Scrie un eseu de 2 - 3 pagini, despre relatiile dintre doua personaje ale unui roman studiat, apartinand perioadei postbelice. In elaborarea eseului, vei avea in vedere urmatoarele repere

Scrie un eseu de 2 - 3 pagini, despre relatiile dintre doua personaje ale unui roman studiat, apartinand perioadei postbelice. In elaborarea eseului, vei avea in vedere urmatoarele repere:

- prezentarea a patru elemente ale textului narativ, semnificative pentru constructia personajelor alese ( de exemplu: tema, perspectiva narativa, actiune, conflict, relatii spatiale si temporale, constructia subiectului, modalitati de caracterizare , limbaj etc. );

- evidentierea situatiei initiale a celor doua personaje, din perspectiva tipologiei in care se incadreaza, a statutului lor social, psihologic, moral etc.;

- relevarea trasaturilor celor doua personaje, semnificative pentru ilustrarea relatiilor, prin raportare la doua episoade / secvente narative ale romanului ales;

- exprimarea unei opinii argumentate despre relatiile dintre cele doua personaje, din perspectiva situatiei finale / a deznodamantului.

Roman realist - obiectiv, Morometii ilustreaza preocuparea constanta a lui Marin Preda de a consemna complexitatea lumii rurale. Primul volum, aparut in 1955, impune un personaj cu totul original in literatura romana, care depaseste limitele tipului in care se inscrie. Ilie Moromete si familia sa sustin actiunea principala a acestei opere, care poate fi considerata, la un prim nivel, un roman de familie. Familia rurala este raportata la destinul colectivitatii, pusa in relatie cu mari procese de metamorfoza sociala, care determina schimbari de mentalitate. Procesul conduce la disolutia unor structuri traditionale, la degradarea modelului si la impunerea altor valori. In aceste conditii, supravietuiesc doar cei care se adapteaza, care cred ca singura lor sansa este de a renunta la ceea ce se considera structuri perimate.

Actiunea, ampla, este plasata in spatiul rural din Campia Dunarii si este structurata pe trei planuri narative principale, care urmaresc evolutia a trei familii, surprinse, toate, in plin proces de disolutie: Moromete si familiile complementare - Botoghina si Balosu. Destinul fiecareia dintre ele este urmarit prin raportare la atitudinea lor fata de valorile fundamentale ale lumii rurale: traditia, familia si pamantul. Incipitul fixeaza clar reperele spatio-temporale - "In Campia Dunarii, cu cativa ani inaintea celui de-al doilea razboi mondial, se pare ca timpul avea cu oamenii nesfarsita rabdare; viata se scurgea aici fara conflicte mari." -, sugerand o atmosfera pasnic - arhaica, in care existenta oamenilor se desfasoara in legatura cu evenimente care pot fi controlate.

Subiectul se construieste prin inlantuire, creand o imagine complexa a relatiilor familiale care se stabilesc in interiorul unei comunitati rurale aproape inchise, in care viata se desfasoara in ritmuri universale. Taranii din Silistea - Gumesti se confrunta cu problemele universale ale lumii lor, pe care romanul realist romanesc le-a ilustrat in toata amploarea lor - problema pamantului, efortul continuu de a-si asigura traiul, munca istovitoare la camp, dar si traditiile, respectul pentru familie si pentru autoritatea consacrata.

Ramas vaduv, Ilie Moromete se recasatoreste cu Catrina, familia reunind copii din ambele casatorii, intre care se declanseaza conflicte surde, alimentate de Guica, sora mai mare a lui Moromete. Nemultumita ca fratele sau s-a recasatorit, exiland-o din casa parinteasca, Maria Moromete nutreste o neimpacata ura fata de Catrina. Paraschiv, Nila si Achim, fiii lui Ilie Moromete din prima casatorie, sunt convinsi ca mama lor vitrega ii nedreptateste, cautand sa le faca zestre numai fetelor - Ilinca si Tita - si sa-i asigure lui Neculaie, fiul mai mic, continuarea studiilor. De aici, conflicte deschise, uneori violente. De altfel, una dintre primele scene ale romanului sugereaza disensiunile care exista in interiorul acestei familii compuse din copii proveniti din casnicii diferite.

