CAUZELE CRIMEI CA ACT INDIVIDUAL (MICROCRIMINOLOGIA)

CAUZELE CRIMEI CA ACT INDIVIDUAL (MICROCRIMINOLOGIA)

1. Consideratii introductive

Criminalitatea nu este numai un fenomen social cu profunde radacini in istoria si evolutia umanitatii; ea este in primul rand un fenomen individual ce cuprinde faptele indivizilor care, cu vinovatie, savarsesc actiuni ori inactiuni care prezinta pericol social, fapte interzise de legea penala.

Studiul crimei ca act individual ridica o serie de probleme intre care cea mai importanta vizeaza cauzele care determina savarsirea faptelor antisociale. Clarificarea etiologiei actului infractional presupune relevarea rolului personalitatii infractorului, a situatiei concrete de viata in care se savarseste fapta antisociala si a mecanismelor psihologice care permit procesul complex al trecerii la comiterea actului interzis de legea penala. Aceasta problematica este rezultatul conceptiei conform careia fapta antisociala, la fel ca si fapta licita, este rezultatul unui proces de interactiune dinamica, dialectica intre personalitatea individului si situatia concreta de viata . In consecinta, etiologia crimei ca act individual poate fi situata fie in planul personalitatii infractorului, fie in domeniul relevantei situatiei concrete de viata, fie in planul conjugarii dinamice dintre cele doua elemente enuntate anterior.

In criminologie, teoriile care abordeaza etiologia infractiunii acorda valori diferite rolului acestor factori. Astfel, teoriile grupate in orientarea bio-psihologica pun accentul pe importanta personalitatii infractorului, situatia precriminala nefiind decat 'o circumstanta care declanseaza sau precipita savarsirea actului, punand in valoare trasaturi individuale negative care s-ar fi exprimat oricum, mai devreme sau mai tarziu' . Pe de alta parte, teoriile sociologice acorda o importanta deosebita situatiilor precriminale, considerand ca intre personalitatea infractorilor si aceea a noninfractorilor nu exista deosebiri decat in masura in care factorii de mediu au determinat aparitia personalitatilor discordante, deviante, antisociale.

2. Personalitatea infractorului

2.1. Conceptul de personalitate a infractorului

Studiind rolul factorilor individuali in geneza infractiunii, criminologia opereaza cu conceptul de personalitate a infractorului ca varianta a personalitatii umane inteleasa in acceptiunea larga de unitate bio-psiho-sociala . Personalitatea infractorului este un concept criminologic complex care inglobeaza notiunea psiho-sociala de personalitate si notiunea juridico-penala de infractor.

2.1.1.Personalitatea este un concept operational de ordin descriptiv care infatiseaza rezultatul unui proces de adaptare a fiintei umane la lume, cu scop de conservare si dezvoltare. Ea este consecinta procesului interactionist prin care infrastructura biologica a fost grefata cu principalii vectori sociali, un rezultat al interactiunii dialectice dintre ansamblul caracteristicilor organizarii interne a individului (factorii endogeni) si ansamblul factorilor mediului social (factorii exogeni).

Dispozitiile individuale native care constituie premisa formarii personalitatii sunt influentate decisiv de conditiile sociale, economice, culturale si politice in care se dezvolta fiinta umana.

Fara indoiala, structura psihologica a individului nu poate fi inteleasa fara infrastructura biologica pe care ea se cladeste si in afara suprastructurii sociale in care ea se integreaza.

Adaptarea la lume si societate a fiintei umane, cu scop de conservare si dezvoltare in conditii de eficienta maxima, depinde intr-o masura importanta de componenta biologica a individului si este operata de sistemul nervos central. Activitatea sistemului cerebro-spinal, de care depinde viata psihica, se intregeste cu aceea a sistemului neuro-vegetativ care regleaza procesele interne de metabolism. De aici rezulta legatura dintre biotip si componentele personalitatii, respectiv aptitudinile, temperamentul si caracterul

Aptitudinile reprezinta sisteme operationale stabilizate, superior dezvoltate si de mare eficienta . Aptitudinile de baza sunt mostenite, iar cele superioare sunt dobandite in procesul invatarii si perfectionarii individuale.

