Introducere in optometria functionala

Introducere in optometria functionala

Optometria clasica considera ochiul ca o camera fotografica; el este organul esential al vederii. Consideratiile optice vizeaza emetropizarea si ortoforia. Se bazeaza pe o conceptie statica, imobila.

Practica a dus la urmatoarele concluzii critice:

- perfectiunea statica este foarte rara; refractia ochiului fluctueaza si se modifica in timp.

- exista cazuri pentru care compensarea precisa a refractiei nu amelioreaza vederea (ambliopie, manifestari de astenopie, manifestari de dislexie.)

- uneori o compensare corecta nu este acceptata.

- emetropie si ortoforie nu inseamna si absenta unor probleme vizuale.

- vechimea tulburarii vizuale este importanta pentru compensare.

- cea mai mare parte a activitatii vizuale se realizeaza in vedere aproape.

- mecanismele vizuale principale in vedere aproape sunt acomodarea si convergenta; sinergia lor este importanta.

- vederea este un proces dinamic.

- trebuie sa se aibe in vedere eficacitatea vederii.

Pornind de la aceste constatari optometria functionala incearca sa propuna solutiile optime pentru a se realiza confortul vizual.

Definitii pentru notiuni in optometria functionala

Noile notiuni ale optometriei functionale

Vederea este un proces psiho-fiziologic complex in care este angajat intregul organism, care face apel la experientele trecute in vederea interpretarii mesajului vizual.

Vederea omului este rezultatul unei evolutii lente dealungul a milioane de ani , legata de evolutia nevoilor vizuale.

Omul s-a adaptat mediului sau inconjurator. In vechime vederea era in principal solicitata de obiecte indepartate si astfel s-a dezvoltat baleiajul spatial (camp vizual, mobilitatea privirii), aprecierea distantelor, stereoscopia. Din punct de vedere interpretativ, omul era confruntat cu obiecte concrete, familiare, usor de perceput, care nu necesitau interpretare complicata.

Inventarea mesajului scris, revolutia industriala, scolaritatea obligatorie, au impus spatii vizuale restranse, interpretari simbolice, activitati in vedere apropiata.

Constrangerile sociale impuse au creat zone de stres. In noile activitati stereoscopicitatea nu mai este asa de necesara. Pentru omul modern, vederea implica intelegerea si interpretarea din ce in ce mai rapida a simbolurilor abstracte. Activitatea vizuala devine proximo-esoterica si face apel in principal la componente cerebro-tonice.

Problemele vizuale Activitatea in vedere aproape impusa de societate, cantitatea de informatii variate si complexe pe care vederea trebuie sa le integreze in minimum de timp, constituie o constrangere la care evolutia fitogenica lenta nu a pregatit mecanismele vederii. Adesea aceasta sarcina este biologic inacceptabila si devine izvorul problemelor vizuale care pot produce scaderea randamentului vizual, abandonarea activitatii profesionale sau scolara, si chiar accidente sau modificari de structura ale mecanismelor vizuale.

Modelul vizual specific (pattern)

Comportamentul individului este rezultatul experientelor trecute acumulate de creier. Creierul isi elaboreaza modele de comportament care dirijeaza activitatea neuro-motrice a organismului si dau comportamentului individului un stil personal. Unul din aceste modele (patterne) de comportament se numeste 'model vizual' (pattern vizual).

(In limba engleza pattern inseamna model).

Vederea este simtul dominant al omului. Ochii nu sunt decat receptorii externi, prima veriga in lantul de integrare senzori-motrice de cel mai inalt nivel. Principalele componente ale paternului vizual sunt paternul acomodativ si paternul convergenta.

Paternul acomodativ controleaza sistemul dinamic refractiv de punere la punct pe diferite obiecte. Acomodarea este un proces lenticular-retinian-cortical. Acomodarea este dirijata de sistemul nervos vegetativ.