Asezarea la masa, in cadrul cinei in familie, este ilustrativa in acest sens: mama si fetele stau langa plita, Niculaie sta in apropierea mamei, iar baietii mai mari "spre partea dinafara a tindei, ca si cand ar fi fost gata in orice clipa sa se scoale de la masa si sa plece afara." Mai sus decat toti, intr-o iluzie a autoritatii necontestate, Moromete sta pe pragul odaii celei bune, dominandu-i cu privirea, cu gestul si cu vocea pe toti membrii familiei. E o scena in care se creeaza iluzia autoritatii paterne intr-o lume in care tiparele arhaice supravietuiesc. Ritualul mesei dezvaluie, insa, adevaratele relatii din sanul familiei. Copiii din prima casatorie nu se inteleg cu ceilalti, dar tatal, pentru a mentine unitatea familiei, este dur ( Niculae face mofturi la masa si mana tatalui il loveste necrutator ). Problemele familiei sunt ale tuturor celor din sat: existenta catorva loturi de pamant si lupta pentru a le pastra nestirbite, primejdia foncierii si a datoriei la banca. Lucrurile se complica prin disensiunile dintre fratii vitregi si prin dorinta fiilor mai mari de a pleca la Bucuresti, convinsi ca se vor descurca mai bine pe cont propriu decat sub autoritatea paterna.

Semnele crizei timpului arhaic se acumuleaza fara a fi observate. Moromete insusi, in ciuda capacitatii neobisnuite de a reflecta pe marginea evenimentelor, nu le sesizeaza. Ignora plata datoriilor catre stat, raportandu-se la precedentul anularii datoriilor de la banca, spera ca ploaia va aduce o recolta bogata, ceea ce i-ar permite sa puna deoparte bani. Toate aceste probleme financiare se vor dezlantui dupa plecarea fiilor mai mari la Bucuresti. Plecarea lui Achim aduce primul semn simbolic al destramarii familiei Moromete. Dupa ce isi da acordul in privinta plecarii lui Achim, Moromete hotaraste sa taie salcamul care ocupa locul din spatele casei, anticipand greutatile financiare. Fara a-si explica gestul celorlalti membri ai familiei, Moromete il ia pe Nila intr-o dimineata de duminica si taie salcamul, pentru a-l vinde lui Balosu. Caderea impunatorului arbore prevesteste, simbolic, prabusirea autoritatii paterne si anticipeaza precipitarea evenimentelor.

Achim pleaca la Bucuresti, dar castigul asteptat nu se iveste, iar Moromete afla ca fiul sau nu intentioneaza sa se mai intoarca si nici sa trimita vreun ban acasa. Pedeapsa exemplara aplicata lui Paraschiv si lui Nila, intr-una dintre ultimele scene ale primului volum, care marcheaza o incercare disperata de a restabili ordinea familiala, nu are nici o eficienta, cei doi fug si ei la Bucuresti cu caii si cu aproape toata averea familiei. Conflictul surd de pe tot parcursul actiunii se finalizeaza in aceasta izbucnire violenta a tatalui care marcheaza sfarsitul unui destin familial. Pentru fiii mai mari ai lui Ilie Moromete, traditia nu mai are nici o importanta. Ei se adapteaza primii noului, considera ca satul si realitatea lui sunt perimate.

Daca fiii mai mari ai lui Ilie Moromete inteleg ca adaptarea la structuri sociale noi inseamna sa fuga de acasa, pentru Niculae, cel mai mic dintre copiii familiei, fuga nu este o optiune. In acest personaj alter-ego, scriitorul sintetizeaza aspiratiile unui neadaptat, ale unui om care tinde sa-si depaseasca limitele pentru a-si gasi drumul.

