OBIECTUL PSIHOLOGIEI EXPERIMENTALE

1. Introducere

Metoda experimentala nu este apanajul psihologiei experimentale, desi constituie obiectul sau principal. Ea este una dintre cele mai exacte, mai fecunde, si de aceea este una dintre cele mai utilizate metode in aproape toate ramurile psihologiei. De altfel metoda experimentala este solidar legata de evolutia psihologiei ca stiinta. De aceea cunostintele acumulate la disciplinele istoria psihologiei si fundamentele psihologiei va vor ajuta sa intelegeti mai bine ideile care urmeaza. Vor fi prezentate urmatoarele probleme : definitia si specificul metodei experimentale, evolutia metodei experimentale in psihologie, etapele experimentului stiintific, controlul variabilelor experimentului, regulile etice si deontologice ale metodei experimentale.

1.1 Cum sa abordati eficient aceasta tema

Mai intai treceti in revista titlurile si subtitlurile temei incercand sa intelegeti si sa retineti, fara un efort prea mare, structura sa de anasamblu. Dupa aceea parcurgeti fiecare paragraf in parte incercand sa desprindeti ideile principale. In final veti reuni partile intr-un ansamblu coerent. Incercati sa conectati ideile cursului la altele asemanatoare desprinse de la disciplinele amintite. Urmatoarele intrebari va vor ajuta in acest sens :

Enumerati metodele psihologiei ;

Care este contributia lui Gustav Wundt la dezvoltarea psihologiei ?

In ce consta insemnatatea behaviorismului in evolutia psihologiei ?

Asupra acestei teme veti dobandi o intelegere mult mai complexa daca il veti relua dup ce veti fi parcurs intreaga problematica prezentata in acest curs.

1.2.Obiectivele temei

Intelegerea specificului metodei experimentale in raport cu alte metode ale psihologiei.

Identificarea corecta a etapelor unui demers experimental in psihologie.

Intelegerea valorii ipotezelor de cercetare ca forme de cunoastere anticipatorie.

Capacitatea de a identifica corect variabilele independente si dependente.

Deprinderea de a formula ipoteze testabile, pe cale inductiva, pe baza faptelor de observatie sau pe cale deductiva, plecand de la un suport teoretic relevant.

Capacitatea de a imagina un experiment psihologic, alegand modelul experimenatal potrivit, pentru a testa o anumita ipoteza stiintifica.

2. Specificul metodei experimentale. Psihologia experimentala este, potrivit unei definitii de tip butada a lui Paul Fraisse (1970), o psihologie elaborata cu ajutorul metodei experimentale. Ea este o ramura a psihologiei care supune experimentarii faptele inregistrate pe calea observatiei spre a le verifica si stabili legile (Dict. Larouse, 2000). Si celelalte ramuri al psihologiei utilizeaza metoda experimentala. Cu toate acestea, psihologia experimentala isi propune sa inventarieze si totodata sa coordoneze modelele experimentale cele mai reprezentative din ariile diverse ale psihologiei cu dublul scop, atat didactic, ilustrativ, dar mai ales pentru a desprinde paradigmele, principiile metodologice apte sa ghideze cercetarile viitoare. Psihologia experimentala poate fi astfel definita ''ca un ansamblu de principii, norme, reguli care stau la baza organizarii si desfasurarii experimentului in psihologie .'' M. Anitei (2000, p.22). Autorul citat este de parere ca psihologia experimentala nu este o disciplina autonoma ci o metoda sau un anume mod prin care variatele domenii ale psihologiei realizeaza cunoasterea stiintifica.

Psihologia teoretica integreaza rezultatele psihologiei experimentale in structuri teoretice mai ample, discursul sau ingloband modele teoretice care uneori se sustrag verificarii experimentale. Este suficient sa amintim conceptele psihologiei abisale care in sensul riguros experimental nu au fost validate. Freud, mentioneaza, Fraisse a fost un observator genial care nu s-a preocupat de verificarea experimentala a ipotezelor sale.

Experimentul nu este singura metoda de cercetare a psihologiei desi ea ramane metoda ei cea mai importanta si cea mai fecunda (Al. Rosca, 1971). Metoda experimentului are in acelasi timp o valoare istorica pentru ca desprinderea psihologiei de filosofie, debutul sau ca stiinta, sunt legate de introducerea experimentului in studierea fenomenelor psihice.

