ACTIVITATEA LITERARA A LUI COSTACHE NEGRUZZI

ACTIVITATEA LITERARA A LUI COSTACHE NEGRUZZI

Costache Negruzzi este intemeietorul prozei moderne romanesti. Literatura romana se dezvolta, se maturizeaza cu Costache Negruzzi, devenit din Negrut, Negruzzi, fiu de razesi moldoveni.

George Calinescu, in eseul sau "Istoria literaturii romane de la origini pana in prezent", scria despre Costache Negruzzi ca "este intai de toate un mare prozator, fara inventie, marginit la anecdota si memorii, creator de valori pure, inefabile"[1].

Negruzzi, in 1857, editeaza volumul "Pacatele tineretelor" - o selectie a scrierilor sale de pana atunci - structurat in patru parti: "Amintiri de junete", "Fragmente istorice", "Neghina si Palamida", "Negru pe alb - Scrisori de la un prietin".

Aflat la temelia literaturii moderne, in opera sa se reflecta modalitatile artistice ale epocii, clasice si romantice. Paul Cornea, in lucrarea "Originile romantismului romanesc", il numea "principalul autor romantic al Moldovei in deceniul al patrulea"[2] (al secolului trecut). Modalitatile artistice ale epocii clasice sunt: echilibrul compozitiei (structura nuvelei in patru parti, precedate de cate un moto semnificativ care le si rezuma); constructia simetrica; aspectul verosimil, credibil, al faptelor; caracterul obiectiv al naratiunii; atitudinea detasata a naratorului. Iar cele romantice sunt: inspiratia din istoria nationala; personaje exceptionale; destinul de exceptie (personajul principal alcatuit din contraste puternice); antiteza, culoarea epocii (descrieri amanuntite ale vestimentatiei si ale obiceiurilor); spectaculosul gesturilor, replicilor si al scenelor.

A scris foarte multa proza, dar s-a remarcat si ca traducator din autori clasici, precum La Fontaine, Voltaire, Grcourt d'Erbigny, Le Sage etc., dar si din romantici. Alexandru Piru l-a numit un "clasic al romantismului"[3]. Coexistenta elementelor romantice cu elemente clasice intr-o opera literara este o trasatura a literaturii pasoptiste.

A mai scris si poezie, dar nu foarte mult. Bolnav, in ultimii ani ai vietii scrie tot mai putin. In 1867, cu un an inainte de a muri, este ales membru al Societatii Academice Romane.

Alexandru Piru, in lucrarea "Costache Negruzzi", a impartit activitatea lui Costache Negruzzi in trei perioade. In perioada de inceput, de la 13 la 29 de ani (1821 - 1837), traduce din autori clasici, dar si din romantici (Mme de Genlis, Marmontel, Pesslier, D. Darvari etc.). In perioada de iceput trebuie precizate versurile cu o tenta umoristica din 1827, "Femeia cand e sfadita cu al sau amorezat" si "Desterarea slicului".

In perioada maturitatii (1837 - 1844), Negruzzi colaboreaza la principalele reviste ale vremii - "Curierul de ambe - sexe", "Albina" si "Alauta romaneasca", "Dacia literara", "Foaie pentru minte, inima si literatura", "Propasirea" etc. si scrie volumul "Pacatele tineretelor", cu cele patru parti amintite mai sus.

Dupa "Aprodul Purice" (1837) scrie nuvela sentimentala "Zoe", schita "Plimbare", "Reteta", scrisoarea "Un poet necunoscut", "Calipso", povestirea "Au mai patit-o si altii", poezia "Melancolia" si "La M***". In 1840 scrie nuvela romantica "O alergare de cai", nuvela istorica "Alexandru Lapusneanul" si schita "Fiziologia provintialului in Iasi".

In perioada a treia facuta de Alexandru Piru (1844 - 1857), de la 36 la 49 de ani, activitatea lui Negruzzi se reduce la cateva scrisori si incercari de imitatie, unele publicate in "Romania literara" a lui Vasile Alecsandri.

1. Traducerile lui Costache Negruzzi

Traducerile lui Negruzzi sunt importante, chiar daca sunt prelucrari. In revista lui Mihail Kogalniceanu, "Dacia literara", Negruzzi publica o traducere, "Floarea florarita romanca", dupa Lewitschnigg. Negruzzi tradusese foarte mult pana in 1840: in afara manuscriselor din copilarie si adolescenta publicase incepand cu anul 1835, cateva traduceri; prima traducere publicata este melodrama "Triizeci de ani sau Viata unui jucatoriu de carti", melodrama dupa "Trente ans ou la vie d'un joueur" de Victor Ducange si M. Dinaux.

A publicat si piesele lui Victor Hugo, "Maria Tudor" si "Angelo, tiranul Padovei" si "Baladele". Mai traduce si nuvela "Telestina" (Celestine, nouvelle espagnole, de cavalerul de Florian), idila "Satirii", un fragment in proza de un autor neidentificat, "Duchesa Milanului", 1826, "Comodia lui Democrit" (dupa Regnard) si povestirea "Zelmis si Elviria".

Tot in aceasta perioada face o versiune a patru fabule frantuzesti: "Cucosu si puica" de Grcourt, "Ursu si oaspetii sai" de Pesselier, "Potarnichea si randunica" de D'Erbigny si "Lupu si Mielu" de La Fontaine. Traduce si "Melodiile irlandeze" ale lui Thomas Moore, poemul "Memnon" al lui Voltaire, si "Muza de la Burdujani". Tot din Voltaire traduce si Nanine.Din limba elina va traduce pentru tatal sau,chinuit atunci de plata unor datorii,Canon de rugaciuni catra pre cuvioasa Paraschiva o data cu Pirostia Elenei dupa Matmontel.

