FAMILIA - rolul si importanta sa pentru cresterea si dezvoltarea copilului in societatea contemporana

FAMILIA - rolul si importanta sa pentru cresterea si dezvoltarea copilului in societatea contemporana

1.Familia - aspecte definitorii

2.Casatoria si familia in societatea contemporana

3.Climatul familial

4. Relatiile parinti - copii

5. Familia monoparentala

6. Conflictul intre responsabilitatile profesionale si familiale - Perspectiva Comunitatii Europene

7. Saracia - factor de risc in dezvoltarea copilului

8. Abuzul asupra copilului

9. Elemente de protectia copilului in Romania

Familia este recunoscuta ca cel mai puternic agent socializator in dezvoltarea copiilor mai ales in perioada copilariei mici. In primii ani ai dezvoltarii copilului familia este esentiala pentru dezvoltarea psihica a copilului si este o sursa primara de dragoste si afectiune. Familia este cea care trebuie sa implineasca aproape toate nevoile de crestere si dezvoltare atat fiziologice cat si psihologice ale copilului. In familie copii castiga si dezvolta aproape toate achizitiile (motorii, cognitive, afective) motiv pentru care evaluarea contributiei sau influentei familiei in dezvoltarea copilului fata de alti factori cum ar fi cei genetici si sociali este dificil de decelat, ceea ce este sigur este faptul ca familia este un factor esential in cresterea, dezvoltarea si educarea copilului.

1.     Familia - aspecte definitorii

Familia nucleara sau conjugala caracteristica societatii moderne, este comparativ cu familia extinsa, redusa numeric la partenerii de cuplu si copii lor inca necasatoriti ( proprii sau adoptati), este o structura democratica bazata pe egalitate, consens si participare crescanda a copiilor (Iolanda Mitrofan, Nicolae Mitrofan 1991).

Familia extinsa este familia care cuprinde pa langa parinti si copii si familia de origine a unuia sau altuia dintre parinti. Familia nucleara, la randul ei este o structura dinamica la care nu numai compozitia ei se poate schimba prin adaugarea sau pierderea unor membrii, dar si in sensul ca familia isi schimba raspunsul la presiunile atat externe cat si interne. Familia exista ca o structura relativ independenta in sistemul social dar in acelasi timp ea raspunde presiunilor de tip social, economic, religios si ale mediului cultural-educational. Aceasta presiune este evidenta daca luam in consideratie schimbarile produse de-a lungul timpului in stilurile de crestere a copiilor (a fi permisivi sau autoritari, a apela la disciplinarea drastica sau dimpotriva, recomandarea alimentatiei naturale sau artificiale). Multe din aceste schimbari au fost reflectate in sfaturile date parintilor de catre expertii societatii fie ei pedagogi medici sau psihologi. In plus fata de raspunsul catre influentele exterioare familia functioneaza ca o retea de relatii in diada ( mama - copil, tata - copil, mama - tata, copil - copil). Aceste relatii sunt la randul lor dinamice si in permanenta schimbare in functie de cresterea si dezvoltarea copiilor dar si de maturizarea parintilor in rolurile parentale. Natura influentei in aceste relatii nu poate fi considerata ca operand doar intr-o singura directie sau pe un singur plan, copii si parintii sunt influentati de apartenenta la familie aici insa influenta majora se exercita asupra copiilor. In consecinta ei sunt principalii beneficiari ai relatiilor pozitive dar si principalii dezavantajati in contextul relatiilor tensionate sau conflictuale pentru ca ei sunt cei a caror dinamica este mai accentuata, schimbarile inerente dezvoltarii la care sunt expusi sunt mai frecvente si de mai mare amplitudine. Natura influentei familiei asupra dezvoltarii copiilor este complexa motivpentru care cercetarile nu pot izola anumite caracteristici specifice ale parintilor si determina precis efecteleacestora in planul dezvoltarii anumitor caracteristici specifice la copii.

2. Casatoria si familia in societatea contemporana

Familia nucleara, reprezentativa pentru societatea contemporana, este caracterizata de alegerea partenerului pe baza de afectiune si libertatea optiunii scopul sau fiind fericirea mutuala a indivizilor. Cuplul modern este profund marcat de libertatea alegerii, avand drept criteriu central iubirea si exercitandu-si dreptul la autodezvoltare. In cazul in care criteriul central - iubirea - dispare uniunea conjugala isi pierde ratiunea de a fi (Iolanda Mitrofan, Nicolae Mitrofan 1991). Majoritatea cercetarilor considera ca principalul motiv al ratei crescande a divortialitatii ce caracterizeaza societatea contemporana este tocmai alegerea partenerului de casatorie dupa un criteriu preponderent si anume cel al afectiunii si al dragostei romantice.

Specificul familiei nucleare moderne rezida in aparitia unui stil de viata caracterizat prin concentrare afectiva, comunicationala si actionala a cuplului conjugal a carui treptata separare de intreaga ramificatie de rudenie ii confera o independenta proprie cu marcata posibilitate de autoconducere si autodezvoltare. Pe de alta parte studiile privitoare la familie propun un set de functii ale acesteia care se pot rezuma astfel: functia biologic sexuala, functia de procreare, functia economica, functia psihoafectiva, functia educationala in care regasim subfunctiile: instructional-formativa, psihomorala, social-intregativa si cultural formativa (Iolanda Mitrofan, Nicolae Mitrofan 1991). O comparatie intre criteriul predominant in alegerea partenerului si functiile familiei arata o centrare excesiva unilaterala. Prin opozitie cu familia moderna de tip democratic, incepand din anii '50, familia autoritara, patriarhala, familia traditionala mic-burgheza definita

printr-o imagine ideologica globala si considerata a fi intalnita in societatea moderna indiferent de sistemul social politic ce caracterizeaza acea societate, a fost profund criticata. Trasaturile distinctive ale familiei traditionale sunt urmatoarele: casatoria monogama impusa, fidelitatea conjugala, dependenta sociala, functia reproductiva a femeii, supunerea completa a copiilor, educatia anti-sexuala. Unul dintre cei mai vehementi critici ai familiei patriarhale autoritate a fost psihologul de orientare psihanalitica Wilhelm Reich. El propune familia naturala prin opozitie cu familia patriarhala autoritara. Familia naturala in conceptia lui Reich presupune dezvoltarea, apararea si practicarea urmatoarelor principii:

q      Egalitatea tuturor membrilor grupului familial;

q      Restabilirea sexualitatii si a puterii orgasmice in relatiile din interiorul cuplului;

q      Libertatea si autonomia sexualitatii infantile pe baza unui consimtamant deschis si sincer si nu doar printr-o toleranta pasiva;

q      Recunoasterea exigentelor sexuale ale adolescentilor, cu implicatiile lor practice;

q      Confruntarea deschisa si rationala, militanta a grupului familial cu lumea exterioara, respectiv, cu organizatiile, institutiile si instantele ce detin sau revendica puterea, ce exploateaza si intretin alienarile, care impun ideologii si exercita violenta. (W.Reich, 1995).

