Metode de cercetare - psihologie

Metode de cercetare - psihologie

Asemenea altor stiinte, psihologia isi abordeaza domeniul, utilizand anumite metode, unele comune stiintelor factuale, altele specifice. Chiar metodele comune se supun unor rigori particulare. Apar o serie de probleme privind moralitatea investigatiei, obiectivitatea, si desigur, increderea pe care o putem acorda rezultatelor.

Observatia

Observatia stiintifica inseamna, urmarirea si inregistrarea, respectiv, masurarea manifestarilor comportamentale si a imprejurarilor in care se produc. Ea nu are loc la intamplare, ci se deruleaza in mod sistematic pornind de la o ipoteza, pe baza unui plan.

Un caz particular al observatiei stiintifice, il reprezinta observatia naturala, de teren, intr-un anumit cadru spatial, pentru a perioada determinata de timp, folosindu-se diferite tehnici de colectare a datelor si de interpretare ulterioara a acestora. Aparatura moderna de inregistrare permite desfasurarea observatiei in magazine, in baruri, in sali de asteptare sau pe peronul garii, pe coridoarele scolii, in fata salilor de examen, cu conditia ca observatorul sa nu fie identificat. Mai mult, el trebuie sa se integreze in mediul de viata al oamenilor.

Observatia naturala prezinta avantajul de a inregistra relatiile indivizilor in situatii cotidiene si in cadrele obisnuite in care isi desfasoara activitatea, fara ca ei sa se mascheze sau sa depuna eforturi pentru a-l "ajuta" pe cercetator. In schimb, nu poate fi utilizata pentru clarificarea oricarei probleme, nu poate fi programata de fiecare data la locul si timpul convenabil, necesita un foarte mare consum de timp si adesea plaseaza cercetatorul in cadre nefamiliare, uneori, chiar periculoase (de exemplu printre consumatorii de droguri pentru a studia pe viu reactiile acestora).

Observatia sistematica este forma observatiei stiintifice avand ca obiect unul sau mai multe aspecte comportamentale specifice, precis determinate, lipsindu-i caracterul global al celei anterioare. Cercetatorul vizand un numar prestabilit de reactii, le poate inregistra utilizand anumite tehnici, cunoscute sub denumirea de grile de observatii (tabelul 1.2). In mod frecvent, se porneste de la o ipoteza privind comportamentul ce va fi supus observatiei.

Alcatuirea grilei de observatie cuprinde urmatoarele etape:

observarea naiva, constand in familiarizarea cu diversitatea comportamentala si identificarea schemelor de actiune;

elaborarea unor liste de comportamente sau construirea unei liste organizate cuprinzand scheme de actiune;

observatia destinata completarii, simplificarii si chiar renuntarii la unele descriptii;

obtinerea unui tablou al comportamentelor organizate in scheme independente;

organizarea listei de categorii: repartizarea schemelor retinute din lista comportamentala anterioara si studierea acordului intre evaluatori.

Invatarea utilizarii grilei de categorii poate avea drept suport analiza unei inregistrari video; se codifica pentru inceput aspectele verbale, apoi cele non-verbale; se stabilesc corespondente intre cele doua forme de comportament. Se lucreaza la inceput independent, apoi se confrunta rezultatele evaluatorilor.

Grila de observatie propusa de Primel poate fi utilizata in observarea modului de comunicare dintre subiectii nevazatori; pe baza ei se pot compara procedeele utilizate in comunicarea nevazatorilor cu cele utilizate in comunicarea lor cu vazatorii, sau a acestora intre ei.

Tabelul 2.1. Grila de codare a mesajului verbal (dupa Bales)

Observatia sistematica utilizeaza unele instrumente tehnice de inregistrare si prelucrare a datelor: reportofon, camera video, computer, etc. Prezenta observatorului care in mod sigur va afecta comportamentul subiectilor, ramane o problema. Mascarea lui ar fi ideala, daca ar exista conditii tehnice.

Fidelitatea sau increderea pe care o putem avea in observatia stiintifica se refera la consistenta sau stabilitatea masurarii. Precizia masurarii ar fi o conditie necesara, dar nu suficienta pentru asigurarea fidelitatii. De obicei, pentru a determina fidelitatea observatiei sistematice, se utilizeaza tehnica inter-evaluarii sau inter-observarii fidelitatii. Ea demonstreaza cat de apropiate pot fi rezultatele a doi sau mai multi observatori, atunci cand codifica aceleasi reactii. Fidelitatea se exprima prin procentul de timp in care observatorii codeaza acelasi comportament, in acelasi fel. Acordul este semnificativ la un procent de min. 80%.

