AFECTIVITATEA

Definire si caracterizare

Intre stimulii interni (care au fost reuniti sub denumirea de motivatie) si realitatea inconjuratoare au loc anumite relatii, unele de sustinere, satisfacere, altele sub forma de confruntari, de ciocniri. Rezultatele, efectele acestor relatii sunt procesele afective.

P.P.Neveanu apreciaza ca afectivitatea este fenomenul de rezonanta a lumii in subiect. Nu obiectul in sine este important ci relatia dintre el si subiect, pentru ca numai in aceasta relatie obiectul dobandeste semnificatie, in functie de durata si gradul satisfacerii trebuintelor.

In timp ce aprobarea sau satisfacerea cerintelor interne genereaza placere, multumire, entuziasm, etc., nesatisfacerea sau contrazicerea lor conduce la neplacere, indignare, tristete, etc. in cadrul proceselor afective, pe prim plan se afla nu atat obiectul cat valoarea si semnificatia pe care acesta o are pentru subiect.

Nu obiectul in sine este important, ci relatia dintre el si subiect, pentru ca numai intr-o asemenea relatie obiectul capata semnificatie, in functie de gradul, durata satisfacerii trebuintelor. De aceea unul si acelasi obiect (o persoana, o carte, un parfum, etc.) produce stari afective variate la persoane diferite. Mai mult chiar, la una si aceeasi persoana, un acelasi obiect produce stari diferite in momente diferite. Odata el a satisfacut integral cerintele persoanei respective, altadata doar partial sau deloc.

Procesele psihice care reflecta relatiile dintre subiect si obiect sub forma de trairi, uneori atitudinale, poarta denumirea de procese afective.

Daca in procesele cognitive subiectul se subordoneaza obiectului pe care incearca sa il studieze cat mai complet, in cazul proceselor afective el se subordoneaza relatiei intr-un fel siesi, pentru a el este acela care face ca obiectul reflectat treptat sa prezinte o anumita valoare.

Procesele afective, desi sunt diferite de cele cognitive, sunt intr-o stransa interactiune cu ele. Atunci cand conflictul afectiv produs de ciocnirea dintre procesele afective (emotii, sentimente, pasiuni) este solidar cu conflictul cognitiv, respectiv cu ciocnirea ideilor, conceptiilor, a modalitatilor de rezolvare, randamentul activitatii intelectuale este mai mare si invers.

Interactiuni exista si intre afectivitate si motivatie. Procesele afective ar putea fi considerate ca reprezentand motive active aflate in plina desfasurare, in timp ce motivele sunt de fapt procese afective condensate, cristalizate.

Afectivitatea este prezenta incepand cu prestatiile inconstientului si terminand cu realizarile constiintei. De aceea este considerata ca fiind componenta bazala, infrastructurala a psihicului, nota sa definitorie prin care omul se diferentiaza de inteligenta artificiala.

Afectivitate si cunoastere (cognitie)

J.Piaget considera ca afectivitatea si inteligenta sunt inseparabile. In viziunea sa, afectivitatea este o sursa energetica de care depinde functionarea inteligentei, nu si structura sa.

S-au facut unele comparatii intre "stadiile dezvoltarii intelectuale" analizate de J.Piaget si "stadiile dezvoltarii afective" ale copilului precizate de S.Freud.

A. Criteriile de comparatie dintre cele doua categorii:

Gradul de organizare:

la S.Freud stadiile sunt in stare de organizare si dezorganizare continua;

la J.Piaget stadiile sunt forme de echilibru dinamic intre structurile cognitive formate.

Cronologia stadiilor:

la S.Freud cronologia nu este obligatorie;

la J.Piaget cronologia este logica.

Distanta dintre regresia afectiva si deteriorarea intelectuala:

la S.Freud exista reveniri regresive;

la J.Piaget evolutia este ireversibila, nu se revine la stadiile deja parcurse.

B. Asemanari intre cele doua categorii:

Mecanismele de perceptie, incorporare ale lui S.Freud sunt complementare cu "asimilarea" la J.Piaget.