Conform Eurobarometer Survey din 1990, tarile europene considera rolul cel mai important al familiei este nasterea si cresterea copiilor de asemenea barometrul in urma cercetarilor arata ca subiectii indica pe locul al doilea ca importanta privind rolul familiei asigurarea dragostei si afectiunii in cresterea si educarea copiilor. Aceeasi sursa arata ca bazandu-se pe dragoste si afectiune ca valoare pentru intemeierea cuplului familia este expusa riscului dezamagirilor si destramarii, rata divorturilor crescand foarte mult in ultimii ani. Statisticile pentru 1992 de exemplu aratau ca in Europa rata divortialitatii era cea mai mare in Portugalia pe locul al doilea Marea Britanie apoi Danemarca, datele divortialitatii corelandu-se puternic cu expectanta ridicata a cuplurilor privitor la satisfactia intima si relatiile emotionale.

Dupa ancheta British Social Attitude Survey din 1989, 73% dintre barbati si 68% dintre femei au fost de acord ca oamenii care doresc copii trebuie sa se casatoreasca. Doar 50% din cei chestionati sub varsta de 25 de ani au fost de acord ca oamenii ar trebui sa se casatoreasca daca doresc copii. Pentru cohorta de varsta de 33 de ani raspunsurile au fost oamenii pot avea copii fara a fi casatoriti intr-o proportie de 7 din 10, ceea ce reprezinta un procent foarte mare ( Ferri, 1993). Aceasta sugereaza ca exista o tendinta conform careia cuplurile nu vor mai simti nevoia sa se casatoreasca atunci cand vor deveni parinti.( Gillian Pugh, Erica De'Ath, Celia Smith, 1994).

Statisticile europene arata ca un procent ridicat de cupluri prefera coabitarea ca preludiu la mariaj si dintre acestea multe cresc impreuna copii fara a fi casatoriti. Este evidenta acceptarea sociala a acestor situatii in anii de dupa 1980 comparativ cu 10 - 20 de ani mai devreme. Aceasta schimbare este reflectata chiar de legislatia privind protectia copilului care in statele europene accentueaza pe responsabilitatile parentale mai mult decat pe statutul casatorit /necasatorit ( Gillian Pugh, Erica De'Ath, Celia Smith, 1994).

Acceptarea sociala a influentat paternurile de comportament cum ar fi coabitarea, sexul premarital si copii nascuti in afara casatoriei. Au avut loc schimbari in legislatia europeana avand in vedere astfel de schimbari sociale reflectate in masuri privitoare la divort, avort, drepturi egale si oportunitati, eliminarea practicilor discriminatorii si eliminarea conceptiilor arhaice cum ar fi ilegitimitatea.

In Romania conform datelor INS (comunicatul de presa Nr. 24/2000) varsta medie la prima nastere a crescut, comparativ cu anul precedent, cu 1,8 ani, fiind in 1999 de 25,3 ani. Cresterea cea mai mare s-a inregistrat in mediul rural (2,4 ani). Desi copii nascuti in cadrul casatoriei continua sa detina ponderea cea mai importanta, a crescut procentul celor nascuti in afara casatoriei (24,1% in 1999 comparativ cu 23% in 1998). In mediul rural se intalneste o frecventa mai mare a nasterilor in afara casatoriei (25,9%) comparativ cu mediul urban (21,9%). De remarcat este si faptul ca cea mai mare a copiilor nascuti in afara casatoriei provin de la mame tinere pana in 25 ani (peste 73%). Tendinta de crestere a varstei la casatorie intalnita in Europa se verifica si in statisticile romanesti precum si tendinta de amanare a casatoriei si preferinta cuplurilor pentru uniunea libera. Aceeasi sursa arata ca in anul 1999 s-au inregistrat 140,0 mii casatorii, cu 5,3 mii mai putine comparativ cu anul 1998. Corespunzator si rata nuptialitatii a scazut de la 6,5 la 6,2 casatorii la 1000 locuitori, cea mai mica valoare inregistrata din perioada postbelica. In mediul urban numarul casatoriilor a fost de 1,4 ori mai mare decat in rural.

Cele mai multe casatorii au fost incheiate de persoane intre 20-24 ani (66,0% dintre femei si 52,9% dintre barbatii casatoriti in anul 1999).

Atat varsta medie la casatorie cat si varsta medie la prima casatorie a crescut comparativ cu anul precedent. Varsta medie la casatorie a ajuns la 28,5 ani pentru barbati si 25 ani pentru femei, iar la prima casatorie de 26,5 ani pentru barbati si 23,3 ani pentru femei.

Diversitatea vietii contemporane maritala si de cuplu nu creeaza doar oportunitati pentru schimbare si optimizare dar mareste de asemenea si anxietatea, insecuritatea si instabilitatea vietii de familie.

3.Climatul familial

Climatul familial este o formatiune psihosociala complexa cuprinzand ansamblul de stari psihice, moduri de relationare interpersonala, atitudini, nivel de satisfactie, ce caracterizeaza grupul familial o perioada mai mare de timp ( Iolanda Mitrofan, Nicolae Mitrofan, 1991) Climatul familial este sinonim cu atmosfera sau moralul grupului familial ca grup social mic. Acest climat, care poate fi pozitiv sau negativ, se interpune ca un filtru intre influentele educationale exercitate de parinti si achizitiile psiho-comportamentale realizate la nivelul personalitatii copiilor. Drumul de la influenta educativa la achizitia comportamentala nu este un drum direct ci este influentat de climatul familial, de exemplu aceleasi influente educative vor avea un efecte diferite in functie de climatul familial in care acestea se exercita.

