Familia ca sistem

Familia ca sistem.

In psihologia familiei, teoria generala a sistemelor si cibernetica (prin Norbert Wiener, Ludwig von Bertalanffy) au avut un cuvant important de spus, ca si in alte domenii stiintifice. Astfel, a fost preluata ideea de sistem, definit ca ansamblu de elemente aflate intr-o ordine nonintamplatoare, care functioneaza pe baza unor reguli si dispune de homeostazie (echilibru). Bertalanffy a lansat ideea conform careia un sistem este mai mult decat suma partilor lui, deci, cu alte cuvinte, aplicat la familie, familia este mai mult decat suma membrilor ei componenti. Adica, ceea ce conteaza in abordarea familiei este si interactiunea dintre acesti membri, care se realizeaza dupa anumite reguli, avand anumite functii si cautand sa isi metina un anumit echilibru.

Exista sisteme inchise (care nu comunica cu mediul, nu fac schimb de resurse cu mediul inconjurator) si sisteme deschise (care comunica cu mediul, fac schimb de resurse cu mediul inconjurator). Dupa acest model, familiile pot avea grade diferite de deschidere catre mediul inconjurator, alcatuit din prieteni, rude, vecini, scoala, alte institutii, etc. Astfel familiile pot fi:

mai inchise, avand putine relatii sau chiar deloc cu mediul, functionand dupa regulile si principiile proprii, acestea avand un mare grad de rigidizare si fiind foarte rezistente la schimbare; de exemplu familii care au foarte putini prieteni, la care nu vin in vizita rude, vecini, prieteni, care isi educa copiii doar dupa propriile principii, nefiind prea disponibili la noi idei sau modalitati de functionare;

mai deschise, cele cu multe relatii de preietenie care presupun vizite reciproce, preocupari pentru modificarea regulilor si a conceptiilor prin observarea altor familii.

Pe de alta parte, cibernetica, ca stiinta care se ocupa de studiul mecanismelor de feedback ale sistemelor cu autoreglare a contribuit la abordarea familiei prin conceptul de bucla de feedback - mecanism prin care sistemul preia informatia pentru a-si regla starea, scopul final fiind echilibrul si stabilitatea lui. Familia foloseste si ea mecanisme de feedback prin care isi mentine stabilitatea si echilibrul dinamic. Feedback-ul poate fi de doua feluri:

pozitiv - este mecanismul prin care informatia semnaleaza nevoia de a modifica sistemul, pentru a-l face sa evolueze.

negativ - informatia semnaleaza nevoia de a reechilibra sistemul, datorita unei perturbari.

In cazul familiilor, mecanismele de feedback pozitiv sunt reprezentate de actiunile pe le intreprind, de exemplu, cand copilul merge la gradinita sau la scoala. In functie de reactiile copilului si caracteristicile gradinitei sau scolii, parintii isi vor reorganiza stilul de viata: programul zilnic de munca, timp liber, timpul dedicat lectiilor, tipurile de activitati extrascolare etc. Tot un exemplu de feedback pozitiv este si fenomenul autoprofetiei implinite (pe care il cunoasteti de la psihoterapie). Mecanismele de feedback negativ sunt pedepsirea, invinovatirea, umilirea, cearta, simptomele, bataia, folosite pentru a corecta comportamentele gresite ale membrilor.