Face multe traduceri pe care le reuneste sub titlul "Zabavile mele din Basarabia in anii 1821, 1822, 1823 la Satul Sarautii, in raiaua Hotinu": nuvela "Zuma sau discoperire scortasoarii tamaduitoare de friguri, adeca a hinii" (traducere dupa "Zuma ou la dcouverte du quinquina" de Mme de Genlis; tot din Mme de Genlis, Negruzzi a citit in biblioteca tatalui, "Cavalerii Lebedei" si "Incungiurarea cetatii Rosela"; "Moralicesti haractiruri", "Pentru barbatul cel greu cari, luand o femeie guraliva, sa duci, sa cei moarte la giudecata" si "Crispin, rival stapani-sau".

In "Zuma sau discoperire scortasoarii tamaduitoare de friguri, adeca a hinii", actiunea se petrece in Peru, in veacul al XVII-lea. Guvernatorul spaniol si nevasta lui, sositi de curand la Lima, patimesc din pricina climei. Locuitorii tarii cunosc leacul impotriva boalei, numit apoi "china" si dobandit prin pisarea coajei unui copac. Zuma, sotia lui mirvan si una din sclavele palatului, imbolnavindu-se si ea de friguri, Mirvan ii aduce putina china.

Adorandu-si stapana, bolnava si ea de friguri, ea se duce noaptea in iatac si ii varsa praful in paharul de apa. Prinsa asupra faptului, e invinovatita, impreuna cu Mirvan, de a fi voit sa-si ucida stapana. Acuzatii sunt condamnati la moarte si transportati pe campul marginas al orasului, pentru a fi arsi. Femeia guvernatorului nu credea insa in vinovatia sclavei sale. Leacul incepand sa-si faca efectul, ea soseste la timp pentru a putea opri executia.

Cand a scris "Moralicesti haractiruri", Negruzzi avea intre 13 - 15 ani. Nestor Camariano a dovedit in "Primele incercari literare ale lui Negruzzi si prototipurile lor grecesti"[4], ca e vorba de o traducere partiala a "Caracterelor mai noi", adaugate de Dumitrie Darvari la traducerea ce o facuse a caracterelor lui Teofast.

"Pentru barbatul cel greu cari, luand o fimeii guraliva, sa duci sa cei moarte la giudecata" cuprinde o poveste a unui om care, nemaiputand trai din pricina gurii nevestei lui, se duce dinaintea Divanului sa ceara moartea. E tradusa din limba greaca, dupa cum arata si unele cuvinte grecesti scrise de Negruzzi pe margine, pentru ca traducerea nu i s-a parut indestulatoare.

"Crispin, rival al stapani-sau", e o comedie intr-un act, o traducere dupa cunoscuta piesa a lui Le Sage.

"Baladele" lui Victor Hugo, 15 la numar, dar numai 14 publicate, au aparut prima data in "Albina romaneasca", in cursul anului 1839, reunite apoi in volum.

Baladele sunt: "O zana", "Silful", "Bunica", "Catre Trilbi zburatorul d'Argail", "Uriasul", "D-lui I.F. Logodnica trambitasului", "Razboiul", "D-lui J. Boulanger. Amandoi arcasii", "Asculta-ma, Magdalina", "Catre un trecator", "Vanatoarea burgravului", "Pasul de arme a lui Riga Ioan", "D-lui Louis Boulanger, Cazania calugaritei", "Hora Sabatului", "Zana si Peri".

Tentativa partial realizata de a traduce din Baladele lui V.Hugo,piese de mare virtuozitate verbala si tehnica uneori stangace transpuse in romaneste,talmacirea prozaica din Melodiile irlandeze de Thomas Moore,dupa o versiune franceza,contrasteaza viu cu tonul riguros din Satire si alte poetice compuneride Antioh Cantemir,traduse din rusa cu colaborarea lui A.Donici,dovedind remarcabile calitati de naturalete.

In prima balada, "O zani", gasim forme prozodice corespunzatoare pentru poezia romaneasca. "O zana" reprezinta o poezie despre inspiratie. In "Logodnica trambitasului" Negruzzi accentueaza latura epica.

Nicolae Iorga a atras atentia[5] asupra unui "caiet de scoala, cu titlul sters si indreptat", in care a descoperit cateva scrieri, cam din aceeasi perioada: "Anecdote", "Pirostia Elenei" dupa Marmontel (avand la sfarsit insemnarea: "In Iasi, 1824, mart.7. Scrisa si talmacita de Costachi Negruta").

Costache Negruzzi a tradus si din limba rusa. "Salul Negru" a fost tradus in Curierul de ambe - sexe", precum si povestirea "Carjaliul". Versurile sunt scrise de A. Puskin, pentru Calipso. Negruzzi a facut traducerea dupa Puskin, asa cum recunoaste in publicarile "Imitatie din A. Puskin" si "Traductie libera dupa originalul rusesc".

Dupa ce a tradus pe Puskin, Negruzzi a tradus si pe clasicul Antioh Cantemir, ale carui satire, ore, epistole si fabule le-a tradus impreuna cu amicul sau. A. Donici. Nu se stie exact contributia fiecaruia, unul cunoscand mai bine limba rusa, celalalt cunoscand mijloacele de expresie ale limbii romane.

Negruzzi a tradus si din literatura germana prin intermediul altor limbi pe care le cunostea, probabil prin franceza. A tradus "Potopul" de Gessner, a avut initiativa de a traduce "Flora, das Wallachische Blumenmdchen" de poetul austriac Lewitschnigg.

Costache Negruzzi, ca si altii, dorea o literatura moderna, de aceea adapta, prelucra. "Toderica" a fost publicata sub semnatura proprie dar, dupa aproape patruzeci de ani, I. Nadejde il acuza pe Negruzzi de plagiat. Cu "Toderica", publicat dupa "Fdrigo", de Prosper Merime, Negruzzi se intoarce la clasicism.