Esantionarea este importanta pentru solutionarea problemelor legate de precizia rezultatelor si de posibilitatea extinderii acestora asupra populatiei reprezentate de grupul selectionat. Studierea unui esantion de comportament de-a lungul unei perioade de timp este preferabila, prin plusul de exactitate pe care il aduce observatia repetata, in raport cu o singura observatie.

Studiul de caz

Utilizand studiul de caz se pot aduna date despre o anumita persoana. Cazul poate fi orice element in individualitatea sa: o scoala, o clasa, un grup de studenti ce prezinta particularitati neobisnuite, nefiresti, iesite din comun.

Uneori, observatia naturala este considerata studiu de caz, alteori, cele doua metode apar in mod distinct, deoarece studiul de caz nu se limiteaza de fiecare data in colectarea datelor, numai la observatia de teren. Mai pot fi adunate informatii din diferite documente, din interviuri sau discutii cu diferite persoane care au legatura cu cazul.

Cercetatorii utilizeaza informatiile adunate intr-un studiu de caz pentru a construi ipoteze explicative pentru un numar mai mare de persoane.

Exista riscul implicarii emotionale a cercetatorului datorita contactului prelungit cu subiectul. Aceasta va interfera cu nivelul obiectivitatii stiintifice a metodei.

Tabelul 1.3. Repere pentru studiul de caz (dupa Groth-Marnat)

In activitatea educativa metoda se poate utiliza atunci cand intalnim subiecti care ies cu mult din tiparele obisnuite sau care se confrunta cu o problema rara. Putem lua drept repere pentru a incadra datele culese prin observatii, interviuri, studiile unor documente, etc. elementele prezentate in tabelul 1.3 (dupa Groth-Marnat, 1990).

Chestionarul si interviul

Spre deosebire de observatie sau studiu de caz care implica un numar redus de indivizi, prin utilizarea raspunsurilor la chestionare si interviuri pot fi cercetati mii de subiecti in legatura cu opiniile, atitudinile, preferintele sau comportamentele lor. Chestionarul reprezinta o lista scrisa de intrebari sau enunturi pe o anumita tema, la care subiectii sunt solicitati sa raspunda tot in scris. Chestionarul se poate aplica si cu ajutorul calculatorului. Interviul este o discutie intre cercetator si subiect pe o anumita tema. Interviul are obiective, desfasurare si interpretare specifice. Exista interviuri libere, interviuri standardizate si forme intermediare.

Pentru un grad mai mare de exactitate se utilizeaza tehnici de esantionare stabilite in cadrele stiintei, permitand astfel, extrapolarea rezultatelor asupra intregii populatii din care s-a extras esantionul si elaborarea unei reprezentari stiintifice despre acea populatie. Termenul de populatie are o acceptiune diferita de cea demografica. El vizeaza toti indivizii care intereseaza pe cercetator, de exemplu, adolescentii, tinerii, studentii. Daca luam prima categorie, vom fi obligati sa ne situam intre anumite limite de varsta, sa zicem intre 14-20 ani.

Tehnicile de esantionare permit selectarea unui numar redus de indivizi dintr-o populatie determinata. Ei vor fi supusi investigatiei. Exista doua tipuri de baza: esantionarea non-probabila - in care nu se cunoaste probabilitatea pentru nici unul din membrii populatiei de a fi selectat in esantion si esantionarea probabila - fiecare membru al populatiei are aceeasi    sansa de a fi ales.

Multe cercetari apeleaza la primul tip de esantionare datorit costurilor reduse si a consumului mic de timp. De exemplu, pentru a studia atitudinile studentilor in legatura cu sistemul de taxe, se aleg studenti din fiecare facultate, din fiecare an de studiu, nivel socio-economic, sex, religie, in proportii similare celor din populatia studenteasca. Compozitia esantionului trebuie sa reflecte compozitia populatiei.

