s-a convertit la crestinism si i s-au intentat imediat procese pentru a i se confisca familia, locuinta, avutul si comertul. Constitutia Kuwait-ului (cea aparata cu atata fervoare de guvernul american) prevede chipurile libertatea religioasa, dar numai pentru cei care nu se convertesc la crestinism; daca ar fi fost nascut crestin ar fi fost altceva, zice procurorul din Kuwait.

Dar guvernul american continua sa lupte pentru 'asigurarea democratiei in lume'. Guvernul Arabiei Saudite, mentinut la putere cu forta americana, le-a cerut membrilor ambasadei americane sa inceteze cu slujbele religioase crestine si cu cluburile de noapte, caci islamismul interzice bauturile alcoolice si dansul. Ambasada a acceptat sa inceteze cu slujbele religioase crestine (American Family Association Journal, Septembrie 1996, pp. 18-19).

Crestinismul e rau, ne invata Natiunile Unite, trebuie eliminat si inlocuit cu o unica religie universala. La 25 Iunie 1995 s-a celebrat o slujba religioasa la catedrala anglicana din San Francisco, California, organizata de episcopul anglican al Californiei William Swing, impreuna cu fundatia Gorbaciov si anumiti prelati catolici, prin intermediul unei organizatii numite Conferinta Mondiala pentru Religie si Pace. Ziarul San Francisco Chronicle scrie ca la aceasta slujba 's-au oferit rugaciuni si incantatii la o duzina de zeitati'. Copii din toata lumea au adus apa din vreo 30 de 'ape sacre' ca Gangele, Amazonul, Marea Rosie, Iordanul, pe care le-au varsat intr-un singur 'bazin al unitatii' in timp ce un cor de copii intona o monodie jalnica din slujba scrisa pentru zeita Gea (Gaia) la catedrala New Age (Noii Ere) St John the Divine din New York; iar episcopul Swing intona: 'Tot asa cum aceste ape sfinte se contopesc aici, asa sa aduca orasul care gazduieste natiunile lumii toate religiile lumii ca sa le contopeasca laolalta.' Literatura acestei actiuni a Natiunilor Unite arata ca in 1997 se va scrie carta Religiilor Unite, care vor fi apoi instaurate in Iunie 2000 si vor functiona deplin in Iunie 2005. Sediul acestor Religii Unite va fi Presidio, fosta baza militara din San Francisco care gazduieste in prezent fundatia lui Gorbaciov.

Religiile Unite vor avea ca si Natiunile Unite o Adunare Generala, un Consiliu de Securitate si un Secretar General; ceea ce sunt Natiunile Unite pentru natiuni vor fi Religiile Unite pentru religii. Nu se va mai pomeni de lumina lui Hristos; episcopul Swing arata ca se va revarsa 'lumina traditiilor spirituale ale lumii [inclusiv paganismul si ocultismul] peste o lume care are cu disperare nevoie de lumina'. Dintre problemele pe care le vor rezolva Religiile Unite se numara mediul inconjurator, suprapopulatia, saracia, boala. La Presidio, Religiile Unite vor avea 'o Sala a Vorbirii, o Sala a Ascultarii, o Sala a Actiunii, o Sala de Conferinte' si 'un parc cu monumente care sa asigure o mai buna intelegere intre religiile lumii'. Religiile Unite au deja $150 milioane (nu se spune de unde), dar vor fi finantate masiv de 'arabi, evrei, crestini', zice episcopul. Un ziarist de la San Jose Mercury l-a intrebat pe episcop de ce cheltuieste $150 milioane pe cladiri fastuoase in loc sa ajute saracii infometati care chipurile constituie una din problemele Religiilor Unite; 'costa o gramada de bani sa construiesti orice e unit', a raspuns episcopul; 'saracii vor beneficia daca religiile pot reduce omorul, violul, tortura'. 'Suntem in pragul unei civilizatii globale', a mai spus el, 'dar nu exista un acces global la sufletul omului.' Acest acces global este panteismul, caci, zice el, 'Religiile Unite vor simboliza faptul ca credinciosii impartasesc o credinta profunda ca tot ceea ce traieste este corelat si ca trebuie sa realizam unitatea'. Subordonatul episcopului Swing, Matthew Fox, fost calugar dominican care a trecut la anglicanism, a oficiat in toamna anului 1994 o 'slujba planetara', descrisa in The Dallas Morning News ca un amestec de ritual crestin, ocultism, adorare a zeitei pamantului, teozofie si un fel de 'extaz in care se adora Dumnezeu si Muma Natura'. Aceste feluri de extaz, numite rave, constau din dansuri si iubire in grup acompaniate de muzica tehnologica, lumini laser, invaluiri de fum si consum de stupefiante psihedelice. Nu se stie daca episcopul Swing a consumat si el stupefiante, dar de dansat a dansat si el in tam-tam-ul muzicii tehno. Atat in catedrala cat si in scrierile sale, acest episcop anglican (denominatie fost crestina) foloseste simbolismul ocult al celor 4 elemente, pamant, aer, apa si foc. El se bucura de sprijinul unor personalitati ca Desmond Tutu, Dalai Lama si seful curtii supreme islamice din Pakistan, acolo unde se tortureaza si se ucid crestinii. Ca si islamicii din Pakistan, Religiile Unite vad in 'sistemul de credinta inflexibila' a crestinilor inamicul public numarul 1; desi Religiile Unite pretind ca reunind toate religiile ii vor accepta si pe crestini, Barbara Marx Hubbard, cea care vorbeste cu spiritele raposatilor si scrie tratate despre viitorul omenirii citite si respectate de nomenclatura Noii Ordini Mondiale, a declarat ca fundamentalistii crestini si catolicii nemodernizati vor dispare.

Printre responsabilitatile Religiilor Unite se numara si construirea unei etici globale, De construirea ei se ocupa Hans Kng, teologul discreditat asa-zis catolic care scrie ca etica globala 'trebuie sa puna omul in centru astfel incat sa fie incluse atat umanismul cat si preceptele religioase'. Kng inlocuieste cele 10 porunci cu mediul inconjurator, emanciparea (?!!) femeilor, lupta pentru pace si toleranta pentru toate viciile si crimele. Etica asta este extrem de flexibila; 'fiecare generatie trebuie sa decida singura ce e bine si ce e rau. Ce e bine azi poate fi rau maine', scrie Robert Muller, promotor al Noii Ere; nomenclatura conducatoare va decide ce e rau azi spre deosebire de ce-a fost rau ieri si va face intr-o clipita criminali din oameni nevinovati dupa bunul ei plac.

Cu episcopul Swing colaboreaza Conferinta Mondiala pentru Religie si Pace, prin intermediul careia conducerea vanduta a Bisericii Catolice de dupa cel de-al doilea Consiliu de la Vatican participa la construirea acestor Religii Unite; mai colaboreaza figuri ca arhiepiscopul Angelo Fernandes din New Delhi, Pr. Gustavo Gutierrez, cel care promova revolutia comunista prin 'teologia eliberarii' si cardinalul Martini al Milanului, cel care promoveaza infiltrarea masoneriei in Biserica Catolica si doreste sa fie papa peste o biserica in care si femeile pot fi preoti. In Noiembrie 1994 a avut loc prima sesiune a celei de-a 6-a adunari generale a Conferintei Mondiale pentru Religie si Pace si a avut loc pentru prima data la Vatican. Au vorbit multi necrestini si a vorbit si Pr. Gustavo Gutierrez, apoi presedintele Fundatiei Rockefeller (care a finantat totul), Hans Kng, cardinalul Martini, apoi cardinalul Etchegaray, cel care a organizat adunarea de la Assissi din 1986 unde pe altarul bisericii din Assissi Iisus Hristos a fost inlocuit cu Budha si cardinalul Arinze din Nigeria, alt promotor al budismului in sanul acestui 'crestinism' nou. La aceasta sesiune papa a avut ocazia sa asculte in Vatican versete din Koran, versete iudaice, invocatii shinto, budiste si hinduiste. Jurnalul Conferintei Mondiale pentru Religie si Pace din Februarie 1995 anunta declaratia de inchidere a sesiunii cu concluzia despre 'sfintenia Pamantului si unitatea noastra cu el' (Catholic Family News, Vol. 3, No. 10, Octombrie 1996, pp. 1, 23-26).