In Toderica e vorba de un jucator de carti care pierduse toata averea si gazduind odata pe Iisus Hristos si pe Sfantul Petru, a obtinut ca rasplata trei lucruri-cartile pe care le avem in mana au fost daruite cu putere ca totdeauna sa aduca castig lui Toderica, poemul de la usa lui sa fie asa ca oricine se va sui sa nu se poata cobori fara voia lui,in fine un scaun de asemenea fu blagoslovit ca oricine va sta pe el sa nu se ridice fara voia lui Toderica.Cu mijloacele acestea el facu avere mare,scapa in cateva randuri de moarte si izbuti sa intre in rai prin siretenia lui.

Aceasta gluma nevinovata ,despre care insusi Negruzzi ne spune ca s-a tiparit mai mult ca sa umple coloanele revistei decat cu vreo pretentiune literara,supusa grozav clerul si administratia din acel timp,1844,incat il trimit in exil la o manastire,iar revistaPropasirea era suspendata.

"Carantina", comedie intr-un act, a fost ultima piesa tradusa de Costache Negruzzi dupa "La quarantaine" de Scribe si Mazres.

proza

Cea mai importanta parte din activitatea literara a lui Negruzzi ramane proza.

In 1857 si respectiv 1860, apar "Mihnea - voda cel Rau" si "Doamna Chiajna". Nuvela "Zoe" si "O alergare de cai" sunt trecute in ciclul "Amintiri de junete" al volumului "Pacatele tineretelor" din 1857.

Prima lucrare tiparita de Negruzzi este "Triizeci ani sau viata unui jucatori de carti", a carei traducere aparuse in 1835. Trupa lui Fouraux o reprezentase in limba franceza, la Iasi, in 1833.

Publicata in "Curier de ambe sexe" din 1837, nuvela "Zoe", cu situatii melodramatice, este tipica pentru perioada de debut a lui Negruzzi. Aparitia nuvelei coincide cu aparitia celor 2 traduceri din Victor Hugo, "Maria Tudor" si "Angelo, tiranul Padovei", 1837, iar doi ani mai tarziu publica, in "Albina" - "Baladele" lui Hugo.

"Zoe" a fost republicata in volumul "Pacatele tineretelor", din 1857, adaugandu-se la sfarsit: "1829, apr.". Negruzzi folosea acest procedeu al datarii operei frecvent. In 1829 ar fi elaborat nuvela.

Alexandru Piru are o retinere fata de aceasta datare, legand nuvela de biografia scriitorului: "Data nu pare a indica anul cand a fost compusa (scriitorul avea in 1829 doar 21 de ani), ci mai degraba un episod biografic petrecut atunci la Galati"[6].

In "Zoe", Negruzzi foloseste tehnica retrospectivei, pe care o sa o intalnim si in alte proze. Intamplarile din nuvela se petrec intr-un timp anterior timpului principal din nuvela. Finalul este trist, autorul prezentand inmormantarea ei saracacioasa (Zoe se sinucide).

Nuvela "Zoe" a fost dramatizata de Ion Catina[7] in stil romantic si retoric declamator. Catina a restructurat nuvela, a introdus o cronologie normala si a creat un nou personaj, Sultana, spirit malefic. Finalul difera de cel al lui Negruzzi. Sinuciderea are loc tot in apartamentul lui Iancul, cand Iliescu vine sa o anunte pe Zoe ca a scapat de rivala pe care a otravit-o.

"O alergare de cai" apare la 3 ani dupa "Zoe". E a doua nuvela din ciclul "Amintiri de junete", publicata in "Dacia literara". Aici, Negruzzi ne prezinta nefericita poveste de dragoste dintre Ipolit si Olga si istoria relatiilor dintre autor si doamna B. Povestea de dragoste dintre Ipolit si Olga o aflam intr-o retrospectiva, tot in al doilea capitol, ca si in "Zoe", din spusele doamnei B. Olga e misterioasa; nu se stie daca e nobila poloneza sau o nefericita venita sa se "spaseasca" in monotonia Chisinaului. Cand e parasita de Ipolit, se sinucide, iar el orbeste, fiind pedepsit de acelasi destin care se abatuse asupra lui Iancul B din "Zoe".

"Au mai patit-o si altii", a treia nuvela din "Amintiri de junete", publicata in "Curierul de ambe - sexe", 1839, a avut un motiv care "apartine vechii nuvele italiene"[8]. Flacaul Zimbolici se decide sa se insoare, dar se lasa pacalit de naivitatea Agapitei. Prietenii lui Zimbolici isi lauda mereu sotiile: unul pentru talente coregrafice, altul pentru calitatea interpretarii din Haydn, Beethoven, Paganini si vocea mai presus de a celebrei cantarete Le Malibran.

Autenticitatea acestor tipuri este contestata de Lovinescu: "Aici - ca si in Muza din Burdujeni - Negruzzi a zugravit alta lume decat cea pe care o observa in jurul sau. Cum, insa, Muza din Burdujeni e localizarea unui vodevil francez, e cu putinta ca Au mai patit-o si altii sa fie tot o localizare"[9].

Descrierea Iasilor de la inceputul nuvelei a fost tradusa in franceza de Al. Russo, in "Iassy et ses habitans en 1840". Russo face o traducere care urmeaza indeaproape textul lui Negruzzi, adaptand termenii de culoare locala.

A publicat in 1867, in "Convorbiri literare", o ultima nuvela epistolara- "Flora romana".In aceasta nuvela Negruzzi povesteste cateva momente dintr-o idila amoroasa intre un subprefect si o tanara vaduva bogata.Ca si scriitorul,eroul nuvelei este un om patriarhal,indragostit d gradina si de florile de la noi ,indicate deopotriva cu nume savante latinesti si cu numele populare,pline de pitoresc.

