ESTE SAU NU POSIBILA O TEORIE CUANTICA A MENTALULUI ?

ESTE SAU NU POSIBILA O TEORIE CUANTICA A MENTALULUI ?

In ultimii ani, in stiinta cognitiva s-a manifestat o controversa importanta asupra ideii de a se apela la fizica cuantica pentru explicarea fenomenelor mentale. Promotorii principali ai unui curent de gandire pro-cuantic sunt Roger Penrose (1989, 1994), Henry P. Stapp (1993), Stuart R. Hameroff (1994), M. Jibu si K. Yasue (1996)[1].

Au aparut insa si reactii prin care se neaga natura cuantica sau rolul fizicii cuantice in manifestarea si explicarea fenomenelor mentale si ale constiintei. Spre exemplu, Gregory R. Mulhauser, de la Departamentul de filosofie al Universitatii Glasgow din Scotia, in urma analizei sale[2], considera ca trasaturile mecanicii cuantice sunt extrem de nerelevante pentru producerea si explicarea fenomenelor mentale. El isi intituleaza studiul sau, la care am facut referinta, "On the End of a Quantum Mechanical Romance"[2]. De asemenea, afirma ca nu se poate acorda nici un rol constiintei in influentarea rezultatului unui eveniment cuantic.

Kirk Ludwig, de la Departamentul de filosofie al Universitatii din Florida, Gainesville, SUA, nu vede de ce intre fizica clasica si fizica cuantica ar fi o diferenta in problema relatiei dintre corp si minte[3]. El afirma:

"Problema este generata de un grup de propozitii, toate avand motivatii puternice, dar care impreuna sunt inconsistente:

Unele obiecte au proprietati mentale.

Constituentii fundamentali ai obiectelor (adica obiectele inscrise in catalogul fizicii particulelor) nu au proprietati mentale.

Proprietatile mentale nu sunt conceptual sau definitional reductibile la proprietatile non-mentale ale obiectelor.

Fiecare trasatura a fiecarui obiect este deductibila, intr-o descriere completa a ei, in functie de constituentii fundamentali si de proprietatile si relatiile dintre acestia. Problema este aceea ca din (2)-(4) deducem negarea propozitiei (1). Aceasta este problema minte / corp".

Cu alte cuvinte, daca fizica cuantica nu contine elemente specifice mentalului, la fel cum nu contine fizica clasica, atunci prima nu este mai indreptatita decat a doua sa serveasca explicarii proceselor mentale. Vom reveni asupra acestor consideratii.

David Chalmers, matematician la origine, profesor de filosofie la Universitatea Santa Cruz, California, intr-un volum care a trezit un deosebit interes[4], arata ca procesele mentale nu pot fi explicate de fizica actuala, inclusiv de mecanica cuantica, nici chiar de aceea pe care Roger Penrose o propune pentru a acomoda fenomenele mentale.

De ce s-au propus teorii cuantice pentru explicarea proceselor mentale? Fara indoiala, datorita faptului ca intreaga cunoastere neurobiologica, cu toate progresele mari pe care le-a cunoscut, nu a putut explica fenomenele cele mai delicate ale proceselor mentale, spre exemplu fenomenele de intentionalitate si, in general, fenomenele denumite qualia.

Este adevarat, multi neurobiologi cred ca toate procesele mentale se vor putea explica numai prin structurile neurobiologice, dar acesta este un punct de vedere care extrapoleaza conceptual succesele prezente ale stiintei structurale fara nici o certitudine sau temeinica justificare ca aceasta stiinta va explica orice, inclusiv procesele mentale in mod deplin.

In cele din urma, credinta ca totul se va explica prin stiinta structurala, care se bazeaza pe realitatea fortelor fundamentale ale naturii, excluzand orice in afara acestora, este un punct de vedere filozofic si nu stiintific. Recent observam :

"Fara indoiala, procesarea mentala a informatiei sfideaza stiinta structurala de astazi. Ar fi foarte linistitor pentru stiinta daca mentalul ar putea fi explicat prin cunoastere structurala"[6].

Singurul punct de reper sigur pentru tratarea mentalului, in cadrul conceptual al stiintei structurale, il ofera realitatea neurobiologica a creierului, deoarece mentalul nu se poate produce fara aceasta realitate. Dar ea nu poate explica mentalul in mod deplin.