Dar daca noile generatii de americani nu stiu ce-s crestinii, stiu in schimb alte lucruri folositoare. In primavara anului 1992, elevii de la scoala de stat Chelmsford din Boston, Massachusetts, au fost obligati sa participe la un festival sexual la care li s-a propovaduit homosexualitatea si copularea minorilor in afara casatoriei. Parintii elevilor au intentat un proces aratand ca elevii au fost presati si batjocoriti ca sa fie facuti sa participe. Conferentiarul a folosit cuvinte obscene, a descris pe larg fericirea copularii anale si orale si a pus studentii sa mimeze acte sexuale, inclusiv sa linga prezervative. Elevii au fost indemnati sa fie mandri de felul in care copuleaza si sa nu asculte de ce spun parintii lor sau altii. Parintii n-au fost incunostiintati de acest festival si nici unui elev nu i s-a permis sa paraseasca festivalul. Dar instanta in fata careia a ajuns cazul a respins procesul ca fiind lipsit de merit, bazandu-se pe o motivare extrasa dintr-un text scris de Alianta Homosexualilor si Lesbienelor Impotriva Defaimarii si Curtea Suprema a refuzat sa cerceteze cazul (Alliance Defense Fund, Scottsdale, Arizona).

In ultima saptamana din August au avut loc razmerite populare la Kerak si alte localitati din sudul Iordaniei unde populatia s-a revoltat pentru ca Primul Ministru Abd al-Karim al-Kabariti a decretat scumpirea painii asa cum ii dictase planul de austeritate impus de Fondul Monetar International. Pretul painii s-a ridicat la mai mult decat dublu (Strategic Weekly Briefing, 23 August 1996, p. 5). Toti membrii intelighentiei romanesti care repeta fara sa inteleaga cat este de necesar ca Romania sa se indatoreze cat mai adanc Fondului Monetar International (i-am auzit repetand ca papagalii ca 'avem nevoie de imprumuturi pentru refacerea economiei') ar trebui sa se osteneasca sa examineze intai felul in care Fondul Monetar International acorda cate unei tari imprumuturi pe care le de lapideaza nomenclatura, dar care trebuie restituite cu dobanzi exorbitante de catre intreaga populatie care plateste prin programe de austeritate care ridica pretul alimentelor, devalorizeaza moneda si duce intreaga natiune la sapa de lemn.

China comunista insa a inceput sa rezolve problema suprapopulatiei si-a crizei de alimente: a inceput sa 'elimine' dintre cei vii pe chinezii batrani, ajutandu-i sa treaca in lumea cealalta, dupa cum scriu atat ziarele chinezesti cat si ziarul China Daily care apare in limba engleza (The McAlvany Intelligence Advisor, Septembrie 1996, p.15).

Iar in Statele Unite asistam la circul 'rivalitatii' dintre cele doua partide politice, Republican si Democrat, fiecare cu candidatul sau la presedintie (respectiv Robert Dole si Bill Clinton). Carroll Quigley, unul din nomenclatura Noii Ordini Mondiale a carui monumentala carte Tragedy and Hope descrie in detaliu aceasta ordine, zice: 'Ideea ca aceste doua partide ar trebui sa reprezinte idei si politici opuse este o prostie. De fapt, aceste doua partide trebuie sa fie aproape identice, astfel incat poporul american poate la toate alegerile sa scape de pungasii din conducere fara ca sa efectueze nici o schimbare mare sau adanca in politica urmata' (The New American, Vol. 12, No. 17, 19 August 1996, p. 34). Dar serbii Noii Ordini Mondiale din Statele Unite ale Americii nu vor observa identitatea dintre aceste partide; odata cu eliminarea batranilor dintre cei vii, s-a rezolvat si problema sclavilor prea inteligenti. O ancheta recenta a Centrului National pentru Statistica Invatamantului arata ca dintre 5.000 de diplomati universitari recenti, jumatate nu stiu citi cel mai simplu orar al unui autobus si peste 45 % din ei n-au putut afla care sunt parerile contrare dintr-un articol care descria doua pareri opuse; iar 87 % din ei n-au putut nicicum afla, nici macar cu ajutorul unui calculator, cam cat i-ar costa un covor care sa acopere toata camera stiind pretul unui metru patrat de covor si stiind cati metri patrati are camera. Educatorii care au aceasta superba realizare il sprijina pe Bill Clinton in proportie de 91 %. Si ei isi exprima liber crezul educativ. 'De ce sa-i invatam pe tineri sa socoteasca sau sa scrie, cand doar cu $5 poti cumpara un calculator, sau o masina de procesat text (word processor)? In fond, e intr-adevar nevoie ca sa fie cu totii alfabetizati - sa stie scrie si citi asa cum stiau in mod traditional?' se intreaba retoric Anthony Oerringer, profesor universitar la prestigioasa universitate Harvard care da tonul intelighentiei americane si unul din creatorii si promotorii sistemului actual de scolarizare din Statele Unite numit Outcome-Based Education (educatia bazata pe rezultate: aceste rezultate nu sunt alfabetizarea ci uniformizarea, conformismul si ascultarea oarba) (E Pluribus Unum, apud The McAlvany Intelligence Advisor, Octombrie 1996, p. 21).

De la ciuma bubonica nici o alta epidemie nu a produs atata teroare in populatie ca SIDA si cu toata publicitatea larga acordata acestei boli, foarte putine date statistice reale sunt furnizate cu privire la numarul celor infectati, mortalitatea, sau incidenta in diferitele grupuri sociale.

SIDA a aparut la inceputul decadei 1980 cand tineri homosexuali au murit lent, cu sistemul imun distrus, invadati de infectii oribile, refractare la orice tratament. Boala s-a extins in scurta vreme la cei care foloseau droguri intravenos si la un numar restrans de hemofiliaci contaminati prin transfuzii cu sange infectat. In 1984 oamenii de stiinta au descoperit virusul imunodeficitar uman (human immunodeficiency virus or HIV) care, dupa parerea lor, este responsabil pentru epidemie. Prognosticele pentru viitorul omenirii erau abismale. Nimeni, in lumea medicala, cu toata baza materiala gigantica si tehnologia suficient de avansata capabila sa analizeze celule individuale, nu a fost in stare sa produca un vaccin sau tratament adecvat. Invazia bolii in lumea heterosexualilor si perioada de incubare care dureaza decenii, timp in care individul infectat putea transmite boala la zeci de alte persoane, pareau sa prezica sfarsitul lumii; cresterea exponentiala numarului cazurilor ar fi facut ca cei afectati finalmente sa constituie in scurta vreme o mare parte din populatia globului. Aceasta era viziunea oficiala ce curgea prin venele guvernului federal incepand cu ministrul sanatatii (Surgeon General), continuand cu Institutele Nationale de Sanatate (echivalentul Institutelor de Igiena din Romania) si Centrele pentru Controlul Bolilor (Centers for Disease Control - CDC) la care s-au aliniat diverse fundatii si grupuri activiste si, evident, mass media, la un cost, numai in Statele Unite, de 25 de miliarde de dolari anual.

Suntem in anul 1996 si nici una din aceste preziceri nu s-au adeverit. Din numarul mare al celor contaminati, care ramane constant, numai o minoritate au simptomele SIDEi. O multime de oameni de stiinta au inceput sa se indoiasca de bazele razboiului impotriva SIDEi, sugerand ca HIV nu este decat un alt virus inofensiv, SIDA nu este o boala contagioasa si ca de fapt sub numele ei sunt cuprinse o varietate de maladii neinrudite, specifice anumitor grupuri sociale al caror stil de viata ii expune la anumite riscuri.

In 1994 a aparut cartea Dr. Bryan Ellison Why We Will Never Win the War on AIDS (De ce nu vom castiga niciodata razboiul cu SIDA) care descrie SIDA dintr-o perspectiva diferita de viziunea oficiala. Redam aici materialul extrem de interesant tratat in aceasta carte; caci supravietuirea si sanatatea sunt subiecte care ne privesc pe toti foarte indeaproape.

Cartea este extrem de amplu documentata, scrisa cu cursivitate, logica si stralucire, lectura ei este captivanta si la sfarsitul lecturii esti castigat de partea autorului. Publicarea cartii a intampinat serioase piedici. Fiecare editura a fost la inceput entuziasta, ca apoi sa refuze publicarea fara motiv. Uneori autorului i s-a interzis chiar si accesul la editor. Cu oarecari pierderi materiale acesta a izbutit totusi sa-si publice cartea la o mica editura, El Cerrito din California. Imediat dupa aparitie a aparut pe scena guvernul federal, care prin justitie a blocat vanzarea cartii pana la judecarea cazului (ce crima s-o fi judecand oare??). Putinele exemplare ajunse in mana publicului au fost obtinute direct de la autor. In 1995 justitia clintonista a interzis difuzarea cartii, iar Dr Ellison a fost amendat cu 500.000 de dolari pentru daune! (Ce fel de daune si pe cine a lezat?). Pentru prima data in istoria Statelor Unite ghiara de fier a guvernului federal a ferecat raspandirea si libera dezbatere a opiniilor stiintifice.