Negruzzi a facut o pasiune pentru istorie; de fapt, istoria pasionat intreaga generatie pasoptista. "Regele Poloniei si domnul Moldaviei", cu titlul initial "Riga Poloniei si printul Moldaviei", a aparut in "Albina romaneasca", nr. 102, 1839. Negruzzi, aici, da impresia a se lasa in voia propriului sau talent narativ.

In "Cantec vechi" sunt prezentate o succesiune de scurte evocari din istoria nationala, intre care uciderea lui Dragomir, extrasa din "O sama de cuvinte". Se prezinta atacul impotriva vandalilor, precum si ideea despre prezentul decazut in comparatie cu trecutul glorios. In partea a doua, Negruzzi ne prezinta discutia cu mazilul din Cotnari si poezia despre omorarea fratilor Costin.

Negruzzi il elogiaza pe Cantemir si condamn boierii sfetnici carora li s-ar datora abuzurile domnului. "Cantec vechi" se incheie cu o poezie privind omorarea lui Velicicu si Miron.

Costache Negruzzi ii raspunde cu "Sobieski si romanii" programului istoric legat de literatura nationala, formulat de Kogalniceanu in "Introductie la Dacia literara".

"Sobieski si romanii" e inspirata din "Istoria Imperiului otoman" a lui Dimitrie Cantemir.In aceasta nuvela Negruzzi infatiseaza o pagina de glorie din lupta poporului nostru pentru libertate nationala petrecuta la sf.sec.al XVII-lea ,asediul cetatii Neamtului de catre oastea polona si resedinta indarjita timp de cinci zile a plaiesilor moldoveni. Sobieski e conducatorul trufas, iar Pototki subalternul lingusitor, Iablonovski are sentimentul onoarei, plaiesii sunt vitejii. Primul tablou ne prezinta armata poloneza hartuita si obosita, cel de-al doilea retragerea combatantilor in spatele carora se profileaza imaginea hugoliana a cetatii.

Primul tablou incepe astfel-Pe drumul ce duce catre cetatea Neamtului pe la sfarsitul lui septmbrie 1686 se vedea o oaste mergang.Aceasta este oastea poloneza in fruntea careia se aflau trei ofiteri-unul in floarea varstei posomorat,ganditor si necajit,aceste estes insusi Ion Sobieski,regele Poloniei si doi mai batrani-hatmanii Iablnovski si Pototki.

Vasile Alecsandri scrisese o piesa istorica - "Cetatea Neamtului" sau "Sobieski si plaiesii romani" - inspirata din povestirea lui Negruzzi. George Cosbuc a prelucrat si el episodul intr-o balada eroi - comica, cu accente burlesti, "Cetatea Neamtului".

Piesa de rezistenta a "Fragmentelor istorice" este "Alexandru Lapusneanul", nuvela istorica. Publicata in "Dacia literara", imediat dupa cunoscuta "Introductaie", nuvela a fost considerata ca o ilustratie creatoare a programului enuntat de Kogalniceanu.

Autorul, in "Alexandru Lapusneanul" s-a inspirat din trecut. Nuvela prezinta un episod din istoria Moldovei - cei 5 ani ai celei de a doua domnii a lui Alexandru Lapusneanul (1564 - 1569). Negruzzi declara ca izvor al nuvelei "Letopisetul Tarii Moldovei" de Miron Costin, de unde prelucreaza episodul omorarii lui Motoc din nuvela.

Imaginea personalitatii domnitorului Alexandru Lapusneanul este conturata in "Letopisetul Tarii Moldovei", de Grigore Ureche. Tot din cronica lui Ureche, Negruzzi preia scene, fapte si replici (de exemplu: motoul capitolului I si al IV-lea), dar se distanteaza de realitatea istorica prin apelul la fictiune si prin viziunea romantica asupra istoriei, influentata de ideologia pasoptista.

Cele patru capitole ale nuvelei, prin moto-urile cu titluri semnificative, rezuma subiectul: I - Daca voi nu ma vreti, eu va vreu; II - Ai sa dai sama, Doamna!; III - Capul lui Motoc vrem; IV - De ma voi scula, pre multi am sa popesc si eu. Pentru prima data in literatura romana, Negruzzi prezinta psihologia personajului colectiv, a masei.

George Calinescu spunea ca nuvela istorica "Alexandru Lapusneanul", "ar fi devenit o scriere celebra, ca si Hamlet, daca literatura romana ar fi avut in ajutor prestigiul unei limbi universale"[10].

Dar si Tudor Vianu facea o remarca in studiul sau - "Alexandru Lapusneanul, dupa cum s-a observat uneori, este propriu-zis o drama in mai multe acte, in care un conflict primitiv se rezolva printr-o catastrofa" . Tot el, in acelasi studiu, spunea ca "In Alexandru Lapusneanul, Negruzzi pune oamenii sa vorbeasca si sa se miste, povesteste unele evenimente, descrie cateva tablouri si formuleaza din cand in cand, dar in termeni succinti si cu multa rezerva, judecati de valoare asupra personagiilor sale si a situatiilor in care se gasesc" .

"Alexandru Lapusneanul" a ramas cea mai importanta nuvela istorica romaneasca. E ceea ce va recunoaste Alexandru Odobescu, reunindu-si in volum, in 1860, cele doua nuvele, "Mihnea - voda cel Rau" si "Doamna chiajna", aparute separat in anul 1857 si, respectiv, 1860: "Dupa titlul si dupa coprinderea acestui mic volum, fistecine va vedea c-am avut drept model frumoasa nuvela istorica a domnului Costache Negruzzi asupra lui Alexandru Lapusneanul, la orice imitatie, incercarile mele sunt, negresit, cu mult mai prejos de acel mic cap d-opera; in lipsa talentului, m-am silit cel putin sa pastrez, pre cat s-a putut, formele si limba Letopisitelor nationale, cu care, in dreptate, se poate lauda mai vartos Tara Moldovei; sa adun datine, numiri si cuvinte batranesti, spre a colora aceste doua episoduri culese din cronicile vechi" .