Esantionarea probabila are mai multe variante. De exemplu, prin randomizare simpla - fiecare membru al populatiei poate fi selectat cu aceeasi probabilitate (tragere la sorti) sau prin randomizare stratificata - populatia se imparte in straturi relevante pentru problema cercetata dupa anumite criterii si pentru fiecare strat se face o esantionare aleatoare.

Respectarea tuturor standardelor esantionarii nu se poate realiza in practica din motive ce tin de bugetul de timp si de resursele financiare ale cercetarii sau datorita dificultatilor de relationare cu unii subiecti ori refuzului acestora de a raspunde la intrebari. Toate acestea trebuiesc luate in considerare in interpretarea rezultatelor si in formularea concluziilor.

Se stie ca metoda chestionarului opereaza cu intrebari scrise carora li se dau raspunsuri tot in scris. De aceea, poate fi administrat in grup sau trimis prin posta. El ofera anonimatul ca mijloc de protectie a subiectivitatii sau intimitatii indivizilor, ceea ce poate crea un plus de motivatie. Daca se administreaza individual, ofera sansa observarii comportamentului subiectului si a utilizarii informatiilor obtinute in interpretarea calitativa a rezultatelor.

Interviul presupune interactiuni verbale si non-verbale intre cercetator si subiect, posibilitati de a cere informatii suplimentare. Exista interviuri standardizate ale caror intrebari urmeaza cu strictete ordinea prestabilita, interviuri semistandardizate care permit nuantarea si adoptarea intrebarilor la fiecare subiect si interviuri libere. Cresterea gradului de libertate inseamna insa, reducerea preciziei, a rigorii stiintifice, cresterea surselor de eroare.

Construirea intrebarilor

Elaborarea chestionarului ori a interviului presupune mai multe etape:

Definirea problemei de cercetat, a ceea ce ar dori sa cunoasca sau sa afle cercetatorul;

Stabilirea tipului de intrebari/raspunsuri, inchise sau deschise. La probleme inchise pot fi date raspunsuri limitate ca numar, iar la cele deschise subiectii raspund liber. Codificarea si prelucrarea raspunsurilor la intrebarile inchise este mai eficienta. Daca se lucreaza cu intrebari deschise, se impune categorizarea raspunsurilor si codarea lor ulterioara, cu riscul de a gasi si raspunsuri ce nu pot fi categorizate. Pentru prima categorie, in locul raspunsurilor dihotomice (da/nu sau adevarat/fals), ar fi mai indicate raspunsurile mai nuantate ce utilizeaza modelul scalelor Likert, asa cum rezulta din figura 1.2.

Figura 1.2. Modele de raspunsuri la chestionare

Dupa formularea tipului de probleme, intrebarile sunt aranjate intr-o forma scrisa. Se evita intrebarile duble (de exemplu, "Va place sa va uitati la televizor sau sa mergeti la joaca in loc sa va faceti lectiile?"), intrebarile care sugereaza raspunsul sau cele care pot fi gresit interpretate.

Inainte de aplicarea chestionarului se mai verifica pe un grup mai restrans de oameni, intr-un asa-zis studiu pilot. Se poate discuta cu subiectii in legatura cu modul de intelegere si interpretare sau cu variantele de raspuns.

Ordinea problemelor din chestionar este importanta. S-a verificat ca este mai bine sa fie puse la inceput cele mai importante pentru a capta atentia sau interesul, iar cele privind aspectele demografice, sa fie lasate la sfarsit.

Surse de eroare

Caracteristicile socio-demografice ale subiectului in interactiune cu ale cercetatorului.

Perceptia reactiilor celuilalt.

Expectantelor cercetatorului.

Tendinta de a da raspunsuri dezirabile.

Mecanismele de aparare.

Experimentul

Datele obtinute din observatia spontana sau din cea sistematizata, experienta cercetatorilor sau teoriile stiintifice ii ghideaza in stabilirea unor presupuneri, a unor supozitii sau ipoteze cu privire la relatiile cauzale dintre fenomenele si procesele psihice. Ipotezele derivate din teorii se exprima in limbajul stiintei. In cercetare se verifica mai multe ipoteze concurente cu privire la aceeasi problema, nu direct, datorita caracterului lor prea general, ci indirect, prin verificarea efectelor. Confirmarea ipotezelor determina cresterea increderii in teorie (figura 1.3).

