PERSONALITATEA

PERSONALITATEA

In viata de zi cu zi, tindem sa-i etichetam pe cei din jur in functie de tipul de persoana pe care il reprezinta fiecare. Exista tipul prietenos si sociabil, tipul agresiv, tipul linistit si timid, tipul activ si ocupat, si asa mai departe. La baza acestor clasificari se afla ideea ca fiecare persoana are o anumita personalitate - un anumit fel de a reactiona si de a se comporta. Daca stim cu ce fel de persoana avem de-a face, ne poate fi mai usor sa-i intelegem comportamentul. De asemenea, putem sa anticipam reactiile unei persoane intr-o anumita situatie.

Totusi, aceste clasificari nu sunt foarte stiintifice. Ele pot fi uneori chiar inselatoare. Psihologii - oamenii de stiinta ce se ocupa cu studiul comportamentului uman si cu complexitatea mintii - cerceteaza in mod continuu ceea ce numim "personalitate". Ei folosesc mai multe metode de clasificare a indivizilor, in functie de caracterul, temperamentul si aptitudinile lor, in dorinta de a intelege omul.

De-a lungul timpului s-a incercat gasirea unei legaturi intre personalitatea unui om si data nasterii sale (in astrologie), intre personalitatea sa si umflaturile de pe craniul sau (in frenologie), si intre personalitate si liniile din palma (in chiromantie). Insa stiinta moderna nu acorda o importanta prea mare acestor tehnici.

In Larousse gasim definitia personalitatii ca: element stabil al conduitei unei persoane; ceea ce o caracterizeaza si o diferentiaza de o alta persoana.

Fiecare individ are particularitatile sale intelectuale, afective si cognitive (cu referire la vointa, la temperament), al caror ansamblu organizat determina personalitatea. Fiecare om este totodata asemanator cu ceilalti membri ai grupului si diferit de ei prin amprenta unica a trairilor sale.

Una dintre problemele referitoare la "personalitate" este aceea ca fiecare percepe diferit acest cuvant. Multe dictionare de psihologie sustin ca "personalitatea" nu poate fi definita.

Celebrul austriac Sigmund Freud considera ca trasaturile fundamentale ale personalitatii se contureaza foarte devreme, probabil in primii cinci ani de viata. Acestea sunt influentate de experiente, ca suptul la pieptul mamei, consumul alimentelor solide, deprinderea mersului la toaleta si impulsurile sexuale. Treptat, aceste experiente se combina si se integreaza, dar personalitatea se modifica si se dezvolta de-a lungul copilariei pana in perioada adulta.

Conceptiile moderne referitoare la astfel de teorii insista asupra modului in care copiii reactioneaza intre ei si fata de adulti, cum isi fac prieteni sau dusmani si cum se integreaza intr-o anumita cultura sau societate.

Sigmund Freud a sustinut ca personalitatea se compune din trei elemente: ego, id, si superengo. Egoul corespunde cel mai bine cu eul pe care il cunoastem. Prin id el a cuprins instinctele primare, care stau de fapt la baza oricarui comportament uman. In conceptia lui Freud, rolul superegoului era sa controleze activitatea egoului si a idului. De exemplu, idul ne va indemna sa ne satisfacem foamea, egoul ne va spune in acest caz sa mancam, iar superegoul ne va controla comportamentul, si il supune unui cod moral, astfel incat o persoana normala va manca respectand o serie de standarde socialmente acceptate.

In anii 1920 si 1930, psihologul elvetian Carl Jung a elaborat o alta teorie referitoare la tipurile de personalitati. El era de parere ca fiecare dintre noi se poate inchide in sine, devenind tacut, retras si preocupat de propriile ganduri. Aceasta actiune poarta numele de introspectie. De asemenea, putem fi deschisi lucrurilor ce se intampla in jurul nostru, devenind mai sociabili si mai implicati in actiunile celorlalti. Persoanele care fac aceste lucruri sunt numite extrovertite.

Multe persoane trec de la introspectie la extrospectie, in functie de circumstante. La unele persoane insa, una dintre aceste atitudini tinde sa domine. De exemplu, tipul de persoana extrovertita este vorbareata si activa intr-o situatie in care cele mai multe persoane ar fi tacute si rezervate.

Notiunea celor doua tipuri de personalitati principale a lui Jung nu mai este in totalitate acceptata de majoritatea psihologilor, desi introspectia si extrospectia au devenit cuvinte descriptive utile. In prezent se acorda mai putina importanta tipurilor de personalitati, acestea fiind folosite doar pentru identificarea cazurilor extreme. Majoritatea psihologilor sunt de acord ca personalitatile sunt extrem de complicate, variate si schimbatoare.

