PSIHANALIZA: FREUDISM SI NEOFREUDISM

Efectuand studii de medicina, lucrand un timp cu Breuer, elev al lui Charcot la Salptrire si a lui Bernheim la Nancy, psihiatru reputat la Viena (unde, initial, isi trateaza pacientii prin hipnoza), Sigmund (in fapt, prenumele sale sunt Sigismund Schlomo) Freud va sublinia rolul factorilor sexuali in tulburarile isterice, constatand, totodata, ca bolnavii nu pierd complet amintirea actelor comise (inclusiv evenimentele traumatice cauzatoare) in intervalul somnului indus artificial, putand sa le relateze, dupa trezire, daca se multiplica numarul intrebarilor. Dificil de aplicat, metoda hipnozei va fi abandonata pana la urma, in virtutea rezistentei intampinate si de invins spre a se obtine povestirea integrala a faptelor aflate la originea maladiei. Care sunt fortele care obstaculeaza pe bolnav sa se exprime? Raspunsul la atare interogatie se va dovedi fundamental pentru conturarea psihanalizei, dezvoltata in lucrari printre care Studii asupra isteriei (1895, redactata impreuna cu Breuer), Interpretarea viselor 1900), Psihopatologia vietii cotidiene (1901), Trei eseuri asupra teoriei sexualitatii (1905), Dincolo de principiul placerii (1920), Eul si sinele (1923) s.a. In 1902, infiinteaza Asociatia Psihanalitica din Viena, iar, in 1909, invitat de Stanley Hall, sustine cinci conferinte la Universitatea Clark din Statele Unite, unde este insotit de discipoli precum Jung, Ferenczi si Jones.

Formatia sa general-filosofica isi spune cuvantul greu, inspirandu-se dintr-o multitudine de conceptii (T. G. Fechner, H. von Helmholtz, Fr. Brentano, A. Schopenhauer, Fr. Nietzsche. Ed. von Hartmann, W. Stern s.a.) si sintetizandu-le de o maniera novatoare. Inteleasa deopotriva ca procedura diagnostica si tehnica terapeutica (vizand "transformarea oricarui inconstient patogenic in constient"), psihanaliza nu este acelasi lucru cu psihologia (inclusiv cea academica), fata de care Freud manifesta destule rezerve (dar si reciproc). A cautat sa ofere viziunii sale baze toretice mai ample, insa s-a opus efectuarii cercetarilor experimentale, aplicarii unor teste standardizate si investigatiilor complementare menite sa verifice viabilitatea si succesul metodelor pe care le-a pus la punct. Nu e de mirare ca se va confrunta frecvent cu acide critici venite din partea diferitilor confrati. In epoca hitlerista, freudismul a fost privit ca o "erezie evreiasca", autorul dezavuat cu severitate, iar cartile sale arse in public. In momentul cotropirii Austriei de catre nazisti (1938), se va refugia (impreuna cu fiica sa, Anna) la Londra, stingandu-se din viata un an mai tarziu.

O contributie esentiala priveste structura psihicului uman, in opera fondatorului psihanalizei (care, fireste, a evoluat in timp) existand o dubla tripartitie. Initial, s-a distins intre inconstient (condus de "principiul placerii" care raspunde tendintelor noastre instinctual-pulsionale), preconstient (indeplinind precumpanitor functii de "cenzura", filtrand, escamotand si deformand continuturile primei instante) si constient (guvernat de "principiul realitatii", format in virtutea preluarii si asimilarii normelor socio-morale si a acceptarii unor constrangeri de aceasta factura), impulsurile circuland "pe verticala" in mod ascendent (prin recanalizari si sublimari) sau descendent (prin reprimari si refulari).