Climatul familial (cf. Iolanda Mitrofan, Nicolae Mitrofan, 1991) poate fi analizat dupa mai multi indicatori cei mai importanti fiind urmatorii:

Modul de raportare interpersonal al parintilor ( nivelul de apropiere si intelegere, acordul sau dezacordul in legatura cu diferite probleme) ;

Ansamblul de atitudini ale membrilor familiei in raport cu diferite norme si valori sociale;

Gradul de coeziune al membrilor grupului familial;

Modul in care este perceput si considerat copilul;

Modul de manifestare a autoritatii parintesti (unitar sau diferentiat);

Gradul de acceptare a unor comportamente variate ale copiilor;

Nivelul de satisfactie resimtit de membrii grupului familial;

Dinamica aparitiei unor stari conflictuale si tensionale ;

Modul de aplicare a recompenselor si sanctiunilor;

Gradul de deschidere si sinceritate manifestat de membrii grupului familial.

Climatul familial pozitiv favorizeaza indeplinirea tuturor functiilor cuplului conjugal si grupului familial la cote inalte de eficienta.

Climatul familial determina pe de o parte eficienta influentelor educative dar pe de alta parte are un rol important in cresterea si dezvoltarea copilului si adolescentului. In descrierea si clasificarea unor tipuri de climat familial, Rose Vincent (1972) opereaza cu mai multe criterii: criteriul integrarii sociale a familiei, criteriul mobilitatii in spatiu a familiei, criteriul deciziilor si a planificarii vietii de familie pe termen lung sau scurt, criteriul structurii interne a familiei respectiv natura raporturilor intra-familiale unde regasim familii cu relatii interne de tip autoritar si chiar opresiv, anarhice si democratice, criteriul schimburilor in familie care pot fi de mai multe categorii: amicale, destinse sau dimpotriva agresive, criteriul autodefinirii familiei ca grup social unde regasim tipul familiei fara autodefinire, tipul familiei cu secrete, tipul familiei nepasatoare si tipul familiei lucide.

4. Relatiile parinti - copii

Studiile privind relatiile parinti copii au incercat sa deceleze fundamentate pe teorii psihanalitice sau comportamentaliste anumite criterii in functie de care sa poata fi analizata interactiunea membrilor in familia nucleara.

Tipurile de interactiune parinti copii se pot clasifica in functie de doua mari criterii: relatia autoritate - liberalism ( constrangere - permisivitate) si relatia dragoste- ostilitate ( atasament - respingere) (E. Stanciulescu, 1997).

Observatii asupra familiilor in conditiile naturale de desfasurarea vietii dar si observatii de laborator structurate avand drept obiectiv relatia parinti - copii realizate pe o populatie de parinti cu copii prescolari au aratat ca doua dimensiuni sunt prevalente in comportamentul parintilor si anume dimensiunea controlului sau al cerintelor si a doua este responsivitatea (Baumrind si Black, 1967). Comportamentul parintilor din perspectiva controlului se descrie intr-un interval de reactii de la fixarea unor standarde inalte la care se cere copiilor sa raspunda pana la expectante foarte mici. In consecinta standardelor inalte parintii inhiba si redirectioneaza comportamentul copiilor iar in consecinta expectantelor reduse inhibarea comportamentului sau redirectionarea se petrece foarte rar. A doua dimensiune este responsivitatea sau centrarea pe copil. Unii parinti sunt foarte toleranti cu copii lor si responsivi. Ei se angajeaza frecvent in discutii deschise si comunicarea este bazata pe schimburi reale. Altii sunt distanti si neresponsivi la initiativele sociale ale copiilor. Aceste doua dimensiuni caracterizeaza calitatea si tipul de socializare realizata in familie. Din combinatia controlului si responsivitatii reies 4 tipuri de parinti: autoritari caracterizati de fermitate constanta, autoritari cu solicitarea supunerii neconditionate, permisivi si indiferenti. Parintii autoritari caracterizati de fermitate sunt cei care dezvolta la copii lor bune competente cognitive pe cand celelalte trei par sa nu fie atat de optime din punctul de vedere al dezvoltarii cognitive a copiilor.

Parintii autoritari caracterizati de fermitate fixau expectante foarte inalte copiilor lor dar intareau comportamentele pozitive ale copiilor si penalizau lipsa de obedienta daca era necesar. S-a constatat ca relatia de acest tip cu copii dezvolta la copii nevoia de a raspunde cerintelor parintilor, sunt preponderent intr-o dispozitie pozitiva, sunt increzatori in fortele proprii si dau dovada de autocontrol, reusind cu succes sa-si controleze comportamentele ce conduceau la dezaprobarea parintilor.

Parintii autoritari care solicitau supunere neconditionata sunt solicitanti, cer foarte mult de la copii lor dar ei valorizeaza puternic in primul rand conformismul copiilor si obedienta. Aceasta ii face neresponsivi fata de copii lor ba chiar rejectivi cand copii exprima opinii ce vin in contradictoriu cu ale lor. In consecinta apare lipsa de comunicare intre parinti si copii. Parintii de acest tip recurg la pedeapsa si masuri in forta pentru a infrange vointa copilului. Copii acestor parinti par sa fie anxiosi si nesiguri cand interactioneaza cu grupul de varsta si arata o tendinta de a reactiona ostil cand sunt frustrati. Fetele au aratat o dependenta si o lipsa a interesului de explorare si o lipsa a motivatiei in realizarea de noi achizitii. Baietii au aratat inalta rata a ostilitatii si maniei comportament ce nu a fost gasit la fete.

Parintii permisivi sunt grijulii, comunicativi si toleranti dar ei evita impunerea autoritatii sau impunerea oricarui tip de control. Ei sunt foarte toleranti si permit copiilor sa-si urmeze aproape toate deciziile proprii. Acesti copii sunt cei care merg la culcare atunci cand doresc, urmaresc programele de televiziune fara limite precise, nu sunt obligati sa invete bunele maniere sau sa fie responsabili pentru unele sarcini casnice. Comportamentul acestor copii era mai degraba refractar si exploziv cand erau solicitati pentru o sarcina ce intra in conflict cu dorintele lor curente. Acesti copii au aratat imaturitate, un interes scazut pentru activitatile scolare, dependenta fata de parinti si solicita sprijin permanent din partea parintilor comparativ cu copii ai caror parinti exercita mai mult control asupra lor.