Specificul metodei experimentale este dat de o seama de caracteristici care deosebesc aceasta metoda de celelate, utilizate de cercetator (observatia, testul psihologic, convorbirea, analiza produselor activitatii, etc). Cercetatorul experimentalist intervine activ in producerea fenomenului psihic studiat. El creeaza si controleaza conditiile aparitiei si desfasurarii acestui fenomen mentinand constanti factorii care pot influenta conduita cu exceptia acelora care sunt studiati. Experimentul permite posibilitatea repetarii sale de catre acelasi experimentator sau de catre alti cercetatori in scopul verificarii datelor obtinute. Aceste date sunt rezultatul unor masuratori exacte dar si al unor observatii sistematice.

Experimentul psihologic se remarca prin rigurozitatea datelor obtinute dar si printr-o serie de inconveniente. Una dintre limitele sale este data de caracterul artificial al conditiilor de laborator in care este situat subiectul, deosebite de conditiile reale in care au loc fenomenele psihice studiate. Experimentele de laborator nu sunt decat modele aproximative ale situatiilor reale in care actioneaza subiectii.

La aceasta se adauga si faptul ca in conditii de laborator, pe de o parte, poate fi studiat un numar redus de aspecte, iar pe de alta parte, din multitudinea de factori care pot influernta conduita studiata in conditii reale doar o mica parte poate fi luata in considerare. Nu mai putin adevarata este constatarea ca experimentatorul poate influenta comportamentul subiectului prin ecuatia sa personala.

Un alt fapt perturbator il poate constitui fondul aperceptiv al subiectului in raport cu scopul experimentului. Astfel, o sarcina experimentala de verbalizare a operatiilor efectuate, prin care se verifica ipoteza unei legaturi intre gandire si limbaj, poate sa fie perceputa diferit de catre subiecti : unul poate considera ca este oportun sa faca dovada elocintei in timp ce altul se poate focaliza preponderent pe acuratetea lucrului.

Discutarea limitelor experimentului de laborator este un prilej de a adopta o atitudine prudenta atunci cand dorim sa extindem concluziile sale asupra situatiilor reale.

Metoda experimentala dispune totusi de un ansamblu de procedee care pot limita actiunea acestor factori. Aceste procedee sunt: standardizarea atitudinii experimentatorului, utilizarea unor dizainuri (modele) experimentale multifactoriale, desfasurarea experimentului in conditii naturale.

3. Scurt istoric privind fundamentarea metodei experimentale in psihologie.

Inceputurile psihologiei experimentale sunt legate solidar de progresele stiintelor naturii in special ale fizicii si fiziologiei. Nu intamplator ea a fost fondata de fizicieni si fiziologi. In prima jumatate a sec. al XIX-lea progresele neurofiziologiei au permis elaborarea unor modele care incercau sa descifreze relatiile organismului cu mediul inconjurator precum si conditiile vietii psihice in general. De retinut sunt in acest sens: distinctia realizata de Bell si Magendie intre nervii senzitivi si nervii motori (1811-1822); masurarea de catre Helmholtz a vitezei de propagare a influxului nervos (1850); descoperirea de catre Broca a centrului limbajului in emisfera stanga a cortexului (1861); stabilirea de catre Cl. Bernard a existentei glandelor endocrine (1853). In prima jumatate a sec. XX, descoperirea activitatii electrice a creierului (prima EEG) de catre Berger (1929) sau demonstrarea rolului activator al substantei reticulate de catre Mgoun si Moruzzi reprezina etape fundamentale ale dezvoltarii metodei experimentale.

Cercetarea experimentala a senzatiilor constituie inceputul psihologiei experimenatale. In a doua jum. a sec. al XIX-lea paradigma stiintelor naturii avea drept caracteristica esentiala cuplul metodologic dintre disciplina in cauza si matematica. In psihologie este vorba de asocierea dintre observatie -experiment si metoda statistica.

Inceputurile psihologiei experimentale sunt legate de lucrarea lui Fechner ''Elemente der Psychophysik'' aparuta in 1860. Fechner incearca sa stabileasca relatiile existente intre cresterile stimularii fizice si cresterile fenomenului psihic corelat - adica ale senzatiei. Anterior, Weber stabilise deja o lege care ii poarta numele: cea mai mica diferenta perceptibila fata de o greutate data (prag diferential) se afla intr-un raport constant cu aceasta (dI/I=K).