O alta nuvela este "Riga Poloniei si Domnul Moldaviei"; aici se povesteste un eveniment istoric: petrecerea regelui Stanislav al poloniei in Moldova si intalnirea lui cu Nicolai Mavrocordat.

3. Versurile

Intelectual cu o cultura poetica remarcabila, cunoscator al poeziei franceze, ruse, engleze, germane, grecesti, Negruzzi absoarbe in putinele versuri pe care le-a scris, unele influente profunde de fond, care nu se reduc numai la acele cateva adaptari, pe drept sau pe nedrept, i s-au atribuit. Remarcabila este patrunderea si asimilarea catorva propozitii fundamentale ale preromantismului, caci poezia sa, cultivata mai mult in tinerete, sta, spre deosebire de proza, sub semnul preromantismului.

Poezia lui Negruzzi porneste dintr-o viziune organica asupra naturii ca rezonator al sentimentului, intelegand si factorul fizic si cel sufletesc, doar ca fatete ale unei unitati reale, panteiste, in care omul si natura se contopesc si trecutele suferinte se estompeaza, reintrand intr-o miscare universala, intr-un ciclu continuu al vietii.

Scrisorile sunt redactate in stil clasic ,avand o compozitie sobra si un echilibru perfect al continutului.De asemenea preocuparea pentru alcatuirea unor portrete psihologice este de origine clasica.Interesul cititorului este atras de varietatea temelor -note de calatorie in tara si strainatate,amintiri,probleme de istorie si arheologie,critica sociala-si de originalitatea tratarii ,de umorul fin si de critica sociala.

Negruzzi publica, in 1837, in "Albina", poemul "Aprodul Purice", prima sa lucrare originala tiparita. Autorul a marturisit ca "Aprodul Purice" facea parte dintr-un poem intitulat "Stefaniada". Sursa de inspiratie a poemului se afla in cronici. In "Aprodul Purice" intalnim un episod din timpul domniei lui Stefan cel Mare - lupta de la Scheia cu ostile lui Hroiot.

Poemul cuprinde aproape 500 de versuri. Inceputul e pastoral tonul epic e pastrat putin,dar interesul si calitatile poetice scad de la un moment si de aici incolo este numai o cronica rimata-

Fost-au acest domn,om nu mare la stat,insa intreg,

Drept,viteaz si mester la razboaie.si era mare jale

Si plans in norod pentru,pederea acestui domn bun.

Vornicul Ureche,

La Viata lui Stefan cel Mare.

Ciocarlia cea voioasa in vazduh se legana

S-inturnarea primaverii prin dulci ciripiri serba,

Plugariul cu harnicie s-apucase de arat

Pamantul ce era inca d-al sau sange rourat[.]

Apoi se descrie lupta de pe malul Siretului intre ostasii lui Stefan Voda si armia ungureasca a lui Hroiot.Poezia produce efecte prin nechezarea cailor,prin zanganitul armelor si mai ales prin eroismul domnului.Lui Negruzzi ii placea sa arate boierilor degenerati din timpul sau cum erau aceide pe timpurile vitejiei care in loc de a trai in trandavie,stiau sa moara cu sabia in mana pentru apararea tarii.

In poem intalnim o frecventa a verbelor:

"Orice-ntampina nainte robesc, taie parjolesc

Cu omor si pustiire drumul lor se insemna

Nainte lor merge groaza, s-in urma foc fumega"

Deznodamantul bataliei este important. Exemplele extrase din poemul "Poltava" de Puskin, nu sunt potrivite: debutul nu seamana cu cel din "Aprodul Purice".In final autorul ne prezinta atmosfera dupa batalie-

A doua zi ingropara parcalabului facand

Si pre Movila armasul cu fata lui cununand,

Viteazul Stefan cel Mare cu oastea sa s-au pornit,

Si la cetatea Sucevei in buna pace-au sosit

Neamul lui Movila-armasul multa vreme-a fost vestit

Si pe tronul Moldovei mulzi domni din el au venit,

De abia acum mai este intre nobili cunoscut.

Ion Heliade Radulescu a marturisit ca "Aprodul Purice" a fost citit in doua zile de opt ori cu prietenii. Vasile Alecsandri a situat poemul in epoca. El releva intentia politica in evocarea trecutului: "Se cunoaste ca nu fara intentie Negruzzi colora atat de voi tabloul sau; lui ii placea sa puie in fata tronului imaginea sublima a lui Stefan, ca un contrast amar; ii placea sa arate boierilor degenerati din timpul sau cum erau acei de pe timpurile vitejiei, care in loc de a trai in trandavie, stiau sa moara cu sabia in mana pentru apararea tarei. Aprodul Purice a fost o palma data de trecutul glorios prezentului miselit"[15].

Prin Aprodul Purice creeaza un cadru documentar,cu material din cronica lui G.Ureche,cu date si note explicative adaugate la sfarsit.Vocabularul si expresia populara contribuie sa dea poemului in aer de prospetime si de autentic care face din Aprodul Purice-cea dintai incercare de a imbraca in versuri istoria nationala dup aparerea lui N.Iorga.

Contemporanii il considerau pe Negruzzi un poet pentru versuri, desi el nu a fost si nici nu a avut aceasta convingere. Poeziile sale sunt aproape toate traduceri sau prelucrari care dus la autorii preromantici ai epocii.

Mircea Anghelescu a remarcat intr-un studiu[16], prezenta elementelor preromantice in poezia romana de dupa 1840, indeosebi dupa 1830. Poeziile lui Negruzzi seamana ca ton si ca atmosfera cu cele semnate de Grigore Alexandrescu si Heliade Radulescu, Bolliac si asachi, Carlova, Hrisoverghi si M. Cuciuran .

