Traditie si modernitate la Mihai Eminescu

Traditie si modernitate la Mihai Eminescu

Poporul nostru socoteste si va socoti totdeauna opera lui Eminescu mandrie si onoare, caci a fost scrisa cu maiestrie admirata de milioane de cititori din patria noastra si din lumea intreaga. Prin Eminescu creatia lirica romaneasca a intrat intaia oara in panteonul literaturii universale.

Desigur, traditiile unui scriitor nu se marginesc la cele literare. Eminescu avea inapoia sa mai mult decat acei "poeti care au scris o limba, ca un fagure de miere". El avea insasi limba, primul dat al celei mai autentice traditii, acel thesaurus linguae pe care poporul si cantaretii sai l-au acumulat si l-au pastrat de-a lungul veacurilor. Limba care imbie cu metafore, cultivata cu nestire ori cu dinadinsul, este temeiul oricarui hrisov. Dar limba aceasta e a unui popor care si-a avut istoria sa, cu luptele, dramele, suferintele si gloriile sale, istorie care asemenea limbii este un temei al continuitatii. Gestul istoric ca si faptul lingvistic sunt elemente ale aceleiasi trasaturi traditionale. Ethosul national - obiceiuri, vechi credinte, arta populara - constituie o alta radacina cu multiple ramificatii, care a hranit si continua sa hraneasca creatia artistica. Traditiile literare nu sunt deci numai cele carturaresti. Dar acestea din urma sunt fara indoiala dintre cele mai insemnate. Intre cronicarii si romancierii zilelor noastre, intre cei dintai stihuitori si poetii nostri de azi, distanta strabatuta este uriasa. Supraevaluarea paseist romantica a trecutului de care insusi Eminescu, in Epigonii s-a facut vinovat la modul sublim nu ne mai poate atrage. De aceea nu mai pot sa constituie un crez estetic tezele traditionalismului din trecut. A cultiva traditia nu inseamna a propovadui intoarcerea la rural, la institutii sau credinte de mult apuse. Traditia nu este o superstitie a trecutului, ci preluare lucida si critica a sa.

Daca privim opera poetica a lui Mihai Eminescu din perspectiva comparativa a istoriei literare si tinand cont de criteriul cronologic, poetul face parte din ceea ce, in Europa, poarta numele de a doua generatie romantica, sau romantica tarzie. Activitatea literara a lui Eminescu se intinde pe ceva mai mult decat zece ani.

Eminescu este un poet roman traditional, absorbind toate elementele literaturii antecedente. Toate temele lui decurg din traditia romaneasca, in timp ce inrauririle straine aduc numai nuante si detalii. Este evidenta, deci, pentru oricine s-a apropiat de un poet de marimea lui Eminescu, necesitatea sublinierii deosebirilor, de exemplu fata de Leopardi, menita sa alunge echivocul dat de un amalgam de tipare si teme, care se deduce in mod gresit din faptul ca poetul este contemporan acelei generatii romantice.

Eminescu, care a compus ode in metru antic si a evocat pasarea Phoenix si pe Artemis, e departe de a fi realizat sfortarile spre clasicitate pe care le faceau romanticii. Daca in incercarile juvenile mai apareau constructii in ruina sau piscuri de cremene cu infatisare de pagoda, in versurile de maturitate apele liricei eminesciene sunt suprafetele lacustre informe, straine de ochiul plastic al artistului. Peisajul preferat al lui Eminescu este padurea, dar nu ca idila, ci ca trecere in cosmos, in lumea stelelor. Natura este linistita, ea sopteste, murmura, apele plang, izvoarele tremura peste pietre. Vraja sonora a versurilor se obtine prin repetitii ('randuri, randuri'), iar armoniile ('Cand insusi glasul gandurilor tace,/ Ma-ngana cantul unei dulci evlavii') raman in ureche chiar cand continutul a disparut din memorie.