Importanta operei lui Fechner poate fi rezumata, odata cu Fraisse (1970) astfel:

a) Pune o adevarata problema psihologica, aceea a intensitatii senzatiilor, intr-un domeniu in care solutia era posibila in acel stadiu al cunostintelor stiintifice: masurarea stimularii fizice.

b) Pentru masurarea celuilalt termen al relatiei, anume al intensitatii stimulului el adopta ca unitate de masura pragul diferential: unei unitati de prag diferential ii corespunde o unitate de senzatie in plan psihologic, unitate care este stabilita prin metode despre care vom vorbi in cursul urmator. De mentionat ca aceste metode sunt esentialmente psihologice.

c) Fechner stabileste o lege psihologica: senzatia creste proportional cu logaritmul intensitatii stimularii.

Cu toate meritele acestui inceput psihofizic al psihologiei experimentale, cea din urma nu trebuie redusa la primele. Ceea ce a asigurat permanneta metodelor si rezultatelor lui Fechner in psihologia experimentala este faptul ca dincolo de crezul sau introspectionist el a procedat in stil behaviorist punand in relatie reactiile de raspuns ale subiectului cu stimulii la care acesta era expus.

Un rol importantant in afirmarea psihologiei experimentale l-a avut infiintarea la sfarsitul sec. al XIX-lea a primelor laboratoare de psihologie. Psihologia experimentala nu se confunda cu psihologia de laborator dar aceste laboratoare trebuie mentionate pentru ca activitatea lor a avut un impact deosebit asupra afirmarii metodei experimentale in psihologie datorita orientarii lor catre un control riguros al conditiilor de manifestare a proceselor psihice studiate.

In 1879 Wundt infiinteaza la Leipzig primul laborator destinat studiului proceselor psihice elementare cum sunt vederea, auzul, pipaitul, gustul, perceptia timpului, etc. Ulterior acest laborator va deveni institut de psihologie. Aici se vor forma pionierii psihologiei experimentale din Europa si America. Wundt era de parere ca procesele psihice complexe nu pot fi abordate experimental ci numai prin studiul psihologiei popoarelor. Metoda de studiu era esentialmente introspectionista, si urma linia stabilita de Fechner a punerii in relatie a unor continuturi de constiinta cu fapte fizice sau fiziologice. Wundt considera ca psihologia experimentala nu va putea depasi terenul psihofiziologiei. Metoda introspectiei s-a dovedit ineficienta, ea fiind depasita in activitatea de laborator de insusi promotorii ei. Explicatia succeselor lor in domeniul psihofizicii este ca acestea s-au datorat faptului ca in ciuda pozitiei lor teoretice Fechner, Wundt si chiar Binet studiau raspunsurile verbale ale subiectilor (''A este mai mare decat B'', '' M este rosu'') la diversele situatii experimentale produse in conditii de laborator.

Behaviorismul reprezinta din punctul de vedere al afirmarii metodei experimentale o adevarata taietura epistemologica. Dincolo de o serie de limite, deloc neglijabile, pe care deja le cunoasteti de la cursul de istoria psihologiei, se produce o schimbare de perspectiva asupra obiectului psihologiei: nu faptele interne la care oricum nu avem acces ci comportamentul, activitatea omului trebuie sa devina adevaratul obiect al psihologiei daca aceasta doreste sa se afirme ca stiinta. Manifestul behaviorismului este reprezentat de articolul lui Watson din 1913 '' Psycholgy as the behaviorist views it'' (=''Psihologia asa cum o vede un behaviorist''. Dincolo de exagerarea scoaterii din preocuparile psihologiei a faptelor de constiinta, behaviorismul contine intr-o forma implicita o paradigma epistemologica fundamentala, valabila si astazi, aceea ca psihologia are un acces indirect la faptele psihice care sunt accesibile doar prin intermediul indicatorilor comportamentali si ai activitatii. Mai mult, psihismul nu poate fi inteles decat prin activitate. Psihologia trebuie sa renunte la introspectie iar solutia care situeaza psihologia in concertul stiintelor este limitarea demersurilor ei la faptele observabile si masurabile.

Modelul initial behaviorist S-R este treptat corectat: Tolman introduce notiunea de variabila intermediara ca o recunoastere a faptului ca subiectul de experiment (om sau animal) nu reactioneaza automat la stimulii experimentali ci prin angajarea conditiilor sale interne.

Woodworth propune modelul S-O(rganism)-R; Neobehaviorismul propune conceptul de ''self''.

Fraisse propune urm. schema: R=f(S P) . Raspunsul este rezultatul interactiunii persoanei cu stimulul.