Capul rautatilor, cel care a deviat de la linia politica corecta, este Dr. Paul Duesberg, profesor de biologie moleculara la Universitatea din Berkeley, California. Timp de trei decenii Dr. Duesberg a studiat virusii, in special retrovirusii (HIV este unul din ei) cu descoperiri atat de marcante incat a fost ales membru al Academiei Nationale de stiinte (cinste acordata unui numar extrem de limitat). I s-a acordat o bursa speciala de la National Institutes for Health pentru merite deosebite si a fost inclus pe lista pentru premiul Nobel. Din nefericire, opinia disidenta cu privire la SIDA a creat animozitate printre colegii lui, sub presiunea carora fondurile sale pentru cercetari au fost taiate, iar pozitia sa in lumea stiintifica s-a deteriorat. E tragic si cu consecinte greu de prevazut pentru viitorul onestitatii in cercetarea stiintifica, ca mentalitatea morbida din jungla politica a contaminat si lumea stiintifica. Orice disident politic, in special in valtoarea luptei pentru presedentie, nu este evaluat rational pe baza opiniilor sale ci murdarit cu epitete greu mirositoare astfel incat credibilitatea lui sa fie destramata in fata gloatei de votanti necugetatori. Bryan Ellison, autorul cartii, dupa terminarea facultatii, a decis sa ramana in cercetare, lucrand alaturi de Harry Rubin in domeniul cancerului si de Paul Duesberg in cel al SIDEi. Interesat in istoria medicinii, el a ajuns la concluzia deprimanta ca birocratia necinstita care domina profesiunea medicala in prezent este culminarea unui proces secular si ca SIDA este produsul unei elite numite 'vanatorii de virusi' care sunt descendentii generatiilor de vanatori de microbi din secolul trecut. Acestia si-au incununat opera atribuind cauza unor boli necontagioase (ca cele provocate de carenta in vitamine) microbilor. Sulfamidele si antibioticele, precum si alte medicamente, au eradicat practic bolile care decimau populatii intregi. Atunci interesul cercetatorilor s-a indreptat asupra virusilor, propulsati de epidemia de poliomielita de la inceputul secolului, care s-a stins in momentul cand a aparut armata de noi virusologi. Atentia lor s-a indreptat atunci asupra altor boli, ca scleroza multipla, sau cancerul, facand ca virusi inofensivi sa fie blamati ca provocand aceste boli. Grupul virusologilor care au declarat razboi cancerului a pus temeliile ostilitatilor impotriva SIDEi. Dintre ei fac parte Carlton Gajdusek, Hilary Koprowski, Howard Temin, David Baltimore, Myron -Max- Essex, J.Michael Bishop, Harold Varmus, Robert Weinberg, Robert Gallo, Harry Rubin si Peter Duesberg. Acest grup influenteaza distribuirea premiilor Nobel, au pozitii editoriale puternice in cele mai multe publicatii medicale si controleaza alocarea de fonduri pentru cercetare. Impreuna cu aliatii lor din pozitiile de sanatate publica, ca Alexander Langmuir, Harold Jaffe si Donald Francis, sau membrii unor universitati, in special cei de la National Institutes of Health, au declarat razboiul impotriva SIDEi. Din acest grup, singurii Peter Duesberg si Harry Rubin s-au indepartat de la dogma oficiala a SIDEi si in consecinta au fost eliminati de la putere.

Luptand cu morile de vant

Masiva campanie impotriva SIDEi este un esec total. Nici o singura viata nu a fost salvata in acesti 15 ani de cand a fost diagnosticat primul pacient cu SIDA, spre deosebire de epidemia de poliomielita eradicata intr-un deceniu dupa ce vaccinul lui Jonas Salk si Albert Sabin a putut fi distribuit pe scara larga. Pacientii diagnosticati cu SIDA au de ales intre AZT, ddI, ddC sau d4T, medicamente create initial pentru tratamentul cancerului care au teribile efecte secundare, ca pierderea parului, degenerarea musculaturii, ameteli, vomismente si distrugerea sistemului imun si care aduc beneficii imaginare sau greu de evaluat. Tratamentul cu aceste medicamente nu a salvat nici o singura viata si e imposibil de demonstrat ca ar fi prelungit vreuna. Mijloacele preventive trambitate de autoritati au fost un alt esec penibil. Distribuirea de prezervative sau ace hipodermice pentru drogati nu a scazut numarul celor infectati, dupa cum nici precautiile impuse pentru asanarea sangelui de transfuzii nu a modificat rata mortalitatii prin SIDA printre cei care primesc transfuzii (inclusiv hemofiliacii). Prezicerile expertilor privind epidemia sunt insa complet eronate. Perioada de latenta a bolii, care in 1981 a fost evaluata la sub un an, a fost recalculata de ei aproape in fiecare an, ajungand astazi la peste 11 ani. La nivelul pacientilor, medicii sunt incapabili sa prevada evolutia bolii si nu pot prevedea daca bolnavul va face cancer, pneumonie, dementa, sau nimic.

Evaluarea extinderii epidemiei SIDA a ridicat o alta problema. Expertii au prezis explozia SIDEi in populatia generala, afectand egal orice membru al comunitatii, femei, masculi, heterosexuali, homosexuali. In 1985 au fost depistati un milion de americani pozitivi la testul pentru HIV, sase pana la opt milioane de oameni in Africa si aproximativ 6% din populatia statului Haiti. Foarte putini au decedat din aceasta larga populatie, mai mult, noua din zece indivizi infectati sunt masculi si peste 95% din ei sunt sau homosexuali sau utilizeaza masiv droguri. In Africa din milioanele de infectati in peste un deceniu au murit 250.000, iar populatia din Haiti este practic neafectata.

Cum se explica acest lamentabil esec al lumii stiintifice atunci cand bugetul anual alocat pentru SIDA este de sase miliarde de dolari (cate tari au un buget national atat de substantial?), cand baza tehnologica este fara precedent de avansata, cand au la dispozitie zeci de mii de cercetatori si o literatura de peste 80.000 de publicatii la dispozitia lor? Raspunsul sta in modul in care este interpretat noianul de informatii medicale. Oamenii de stiinta au pornit pe un drum gresit si au cladit un edificiu imens pe supozitii artificiale. De fapt n-au raspuns la o intrebare fundamentala: ce este SIDA?

Orice boala noua forteaza lumea medicala in primul rand la a gasi cauza. Obligatia cercetatorilor este de a studia amandoua posibilitatile pentru o epidemie: infectie microbiana, sau o sursa ne-microbiana ca de pilda un regim alimentar deficitar, prezenta unor substante toxice, etc. In cazul SIDEi eforturile au fost canalizate de la inceput spre descoperirea unui virus responsabil pentru epidemie. Tonul a fost dat de Robert Gallo, David Baltimore si Anthony Fauci de la National Institutes for Health considerati experti virusologi si lupta impotriva epidemiei a luat o turnura mai mult politica. In 1984, Dr Robert Gallo si-a anuntat descoperirea unui nou virus la o conferinta de presa si nu intr-un forum stiintific. Zeci de cercetatori stiintifici au inceput sa se indoiasca astazi de faptul ca HIV - virusul SIDEi - este intr-adevar responsabil pentru asa zisa epidemie. Iar daca intr-adevar lumea medicala a pornit actiunea impotriva SIDEi dintr-un unghi gresit, rezultatele pot fi dezastruoase. Populatia nu este prevenita de adevaratele conditii care produc SIDA, doctorii utilizeaza tratamente ineficiente sau periculoase si vieti omenesti sunt irosite. Si nu este prima data cand lumea stiintifica birocratizata, sub presiunea intereselor financiare, face greseli de proportii monstruoase.

La culmea razboiului impotriva poliomielitei din anii 50, in Japonia a aparut o epidemie de SMON care oarecum a anticipat SIDA. Timp de 15 ani sindromul a fost incorect tratat si eforturile conduse de catre virusologi au ignorat dovezile care demonstrau ca boala nu era contagioasa. Epidemia lua proportii in ciuda masurilor sanitare, ca in final doctorii sa fie fortati sa admita ca tratamentul lor provoca SMON. Acest episod rusinos pentru vanatorii de virusi a ramas practic in interiorul Japoniei: putine referinte au aparut in occident.