"La M." (in versiunea anterioara "La Maria"), e dedicata viitoarei sotii, Maria Gane (cu care se casatoreste in 1839).

"Potopul" e o imitatie, a demonstrat Bogdan - Duica, dupa poemul in proza a teocritului elvetian, Salomon Gessnes, "Ein Gemhld - aus der Sndfluth - Semira und Semin". Doi tineri, deveniti in romana Selmina si Edvin, amenintati de potop, se refugiaza pe o stanca. Aici ei isi marturisesc dragostea, asteptand sa-i cuprinda apele.

Inceputul poeziei prezinta un moment captat de Nezgruzzi din Biblie-

In ziua aceea s-au desfacut toate izvoarele adancului,si jgheaburile cerului s-au deschis. Facere,Cap.7.

Apoi urmeaza versurile.

Negur-amenintatoare orizontul invalise

Iar prin nadusitul aer vantul ager vajia,

Dupa nouri si negri soarele-acum asfintise,

Si scaldata-n sange luna in preajma lui rasarea.[.]

In final cei doi asteapta sa moara,versurile fiind sugestive.

De acum poate sosi moartea,ea nicicum ma inzrozeste,

Caci incai mor multamita langa scumpul meu iubit.

Vorbind inca,iata apa preste dansii navaleste,

Valurile-acoperindu-i in adanc i-au inghitit.

"Melancolia" apare pentru prima data intr-un "Almanah literar pe anul 1839", tiparit de Eliade. E considerata piesa de rezistenta din ciclul poezii "Neghina si palamida".Ea cuprinde o insailare de locuri comune preromantice,ecouri ale poeziei ruinelor si a cimitirelor dupa moda raspandita de Noptle lui Young. In "Melancolie" intalnim un Negruzzi meditativ, interiorizat; el evoca natura cu un sentiment direct. "Melancolie" incepe cu elogiul placerilor aduse de tristete: "Caci placerile sunt multe care vin din bucurie,/Insa nu putine are si dulcea melancolie".

Cadrul este specific preromantismului. Nu e vorba de o simpla comparatie, de concordanta sentimentului cu tonalitatea peisajului etc., ci de interferarea celor 2 factori - sentiment si natura - a caror rezultanta este melancolia; iar melancolia este de fapt o stare de spirit consolatoare.

In final, autorul face o opozitie intre mausolee si morminte. In ultimele doua versuri realizam ca viata isi urmeaza cursul:

"Aurora se iveste vestitoare diminetii.

Astazi - Luna s-ascunde - Un nou pas pe calea vietii"

Melancolie e aprope a traducere dupa Legouve,roata norocului din Reverii ,un ecou prozodic din V.Monti-Ratunda roata rapide/Pe schite s-au intors/Si mandrul poticnindu-se/Cade cu capu-n jos.

In 1842, "Foaie pentru minte, inima si literatura" publica o scrisoare din 1838 a lui Iordache Malinescu catre Costache Negruzzi, privind originea doinei.

Prima doina a fost intitulata "Ostasul pastor", a doua "Cantecul (ulterior Marsul) lui Dragos"; a aparut inca o data, mai tarziu, in aceeasi revista, sub numele de "Cantecul lui Iancu". A treia, "Cantec (apoi Doina noua)" seamana cu "Doina" lui Vasile Alecsandri. Numai "Marsul lui Dragos" si "Doina noua" au intrat in "Pacatele tineretilor" la ciclul "Neghina si palamida".

"Eu sunt roman" este o poezie fara valoare dar interesanta pentru aparitia unor trasaturi caracteristice prozei lui Negruzzi.El isi incepe poezia prin a-si exprima iubirea fata de tara natala.

Francez,neamt,rus,ce firea te-a facut,

Pamantul tau e bine-a nu uita,

Oricui e drag locul ce l-a nascut.

"Apolog" (in prima versiune, "Domnului P. Prunco"), abordeaza tema capriciilor soartei, vazute ca o roata a norocului:

Tot timpul care oamenii

Pe bune il petrec,

Preste roata Norocului,

A se sui se-ntrec,

Iar cand acum se bucura,

Ca s-au urcat pe ea,

Gandind sa-si faca mendrele

Precum nadajduia,

Rotunda roata rapede,

Pe schite se-nvarti,

Si mandrul poticnindu-se

Cade cum nu gandi.

A mai scris si alte poezii, dar ocazional, cum ar fi: "Fabula", "Uriasul Daciei", "Reverii", "Cantecul mortilor".

4. Scrisorile

In "Scrisori", Negruzzi a adunat diferite piese: mici studii de istorie si insemnari filologice, evocari ale unui trecut nu prea indepartat, schite de moravuri, articole de critica literara, insemnari de calatorie.

Eugen Lovinescu spunea ca in "Scrisori" - "Negruzzi e cel dintai bun foiletonist al nostru"[18].

In "Negru pe alb. Scrisori la un prieten" il putem cunoaste pe omul moral si social, Negruzzi, in toata complexitatea lui. Scrisorile sunt scurte ca dimensiune, ele releva un scriitor stapan pe mijloacele sale de expresie, revigoreaza cuvinte vechi aflate in textele cronicarilor.

Negruzzi se plimba dar numai pentru a scris; se ocupa prin satele Moldovei de lucrari ca "Scrisoarea VIII (pentru ce tiganii nu sunt romani)"; la Piatra scris "Scrisoarea I (Plimbare)"; la Targu Ocna (Scrisoarea XXVIII, Pelerinagiu).

Din tara Negruzzi iese o singura data, in 1855, si atunci scrie "Scrisoarea XXX, Baile de la Ems" si "Scrisoarea I (Plimbare)". Ciclul "Negru pe alb" se deschide cu "Fragment dintr-o calatorie", care ulterior a devenit "Scrisoarea I. Plimbare".