Temperamentul exprima gradele de activare a energiei bio-psihice, determinate atat de secretiile endocrine, de cele ale tiroidei si ale paratiroidei, precum si de sistemul de activare reticulara din diencefal. Componenta temperamentala poate fi integrata ca element explicativ in etiologia crimei, dar numai pe baza datelor furnizate de stiinta contemporana care arata ca nu exista tipuri pure de temperament si ca aceste tipuri contin atat trasaturi pozitive cat si negative . Modul de manifestare concreta a temperamentului depinde de masura in care el este reglat si stapanit de caracter

Caracterul reprezinta un ansamblu de insusiri care se manifesta constant si durabil in faptele de conduita ale individului

Comportamentul (conduita) exprima raportul dintre activitatea sistemului nervos central care regleaza procesele de relatie cu societatea si sistemul neurovegetativ care conduce procesele interne de metabolism . El este rezultatul interactiunii componentelor personalitatii, inscris intr-o matrice cu un inalt grad de stabilitate.

Aceste elemente au fost utilizate, in forme mai complexe si mai diversificate, de adeptii orientarii biologice in criminologie, care au considerat datul biologic drept componenta esentiala a personalitatii umane, transformand anomaliile bio-constitutionale si bio-psihologice in criterii de clasificare a indivizilor in buni si rai, in superiori si inferiori, in infractori si non-infractori . In variantele moderne ale acestei orientari, interactiunea dintre componenta biologica si comportamentul infractional ia in considerare progresele semnificative care au avut loc in genetica, biochimia sistemului nervos, neurofiziologie, endocrinologie etc. Evaluarea rolului factorilor biologici in criminogeneza se face cu prudenta, afirmandu-se ca nu exista nici un tip particular de comportament infractional care sa fie determinat numai de factorii biologici

In realitate, personalitatea umana nu este doar consecinta ereditatii, interactiunile dintre individ si mediu rasfrangandu-se asupra componentelor personalitatii. In cadrul procesului de socializare, de maturizare biologica si sociala, omul isi modeleaza personalitatea prin invatarea si interiorizarea complexului sociocultural pe care il promoveaza societatea. Procesul de socializare, in ansamblul sau, modeleaza un tip de personalitate definit prin unicitate si originalitate si care exprima, intr-un mod constant, durabil si predictibil, un amplu repertoriu de atitudini, opinii si actiuni compatibile cu modelul cultural si normativ al societatii respective. El nu se identifica, insa, cu un simplu proces de adaptare individuala si conformista la mediu, reprezentand produsul unor interactiuni biunivoce complexe intre individ si mediul sau social, care genereaza transformari si schimbari in ambele sensuri. De aceea, personalitatea este un concept care presupune ideea de evolutie a fiintei umane in raport cu modificarile intervenite in mediul social, in sfera relatiilor sociale.

Perspectiva explicativa a conduitei antisociale implica, in mod obligatoriu, examinarea conditiilor social-istorice in care se desfasoara procesul de socializare a individului pentru a se identifica factorii care determina sau favorizeaza orientarea antisociala a personalitatii.

Desi relatiile sociale influenteaza decisiv formarea personalitatii individuale, la randul lor, ele sunt determinate de activitatea oamenilor ca factori sociali creatori. In consecinta, personalitatea umana este produsul epocii in care traieste omul si pe care o reflecta la nivelul constiintei, actionand, totodata, constructiv sau distructiv, asupra sa. Procesele integrarii sociale sunt procese interactioniste care determina sintezele majore ale conditiei umane.

Astfel, daca adaptarea pasiva la mediu, cu scop de conservare, este operata de reflexe si instincte care sunt precumpanitor ereditare, adaptarea activa, cu scop de conservare si dezvoltare, este operata de vointa organizata a caracterului, luminata de invatare si inteligenta si controlata de emotii si sentimente

Maturizarea este un proces de dezvoltare si implinire venit dinspre interior spre exterior. Invatarea este procesul complementar al maturizarii, o adaptare activa la conditiile noi ale mediului ce nu pot fi rezolvate prin simpla repetare a instinctelor ereditare. Aceste procese sunt marcate de tendinte si valente. Tendintele sunt incitatii provenite din interiorul fiintei umane, dar ele nu sunt numai ereditare, ci si dobandite prin invatare. In cazul tendintelor biologice precumpaneste ereditatea, iar in cazul tendintelor sociale, esentiala este invatarea. Valentele sunt excitatii determinate de mediul social. Ele se conjuga cu tendintele, rezultand comportamentul specific fiecarei fiinte umane.