Distantarea de traditia culturala romaneasca mai veche se realizeaza la Eminescu prin crearea unei poezii inalt filozofice, in care gandirea si vizionarismul domina imaginatia lirica, si a unei limbi pe de-a-ntregul noi. Nici un poet nu a imbratisat in secolul trecut universul artistic urias al lui Eminescu, nu a avut cugetarea lui capabila sa patrunda panorama civilizatiilor si sferele filozofiei. Nimeni n-a imbinat mai bine ca el o minte atat de deprinsa cu abstractiunile si conceputele, cu o expresie atat de plastic muzicala incat s-ar parea ca ideea poate fi perceputa si prin senzatie. Opera lui Eminescu nu prezinta doar ,,saltul' de la Alecsandri si Bolintineanu la Arghezi si Bacovia, ci descopera calea poeziei noastre spre universalitate. Eminescu e primul nostru poet de anvergura europeana, primul comparabil cu marii poeti ai lumii, cu Holderlin, Schiller si Byron, cu Lamartin,Victor Hugo si Lermontov. Opera sa a si fost raportata la opera acestora si la a altora nenumarati, incat contributia eminesciana la dezvoltarea romantismului intr-unul specific romanesc nu e doar o formula conventionala, ci si o realitate incontestabila. Eminescu ne dovedeste, daca mai era nevoie, ca un poet national sa poata fi luat in considerare si ca poet universal numai daca, prin valoarea operei, isi deschide aripile asupra unui domeniu de sensibilitate si gandire capabil sa reflecte deopotriva ceea ce este specific fiecarui popor in parte si ceea ce este comun tuturor popoarelor la un moment dat. Eminescu reprezinta sinteza traditiei si a noutatii, a elementelor artistice romanesti si a celor universale, el este un poet national si universal in aceesi masura. Prin el, literatura noastra atinge o culme si isi face totodata iesirea necontestabila in lume.
Exista un Eminescu pe care il purtam mereu in noi, nobil simbol a tot ce poate fi mai maret in neincetatele noastre intalniri cu noi insine. Dar exista si un alt Eminescu, sinteza ultima a esentei nationale, cea mai inalta explicatie posibila a noastra insine. Prin intermediul acestui al doilea Eminescu e posibil sa ne regasim pe noi insine si acest lucru e posibil pentru noi toti, ca indivizi si ca popor. Este vorba in fapt despre o posibila intalnire cu noi insine, de natura ontologica, fara de care nu ar fi fost posibila o mare dezvoltare a tot ce este romanesc. Eminescu ne contine pe toti, cu idealurile noastre, cu visurile, cu autenticitatea fiintei noastre, cu misterioasele legaturi ce ne unesc dincolo de realitatea sensibila, cu peisajul romanesc, cu celelalte generatii, cu lumea intreaga la care participam ca singularitati.

Obiect al unei mitizari tenace, neintrerupte, din anul mortii sale 1889, cultul lui Eminescu depaseste de mult limitele unui ‑cult al scriitorului. Cultul scriitorului national devine parte a procesului de constituire a unei memorii nationale. Eminescu dobandeste un statut special - de construct identitar- pentru ca figura lui incarneaza doua componente : autohtonismul si mesianismul. ‑Fiindca Eminescu e un dat semiotic ce ne justifica existenta sau ne modeleaza istoria, indiferent ca suntem sau nu de acord cu acest lucru. sau: ‑fiindca sintagma Eminescu, <<poet national>> nu este doar o simpla formula, ci expresia lingvistica a unei realitati. A unei realitati constituite din doua nuclee de semnificatie.Pe de o parte, ea inseamna forta de creatie exceptionala, materializata intr-o opera care devine punctul geometric, focarul si zenitul unei culturi, pe de alta parte, opera unui astfel de scriitor transfigureaza, in identitatea ei cele mai definitorii caracteristici ale spiritului unui popor, modul lui de a gandi, de a simti si de a actiona, atitudinea lui specifica fata de marile probleme ale umanitatii.
In literatura romana Eminescu este poetul ce reprezinta exemplul cel mai evident al scolii romantice, dupa criteriile valabile pentru unitatea intregului romantism european, gandirea lui poetica implicand o epistemologie in a carei exprimare limbajul devine un sistem de simboluri si imagini. Acest sistem trebuie surprins in conceptele gandirii poetice, care nu sunt conceptele unei gandiri abstracte, ci ale uneia concrete, in care ideile in ele insele raman imagini. Conceptele fundamentale sunt cele ale gandirii rationale, ca in orice judecati prin care omul isi exprima conceptia lui despre lume si existenta: univers, lume, viata, moarte, natura, devenire, unitate, infinitate, absolut, timp, spatiu, istorie, creatie, nimic, geniu, etc., dar revelarea sensurilor lor dupa principiile logicii poetice se face prin substituirea lor cu idei,     imagini, corespunzatoare in gandirea concreta conceptelor fundamentale ale gandirii abstracte, ca idei poetice: zarea, haosul, lumina, vapaile, cerul, visul, setea, dorul. Ca idei-simboluri ele urmeaza jocului liber propriu gandirii poetice, ramanand in ele insele imagini, ce cuprind in ele insele intreaga lor valoare expresiva asa dand semnificatie ideilor. Din sensurile acestor idei-simboluri, intr-un sistem de imagini, se desprinde in gandirea poetica o anumita patrundere in adancime a realitatii in stilul romantismului, adica o anumita filosofie, implicata in sistemul limbajului poetic.

