Ionel Teodoreanu despre "Medelenism"

Ionel Teodoreanu despre "Medelenism"

Ciclul La Medeleni s-a bucurat la aparitia sa de o primire calduroasa, mai ales din partea mentorului de la "Viata romaneasca", G. Ibraileanu, pentru ca imediat dupa aceea critica sa formuleze opinii contrare. S-a pus sub semnul intrebarii putinta unei organizari epice ample avand copilul drept preocupare principala si s-a obiectat in legatura cu lirismul operei, cu imagismul pronuntat al stilului lui Teodoreanu. I s-a mai reprosat autorului ca personajele sale din al doilea volum nu au profunzime intelectuala, ca sunt preocupate numai de criza erotica¹. Mircea Eliade isi explica acest lucru prin apartenenta sociala a personajelor: "Fii si fiice de boieri sunt adolescenti fara grija zilei de maine, inclinati mai degraba catre vis decat catre realitate, preferand sa adanceasca sentimente in loc sa descopere ratiunea"².

In conferinta Cum am scris Medelenii, Ionel Teodoreanu incearca sa contrazica opiniile dupa care La Medeleni ar fi o opera autobiografica. De la aparitia primului volum, Hotarul nestatornic, unii critici literari au inoculat publicului ideea ca aceasta era biografia romantata a autorului, mai precis amintirile acestuia despre propria copilarie, transpuse in literatura.

Era evidenta ciudatenia acestor afirmatii, mai ales ca pentru un autor atat de tanar cum era Teodoreanu la varsta cand a scris Hotarul nestatornic opera lui ar fi trebuit sa consemneze prezentul plin de viata, precum si viitorul marilor sperante, iar nu copilaria, o epoca apusa. Amintirile sunt cautate de autorii maturi care retraiesc prin ele clipele frumoase ale vietii lor.

Hotarul nestatornic nu este, asadar, decat o etapa din viata personajelor ce populeaza trilogia. Critica literara ii cauta operei lui Teodoreanu diverse explicatii, intre care paseismul moldovenesc. Acesta ar fi fost filonul pe care-l urma tanarul scriitor cand debuta prin "amintiri din copilarie". Pentru Teodoreanu, insa, acesta nu era decat un semn de astenie liricizanta, " proprie literaturii din Moldova". Modul in care fusese catalogat primul volum al Medelenilor, il determina pe autorul lor sa vada "deficitul in care se gasea critica".

Teodoreanu a scris Hotarul nestatornic, dupa propria-i marturisire, intr-un delir al "minciunii estetice", forma de fabulatie pe care o experimentase in Ulita copilariei si care presupunea suprapunerea realitatii interioare peste realitatea exterioara. "Minciuna estetica" a lui Teodoreanu nu inseamna metafora, ci foloseste la crearea de personaje ce sunt prezentate in actiune. Acesti oameni nu sunt rezultatul amintirilor, ci ai voluptatii imaginatiei creatoare, care la varsta de atunci a autorului era debordanta.

In aceeasi conferinta, Cum am scris Medelenii, Ionel Teodoreanu se disculpa si de vina abundentei de dialog din primul volum. I se reprosase ca ar fi cules si redat apoi dialoguri auzite la copii. Scriitorul insa se plaseaza in categoria romancierilor aventurieri (opusi romancierilor turisti) care nu stiu ca vor scrie, care nu se pregatesc, ci traiesc. "Volumul acesta a tasnit literalmente ca petrolul dintr-un zacamant plin", iata o explicatie plastica pe care o da Teodoreanu genezei volumului Hotarul nestatornic.

O impartire a personajelor Hotarului nestatornic in principale ("protagonisti") si secundare duce la mentiunea ca sotii Deleanu , ca personaje secundare au cateva trasaturi de exterior imprumutate de la sotii Teodoreanu, parintii autorului, dar cu ajutorul "minciunii estetice" scriitorul a dat viata unor persoane diferite de parintii sai.

Cat despre personajele principale, ele nu-si pot gasi echivalentul in fiinte reale pentru ca viata reala ar constrange mult din viata lor imaginativa, or creatorul are nevoie de fiinte libere pe care sa le puna sa actioneze pe teritoriul special creat pentru ele al romanului.