Mecanismul identificarii comporta o transformare ceea ce al apropie de mecanismul acomodarii.

C. Diferente intre cele doua categorii:

In timp ce procesele cognitive opereaza cu instrumente specializate (ex. gandirea cu operatiile de analiza, sinteza; imaginatia cu procedeele aglutinare, diminuare, divizare), in procesele afective omul reactioneaza cu intreaga sa fiinta. Afectivitatea e o vibratie organica, psihica, comportamentala, este tensiunea intregului organism cu consecintele de atractie sau respingere.

Daca in procesele cognitive subiectul se subordoneaza obiectului, in procesele afective, subiectul se subordoneaza relatiei intr-un fel "siesi", pentru ca el introduce o anumita valoare, semnificatie.

Desi procesele afective sunt declansate prin acte cognitive (ex. citirea unei carti, vizionarea unui film, ascultarea unui concert, reamintirea unei intamplari), ele nu se reduc la acestea. Esentiale nu sunt potentele si organizarea cognitiva a indivizilor ci organizarea motivationala, raportul obiectului (perceput, gandit) cu satisfacerea sau nu a trebuintelor subiectului.

Atunci cand tensiunea afectiva scade, se ajunge la indiferenta, scade si capacitatea individului de a solutiona problemele.

Afectivitate si motivatie

Afectivitatea capata uneori proprietati motivationale (ex. sentimentul poate deveni forta energetica, de propulsare pentru realizarea activitatii). Pe de alta parte motivul (ex. sa promovez cu nota mare) poate deveni afectiv si tensional pentru realizarea scopului (V.Pavelcu).

Altii deosebesc cele 2 fenomene sustinand ca motivul are un caracter vectorial, iar procesul afectiv unul de "camp", emotia este atat cauza cat si efect al motivatiei.

P.P.Neveanu arata ca procesele afective sunt motive activate si desfasurate intr-o situatie data iar motivele - procese afective condensate, cristalizate, "solidificate" (ex. ma duc sa vad filmul "x" pentru ca doresc sa revad actorul, sa urmaresc transpunerea in pelicula a unui roman indragit, etc.).

E.B.Hurlock, pentru a urmari relatia dintre afectivitate si motivatie, a facut un experiment. A impartit o clasa de elevi in 3 grupuri (laudat, dojenit, ignorat) carora li se dau spre rezolvare sarcini simple timp de 5 zile. Inainte de inceperea lucrului, primului grup i se aduce elogii, celalalt e mustrat iar ultimul neglijat. Cea mai eficienta a fost ignorarea deoarece a scazut potentialul afectiv.

Nu trebuie confundate cele doua fenomene. Exista stari de motivatie fara emotie (cand subiectul cunoaste mijloacele de atingere a scopului sau cand pana la scop e nevoie de o perioada lunga de timp), dupa cum exista si emotii care nu se asociaza cu stari motivationale (cand individul este doar spectator, nu este implicat).

Caracteristicile afectivitatii

Caracteristicile proceselor afective sunt:

Polaritatea proceselor afective - consta in tendinta acestora de a gravita fie in jurul polului pozitiv, fie in jurul polului negativ, ca urmare a satisfacerii sau nesatisfacerii trebuintelor, aspiratiilor. De obicei procesele afective opereaza in perechi: bucurie-tristete, simpatie-antipatie, iubire-ura, etc. Polaritatea se exprima in caracterul placut sau neplacut al starilor afective, stenic sau astenic (unele mobilizand sau demobilizand subiectul), incordat sau destins (unele sunt tensionale altele relaxante).

Intensitatea proceselor afective - indica forta, taria, profunzimea de care dispune la un moment dat trairea afectiva. Vor fi unele stari afective intense si chiar foarte intense, altele mult mai sterse. Este in functie de valoarea afectiva a obiectului, de semnificatia lui in raport cu trebuintele subiectului dar si de complexitatea afectiva a subiectului. Cresterea intensitatii starilor afective se obtine nu prin repetarea stimulului (ca la memorie), care ar duce la tocirea afectivitatii, ci pin schimbarea, amplificarea semnificatiilor afectogene ale obiectului sau persoanei cu care stabilim relatia. O asemenea crestere a intensitatii trairilor afective trebuie sa se produca in anumite limite optime, depasirea acestora soldandu-se cu perturbarea activitatii. De aceea este necesar nu numai un optimum motivational ci si un optimum afectiv.