Ilie si Niculae Moromete devin, in circumstantele descrise in roman, personaje complementare, a caror evolutie repeta aceleasi structuri, in alte conditii istorice. In Silistea - Gumesti, tatal este, inainte de razboi, sufletul intalnirilor duminicale din poiana fierariei lui Iocan. Parerea lui este respectata mai mult decat a primarului, el stie sa aplaneze conflicte ( semnificativa in acest sens e scena in care il calmeaza pe Tugurlan, furios ca el e mai sarac decat alti sateni ) si sa impuna respect - il ironizeaza pe Tudor Balosu, ia hotarari care nu sunt contestate ( taierea salcamului, plecarea lui Achim la Bucuresti ). Dupa razboi, Moromete pare sa se retraga in spatii din ce in ce mai stramte. Poiana fierariei lui Iocan ramane o amintire, zabovitul pe stanoaga podistei in cautarea unui partener de dialog nu mai are rost cand satul e plin de necunoscuti. Spatiul in care se limiteaza este prispa casei proprii, unde se aduna cativa dintre "vechii liberali", intr-o incercare de a regasi niste structuri familiare, fara ca, totusi, discutiile sa le anuleze nelinistile cu privire la ce vor fi vrand "alde" Bila, Isosica sau Ouabei. Intr-un destin simetric, Niculae parcurge in sens invers niste etape, de la copilul ignorat in familie pana la activistul care e trimis de comitetul regional de partid sa supravegheze desfasurarea campaniei agricole in satul natal, ajungand, insa, sa se izoleze la fel ca tatal pe prispa casei, intr-o ferma horticola de la marginea Bucurestiului. Destinul lui Niculae ilustreaza ideea ca fiul si-a insusit, pe nesimtite, principiile tatalui, chiar daca, aparent, le contesta. Fiecare dintre cele doua personaje se situeaza pe pozitia contemplatorului, care finalizeaza evolutia dificila a relatiilor dintre tata si fiu.

Copilaria lui Niculae este marcata de o dorinta de neinteles pentru cei din familia sa si mai ales pentru tatal care a crezut intotdeauna numai in principiile taranului traditional: sa mearga la scoala. In ciuda incapatanarii tatalui de a nu-i lua in seama ceea ce el considera un moft, Niculae persevereaza in a merge la scoala, in putinul timp pe care i-l lasa indatoririle din cadrul familiei: mersul pe camp cu oile si ajutorul pe care trebuie sa i-l dea mamei in treburile gospodaresti, adica tot ceea ce face un copil obisnuit al unui taran din Silistea - Gumesti.

Una dintre primele scene ale romanului ilustreaza, la nivel simbolic, statutul diferit al baiatului in raport cu ceilalti membri ai familiei: in scena cinei in familie, Niculae este singurul care nu are un scaunel la masa, fiind nevoit sa se aseze pe jos. Este, in aceasta lipsa de preocupare a tatalui de a modifica dimensiunile mesei dupa nevoile noii familii, un semn ca fiul mai mic nu a atins inca varsta la care sa-i fie luate in seama necesitatile.

Dintre toti copiii, Niculae ii seamana in cea mai mare masura tatalui, pe care il intelege altfel decat o fac fratii lui mai mari. Este ilustrativa in acest sens scena in care Moromete, intors de la munte dupa ce face negot cu cereale, povesteste despre intalnirea cu munteanca cu ochi albastri, iar Niculae il asculta fascinat, descoperind ciudatul dar al tatalui de a transfigura o lume reala intr-o poveste plina de vraja. Tot el imita, malitios, comportamentul patern, cand ii intinde lui Paraschiv, care lucra la poarta noua, cuiele cu varful ascutit in sus, provocand furia fratelui mai mare.