O data cu publicarea celui de-al doilea volum al trilogiei, Drumuri, acuzatia de autobiografism devenea si mai stanjenitoare pentru Teodoreanu, data fiind expunerea relatiilor lui Dan Deleanu cu Adina Stephano, cu Ioana Palla, Rodica, Sevastita.

Peste un an, la aparitia volumului Intre vanturi, identitatea profesiilor lui Dan Deleanu si a lui Teodoreanu (literati si avocati) faptul ca amandoi scriu "Medelenii" au facut ca nimeni sa nu se mai indoiasca de autobiografismul romanului. In acest caz, insa, Teodoreanu tine sa precizeze ca Olguta si Monica nu ar avea corespondent in realitate, caci autorul nu a avut surori, iar mosia Medeleni este proprietatea de idei a autorului si nu pamantul neamului sau.

Pentru autorul trilogiei La Medeleni crearea unui personaj literar echivaleaza cu crearea unei metafore. Personajul se afla in apropiere si asteapta sa fie creat, iar autorul nu se poate limita la trasaturile unei singure persoane ci asambleaza "trasaturi luate de la sute". Aceasta ar fi crearea fizica, dar momentul esential este acela in care personajul intra in trupul creatorului si il constrange pe acesta la aceleasi atitudini cu ale sale, adica "luarea in posesie de catre personajul creat a propriei tale fiinte fizice. Al treilea moment este acela in care: "sufletul scriitorului devine sufletul personajului". Si astfel se nasc si traiesc personaje cu viata proprie in interiorul romanului. Atunci cand un personaj trebuie sa moara, moare si ceva din sufletul autorului, iar Teodoreanu descrie momentul "uciderii" Olgutei insistand pe agonia care-l stapanea in acele momente.

Concluzia lui Ionel Teodoreanu din Cum am scris Medelenii este ca nici o opera literara de valoare nu are echivalent in viata reala. Olguta, Danut, Monica sunt virtualitati ale sufletului creatorului lor, iar a cauta echivalentele lor reale este o ofensa la adresa actului de creatie.

Pentru a intelege mai bine sensul "medelenismului", vom puncta in cele ce urmeaza cateva dintre opiniile scriitorului Ionel Teodoreanu despre literatura in general. El o justifica fie ca pe satisfacerea nevoii autorului de a se elibera de sentimentele ce il apasa, fie, dimpotriva, ca pe o materie care umple golul din suflet si compenseaza ceea ce nu-i ofera viata. In literatura totul este posibil: iluzie, minciuna, inventie, transfigurare. Creatia literara este pentru Teodoreanu ceea ce era pentru Danut, cel din Hotarul nestatornic, turbinca lui Ivan.

In ceea ce priveste legatura dintre literatura si societate, autorul Medelenilor este pentru ancorarea literaturii in actualitate. Opera trebuie sa fie o marturie pentru spiritul epocii sale, iar scriitorii trebuie sa asculte indemnul lui Goethe: "Patrundeti-va de cele mai inalte idealuri si aspiratiuni ale vremii in care traiti si scrieti opere de valoare".

Mediul are pentru Teodoreanu rol stimulativ sau nociv scrisului, iar in aceasta privinta marturie sunt paginile din La Medeleni, dar si din Bal mascat referitoare la distinctia Iasi-Bucuresti. Despre Iasi, scriitorul a crezut intotdeauna ca este un loc "in care nu mai pulseaza decat energia spirituala a visului, deci prielnic cu desavarsire pentru un om care are o mare putere de lucru si care n-are nevoie de zbuciumuri exterioare pentru a si-o exercita mereu."³ Aceasta spre deosebire de Bucuresti, unde activitatea intensa, energia; determina o miscare centrifuga a locuitorilor sai. E un Bucuresti galagios, fanfaron si superficial. Oaza de moldoveni din Popa Nan (in Drumuri) prezinta intentia scriitorului de a reliefa poezia casnica a unui alt Medeleni.