Din punct de vedere criminologic, cea mai importanta componenta a personalitatii umane ramane caracterul, a carui descifrare si valorificare poate avea un rol deosebit in prevenirea si combaterea fenomenului infractional, precum si in tratamentul si resocializarea infractorilor.

2.1.2. Infractorul. Conceptul de personalitate a infractorului impune si unele clarificari cu privire la acceptiunea criminologica a termenului de infractor.

In definirea notiunii de infractor trebuie pornit de la legatura organica ce exista intre fapta comisa si faptuitorul acesteia. Pentru a identifica elementele definitorii ale notiunii de infractor este necesar sa ne raportam la trasaturile esentiale ale infractiunii

Art.17 C.pen. defineste infractiunea ca fiind fapta care prezinta pericol social, savarsita cu vinovatie si prevazuta de legea penala. Drept consecinta, infractorul este persoana care a savarsit, cu vinovatie, o fapta care prezinta pericol social si este prevazuta de legea penala. Aceasta definitie evidentiaza faptul ca notiunea de infractor nu poate fi o simpla 'eticheta' aplicata unor indivizi de catre grupul social dominant, asa cum incearca sa demonstreze unele din teoriile inspirate de interactionism, ci desemneaza o persoana care comite o fapta antisociala generatoare de efecte juridice penale.

Totusi, in criminologie, personalitatea infractorului este o notiune mai cuprinzatoare decat cea juridico-penala, cuprinzand ansamblul trasaturilor, insusirilor, calitatilor persoanei care a comis o infractiune, exprimand totodata interrelatia dintre individualitatea persoanei si esenta sociala a acesteia . In aceasta viziune sistemica, personalitatea infractorului este definita ca o sinteza a trasaturilor bio-psiho-sociale cu un inalt grad de stabilitate, definitorii pentru individul care a comis o infractiune

2.2. Formarea personalitatii infractorului

Datorita interactiunilor permanente care au loc intre factorii endogeni si cei exogeni, personalitatea nu este o structura statica, ci una dinamica, despre care se stie ca se formeaza pana in jurul varstei de 25 de ani si continua sa evolueze in timp, intr-un ritm care depinde de relevanta factorilor exogeni

Plecand de la aceasta realitate, in analiza structurarii in sens antisocial a personalitatii umane, controversele teoretice acorda prioritate fie factorilor individuali (endogeni), fie mediului social (factorilor exogeni). Cu toate ca astazi nu se mai afirma ca anumiti indivizi se nasc infractori , rolul factorilor individuali nu este complet neglijat. Acest aspect se datoreaza rolului de 'filtru' pe care il joaca diversele componente ale personalitatii. In consecinta, consideram ca este preferabil sa acordam valoare egala celor doua categorii, fiecare avand importanta sa in orientarea antisociala a personalitatii infractorului.

Pe parcursul procesului de maturizare biologica si sociala, individul isi formeaza propria personalitate prin invatarea si asimilarea treptata a modelului socio-cultural predominant, socializarea devenind pozitiva sau negativa ca urmare a preexistentei unui complex de factori sociali care determina sau favorizeaza orientarea antisociala a personalitatii. In acest sens, orientarea sociologica in criminologie a produs teorii care acorda factorilor de mediu o importanta decisiva.

Fara indoiala, dezorganizarea sociala, anomia, conditiile economice precare, conflictele culturale etc., au un impact major asupra criminalitatii ca fenomen social. In schimb, la nivel individual, socializarea negativa nu conduce in mod inevitabil la savarsirea de infractiuni, ci numai ca rezultat al asimilarii si prelucrarii sale de catre structurile de personalitate si pe fondul unor imprejurari concrete care favorizeaza trecerea la savarsirea actului infractional.

Astfel, conceptul de personalitate a infractorului nu surprinde imaginea unei personalitati predestinate pentru crima, intre delincventi si nondelincventi neexistand o diferenta de natura, ci o diferenta de grad cu determinare multicauzala.

Acordand valoare egala celor doua categorii de factori implicati in formarea personalitatii infractorului, vom insista mai ales asupra proceselor cu relevanta mai mare pe parcursul socializarii negative. Aceste procese au semnificatii diferite, ca rezultat al succesiunii lor temporale, al varstei, sexului si al altor caracteristici ale persoanei.