Durata proceselor afective - consta in intinderea, persistenta in timp a acestora, indiferent daca persoana sau obiectul care le-a provocat sunt sau nu prezente. Ele pot dura un an, doi, toata viata sau numai cateva clipe (ex. frica, groaza, persista si dupa ce a trecut pericolul; dragostea, ura, pot fi nelimitate).

Mobilitatea proceselor afective - exprima fie trecerea rapida in interiorul aceleiasi trairi emotionale de la o faza la alta, fie trecerea de la o stare afectiva la alta. In primul caz este trecerea de la stadiul primar, nespecific, la stadiul secundar, specific; in cel de-al doilea este vorba de trecerea de la o emotie la un sentiment sau de la un sentiment de un anumit tip la un altul (ex. de la dragoste la ura si invers).

Expresiile emotionale si rolul lor

Expresivitatea proceselor afective consta in capacitatea acestora de a se exterioriza, de a putea fi "vazute", se realizeaza prin intermediul unor semne exterioare care poarta denumirea de expresii emotionale.

Cele mai cunoscute expresii emotionale sunt:

Mimica - ansamblul modificarilor expresive la care participa elementele mobile ale fetei (ex. deschiderea ochilor, pozitiile sprancenelor, miscarile buzelor, etc.). Prin intermediul mimicii se exteriorizeaza mirare, dezamagire, tristete, indignare, etc.

Pantomimica - ansamblul reactiilor la care participa tot corpul (ex. tinuta, mersul, gesturile - mersul sprintar tradeaza bucurie, nerabdare, etc.).

Modificarile de natura vegetativa - amplificarea sau diminuarea ritmului respiratiei, vasoconstrinctie, vasodilatatie, hipotonusul muschilor, soldate cu paloare, inrosire, tremuraturi, lacrimi, transpiratie.

Expresiile emotionale nu sunt izolate unele de altele, se coreleaza, se subordoneaza starilor afective, conduc la formarea conduitelor emotional-expresive (ex. conduita expresiva a bucuriei - privire agera, sclipitoare, fata iradiaza tonus, este colorata, tinuta dreapta, etc.).

Expresiile si conduitele emotionale se invata prin imitatie, prin efort. La orbii din nastere, expresivitatea este saraca, stearsa. Noi le putem dirija sau provoca voluntar. Le putem simula si pot fi folosite conventional, pentru a le transmite chiar daca nu le traim in mod real (ex. mimam mirare, bucurie, tristete, afectiune, suparare, fara a trai intensitatea lor).

Este o conventionalizare sociala a expresiilor, a conduitelor; se codifica in obiceiuri, reactii prin raportare la context. Au rol de comunicare (facem cunoscute celorlalti, starea traita de o persoana asa cum dorim).

Au rol de a influenta conduita altora (ex. "x" manifesta frica pentru a nu ramane singur; manifesta spaima pentru a fi ajutat).

Au rol de contagiune - de a influenta pe altii, de a provoca stari pozitive, negative colective.

Au rol de accentuare sau de diminuare chiar, a starii traite (radem pentru a ne exterioriza, plangem pentru a ne descarca).

Modalitatile afectivitatii, procese afective

Clasificarea trairilor afective se realizeaza dupa o multitudine de criterii. Printre acestea enumeram:

Proprietatile de care dispun (intensitate, durata, mobilitate, expresivitate);

Gradul lor de constientizare;

nivelul calitativ al formelor motivationale din care izvorasc (unele izvorasc din nesatisfacerea trebuintelor, altele din nesatisfacerea convingerilor, idealurilor).

In baza lor, procesele afective se impart in 3 categorii: primare, complexe, superioare.