Teodoreanu deosebeste "circulatia literara" a creatiilor artistice de cea "sociala". Prima ar fi ceea ce se intampla cu o carte in vartejul vietii: este scrisa, citita si uitata. Circulatia sociala, dimpotriva, inseamna ca cititorul sa ramana impregnat de personajele si aventurile cartii. Personajul cu circulatie sociala "presupune integrarea sa in viata reala si printre oamenii ei, desi acest personaj nu s-a nascut din mama, n-a germinat si nu s-a incarnat fiziologic". Totusi, recunoaste Teodoreanu, in timp, valoarea data de "circulatia sociala" se poate schimba: "Danut, Olguta, Monica au un astfel de destin deocamdata. Poate ca viitorul le-o va refuza, trimitandu-i in bibliotecile neamului"⁴.

In conceptia lui Teodoreanu, exista doua maniere de a face literatura: una care include pe acei scriitori ce realizeaza opera pornind de la subiect spre personaje si cealalta, care urmeaza drumul invers, pornind de la om spre conflict. Este evident ca autorul Medelenilor a actionat in conformitate cu a doua maniera, marturie stand chiar trilogia La Medeleni, unde personajele debordeaza de viata, au o mare libertate de actiune si sunt capabile sa dea nastere multor surprize.

Teodoreanu a fost preocupat intotdeauna de forma expresiei. Pentru el, scriitorul trebuie sa sparga cliseele limbajului comun, acele expresii uzate, asociind materialul limbii in forme inedite. Expresia are astfel o viata noua, capabila sa dea noi sensuri unor forme vechi. Autorul "Medelenilor" a fost asemanat cu Arghezi in aceasta privinta datorita acestei reinsufletiri a cuvantului pe care el a produs-o.

Meditatiile lui Teodoreanu asupra operei literare si asupra propriei sale creatii sunt ale unui amator, dar ele sunt valoroase prin consecventa si fervoarea cu care scriitorul le-a sustinut si ne fac sa-i intelegem mai bine opera.

Dupa succesul rasunator al romanului La Medeleni si dupa ce Teodoreanu fusese catalogat ca un "poet al adolescentei", el isi continua activitatea literara timp de inca doua decenii, cautand sa fie intr-un permanent proces de innoire. Tot ceea ce urmeaza trilogiei denota sensibilitate impresionanta, mergand pe linia aceluiasi limbaj metaforic de o bogatie fara margini. Lirismul lui Teodoreanu ramane coordonata fundamentala a scrisului sau, desi itinerarul operei sale e diversificat: romane, evocari, schite si nuvele, cronici sportive, publicistica sau poezie. Vom recapitula aceste itinerare pentru a confirma ceea ce autorul insusi afirma despre el: ca a trait sub semnul focului, in arderi zbuciumate", toate stradaniile sale putand fi asezate in directia desavarsirii "medelenismului".

Urmandu-si instinctele de visator, Teodoreanu s-a indreptat catre literatura fantastica, scriind Turnul Milenei (1928), Fata din Zlatanst (1931) si Golia (1933).

Primul e un amestec de basm si realitate in care se imbina burlescul si fantasticul si e situat din punct de vedere compozitional intre roman si poem. Scriitorul a incercat aici o alternativa intre planuri care nu prea i-a reusit. Debutul actiunii ni-i prezinta pe Petru Diacu, pictor de succes, Ion Ion, caricaturist, si Cont, vanzator de ziare, la Iasi, in 1910. Mai tarziu, aceleasi personaje sunt intalnite intr-un tinut pitoresc, la poalele muntilor, decor ce pregateste alunecarea spre legenda. Scriitorul se afunda intr-o acumulare de date isterice, o urmarire de genealogii ramificate si evocarea legendei initiale a strabunicii Milena Kneghina, toate acestea descriind naratiunea.

Ochiul se muta apoi pe viata de tip medieval a familiei Bour: tanara Milena, de o exuberanta incantatoare, crescuta de cele doua matusi, Ruxanda si Smaranda, cei doi frati ai ei, Coca Gica, betiv si mistic, alaturi de Coca Bica, infirm si mut, sculptor in lemn, un om minunat. Tatal lor, Gheorghies, este nebun si orb.