Datele conduitei externe nu exprima univoc continutul psihologic intern. O parte din acesta ramanre mereu un lucru in sine  kantian. De aceea paradigma behaviorista a suferit o extensiune in sensul ca este nevoie sa fie surprins continutul psihologic intern, sensul sau, luminat de intregul context de viata in care se manifesta. (Radu, 1993)

4. Etapele experimentului psihologic;

Experimentul psihologic este un proces care se desfasoara in etape. Acestea sunt: 1) observatia, precizarea problemei de studiat, 2) formularea ipotezei (ipotezelor) cercetarii, 3) verificarea ipotezei, sau experimentarea propriu-zisa si 4) prelucrarea, analiza si interpretarea datelor

Precizarea problemei (temei) cercetarii este o faza al carei continut este de obicei considerat ca fiind inteles de la sine. Cu toate acestea sunt necesare unele precizari. Indeobste nu orice poate fi experimentat. Sunt probleme pe care stadiul actual al stiintei nu ne instrumenteaza de ajuns pentru a le aborda pe cale experimentala. Este suficient sa enuntam problema constiintei care ramane in continuare domeniul demersurilor speculative, si de aceea, domeniul de predilectie al filosofiei. Cercetarea experimentala se apleaca asupra unor aspecte limitate ale fenomenului constiinta pe care prefera sa le inglobeze in notiunea de constienta. Pe de alta parte o serie de limitari ale libertatii de experimentare vin din directia deontologica, atunci cand avem subiecti umani. Manipularea unor variabile psihofiziologice sau de personalitate poate afecta grav echilibrul personei. Dar cele mai grave limitari provin din experimentatorul insusi, din capacitatea lui de a sesiza faptul stiintific.

Ca orice stiinta psihologia opereaza cu fapte stiintifice. Dupa Cl. Bernard un fapt capata valoare stiintifica doar im masura atasarii sale unei idei. Piaget (1970) distinge urmatoarele caracteristici ale faptului stiintific: 1) raspunde la o intrebare si presupune prin aceasta o intreaga elaborare solidara cu sistemul de informatii care a condus la acea intrebare; 2) reprezinta o constatare sau o ''lectura'' a experientei; 3) este intotdeauna solidar cu o interpretare.

Faptele stiintifice in psihologie sunt fapte psihice sau de conduita, se refera fie la comportamentul extern fie la continutul psihologic intern.

Cunoasterea psihologica pleaca de la date de observatie la ipoteze pe care le verifica pe baza faptelor stiintifice.

Sesizarea unui fapt demn de cercetat, care prezinta interes si valoare stiintifica se produce pe fondul unor cunostinte teoretice solide, bine structurate care ajuta cercetatorul sa sesizeze problema acolo unde simtul comun o trece neobsevata. Un fond larg de cunostinte echivaleaza cu un fond larg de ipoteze latente.

Observarea faptelor este indispensabila in tot cursul experimentarii. Situatia experimentala permite efectuarea unor observatii riguroase ale conduitei subiectului in conditiile controlarii factorilor influentabili. Observatia poate fi obisnuita, sistematica sau organizata. Observatia nu reprezinta o simpla lectura a faptului brut ci se prelungeste intr-un act de clasificare, de incadrare a informatiei in anumite concepte si de anticipare a unor relatii. Ca instrumente de observatie sunt utilizate grilele de observatie care reprezinta un cadru de clasificare format din categorii. Acestea trebuie sa nu fie mai numeroase de 10 , sa fie disjuncte si sa epuizeze aspectele principale ale fenomenului observat (exemplificare, in Radu, 1993, p.17)

Formularea ipotezei este a doua etapa a demersului experimental. Ipoteza reprezinda un raspuns anticipat pe care cercetatorul il da problemei puse. El realizeaza, astfel, un contur coerent al unui model sau al unei teorii stiintifice care urmeaza a fi verificata odata cu ipoteza enuntata. Sursele ipotezelor sunt variate. Una dintre ele este de natura inductiva si consta in observarea unui fapt inedit in cursul unui experiment. Desi se naste din observarea faptelor, ipoteza se reformuleaza in termenii proprii stadiului atins de stiinta. Un exemplu va fi edificator: Piaget emite ipoteza obiectului permanent pe baza observarii comportamentului unui copil de 13 luni care are tendinta de a cauta o minge in locul unde altadata a reusit sa o recupereze si nu din locul unde mai recent nu reusise sa o gaseasca.

