Observatia , ca metoda psihologica

Observatia , ca metoda psihologica

Observatia, ca metoda psihologica consta in consemnarea sistematica si riguroasa, amanuntita si clara a tuturor reactiilor si formelor de conduita cuprinse in programul unei cercetari, care priveste un anumit aspect al dezvoltarii psihice. Ca metoda de cercetare, ea trebuie sa indeplineasca o serie de conditii - sa fie completa si precisa, ceea ce presupune un plan prealabil bine elaborat. Cu cat se vor face mai multe si mai complete relatari exacte, cu atat observatia isi va atinge scopul, cu conditia ca sa fie notate mai ales fapte si conditii considerate semnificative din punctul de vedere al sarcinilor temei de cercetare. De aceea trebuie stabiliti in prealabil itemii observatiei. In al doilea rand trebuie sa fie orientata bine spre toate felurile de comportamente si reactii care cuprind caracteristicile sau conduitele implicate la obiectivul cercetarii.

Deoarece psihicul omului este legat de activitatea sa, se manifesta in actiunile si faptele sale, observarea acestor actiuni, a actelor sale de conduita, a manifestarilor sale verbale etc., precum si analiza lor, cunoasterea stiintifica, in anumite limite, a psihicului uman este posibila pe baza de observatie.

Observatia, ca metoda stiintifica, este observatia sistemica pe care trebuie sa o deosebim de observatia ocazionala (intamplatoare, accidentala). Aceasta din urma nu se face dupa un plan, iar cel care face o astfel de observatie nu este in asteptarea fenomenului psihic si nu este pregatit pentru a-l inregistra. Uneori, observatia ocazionala a unui fenomen poate constitui un punct de plecare pentru o observatie sistematica sau pentru cercetari experimentale.

Observatia sistematica necesita din partea aceluia care o efectueaza sa fie pregatit sa observe, sa fie in asteptarea fenomenului sau a fenomenelor pe care vrea sa le studieze. Observatia stiintifica nu este simpla privire, ci urmarirea atenta si sistematica a unor manifestari psihice in scopul de a le fixa cat mai adecvat. Prin urmare, cel care face observatia trebuie, in primul rand, sa-si aiba precizate obiectul si sarcina observarii, sa observe pe baza unui program.

Observatia cere timp indelungat de lucru, deoarece exista riscul ca fenomenul, procesul psihic observat sa nu se manifeste in masura suficienta si in situatii variate, incat sa permita degajarea unor concluzii semnificative cu o baza de fapte suficiente. Un bun observator stie in ce fel de situatii se manifesta mai frecvent caracteristica pe care o are in obiectiv si se axeaza pe observatii ale unor astfel de situatii.

Rezultatele observatiei trebuie sa fie consemnate chiar in timpul observarii, dar fara stirea celui observat, sau imediat dupa ce observatia a luat sfarsit. Uneori observatia psihologica este combinata cu utilizarea unor mijloace speciale de inregistrare sau consemnare a fenomenelor observate, cum sunt: cronometrul, aparatul de fotografiat sau filmat, videofonul etc.

O cerinta importanta a observatiei ca metoda stiintifica este aceea de a nu altera spontaneitatea fenomenelor observate, deci de a nu interveni in desfasurarea lor. Utilizarea aparatelor de inregistrare videofonica sau a unor incaperi care permit observarea printr-un perete de sticla transparent intr-o singura directie (pe partea unde se gasesc subiectii acest perete face impresia de oglinda) asigura efectuarea observatiei, lasand nestingherita desfasurarea spontana a fenomenelor. Aceste procedee se utilizeaza mai frecvent in clinicile de copii sau in scoala (pentru observarea copiilor in procesul de invatamant).

Cel care face observatia va cauta sa observe fenomenele supuse studiului in conditiile cele mai favorabile desfasurarii lor si in conditii de activitate cat mai variata (de exemplu in clasa, in recreatie, in excursii, pe strada etc.). Desi cel care efectueaza observatie face o anumita selectie a datelor, in scopul de a le retine pe cele mai semnificative, totusi asigurarea unei obiectivitati ridicate pretinde o inregistrare cat mai detailata si fidela a fenomenelor, analiza rezultatelor fiind rezervata etapei care urmeaza dupa incheierea perioadei de observatie.

Pentru a se asigura date cat mai obiective, este de dorit ca observatiile sa fie cat mai numeroase si, pe cat posibil, efectuate de mai multi observatori. Uneori, cand fenomenul supus observatiei dureaza mai mult si nu este posibil sa se consemneze toate momentele desfasurarii lui, se recurge la observatia fractionata, numita si esantion temporar. In acest caz, observatorul foloseste perioade scurte de cateva secunde sau cateva minute si noteaza actiunea subiectului sau a subiectilor in aceasta perioada scurta de timp. De exemplu, daca se urmareste manifestarea oboselii la elevi in cursul zilei de scoala, se noteaza de cate ori au aparut la elevi semne de oboseala (cum ar fi: elevul casca, se intinde, priveste distrat etc.) in fragmente scurte de timp din prima ora a programului, ora a doua, a treia etc.