Petru Diacu este chemat sa-i faca portretul Milenei si astfel ia nastere iubirea celor doi. Pentru Teodoreanu, acesta este un prilej de a da pagini poematice de mare frumusete: cei doi se plimba in peisajul muntilor, in sanul naturii care-i binecuvanteaza: "Mergeau tinandu-se de mana. Milena il calauzea. In jurul lor suflarile erau de frig, venite ca din pesteri, lumina, verde-invalurita, soarele in eclipsa bradului si dimineata ca o veghe amortita intr-un miez de noapte." Furat de procedeul romantic al acordului dintre natura si viata intima a eroilor, autorul pacatuieste prin lipsa de atentie acordata analizei starilor sufletesti ale personajelor.

Tonalitatea se schimba din nou, caci la intoarcerea in ajunul logodnei sale, Milena este ucisa de tatal sau care-si cerea ochii si lumina de la duhul ce i le-a luat. Dupa ce da foc locului blestemat, Petru se sinucide. Numai Coca Bica va ramane ca un duh al locurilor, sa vegheze peste lumea de altadata.

In Turnul Milenei exista atat indicii de poem in proza, cat si intentia de a realiza un roman, numai ca "imbratisand aceste doua emisfere, domnul Teodoreanu nu a strans pe niciuna la piept."⁵

Cu Fata din Zlatanst, Teodoreanu se apropie de romanul senzational, analizand un caz. Intr-o lume populata cu dascali si dascalite portretizate in diverse moduri, traieste Delia Enachescu, o fata de o frumusete uimitoare. Ea locuieste la Zlatanst, intr-o casa paraginita si suporta cu discretie si din decenta o viata plina de privatiuni, ceea ce o determina sa se inchida in sine. Ralu Sanatescu, colega de clasa cu Delia, lanseaza asupra acesteia un atac epistolar menit sa o compromita, care o tortureaza psihic pe "fata din Zlatanst". Din nevoia de senzational, profesoarele dezlantuie prigoana impotriva ei, ajungandu-se la un scandal de proportii. Ralu o ia sub protectia sa pe Delia, introducand-o in casa ei ca dactilografa a tatalui sau, profesorul Gabriel Sanatescu. In casa familiei Sanatescu, Delia se linisteste, iar intre ea si profesor se creeaza o legatura finalizata prin mariaj.

Reantanlirea dintre Ralu si Delia, fixeaza esenta dramei: e un caz de inversiune sexuala. Indragostita de Delia care o respinge, Ralu o impusca lasandu-se apoi judecata pentru ca viata ei nu mai are rost odata cu moartea Deliei. Opinia publica o absolva de vina vazand in Ralu o razbunatoare a moralei sociale lezate.

Ca si in La Medeleni, scriitorul alterneaza si aici modalitatile compozitionale: genul epistolar sta alaturi de decupaje din presa, insemnarile de proces verbal se alatura modalitatilor de ancheta judiciara. Este evidenta predilectia lui Teodoreanu pentru personaje antitetice ( angelica Delia este opusa Ralucai, tenebroasa si cu un orgoliu nemasurat, placandu-i sa dirijeze destinele altora ).

In romanul Golia, scriitorul incearca sa supuna mai insistent poematicul naratiunii si conflictului propriu-zis. Tot ce i se-ntampla personajului principal, Adrian Arabu, sta sub semnul unei obsesii ce i se inoculeaza in subconstient inca din copilarie: dorinta de a sti ce se afla dincolo de zidurile "casei de peste drum". Ajunge in aceasta casa ca secretar al scriitoarei Veronica Hartular si se indragosteste de nepoata acesteia, Nilda. Dupa plecarea fetei devine vulnerabil la farmecele Tiei, la fel de frumoasa ca si prima, cu care se casatoreste. Se muta la Balti (ceea ce ne aminteste de calatoria Olgutei, plecata sa-l intalneasca pe Vania), unde Tia se prabuseste in malul propriului ei suflet. Bolnav Adrian se retrage la azilul Golia unde, reintalnirea cu Nilda il face sa inteleaga ca a iubit-o numai pe ea. Este ucis de Hancu Golia, unchiul Tiei din razbunare ca i-o rapise pe cea cu care avusese suspecte relatii de amor.