In 1959 Dr Reisaku Kono, virusolog, a vizitat prima pacienta care manifesta o conditie neurologica misterioasa, care semana oarecum cu simptomele poliomielitei. Incepea cu dezordini abdominale, hemoragii interne, diaree si apoi paralizie. In decurs de cinci ani, de la un numar restrans de cazuri, incidenta bolnavilor a atins 160, o crestere alarmanta pentru populatia restransa din regiunea respectiva. Aparitia brusca, concentrarea cazurilor in jurul spitalelor, afectarea uneori a intregii familii, variatia sezoniera cu maximum toamna, incidenta ridicata in profesiunea medicala si mai redusa la fermieri desi acestia erau expusi la pesticide, au dus la concluzia ca este vorba de o epidemie virusala, raspandita probabil prin insecte. Cei care au opinat ca ar putea fi vorba de o maladie ne-contagioasa au fost redusi la tacere. Existau insa unele elemente greu de explicat: faptul ca boala aparea cu predominanta la femeile de varsta mijlocie, in timp ce barbatii si mai ales copiii, care transmit practic orice boala contagioasa, erau evitati. In plus, in nici unul din cazuri nu s-a observat o modificare de la normal a tabloului sanguin, temperatura ramanea normala si nu exista nici un alt semn ca organismul se lupta cu germeni invadatori. In 1964, anul in care au avut loc jocurile olimpice in Japonia, in orasul Toda, una din localitatile unde urma sa aiba loc competitii, au aparut brusc 69 de noi cazuri, unele cu noi simptome - orbire. Lumea medicala a fost extrem de alarmata si in luna Mai la adunarea generala a Societatii Japoneze de Medicina Interna, epidemia a fost inclusa ca un subiect principal in programa si i s-a dat un nume oficial, 'neuropatie mielo-optica subacuta' (Subacute Myelo-Optic Neuropathy sau SMON). Ministerul Sanatatii a oferit imediat o bursa pentru cercetare si a creat o comisie de investigare sub directia profesorului Magojiro Maekawa de la Universitatea din Kyoto, iar Dr Kono a facut parte din comisie. Etsura Totsuka, care mai tarziu a devenit avocatul victimelor, a comentat despre membrii comisiei ca 'nu sunt decat o adunatura de vanatori de virusi'. Acelasi an a adus aparent o raza de speranta: un virusolog, Masahisa Shingu, a descoperit un virus in excretiile pacientilor, numit echovirus (de la Enteric Cytopathogenic Human Orphan Virus - numit orfan pentru ca a fost descoperit in timpul epidemiei de poliomielita, dar nu are capacitatea de a produce o boala). Concluzia lui Shingu a fost ca uneori acest virus poate penetra sistemul nervos si produce simptomele SMON. Kono, insa, mai precaut, dupa alti trei ani de cercetari, a raportat la un simpozion SMON ca nu a putut izola de la pacientii lui acest virus si nici nu a putut obtine dovada unei infectii anterioare. Comisia Maekawa a observat ca aproximativ jumatate din pacienti au primit un medicament impotriva diareei numit Enterovioform, iar restul un medicament numit Emaform. Amandoua medicamentele au fost prescrise pentru probleme gastrice, simptomele precoce ale SMON-ului. Ideea de a lega epidemia de aceste medicamente parea nelogica intrucat era greu de conceput ca doua produse diferite sa provoace aceleasi simptome. Din nefericire comisia nu si-a extins investigatia: cele doua medicamente erau de fapt identice, distribuite doar sub nume diferite. In 1967 comisia a fost dizolvata din lipsa de rezultate. Numarul celor bolnavi a atins 2000. In acelasi an in regiunea Okayama a aparut un nou focar de epidemie, zeci de femei in varsta si cativa barbati in jur de 30 de ani au umplut spitalele. Vanatoarea de virusi a primit un nou impuls. Doi cercetatori au izolat un nou virus de tipul coxsackie, cu noi sperante de a curma epidemia, ca apoi sa se dovedeasca ca de fapt era doar o contaminare accidentala de laborator. In 1969 Ministerul Sanatatii a format o noua comisie dotata cu fonduri substantiale, Dr Kono fiind numit seful comisiei. Dupa aproape un deceniu de cautari febrile, rezultatele au fost nule. Dr Kono a impartit activitatea comisiei in patru sectii: cercetari epidemiologice (culegerea de date privind distributia, factorii de risc, etc.), cercetari virusologice, informatii obtinute dupa autopsierea celor care au decedat, si, in fine, studii neurologice. Desi s-a deschis portita spre cauze ne-bacteriene, eforturile au fost concentrate spre gasirea unui virus responsabil de epidemie. Noi cercetari in Statele Unite si Anglia au dat un si mai mare avant vanatorii de virusi. Carleton Gajdusek de la National Institutes of Health (NIH) a gasit evidenta unui 'virus lent' printre bastinasii din Noua Guinee. Metodele sale experimentale lasau insa de dorit. El nu a izolat virusul, ci a injectat la cimpanzei un macerat din creierul celor bolnavi. Cum unele maimute au aratat deficiente motorii, si-a publicat rezultatele cu noua teorie culegand aplauzele colegilor. A doua asa zisa descoperire a venit din Londra, de la spitalul Middlessex, unde doi cercetatori au descoperit virusul care produce limfomul lui Burkitt, primul virus descoperit care produce cancer si primul care are o perioada de incubare de ani. Aceste stranii descoperiri au intarit credinta majoritatii membrilor din comisia Kono ca SMON e datorat unui virus, desi unii membri si-au exprimat rezervele aratand ca simptomele nu sunt caracteristice unei infectii virusale. Imitand metoda lui Gajdusek, Dr Kono a injectat exudate nepurificate de la pacienti la maimute fara nici un rezultat insa.

Un farmacolog, Dr Beppu, intrigat de faptul ca toti pacientii au luat medicamente impotriva diareei care s-au dovedit a fi una si aceeasi substanta (clioquinol) sub diverse nume, a administrat-o la animale de laborator sperand sa recreeze simptomele pacientilor cu SMON. Dar toate animalele au murit si din nefericire Dr Beppu nu a inteles semnificatia rezultatelor. Se credea ca clioquinolul nu se absoarbe prin sistemul gastro-intestinal si de fapt se administra pentru combaterea infectiilor intestinale. Rezultatele lui Beppu au demonstrat insa toxicitatea ridicata a produsului. La unii pacienti s-a observat un strat verzui care acoperea limba iar urina verzuie a unor pacienti a putut fi analizata chimic aratand prezenta unei forme alterate de clioquinol. Ipoteza ca acest medicament provoaca SMON nu a fost prea populara in lumea medicala; dar la o multime de bolnavi cu SMON tratati cu medicamentul care le-a provocat boala in primul rand simptomele au fost exacerbate. Profesorul de virusologie Tadao Tsubaki a condus atunci un mic studiu din datele culese de la spitale si a demonstrat ca 96% din bolnavi au luat clioquinol, gravitatea simptomelor fiind direct proportionala cu cantitatea de medicament administrata, iar incidenta cazurilor se suprapunea geografic perfect cu volumul de medicament vandut. Ministerul Sanatatii a interzis imediat vanzarea produsului si epidemia s-a stins.

Dr Kono a fost cel care, ulterior, a explicat lipsa de viziune in lupta impotriva SMON-ului. Intai, doctorii au refuzat sa creada intr-o maladie iatrogena (cauzata de tratamentul medical) si, in al doilea rand, un motiv mult mai important a fost atitudinea virusologilor. SMON a aparut in timpul actiunii impotriva poliomielitei cand vanatorii de virusi au primit partea leului din fonduri si atentie. Chiar dupa ce cauzalitatea epidemiei a fost clar demonstrata, unii virusologi au continuat investigatiile lor. Dr Inoue a declarat, cu putin timp inainte de a se demonstra actiunea clioquinolului, ca a descoperit un virus in lichidul cefalo-rahidian si in excretiile bolnavilor de SMON, precum si anticorpi specifici, un virus care a omorat culturi celulare si pe care el l-a clasificat drept un nou virus de tipul herpesului. Dr Kono si alti virusologi au incercat fara rezultat sa reproduca experimentul. N-au fost in stare nici sa deceleze virusul in culturile primite de la Dr Inoue. Cu toate acestea Dr Inoue a devenit o celebritate iar mass media care a diseminat informatia a creat panica in populatie. Bolnavii au fost izolati de familiile lor de teama contaminarii si unii bolnavi s-au sinucis. Lucrurile s-au linistit de indata ce s-a cunoscut cauza adevarata a bolii. Cu toate acestea, luni de zile dupa ce epidemia a fost practic eradicata, au aparut rapoarte emanand de la diverse laboratoare care pretindeau ca au putut reproduce rezultatele Dr-lui Inoue, gasind noul virus care induce simptomele SMON. La intrunirea grupului de cercetare SMON din 1972, s-a decis sa se inceteze orice efort pe linia de cercetare a Dr-lui Inoue, bazat pe incercarile nefructuoase ale multor oameni de stiinta de a reproduce rezultatele. Acest lucru insa nu temperat zelul virusologilor aliniati cu Dr Inoue. In 1974 revista medicala Lancet din Marea Britanie si apoi The Review of Medical Microbiology au publicat ipoteza virusala despre sindromul SMON si, cu toate protestele Dr-lui Kono, au ramas pe aceeasi pozitie in editia urmatoare din 1976.