Ipotezele sunt, in alte cazuri, deduse dintr-o serie de legi sau regularitati deja stabilite intre anumite fenomene. Fraisse exemplica enuntand doua legi privitoare la recunoasterea unui cuvant: 1) pragul de recunoastere a unui cuvant (timpul minim de expunere necesar) este cu atat mai mic cu cat frecventa cuvantului in limba este mai mare; 2) pragul de recunoastere pentru orice stimul este mai scurt daca subiectul are o atitudine perceptiva adecvata (informatii asupra naturii stimulului). Din cele doua legi s-a dedus urmatoarea ipoteza: pragul de recunoastere a cuvintelor de frecventa egala este mai mic daca subiectul are elaborata o atitudine preperceptiva adecvata.

Etapa formularii ipotezei este faza cea mai creativa a experimentului. Confruntat cu o serie de fapte si cunostinte cercetatorul presupune existenta unei relatii pe care cauta sa o verifice.

Conditii cerute ipotezelor: sa fie verificabile (testabile) si cuantificabile (detalii in Anitei, 2000)

Verificarea ipotezei constituie faza travaliului experimental. Daca primele doua etape pot fi intalnite si in activitatea scriitorului sau filosofului ultima este puternic specifica cercetatatorului care trebuie sa demonstreze temeinicia ipotezei reproducand in conditii de laborator relatia dintre faptele observate. Principiul metodei experimentale este capacitatea ei de a produce si reproduce un fapt.

Experimentul stiintific poate fi : a) provocat (variabilele independente sunt modificate de catre experimentator.

b) invocat= experimentatorul foloseste in comparatii o serie de fapte naturale :varsta, sex, aptitudini, accidente, etc. (modificarile in variabila independenta au fost produse de conditiile naturale si sociale.) sau sociale : nivel de instructie, cultura, venit, etc.

Odata formulata, ipoteza este verificata printr-un demers experimental care constituie continutul experimentului insusi. Asupra desfasurarii experimentului vom reveni in paragraful 6.

4.4. Prelucrarea, analiza si interpretarea datelor. Desfasurarea experimentului permite experimentatorului sa culeaga o serie de date care sunt prelucrate statistic prin procedeul ipotezei de nul. Trebuie facuta deosebirea intre ipoteza de cercetare si ipoteza statistica (ipoteza de nul. ). Urmatorul exemplu (reprodus din Radu, op.cit.) ne va ajuta sa intelegem aceasta distinctie:

Ipoteza de cercetare afirma ca alcoolul modifica in sens negativ performantele atentiei. Se constituie doua grupe de subiecti. Subiectilor din grupa experimentala li se da sa consume o anumita cantitate de alcool iar celor din grupul de control nu li se da nici un fel de bautura alcoolica. Ambelor grupuri li se administreaza un test de concentrare a atentiei. Mediile aritmetice ale performantelor celor doua grupe pot fi diferite, mai precis media grupului experimental poate fi mai mica decat aceea a grupului de control. Ne punem intrebarea daca diferenta constatata este sufcient de pregnanta pentru a confirma ipoteza noastra de lucru. Apelam la metoda ipotezei de nul. Aceasta ipoteza de nul afirma ca diferenta gasita este intamplatoare si ca ea se datoreaza greselilor de esantionare adica de constituire a grupelor. Prin procedeul testului de semnificatie '' t '' sau ''c2'' sau F ( denumit si testul lui Levene pentru egalitatea variantelor) se confirma sau se infirma ipoteza de nul. Prin respingerea ipotezei de nul se obtine confirmarea ipotezei de lucru. Adaugam ca unei anumite marimi a lui t rezultate din calcul ii corespunde in tabele speciale (Fischer-Student) o anumita valoare care semnifica probabilitatea ca diferenta constatata sa nu fie intamplatoare. De obicei in comunitatea stiintifica respingerea ipotezei de nul se face pentru o probabilitate de cel putin P=0.05. Ceea ce inseamna ca daca am avansa in 100 de cazuri similare aceesi ipoteza de lucru, privitoare la efectele alcoolului, pe baza datelor obtinute pe alte 100 perechi de grupuri, am risca sa gresim in cinci cazuri si sa avem dreptate in 95.

5. Tipurile de variabile experimentale

In general in orice experiment psihologic sunt studiate efectele pe care varierea unor conditii sau factori interni le are asupra unor aspecte ale conduitei. Astfel, de-a lungul a trei esantioane modificam metoda de invatare si inregistram efectele acestor conditii asupra performantelor invatarii unei liste de cuvinte fara sens.. In acest caz metoda de invatare pe care o manipulam in conditii experimentale este numita variabila independenta iar performanta invatarii o numim variabila dependenta.

