ATRIBUIREA

Fiinta umana - este activa, isi construieste propriile explicatii, incearca sa treaca dincolo de suprafata fenomenelor, cautand si atribuindu-le cauze.

Introducere in problematica teoriilor atribuirii

Teoriile atribuirii au aparut in contextul orientarii gestaltiste, trecandu-se de la studiul felului in care omul structureaza campul perceptiv la studiul fenomenului de perceptie a persoanei.

Psihologia atribuirii:

descopera si descrie legile care guverneaza interpretarea comportamentului social al unei persoane;

explica modul in care interactioneaza aceste legi

Nota generala a teoriilor atribuirii:

exista o psihologie a simtului comun, care contine cadre clare despre intelesul si sensul realitatii psihice (teorii ale psihologiei naive)

simtul comun psihologic NU este diferit de modalitatile de intelegere ale stiintei

Teoria lui Heider

Heider - psiholog gestaltist; lumea trebuie sa fie perceputa de catre omul obisnuit ca fiind stabila, predictibila si controlabila (1958)

persoana umana este cea mai complexa realitate: nu poate fi perceputa direct nici ea, nici actele ei, ci doar prin medierea realizata de psihic

intelegerea fenomenelor cu cauza naturala este influentata de procesul de perceptie a persoanei, exista tendinta de a antropomorfiza lumea obiectelor cunoscute

Heider si Simmel 1944:

exista o tendinta a omului de a exagera rolul factorilor personali in dinamica unor situatii in care persoanele sunt absente

persoana, ca actor, restructureaza campul perceptiv al observatorului chiar si in absenta ei

1958 - Psihologia relatiilor interpersonale - Heider nu a reusit sa sistematizeze ideile intr-o teorie

oamenii au tendinta de a-i judeca pe ceilalti avand drept cauze ale actiunilor dispozitii stabile (atitudini si trasaturi de personalitate)

exista un simt comun psihologic cu ajutorul caruia omul incearca sa interpreteze lumea si sa-i dea un sens

cauzele situationale sunt subestimate in dauna cauzelor personale

existenta aspectului intentionat - omul obisnuit infereaza mai rapid existenta unor dispozitii personale cand intentia este prezenta

utilizarea principiului covariatiei in prelucrarea informatiilor

Teoria inferentei corespondente a lui Jones si Davis (1965)

omul obisnuit explica actiunile celor din jur prin atribuirea unor dispozitii stabile, dar procesul de inferare a acestora este mult mai complex

Teoria inferentei corespondente: un observator va infera corespondenta unui comportament cu o anumita trasatura stabila in functie de atribuirea unei intentii

de la dispozitii personale se trece prin intentii si de la intentie se ajunge la actiune; actul atribuirii nu poate fi inteles fara luarea in calcul a intentiei, termen mediu intre cauze (dispozitii) si efecte (acte)

Conditii importante care influenteaza corespondenta

cunoasterea gradului de libertate in alegerea comportamentului (corespondenta se realizeaza mai usor cand atitudinea nu este impusa)

cunoasterea consecintelor actelor comportamentale ale actorului

adaptarea si dezirabilitatea sociala a comportamentului (actele surprinzatoare declanseaza mai unor mecanismul inferentei corespondente)

Principiul efectului neobisnuit: un comportament este cu atat mai informant cu cat contrazice mai mult asteptarile noastre

Principalele limitari:

neglijeaza atribuirea in cazul comportamentelor spontane

actele neobisnuite nu sunt neaparat mai informative decat cele care ne confirma un stereotip

Modelul covariantei al lui H.H. Kelley

ipoteza de pornire este enuntata de Heider: pentru a realiza procesul de intelegere, omul obisnuit depune un efort de separare a efectului de cauza care l-a produs

Kelley: omul obisnuit se aseamana cu omul de stiinta nu numai la nivelul intentiilor sau scopurilor in cunoastere, ci si la nivelul metodei de cunoastere: o metoda statistica, varianta naiva a modelului de varianta ANOVA - proces de analiza cauzala asemanatoare metodelor experimentale

Conditie importanta: nivelul de informatie detinuta de observator doua cazuri diferite:

observatorul are acces la informatie din diverse surse si multiple observatii

observatorul dispune de informatia provenita de la singura observatie (informatie lacunara)

a)      In primul caz, observatiile pot di de trei feluri:

informatie consensuala comportamentul unor persoane diferite, in aceeasi situati, sub
influenta aceluiasi stimul

informatie distinctiva comportamentul unei persoane, sub actiunea unor stimuli diferiti

informatie consistenta comportamentul unei persoane in prezenta unui singur stimul, de-a
lungul timpului, in situatii diferite

conjugarea acestor trei tipuri distincte de informatii (consens, distinctivitate, consistenta) duce la atribuirea de dispozitii stabile

b)     In al doilea caz, atunci cand dispunem de o informatie lacunara, mecanismul atribuirii se realizeaza prin:

scheme cauzale: conceptii generale despre relatiile cauza - efect (credinte, prejudecati pornind din experienta, despre modul in care unele tipuri de cauze produc prin interactiune un anumit efect): ele permit unui observator sa fata inferente cauzale usor si rapid, depasind lacunele informationale (aplicabile in situatii multiple)

Principiul covariantei un fenomen poate fi cauza a unui comportament numai in conditiile in care prezenta lui este insotita de prezenta comportamentului, iar in absenta lui, comportamentul nu apare niciodata.

Limitare: nu intotdeauna intre doua fenomene care apar unul dupa altul exista o relatie cauza - efect

Teoria multidimensionala a lui Wiener (1986)

Procesul atribuirii este foarte complex, implicand mai multe dimensiuni (model tridimensional):

locul atribuirii: atribuire cauzala interna (dispozitii stabile) sau externa (situatii)

factori cauzali: stabili (dispozitii stabile) sau instabili (stari tranzitorii, pasagere)

cauze comportamentale: caracter controlabil sau incontrolabil

Erorile de atribuire

logica omului obisnuit este vulnerabila erorile de atribuire (bias)

Eroare de atribuire: procesul de distorsiune sistematica a unui proces de atribuire (datorata tendintei omului de a judeca gresit cauzele comportamentului celuilalt)

Eroare fundamentala de atribuire: distorsiunea procesului de atribuire in sensul subestimarii factorilor cauzali situationali, chiar si atunci cand acestia sunt evidenti si supraestimarea nejustificata si nerealista a factorilor cauzali interni (Heider) - tendinta generala a oamenilor

Alte erori de atribuire

atribuirea comportamentului este diferita de catre actori (cauze externe) si observatori (cauze interne)

atribuirea succesului cauzelor interne si a esecului cauzelor externe

Explicatii: influenta distorsionata a factorilor subiectivi, afectiv - motivationali in procesul de prelucrare a informatiei

Influentele teoriilor atribuirii asupra cercetarilor actuale

Interesul cercetatorilor se indreapta spre:

miniteorii - teoria atribuirii este considerata un aspect din lay epistemology (epistemologia simtului comun)

domenii conexe: teorii implicite de personalitate (mecanism inconstient si incontrolabil de atribuire de trasaturi de personalitate) sau trecerea de la atribuiri de trasaturi de personalitate la activarea stereotipurilor

atribuirea este integrata in mecanismul de formare a reprezentarilor sociale

este baza altor studii: explicarea unor fenomene sociale ca obedienta, schimbarea atitudinii