In roman, Teodoreanu introduce o teza a psihologiei moderne: transmisibilitatea pe cale ereditara a unor tare de caracter. Ca si in La Medeleni, unde Olguta ilustra datele mostenite de la inaintasa ei, Fita Elencu, cele doua fiice ale sadicului Barbu Golia, Nilda si Tia, reediteaza in moduri neasteptate ceea ce le transmisese tatal lor. In cazul Nildei, sora buna cu Olguta din La Medeleni, ereditatea paterna este echilibrata de cea materna. In schimb, Tia, ca fiica a decazutei servitoare Tina, nu poate fi altfel.

Serban Cioculescu precizeaza in legatura cu Golia: "Un liric si un fantezist de frumos temperament (cum este Teodoreanu) care detine locul de frunte al tirajului, plecat de la evocarea exuberanta a copilariei si adolescentei in "Medelenii" sai, scrisi cu un exces de metaforic care forteaza admiratia dar si descurajarea, se lupta fara succes pe aceeasi linie temperamentala si imagistica pentru a-si impune maniera sa antiepica []. El a pierdut din nou ocazia de a crea un roman cu Golia, tenebroasa si terifianta povestire unde se rataceste iarasi un poet care-si cauta expresia gresita in epica."⁶

Dupa parerea criticului Nicolae Ciobanu, tema din La Medeleni revine in mod direct in romanele Pravale-Baba (1939) si Bal mascat (1929). Primul poate fi pus in relatie cu Hotarul nestatornic, iar cel de-al doilea cu, Drumuri si Intre vanturi.

Pravale-Baba ar fi, intr-o viziune usor folclorizanta, o reluare a ideii de eden infantil din primul volum al Medelenilor, replantata intr-un alt tip de viata psihico-sociala. Actiunea se petrece in targul patriarhal Pravale-Baba, un loc uitat de civilizatia moderna, mediu propice in care Fanita isi petrece copilaria. El se comporta ca o mica salbaticiune a codrului, descoperind incet-incet lumea si fiind calauzit de intelepciunea candidului betiv Ilie, zis Panisoara, datorita spiritului sau de dreptate si bunatatii sale. Preluand una din ideile intalnite la Dostoevski si apoi la Gorki, dar in maniera proprie (o proza de fantezie lirico-epica), Ionel Teodoreanu sugereaza prin Fanita si Ilie Panisoara ideea ca in lumea moderna, doar copiii si dezmostenitii sortii sunt capabili sa inteleaga viata in latura ei sublima si originara. Ca si in volumul intai din La Medeleni, avem de-a face cu refuzul imixtiunii rigorilor vietii adulte, care nu fac decat sa altereze fondul originar aplecat spre edenie, al existentei individuale.

Fanuta nu se poate adapta la noile realitati ale vietii, avand insa o precoce inclinatie pentru pictura. Autorul da glas, astfel, ideii ca unica forma de conservare a sensibilitatii infantile o constituie refugiul in himera artei. Paradoxal, insa, la Fanita se produce o dezradacinare de satul sau, Pravale-Baba. Sfarsit, el se va intoarce in sat unde isi va da sfarsitul.

Totusi, Pravale-Baba se diferentiaza prin cateva note caracteristice de primul volum al Medelenilor. Teza "medelenista" este aici in stransa legatura cu ideea incompatibilitatii dintre aspiratiile creatoare ale eroului si dinamica social-etica a unui anumit timp istoric. Mai precis acel timp care reprezinta ascensiunea burghezilor spre stereotipizare si uniformizare industriala in paralel cu o totala mercantilizare a artei.

Daca l-am compara pe Dan Deleanu cu Fanuta, ar trebui sa vedem ca eroul din Pravale-Baba infirma solutia finala din epilogul trilogiei. Devenind scriitor, Danut avea misiunea de a transfera idealul de viata "medelenist" in arta, conferindu-i semnificatii de mit cu valente nostalgice. Fanuta, insa, nu mai poate ajuta la compensarea calmului copilariei, deoarece sfarseste tragic. Finalitatea tragica a destinului sau aminteste mai degraba de Olguta, care nu se poate sustrage solicitarilor tiranice ale varstei mature, cu pretul abandonarii in valtoarea pasiunii erotice.