In acceptiunea sa cea mai larga, termenul de personalitate denumeste fiinta umana considerata in existenta ei sociala si inzestrarea ei culturala.

Sunt diverse discipline care se ocupa de om ca personalitate, fiecare cautand sa exploreze fiinta umana in devenirea ei continua (antropologia biologica si culturala, sociologia, istoria, psihologia).

Personalitatea este intotdeauna unica si originala. Aceasta intrucat fiecare porneste de la o zestre ereditara unica, singulara si mai departe in campul existentei sociale concrete, fiecare strabate un drum anume, desfasurand diferite activitati si intrand in anumite relatii, toate avand anumite efecte asupra cursului dezvoltarii si construirii edificiului de personalitate. In realitate, fiecare om are un mod propriu si concret, irepetabil de a fi, de a gandi si simti Intre oameni un sunt numai deosebiri, ci si asemanari.

Intr-o populatie relativ omogena, sub raport etnic, cultural, ocupational, intr-o epoca data se intalnesc persoane care pot fi grupate intr-un tip, dupa insusirile lor fizice sau psihice comune. Se vorbeste doar despre tipuri de francezi, englezi sau romani si printre acestia de moldoveni, olteni ardeleni - despre tipuri de tarani, negustori, militari, sportivi, artisti, despre tipuri temperamentale sau caracteriale. In simpozioane internationale au fost studiati factorii (trasaturile) de personalitate, cautand sa se delimiteze si sa se precizeze constitutia si caracteristicile lor.

In primul rand, dispozitia spre comunicare implica nu numai un limbaj dar si motivatia, trebuinta de a comunica si totodata un mod de a gandi si de a simti.

In al doilea rand, factorii de personalitate dispun de o relativa stabilitate, cine este inzestrat cu rabdare, cu stapanire de sine si calm, de cele mai multe ori dovedeste aceste calitati si numai exceptional abdica de la ele.

In al treilea rand, factorii de personalitate caracterizeaza pe om in ansamblul sau, de exemplu, inteligenta generala, fermitatea in atitudini se manifesta in cele mai diverse situatii si independent de acestea.

In al patrulea rand, factorii de personalitate dispun totusi de o oarecare plasticitate, nu sunt rigizi, putandu-se restructura si perfectiona sub presiunea conditiilor de mediu.

In al cincilea si ultimul rand, factorii dominanti in sistemul de personalitate al subiectului sunt caracteristici sau definitorii pentru el, il exprima in ce are el esential ca om cuminte sau turbulent, talentat sau incapabil, respectuos sau insolent.

Pe baza cunoasterii structurilor de personalitate se pot face previziuni asupra reactiilor si conduitei subiectului intr-o situatie data sau in fata unei sarcini ce i se incredinteaza. Insusi subiectul care se observa si se compara cu altii ajunge sa-si constate capacitatile si trasaturile sale de caracter. Uneori, se lauda cu ele, alteori se resemneaza fatalist: "asa sunt eu si n-am ce face". Dar omul poate decide asupra ce sa faca si cum; fiind constient de sine, incearca mereu sa-si ia in stapanire propria fiinta cu tot ce are ea.

O lege fundamentala a sistemului de personalitate este autodepasirea si realizarea de sine.

De mai bine de un secol, psihologia a pus in centrul edificiului personalitatii conceptul de Eu. Intelesul primar este cel al pronumelui la persoana intai.

Eul este subiectul la nivelul caruia se intretaie trei predicate: a fi, a avea, a face.

Eul este rodul tuturor experientelor acumulate de subiect in activitate si de corelare fata de ceilalti. In dezvoltarea sa, Eul parcurge trei etape si anume: etapa Eului corporal, apoi cea a Eului social si, in final, definirea Eului spiritual. Se intelege ca achizitiile acestor etape se se cointegreaza in conditiile in care cele trei laturi ale Eului se dezvolta pe parcursul vietii.

Personalitatea este un agregat de aptitudini care are in centrul sau Eul.

Personalitatea dispune indeosebi de trei laturi psihologice: temperamentul, aptitudinile si caracterul.

Trasaturile si tipurile temperamentale sunt cea mai accesibila si usor constatabila latura dinamico-energetica a personalitatii. Cu greu vom afla ce gandeste un om ce sentimente incearca, pe unde i se aventureaza fantezia. Dar urmarindu-i comportamentul vom putea in scurt timp sa spunem daca este energic, iute, cumpanit sau nu.

Firea omului (termen in limba romana care se intersecteaza cu cel de temperament) a fost inca de la inceputuri presupusa a fi legata de constitutia corporala sau de particularitatile fiziologice.

In determinarea particularitatilor temperamentale un rol principal (chiar daca nu exclusiv) revine sistemului nervos central care asigura coordonarea tuturor proceselor organice si mediaza comportamentul in virtutea activitatii neuropsihice a creierului.