A. Procesele afective primare - au un caracter elementar, spontan, slab organizate, sunt mai aproape de biologic, de instinct, mai putin elaborate cultural, de aceea scapa controlului constient. In categoria lor includem:

a1) Tonul afectiv al proceselor cognitive - se refera la reactiile emotionale care coloreaza, care insotesc orice act de cunoastere. O senzatie, o reprezentare, o amintire, o idee. Ele trezesc in noi stari afective de care adeseori nici nu ne dam seama; culorile, sunetele, mirosurile genereaza nu doar acte cognitive ci si afective (de placere, de insatisfactie).

a2) Trairile afective de provenienta organica - sunt cauzate de buna sau proasta functionare a organelor interne (ex. in cardiopatii apar stari de alarma afectiva, in bolile gastro-intestinale apar stari de indispozitie, in hepatita predomina euforia, in maladiile pulmonare predomina starile de iritare).

a3) Afectele - sunt forme active, simple, impulsive, foarte intense si violente, de scurta durata, cu aparitie brusca, cu desfasurare vulcanica. Groaza, mania, frica, spaima, accesele de plans zgomotos, de ras in cascade (hohote) sunt astfel de afecte; ele se afla foarte aproape de instincte. Sunt insotite de o expresivitate bogata, se manifesta direct, necontrolat, uneori pot duce la fapte necugetate. Controlul constient nu este total exclus, de aceea omul este considerat responsabil de actiunile efectuate sub imperiul afectelor.

B. Procesele afective complexe - sunt in mare masura constientizate, intelectualizate.

b1) Emotiile curente - sunt forme afective de scurta durata, active, intense, provocate de insusirile separate ale obiectelor, au caracter situativ, au o orientare bine determinata - spre o persoana, spre un obiect. Se concretizeaza in: bucurie, tristete, simpatie, ura, admiratie, dispret, speranta, deznadejde, placere, dezgust, etc.. Se manifesta in comportamente mai nuantate, rafinate, in principal dupa tipare si conveniente socioculturale.

b2) Emotiile superioare - sunt legate nu atat de obiecte, cat de o activitate pe care o desfasoara subiectul. Ele pot apare in activitatile intelectuale, in reflectarea frumosului, in comportamentul moral. Presupun evaluari, acordarea unor semnificatii valorice. Conflictul dintre asteptarile si obisnuintele emotionale pe de o parte si caracterul inedit al situatiilor cu care ne confruntam produce socul emotional. Spre deosebire de afecte, ele se supun invatarii, existand chiar o forma de invatare afectiva.

b3) Dispozitiile afective - sunt stari difuze, cu intensitate variabila si durata relativa. Sunt mai vagi, nu au orientarea precisa a emotiilor. Desi pot avea o cauza sau mai multe, individul nu-si da seama momentan de aceasta. Dispozitiile negative genereaza comportamente pesimiste iar cele pozitive, optimiste. Daca dispozitiile se repeta, se pot transforma in trasaturi de caracter. Persoanele inchise, nehotarate, taciturne, anxioase, blazate ca si cele deschise, bine dispuse, vesele, entuziaste, se formeaza prin repetarea in personalitatea subiectului a dispozitiilor traite.

C. Procesele afective superioare - se caracterizeaza prin repetare valorica, situata nu la nivel de obiect (ca cele primare) de activitate (ca cele complexe) ci la nivel de personalitate.

c1) Sentimentele - sunt trairi intense, de lunga durata, relativ stabile, specific umane, conditionate social-istoric. Ele iau forma de atitudini afective care se pastreaza chiar toata viata. Datorita stabilitatii lor putem anticipa conduita cuiva. Sentimente ca dragostea, ura, invidia, gelozia, admiratia, indoiala, recunostinta, includ elemente de ordin intelectual, motivational, voluntar si caracterizeaza omul ca personalitate.

Exista o stransa legatura intre sentimente si procesele cognitive. Ele influenteaza mult imaginatia, perceptia, gandirea si mai ales atentia.

Mediul social are o influenta hotaratoare asupra structurii si evolutiei sentimentelor.