Ulterior (dupa 1920), legat de personalitate, se disociaza intre Sine, Eu si Supra-eu, intre atari paliere stabilindu-se relatii dinamice si genetice complexe (investitii energetice, compensari si decompensari etc.). Sinele (das Es) constituie structura primara si arhaica, o zona obscura, haotica si inabordabila pe cai nemijlocite, irationala si imorala, incluzand tot ceea ce este ereditar si isi are originea in organizarea cerebrala, instinctele in primul rand. Sub inraurirea "lumii reale exterioare" si impactul sistemului perceptie-constiinta, o parte a sa sufera anumite modificari, dand nastere Eului (das Ich), sediul concilierii dintre celelalte doua nivele, indeplinind sarcini de asimilare a stimulilor din afara, de inmagazinare mnezica a experientei dobandite, de protectie psiho-somatica, de ingradire si control a fondului pulsional, de identificare cu anumite modele, de adaptare la mediu si transformare a acestuia prin activitate s.a. In fine, derivand din Eu dar fiind autonom fata de el, Supra-eul (das berich) este o instanta ce se dezvolta progresiv inca din copilarie, pe baza interiorizarii diverselor imperative si prohibitii de caracter social, ca si a stavilirii tendintelor individuale de satisfacere nemasurata a propriilor "placeri". Tutelat de principiul datoriei, functioneaza asemeni unui judecator sever si intransigent care inabusa, din pozitia "constiintei morale", apetiturile interzise depozitate in Sine.

Spre a-si ilustra tezele, Freud recurge la o comparatie: in timpul unei conferinte, printre membrii auditoriului, se afla un individ care se agita, rade, vorbeste, deranjeaza pe lector si asistenta. Fireste, va fi scos afara din sala si, spre a-i impiedica revenirea, se pune un paznic la usa. Similar, in mintea noastra, se poate naste o idee sau o dorinta ce, din ratiuni morale, nu va fi acceptata, antrenand un conflict intim, iar respectivul gand ori respectiva tendinta va fi alungata din sfera reflectiei constiente (adica, potrivit terminologiei utilizate, refulata). Fireste, va continua sa existe in domeniul inconstientului, insa manifestarea ii este stopata de un "baraj" ce corespunde tocmai rezistentei opuse de bolnav fata de medicul care, prin intrebarile sale, incearca sa afle sursa afectiunii. Persoana turbulenta, departe de a se potoli, loveste in usa, striga, cere dreptul de a reintra in sala, eventual, presedintele reuniunii ingaduindu-i sa participe la conferinta, sub conditia de a nu o mai deranja. La fel, ideea/dorinta refulata perturba comportamentul pacientului in forme deghizate, simbolice, diferite de simptomele propriu-zise.

Asemeni presedintelui intalnirii, doctorul trebuie sa readuca evenimentul cauzal in sfera constientului si, chiar daca nu e exclusa aparitia unui nou conflict launtric, deznodamantul poate fi fericit: bolnavul isi va da seama de continutul refularii, va indeparta pulsiunea/apetitul indezirabil(a) in mod eficace si definitiv sau, pur si simplu, o va converti in ceva admisibil (altfel zis, o va sublima). Pentru a reconstitui mecanismele ce determina suferinta, medicul este obligat sa infranga rezistenta paznicului ce se afla la usa salii, astfel ca va interpreta abil spusele bolnavului (asezat comod in fotoliu sau intins pe canapea), visurile sale, actele "involuntare" ale vietii de fiecare zi, vorbele de spirit, (in cazul scriitorilor) biografiile si operele lor etc., toate intelese drept manifestari travestite, disimulate (de ersatz) ale vietii inconstiente. Finalmente si cu regularitate, ele vor conduce pe psihanalist la experientele emotionale legate de sexualitatea infantila, acelea care constituie sursa principala a tulburarilor de mai tarziu.

Caci, in ciuda a ceea ce se crede obisnuit, departe de a constitui un monument de inocenta, copilul nu e decat un "pervers polimorf", el poseda libido ("pofta", "dorinta") si se comporta de maniera perversa, un fenomen de altfel cat se poate de natural ce va fi indeobste "uitat"/"refulat" la varsta adulta. Se impune insa distins intre sexualitate si genitalitate, cea dintai aparand precoce, in vreme ce secunda neintervenind decat pe fundalul maturarii organelor de reproducere. I se adauga si departajarea dintre instinct (instinkt) si pulsiune (trieb), diferenta fiind cea dintre un comportament preformat (de sorginte ereditara, prezent la totalitatea indivizilor speciei) si o forta/presiune interna (orientata spre un scop si cautandu-si mijloacele de atingere) care se exercita asupra persoanei, fara a se elimina prin satisfacere. Teoria libido-ului devine axa in jurul careia se structureaza insasi dezvoltarea ontogenetica, in etape succesive, a fiintei umane si traversand:

. stadiul oral (intre 0 si 1 an), zona erogena reprezentandu-se prin gura, iar placerea repurtandu-se prin actul suptiunii (degete, jucarii, haine etc.); intarcarea brutala se poate afla la originea unor traume si, ulterior, a unor tulburari de "fixare" sau "regresiune" in aceasta faza;

. stadiul anal (intre 1 si 3 ani), zona erogena fiind acum mucoasa anala, libido-ul descarcandu-se prin expulzarea si retentia materiilor fecale; confruntat cu sanctiunile parentale, copilul dezvolta o conduita sadica spre lumea din afara (de unde stricarea, demontarea, distrugerea diverselor lucruri, torturarea animalelor) sau, dimpotriva, isi poate orienta agresivitatea spre sine (masochism);

. stadiul falic (intre 3 si 5/6 ani), atunci cand, pe fondul interesului infantil pentru propriile organe genitale, copilul procedeaza la masturbatie, procurandu-si o intensa traire erotica; tot acum, posesia penisului determina simtamantul de superioritate al baietilor, in vreme ce fetele dobandesc complexul de inferioritate al "castrarii", ca penalitate pentru practica onanista; tot acum germineaza "complexul Oedip" (respectiv "al Electrei", termen introdus de Jung) rezidand in afectiune (de esenta incestuoasa) fata de parintele de sex opus si ostilitatea in raport cu parintele de acelasi sex, vazut ca rival;

. perioada de latenta (intre 5/6 ani si pubertate): urmare a antrenarii in activitati scolare si a restrangerii egocentrismului caracteristic etapelor anterioare ("eul" bate in retragere in fata altruistului "noi"), puseul libidinal se reduce spectaculos, complexul oedipian dispare de obicei, iar mecanismele refulatorii se consolideaza;

. stadiul genital (care debuteaza in pubertate si se prelungeste in adolescenta), cand, in conditiile activarii unor emisii hormonale specifice si a maturarii organelor de reproducere, sexualitatea va cunoaste forma de exprimare propriu-zisa a genitalitatii, canalizata spre o persoana diferita de cea proprie (si de sex opus) si are drept scop prestarea actului sexual "normal".

Vom consemna ca, odata ce libido-ul si-a gasit plasamentele in fazele deja trecute in revista, restul etapelor ontogenetice parcurse de om pana la senectute si moarte nu mai intereseaza pe Freud. Dupa cum investirea unei atare pulsiuni cu puteri nelimitate in economia vietii psihice normale si patologice i-a adus imputatia, in buna parte justificata, de pansexualism, imprejurare ce va determina si reactiile schismatice ale unor discipoli. Se cuvine insa aratat ca, mai cu seama in opere redactate la batranete, intemeietorul psihanalizei admite cuplarea (implicit actiunea conjugata a) instinctului erotic cu alte instincte (anume "al eului", "al agresivitatii", respectiv "al mortii" sau thanatic), dar asupra carora predomina suveran, impunandu-si o suprematie incontestabila. Toate ii apar ca naturale si inevitabile, insa, in disciplinarea si reorientarea lor un rol deosebit revine educatiei si mediului. Spre pilda, agresivitatea se poate manifesta (sub forme, desigur, atenuate si admise socialmente) in sport, intervenind fenomenul denumit - cu un vechi cuvant elin - katharsis (astfel, Platon si Aristotel vorbeau in antichitate de virtutile tragediei in materie de "purificare" a trairilor spectatorilor, elevandu-i spiritual).

Absolvent al facultatii de medicina din Viena si apoi oftalmolog, elev obedient al lui Freud pana in 1908, dar separandu-se - nu fara anume valva - de el (implicit de corpul psihanalizei "ortodoxe", careia ii imputa supralicitarea sexualitatii) in 1911, emigrat in S.U.A. la 1936, Alfred Adler este fondatorul asa-numitei psihologii individuale, prin care intelege tratarea personalitatii "in sine" si ca un "tot indivizibil": organismul se afla intr-o permanenta miscare (muschii cardiaci, respiratia, metabolismul si excretia etc.), dar nu este activat numai de factori ambiental-exogeni, ci si de factori psiho-endogeni, precum aspiratia de a depasi obstacolele cotidiene, de a dobandi prestigiu, influenta, dominatie, perfectiune etc. Nu este ignorata relatia cu societatea si natura, chiar pledandu-se pentru dezvoltarea la om a "sentimentului comunitar" si a celui "cosmic". De altfel, existenta umana se confrunta, dintotdeauna, cu trei probleme majore: viata in cadrul colectivitatii, munca si iubirea (inclusiv procreatia).