Personalitatea orientata antisocial se formeaza in aceleasi sfere ale vietii sociale (familie, scoala, microgrupuri, medii de productie etc.) ca si personalitatea non-delincventa. Ceea ce difera este continutul informatiilor receptate si valoarea acordata acestora.

Orientarea antisociala a personalitatii este un proces de durata in care subiectul asimileaza cu preponderenta informatiile perturbante care ii sosesc din mediul social.

Caracterizarea unei informatii ca fiind perturbanta are in vedere proprietatea acesteia de a-l impiedica pe individ sa asimileze sistemul de norme si valori promovat de societate, de a ecrana si falsifica imaginea valorilor reale, acordand prioritate antinormelor si nonvalorilor. Aceasta explica de ce influentele negative se acumuleaza treptat in constiinta indivizilor sub forma unor reprezentari incorecte ale valorilor sociale.

Eficienta modelatoare a informatiilor perturbante este in relatie directa cu trasaturile de caracter ale subiectului. Un individ cu trasaturi negative de caracter va fi deosebit de sensibil la informatiile apte sa-i stimuleze aceste trasaturi care, in timp, devin dominante, determinand orientarea antisociala a personalitatii . In consecinta, impactul informatiilor perturbante va fi cu atat mai semnificativ atunci cand subiectul este tanar. Ele vor modifica structura de personalitate, mai ales la nivelul caracterului, fapt exteriorizat initial in acte minore de conduita negativa care, cu timpul, se generalizeaza, degenerand in acte de conduita antisociala, infractionala.

Apreciind ca mediul social global furnizeaza cu preponderenta informatii corecte, conforme cu modelul socio-cultural promovat, este necesar sa se analizeze modul in care mediul psihosocial determina formarea personalitatii orientate antisocial.

Dintre componentele mediului psihosocial care exercita o influenta deosebita asupra formarii personalitatii individului, atentia criminologiei s-a indreptat mai ales asupra familiei, scolii si locului de munca (profesiei).

a) Familia reprezinta principala instanta de socializare al carei rol functional in structura sociala si in sistemul institutiilor sociale permite realizarea a doua functii principale: socializarea primara a copiilor pentru a deveni membri ai societatii si stabilizarea personalitatii adultilor.

Daca socializarea primara se refera la asimilarea principalelor valori si norme sociale prin intermediul primelor contacte sociale si experiente de viata ale copilului, stabilizarea personalitatii adultului impune trecerea de la socializarea primara la socializarea continua in cadrul interactiunilor determinate de noua pozitie sociala care impune imperative noi.

Familia isi realizeaza functiile sale socializatoare in cadrul unor situatii specifice:

situatiile de 'educare morala" in care sunt esentiale relatiile si autoritatea din interiorul familiei, prin care copilul isi formeaza o prima imagine despre lume si viata, despre norme si valori;

situatiile de 'invatare cognitiva' care ii formeaza copilului sistemul de cunostinte, aptitudini si deprinderi necesare convietuirii sociale;

situatiile de inventie si imaginatie care dezvolta fantezia si capacitatile creatoare;

situatiile de comunicare psihologica, care dezvolta afectivitatea specific umana.

In cadrul unor procese de interactiune specifica, intre care imitatia, invatarea si identificarea, copilul ajunge sa simta si sa se comporte ca si cum caracteristicile unei alte persoane sau grup de oameni i-ar apartine si lui, structurandu-si astfel trasaturile de personalitate in functie de un model de referinta.

Conduita antisociala apare indeosebi in acele familii lipsite de preocuparea de a asigura o socializare corecta a copiilor, ori care in mod intentionat asigura acestora modele de socializare negativa.

O influenta hotaratoare asupra formarii personalitatii copilului o are climatul conjugal, calitatea relatiilor dintre soti pe de o parte si dintre acestia si copii, pe de alta parte. Un cuplu armonios, o familie unita, o afectiune autentica acordata copilului constituie premisele unei socializari pozitive. Dimpotriva, un climat conjugal tensionat, certurile, starile conflictuale intre soti sau intre parinti si copii manifestate prin repetate certuri, batai, vor influenta negativ formarea personalitatii copilului.