Epidemia s-a incheiat in 1973 cu 11.007 bolnavi si sute de morti. Compania Ciba-Geigy, una din producatoarele clioquinolului, era incunostiintata de toxicitatea produsului, dar a refuzat sa comunice aceste date japonezilor, si, mai mult, ca urmare a actiunilor juridice impotriva ei intentate de catre victime, a contactat doctorii ce raportasera efectele colaterale ale clioquinolului si a stiut cum sa le cumpere tacerea. Batalia in justitie a fost crancena. Compensatiile financiare cerute erau enorme si apararea a recurs la cele mai diverse trucuri pentru a evita o catastrofa financiara. In ultima instanta s-a redeschis ipoteza virusala sustinand ca boala a fost datorata virusului descoperit de catre Dr Inoue. In ciuda dovezilor contrare de necontestat, tribunalul nu a fost convins de cauza adevarata a epidemiei si a redus compensatiile datorate victimelor.

In afara granitelor Japoniei, foarte putini cunosc controversa epidemiei SMON.

La inceputul anului 1981, Dr Michael Gottlieb de la Universitatea din California a vazut cinci pacienti murind de o forma ciudata de boala si imediat a suspectat ca suntem in fata unei noi epidemii. Ca si SMON, SIDA a explodat dramatic in ultimul deceniu si a urmat acelasi traseu. Parea sa fie o boala contagioasa ce aparea la hemofiliaci sau alte persoane care au primit transfuzii, precum si in populatia homosexualilor si a celor care isi administrau droguri intravenos. SMON a fost provocat de catre un medicament. SIDA este partial produsul terapiei cu AZT. Amandoua, asa zisele epidemii, au fost produsul unui program stiintific autopropulsat - vanatoarea de microbi. Si cartea Dr-lui Ellison demonstreaza acest fapt.

Vanatoarea de microbi

Societatile pre-industriale au fost marcate de epidemii frecvente imbracand tot spectrul maladiilor contagioase imaginabile, de la gripa si pneumonie, la tuberculoza, malarie, holera, etc. Aparitia brusca si felul misterios in care se transmiteau, au dat nastere la tot felul de mituri despre spirite rele sau miasme inhalate. In secolul XVII Antony Leeuwenhoek a construit un microscop cu care a vazut o multime de organisme unicelulare nu numai in apa ci si in lichidele biologice umane sau animale. Desi descoperirea lui a starnit interesul oamenilor de stiinta din epoca respectiva, au trebuit sa treaca inca doua secole pana s-a inteles rolul acelor fiinte micute. Un profesor de chimie francez, Louis Pasteur, rugat de fabricantii de bere sa explice de ce in unele vase are loc fermentatie si in altele nu, a gasit ca drojdia, un microorganism, este de fapt responsabila de fermentatia alcoolica. Doctorii au facut imediat legatura logica cu aparitia bolilor si aceasta ipoteza microbiana a devenit obiectul unor aprinse controverse. Era necesara o dovada ca intr-adevar exista o corelatie intre prezenta microbilor si aparitia bolilor.

In 1840 Jakob Henle a sugerat ca o boala infectioasa este rezultatul unor microorganisme invizibile care o produc si care pot fi transmise de la o persoana la alta. Ca sa se dovedeasca contagiunea profesorul Edwin Klebs a sugerat ca microbii sa fie crescuti in afara organismului bolnav si injectati la un animal de experienta ca sa se produca boala. Robert Koch a pornit de la rezultatele lui Casimir Joseph Devaine care a demonstrat ca sangele vacilor infectate cu antrax injectat la alte vaci, produce boala. A izbutit sa infecteze soareci cu culturi de microbi crescuti in umoarea ochilor de bovine, devenind astfel primul care a indeplinit criteriul cerut de Edwin Klebs. Interesul lui Koch pentru infectii a dus la observatia ca microbii care o produc nu se gasesc in organismele sanatoase si a adaugat o a treia conditie la cele doua emise de Klebs - necesitatea de a demonstra prezenta neconditionata a microbilor iar distributia si multimea lor sa explice simptomele si gravitatea lor. In 1884, descoperind bacteria care produce tuberculoza, a publicat o lucrare in care a emis regulile dupa care un germen poate fi catalogat drept nociv, cunoscute ca postulatele lui Koch: in primul rand germenul trebuie sa existe din abundenta in organismul bolnav, in al doilea rand trebuie izolat si crescut in culturi pure si in al treilea rand, germenul purificat trebuie sa reproduca boala daca este administrat unui organism sanatos. Entuziasmul cu care au fost primite cercetarile lui Koch s-a oglindit in numarul mare de microbi izolati si demonstrati ca fiind cauza diverselor boli ca difteria, pneumonia, tetanosul, unele intoxicatii cu alimente, sifilisul, dar in goana dupa microbi, unii cercetatori au devenit superficiali si nu au respectat riguros postulatele lui Koch. Intreaga societate umana a beneficiat de pe urma cercetarilor lui Koch. In lupta impotriva microbilor s-au descoperit sulfamidele, apoi antibioticelele si vaccinurile si s-au impus masuri preventive ca asepsia in tehnica operatorie si accentul pe igiena personala. Guvernele au inceput sa aplice reguli de sanitatie si vaccinare in masa, nutritia si nivelul de viata au fost imbunatatite si ca urmare epidemiile au fost practic stinse. Cercetarile medicale s-au concentrat in lumea minuscula a microbilor in speranta de a gasi in ele explicatia pentru boli misterioase; si de multe ori in lupta pentru afirmare, s-au ignorat postulatele lui Koch cu rezultate dezastruoase pentru oameni si torturi inutile pentru animale. Organismele gazduiesc o multime de microbi, majoritatea nevatamatori si unii chiar esentiali pentru existenta, cum este flora bacteriana digestiva; si exista mari sanse ca unul din acesti microbi inofensivi sa fie izolat si acuzat pe nedrept de a cauza o anumita boala.