Conceptia sa se situeaza la confluenta unor influente provenind, mai cu seama, din partea lui Friedrich Nietzsche (de la care preia notiunea "vointei de putere"), Wilhelm Dilthey (dinamica launtrica drept torent continuu de acte voluntare orientate teleologic), Hans Vaihinger (teza "constructiilor fictionale", pe care o aplica in explicarea nevrozelor) si Jan Christian Smuts (ideea abordarii "holistice"). Dintre scrierile lasate posteritatii, retinem: Studiu despre inferioritatea unor organe (1907), Problema homosexualitatii (1917), Practica si teoria psihologiei inividuale (1922), Cunoasterea omului (1927), Psihologia scolarului greu educabil (1930), Sensul vietii (1931). Sub aspect metodologiilor de cercetare a psihismului, nu agreeaza testele, preferandu-le procedurile mai exotice, de genul empatiei.

In vederile sale, inconstientul este "un produs al organismului psihic si totodata cel mai puternic factor al functiei psihice", aici fiind de aflat "fortele care configureaza linia de miscare a omului", in masura in care energiile abisale alimenteaza stilul de viata, diversele tipuri de simtaminte si mobiluri umane, proiectele si planurile, dar nu mai putin ansamblul de cauze ce genereaza nevrozele si psihozele. Tehnica terapeutica va rezida in a aduce, in focarul constiintei, bogata noastre zestre pulsionala, pentru a o analiza atent si a savarsi deconflictualizarea launtrica. Alaturi de psihanalist, subiectul (asezat "egalitar" in fata si la aceeasi inaltime) e dator sa se implice activ, iar, intelegandu-si motivatiile maladive, sa realizeze o compensare adecvata si sa se reintegreze in viata sociala. O existenta dominata de cultul muncii, secondata de o sexualitate armonioasa si raporturi amiabile cu semenii, constituie excelente mijloace profilactice impotriva tulburarilor mintale.

Va elabora si teoria complexului de inferioritate, conform careia a fi om echivaleaza cu a avea un simtamant acut de "insignifianta" si "subordonare" fata de semenul mai bine inzestrat, o imprejurare ce reclama o (re)compensare sistematica, astfel incat sfarseste prin a se transforma intr-un catalizator important al dezvoltarii launtrice. Bunaoara, la nivel somatic, functia unui rinichi mai slab este suplinita de randamentul sporit al celuilalt, la persoanele nascute fara maini, se constata surprinzatoare abilitati in folosirea picioarelor. In general, prin eforturi si exersari sustinute, se pot atinge performante deosebite inclusiv in plan senzorial sau senzori-motric: surzenia nu l-a impiedicat pe Beethoven sa compuna sublime simfonii, iar, desi se nascuse cu grave defecte de vorbire, Demostene a fost cel mai mare orator al antichitatii.

Dovedind remarcabile calitati de pedagog (a infiintat centre de consultatie la Viena, ca si acele faimoase child-houses din S.U.A.), Adler este promotorul psihologiei scolare, insistand asupra aspectului formativ al educatiei, care va fi intreprinsa initial de mama, apoi preluata de institutiile de invatamant. In opinia sa profund "iluminista", nu doar caracterul, dar si temperamentul se preteaza la a fi modelate (fireste, o teza exagerata) gratie influentelor corespunzatoare ce vor forma stiluri de viata potrivite. Nu se indoieste de posibilitatea corectiilor nici in cazul scolarilor greu educabili, provenind de regula dintre copiii suferinzi, cei rasfatati si cei detestati, cu totii ridicand probleme spinoase precum mitomania, furtul, repetentia, abandonul, crizele puberale, enurezia etc.