Modelul comportamental al parintilor exercita, fara indoiala, o puternica influenta asupra copilului. Parintii a caror comportare se caracterizeaza prin cinste, onestitate, curaj, respect fata de munca vor constitui exemplu pozitiv pentru propriii lor copii. Aparitia unor trasaturi negative la copiii care au asemenea parinti nu este exclusa, dar aceasta constituie o exceptie    ce se datoreaza interventiei unor factori negativi cu o forta de penetratie foarte puternica, capabila sa anuleze modelul paternal. In acele familii in care parintii nu muncesc, duc o viata parazitara, consuma frecvent bauturi alcoolice, unde predomina lacomia, egoismul, dorinta permanenta de inavutire sau au antecedente penale, riscul aparitiei unor manifestari antisociale la copii este mult mai ridicat.

Un rol deosebit in cadrul interactiunii parinte-copil, in modelarea personalitatii copilului il are, de asemenea, stilul educativ. Daca el este echilibrat, inteligent, rational, bazat pe preocuparea constanta a parintilor de a cunoaste profund viata copilului, de a-i transmite acestuia o imagine exacta asupra realitatilor care-l inconjoara, de a-l face sa inteleaga posibilitatile reale care i se ofera pentru a-si satisface aspiratiile, constituie o premisa majora pentru formarea unei personalitati armonioase.

Cercetarile efectuate au aratat ca majoritatea minorilor delincventi provin din acele familii in care stilul educativ este caracterizat fie prin indiferenta, fie prin despotism. La consecinte tot atat de negative duce si stilul educativ permisiv, excesiv de tolerant, manifestat prin rasfatul exagerat al copiilor. Acest stil este caracteristic indeosebi familiilor cu un singur copil si cu o situatie materiala foarte buna.

Rolul familiei in formarea personalitatii individului trebuie considerat in toata complexitatea sa. Chiar si in acele cazuri in care familia este caracterizata printr-un stil de viata deficitar, ea poate juca un rol pozitiv in viata individului prin protectia pe care i-o ofera, prin identitatea pe care i-o asigura, prin mobilurile emotionale pe care le determina.

b) scoala detine, de asemenea, un loc important in formarea personalitatii individului. Ea este menita sa dezvolte aptitudinile, sa transmita cunostintele profesionale, sa formeze, sa dezvolte si sa consolideze atitudinile pozitive, pregatind pentru viata generatia tanara.

Corelatia dintre criminalitate si nivelul de instruire si educatie nu poate fi neglijata. Indivizii cu un volum redus de cunostinte, cu carente educationale pronuntate, fara o reprezentare exacta asupra valorilor si normelor sociale, nu discern binele de rau, licitul de ilicit. Pregatirea scolara redusa, nivelul precar al cunostintelor, anturajul necorespunzator, constituie o cale sigura spre delincventa. Desigur ca, la randul sau, rolul educativ al scolii poate fi marcat de o serie de carente care contribuie la formarea unei personalitati neadaptate.

Preocupata mai ales de rolul sau informativ, scoala poate scapa din vedere rolul formativ, menirea sa educativa. Se produce astfel o ruptura intre functia educativa si functia instructiva a scolii, educatia fiind inlocuita cu scolarizarea. Elevii ajung sa se grupeze in relatii ierarhice, fragmentare, care indeparteaza de scoala pe cei mai putin dotati, care se indreapta catre anturaje in care isi pot satisface nevoia de apreciere.

c) Profesia, prin ea insasi, nu reprezinta decat o modalitate de a evita delincventa prin asigurarea unor venituri oneste. Cercetarile intreprinse asupra cauzelor infractiunilor comise cu violenta releva ca majoritatea subiectilor activi au un statut ocupational precar, instabil, cei mai multi dintre acestia neavand nici o calificare.