La fiecare individ insusirile de baza prezinta gradatii in sensurile: puternic - slab, mobil - inert, echilibrat - neechilibrat.

Cercetarile moderne, au demonstrat existenta a patru tipuri de temperamente: tipul puternic neechilibrat excitabil coreleaza cu temperamentul coleric, cel puternic echilibrat mobil se exprima in temperamentul sangvinic, tipul puternic echilibrat inert in temperamentul flegmatic, tipul slab (luat global) fiind pus la baza temperamentului melancolic.

In descrieri mai vechi se adauga si alte criterii de clasificare a temperamentului, cum sunt acelea de: stenic - astenic, incordat - relaxat, hipertimic - hipotimic

Temperamentul este manifestarea si dezvoltarea particulara a tipului in plan psihologic si comportamental.

Fiecare temperament prezinta avantaje si dezavantaje. Este mai greu sa formezi spiritul de disciplina, stapanirea de sine, rabdarea, la un coleric, care este prin firea lui excitabil si exploziv, nestapanit si nerabdator, decat la un flegmatic care dispune de rabdare si cumpanire naturala, este meticulos si pastreaza un ritm ordonat in tot ce face.

Cunoasterea buna a insusirilor celor mai frecvente temperamente de baza este necesara pentru a reusi sa le determinam si sa tinem seama de ele.

Aptitudinile se exprima in calitatea activitatilor omenesti in diverse domenii. Definind aptitudinile cuiva, raspundem la intrebarea: ce poate face omul respectiv in general si in mod special.

Oamenii se deosebesc intre ei dupa posibilitatile lor de actiune. Actiunile (practice, intelectuale, artistice, sportive etc.) sunt executate de diversi indivizi la diverse niveluri calitative, cu o eficienta mai mare sau mai mica, uneori foarte redusa. Desigur toti oamenii normali pot executa diverse si nenumarate activitati. Intereseaza insa calitatea. Toti pot sa cante, dar unii sunt deplorabili, iar altii starnesc admiratie si impresioneaza. De unde si calificarile fixate in limba de "apt pentru " sau "inapt pentru ", prelungite prin termenii de aptitudine, inaptitudine sau capacitate, incapacitate, iar referitor la zestrea ereditara: dotat, nedotat.

Aptitudinea se demonstreaza prin reusita in activitati. Orice activitate se efectueaza cu ajutorul unor mijloace sau instrumente. Faptul este evident in cazul actiunilor practice si tehnice. Una este un bisturiu in mana unui om neindemanatec si alta in cea a unui chirurg talentat. Tot asa am putut vorbi despre pensula pictorului, condeiul poetului sau ferastraul tamplarului.

Aptitudinea arata ce poate individul, iar nu ce stie el.

In limbajul curent, se folosesc termenii de aptitudine si capacitate, ca sinonime. Dictionarul de psihologie face insa o distinctie intre aptitudine, care rezulta dintr-un potential si se demonstreaza prin facilitatea in invatare si executie, si capacitate, ca o aptitudine implinita care s-a consolidat prin deprinderi, rezultate din exercitiu si s-a imbogatit cu o serie de cunostinte adecvate. Precocitatea manifestata prin surprinzatoare reusite in muzica, pictura, coregrafie, matematica, indica aptitudini, dar numai dupa ce prin exersari tanarul ajunge la rezultate remarcabile, se poate vorbi de capacitati.

Clasificarea aptitudinilor: elementare ,simple si complexe.

Sunt simple sau elementare aptitudinile care se sprijina pe un tip omogen de operare sau functionare. Astfel sunt:

- proprietatile de tipul acuitatii vizuale, tactile, olfactive, de vedere in spatiu si orientare in timp, simtul ritmului;

- de reprezentare a obiectelor;

- proprietati ale memoriei, cum ar fi: volumul, trainicia si reproducerea;

- calitatile atentiei, cum sunt: concentrarea si distributivitatea.

Aptitudinile complexe sunt speciale si generale Sunt speciale acele categorii de aptitudini care mijlocesc eficienta activitatii intr-un anumit domeniu, cum ar fi: cantul sau muzica instrumentala, arta actoriceasca sau ramurile de arta plastica, sportul de performanta, diversele domenii din agricultura, industrie, cercetare stiintifica. Aptitudinile sunt definite generale, cand sunt utile in majoritatea domeniilor de activitate. Exemplu, spiritul de observatie, care, daca este bine dezvoltat, ajuta in toate activitatile (agricultura, domenii ale creatiei artistice, etc.). Cea mai importanta si autentic generala aptitudine este inteligenta.

Aptitudinile generale nu pot inlocui aptitudinile speciale, ci le pot compensa intr-o anumita masura (mai ales in domeniul sportiv, artistic si tehnic).