In "Plimbare", Negruzzi subliniaza frumusetea naturii.Aproape de Targul Frumos sunt incantatoarele doamne a Ruginoasei.

Scrisoarea XXVIII (Pelerinagiu) constituie jurnalul calatoriei la Targu Ocna. Scriitorul priveste ca artist locurile si oamenii. El face comentarii printre vizite si jocuri de carti, cu treceri de la vesel la tragic si de la serios la comic. Petrece o zi cu vornicul Vilara, cu care discuta, se plimba si joace vist. Putin dupa plecarea lui, afla ca gazda - vornicul Vilara - a fost afectat de o "apoplexie trasnitoare".

Negruzzi observa omul de la munte care pastreaza tipul arhaic. Ca si in "Plimbare", natura e vazuta tot la modul general: "racoreala atmosferei", "voiosia verdetei", "peisaj romantic" etc. In "Pelerinagiu" scriitorul e sceptic, calatoria e un mijloc de abstragere din ambianta curenta care nu ii mai este prielnica.

In august 1855, Negruzzi iese prima data din tara, dupa care scris un nou jurnal de calatorie, "Scrisoarea XXX (Baile de la Ems)", in acelasi mod ca si "Plimbare" sau "Pelerinagiu". Negruzzi scrie despre fabrica de apa din Colonia si dom, dar nu ramane prea impresionat de acesta.

In "Scrisoarea XIII (Lumanarica)", intalnim pitorescul cersetor evanghelic cunoscut locuitorilor Iasilor. Spre final, Scrisoarea XIII capata un ton moralizator, ca si articolele lui Negruzzi din revista Saptamana"

"Scrisoarea VII (Calipso)" ne prezinta Chisinaul in anul 1822; oamenii faceau petreceri pentru a-si uita suferintele. Acum Negruzzi plaseaza intalnirea sa cu Puskin si cu "greaca cea frumoasa", Calipso. In final, Negruzzi ne aduce la cunostinta retragerea lui Calipso in travesti la manastirea Neamt.

"Scrisoarea VI )Catacombele Monastirei Neamtu)" este o alta scrisoare a lui Negruzzi, care e de fapt o introducere la "Scrisoarea VII (Calipso)".

O alta scrisoare se numeste "Scrisoarea XXII (Istoria unei placinte)". Negruzzi ne introduce in vremea fanariotilor, o lume a moravurilor corupte, ascunse. Scriitorul se gandeste nostalgic la copilarie si la unul din tipurile caracteristice de atunci, placintarul. O idee revine si in alte ocazii, e aceea a civilizatiei cu schimbarile ei radicale. Negruzzi nareaza intr-un stil detasat, colorat, doua intamplari in care, cauze neinsemnate produc efecte mari. De la o placinta porneste un masacru intre "ianiceri" si "tulimeani".

Negruzzi evoca trecutul propunand ca model vremurile dinainte de revolutie, cunoscute in copilarie si tinerete.

In iulie 1848 negruzzi scrie "Scrisoarea XXIV (Un vis)", care are un caracter memorialistic. Scriitorul prezinta cea mai buna descriere a holerei din 1848. Prin aceasta scriere Negruzzi se inscrie in seria evocatorilor de cataclisme, incepand cu Miron Costin, Ion Ghica sau Eugen Barbu. El reuseste sa contureze spaima apasatoare intr-un oras lasat la voia intamplarii.

In "Scrisoarea IV (Un poet necunoscut)", Negruzzi priveste viata in laturile sale tragice si comice. Scriitorul pastreaza distanta fata de eroul cu soarta nefericita. El comenteaza viata mizera a lui Scavinschi; isi scria versurile in stil clasic intr-un oras bantuit de groaza ienicerilor. Scrisoarea se incheie osciland intre tragic si comic, ultimele cuvinte ale lui Scavinschi fiind asociate replicilor unor personaje celebre ca Napoleon si Hoffman.

"Scrisoarea XXVII (Un protes de la 1826)" ridiculizeaza practica tribunalelor. Citarea enumerativa a unei terminologii juridice contorsionate care, dupa parerea autorului, nu spune nimic, provoaca efecte comice. Este dat ca exemplu Grigore Ghica Voda, care a rezolvat, printr-o anafora scurta, o pricina "lantuita" de patru ani.

In "Scrisoarea IX (Fiziologia provintialului)", Negruzzi ne prezinta provincialul, care e un tip esentializat, fara nume si biografie. Scriitorul foloseste sugestia; pluteste o atmosfera, un aer de "nu stiu ce": "Provintialul imbla incotosmanat intr-o grozava suba de urs; poarta arnaut in coada droscii, inarmat cu un ciubuc incalafat si lulea ferecata cu argint; suba de urs, arnautul si ciubucul sunt cele 3 neaparate elemente a boierului tintas; fara ele nu se vede nicaieri. Figura lui e lesne de cunoscut; cele mai adese este gros si gras, are fata inflorita, favoriti tufosi si musteti rasucite, dar pe langa aceste firesti podoabe, natura, ca o miloasa muma, a raspandit asupra-i si un nu stiu ce, care face a fi destul sa-l vezi ca sa-l cunosti, si sa gicesti, din ce tinut soseste, sau din ce boarta iese; un nu stiu ce, in sfarsit, care te face sa razi cum il zaresti"[19]. Scrisoarea e publicata in 1840 sub pseudonimul Carlu Nervil, cu titlul initial "Provintialul".

Costache Negruzzi pune eroul intr-un lung monolog in "Scrisoarea v (Iepurarie)". Face apel la Rousseau si are o incheiere cinica: "un purice viu face mai mult decat Napoleon mort!" Scrisoarea pune in lumina sentimentul de onoare care obliga la acceptarea duelului pentru a nu pata numele celui in cauza si al familiei sale. Scrisoarea aminteste de tanarul din tabloul lui Joseph August Schoefft si care in 1829 se batuse in duel din cauze amoroase.