Boli de malnutritie

Scorbutul, care astazi se stie ca e cauzat de lipsa vitaminei C, cu mult inainte de izolarea vitaminei se stia ca poate fi vindecat de unii factori 'antiscorbutici' din alimente ca citricele, laptele, cartofii si carnea proaspata. Dar fixatia pentru bolile contagioase a ascuns aceste fapte de ochii comunitatii medicale. Scorbutul a fost descris pentru prima data in sec XVI de catre Ronsseux, care a elaborat si teza alimentara pentru aparitia bolii. Contemporanul sau Echthius insa a ajuns la concluzia ca este vorba de o infectie, bazat pe observatiile sale asupra incidentei bolii printre calugarii unei manastiri, ipoteza care a ramas viabila timp de secole. In 1593 amiralul englez Richard Hawkins a observat ca scorbutul care bantuia pe vasele sale a fost eradicat cand ajunsi in Brazilia marinarii au mancat portocale. Cu toate acestea chiar si el s-a simtit obligat sa atribuie aparitia bolii conditiilor insalubre de pe vase. Contemporan cu Hawkins, un francez, Francois Pyrard, descriind o expeditie in Indii, atribuie scorbutul lipsei de curatenie si declara ca boala este atat de contagioasa incat poate fi contractata prin respiratie. Cu toate acestea si el a notat efectul curativ al portocalelor, observatie care a fost repede uitata si ipoteza infectioasa a ramas ferma pe pozitie. In 1734 pe un vas britanic a izbucnit o 'epidemie' de scorbut, unul din marinari fiind in mod special in conditie foarte precara. Capitanul vasului, pentru a preveni raspandirea bolii, a abandonat marinarul pe prima insula. Din fericire, marinarul a mancat iarba si raci, alimente bogate in vitamina C si astfel s-a recuperat. Salvat de un alt vas, supravietuirea lui i-a intrigat pe multi. James Lind, un medic asociat cu marina britanica, inspirat de acest caz, a ajuns la concluzia dupa ani de experimentari ca scorbutul poate fi prevenit si tratat cu citrice. Lumea medicala a respins ideea si a mai trecut o jumatate de secol pana s-a introdus sucul de lamaie in ratia marinarilor. La inceputul secolului XIX rolul dietei, care n-a fost total acceptat, a inceput sa paleasca, ca sa fie total abandonat odata cu deschiderea sezonului vanatorii de microbi. Jean-Antoine Villemin, membru al Academiei de Medicina din Paris, primul care a demonstrat ca tuberculoza este o boala contagioasa, a fost un ardent sustinator al teoriei ca scorbutul este o boala microbiana contagioasa, interpretand gresit faptul ca apare in comunitati inchise ca vase sau inchisori si se raspandeste rapid la toti membrii. Argumentul ca un factor comun in regimul alimentar ar putea fi cauza a fost ignorat. Succesele teoriei microbiene au magnetizat lumea medicala care s-a concentrat asupra gasirii unui factor microbian responsabil pentru scorbut. Exploratorul Frederick Jackson, impreuna cu un profesor de la universitatea din Londra, cu sprijinul material acordat de renumitul chirurg Joseph Lister care a popularizat chirurgia antiseptica, au incercat un experiment pe maimute hranite cu diferite alimente contaminate, pornind de la premisa ca nu carenta de vitamine ci ptomainele aparute in carnea alterata sunt cele care produc scorbutul. Maimutele care au fost hranite cu carne contaminata au fost mai des bolnave si experimentul a fost declarat un succes si privit ca o dovada ca scorbutul este rezultatul infectiei tractului digestiv. Obsesia cu teoria microbiana nu numai ca a intarziat descoperirea adevaratei cauze a scorbutului dar a si provocat o epidemie de scorbut. Sterilizarea laptelui (pasteurizare) s-a raspandit in intreaga Europa, dar procesul reduce continutul de vitamina C din lapte si ca urmare sute de copii au fost diagnosticati anual cu scorbut. Asociatia Americana de Pediatrie a publicat un raport a carui concluzie a fost ca nu fierberea laptelui ci ptomainele din alimente alterate produc epidemia. Un cercetator francez a descoperit cu incantare un nou germen la un copil scorbutic care insa era absent in alte cazuri de scorbut. In timpul primului razboi mondial, un grup de cercetatori au descoperit la porci un germen care izolat, cultivat si injectat la animale sanatoase, provoca simptome care aduceau vag cu simptomele scorbutului. Dar in mod ciudat, germenul nu mai putea fi izolat din sangele animalelor receptoare. Un doctor german trimis in Rusia sa examineze soldatii rusi bolnavi de scorbut a ajuns la aceeasi concluzie ca boala se datoreaza conditiilor insalubre. Finalmente, in 1930, vitamina C a fost izolata si purificata si teoria microbiana a scorbutului a fost abandonata.

Beriberi e o alta conditie uneori fatala, cauzata de lipsa vitaminei B1 (tiamina). Sistemul nervos degenereaza, se instaleaza paralizia si uneori finalul este un atac de cord. Frecventa in Asia, a bantuit Franta dupa revolutia franceza cand populatia a refuzat painea neagra taraneasca in favoarea painii albe din grau decorticat, lipsit de tiamina. Gustul pentru painea alba s-a extins in restul Europei si Statele Unite si odata cu el si incidenta beriberi-ului. Kanehiro Takaki, medicul sef al marinei japoneze, a studiat caracteristicile bolii printre marinarii japonezi si a gasit un raport intre unele regimuri alimentare si aparitia simptomelor si alte diete cu efecte curative. Observatia lui a dus la modificarea alimentatiei marinarilor japonezi si eradicarea epidemiei. Apoi si-a publicat observatiile in Lancet in 1887 cand febra luptei impotriva microbilor atingea culmea, si, evident, comunitatea stiintifica a privit datele sale cu superioara ironie. Christiaan Eijkman, un doctor olandez, a urmarit o epidemie de beriberi printre soldatii olandezi din Java, unde in mod misterios populatia nativa era evitata pe cand boala facea ravagii printre soldatii olandezi grijulii cu igiena lor personala. Convins de sursa microbiana a maladiei, Eijkman si-a ascutit tehnica vanatorii de microbi petrecand cateva luni in laboratorul lui Koch, dupa care a fost cooptat in grupul de cercetare creat de Administratia coloniala olandeza sub conducerea Dr Pekelharing. La scurta vreme Pekelharing a izolat o bacterie pe care a considerat-o cauza beriberi-ului. Eijkman a continuat cercetarea Dr Pekelharing fara prea mare rezultat, caci microbul nu a putut fi izolat la toti bolnavii. Incercand sa transmita boala la pui de gaina injectand culturi din acel microb, a constatat cu mirare ca atat puii injectati cat si cei din lotul martor au manifestat oarecari simptome de beriberi. In cele din urma a legat schimbarea ratiei alimentare la pui (unii au primit orez decorticat) de aparitia bolii. Eijkman a convins conducerea inchisorii sa elimine orezul decorticat din alimentatia puscariasilor si in curand beriberi a disparut. Reintors in Olanda, rezultatele lui au fost vehement atacate, comisia stabilita de administratia coloniala a conchis ca germenul descoperit de Pekelharing nu cauzeaza beriberi dar ca epidemia a fost cauzata de un alt germen care nu a fost inca izolat. Insusi Eijkman, hipnotizat de vanatoarea de microbi si sub presiunea exercitata de comunitatea medicala, a dedicat inca 10 ani de lupta disperata pentru a gasi germenul care produce beriberi. O multime de alti microbiologi au descoperit diverse bacterii, viermi, protozoare, mucegaiuri, etc. responsabile pentru epidemia de beriberi si lupta nu s-a incheiat decat in 1911 cand s-a izolat vitamina B1 si efectul ei nu a mai putut fi disputat.

Epidemia de pelagra

Cauzata de lipsa de niacina (vitamina B3), pelagra se manifesta prin pigmentarea pielii cu pete rosii, pielea devina aspra, se cojeste si in faze mai avansate ataca sistemul nervos, cu dementa, diaree si in final moarte. Porumbul nu contine niacina si cum diverse grupuri de populatie au inlocuit alte alimente cu porumbul care a devenit alimentul de baza, carenta in niacina a provocat aparitia pelagrei. Descrisa pentru prima data in secolul XVIII, s-a raspandit ca o epidemie in zona Mediteraniana in timpul secolului trecut. Primele descrieri ale bolii au asociat aparitia ei cu consumul de porumb. Ipotezele au variat de la existenta unor mucegaiuri care produc pelagra, la faptul ca porumbul contine o substanta otravitoare, iar unii au afirmat corect ca probabil porumbul nu este un aliment suficient de nutritiv. Boala nu a fost considerata contagioasa, era restransa la un subgrup de populatie, indeobste saraci, cu alimentatie putin variata. Chiar inainte de secolul XIX unii doctori au consemnat efectul curativ al un regim alimentar bogat. Cu toate acestea, doctori mai putin familiari cu boala au declarat-o contagioasa, blamand miasmele sau chiar oile pentru provocarea ei. Tratamentul era specific, la timpul respectiv, pentru boli infectioase; sangerare, chinina si arsenic. Odata cu succesele lui Pasteur si Koch, doctorii si-au intensificat cercetarile pelagrei cu forte si sperante sporite. Majocchi a izolat un germen din porumbul contaminat si din sangele unor pacienti. Cercetarile ulterioare au dovedit insa ca acelasi microb era prezent in cartofii putrezi, cauzeaza diaree la caini dar nu la alte animale si se gaseste in tractul intestinal al omului indiferent daca este bolnav sau nu de pelagra. La inceputul secolului XX cercetatorul italian Ceni a pretins ca un mucegai excretat de gaini produce pelagra, un mucegai al carui spori au fost gasiti la unii bolnavi de pelagra decedati. Ulterior si-a extins lista la doua, apoi patru mucegaiuri, care desi nu pot creste in organismul uman, dupa parerea lui produceau toxine. Un alt cercetator, Carraroli, inspirat de cercetarile lui Ceni, a sustinut ca unul din mucegaiurile lui Ceni a putut fi izolat din saliva, sangele, fecalele si pielea celor bolnavi de pelagra si ca mucegaiul injectat la animale a produs simptome asemanatoare pelagrei si, mai mult chiar, extaziat de propriile cercetari, Carraroli a declarat ca acelasi microb poate produce sifilis. Volumul lucrarilor inspirate de Ceni si preluate de o multime de alti cercetatori a fost imens si a fost nevoie de un efort considerabil pentru a refuta rezultatele. S-a dovedit ca sporii de mucegai nu produc pelagra si apar ca paraziti normali la cadavre. Dar cercetarile bacteriologice au continuat nestingherite. Tizzoni, un medic italian cu renume, a izolat de la pelagrosi doi germeni care injectati la animale de laborator au produs unele simptome pe care el le-a considerat specifice pentru pelagra; a declarat ritos ca boala este neindoios de origine microbiana. Germenii lui insa nu au putut fi izolati de alti cercetatori. Lupta pentru a gasi cauza si totodata o cura pentru pelagra s-a intetit cand epidemia s-a extins asupra Statelor Unite. Primul caz consemnat a fost un fermier din Georgia in 1902, un incident izolat ignorat de comunitatea medicala. Patru ani mai tarziu a izbucnit o epidemie severa de pelagra cu o rata ridicata de mortalitate, la un spital de boli mintale din Alabama. In scurta vreme epidemia s-a extins la alte spitale din sudul Statelor Unite si unul chiar din Illinois. Serviciul de Sanatate Publica a creat un mic laborator exclusiv pentru studiul pelagrei, sub conducerea lui Claude Lavinder. Rezultatele au fost practic nule. Experientele de laborator au fost inconcludente, tratamentele cu arsenic si preparate cu mercur au fost inutile. In schimb, gasindu-se in fata unei epidemii nestavilite, o multime de doctori au organizat o conferinta nationala, la care s-a scos din nou in evidenta asocierea pelagrei cu consumul de porumb si raspandirea bolii in exclusivitate in comunitatile sarace, o indicatie ca boala nu este contagioasa. Cu toate acestea conferinta a catalizat un nou efort pentru cercetarile microbiologice.