Parintii indiferenti sunt cei ce dezvolta un comportament indiferent combinat cu unul rejectiv. Parintii indiferenti sunt slab atasati de rolul lor parental. Deseori acesti parinti sunt coplesiti de multe probleme zilnice si in viata lor sunt multipli factori de stres motiv pentru care ei au timp si energie redusa pentru a o imparti cu copii lor. Ca rezultat ei fac fata cerintelor de parinte prin tinerea copilului la distanta si sunt orientati spre a evita orice inconvenient. Ei pot sa raspunda cerintelor imediate ale copiilor pentru hrana si obiecte usor accesibile dar atunci cand ar fi necesar un efort ce implica scopuri pe termen lung cum ar fi stabilirea si intarirea regulilor cu privire la temele pentru acasa sau stabilirea standardelor comportamentului social acceptabil, parintii indiferenti sunt neconvingatori in incercarea lor de a face copii sa se conformeze cerintelor ( Maccoby si Martin 1983). In extrema, acest comportament parental poate ajunge la parametrii neglijarii in special atunci cand se manifesta de timpuriu in viata copilului poate conduce la tulburari in foarte multe aspecte ale dezvoltarii.

In concluzie, cercetarile lui Baumrind prezinta un argument serios impotriva permisivitatii care era informal cea mai extinsa practica in perioada in care functionau recomandarile doctorului Benjamin Spock. Cercetarea aceasta sugereaza ca pledarea pentru permisivitate este bazata pe un numar de false presupuneri. Aceste presupuneri se refera la faptul ca antrenamentul pentru controlul sfincterelor (antrenamentul pentru folosirea toaletei), urecheala sau alte forme de pedeapsa sunt fara indoiala rele si dragostea neconditionata este buna. Cercetarile lui Baumrind arata ca pedeapsa este eficienta si nu creeaza o ruptura in legaturile de atasament intre parinti si copii ci aceasta este o corectie justificata aplicata de un parinte iubitor. Dragostea neconditionata este probabil sa conduca spre o dezvoltare a unui comportament egoist si neplacut tot aici se arata ca nu sunt date suficiente care sa sustina credinta ca elemente de cresterea copilului cum ar fi antrenamentul pentru folosirea toaletei sau insistarea pentru un program regulat al meselor sunt nerecomandabile.

Pe cealalta axa, respectiv dragoste - ostilitate ( atasament - respingere) putem identifica mai multe dimensiuni de analiza: gradul de angajare a printilor in activitatile copiilor; sprijinul acordat copiilor, timpul alocat pentru educatie, receptivitate la problemele tinerei generatii, starile emotionale raportate la nevoile copiilor (E. Vrasmas, 1999).

Dragostea sau ostilitatea fata de copil poate fi asimilata acceptarii sau respingerii copilului. Acestea sunt alte doua importante criterii de analiza a raporturilor parinti copii. Neacceptarea copilului conduce la dezvoltarea unor comportamente agresive la copil, copilul este necomunicativ, este singuratic, starile emotionale sunt fragile.

Copilul acceptat este caracterizat de un nivel inalt al aspiratiilor, de abilitatea de a infrunta dificultatile, are putere de concentrare si focalizare pe activitate si demonstreaza autonomie in organizarea activitatilor ( P.Osterrieth, 1976).

Un studiu cunoscut asupra relatiilor parinti - copii realizat de Sears ( Sears, Maccoby, Lewin 1957) incearca sa puna in evidenta si sa ofere predictii asupra influentei stilului parental asupra dezvoltarii ulterioare a copilului. Au fost intervievate 379 de mame ale unor copii prescolari. In urma interviurilor au fost izolate mai bine de 100 de practici de cresterea copiilor. Nu au fost puse in evidenta corelatii inalte intre practicile de crestere si comportamentul copiilor. In 1978 Mc Clelland si colaboratorii sai au reluat studiile lui Sears selectand 78 de subiecti din studiul original al lui Sears, subiecti care erau copii la momentul primului studiu si care acum aveau peste 30 de ani. Acesti subiecti au fost intervievati in profunzime si 47 dintre ei au fost testati in conditii clinice. Concluzia lui McClelland infirma ipoteze precum cum ca durata alaptarii, antrenamentul pentru control sfincteral, strictetea programului de activitate al copilului sau oricare alt lucru de acest fel sunt relevante pentru dezvoltarea comportamentului ulterior ca adult al copilului. Pe de alta parte tot acest studiu a aratat ca cea mai importanta variabila legata de cresterea copiilor este dragostea aratata acestora. Studii interculturale realizate de Kagan (1978) incercand sa arate daca dragostea parintilor pentru copii este o variabila esentiala pentru practicile de crestere si ingrijirea copilului a ajuns la concluzia ca istoria relatiilor parinti - copii pe de o parte, si practicile de ingrijire tipice pentru culturi diferite de pe mapamond pe de alta parte, nu arata cu certitudine ca dragostea aratata copilului este cea care face diferenta. El face insa diferenta intre idea dragostei neconditionate oferite copilului si dragostea intrinseca ca si baza a comportamentului parental. Dragostea neconditionata , cea oferita fara repere, concluzioneaza el, poate ajunge sa-si piarda intelesul . Ea nu ofera copilului o idee ferma cu privire la comportamentele corecte si dezirabile social .

Concluzia este ca atasamentul pentru copil este o variabila importanta si determina in mare masura parintele sa adecveze corect practicile de crestere oricare ar fi acelea.