Caracteru1 exprima specificul psihologic al omului in legatura cu orientarea si eficienta principalelor lui atitudini. Caracterul presupune cu necesitate nu numai o latura psihologica, ci si una etico - sociala. Determinand caracterul unei persoane, raspundem la intrebarea: ce reprezinta omul ca membru al societatii, cum se comporta in viata sociala ?

Intre aptitudini si caracter este o anumita legatura. Caracterul poate sprijini dezvoltarea aptitudinilor sau o poate submina. La rindul sau, caracterul este legat de prezenta unor aptitudini care faciliteaza traducerea in viata a ideilor si sentimentelor morale. In structura personalitatii caracterul si aptitudinile trebuie sa ocupe locul dominant si sa-si subordoneze temperamentul. In cazul in care temperamentul nu este modulat si utilizat conform necesitatilor activitatii creatoare si comportarii calauzite de inalte idealuri, valoarea personalitatii este prejudiciata.

In greaca veche cuvantul caracter inseamna tipar, pecete, iar cu aplicare la om semnifica fizionomia (infatisarea) individului luat nu atat sub raportul chipului sau fizic, cat sub cel al structurilor sale psihice, spirituale, pe care le deducem din modelul sau propriu de a se comporta in activitate si relatii sociale.

In sens larg, caracterul este un mod de a fi, un ansamblu de particularitati psihoindividuale ce apar ca trasaturi ale unui "portret" psihic global. Termenul de caracter ne apare ca sinonim cu cel de personalitate.

In sens restrans si specific, caracterul reuneste insusiri sau particularitati privind relatiile pe care le intretine subiectul cu lumea si valorile dupa care el se conduce.

In sistemul de personalitate, caracterul este in principal un ansamblu de atitudini - valori. La formarea si afirmarea caracterului participa judecatile de valoare (ce e bun si ce e rau), iar pentru felul cum se comporta este apreciat corespunzator(cinstit sau necinstit, sincer sau fatarnic, mincinos etc.). Caracterul este o formatiune superioara la structurarea caruia contribuie trebuintele umane, motivele, sentimentele superioare, convingerile morale, aspiratiile si idealul, in ultima instanta, conceptia despre lume si viata. Un rol important revine modelelor culturale de comportament.

Caracterul este apreciat dupa calitati caracteriale, cum sunt: omenia, bunatatea, harnicia, sinceritatea etc., iar acestea nu depind de temperament.

Intre caracter si aptitudini distinctia este si mai pregnanta. Dupa modul cum el se raporteaza la activitate (atitudine favorabila sau nu, harnicie sau delasare, constiinciozitate sau neglijenta) apreciem una sau alta din trasaturile de caracter.

Atitudinea, ca trasatura de caracter, nu poate fi determinata doar dupa o manifestare singulara. Nu poti spune despre un tanar ca este mincinos, bataus doar pentru ca in viata lui a mintit de cateva ori si a participat in anume imprejurari la o incaierare. Este necesar sa se urmareasca mai multe situatii din viata acelui tanar, sa se vada daca minciuna si agresivitatea sunt o regula pentru el, un narav de care cu greu se poate dezbara.

Profilul caracterial al fiecarei persoane consta in:

- Unitatea caracterului inseamna a nu modifica in mod esential conduita de la    o etapa la alta din motive de circumstante, contrare principiilor declarate;

- Expresivitatea caracterului se refera la dezvoltarea a uneia sau a catorva trasaturi, care dau o nota specifica intregului. Caracterele expresive sunt cele clar definite, usor de relevat si dominante in raport cu situatia in care se afla;

- Originalitatea caracterului presupune autenticitatea in insusirea si realizarea anumitor valori, coerenta launtrica a acestora, forta lor morala, gradul lor diferit de dezvoltare si imbinare la fiecare individ, cu alte cuvinte, nota distinctiva a persoanei in raport cu alte persoane;

- Bogatia caracterului rezulta din multitudinea relatiilor pe care persoana le stabileste cu viata sociala, cu munca, cu semenii etc. Cei ce au preocupari si relatii inguste raman indiferenti in raport cu o serie de fapte si evenimente, nu se angajeaza, nu participa, raman izolati;

- Statornicia caracterului se realizeaza daca atitudinile si trasaturile caracteriale au o semnificatie de o mare valoare morala, aceasta fundamentand constanta manifestare in comportament;

- Plasticitatea asigura evolutia caracterului si autoreglajul eficient in dependenta de diverse imprejurari;

- Taria de caracter se exprima in rezistenta la actiuni si influente contrare scopurilor fundamentale, convingerilor, sentimentelor de mare valoare morala etc. Datorita fortei caracteriale, omul atinge nivelul suprem al eroismului.