Portretul lui Niculae Moromete se construieste treptat, predominante fiind modalitatile de caracterizare indirecta. In lumina actiunilor pe care le intreprinde personajul, dobandeste relief mai ales portretul moral, din care se desprinde, ca trasatura dominanta de caracter, capacitatea de a fi atent la ceilalti, fascinatia urmaririi spectacolului oferit de indivizii din jur si mai ales de propria familie. Caracterizarea directa, realizata din perspective altor personaje si a naratorului, evidentiaza cateva elemente de portret fizic, care palesc in raport cu trasaturile morale: "Asa cum se oprise, cu obrajii negri-galbeni de friguri, cu capul mare, peste care pusese palaria destul de veche a tatalui, in camasa si cu picioarele desculte si pline de zgarieturi, Niculae parca era o sperietoare."

Pe masura ce se maturizeaza, si acest fiu al lui Moromete se instraineaza de familie, niciodata insa definitiv, cum o fac fratii mai mari, care nu au niciun regret ca au parasit satul. Instrainarea de tata are mai multe explicatii, dar cea mai evidenta este aceea ca "Moromete ii spuse ca s-a terminat si cu istoria lui cu studiile, sa stea acasa si sa puna mana pe sapa". Gestul tatalui de a nu-i mai plati taxele de scolarizare este cu atat mai inexplicabil cu cat Moromete are o situatie financiara satisfacatoare. Baiatul nu intelege rationamentul ascuns al tatalui - dorinta de a-l pastra macar pe acest din urma fiu alaturi de el, ca sa aiba cui sa lase "rostul lui" de o viata - , iar tatal nu intelege incapatanarea fiului de a-si urma destinul.

Devenind activist, sub influenta noului notar din sat, Niculae crede ca "omul are nevoie de o noua religie a binelui si a raului" si declara ca va fi "primul apostol" al noii religii. Dupa o perioada agitata, in care organizeaza campania de recoltare a cerealelor si de strangere a cotelor prin satele si comunele invecinate si apoi in satul sau, Niculae descopera ca "noua religie" in care crezuse cu tot sufletul e, de fapt, un joc politic in care toti isi urmaresc interesele, fara sa ia in calcul finalitatea actiunilor pe care le intreprind. "Alde" Isosica, Bila, Mantarosie, Gae, Zdroncan, Plotoaga urzesc tot felul de comploturi, fara a le putea finaliza, pentru ca interesele lor contrare se anuleaza reciproc.

Satul devine de nerecunoscut, relatiile dintre sateni se schimba, pentru ca in comunitatea inchisa, in care toata lumea se stia si comunica, apar, nu se stie de unde, "ca dintr-o groapa fara fund", tot felul de indivizi care nu au nicio legatura cu lumea din Silistea-Gumesti. In noile structuri sociale, Ilie Moromete nu-si mai gaseste locul. Politica, motiv de petrecere si de amuzament in timpul adunarilor linistite din poiana fierariei lui Iocan, devine laitmotivul existentei rurale in volumul al II-lea. Aristide pune la cale comploturi, ca sa distruga partidul comunist din interior, nimeni nu crede ca liberalii si taranistii nu vor mai avea nici un cuvant de spus in privinta destinelor sociale. Cand constrangerile se inmultesc, insa, oamenii, derutati la inceput, sunt nevoiti sa accepte evidenta: nimeni nu poate sa scape determinismului social. Discutiile dintre Niculae si Ilie Moromete dobandesc, in acest context, sensul unei confruntari intre doua moduri de a concepe viata. Tanarul Moromete crede intr-o noua religie a binelui si a raului si, odata castigat de ideile socialismului, devine apostolul lor inflexibil. Ideile fiului intampina protestul tatalui, care nu se obisnuieste cu gandul ca ceea ce a facut el a fost gresit si ca rosturile taranesti trebuie schimbate. Iluzia lui Moromete ca lumea nu trebuie sa se schimbe ii confera acestui personaj o aura tragica. O scena antologica din al II-lea volum accentueaza ideea ca Ilie Moromete nu se va obisnui niciodata cu ideile promovate de fiul sau. Batranul taran, udat pana la piele de o ploaie de vara, sapa cu hotarare un sant care sa-i apere sira de paie, in timp ce in alta parte a satului se pregatesc rasturnari spectaculoase. In incapatanarea cu care vrea sa apere "nenorocitele paie" se descifreaza atat disperarea unui om care nu poate trai dupa alte rosturi, cat si dorinta de a-i demonstra fiului ca "pana in clipa din urma omul e dator sa tina la rostul lui, chit ca rostul acesta cine stie ce s-o alege din el!" Deasupra satului de altadata, cu ierarhii sigure, satul adunarilor linistite si al dialogurilor pline de spirit, se abat "evenimente pline de viclenie". Satul arahaic, civilizatia morometiana sunt sortite disparitiei. Si autorul , alaturi de personajul sau emblematic, lasa "raurile tulburi ale istoriei sa invadeze aceasta mica asezare linistita". ( Eugen Simion )