5. Familia monoparentala

Una dintre formele noi catre care se indreapta evolutia familiei in perioada actuala este familia cu un singur parinte. In unele tari cum ar fi SUA, deja acest tip de familie a devenit predominant la sfarsitul anilor '80 si inceputul anilor '90. Pentru Europa, statisticile din Marea Britanie arata ca familiile monoparentale reprezentau de asemenea un procent semnificativ. Singurul parinte poate fi mama sau tata dar oricare ar fi situatia, aceasta forma de familie ridica o multitudine de probleme vizand un nou stil de viata si de interactiune, noi solicitari pe linia ajustarii si acomodarii atat intrafamiliale cat si extrafamiliale. Cauzele care conduc la aparitia familiei cu un singur parinte sunt multiple dar cea mai frecventa este situatia in care tatal paraseste familia in urma divortului. Printre alte cauze pot fi mentionate: abandonul familial, separarea in fapt, decesul, nasterea unui copil nelegitim. Desigur exista si familii formate din copii si mama necasatorita. Statisticile arata ca in cele mai multe cazuri familia cu un singur parinte este condusa de catre mama (Iolanda Mitrofan, Nicolae Mitrofan, 1994).

Odata ce familia cu un singur parinte a devenit o realitate incontestabila, ea a atras atentia tot mai mult cercetatorilor si specialistilor in politici sociale date fiind costurile crescute ale protectiei sociale. Concluziile formulate nu sunt concordante parerile fiind impartite. Exista cercetatori care se centreaza pe sublinierea riscurilor mari pe care le reprezinta acest tip de familie pentru copil, in sensul in care cand unul dintre parinti este absent pentru o perioada mare de timp, familia isi pierde abilitatea de a functiona intr-o maniera sanatoasa accentuand asupra riscurilor privind cresterea, dezvoltarea si educatia copiilor. Alti autori au pareri contrare si anume examinand functionalitatea familiilor monoparentale au ajuns la concluzia ca suportul social, starea materiala a familiei, statutul social al mamei si comunicarea eficienta sunt inalt predictive pentru buna sanatate fizica si mentala a membrilor acestei familii mai ales a copiilor. Chiar daca exista diferite si complexe tipologii cea mai importanta distinctie in ceea ce priveste familia cu un singur parinte, avand in vedere aspectele ei pur functionale si efectele posibile, este cea dintre familia condusa doar de catre mama si familia condusa numai de catre tata (Iolanda Mitrofan, Nicolae Mitrofan, 1994). Problemele ridicate de acest tip de familie sunt cele legate de exercitarea rolurilor parentale si a relationarii interpersonale. Daca in cazul relationarii in cazul unei familii cu ambii parinti exista o distribuire a responsabilitatilor, rolurile parentale exercitandu-se in directie complementara si compensatorie, in cazul familiei conduse numai de catre mama, tensiunea si incordare in ceea ce priveste adoptarea rolului parental cresc, intrucat responsabilitatile ce revin ambilor parinti cad acum in sarcina numai a mamei.

Incercarea exercitarii corespunzatoare a ambelor roluri duce la restrangerea sferei comportamentale specifice pentru fiecare rol fie la exagerarea unor tipuri de conduita ce intra in sfera de actiune a rolului matern. In ceea ce priveste relationarea cu copilul, apar serioase schimbari comportamentale mai ales in cadrul mamelor divortate. In anii ce urmeaza rupturii capacitatea de a exercita complet rolul parental este mult diminuata. Centrata pe propriile dificultati de adaptare mama este cu greu responsiva la nevoile copilului. Este posibil ca limitele dintre rolul parental si cel al copilului sa se estompeze in sensul ca, pe de o parte mama, in special daca are mai multi copii, poate manifesta tendinta de a abdica de la rolul ei ca parinte, devenind un fel de partener al celui mai in varsta dintre copii si pe de alta parte de a pretinde copiilor sa fie mult mai maturi decat sunt ei in realitate. (Glenwick si Mowrey, 1986). Pot exista situatii in care mama incepe sa sporeasca raporturile de comunicare privitoare la diferite aspecte legate de viata cu copilul care, in mod crescator, isi asuma rolul de confident. In multe privinte, mama in aceasta situatie tinde sa se sprijine pe copil, considerandu-l un suport emotional si, in felul acesta, copilul este implicat in structuri interactionale ce reclama un anumit grad de maturitate in raport cu care el nu este suficient pregatit. In asemenea situatii copii nu pot sa-si exprime sentimentele si trairile lor tensional-conflictuale insa pot sa apara diferite forme 'mascate' de reactie, cum ar fi cazul unor somatizari sau conduite nevrotice (Iolanda Mitrofan, Nicolae Mitrofan, 1994).

Tatal in calitate de singur parinte prezinta caracteristici diferite pe linia adoptarii si exercitarii rolului parental, desi si in acest caz apar elemente tensive aditionale rol-status-ului specific tatalui. El este constient ca trebuie sa fie pentru copil si mama si tata. In acest sens apar noi responsabilitati cum ar fi, mai ales, cele legate de menaj si de treburile casnice si gospodaresti. Unii sunt total lipsiti de asemenea experiente in momentul in care isi asuma 'dublul' rol de parinte. De aceea, frecvent, tatal manifesta tendinta de a imparti asemenea gen de sarcina cu copii (Greif,G.L., 1985).

In adoptarea si exercitarea noului sau rol si anume de singur parinte, tatii intampina dificultati si ei se plang mai ales de faptul ca nu pot sincroniza multiplele categorii de solicitari legate de cresterea si educarea copiilor, de indatoririle casnico-menajere si de activitatea sa socio-profesionala - sursa mijloacelor de subzistenta. Cele mai mari dificultati apar in cazul copiilor foarte mici, necesitand masuri de ingrijire speciale.

