GUSTAVE FLAUBERT (1821-1880) - REALISMUL OBIECTIV SI ARTISTIC

GUSTAVE FLAUBERT

1. REALISMUL OBIECTIV SI ARTISTIC

2. BOVARISMUL

Singularitatea lui Flaubert in cadrul realismului consta in

scopul prin excelenta artistic al scrisului sau si in

ducerea pana la ultimele consecinte ale obiectivitatii

Estetismul, artisticitatea il singularizeaza pe Flaubert in cadrul realismului, pentru ca tendinta generala e una anticalofila, iar Flaubert e un calofil. (calofilie = expresie cizelata) El are o religie a stilului, un cult al formei, al elaborarii frazei. Pentru Flaubert, scopul artei este mai mult decat pentru oricare alt realist, atingerea unui ideal de frumusete, de aceea are o insistenta artistica rara manifestata asupra textului.

Obiectivitatea sa e echivalata cu impersonalitatea scrisului. El renunta la sentimente si impresii personale, nu permite imixtiunea elementelor subiective, declara chiar ca doreste sa faca abstractie de propriul eu, tendinta aflata la antipodul romantismului. In corespondenta cu George Sand, Flaubert exprima in 1875 o fraza devenita emblematica: "cu idealul pe care il am despre Arta, cred ca nu trebuie sa arati nimic din tine si ca artistul nu trebuie sa apara mai mult in opera sa decat Dumnezeu in natura. Omul nu este nimic, opera este totul."

Flaubert refuza sa-si exprime opinia personala in roman, asa cum i s-a cerut mai insistent dupa aparitia in 1857 a romanului Doamna Bovary. Obiectivitatea deplina i-a atras suspiciunea ca ar incuviinta asa-zisa imoralitate a Emmei Bovary, adulterul ei. Autorului i s-a intentat proces, acuzatia principala vizand atentatul la moravurile publice. Atat avocatul sau, cat si scriitorul au subliniat ca personajul isi primeste pedeapsa si ca romanul contine o rezolvare morala, chiar conformista (ducandu-si pana la capat esecul, Emma se sinucide). In aceeasi corespondenta cu George Sand, Flaubert denunta sfatul de a lasa sa se vada opinia lui personala.

Tudor Vianu aprecia ca aceasta impersonalitate artistica trebuie inteleasa ca o metoda de a nara si ca o revenire la disciplina de creatie a marilor clasici, a caror vigoare provine din puterea de a infatisa adevarul lumii.

E derutanta cunoscuta sa afirmatie "Doamna Bovary sunt eu". Ea NU trebuie inteleasa ca o identitate dintre narator si perspectiva narativa. Flaubert si-o asuma pe doamna Bovary ca structura umana. Emma Bovary coincide cu autorul in masura in care el, ca si noi, cititorii, avem o doza de autoiluzionare, dorinta constructiei unui alter-ego, a unei proiectii intr-o alta lume. Capacitatea de iluzionare a Emmei Bovary este si a scriitorului ca si a noastra. Acesta e sensul identificarii dintre autor si Doamna Bovary, identificare simbolica si morala, total diferita de cea romantica.

Impersonalitatea lui Flaubert, respectul pentru o formula obiectiva, estetismul ca religie a stilului, orientarea spre formula artei pentru arta, il singularizeaza pe Flaubert, ca fiind cel mai antiromantic intre realisti, atat prin formula narativa (lipsita de orice lirism) cat si prin personajele sale, structurate ca oameni obisnuiti. [in corespondenta sa, Flaubert se delimita de romantism exclamand "Fara monstri si fara eroi !"]

Cele mai importante creatii epice ale sale apar dupa 1850, cand romantismul francez se afla in declin:

DOAMNA BOVARY (1857) - pornind de la un fapt real (Delphine Delamare, sotia unui medic, care s-a sinucis)

EDUCATIA SENTIMENTALA

SALAMMB (1863), roman istoric si arheologic

ISPITIREA SFANTULUI ANTON

TREI POVESTIRI

BOUVARD SI PCUCHET (1881, postum), un fel de enciclopedie a locurilor comune, satira la adresa stupiditatii umane

2. BOVARISMUL ("quijotism", capacitate de autoiluzionare)

e intruchipat in 2 ipostaze:

1. ipostaza feminina, Emma Bovary, in Doamna Bovary
2. ipostaza masculina, Frdric Moreau, in Educatia sentimentala.

Una si aceeasi tema/aspiratie e contextualizata intr-o bogata observatie sociala. Cele 2 romane prezinta in ptiuml rand destine individuale, dar reteaua sociala a societatii burgheze e foarte pregnanta.