Claude Lavinder a fost inlocuit cu John D. Long a carui ipoteza era ca boala este promovata de lipsa de igiena; mai mult, Long a descoperit o amoeba de care era convins ca produce pelagra, probabil inspirat de cercetarile lui Louis Sambon, un medic englez care era convins ca pelagra se transmite prin insecte. Amandoi au ignorat faptul ca epidemiile de boli contagioase nu raman perfect continute in comunitatile in care apar. Ipoteza lui Sambon a prins radacini si o multime de doctori au descris lantul prin care se transmit germenii pelagrei de la animale, la insecte si apoi la om; altii au izolat protozoare de la unii pelagrosi (nu de la toti), iar departamentul agriculturii a trimis un grup de entomologi in Carolina de Sud ca sa studieze insectele capabile sa transmita boala. Caile de transmitere erau numeroase, de la tantari la plosnite si mania contagiunii exploatata eficient de o mass media inclinata ca totdeauna spre senzational, a creat panica in public. Descrierile vremii arata ca o eczema putea starni teroare si cei afectati erau ostracizati. Unele spitale au refuzat admiterea pelagrosilor pe motiv ca este o boala incurabila. Infirmiere si studenti la medicina au intrat in greva cand au trebuit sa ingrijeasca pelagrosi. In statul Tennessee bolnavii de pelagra au fost izolati, iar in Kentucky presiunea publica cerea instaurarea carantinei.

O a doua conferinta nationala organizata in 1912 a fost total in favoarea ipotezei microbiene. In acelasi an o comisie federala sub conducerea unei persoane care a servit sub Sambon in Anglia s-a preocupat exclusiv de investigarea cailor posibile de transmitere, concentrandu-se asupra insectelor, bacteriilor, mucegaiurilor si pana la urma concluzia oficiala a comisiei a fost ca musca din grajduri este responsabila de raspandire pelagrei. Prestigiul comisiei federale a determinat Serviciul de Sanatate Publica sa-si reactiveze eforturile pentru gasirea germenului. Lavinder a fost reinstituit pe post dar toate eforturile si experientele sale au fost sortite esecului. In 1914 epidemia a atins un numar de 200.000 de cazuri si Lavinder a fost inlocuit cu o figura obscura, Dr. Joseph Goldberger. Acesta a fost consternat sa afle ca intregul stabiliment medical in goana dupa microbi nu a vizitat bolnavii, ca s-a ignorat faptul ca in spitalele unde existau un numar mare de pelagrosi, doctorii si infirmierele nu se contaminau si ca regimul alimentar al doctorilor si al celor bolnavi era complet diferit, doctorii mancau salate si alimente variate, iar fermierii si bolnavii se restrangeau la produse din porumb. Concluzia lui a fost ca pelagra este datorata unei deficiente alimentare. Ipoteza lui a fost vehement atacata de medicii hipnotizati de mania microbiana, dar dupa ce a schimbat regimul alimentar in orfelinate, spitale si inchisori, epidemia s-a stins. La o alta conferinta medicala in care membrii comisiei federale continuau sa prezinte datele lor noi asupra originii microbiene a pelagrei, Dr. Goldberger a starnit o furioasa dezbatere cand le-a criticat ultimele studii. Dar cand si-a prezentat propriile rezultate, doua dintre figurile proeminente ale comisiei federale si-au retras lucrarile. In scurta vreme atacurile asupra lui au fost reluate cu mai mare violenta. O multime de doctori au luat in deradere ipoteza deficientei alimentare, sustinand ca este o teorie extrem de periculoasa. In disperare, dupa ce a raspuns cu pacienta la obiectiunile lor, Dr. Goldberger, sotia lui si patrusprezece din colaboratorii sai si-au injectat sange, fecale si alte lichide biologice de la bolnavii de pelagra, natural, fara sa contracteze boala. Nici acest experiment nu a schimbat opinia medicala, dar randurile oponentilor s-au rarit cu timpul si controversa a continuat pana la moartea Dr. Goldberger in 1929. In 1930 s-a izolat niacina si vanatoarea dupa germenii pelagrei a incetat.

Aceasta perioada marcheaza de fapt un declin in vanatoarea de microbi, ca urmare a unui regim alimentar imbunatatit, iar epidemiile cu adevarat infectioase s-au rarit considerabil: azi ele nu mai contribuie decat 1 % din decese. Totusi, asistam la un reviriment al microbiologiei, antrenat de vanatoarea de virusi, in unele cazuri aplicandu-se eronat aceleasi ipoteze vechi de secole: bacterie=boala.

Un caz in speta este lepra. Boala are doua forme principale: forma tuberculoida, mai benigna, se manifesta cu leziuni ale pielii si ale sistemului nervos, dar este relativ restransa la aria afectata; forma lepromatoasa cauzeaza diformitatile bine cunoscute. Boala poate duce la paralizie si este atat de socanta in diformitatile pe care le creaza incat a nascut credinta populara ca membrele se desprind de la sine. Boala s-a crezut a fi contagioasa si in 1872 Gerhard Armeuer Hansen a descoperit o bacterie la leprosi care si azi se crede a fi cauza bolii. Microbul e dificil de crescut in culturi si e greu de diferentiat de bacilul tuberculozei. Desi se admite ca lepra se transmite foarte greu, contagiunea ei se bazeaza pe trei fapte: scaderea incidentei in tarile unde leprosii sunt izolati, copiii care traiesc cu parintii lor leprosi sunt mai susceptibili de a face boala si bacilul Hansen a fost izolat la aproape toti leprosii.

Relativ la primul punct, lepra a suferit un declin in Evul Mediu indiferent de masurile luate, carantina sau sanitatie, astfel incat un alt factor pare sa fie responsabil. Cat priveste ultimul punct, un fapt putin amintit este larga raspandire a bacilului Hansen la oamenii sanatosi in lumea a treia, unde exista cele mai multe cazuri de lepra. Peste 90 % din populatia 'infectata' cu bacilul Hansen nu face lepra. Iar cat priveste raspandirea bolii, nu e caracteristica unei boli contagioase. Doctorii si infirmierele care ingrijesc bolnavii sunt imuni desi jumatate din ei sunt infectati cu bacilul Hansen. Nici copiii alaptati de mame leproase, desi infectati din primele zile ale nasterii, nu fac boala. Nu e transmisa la cuplurile casatorite unde unul din parteneri este lepros si nu se transmite prin rani. Bacilul, odata contractat, invadeaza intreg corpul uman in decurs de zile, dar boala nu apare decat foarte tarziu, de la doi pana la douazeci si cinci de ani, iar unii pacienti se vindeca in mod misterios. Forma tuberculoida, desi produce numeroase leziuni pe piele ce necesita tratament intensiv, este asociata cu un numar extrem de redus de bacili. Acest bacil este numai unul din foarte numeroasele bacterii care se gasesc in leziunile leproase si s-ar putea sa nu aiba nici o legatura cu boala. Injectat la animale (in special armadillo), desi bacilul se multiplica abundent, nu declanseaza boala.