Familia cu un singur parinte prezinta particularitati organizatorice si functionale diferite fata de modelul de familie cu ambii parinti. Pentru fiecare dintre cei doi parinti apar noi tipuri de solicitari care determina schimbari in plan comportamental. Relationarea cu copiii capata infatisari diferite iar efectele asupra procesului de crestere si maturizare psihologica si psihosociala a acestora sunt diferite(Iolanda Mitrofan, Nicolae Mitrofan, 1994). Efectele asupra dezvoltarii copilului nu trebuie generalizate nici intr-un sens nici in altul. Cercetari privind efectele familiei cu un singur parinte nu au fost limitate doar la consecinta slabei adaptari a copilului, studii mai vechi sau mai recente au pus in evidenta felul in care copii se raporteaza si isi construiesc comportamentul fata de persoanele de acelasi sex cu parintele pierdut. Hetherington (1972) a condus o examinare comprehensiva asupra efectelor familiei cu un singur parinte pe un lot de fete scindat in trei grupuri diferite: fete din familii cu ambii parinti, fete ai caror tati au decedat si fete ai caror tati s-au separat sau au divortat. O parte din studii a constat in intervievarea fetelor intr-un centru de zi. Au fost puse 4 scaune in camera de interviu. Intervievatorul asezat pe un scaun lasa fetelor libertatea de a aseza scaunele la o distanta mai mare sau mai mica fata de scaunul pe care acesta era asezat. Comportamentul fetelor a aratat ca fetele mamelor divortate au stat mai aproape de barbatul intervievator; fetele mamelor vaduve au stat pe cel mai indepartat scaun. Cand intervievatorul era femeie grupurile erau asezate fara un patern evident al selectarii distantei. Aceasta observatie a fost interpretata ca indicand ca fetele mamelor divortate mai degraba cauta compania barbatilor si fetele mamelor vaduve evita compania barbatilor. Din alte observatii ale studiului reiese ca fetele mamelor vaduve angajeaza un contact vizual ochi in ochi mai slab, cu intervievatorul barbat, stau in posturi rigide si raporteaza o activitate heterosexuala slaba. In contrast, fetele mamelor divortate angajeaza un contact vizual ochi in ochi mult mai semnificativ, stau pe scaun mai degajat si au raportat o activitate heterosexuala mult mai activa. Totusi pentru nici unul din aceste grupuri datele nu au aratat contacte cu barbati sau atitudini pozitive fata de barbati comparative cu datele obtinute pentru grupul fetelor din familii cu ambii parinti. O alta concluzie importanta a studiului este aceea ca pierderea tatalui indiferent de motiv inainte de varsta de 5 ani presupune efecte mai pronuntate asupra comportamentului copiilor decat pierderea parintelui dupa varsta de 5 ani.

Fiind insa tot mai prezenta aceasta forma de familie in cadrul arhitectonicii sociale, ea trebuie sa intre tot mai mult in atentia cercetarilor in vederea conturarii de unui ansamblu de recomandari destinate a ajuta la cresterea eficientei preluarii, adoptarii si exercitarii acestui tip specific de rol parental in cadrul familiei conduse de un singur parinte.

Familia monoparentala consecinta a separarii sau divortului este de departe cazul cel mai frecvent. Dincolo de circumstantele economice sau sociale care influenteaza evolutia familiei monoparentale, separatia sau divortul realizate cu sau fara conflict este stresanta si suparatoare pentru copiii si adultii implicati. Concluziile cercetarilor din anii 1980 in Marea Britanie au aratat ca primii doi ani dupa separare sunt caracterizati de o perioada de tulburari ce poate evolua pana la criza dupa care copii se adapteaza gradual noilor roluri, relatiilor si altor schimbari in familia in care traiesc. Cercetari mai recente au aratat insa ca familiile care au experimentat o serie de schimbari si anume separarea parintilor, au copii care intampina probleme in viata sociala, educationala si chiar la nivelul starii de sanatate cu o incidenta evident mai mare decat grupul de copii din familii ce nu au experimentat divortul sau separarea (Cockett si Tripp, 1994). Potrivit unor cercetari pe populatie americana (Wallerstein si Blakeslee, 1989) la cinci ani dupa divort pot fi distinse trei grupe de copii: complet restabiliti(34%), mediu restabiliti (29%), si a treia categorie de copii care manifesta insatisfactie, depresie, solitudine si chiar retard in dezvoltare.

Ca o concluzie la cercetarile care de multe ori prezinta date ce sustin pareri contradictorii, privind efectele pentru copiii din familiile rezultate in urma separarii acestea sunt complexe ele fiind potentate de urmatorii indicatori prezentati in ordinea influentei: statutul social al parintelui care creste copii, varsta acestuia, sexul (familia condusa de tata sau mama). Concluziile la cercetarile amintite fac precizarea ca nu se poate afirma cu certitudine ca divortul va fi o experienta negativa cu consecinte asupra dezvoltarii copilului cum nu se poate afirma cu certitudine ca o familie cu ambii parinti presupune exclusiv o experienta pozitiva in viata copilului ( Burghes, 1994).

6. Conflictul intre responsabilitatile profesionale si familiale - Perspectiva Comunitatii Europene

In urma studiilor solicitate de Consiliul de Ministrii al Comunitatii Europene, studii ce au demarat in anii 90, privitor la aceasta problematica au fost listati urmatorii factori ce presupun o reconciliere intre cele doua sisteme, respectiv sistemul muncii si sistemul familial:

q      In campul muncii se regasesc din ce in ce mai multe femei cu copii dar numarul lor este de departe depasit de barbatii cu copii care continua sa fie dominati de programe prelungite de lucru care ignora pozitia barbatului in relatie cu responsabilitatile profesionale pe de o parte si cele familiale pe de alta parte.

q      O alta caracteristica este aceea ca familiile cu ambii parteneri angajati sunt puternic dependenti de capacitatea lor de a plati serviciile sociale care le inlesnesc functiile parentale asa incat aceasta duce la inegalitati foarte mari cu implicatii relative la accesul copiilor si parintilor la diverse servicii sau alte masuri de suport (gradinite, centre de zi, baby-sitting, etc).

q      Frecventa foarte mare a familiilor cu un singur parinte arata ca din ce in ce mai multi angajati trec prin experienta de parinte singur, aceasta avand implicatii majore asupra venitului familiei si a disponibilitatilor de timp si suport acordat copiilor.

q      Imbatranirea populatiei face ca pentru foarte multi angajati ce au in ingrijire copii sa apara problema responsabilitatilor legate de ingrijirea adultilor dependenti in special a rudelor in varsta.