Figura 1.3. Relatia dintre teorie si cercetare (dupa Baron)

Cea mai buna cale de a proba corectitudinea unei ipoteze, ramane metoda experimentala. In conditii de laborator, experimentul modeleaza o anumita situatie de viata. Desigur, construirea in laborator a realitatii da posibilitatea controlului, a repetarii, a inregistrarii, si a masurarii fenomenelor. Rezultatele pot fi verificate si de alti cercetatori. Dar, rigoarea si precizia realizate in laborator implica simplificarea situatiilor reale, disocierea artificiala a conditiilor ei firesti. Pentru a atenua caracterul artificial si unilateralitatea sau reductionismul experimentului, se impune combinarea cu metodele ce colecteaza date direct din teren.

In cadrul metodei experimentale, cercetatorul modifica in mod sistematic un factor sau un grup de factori. Factorii aflati sub control si manipulati conform unui plan, constituie variabilele independente. Efectele manevrarii se inregistreaza, urmand a fi analizate si interpretate prin raportare la ipoteza care a stat la baza experimentului. In laboratorul de psihologie precizia masurarii se asigura prin aparate de tipul audiometrelor, fotometrelor, osciloscoapelor, cronometrelor electronice, electroencefalografelor, computerelor. Efectul sau rezultatul modificarilor sistematice ale unor factori, este denumit variabila dependenta. Variabila dependenta poate reprezenta o anumita manifestare comportamentala a subiectilor aflati sub influenta variabilei independente.

Se presupune ca intre cele doua variabile exista o relatie de tip cauzal, variabila independenta este cauza, iar variabila dependenta, efectul sau. Experimentul urmeaza sa stabileasca daca exista intr-adevar o astfel de relatie in mod repetat, cu o anumita regularitate.

Rezultatele obtinute in laborator nu pot fi extrapolate la situatiile reale, decat cu rezerva. Generalizarea rezultatelor trebuie sa ia in calcul nu numai precizia acestora, ci si faptul ca in laborator, comportamentul este diferit de viata si ca pot exista factori ce influenteaza rezultatele, dar acestea care scapa controlului experimental. Pentru apropierea de conditiile reale, se poate inregistra si analiza efectul neprovocat de cercetator a unor factori asupra comportamentului fara ca acestia sa fie controlati de cercetator. In cadrul asa-numitului experiment natural sau cvasiexperiment, se urmaresc modificarile comportamentale aparute ca urmare a unor catastrofe naturale, accidente de circulatie, accidente vasculare, schimbari in conditiile de munca, in sistemul scolar. Rezultatele se raporteaza la cele obtinute in experimentele de laborator.

Testul

Testul poate fi considerat experiment standardizat, o metoda de evaluare a unor comportamente sau conduite. Unitatile testului sau subprobele se numesc itemi. Stabilirea itemilor porneste de la premisa ca ei constituie expresii ale aceluiasi domeniu comportamental aflat in interactiune cu o anumita variabila psihica. Exista astfel teste de atentie, teste de memorie, teste de inteligenta, teste de personalitate. Dintre testele de personalitate, cele mai populare sunt testele proiective.

Figura 1.4. Item TAT

Asemenea experimentului, testul trebuie sa fie o situatie aflata sub control ale carei variabile sunt anticipate de catre cercetator. El reproduce in conditii artificiale situatiile de viata, creand microsituatii tipice, simulate, analoge celor reale. Testul ii cere subiectului sa faca ceva, sa efectueze anumite actiuni: asamblare si aranjare de imagini, de figuri, memorare, completarea unor lacune, descoperirea unor reguli, a unor asemanari sau deosebiri, alegerea unor imagini placute sau neplacute, povestirea dupa imagini (figura 1.4). Rezultatul acestor actiuni se poate masura cu precizie.

Pentru ca testul sa devina un veritabil instrument de masurare, el trebuie sa respecte anumite conditii: standardizare, obiectivitate, etalonare, fidelitate, validitate, economicitate, sensibilitate.

1. Standardizarea, vizeaza materialul, instructiunile, tehnicile de aplicare, sistemul de cotare a reactiilor, modul de interpretare a rezultatelor. Se urmareste astfel, pastrarea constanta a tuturor conditiilor; singura variabila independenta ramane subiectul. Daca standardizarea este asigurata, se pot realiza comparatii corecte intre subiecti, pot fi ierarhizati si de asemenea, pot fi controlate observatiile efectuate de cercetator asupra subiectului in timp ce acesta efectueaza testul.