Mai exista o diferenta intre La Medeleni si Pravale-Baba la nivelul intelepciunii lui Mos Gheorghe, cuminte si serafica, de patriarh rural in comparatie cu incomformismul sceptic impins pana la un nihilism total, practicat de Ilie Panisoara.

Asa cum aratam, Bal mascat este desprins si el din trunchiul aceluiasi La Medeleni, dar e opus ca viziune romanului Pravale-Baba. Ionel Teodoreanu pleaca de la ideea ca "balul mascat"al vietii iesene este incompatibil cu aspiratia spre intelectualitate a lui Andi Danielescu, eroul romanului. Concluzia este ca Andi sfarseste prin a se lasa asimilat de modul de viata mercantil ce tine de trecutul vechiului Iasi. Eroul capituleaza neconditionat, devenind exponentul a ceea ce respinsese inainte. Astfel, Andi Danielescu, mare personalitate a vietii intelectuale si politice iesene, in epilog, reprezinta adaptabilitatea insasi, asa cum o reprezenta si Mircea Balmus in La Medeleni. Dupa Perpessicius, "cazul lui Andi Danielescu este cazul Iasului, a suprematiei lui morale, a tiraniei lui mai bine-zis⁷."

In Bal mascat suntem departe de viziunea edenica din La Medeleni, unde celula familiei (familiile Deleanu si Balmus) era tot ce putea fi mai nobil si mai inalterabil. Profesorul Iustin Danielescu, de un aspect fizic disgratios, este o figura de cea mai joasa speta, iar consoarta sa reprezinta chintesenta vulgaritatii mahalagesti. "Duduia", fiica lor, e de o mediocritate inflexibila, denotand stridenta in orice imprejurare. Virtutile metaforei in aceasta carte capata noi valente, relevand progresele obtinute de Teodoreanu pe acest plan. Astfel, avem in Bal mascat observatie nuda, directa, metafora fiind antipoetizanta si demistificatoare.

Craciunul de la Silivestri (1934), Lorelei (1936), Secretul Anei Florentin (1937), Hai Diridam (1946) reprezinta in ansamblul operei lui Ionel Teodoreanu studiul avatarurilor erotice dar si grupul de romane care au provocat cele mai mari nemultumiri ale criticii. Aceasta deoarece, intr-o epoca in care proza romaneasca aborda o perspectiva analitica a temei erotice, Teodoreanu scrie intr-un mod melodramatic, superficial.

Perpessicius vede in Craciunul de la Silivestri o completare a Medelenilor asemanand pe Grigri si Roro cu Olguta si Danut, pe serafica Manuela cu Monica, iar familia Aristenilor - o substitutie a Delenilor.

Lorelei este o alta ramura desprinsa din corola bogata a Medelenilor si transpusa in termenii romanului sentimental de factura lirica. Cu nici un alt roman teodorenian, in afara de La Medeleni, nu se simt atat de acut tonalitatile lirice ale prozatorului-poet. Critica vremii a retinut si semnificatiile dramatice ale acestei carti: Teodoreanu demonstreaza ideea eminesciana a imposibilitatii de implinire la nivelul vietii reale si a aspiratiei spre o iubire ideala.

Eroarea lui Catul Bogdan este aceea de a nu fi sesizat ca adevarata Lorelei este Luli si de a fi atribuit Gabrielei insusirile legendarei eroine. Pretul acestei erori este gestul sinuciderii. Cuplul Luli-Gabriela il aminteste cumva pe cel format din Olguta si Monica din La Medeleni, cu deosebirea ca romancierul insista mai mult asupra apropierii intre cele doua, decat asupra diferentelor.

Cand Catul Bogdan va avea revelatia adevarului, nu-i va mai ramane altceva de facut decat sa fixeze in fictiune romanesca aspiratia sa de fericire alaturi de Luli, tot asa cum facea si Danut in epilogul Medelenilor. Aceasta este solutia tipic teodoreniana de salvare a idealului romantic prin plasarea sa in himera artei.