In timpul observatiei nu se intervine cu nimic in modificarea conditiilor ce actioneaza asupra copiilor. Este absolut necesar ca acestea sa se consemneze atent. De asemenea, este necesara notarea a tot ce intervine si exista ca factori de implicatie si influenta (orice schimbare)

Spontana, de la inceputul la sfarsitul observatiei, ca si durata ei ca timp. In timpul observatiei, cel ce o face este un fel de spectator inteligent si atent la tot ce se intampla.

Folosirea observatiei ca metoda de cercetare, prezinta unele inconveniente, printre care, faptul ca fenomenul cuprins in obiectiv poate sa apara rareori izolat si este greu de desprins si analizat din comportamente. Astfel de inconveniente tin de situatia de observatie si de conjuncturile ei. Tot atat de complexe sunt inconvenientele ce se datoreaza celui ce face observatie, competentei lui, faptului daca este sau nu obosit, indispus, plictisit, dominat de o problema personala nerezolvata etc.

Observatia are meritul ca ne permite studierea activitatii psihice in conditiile vietii de toate zilele. Astfel, activitatea psihica a elevului se manifesta in conditiile de joc, in procesul de invatamant etc., a muncitorului la locul de munca, in contactul cu colegii de munca etc. Cu toate acestea, interpretarea datelor obtinute pe baza de observatie comporta si riscul unei anumite doze de subiectivitate. In viata, situatiile sunt complexe, iar datele esentiale nu pot fi totdeauna usor desprinse din cele accidentale. Din acest motiv, ori de cate ori este posibil, este de dorit ca datele observatiei sa fie controlate, completate si explicate cu ajutorul faptelor dobandite pe cale experimentala.

Datele stranse pe baza de observatie sunt supuse prelucrarii si analizei, pentru a putea fi desprinse concluziile sau legitatile care se degajeaza din materialul adunat. Astfel, observatiile pot fi folosite in alcatuirea fiselor de caracterizare a copiilor, in cercetari de profil monografic si in cercetari care au in vedere interesele si preocuparile copiilor dupa modificarile de conduita la diferite ore, materii, activitati.

Observatia didactica este urmarirea atenta a unor obiecte si fenomene de catre elevi fie sub indrumarea cadrului didactic - observatia sistemica - fie in mod autonom - observatia independenta - in scopul depistarii unor aspecte noi ale realitatii si al intregirii unor informatii. Ea are o valoare euristica si participativa, intrucat ea se bazeaza pe receptivitatea elevilor (pe care o si dezvolta) fata de fenomenologia exintentiala.

Observatiile pot fi de lunga sau de scurta durata. Prin ele se urmaresc: explicarea, descrierea si interpretarea unor fenomene din perspectiva unor sarcini concrete de invatare, exprimarea si explicitatea rezultatelor cu ajutorul unor suporturi materiale (referate, tabele, desene, grafice). In acelasi timp, aceasta metoda comduce si la formarea unor calitati comportamentale cum ar fi: consecventa, rabdarea, perseverenta, perspicacitatea, imaginatia.

Ca si alte metode de invatamant, observatia are mai multe functii:

1. functia operationala / instrumentala - metoda are valoarea unei tehnici de executie pentru cel care o utilizeaza - elev sau profesor, mijlocind atingerea obiectivelor instructiv-educative si a obiectivelor operationale preformulate.

2. functia cognitiva - metoda reprezinta pentru cei care se instruiesc sau autoinstruiesc, un mod de a afla, de a cunoaste, de a actiona, de a cerceta, de a descoperi sau redescoperi noi adevaruri si de a le folosi in mod independent, respectiv un instrument si o tehnica de invatare

3. functia formativ - educativa -    metoda contribuie la formarea unei noi structuri cognitive, deprinderi intelectuale, comportamentale, atitudini, trairi, sentimente, deci presupune si un proces educativ.

4. functia normativa - metoda ii arata celui care o utilizeaza cum sa procedeze, ce cale eficienta sa urmeze pentru a atinge obiectivele prestabilite (profesorul ii sugereaza cum sa predea, iar elevul cum sa invete).

5. functia motivationala - metoda contribuie la stimularea si dezvoltarea interesului pentru studiu al elevilor, a curiozitatii lor epistemice, a dorintei lor de a afla, de a (re)descoperi si de a actiona.

Metoda reprezinta un anumit mod de a proceda care tinde sa plaseze elevul intr-o situatie de invatare, mai mult sau mai putin dirijata, mergandu-se pana la una similara aceleia de cercetare stiintifica, de urmarire si descoperire a adevarului si de raportare a lui la aspectele practice ale vietii.

BIBLIOGRAFIE:

Bruner.j. ,,Pentru o teorie a instruirii", EDP Bucuresti, 1970

Cerghit.I.,,Metode de invatamant", EDP, Bucuresti 1997

Strunga C.,,Obiective si metode pedagogice", Ed.Augusta, Timisoara, 1995

Oprea, Crenguta-L.,Metode interactive de grup, in Revista ,,Paideia", Nr.3-4, 2002.

Psihopedagogie pentru examenele de definitivare si grade didactice