Costache Negruzzi s-a inspirat din folclor in "Scrisoarea XII (Pacala si Tandala)". El foloseste o suita de proverbe si zicatori, legate printr-o subtila tehnica, "o hristoitie mai mult hilara decat etica"[21]. Negruzzi a atras atentia in "Dacia literara" asupra "Cantecelor populare a Moldaviei"; el preia din folclor un numar important de proverbe si zicatori, intr-o succesiune voioasa.

In "Scrisoarea VII (Pentru ce tiganii nu sunt romani)", Negruzzi isi recunoaste natura de "romanul vechi si romanul nou"[22]. El tine pasul cu schimbarile secolului, pledand pentru eliberarea tiganilor. Respinge, de altfel, prejudecatile. Negruzzi se joaca cu ironia si cu umorul.

O serie de scrisori scrise de C. Negruzzi trateaza probleme istorice, sociale, literare. Scriitorul pleaca de la un anume eveniment, o situatie.

In "Scrisoarea III (Vandalism)", se face un strigat de alarma impotriva actiunii barbare de daramare a cetatilor antice, cum s-a intamplat cu Ghertina, langa Galati, ale carei pietre au fost folosite pentru refacerea ulitelor. Versul final este din Voltaire, in "Scrisoare" intalnim si influenta hugoliana.

In "Scrisoarea XXIII (He tan e epi tan)", se aduce un elogiu femeii sub influenta unor idei rousseaniste. Importanta in "Scrisoare" e adeziunea fata de revolutia de la 1848, apologia Anei Ipatescu (doamna I) si condamnarea fortelor contrarevolutionare.

"Scrisoarea XIX (Ochire retrospectiva)" e o prezentare a istoriei Moldovei, cu elogiul traiului patriarhal care ar fi existat pana la Stefan inclusiv, cand aristocratia nu incepuse a-si manifesta ambitiile. Coruptia devine principiu de guvernare. Proverbul final "Syn Athena cai cheira cinei"[23] trebuie interpretat ca un indemn adresat romanilor de a deveni constienti de posibilitatile lor.

"Scrisoarea XXV (Omul de tara)" si "Scrisoarea XXVI (Proprietate pagubitoare)" sunt considerate parabole. "Omul de tara" a aparut in revista "Saptamana", la rubrica "Invataturi religioase si morale". Negruzzi le scrie dupa 1850, cand ideile social - politice de nuanta conservatoare se accentueaza. In "Omul de tara", vizitarea razesului care vrea sa-si dea copiii la oras e o parte de fictiune, care pregateste expunerea privind fericirea vietii rurale in contrast cu viciile orasului.

"Scrisoarea X (Despre mitropolia Moldaviei)" prezinta un istoric al institutiei, iar "Scrisoarea XXI (Trisfetitele)" e o descriere a monumentului. O atitudine comun este antigrecismul, constanta a atitudinii scriitorului. Negruzzi demasca amestecul direct al patriarhiei in treburile interne ale bisericii moldovenesti, ca si influenta ei secreta. "Despre Mitropolia Moldovei" dateaza din octombrie 1841. In "Trisfetitele", Negruzzi elogiaza pe domnii patrioti si piosi, admira intreprinderea culturala a lui Vasile Lupu si aducerea moastelor Sf. Paraschiva la Iasi.

O alta scrisoare se numeste "Scrisoarea XXVI (Jicnicerul Simeon Durac)". Simeon Durac este un om al altei epoci. El intruchipeaza un ideal de izolare, de neangajare in intrigi. El vrea sa scape dar nu reuseste sa scape de proprietatea care-i aduce incurcaturi. In aceasta schita, ne dam seama de nemultumirea fata de legile care nu ar fi protejat suficient, dupa opinia scriitorului, proprietatea.

"Scrisoarea XIX (Ochire retrospectiva)" ne ofera o imagine a capriciilor soartei, scriitorul isi rezerva dreptul de a reveni asupra ei. Negruzzi e convins de imblanzirea naravurilor in vremea lui, cand clopotul nu mai are rolul de a ridica poporul nemultumit, ci de a-l chema la rugaciune.

Si "Scrisoarea XX (Statistica lupilor)" este tot o parabola cu multa valoare literara. Scrisoarea se inspira din legea din 1841, care pune pret pe capul fiecarui lup omorat. Delegatia lupilor in capitala pare a fi un pretext pentru a pune distihil la adresa ministrului Lupu Bals: "Lup te cheama si lup esti,/ Lupii dar ce prigonesti?"

"Scrisoarea XVII (Critica)" releva preferintele literare ale lui Negruzzi, bun cunoscator al textelor vechi, pe care le priveste ca scriitor modern, nemultumit de productiile contemporanilor. Cel criticat este Iancu Vacarescu, autorul poeziei "La Elisa". Critica se face intr-un stil sobru, premergand interventiile taioase ale lui Maiorescu, care pleca tot de la greselile de limba.

Interesul pentru folclor al lui Negruzzi il intalnim in articolul despre"Cantece populare a Moldaviei" (1840), el situandu-se si in aceasta directie ca un inaintas.Articolul e inspirat dintr-un text aparut in Revue des deux mondes din 15 februarie 1835 de un anume Mainzer,Musique et chants populaires de I'italie. Fragmentul "Cum am invatat romaneste" (1836) e primul model de literatura memorialistica; e cea mai cunoscuta "scrisoare".Consideratiile lui Negruzzi pe marginea culegerii de texte populare moldovenesti arata o intelegere redusa,mai ales in explicarea haiduciei ca fenomen social.

Costache Negruzzi calauzeste cateva generatii de scriitori prin exemplul sau. A scris in toate genurile, dupa cum am vazut, mai importanta ramanand proza.