Aceste probleme au starnit unii cercetatori sa atace conceptul lui Hansen. In special Dr. Meny Bergel din Argentina, dupa trei decenii de studii si experiente, a ajuns la concluzia ca lepra este cauzata de o defecienta nutritiva. Aceasta ar explica de ce unii pacienti cu semne precoce de lepra nu sunt infectati cu bacilul Hansen, sau de ce medicamente puternice ca rifampicina care omoara bacteria, sau serul BCG impotriva bacilului tuberculos, cu care este inrudit, sunt ineficiente. Pe de alta parte, uleiul de peste, care nu ataca bacteria, imbunatateste conditia leprosilor. Sobolanii sanatosi injectati cu bacilul Hansen nu fac lepra, dar cei hraniti cu un regim deficitar, in special cu lipide oxidate, dezvolta unele simptome similare leprei. Leprosii arata o marcata deficienta in unele vitamine si minerale. Acestea sunt fapte care pledeaza pentru deficienta alimentara ca fiind cauza leprei.

Sifilisul este o boala venerica cu leziuni genitale in prima faza, leziuni care se extind pe restul corpului in faza a doua si a treia, cu o varietate limitata de simptome de la un pacient la altul. Bacteria a fost izolata in 1905 si satisface perfect postulatele lui Koch pentru o boala contagioasa. Dar inafara de aceste simptome bine precizate, oamenii de stiinta au descris o alta faza cunoscuta ca neurosifilis, in care se presupune ca bacilul se instaleaza in sistemul nervos central, inclusiv creier si poate duce la dementa. Perioada de incubatie este lunga si in mod ciudat, bacilul sifilisului nu e numeros in sistemul nervos al acestor bolnavi. Maimutele infectate experimental nu fac niciodata neurosifilis. Bacteria nu satisface postulatele lui Koch pentru acest stadiu al bolii.

O explicatie mai verosimila a neurosifilisului poate fi gasita in tratamentul bolii. In decursul secolului al XIX-lea tratamentul de preferinta era mercurul, care se stie acum ca este toxic si cauzeaza leziuni ale sistemului nerovs. Dupa descoperirea bacilului, tratamentul a fost inlocuit cu un compus arsenic creat de Ehrlich si odata ce mercurul a intrat in dizgratie, neurosifilisul a disparut, dar doctorii au dat credit noului medicament ca un eficient tratament al sifilisului. Neurosifilisul este extrem de rar in zilele noastre. Unii cercetatori, inca fascinati de capacitatea treponemei de a produce dementa, s-au intrebat daca formele de dementa din SIDA nu sunt datorate unei forme deghizate de sifilis. Dar SIDA s-ar putea sa nu fie deloc infectioasa.

Cea mai spectaculoasa epidemie bacteriana moderna a fost 'boala legionarilor' (Legionnaire's disease) din Statele Unite. Incidentul s-a produs la doua saptamani de la serbarea bicentenarului (1776-1976) de catre Legiunea Americana. Conferinta a avut loc la Bellevue Stratford Hotel din Philadelphia. La cateva zile dupa ce cei 4000 de participanti s-au inapoiat la casele lor, multi dintre ei au fost spitalizati cu forme severe de pneumonie. Douazeci si noua dintre ei au murit.

Centrul pentru Controlul Bolilor (Center for Disease Control, sau CDC) a organizat luni de cercetari pentru a gasi germenul care a cauzat aceasta epidemie. Peste cincizeci de virusi, bacterii sau protozoare au fost urmarite la bolnavi, dar nici unul din aceste microorganisme nu a fost suficient de raspandit la bolnavi ca sa fie incriminat. Unul din laboratoare a izbutit sa izoleze o bacterie necunoscuta din tesuturile unor bolnavi. CDC a declarat imediat ca a gasit faptasul si bacteria a fost botezata Legionella pneumophila. Dupa teoria CDC bacteria a infectat participantii la conferinta prin canalele aerului conditionat, unde s-a dezvoltat si toate micile epidemii de tipul gripei care apar din cand in cand in diverse localitati, au fost puse in carca acestei nefericite bacterii. Dar simplul fapt de a gasi o noua bacterie nu e echivalent cu dovada ca ea produce maladia; ea poate invada organismul slabit de un alt factor. Satisfacerea postulatelor lui Koch este esentiala, iar Legionella nu trece testul. Aproximativ 10% din bolnavi nu au fost infectati cu aceasta bacterie, o cifra care este probabil mai scazuta si de faptul ca testul este nespecific si alte bacterii pot da rezultate pozitive. In multe din micro-epidemiile de pneumonie, Legionella nu a putut fi decelata. Postulatul al treilea al lui Koch cere reproducerea experimentala a bolii. Singuri cobaii par sa fie susceptibili la doze masive de microbi, cu rezultate contradictorii de la un experiment la altul. Culturile de microbi se fac pe celule albe de om, pe care cresc cu succes fara sa le omoare. Antibioticele care ucid Legionella sunt ineficiente la bolnavi si cele care dau rezultate pozitive la pacienti, nu au nici un efect asupra culturilor bacteriene. Mai mult, ultimele cercetari au demonstrat ca Legionella este universal raspandita si aproximativ 30 % din americani sunt infectati fara nici un fel de simptome. Rezultatele par sa indice ca Legionella este de fapt un alt germen inofensiv. Pneumonia este deseori cauzata de germeni care traiesc in organism, impreuna cu alte zeci de microorganisme potential primejdioase. Asa zisa epidemie de Legionella nu prezinta caracteristicile unei boli contagioase. Nici unul din cei afectati nu a transmis boala la altcineva. Personalul hotelului, medicii si surorile care au ingrijit bolnavii nu au contractat boala. Unii dintre bolnavi au stat la un hotel invecinat. Cei afectati pot fi categorisiti ca persoane cu risc ridicat pentru penumonie, fumatori inraiti, unii cu probleme pulmonare sau cardiace, in varsta, altii cu transplant recent de rinichi sub medicatie imunosupresoare pentru a preveni rejectia organului. In plus, cu ocazia bicentenarului la conventie, s-a consumat alcool din abundenta. Epidemia de fapt e rezultatul riscului normal pentru pneumonie si nu a prezentat un pericol pentru public. La audierea in fata unei comisii senatoriale, congressmanul John Murphy a observat ca CDC s-a concentrat exclusiv asupra aspectului biologic al problemei si a evitat sa investigheze posibilitatea unor toxice chimice. In ciuda faptului ca actiunea CDC a fost declarata un fiasco, CDC s-a recuperat politic cu ajutorul unor micro-epidemii si cooperarea mass mediei senzationaliste si continua sa sustina ipoteza bacilului Legionella. In 1978 s-a tinut prima conferinta internationala unde studiile dedicate acestui bacil s-au revarsat ca un torent, facand sa amuteasca orice critica cu privire la ipoteza lor contagioasa.

Vanatoarea de microbi a palit o vreme din lipsa unor epidemii serioase, dar s-a reactivat concentrandu-se in principal asupra gasirii virusurilor dar si a bacteriilor,

desi nu exista o recrudescenta a epidemiilor de boli infectioase. Baza materiala, prin imense fonduri alocate pentru cercetari biologice, a adus cu sine interesul in acest domeniu a unui vast numar de institutii guvernamentale si private, o birocratie stiintifica foarte puternica, la care se adauga tehnici noi incredibil de sensibile, ceea ce face ca acest nou conglomerat sa beneficieze de un fundament de neclintit.

Continuarea in buletinul "Cum s-a inventat SIDA"

CUPRINS

ALEGERI DEMOCRATICE 5

ORIGINEA INCHIZITIEI 6

'Eroism' si 'romantism' 9

si adevar istoric 13

Armele intelectuale 20

Perceptorii de biruri astazi 27

SA NU DISCRIMINAM 38

DESPRE CONSPIRATIE 42

DISCIPLINA SOCIALISTA 49

Luptand cu morile de vant 66

Vanatoarea de microbi 73

Boli de malnutritie 74

Epidemia de pelagra 78