In consecinta observatiilor facute de European Commission Childcare Network, Consiliul de Ministrii al Comunitatii Europene a adoptat un document intitulat Recommendation on Childcare pentru anul 1995 cu scopul de a reconcilia responsabilitatile profesionale cu cele familiale:

q      Se refera la acordarea si imbunatatirea de servicii pentru ingrijirea si cresterea copiilor pe perioada cat parintii sunt la serviciu sau urmeaza programe de educatie cu scop profesional.

q      O a doua recomandare se refera la masurile ce ar trebui luate pentru ca mediul, structura, programul si organizarea muncii sa raspunda la nevoile angajatilor cu copii.

q      O alta recomandare dar nu si cea din urma ca importanta se refera la promovarea cresterii participarii barbatilor in cresterea si ingrijirea copiilor.

7. Saracia - factor de risc in dezvoltarea copilului

O problema majora pentru multi dintre parinti este problema saraciei. Oficialitati din Marea Britanie semnalau pentru anul 1990-1991 faptul ca aproape o treime din copii Regatului Unit (3,9 mil.) traiesc din venituri la jumatate din veniturile medii si mai bine de 1 din 5 copii traiesc din asigurari sociale. In concluzie, pentru Marea Britanie de exemplu, familiile cu copii sunt in particular dezavantajate datorita schimbarilor economice de la sfarsitul anilor '80, a politicilor sociale si structurii demografice (Bradshaw, 1993). In Romania datorita faptului ca marea majoritate a veniturilor erau inainte de 1990 concentrate imediat deasupra pragului de saracie, scaderea veniturilor reale a impins in saracie o masa mare de persoane.

Grupurile cele mai afectate in Romania au fost familiile cu multi copii, familiile monoparentale, familii cu copii si un singur salariu, familiile cu copii mari care nu au serviciu. Cercetarile facute in Romania sugereaza faptul ca riscul cel mai ridicat de a fi in saracie il reprezinta familiile cu copii. Aproape toate familiile cu 3 sau mai multi copii se afla in saracie ( Situatia familiei si copilului in Romania, Studiu realizat de UNICEF pe perioada 1990 - 1994). Conform recensamantului din 1992, 7,47% dintre familii aveau 3 sau mai multi copii in intretinere, categorie care cuprinde 15,04% din populatie. Daca la existenta copiilor se mai adauga si lipsa sau diminuarea unuia dintre cele doua venituri salariale (sotie casnica , parinte in somaj) saracia creste semnificativ. Chiar o familie cu 2 copii si 2 salarii scazute prezinta un risc foarte ridicat de a se afla sub pragul saraciei. In toate tarile din zona proportia copiilor aflati in saracie este mai mare decat a adultilor. Conform unor studii ale Institutului de Cercetare a Calitatii Vietii, in martie 1993 in Romania, sub minimul de subzistenta se plasau 65,6% dintre copii, fata de 47,8% dintre adulti, iar sub minimul social, 72,9% dintre copii, fata de 56,5% dintre adulti.

Cu siguranta saracia este un factor care afecteaza cresterea si ingrijirea copilului in familie si se prezinta ca un factor de risc. Politica de protectia copilului trebuie sa aiba in vedere conditiile sociale in care se dezvolta copilul si sa acorde suport femeilor precum si barbatilor in indeplinirea responsabilitatilor parentale.

8. Elemente de protectia copilului in Romania

Dupa 1990 In Romania au fost create numeroase cadre institutionale pentru protectia copilului si au fost elaborate numeroase acte normative referitoare la ameliorarea conditiilor de viata a copiilor. Au fost create institutii precum Directia Nationala pentru Protectia Drepturilor Copilului, au fost corectate prevederi anterioare ca de exemplu cele privind adoptia, declararea judecatoreasca a abandonului, a fost modificata legea alocatiilor pentru copii.

Au fost ratificate conventii internationale cu privire la copil: Conventia ONU privind drepturile copilului, Conventia Europeana privind adoptia de copii, Romania a aderat la Conventia de la Haga din octombrie 1990 privind aspectele civile ale rapiri internationale de copii, precum si la Conventia Europeana asupra statutului juridic al copiilor nascuti in afara casatoriei.

Constitutia Romaniei si alte acte legislative contribuie la conturarea actualului cadru administrativ de ocrotire a copilului( Situatia familiei si copilului in Romania, Studiu realizat de UNICEF pe perioada 1990 - 1994).

9. Abuzul asupra copilului

Familiile in care apare abuzul copiilor au probleme multiple: maritale, financiare, ocupationale, dificultati de comunicare, izolare sociale, acceptare violentei domestice si a pedepselor corporale. Anumite caracteristici cresc incidenta abuzului: saracia, somajul, parinti care au fost la randul lor victime ale abuzului in copilarie, stresul in familie, familiile cu valori mai rigide, focalizate pe pedeapsa( Adriana Baban, 2001).

Abuzul este un comportament agresiv sau necorespunzator indreptat asupra copilului sau a cuiva care se afla evident intr-o situatie inferioara si fara aparare si care are ca rezultat consecinte fizice si / sau emotionale negative ( Adriana Baban, 2001). Abuzul poate fi de mai multe tipuri: fizic, emotional, neglijarea, abuzul sexual.

Neglijarea fizica este incapacitatea adultului de a asigura cele necesare vietii copilului: hrana, imbracaminte, adapost, supraveghere, ingrijire medicala.

Neglijarea emotionala reprezinta imposibilitatea parintilor de a asigura un mediu securizant psiho-afectiv in care copilul sa poata creste si sa se poata dezvolta normal. Angajarea in activitati socio-profesionale a ambilor printi , orele lungi de lucru caracteristice ultimelor decenii au atras atentia cercetatorilor si celor interesati de politica de ocrotire a familiei si copilului prin tendinta de aparitie a neglijarii copilului prin lipsa timpului petrecut in familie. Nu numai parintii suprasolicitati profesional isi neglijeaza copii ci si cei pentru care timpul acordat copilului se suprapune cu activitati casnice sau de alt tip. Copilul are nevoie pentru a fi securizat de comunicarea reala cu parintele( parintele este atent si prezent in conversatia cu copilul), contactul ochi in ochi, atingerea corporala ( mangaiere, imbratisare) si de intarirea comportamentelor pozitive ( atentia la ceea ce face bine copilul in activitatea sa).

Abuzul fizic este definit ca fiind orice injurie neaccidentala asupra copilului; altfel spus, abuzul fizic este provocarea suferintei la un copil prin forta fizica (Florin Iordachescu, 1998).