Stapp[7,8] incearca a trata creierul ca un sistem cuantic in care procesele cele mai specifice mentalului se produc in momentul reducerii functiei de unda a creierului[9]. Dar acest lucru ar insemna ca in acest moment sa intervina ceva in plus, dincolo de mecanica cuantica cunoscuta. Stapp nu presupune acest lucru, considerand ca reducerea in sine trebuie sa aduca si caracterul specific mentalului. Cum sa intervina insa specificul mentalului intr-un proces structural fara ca nimic in ecuatiile care descriu starea cuantica dinainte de reducere sa contina ceva din care sa rezulte apoi extragerea fenomenului mental? Important este totusi faptul ca in fata imposibilitatii de a explica mentalul prin fizica clasica, ceea ce este o marturie la care neurobiologii structurali ar trebui sa subscrie, Stapp isi indreapta atentia asupra unui fenomen limita al mecanicii cuantice, foarte cunoscut de oricine a studiat putin aceasta mecanica, reducerea cuantica. Aceasta actioneaza, dupa Stapp, asupra unui camp cuantic al creierului. Teoria sa nu este simplista, dar nici convingatoare.

Penrose face un pas mai departe[10,11]. El arata ca mecanica cuantica actuala nu poate explica procesele mentale informationale non-computationale si nici celelalte fenomene mentale specifice prin reducerea functiei de unda in modul in care este cunoscuta de fizica cuantica. El presupune ca in creier, datorita structurii acestuia, are loc o reducere a functiei de unda intr-un mod nou, necunoscut pana acum, si care ar aduce acel necesar pentru producerea fenomenului mental. Pe de o parte, el propune o extindere a fizicii cuantice, aceea de astazi fiind considerata insuficienta pentru explicarea proceselor mentale. Pe de alta parte, el sugereaza ca structurile unde s-ar putea produce aceasta reducere cuantica mentala ar fi fibrele citoscheletu- lui neuronilor. Deoarece nu poate parasi cadrul fizicii si stiintei structurale, nu face apel la un fenomen nou care sa aduca resurse pentru mental, ci recurge la sugerarea efectului campului gravitational la acest nivel si care ar avea proprietatea generarii mentalului.

Dar campul gravitational este structural, iar forta gravitationala este supusa astazi procesului teoretic avansat de unificare cu celelalte trei forte fundamentale ale naturii. De ce ar fi atunci mai "mai mentala" forta gravitationala decat fortele electromagnetice, slabe si tari?

O fizica cuantica structurala nu poate aduce acel ceva in plus pentru a explica deplin procesele mentale.

Daca de la bun inceput am fi tinut cont de principiul insuficientei stiintei structurale (Draganescu 1990, 1993) pentru explicarea naturii viului, mentalului, constiintei si naturii intregii realitati, atunci ar fi trebuit sa afirmam imediat ca nu este posibila o teorie cuantica a mentalului in cadrul stiintei structurale.

Cautarea specificului mentalului, in ultimii ani, la nivelul fizicii cuantice, a dus la un prag care obliga extinderea acesteia dincolo de cunoasterea actuala. Dar cum o extindere in interiorul domeniului structural nu poate fi o solutie, atunci extinderea trebuie sa depaseasca acest domeniu.

Intre timp s-a conturat si posibilitatea unei stiinte structural-fenomenologice, care, in afara de fortele fizice fundamentale, caracteristice pentru domeniul structural, sa tina seama de procese fizice si informationale, neglijate de stiinta pana acum, care sa stea la baza fenomenelor mentale.

Dupa cum observa Kirk Ludwig, mentionat mai inainte,

"De fapt, desigur, nici fizica clasica si nici cea cuantica nu atribuie proprietati mentale constituentilor fundamentali ai obiectelor"[12].

Problema este aceea de a gasi nu obiecte (particule) cu proprietati mentale, si nici constituenti mentali, ci ingredienti in realitate (in existenta) care sa poata participa in anumite conditii la constituirea de obiecte cu asemenea proprietati. Am remarcat si subliniat faptul ca asemenea ingredienti nu au putut fi pusi in evidenta de stiinta actuala structurala deoarece aceasta se bazeaza pe masuratori de forte, ori ingredientul participant la procese mentale, prin natura sa, cupleaza altfel cu structurile potential mentale decat prin forte.

Revenind acum la cele 4 puncte ale lui Kirk Ludwig, expuse la inceputul acestui referat, constatam ca afirmatiile 1 (unele obiecte au proprietati mentale) si 4 (fiecare trasatura a fiecarui obiect este deductibila, dintr-o descriere completa a ei, in functie de constituentii fundamentali si de proprietatile si de relatiile dintre acestia) raman valabile fara modificare.

Afirmatia 2 ( constituentii fundamentali ai obiectelor - adica obiectele inscrise in catalogul fizicii particulelor - nu au proprietati mentale) trebuie restransa la constituentii structurali fundamentali ai obiectelor, adica exact la lumea particulelor elementare si a fortelor dintre ele. Afirmatia 2 devine atunci afirmatia 2'.