Intr-un alt experiment putem utiliza ca variabila independenta un proces psihic, sa spunem nivelul de cunoastere preexperimentala a unei sarcini intelectuale iar ca variabila dependenta nivelul de anxietate al subiectilor. Prin urmare prin variabila independenta desemnam factorii de mediu sau cei legati de subiect (organism sau personalitate) care sunt manipulati in cursul experimentului pentru a putea inregistra influenta lor asupra diferitelor aspecte ale vietii psiho-comportamentale.

Variabila dependenta este acel factor comportamental sau intern despre care ipoteza afirma ca se va modifica intru-un anume fel datorita modificarilor variabilei independente.

- Variabilele, independente si dependente pot fi atat cantitative (inaltimea unui sunet, timpul de reactie in sutimi de secunda, numarul de cuvinte memorate, etc) cat si calitative (barbati-femei, bun-slab). Stimulul (variabila independenta) poate fi acustic, vizual, tactil; variabila dependenta poate fi o senzatie vizuala, gustativa, olfactiva,etc).

-Variabila independenta este de fapt o variabila stimul, o conditie stimulatoare, dupa cum variabila dependenta este o variabila raspuns.

Variabila independenta trebuie izolata de celelalte conditii stimulatoare ale mediului si modificata dupa un plan (dizain) experimental. Unui stimul sau unei conditii stimulatoare ii pot corespunde mai multe reactii de raspuns, insa cercetatorul va selecta pentru masurare un numar limitat si anume pe acelea cuprinse in ipoteza.

- Variabile straine sau perturbatoare pot influenta raspunsurile, (variabilele dependente). De aceea efectul lor trebuie controlat, prin mentinerea lor constanta pe toata durata experimentului, sau prin eliminarea acestor variabile, acolo unde este posibil. Experimentatorul poate introduce distorsiuni nedorite care pot fi limitate prin standardizarea instructajului si comportamentului sau.

- Variabile invocate: (de obicei variabile independente) nu sunt modificate de catre experimentator si exista in forma unor modalitati care le sunt specifice sau care sunt alese de experimentator dintr-o multime (sexul: b-f; nivelul de pregatire, nivelul de inteligenta, etc). Aceste variabile se numesc invocate iar cercetarea care le intrebuinteaza este calificata ex post facto.

6. Controlul variabilelor

Controlul variabilei independente (demersul experimental)

Varierea variabilei independente pentru a genera modificari la nivelul variabilei dependente are loc pe doua cai:

a) Se modifica intentionat variabila independenta de-a lungul unor valori precizate prin planul experimental. Putem modifica intensitatea unui stimul sonor (variabila independenta) si inregistram timpul de raspuns al subiectilor in sutimi de secunda (variabila dependenta). Ipoteza avansata intr-un astfel de experiment este ca intensitatea mai mare a stimului va determina timpi mai mici de raspuns. Pentru aceasta, in planul experimental fixam de ex. 3 valori: 40, 60 si 80 dB. Constituim trei grupuri de subiecti carora le, aplicam una din cele trei valori. Se compara mediile timpilor de raspuns la cele trei grupuri. Se efectueaza testul de semnificatie prin metoda ipotezei nule.

b) Se adopta strategia experimentului ex post facto. Alegem o serie de valori ale variabilei independente dintr-un numar preeexistent. De exemplu alegem un grup de subiecti cu varsta de 25 de ani si un altul cu varsta de 60 de ani (varsta este variabila independenta invocata). Formulam ipoteza descresterii performantei la un test de inteligenta, odata cu varsta. Administram celor doua grupuri acelasi test in conditii asemanatoare. In acest caz experimentatorul nu modica variabila independenta ci alege din populatia de subiecti persoane cu varstele mentionate. Variatia acestei variabile este deci naturala.

6.2. Controlul variabilelor straine cu caracter perturbator. Efectul variatiei unei variabile independente poate fi inregistrat corect numai daca alte variabile care pot produce modificari in variabila dependenta sunt tinute sub control, astfel:

-eliminarea influentei variabilelor straine: zgomotul-camere izolate fonic, oboseala-pauze, conduita experimentatorului- standardizare.