2. Obiectivitatea, exprima gradul in care testul si situatia de testare psihologica au legatura cu personalitatea celui ce face examinarea. Obiectivitatea unui test este ridicata daca, indiferent de persoana care efectueaza examinarea, subiectul supus testarii va obtine acelasi rezultat. Chiar daca se respecta cerinta standardizarii si se pastreaza aceeasi conduita in raport cu fiecare subiect, examinatorul este perceput diferit, semnificatia comportamentului sau va fi diferita pentru fiecare din subiectii testati.

3. Etalonarea, sau modul de normare a rezultatelor testului. In general, rezultatele brute obtinute se transforma in scoruri derivate. Ele exprima pozitia relativa a subiectului in cadrul esantionului pe care s-a facut normarea. Astfel, rezultatul obtinut de subiect la un test poate fi comparat cu al altora sau se compara rezultatele aceluiasi subiect, la teste diferite. Cele mai cunoscute scoruri derivate sunt normele de dezvoltare (intelectuala, afectiva) sau cele specifice unui anumit tip de grup. Etalonul testului, rezultatele medii obtinute de catre esantionul reprezentativ, trebuie utilizat numai pentru persoanele care se incadreaza in criteriile pe baza carora s-a constituit esantionul (varsta, sex, nivel de instruire, profesie, ocupatie, etc.). De asemenea, in mod periodic, etalonul trebuie revizuit deoarece schimbarile sociale nu raman fara efect asupra variabilelor psihice.

4. Fidelitatea, exprima variabilitatea rezultatelor testului de la o aplicare la alta. Ea este cu atat mai accentuata, cu cat aceste rezultate sunt mai stabile si in consecinta, permit efectuarea predictiilor privind conduita subiectului. De fapt, se considera ca un test poate avea tot atatea tipuri de fidelitate cate conditii pot influenta rezultatele subiectului. Fidelitatea se refera deci, la stabilitatea in timp a rezultatelor, esantionarea itemilor, omogenitatea itemilor, diferentierea subiectilor, acordul intre examinatori independenti.

5. Validitatea, ne arata daca si cat de bine masoara testul, ceea ce isi propune. Validitatea are mai multe forme:

validitatea de continut arata cat este de reprezentativ esantionul de comportamente ce compun testul pentru domeniul ce trebuie studiat, daca el cuprinde aspectele esentiale, deci daca exista corespondenta intre esantionul de itemi la care subiectii vor fi solicitati si situatiile reale (de exemplu daca itemii unui test de atentie sunt reprezentativi si acopera activitatea reala);

validitatea de aspect a testului se refera la calitatile sale exterioare, care influenteaza atitudinea subiectilor fata de examinare. Aspectul placut, atractiv, potrivit categoriei de subiecti, determina in general o mai mare receptivitate si acceptare a probei;

validitatea de criteriu presupune verificarea valorii testului in raport cu un sistem de referinta exterior, verificat si acceptat. Sistemul reflecta fidel domeniul comportamental caruia i se adreseaza testul. Raportand testul la criteriu in cadrul unui studiu laborios de validare, realizat in timp, se poate determina validitatea predictiva, masura in care rezultatul testului poate fi folosit in anticiparea conduitei unei persoane, in anticiparea integrarii si a reusitei intr-o activitate reala. Daca stabilirea validitatii predictive ridica probleme, se poate determina validitatea concurenta. Termenul se refera la acordul testului cu unul sau mai multe teste consacrate, care deja au fost validate;

validitatea teoretica sau conceptuala vizeaza semnificatia psihologica a rezultatului obtinut la test, factorii psihologici care-l influenteaza.

6. Sensibilitatea, se refera la proprietatea testului de a realiza diferentieri intre subiecti. Aceasta calitate se poate remarca in cadrul testelor de abilitati intelectuale cu grade diferite de dificultate.

7. Economicitatea, depinde de timpul necesar aplicarii, de costul testului (materiale, manual) de modul de examinare, de felul in care se coteaza si se interpreteaza rezultatele.

Intrebari de verificare

1. Prin ce se deosebeste chestionarul de interviu?

2. Care sunt dezavantajele testului psihologic?