Paternul de convergenta controleaza mecanismul vederii binoculare simple si centrarea intregului organism in mediul sau inconjurator. Controlul se face prin intermediul sistemului nervos central. (SNC).

Paternele de acomodare si convergenta sunt profund integrate. Este necesara coordonarea SNV cu sistemul nervos central (SNC). Echilibrarea stimularilor care provin de la paternele de acomodare si convergenta constituie pentru organism o problema particulara.

In general nivelele nervoase ale celor doua sisteme nu sunt egale. Unul il domina pe celalalt si aceasta dominanta variaza si alterneaza functie de perioadele zilei. Aceste fluctuatii de dominanta forteaza organismul sa isi asigure 'arii temporare' capabile sa absoarba excesul de stimulare care provine de la sistemul nervos dominant pentru a proteja mecanismul dominant. Aceste arii tampon au fost numite 'arii de compensare'. Scopul lor este de a mentine vederea binoculara simpla si neta in ciuda fluctuatiilor tonusului nervos.

Aria de compensare in interiorul paternului acomodativ va fi hipermetropia.

Aria de compensare in interiorul paternului de convergenta va fi exoforia.

Daca exista conditii excesive de dominanta aceste arii de compensare pot fi total absorbite. Astfel de conditii creeaza emetropia si ortoforia.

Daca stimularea dominanta creste si mai mult in ciuda absorbtiei totale a ariilor de compensare, va trebui sa inhibe activ excesul de stimulare pentru a pastra performanta. Aceasta inhibitie activa functioneaza la nivel cortical ridicat cu pretul unei mari oboseli.

Starea de inhibitie in paternul acomodativ se numeste proiectie concava.

In paternul de convergenta aceasta stare de inhibitie activa creeaza conditia de esoforie.

Organismul incearca sa elimine esoforia si proiectia concava prin:

- restabilirea ariei de compensare (esoforie sau hiperforie) sau

- restructurarea esoforiei sau proiectiei concava la un nivel neurologic inferior pentru a le face suportabile de catre organism.

Optometria functionala considera hipermetropia si exoforia de dorit pentru eficacitatea organismului. Optometria functionala defineste problemele vizuale functie de

criteriul eficientei. Civilizatia actuala obliga omul sa-si restranga activitatea vizuala la un plan apropiat si limitat in spatiu. Mediul inconjurator creeaza asupra organismului un 'stres'.

Stresul este efectul, nespecific, al sumei tensiunilor de orice natura si origine ar fi care se exercita asupra organismului. Daca stresul este mai important decat capacitatile de rezistenta ale organismului rezulta probleme. Acelasi agent stresant poate cauza o varietate de consecinte conditionand sau deconditionand selectiv unele parti ale raspunsului la stres.

Consecintele pot fi diferite functie de individ respectiv de constitutia sa, conditiile sale de viata. Evolutia problemei vizuale se considera a avea urmatoarele faze:

a - dezorganizarea; perioada scurta cu schimbari maxime;

b - reorganizarea; perioada mai lenta in care organismul cauta sa regaseasca capacitatile originale prin adaptare sau concesii facute mediului inconjurator.

Pentru a trata o problema vizuala este necesara o analiza si apoi o sinteza care ne va informa asupra gradului de organizare a paternului vizual

Rolul optometriei

Optometria are rol preventiv si curativ. Ea se ocupa de aparatul vizual dar si de mediul in care omul lucreaza (mediul inconjurator) asa incat:

- sa permita omului sa se adapteze nevoilor sale vizuale si sa indeplineasca obligatiile sale sociale.

- sa ii furnizeze aptitudini vizuale superioare exigentelor activitatii sale.

Optometristul nu vrea sa devina un pseudo-medic. Importanta vederii pentru om ne obliga sa cunoastem bine anatomia, fiziologia, neurologia, patologia si psihologia pentru ca vederea este un proces la care participa intregul organism in miscare, in timp si in spatiu.

Rolul optometristului nu se rezuma la compensarea ametropiei, el este mult mai mult decat atat.