Subtitlul romanului DOAMNA BOVARY trimite explicit spre context - "Moravuri de provincie", indica o existenta plata, lipsita de orizont, a unei burghezii obisnuite in contextul caruia conteaza marginitul sot Charles Bovary, un camatar cinic Lheureux, farmacistul Homais ca arivist infatuat. Aceste tipuri reprezentative puncteaza atmosfera provinciala. Monotonia obositoare din oraselul Yonville se scurge intre farmacie, hanul Leul de aur si diligenta Randunica.

In EDUCATIA SENTIMENTALA, realitatea burgheza e situata in mediul capitalei si e dramatizata prin situarea romanului in perioada revolutiei din 1848. Flaubert a reconstituit, pe baza unor studii cercetari invidiate de istorici atmosfera pariziana intre 1840-1851.

Prin tehnica prozatorului, fiecare dintre cele 2 romane impinge aceste realitati in fundal si scoate in evidenta destinul individual al Emmei Bovary si, respectiv, al lui Frdric Moreau.

Romanul Emmei Bovary prezinta o existenta ce esueaza din cauza unei iremediabile discrepante intre realitate si vis. Emma e o natura romantica, deloc placuta prozatorului; ea cauta forme de evadare din realitate. Cea mai la indemana forma de evadare e lectura - Emma e o victima a cartilor (Walter Scott, Bernardin de Saint-Pierre - Paul si Virginia, etc.), asa cum fusese si Don Quijote. Acest refugiu in literatura e un alt punct comun cu scriitorul insusi, care afirma intr-o scrisoare din 1858: "unicul mod de a suporta existenta este sa te pierzi in literatura ca intr-o orgie perpetua". O alta forma de evadare a Emmei e iubirea in afara casniciei. Acestea sunt sperantele ei de a-si construi o alta viata. Romanul lui Flaubert pare a pune intrebarea: cine e vinovat pentru esecul Emmei ? Raspunsurile realiste, banale, pot fi urmatoarele: un prim vinovat e sotul mediocru care nu ii ofera o iubire adevarata, nici solutii de iesire din micul orasel. Al 2-lea raspuns general in romanul realist = vinovata ar fi provincia. Acuza autorului se indreapta, insa, in alta parte: vinovat este romantismul ei funciar, disponibilitatea de a se autoiluziona.

Multa vreme bovarismul a fost perceput intr-un mod ingust, in sfera unei patologii a societatii burgheze. Bovarismul a fost reabilitate in 1902 de un eseist si filosof francez, Jules de Gaultier, in Bovarismul. Gaultier acorda acestei aspiratii caracterul esential al aspiratiilor umane, o nota de universalitate. El considera bovarismul o lege a evolutiei si propune o acceptie innobilata a bovarismului: "bovarismul e facultatea umana esentiala, puterea acordata omului de a se concepe altul decat este". Conform acestei definitii, bovarismul devine o tendinta specifica umanitatii in general. Acum putem intelege mai bine identificarea dintre scriitor si Emma, pe coordonatele psihologiei umanitatii. Schimbarea in destinul propriu nu se poate realiza fara o capacitate de proiectare intr-o alta lume si o metamorfoza intr-un alt eu.

In Educatia sentimentala, Frdric Moreau e tot o natura bovarica. E prea putin sa-l limitam la un tip al ratatului. Romanul e istoria unui tanar sosit la Paris din Provincie, cu intentia de a-si desavarsi educatia, care incearca, fara un rezultat notoriu, sa se realizeze in diferite domenii.

pe plan intelectual - ambitia de a scrie o istorie a ideilor estetice sau o istorie a Renasterii, ambitie pe care nu o realizeaza

pe plan sentimental - cauta implinirea in iubire printr-o serie de experiente amoroase, care constituie pentru el o adevarata educatie sentimentala, dar care sunt doar fazele unei ratari sentimentale

pe plan politic si social, Frdric Moreau traieste ratarea generatiei sale in momentul in care simte spulberate iluziile dupa revolutia din 1848

In cele 2 variante ale sale, bovarismul flaubertian isi largeste acceptia de la patologia societatii burgheze la o aspiratie umana esentiala de transformare a propriului destin.

Din punct de vedere al compozitiei, Doamna Bovary aduce o noutate, contrapunctul epic = ex. Cap. 8, unde se prezinta alternativ si contrastant situatia oficiala a expozitiei agricole si evolutia relatiei intime dintre Emma si Rodolphe, cel de-al 2-lea amant al ei.

Prestigiul de scriitor al lui Flaubert a fost intretinut nu doar de monografiile critice postume, ci si de admiratia unor scriitori moderni sau postmoderni, concretizata in eseuri si romane: Mario Vargas Llosa, Orgia perpetua, "Flaubert si Doamna Bovary", o analiza detaliata a contextului, actiunii, personajelor romanului; Julian Barnes, Papagalul lui Flaubert, roman.