A fi modern in poezie nu poate sa insemne decat doua lucruri: 1. a apartine perioadei moderne care la noi tine de la 1830 pana la 1900; 2. a apartine epocii actuale sau care tine de trecutul apropiat ori a fi inca nedepasit, a corespunde conceptului, idealului, gustului nostru de poezie. Prima acceptie a termenului e legata de timp, cea de a doua libera. Acelasi lucru se intampla cand discutam despre un curent sau un stil de creatie: romantismul poate fi urmarit intr-o epoca sau este privit ca stil de creatie posibila in orice opera, ieri ca si azi. Eminescu este un poet romantic din epoca Junimii, ultimul mare romantic european. Clasic nu poate fi decat in intelesul ca e un autor durabil din cei care se studiaza in clasa.

Intr-o prefata la Eminescu Un veac de nemurire (Minerva, 1990) Alexandru Piru a negat ca Eminescu ar fi ultimul mare romantic european, din moment ce Victor Hugo publica in 1872 Anul Teribil, in 1873 romanul Quatre-vingt-treize, iar in 1881 Les Quatre vents de l"esprit in care dadea un sens mai adanc, nou romantismului.

Eminescu indiferent de inrauriri, contiguitati, sau particularitati este un poet de dimensiuni universale, un poet modern.

"Despre reala modernitate a lui Eminescu sau despre Eminescu, poet modern, s-a scris ocazional si neconvingator, uitandu-se ca a fost contemporan cu Baudelaire, Rimbaud si Verlaine " afirma intr-o prefata de Poezii publicate in timpul vietii de Eminescu, Paul Dugneanu.

Eminescu nu este pentru noi un romantic intarziat, ci un scriitor care a creat un discurs liric etern, un creator sincronizat cu marea literatura a epocii sale, un contemporan al tuturor timpurilor.

S-ar zice ca a vorbi despre Eminescu poet modern a devenit un loc comun.

Alte observatii asupra modernitatii lui Eminescu privesc aspecte tratate de G.Calinescu la cadrul psihic (visul, fantazarea poetica, reveria) si la cadrul fizic (geologia- geografia salbatica, interiorul fabulos, arhitectura colosala) cu o alta pondere si uneori semnificatie fata de vechiul romantism. Raportarile se fac insa mai mult la literatura franceza, desi orientarea lui Eminescu este predominant germana, executand miscarea inversa de la romantism la clasicism. Dar Paul Dugneanu vede pe Eminescu, fara sa-i nege clasicismul, doar intre romantic si modern.

Activitatea literara a lui Eminescu se intinde pe ceva mai mult decat 10 ani. Credinta de pana mai deunazi ca Eminescu este un meteor, iesit din neant, ca un miracol, fara nicio legatura cu trecutul se dovedeste a fi falsa, afirma F.Calinescu. Eminescu este cel mai traditional poet, absorbind toate elementele, si cele mai marunte, ale literaturii antecedente. Toate temele lui ies din traditia romaneasca, oricat de scurta si inrauririle straine, pornite si acelea inaintea lui, aduc numai nuante si detalii. In primul rand descoperim la el intentia de a trata, pe urmele lui Asachi si Bolintineanu, in mari poeme dramatice ori epice, mitologia autohtona. Cititorul obisnuit stie doar de Rugaciunea unui dac, cateodata de poemul faustic Muresan, in care patriotul ardelean e infatisat ca un filosof schopenhauerian, teoretician al raului in istorie si al unui panteism sustinut pe ideile platonice, in cautarea fericirii negative prin eremitism, somnolenta si fictiune.

Doctrina romantica a geniului e singurul element nou de continut introdus de poet.

Toata arta lui Eminescu sta in a preface ideile in muzica si metafore.

Perpessicius dezvolta cu argumente ideea ca opera lui Eminescu este mereu actuala iar "Eminescu este pentru noi, patronul canonizat al scrisului romanesc".

In viziunea Rosei Del Conte "Eminescu nu e o floare rara, desfacuta aproape prin miracol dintr-o samanta adusa din intamplare pe solul Daciei de suflarea vanturilor apusene: este un astru tasnit din adancurile cerurilor din Rasarit, ca marturie despre o civilizatie tanara si noua, dar inradacinata intr-un trecut de veche cultura si de severa traditie. Ca si a Luceafarului sau, si lumina lui a strabatut, inainte sa ajunga pana la noi, o cale lunga".

Bibliografie:

Profil Eminescian- Editat de ISJ Hunedoara, Sindicatul Salariatilor din Invatamant,   

Casa Judeteana a corpului didactic, Deva, 1973.

George Calinescu- Istoria literaturii romane de la origini pana in prezent. Editura    

SemnE, Bucuresti, 2003.

Alexandru Piru- Eminescu, Editura Mondero, Bucuresti, 1993.

Constantin Ciopraga- Poezia lui Eminescu, Junimea, Iasi, 1990.