Abuzul fizic la copil include una sau mai multe din urmatoarele elemente intalnite mai frecvent: impingerea, inhatarea, tarare, aruncare, lovire, sugrumare sau sufocare, ardere, oparire sau atacare in alte moduri, pedepsirea cruda a copilului (de exemplu incuierea afara a copilului in timpul noptii sau pe vreme rea).

Un studiu realizat in SUA pe o populatie larga in varsta de 15 ani s-au evidentiat urmatoarele date: 31,2% din baieti si 21,1 % din fete au raportat ca au fost agresati fizic in timpul copilariei. Copilul nascut prematur, bolnav, in perioada neonatala, necesitand mai mult decat nivelul obisnuit de ingrijiri este mai probabil sa fie maltratat.

Efectele abuzului fizic asupra copiilor are consecinte ce pot determina rani grave, probleme medicale serioase, handicapuri sau chiar moartea. Semnele abuzului fizic: contuzii, dungi de la curea, oase rupte, taieturi sau cicatrice, arsuri, par lipsa, traumatisme sau roseata in jurul organelor genitale, rani sau conditii medicale care nu au fost tratate corespunzator. Cel mai ades parintele sau chiar copilul poate explica aceste semne ca fiind accidente fiindu-I greu sa spuna ce s-a intamplat sau fiindu-I teama ca va fi pedepsit. Comportamentul copilului abuzat fizic este un semnal de alarma mai ales daca s-a produs o schimbare brusca in ultimul timp; comportament de evitare si retragere; temeri exagerate fata de unele persoane, de a merge acasa, tanjeste dupa atentia celorlalti, oboseala, lipsa capacitatii de concentrare, plans, stare de foame ( cerseste mancare, fura), absente si intarzieri frecvente la scoala( Adriana Baban, 2001).

Abuzul emotional este o alta forma de abuz si se refera la abuzul verbal unde copilul este supus injuriilor verbale. De asemenea in cadrul abuzului emotional sunt cuprinse amenintarile si standardele nerealiste fixate de parinti copiilor, standarde care impieteaza asupra imaginii de sine.

Abuzul sexual este definit ca orice activitate sexuala intre adult si copil cu sau fara constrangere. Abuzul sexual cuprinde dupa majoritatea autorilor violul ,incestul si molestarea. Studiile arata ca abuzul sexual asupra copiilor este realizat cu mai mare frecventa de rude, prieteni de familie, persoane care cunosc copilul decat de straini cum s-ar putea crede initial. Statisticile indica faptul ca fetele sunt mai ades victime ale abuzului, baietii pot fi si ei expusi molestarii sexuale dar incidenta este mult mai mica.

Violul este definit ca fiind relatia sexuala fara consimtamantul victimei .Violul nu implica neaparat penetrarea si ruperea himenului. Simplul contact al organelor genitale masculine cu labiile mari este suficient pentru diagnosticul de viol. De asemenea violul nu presupune ejacularea. Femeile sunt victime ale violului in majoritatea cazurilor (peste 90%).

Incestul este contactul sexual sau molestarea produsa de catre o ruda. Cel mai frecvent este intre tata (mai ales vitreg) si fiica, dar poate fi intre frati, bunic si nepoata etc. Dinamica familiala evidentiaza un tata impulsiv si consumator de alcool si o mama pasiva in conflict cu tatal si cu tendinta de neglijare si eventual de respingere a fetei.

Molestarea este contactul sexual scurt sau contactul fizic fara consimtamantul victimei. Este comisa mai frecvent de barbati si consta in exhibitionism, contact genital, oral, sau anal. (Florin Iordachescu, 1998)

Abuzul asupra copilului este nu numai apanajul claselor sociale sarace dar parintii copiilor abuzati in toate statisticile tind sa fie parinti cu un grad socio-economic si educativ slab , de cele mai multe ori someri si traind din ajutor social. Un numar relativ mic de parinti abuzivi poate fi caracterizat ca psihotic sau suferind de alte tulburari de personalitate ( Boisvert, 1972). Un numar important de parinti abuzivi au fost la randul lor abuzati ( Oliver si Taylor, 1971), maltratati, neglijati sau molestati in copilarie, au foarte putin sprijin emotional sau fizic din partea familiei si prietenilor si au tendinta de a cere exagerat de multe de la copil.

Astfel de parinti se recomanda sa beneficieze de psihoterapie si consiliere mai ales prin integrarea intr-un grup de parinti cu probleme similare.

INDICATORI AI DIAGNOSTICULUI DE ABUZ SEXUAL(Florin Iordachescu, 1998)

Efectele abuzului de toate tipurile asupra copiilor sunt in primul rand legate de faptul ca acestia isi formeaza o conceptie negativa despre lume si viata , aceasta

devenind pentru ei amenintatoare si nesigura.

Copiii devin astfel anxiosi, labili emotional sau defensivi, cu dificultati de exprimare si de control emotional. Deficientele de dezvoltare emotionala si lipsa de incredere pot face dificila relationarea cu persoanele apropiate in cursul vietii de adult. Consecintele abuzului asupra copiilor sunt:

q      cosmaruri: retrairea traumei in timpul somnului poate fi o caracteristica frecventa la persoanele care au suferit diverse abuzuri;

q      simptome somatice functionale: durerile de cap sau abdominale, varsaturile, starea de somnolenta sau de rau , tahicardia, tulburarile respiratorii pot fi consecinte ale starii de anxietate si depresie cauzata de abuz.

q      imagine de sine scazuta: copii cred ca adultii au intotdeauna dreptate. Ei pot ramane cu impresia ca au fost tratati astfel din cauza ca au facut greseli si deci au meritat sa fie abuzati;

q      probleme in dezvoltarea emotionala: pe parcursul vietii cel ce a suferit un abuz simte ca este dificil sa isi exprime emotiile ( indiferent daca sunt pozitive sau negative) sau sa inteleaga sentimentele altora;

q      probleme de relationare: o parte dintre ei care au fost abuzati tind sa devina ei insisi abuzatori, cautand relatii cu persoane pe care le pot domina; copii abuzati invata sa nu aiba incredere in adulti si dezvolta in timp tulburari de relationare;

( Adriana Baban, 2001).