Personalitate complexa si oarecum excentrica, intruchipare a renascentistului "om universal", discipol, iar, la inceputul relatiei, colaborator apropiat si chiar prieten al lui Freud, medicul psihiatru elvetian Carl Gustav Jung se va indeparta - treptat, dupa 1912 - de conceptia magistrului, edificandu-si sistemul propriu de (autointitulata) "psihologie analitica", marcat puternic de preocuparile pentru metafizica, mitologie, paranormal, ocultism (mistica, magie, alchimie, astrologie etc.). Ca opere principale si influente, pot fi amintite: Relatia dintre eu si inconstient (1928), Realitatea sufletului (1943), Introducere in esenta mitologiei (1941), Despre energetica psihica si esenta visurilor (1948), Despre radacinile constiintei (1954).

Disidenta (care va antrena ruptura intre cei doi corifei ai psihanalizei) rezida nu doar in convertirea libido-ului intr-una din expresiile posibile (si nu neaparat decisive) ale "energiei vitale" caracteristice personalitatii sau in teza ca omul este modelat deopotriva de trecutul si viitorul sau, dar mai ales in felul de intelegere a inconstientului, caruia, alaturi de "stratul" individual, ii adauga pe cel colectiv, populat de "complexe" (aranjamente relativ fixe de lanturi asociative) si de asa-numitele arhetipuri, adica forte latente identice pentru intreaga specie umana si manifestate prin imagini, simboluri, sentimente, idei originare si ancestrale (precum "spiritul stramosilor"). Ca "forme pre-existente" (primordiale) si totodata "eterne", acestea din urma sunt innascute si se transmit ereditar, reflectandu-se in visuri, deliruri, legende,

PSIHOLOGIA UMANISTA SI TRANSPERSONALA

Nu fara unele cuplaje cu miscarea New Age (anuntand intrarea in "era Varsatorului"), prin orientarile in atentie inrudite si invederand destule continuitati - se vrea inlocuirea paradigmei "carteziene" (de factura decompozitiv-analitica) prin aceea holistic-sistematica, una ce isi propune sa recupereze si acopere dimensiuni ori aspecte constant neglijate in teoretizarile si practicile psihologiei "oficiale" si/sau "de scoala" (academica). Sub atari auspicii largi, se reclama imperios studierea trasaturilor complexe si reale ale "naturii umane", in definitiv, omul concret in plenitudinea exprimarilor sale existentiale, cu motivatiile, aspiratiile, valorile, normele, impulsurile creatoare (generale si specifice) care il definesc. In ansamblu, avem de-a face cu o reactie critica la tendintele de mecanizare, biologizare si fiziologizare a fiintei umane (prezente in reflexologie, behaviorism, psihanaliza s.a.), vazute ca excesive, reductioniste si simplificatoare. Printre sursele filosofice de inspiratie, alaturi de unele curente extrem-orientale (taoism, budism, zoga, zen), figureaza la loc de cinste prestatiile de tip fenomenologic si existentialist, precum cele indatorate lui Edmund Husserl, Sren Kierkegaard, Martin Heidegger, Jean-Paul Sartre si Gabriel Marcel.

In arealul psihologiei umaniste, mai intai vom retine contributiile americanului (de origine iudee) Abraham H. Maslow, socotit adesea ca fiind cel mai redutabil cercetator al motivatiei umane. El propune celebra piramida a trebuintelor omenesti, organizata pe trei paliere si sapte niveluri: la baza, sunt plasate (a) nevoile fiziologice (sete, foame, sexuale) si (b) cele de securitate (bunaoara, adapost protector); in sectorul median, se grupeaza (c) nevoia de proprietate si dragoste, (d) nevoia de stima si apreciere, (e) nevoile legate de cunoastere si (f) nevoile estetice (frumosul, ordinea, armonia, simetria etc.); in sfarsit, spatiul superior este ocupat de (g) self-actualization, o meta-trebuinta constand in implinirea la maximum a propriului potential individual, a "sinelui", chiar impotriva necesitatilor biologice si psihologice obisnuite, vizand nu doar aspiratia de a crea, dar si perfectiunea, transcendenta, comuniunea cu divinul. De altfel, introduce conceptul de peak experience ("experienta de varf"), sintagma ce trimite la trairi de maxima intensitate, eminamente mistice, cum ar fi iesirea din coordonatele spatiale si temporale curente, pierderea propriei identitati, sentimentul nemarginirii si al fuziunii cu ansamblul cosmic, starea de "extaz, uimire si veneratie". Atari experiente (cu valoare de suprem inedit in viata sufleteasca personala si consecinte dintre cele mai decisive, de limitele conventionale ale organismului si psihismului, sugerand ca avem de-a face inclusiv cu intrarea in actiune a inconstientului colectiv jungian. Insasi terapia pe care o instrumenteaza are la temelie folosirea drogurilor (ele dezamorsand tensiunile si conflictele intime), conducand circa 3000 de sedinte psihedelice si examinand alte aproximativ 2000 de protocoale de observatie ale confratilor americani ori europeni. Cartografiind inconstientul, parvine la concluzia ca acesta se compune din trei "campuri": (a) cel al experientei psihodinamice, asociat cu evenimente din prezentul si trecutul persoanei; (b) cel al experientei perinatale, aflat in legatura cu diverse fenomene biologice ale partului (= nasterii); (c) cel al experientei transpersonale, rezidand in depasirea limitelor individuale si cosmizare. Va elabora si conceptul de COEX, "experienta condensata" ce nu apare sub forma elementelor izolate, ci a unui complex sintetic de trairi intime.