Afirmatia 3 ( Proprietatile mentale nu sunt conceptual sau definitional reductibile la proprietati non-mentale) trebuie amendata sub forma 3'. Proprietatile mentale nu sunt conceptual sau definitional reductibile la proprietatile non-mentale ale obiectelor structurale. Sub aceasta forma se afirma indirect ca orice structura fara altceva in plus, de alt ordin, nu poate avea proprietati mentale. De aceea setului de afirmatii de mai inainte trebuie sa i se mai adauge inca una, 5'. Proprietatile mentale implica participarea unui ingredient fundamental al naturii, sensul fenomenologic, care nu este un atom de mentalitate, ci un coparticipant alaturi de anumite structuri, pentru a da nastere proceselor mentale.

Daca afirmatiile lui Kirk Ludwig 1,2,3,4, erau inconsistente, reflectand de fapt inconsistenta reala a stiintei structurale, sub forma afirmatiilor 1,2',3',4,5' ele devin consistente. Dar acest ultim set de afirmatii nu se mai inscrie in stiinta structurala, ci intr-o stiinta structural-fenomenologica. Vom numi afirmatiile 1,2,3,4, setul structural de propozitii Kirk Ludwig, iar afirmatiile 1,2',3', 4,5' drept setul structural-fenomenologic Kirk Ludwig.

Se poate observa ca aceste seturi de afirmatii fundamentale nu se refera la o deosebire dintre fizica clasica si fizica cuantica. Acest lucru nu inseamna ca fizica cuantica nu poate juca un rol esential in procesele mentale. Din contra, nu este de loc exclus ca necesarul cuplaj structural-fenomenologic sa se produca la nivel cuantic. In acest caz, extinderea stiintei structurale intr-o stiinta structural-fenomenologica se va face printr-o fizica cuantica structural-fenomenologica. Acest punct de vedere coincide, ca idee generala, cu acela exprimat de Roger Penrose referitor la necesitatea extinderii fizicii cuantice, cu deosebirea ca nu se opreste la domeniul structural. De aceea, cu toate criticile aduse de multi autori, nu se poate renunta la cercetarea palierului cuantic al functionarii creierului / mintii.

Daca o teorie cuantica structurala a mentalului nu o vedem posibila, in schimb, o componenta cuantica structural - fenomenologica apare posibila pentru o teorie a mentalului. Poate este pretentios sa se instituie o teorie cuantica a mentalului, avand in vedere determinarea structurala neurobiologica a acestuia, care este totusi covarsitoare, dar palierul cuantic ar putea fi la fel de important ca si celelalte paliere ( molecular, intraneuronic, interneuronic, modular, integrator).

Note si referinte bibliografice:

1. Referinte bibliografice la lucrarile acestora vezi in Mihai Draganescu, Concepte generale si probleme cuantice ale procesarii informatiei, Universitatea "Politehnica" Bucuresti, 28 martie 1997, publicata in vol. Rolul Invatamantului si al Cercetarii stiintifice universitare in dezvoltarea Societatii Informationale, Bucuresti, 1997, p. 31-39.

2. Gregory L. Mulhauser, On the End of a Quantum Mechanical Romance, PSYCHE: an interdisciplinary journal of research on consciousness, electronic journal, 2 (19), November, 1995, filename: psyche-95-2-19- decoherence-1-mulhauser.

3. Kirk Ludwig, Why the difference between Quantum and Classical Physics is irrelevant to the Mind/Body Problem, PSYCHE: an interdisciplinary journal of research on consciousness, electronic journal, 2 (16), September, 1995, filename: psyche-95-2-16-qm_stapp-2 ludwig.

4. David J. Chalmers, The Conscious Mind, New York, Oxford, Oxford University Press, 1996.

5. Mihai Draganescu, Procesarea mentala a informatiei, comunicare, Zilele Academice Iesene, 9 oct. 1997. Academica, oct.1997(p.I-a), nov. 1997 (p.II-a),dec. 1997 (p.III-a).

6. Idem.

7. H.P. Stapp, Mind, Matter, and Quqntum Mechanics, Berlin, Springer Verlag, 1993.

8. H.P.Stapp, Why Classical Mechanics Cannot Naturally Accommodate Consciousness but Quantum Mechanics Can, PSYCHE, electronic journal, 2(5), May 1995, Filename: psyche-95-2-05-qm_stapp-1-stapp.

9. O prezentare a acestor idei vezi si in lucrarea de la nota 5.

10. Roger Penrose, Shadows of the Mind, Oxford, Oxford University Press, 1994.

11. O prezentare a acestor idei vezi si in lucrarea de la nota 5.

12. Kirk Ludwig, op.cit.

Comunicare la Sesiunea anuala a Comitetului Roman pentru Istoria si Filosofia Stiintei si Tehnicii, Academia Romana, Bucuresti, 6 noiembrie 1997.