- mentinerea constanta a variabilelor straine care nu pot fi eliminate prin asigurarea actiunii lor egala asupra tuturor subiectilor: examinarea sub. in acelasi timp si in acelasi loc; sa nu comunice urmatorilor continutul probelor;

Metoda balansarii efectelor variabilelor straine = distribuirea aceluiasi numar de subiecti in ambele esantioane, de control si experimental cu aceeasi caracteristica perturbatoare (varsta, nivel de pregatire, sex).

Balansarea simultana a doua variabile, de ex. sexul si experimentatorul presupune urmatorul dizain:

Grup I    Grup II

15 baieti - experimentatorul 1 15 baieti - exp. 1

15 b e xp. 2 15 b exp 2

15 fete - exp. 1 15 f exp. 1

15 f exp 2 15 f exp.2

Metoda contrabalansarii sau a rotatiei - se utilizeaza cand subiectii sunt supusi la mai multe probe succesive sau conditii succesive si trebuie sa controlam efectul de facilitare sau al oboselii pe care il produce ordinea de prezentare. Urmatorul exemplu este, speram, edificator:

Sunt situatii cind trebuie sa contrabalansam efectul de ordine generat de administrarea succesiva aceluiasi lot de subiecti a trei probe sau conditii: ex. memorarea a trei liste diferite de cuvinte A - cuv. cu sens, B - cuv.fara sens, C- neologisme. Avem nevoie de 6 grupe de subiecti egale ca numar. Avand 60 de subiecti dizainul este urmatorul :

10 subiecti ordinea A,B,C

10 subiecti ordinea A,C,B

10 subiecti ordinea B,C,A

10 subiecti ordinea B,A,C

10 subiecti ordinea C,A,B

10 subiecti ordinea C,B,A

Generalizand, pentru contrabalansarea efectului a N variabile sunt necesari N! (factorial) subiecti. Daca pentru fiecare variabila se repartizeaza 10 subiecti atunci vor fi necesari 10xN!

Metoda contrabalansarii este recomandata cand experimentam pe un numar relativ redus de subiecti in conditii diferite.

Ca principu, este necesar ca experimentatorul sa realizeze o echivalenta cat mai buna a grupului experimental si de control pentru cat mai multe variabile care ar putea afecta rezultatele. Selectia intamplatoare a subiectilor face ca efectele variabilelor perturbatoare sa fie echivalente in grupul experimental si de control. De asemenea cu cat numarul subiectilor este mai mare cu atat este mai eficienta neutralizarea efectelor variabilelor straine.

7. Planurile experimentale: tipuri de dizain experimental, organizare, erori

Grupele de experiment si de control sunt denumite esantioane. Ele se obtin prin selectia subiectilor dintr-o colectivitate mai mare numita populatie. Populatia poate fi limitata la studentii de anul I, la fetele de 16 ani din judetul Constanta sau la scorurile obtinute de subiectii cu handicap intelectual la o proba de inteligenta. Confirmarea unei ipoteze la nivelul esantionului permite generalizarea rezultatelor la nivelul populatiei de apartenenta.

Constituirea grupurilor experimental si de control se realizeaza pe baza selectiei la intamplare unde fiecare membru al populatiei are sanse egale de a fi ales. Intai se selectioneaza un esantion din care, pe criteriul selectiei aleatoare se constiruie grupul exp. si de control. Ele se mai numesc si esantioane independente (independent samples). In situatiile in care se aleg subiecti echivalenti in ambele esantioane sau cand doua sau mai multe experimente s-au efectuat pe acelasi esantion vorbim de esantioane perechi (paired samples). Cele doua modalitati de constituire a grupurilor implica procedee statistice de comparatie diferite.

Grupele echivalente constituite din persoane diferite dar egale din punctul de vedere al variabilei egalizate sunt utile in situatii ca cele de mai jos:

a) Verificarea ipotezei ca instructia verbala influenteaza procesul de memorare (''va trebui sa reproduceti imediat'' si ''veti reproduce peste 3 zile''). Se administreaza un test de inteligenta despre care stim ca a corelat inalt cu memoria. Subiectii cu aceeasi cota la test sunt repartizati aleator in grupa experimentala sau de control. In felul acesta fiecare subiect dintr-un grup are echivalentul sau din celalalt grup. Efectul variabilei inteligenta este astfel egalizat. Se aplica fiecarui grup un instructaj diferit. Diferenta intre mediile performantelor in reproducerea materialului memorat va fi pusa pe seama variatiei instructajului.

b)Studierea transferului unei activitati asupra alteia. Grupului experimental i se da activitatea A, apoi ambelor li se da activitatea B. Diferenta dintre cele doua grupuri va arata efectul antrenamentului.