Secretul Anei Florentin si Hai Diridam au fost prost primite de critica. G. Calinescu spunea despre primul roman ca "reprezinta punctul cel mai de jos al caderii" si i se parea de neinteles parerea favorabila a unor critici precum Ovidiu Papadima si Serban Cioculescu. Nicolae Ciobanu, insa, considera ca, "punctul cel mai de jos" a fost atins de Hai Diridam.

Daca in Secretul Anei Florentin exista o idee artistica si o motivatie psihologica a conflictului, in Hai Diridam, acestea lipseau cu desavarsire. Serban Cioculescu surprindea cu exactitate cauzele esecului acestui roman: "In Hai Diridam, romancierul, cum spuneam, a trecut pe langa un subiect deosebit de interesant, anume varsta critica vizibila. Economia romanului este insa dezechilibrata, prin parazitarile lirice, care au inabusit cu totul tema fiziologica."

Romanul in care Teodoreanu si-a propus sa-si restructureze viziunea in vederea crearii unei opere de analiza si observatie in care sa circule personaje depoetizate este Arca lui Noe (1936). Cartea este precedata de o interesanta prefata in care Teodoreanu se explica: "Scriu cu doua varfuri: unul in real, celalalt in poem. Cant cu doua sunete ale aceluiasi arcus: unul e geamatul vietii, celalalt melodia artei[]. E un roman antiliric. Poate ca e cea dintai victorie a lui Ionel Teodoreanu asupra lui insusi, asupra noptii lui de vara. Poate"

Tehnica romaneasca folosita este cea a naratiunilor paralele integrate intr-una generala. Scriitorul isi grupeaza personajele, foarte numeroase intr-o pensiune din zona montana a Borsecului. Paginile cele mai reusite sunt cele in care urmareste "aventurile" copiilor, surprinsi cu autenticitate si finete, in maniera "medelenista". Bob, Yolande, Mihaita, Manti sunt singurii care detin candoarea si generozitatea umana, demult disparute din sufletele celor mari.

Fundacul Varlaamului are ca tema idealul conservarii virtutilor morale, a spiritului de independenta si de demnitate, in sanul vietii de familie, de la o generatie la alta. Mandria si onoarea familiei Varlaam sunt reabilitate in spiritul urmatoarelor cuvinte din Hamlet, puse de autor drept motto al romanului: "Eu mor, Horatio. Tu sa traiesti spre a indreptati fiinta mea si cauza mea, fata de cei care ma condamna."

In Tudor Ceaur Alcaz, romancierul pledeaza pentru reinvierea stralucirii marii boierimi. Ca valoare artistica, Tudor Ceaur Alcaz reprezinta acel fenomen de alunecare in autoimitatie, cu referire la trilogia La Medeleni. Autorul are tendinta de a crea aceleasi tipuri de personaje ca si in amintita trilogie si aceasta se observa in primul volum, Coca Dudus. Copilul Coca Dudus pare a fi o Olguta masculinizata prin inventivitatea de care da dovada, prin noncomformism, dar si prin dorinta de simulare a vietii de adult.

Dupa parerea lui Nicolae Ciobanu, Oana si Miruna ar fi "copii palide si [] desigur, caricaturale ale celor doua eroine din La Medeleni, Olguta si, respectiv, Monica". Dar cum talentul lui Teodoreanu in crearea tipologiei feminine este nelimitat, doua personaje, Nina Tomas si Aida Alcaz din Tudor Ceaur Alcaz ne surprind in mod placut. Prima seamana cu Adina Stephano din La Medeleni, senzualismul sau servindu-i ca mijloc in arivism. Ea e una din acele femei care se arunca cu tenacitate in lupta de cucerire a vietii prin parvenire. Numai ca nu-si poate depasi conditia afectiva si este infranta de pasiunea pentru Tudor Ceaur Alcaz. Aida Alcaz este femeia glaciala, goala de sentimente si de orice caldura interioara.

