Metoda Psihodramei

Metoda Psihodramei

Psihodrama are la baza jocul de rol si a fost initiata de Moreno. Psihodrama clasica a dat nastere la metode    drama - terapeutice: oamenii isi aleg spontan rolurile si isi imagineaza o sceneta ad-hoc; deci psihodrama este o forma de terapie bazata pe improvizatia rolurilor in care fiecare isi adopta un rol pe masura a ceea ce este el in realitate.

Psihodrama este o metoda de a testa realitatea. Fiind plina de neprevazut, psihodrama este o metoda creativa.

Exercitiu Sa ne imaginam o familie: tatal, mama si doi copii adolescenti. Tatal - intre doua varste, foarte ocupat, super responsabil, in spate lui stand castigarea banilor, luarea deciziilor etc. Mama fara activitate, frustrata din cauza faptului ca a trebuit sa renute la studii pt a si creste copiii si aflata acum in plina reluare a studiilor. Primul din copii este in ultimul an de studii iar cel de al doilea este in plina criza de adolescenta, nu are o relatie buna cu fratele mai mare, fiind chiar in competitie. Tatal are o mama vaduva, care locuieste singura si care uitand multe lucruri din cauza batranetii, le face tot felul de probleme vecinilor ii inunda, uita aragazul deschis etc.). Vecinii la randul lor il someaza pe tata sa gaseasca o solutie, dandu-I telefoane peste telefoane. Tatal este afectat pt ca se gandeste ce optiuni are

sa si duca mama la azil

sa angajeze pe cineva care sa aiba grija de ea, acest lucru fiind totusi

foarte costisitor

s-o aduca acasa in acest caz cei doi adolescenti ar trebui sa se mute

impreuna, ceea ce ar putea duce la o serie de conflicte pt fiecare din

membrii familiei

Colegii in mod benevol, vor trebui sa si asume unul din roluri, incercand sa se familiarizeze cu eroii si sa se gandeasca ce simte fiecare in situatia respectiva. Restul colegilor vor trebui sa joace rolul de observatori. Ei au datoria sa monitorizeze ceea ce se intampla in familie, cine si ce rol are, cine detine controlul, cine se retrage, cine se evita, cine blocheaza comunicarea, cum se iau deciziile etc.

La sfarsit trebuie sa facem o evaluare sau o diagnoza a reactiilor, a modalitatilor de adresare, a felului cum intra in contact, cum isi comunica problema sau nu si-o comunica, a posturii, a vocii interioare pe care cel care a adoptat un rol trebuie s-o materializeze dub forma unui monolog etc.

La sfarsit se reia scena si se joaca intr un mod corectiv, astfel incat cei doi sa invete sa comunice pt a putea coopera si pt a si modifica anumite pattern-uri interactionale.

In cadrul psihodramei sunt doua planuri, unul jucat si altul neexprimat, al nevoilor si al dorintelor nemateriale neexprimate; acest plan ascuns, neexprimat este de fapt cel real. Fiecare isi asuma un rol conform nevoilor si scenariilor inconstiente.

Fiecare din noi avem o istorie si felul in care ne comportam sau in care jucam este tributar experientelor avute, in special a celor emotionale.

Concluzii pe marginea scenei jucate:

Tata este rolul de tip central, autoritar, autocrat

Mama este detasata, neimplicata, adoptand un mecanism de evaziune

Cuplul nu coopereaza emotional si nu si asuma responsabilitatile impreuna

Principala dificultate a cuplului este asumarea emotiilor, a sentimentelor,

pt ca o familie poate gasi solutii numai atunci cand isi permite sa comunice,

sa si descarce emotiile

Fratele cel mare trebuie sa si rezolve problemele de destin profesional, care

pt un barbat inseamna responsabilizare si posibilitatea la a se gandi sa si

intemeieze o familie