In general modelul clasic de experiment presupune ca experimentarea se face doar pe grupul de control celalalt fiind ''martor''. Exista si uzanta de a varia variabila independenta in ambele grupuri, caz in care fiecare este ''experimental'' fata de celalalt.

8. Planuri experimentale

Exemplele precedente au ilustrat planuri cu o singura variabila independenta sau cu doua.

Planurile experimentale cu o singura variabila independenta au dezavantajul ca nu iau in considerare actiunea altor variabile importante si nici efectul interactiunii dintre ele asupra variabilei dependente.

Planurile experimentale multifactoriale elimina acest neajuns. Acestea opereaza cu doua sau mai multe variabile independente fiecare dintre acestea avand doua sau mai multe valori (modalitati).

Un plan de tipul K x L are doua variabile independente fiecare dintre ele fiind structurate in K, respectiv L modalitati (valori) :

Un plan K x L x M are trei variabile independente, fiecare cu valori (modalitati) diferite. El este de fapt rezultatul tuturor combinatiilor posibile dintre modalitatile tuturor variabilelor independente. Experimentatorul inregistreaza efectul fiecarei combinatii asupra variabilei dependente.

9. Tipuri de erori intalnite in experimente.

Sunt numeroase. Pot fi clasificate astfel:

1. Erori accidentale

a) Protocoale invalide. Criteriile de eliminare a subiectilor trebuie precizate la inceputul experimentului. Respingerile sa fie de absoluta necesitate.

b) Erori de manipulare a aparaturii sau a probeleor.

2. Erori sistematice: ordine diferita de administrare a probelor la cele doua esantioane.

3. Erori metodologice: utilizarea unor procedee statistice neadecvate.

10. Relatia dintre test si experiment

Sunt autori care considera testul ca o varianta de experiment (Pichot, Wallon).

Ele se aseamana sau sunt diferite prin:

obiective: cercetarea experimentala vizeaza relatia cauza efect - testul vizeaza

diferentele intre subiecti..

testul poate servi ca instrument de cercetare experimentala sau in studiile de analiza

factoriala.

Situatii experimentale pot fi utilizate ca teste daca sunt standardizate si etalonate.

Testele presupun un amplu si indelungat proces de elaborare in care sunt implicate

diferite faze experimentale.

11. Principii deontologice in efectuarea experimentelor psihologice

Psihologia experimentala se confrunta cu obstacole de ordin moral (nu se poate

experimenta liber asupra omului). De aceea ea face apel la experimentarea pe animale

(psihologia animala). Dar si de aceasta data intervin dificultati de extrapolare.

Etica muncii experimentale se refera la :

intimitatea persoanei.

demnitatea subiectului: in psihologie desi utilizam termenul individ, tratam persoana ca

subiect (al propriilor actiuni, in campul optiunilor actiunilor si valorilor). Nimic din ceea ce prinde demersul experimental nu trebuie sa afecteze integritatea,binele si sentimentul de sine al subiectilor umani

confidentialitatea rezultatelor.

binele persoanei; sa nu inducem perturbatii.

Probleme pentru autoevaluare

Explicati ce semnificatie are pentru psihologia experimentala infiintarea primelor

laboratoare de psihologie.

In ce consta contributia lui Fechener in conturarea demersului experimental in

psihologie ?

Care sunt elementele comune si diferentiatoare ale psihologiei experimentale si ale

testelor psihologice.

Identificati in bibliografia recomandata fazele unui experiment in psihologie.

Plecand de la fapte de observatie privind comportamentul oamenilor, sau de la sursele

bibliografice elaborati un numar de 10 ipoteze testabile.

Exemplificati cu ajutorul bibliografiei tipurile de planuri experimentale.

Bibliografie

ROSCA AL. - Metodologie si tehnici experimentale in psihologie, Ed. stiintifica,   

Bucuresti, 1971.

ANITEI, M. - Introducere in psihologia experimentala, Bucuresti, 2000.

FRAISSE P. - Psihologia experimentala, Ed. Stiintifica, Bucuresti, 1970.

Mc.BURNEY, D., 1983, - Experimental psychology, Wadsworth Publishing Company, Belmont, California.

RADU I. - Metodologie psihologica si analiza datelor, Ed. Sincron, Cluj, 1993