In concluzie, socializarea adultului se construieste pe fondul cunostintelor, deprinderilor si motivatiilor dobandite in cursul socializarii primare, ulterior intervenind multiple alte instante, factori si agenti caracterizati prin structuri educationale si mecanisme de influenta din ce in ce mai puternice. Ca rezultat al intregului proces, conduitele indivizilor se identifica cu cerintele rolurilor sociale, in asa fel incat prescriptiile socio-culturale ale mediului psihosocial devin constante si repere de baza ale personalitatii

Fara indoiala ca si mediul social global, in ansamblul sau, poate avea un rol semnificativ in aparitia conduitelor antisociale, in formarea personalitatii infractorului. Astfel, procesul de socializare desfasurat pe fondul unor contradictii severe intre individ si societate, intre aspiratiile legitime si mijloacele pe care societatea le ofera pentru indeplinirea lor, duce adesea la aparitia unor forme de inadaptare, de formare a unor personalitati antisociale. Aparitia conduitelor antisociale decurge, astfel, din insasi esenta societatii, din criza economica pe care o strabate. In acest context, anomia reprezinta o stare specifica societatilor dezorganizate social, zguduite de revolutii sau crize sociale profunde, in urma carora se amplifica tendintele de devianta sociala iar modelele promovate devin confuze.

Tinerii resimt starea anomica mai ales ca pe un conflict intre necesitatile personalitatii lor aflate in formare si reperele normative care le orienteaza conduita, ca o contestare a valorilor parentale si a oricarui alt tip de norma care nu tine seama de nevoile lor de creativitate si de afirmare activa in viata sociala. Absenta unor standarde precise, a unui ghid valoric clar, este resimtita ca o stare de angoasa, de dezorientare si inadaptare sociala, care conduce la devianta. Anomia sociala interactioneaza cu personalitatea in formare determinand disparitia orizontului, a perspectivei viitorului social al individului, devenind factor criminogen.

La varsta adulta, anomia sociala determina consecinte criminogene si in sensul propus de criminologul american R.K.Merton . Astfel orientarea antisociala a personalitatii umane apare ca o consecinta a injustitiei sociale, a dezechilibrelor care apar intre scopurile valorizate de societate si mijloacele licite disponibile pentru realizarea lor.

Consecinta tipica a raporturilor contradictorii in planul socialului este instrainarea individului si modificarea in sens antisocial a structurii sale de personalitate, manifestata prin individualism, indiferenta afectiva, egocentrism si agresivitate. Intr-adevar, personalitatea umana, dupa structurarea sa, nu ramane un dat imuabil, ci se modifica o data cu schimbarea elementelor bio-psiho-sociale care o compun.

2.3. Orientarea antisociala a personalitatii infractorului

Asa cum se subliniaza in literatura de specialitate si in conformitate cu analiza efectuata, orientarea antisociala a personalitatii infractorilor este diferita ca grad de intensitate si mod de manifestare. Din aceste considerente, conceptul de orientare antisociala a personalitatii dobandeste doua semnificatii:

- intr-o prima acceptiune, el defineste incapacitatea individului de a raspunde adecvat sistemului de norme si valori promovat de societate. Individul orientat antisocial recunoaste sistemul licit de valori, dar personalitatea sa prezinta o disfunctie, o inadaptare, nereusind sa reactioneze intotdeauna in conformitate cu aceste norme si valori;

- intr-o a doua acceptiune, personalitatea orientata antisocial elimina sistemul de norme si valori general acceptate de societate, insusindu-si norme si valori proprii, care sunt contrare celor eliminate. In acest caz nu mai este vorba de o disfunctie sau de inadaptare ci dimpotriva, personalitatea infractorului este pe deplin adaptata, dar la norme si valori ilicite. Acest tip de personalitate orientata antisocial apartine, de regula, recidivistilor.

Gradul de intensitate a orientarii antisociale a personalitatii infractorului sugereaza pericolul social potential pe care il prezinta acesta. Spre exemplu, un individ neadaptat, dar care nu contesta sistemul de norme si valori impus de societate, prezinta un pericol social potential mai redus, desi intr-o situatie concreta favorabila el poate savarsi o infractiune.

3. Situatia preinfractionala

Etiologia faptei antisociale nu presupune doar existenta unui anumit tip de personalitate, ci si a unei situatii concrete de viata, deoarece actul infractional constituie raspunsul pe care personalitatea orientata antisocial il ofera unei situatii determinate.

Situatia preinfractionala reprezinta un ansamblu de circumstante exterioare personalitatii delincventului, care preceda actul infractional. In literatura de specialitate se face distinctie intre doua elemente ale situatiei preinfractionale: evenimentul (sau seria de evenimente) care determina aparitia ideii infractionale in mintea delincventului si circumstantele in care fapta antisociala se pregateste si se executa.