Societatea reglementeaza modul de manifestare a trairilor afective. In China, in Japonia, dezlantuirea nestapanita a afectelor e considerata a fi o dovada a lipsei de civilizatie. In Europa lucrurile stau altfel. A.Camus in romanul sau "Strainul" relateaza ca unuia din personajele sale, acuzate de crima, i se imputa si faptul de a nu fi plans la moartea mamei sale, ca dovada a insensibilitatii fata de oameni. La noi, in popor, se angajeaza in unele cazuri, bocitoare pentru a jeli mortul cat mai expresiv. Deci sentimentele cunosc moduri diferite de exteriorizare.

Exista o tendinta de generalizare a sentimentelor, unele din ele devenind temelia afectiva prin care individul pretuieste valori. Astfel, "dreptatea ca valoare" se bazeaza pe sentimentul egalitatii intre semeni, "frumosul" presupune trainicia unor sentimente estetice, "adevarul" - aspiratia spre deplina obiectivitate.

Acestea sunt sentimente-valori care pentru persoanele cu un inalt nivel de maturitate au rolul unor axe principale. Faptul se aplica prin aceea ca sentimentele-valori prin stabilizare devin trasaturi de caracter; simtul raspunderii sociale isi are originea in respectul fata de parinti, fata de autoritati, de dascali sau altruismul isi are izvoarele in dragostea fasa de om, in sentimentul indatoririlor sociale, etc.

Varietatea sentimentelor este extrem de mare. De aceea o clasificare a sentimentelor e foarte dificila. Se pot face doar cateva mari diviziuni. Pornind de la gradul de complexitate distingem:

sentimente inferioare - sunt considerate cele aflate in relatie cu tendinte de ordin biologic sau strict personal.

sentimente superioare - sunt cele in relatie stransa cu valori sociale, cu aspiratii colective, benefice din punct de vedere social. In aceasta categorie sunt incluse 3 mari grupe:

sentimente morale - sunt in raport direct cu viata sociala, sentimentul dreptatii, al dragostei fata de om, fata de munca, al patriotismului, al apartenentei la comunitate, al responsabilitatii.

estetice - sunt legate de trairea frumosului din natura, arta, mediul social, de creatia artistica.

intelectuale - consta in aspiratia de a cunoaste, aspiratia de a sti cat mai mult, de a culege cat mai variate informatii ("eruditul"), de a solutiona, de a descoperi ceva nou (caracterizeaza cercetatorul).

Functiile afectivitatii

H.Pieron (1930) - reprezentant al psihologiei functionaliste considera ca rolul emotiei este de descarcare anormala a cantitatii de energie nervoasa. Aceasta descarcare depaseste cantitatea de energie ce poate fi consumata pentru reactiile normale prin starea lor de agitatie, prin intensitate.

H.Pieron si P.Janet apreciaza ca emotiile dezorganizeaza conduita.

Alti psihologi, dimpotriva, considera ca emotiile, prin faptul ca mobilizeaza energetic intregul organism, organizeaza conduita.

W.B.Cannon (1911) - "emotiile sunt modalitati de activare a organismului in scopul restabilirii echilibrului. Un rol deosebit il au factorii biochimici.

V.Pavelcu - mediaza cele 2 orientari considerate unilaterale si apreciaza ca are 2 roluri, pe de o parte emotia restabileste echilibrul, prin derivare, prin risipirea fortelor inutile, asigurand linistire, rezolvarea conflictului. Pe de alta parte e un proces de degradare a psihicului spre fiziologie, starile de furie, de groaza, paralizeaza, il fac pe subiect agresiv, necontrolat.

Functia esentiala a proceselor afective este de a pune organismul in acord cu situatia, de a adapta, de a regla conduita.

Chiar daca initial dezorganizeaza, va duce mai apoi la o organizare superioara, subiectul va fi pregatit pentru ca in alta situatie sa reactioneze adecvat.

Apoi au functia de a sustine energetic, de a furniza forta necesara formarii si operarii cu produsele proceselor cognitive: imagini, concepte, idei. Ele potenteaza, sprijina, "regizeaza" schimburile cu ambianta. Chiar frustrarea, stresul, daca au intensitate moderata, nu doar dezorganizeaza conduita ci pot fi orientate si spre performante, creatie.