Exclus din comitetul raional de partid, Niculae nu are alta alternativa decat sa-si urmeze drumul initial, adica sa-si finalizeze studiile. Moromete insusi intelege ca ar fi fost mai bine daca l-ar fi dat la scoala la timp, motivatia batranului fiind, insa, alta, decat a fiului: "ca sa nu umble el pe urma de gat cu toti astia ca de-alde Isosica. Vezi, aicea am gresit." Tatal si fiul inteleg, pe cai diferite, ca realitatea vietii lor se schimba fundamental: tatal, stand pe prispa si conversand cu vechii liberali, fiul participand la colectivizare, deci implicat in actiune. In cele din urma, cei doi se intalnesc in acelasi punct, Niculae descoperind ca frumoasa utopie a "religiei binelui" nu poate supravietui pentru ca nu are o baza ancorata in realitate.

In cei zece ani in care lipseste de acasa si toti cei din sat il cred mort, Niculae pastreaza datele esentiale ale vietii din Silistea, pe care le transfera in spatiul inchis si izolat al serelor la care a ajuns inginer horticol. Convietuieste cu Marioara Fantana, are un copil cu ea, chiar daca faptul ca nu sunt cununati starneste mania Catrinei. In fond, asa fac si alti tarani din Silistea copilariei lui Niculae, care se insoara chiar si cand au copii mai mari.

Din perspectiva aceleiasi "conceptii despre lume", conflictele cu Ilie Moromete nu vor fi niciodata atat de adanci incat sa fie ireconciliabile. De aceea, discutiile in contradictoriu ale tatalui si ale fiului nu sunt decat modalitati de clarificare a unor principii de viata: "Zilele treceau, el avea sa imbatraneasca maine, poimaine si barbatu-acesta statea putin pe-acasa, cine stie daca avea sa-l mai vada. Si atunci trebuia venit langa el si trezit din somn, sa se uite la el si sa-l auda vorbind, sa-i vada chipul tanar cu orice risc, chiar daca se supara." La randul lui, Niculae intelege ca "tatal sau era un om care gandea si gandirea lui era limpede, n-avea nevoie sa se inghesuie in ea. Nu cu rugaminti putea sa-l faca sa-l dea la scoala, ci cu argumente."

Mai mult decat fratii lui, Niculae va conserva mentalitatea taraneasca, iar fiecare actiune a lui va purta amprenta unei lumi arhaice. E lumea lui Ilie Moromete, pe care tatal i-o daruieste, pe nesimtite, fiului, in lungile discutii in contradictoriu despre rostul taranului pe lume, despre gospodaria agricola, despre necunoscutii care ajung peste noapte mai mari in sate, despre lumea copilariei fiului, care se transforma. Si lumea aceasta taraneasca, in care bunul simt primeaza asupra tuturor celorlalte trasaturi, este darul cel mai de pret pe care tatal i-l face fiului si, dincolo de limitele fictiunii, creatorul personajelor sale.