- Primul element poate avea o larga variabilitate in timp. El poate fi raspunsul instantaneu la o provocare, ori poate preceda cu mult formarea ideii infractionale. In primul caz putem exemplifica prin savarsirea unui omor in cazul flagrantului de adulter (ideea omuciderii apare in momentul constatarii evenimentului), sau executarea furtului, talhariei ori delapidarii cand ideea faptei antisociale survine ca rezultat al unor lipsuri materiale. La randul sau, rolul evenimentului originar difera serios in etiologia infractiunii. El poate fi decisiv in cazul prezentat al infidelitatii conjugale ori poate fi nesemnificativ, cum ar fi in cazul omorului comis de un alcoolic.

- Al doilea element vizeaza circumstante fara legatura cu motivatia infractionala, dar decisive in trecerea la act. Astfel, prezenta unei arme (in cazul infractiunilor savarsite cu violenta), a unei portiere deschise (in cazul furturilor de si din autoturisme) etc., favorizeaza realizarea proiectului infractional.

Fara indoiala ca intre diversele elemente ale situatiei preinfractionale, victima are un rol important. Ea poate fi provocatoare, neglijenta sau indiferenta fata de comiterea infractiunii.

In principiu, adoptarea variantei de comportament infractional va interveni in acele ipoteze in care intre orientarea antisociala a personalitatii si situatia preinfractionala se realizeaza o compensare sub raportul eficientei contributive.

4. Mecanismul trecerii la act

Trecerea la savarsirea actului infractional este elementul care diferentiaza infractorii de noninfractori. Analiza trecerii la act surprinde momentul impactului dintre personalitate si situatia concreta de viata. Personalitatea prezinta interes sub aspectul intensitatii orientarii sale antisociale (diferenta de grad), precum si a trasaturilor de caracter care o sustin: egocentrismul, agresivitatea, indiferenta afectiva si labilitatea.

Situatia concreta de viata, asa cum s-a aratat, creeaza premise mai mult sau mai putin favorabile trecerii la act. In functie de intensitatea orientarii antisociale a personalitatii infractorului, pentru a se trece la savarsirea infractiunii, situatia concreta de viata poate imbraca atat forma conditiei necesare, cat si pe cea a conditiei necesare si suficiente.

Odata intrunite aceste criterii, subiectul este pus in situatia de a delibera si a opta intre mai multe variante de comportament. In procesul psihologic de deliberare intervin criterii motivationale (mobil si scop), valorice (semnificatia sociala si juridica a faptei), morale, afective si materiale (conditii concrete de realizare a faptei). Considerand situatia concreta de viata ca fiind propice pentru savarsirea faptei, rezultatul procesului de deliberare depinde numai de gradul de intensitate al orientarii antisociale a personalitatii, iar aspectul final al deciziei este o reflectare elocventa a acestei diferente de grad. Pentru infractorul de profesie, care are o orientare antisociala a personalitatii deosebit de marcata, rezultatul deliberarii este usor de anticipat. Sistemul propriu de norme si valori ii justifica conduita si ii da un caracter legitim . Numai cand factorii de risc rezultati din analiza situatiei concrete de viata sunt foarte mari, optiunea sa va fi alta, operand cu criteriile probabilitatii.

Atunci cand orientarea antisociala a personalitatii are un grad mai redus de intensitate, criteriile pozitive nu mai sufera o desconsiderare atat de radicala.

Trecerea la act surprinde faza dinamica in producerea infractiunii. Confruntarea de argumente in favoarea sau impotriva unei anumite decizii devine acuta, are aspect conflictual. Trecand prin fazele teoretice ale asentimentului temperat, asentimentului formulat si a crizei , optiunea in favoarea savarsirii faptei infractionale are semnificatia unei eliberari psihice pentru infractor si a unui esec social, care se vor consuma o data cu procesul de transformare a posibilitatii in realitate.

Desigur, nu excludem eventualitatea ca infractiunile sa fie savarsite spontan, din culpa ori cu praeterintentie, dar acestea sunt exceptia care confirma regula si constituie tot o expresie a unor personalitati orientate antisocial, caracterizate prin impulsivitate, agresivitate sau neglijenta fata de valorile sociale ce sunt protejate de legea penala