Asa cum remarcam mai devreme, toate operele lui Teodoreanu de dupa La Medeleni contribuie putin cate putin la desavarsirea a ceea ce s-a numit "medelenism", inteles ca o maniera de a face literatura, proprie scriitorului.

Chiar si in activitatea sa de memorialist autorul porneste cu ideea deliberat acceptata ca face literatura. Materialul autobiografic se dizolva intr-o scriere poematica, analitica, descriptiva. Din punctul de vedere al ideologiei literare, acum se remarca idealismul moldovenesc al scriitorului, care, asemeni "medelenismului" din roman, se afla la loc de cinste.

In casa bunicilor releva un Ionel Teodoreanu care "se povesteste" pe el insusi copil si adolescent. Acest "roman" al copilariei si adolescentei se compune din doua parti: prima realizeaza un subtil studiu psihologic, avand drept tinta comunicarea dintre copii, adolescenti si batrani.

Marea performanta a lui Teodoreanu de dupa La Medeleni o constituie aceasta proza a amintirilor ce denota o putere psihologica obtinuta prin valorificarea vibratiei lirice. Aceasta scriere se structureaza intr-un mod des intalnit la autorul ei, prin simpla juxtapunere de scene care mascheaza momentele cheie ale procesului de comunicare dintre cele doua categorii de personaje.

In partea a doua a volumului, Curcubeul din sipet, observam dizolvarea naratiunii in dialog, aceasta tehnica urmarind sa redea spontaneitatea gandirii infantile ( la fel ca in La Medeleni ). Intamplarile si oamenii sunt puse sub lupa privirii copilului, fiind incarcate cu aura de basm, imaginatia infantila conferind miraculozitate si celor mai banale lucruri.

In Intoarcerea in timp si Masa umbrelor "amintirile din copilarie" alterneaza cu rememorarea unor chipuri si fapte ce fac parte din biografia artistica a autorului. In ceea ce priveste identificarea modelelor de la care a plecat Teodoreanu in crearea sotilor Deleanu din La Medeleni, gasim in Intoarcerea in timp doua fermecatoare naratiuni, Lampa Mamei si Lampa tatei care au valoare in sine.

Capitolele "Slugile noastre" si "Prietenii nostri, cainii din Intoarcere in timp ne trimit la materia originara din care a fost creat fundalul romanesc in La Medeleni: atmosfera vietii de familie, personajele de plan secund, detalii de decor s.a.. Acea egalitate edenic moldoveneasca a relatiilor dintre stapani si slugi, unul din filoanele "medelenismului", este solicitata cu insistenta.

Totodata, nu putem sa nu remarcam ca suntem in prezenta unora dintre cele mai viabile pagini de proza inspirata din lumea copilariei.

In memoriile din Intoarcerea in timp si Masa umbrelor autorul incearca sa se regaseasca in ipostaza de artist al carui destin este acela de a se forma si manifesta in ambianta unui grup literar-artistic de exceptie ("Viata romaneasca"). Numeroase din paginile celui de-al treilea volum al Medelenilor constituie si ele climatul "Vietii romanesti". Chipul lui Ibraileanu domina aceasta lume. In el vede Teodoreanu pe "supravietuitorul nocturn al marilor ieseni de alta data, ultimul intelectual al Iasului de odinioara."

Lirismul coplesitor al paginilor de memorialistica accentueaza insusirile personalitatii complexe a lui Ionel Teodoreanu, precum si marea lui caldura sufleteasca.

capITOLUL II - NOTE

- Ion I. Cantacuzino, Ionel Teodoreanu, in "Romania literara", nr. 7, 2 aprilie 1932, p. 3

- Mircea Eliade, in "Revista universitara", Ionel Teodoreanu, I, nr. 2, 1927.

- I. Massof, Ionel Teodoreanu in intimitate, in "Rampa", XV, nr. 4318, 13 iunie 1932, p. 3.

- Ionel Teodoreanu, Cum am scris Medelenii, op. cit;

- Perpessicius, 12 prozatori interbelici, Editura Eminescu, 1980;

- Serban Cioculescu, Romanul romanesc - 1933, in "Revista fundatiilor", II, nr. 2, februarie 1934, p. 462;

- Perpessicius, op. cit.