In scrierea redactata impreuna cu sotia sa, Joan, si intitulata Intalnirea omului cu moartea (1982), pune experientele traspersonale in conexiune cu thanatologia (gr. thanatos = "moarte"), disciplina ce, prin R. Moody, E. Kbler-Ross, M. Rawlings s.a., studia asa-zisele near death experiences, proprii celor care, intrati in moarte clinica, au fost resuscitati, putand sa le povesteasca. Relatarile sunt surprinzator de asemanatoare, invocand fenomene de "iesire din trup" si derularea cu viteza ametitoare a "filmului" intregii vieti, un tunel intunecat si lung la capatul caruia se afla o "lumina" feerica si un peisaj cvasi-edenic, populat de fiinte (cunoscute) decedate in existenta terestra si care intampina compasiv pe subiect.

"Psihologia spectrala" elaborata de Ken Wilber isi propune sa solidarizeze intr-o viziune unitara si cuprinzatoare un ansamblu de abordari deopotriva apusene si rasaritene, spre a da seama de pluralele dimensiuni si paliere ale psihicului uman. In modelul pe care il edifica, se regasesc cele trei niveluri principale ale constiintei amintite de Grof (redenumite acum "al egoului", "existential" si "transpersonal"), caruia i se adauga un al patrulea, cel "biosocial". Initiind Proiectul Atman, autorul american analizeaza detaliat stadiile de dezvoltare ale spiritului angajat pe drumul catre iluminare, asadar de la pre-personal, la personal si de aici la transpersonal, de la etapele initiale intitulate pleroma si ouroboros pana la cele finale ale sinelui cauzal si atman, incercand sa identifice structurile de adancime implicate. Insasi meditatia ii apare ca o progresie in depasirea limitarilor individuale, o crestere ce genereaza noi si tot mai inalte configuratii ale constiintei, in definitiv, o reflectare la scara microscopica a evolutiei macroscopice spre integrare, armonie, desavarsire.

Inspirata din lucrarile lui Grof, s-a dezvoltat asa-numita psihoterapie a reincarnarii (promovata initial de germanul Thorwald Dethlefsen), in cadrul careia pacientul este adus in stare de hipnoza si condus regresiv in stadiul uterin, iar apoi, dincolo de acesta, in presupusa "viata anterioara" (sau "vietile anterioare"), acolo unde salasluieste sursa suferintelor sale actuale. Se prezuma ca reactualizarea diverselor evenimente traumatice, retrairea lor explicita sau simbolica, ar fi de natura sa vindece felurite maladii lipsite de factori patogeni directi (de exemplu, culpabilitatea irationala, angoase, alergii, fobii, supraponderabilitate, epilepsie, alcoolism etc. Prin R. N. Walsh, F. Waughan, R. W. Johnston s.a., se pune la punct o tehnologie care reclama parcurgerea a trei stadii: identificarea (subiectul devenind capabil sa-si controleze gandurile, emotiile si atitudinile, sa se autorealizeze), dezindividualizarea (adica eliberarea fata de eu) si autotranscenderea (individul parvine la un nou nivel al constiintei sale, la "mintea universala" aspatiala si atemporala).