ABORDAREA MASURARII IN PSIHODIAGNOZA

1. Masurarea in psihologie si tipuri de scale de masurare

2. Calitati metrologice ale testelor psihologice

3. Concepte cheie implicate in metrologie

1. Masurarea in psihologie si tipuri de scale de masurare

Masurarea poate fi definita ca un proces sistematic de atribuire a unui numar unei anume variabile, respectiv 'cuantificarea' aspectului psihologic. Variabila psihologica poate fi comportamentul clientului, sentimentele, atitudinile, scopurile sau rezultatul unui tratament, concepte teoretice ca estimarea de sine sau imaginea de sine. Numarul atribuit reprezinta caracteristica a variabilei respective.

Masurarea cantitativa in psihologie include trei tipuri de statistici, si anume:

1. statistici descriptive;

2. statistici inferentiale;

3. statistici multivariate.

1. Statisticile descriptive: grafice, modul de prezentare, de manipulare simpla a datelor (media, mediana, frecventa).

2. Statisticile inferentiale: permit tragerea unor concluzii referitoare la unul sau mai multi indivizi, bazandu-se pe datele de esantion, de lot, de grup de indivizi. Acest tip de statistici se refera la corelatii, varianta comportamentala, capacitatea de a judeca diferentele dintre indivizi sau dintre grupurile de indivizi.

3. Statisticile multivariate: sunt utilizate atunci cand punem in comparatie doua sau mai multe caracteristici masurate pe un grup de indivizi, relatiile dintre interese, valori si gradul de diferentiere dintre diferitele curbe variationale, corelatii multiple, calcularea regresiilor, calcularea de tip factorial.

Pentru a determina ce tip de masurare sa folosim, trebuie sa definim mai intai nivelul de masurare, care poate fi: nominal, ordinal, de interval, proportia. Scalele difera intre ele prin prezenta sau absenta a 4 caracteristici: exclusivitatea, ordonarea, echivalenta, caracterul absolut.

Scalele de tip nominal sunt bazale (atribuirea unui numar pentru o cantitate observata, atribuire facuta in mod arbitrar si care functioneaza ca o codificare).

Acest tip de scala are o singura calitate, si anume exclusivitatea (un numar poate fi atribuit doar o singura data). Nu se pot folosi nici un fel de proceduri matematice. Numarul atribuit unei caracteristici este distinct de altele in sensul ca el reprezinta una si doar acea caracteristica. De exemplu, o caracteristica nominala este 'sexul', care poate fi doar feminin sau masculin.

Scala de tip ordinal reprezinta nivelul ordinal de calcul (inseamna o anumita rangare in functie de o caracteristica). Prezinta exclusivitate sar si ordonare. De exemplu, in clinica, severitatea diferitelor simptoame poate fi descrisa, v. DSM IV R, prin ordonare.

Aceasta scala este utilizata in mod curent in teste daca este ceruta autoevaluarea (daca variabila poate fi descrisa prin termenii precum: 'foarte putin', 'mediu', 'mult' sau 'foarte mult'). Se pot folosi matematici primare. SE pot compara cantitativ termenii de 'functionare slaba' caruia i se atribuie o valoare, cu termenul de 'functionare superioara', caruia i se atribuie un alt numar. Nu se pot face operari precum adunare, scadere, inmultire sau impartire. Putem compara pozitiile relative ale numerelor legate de un anumit grad de variabilitate.

Scala de interval: avem distante egale intre nivelele fixate in scala de interval (de exemplu, termometrul). Normarea la teste se bazeaza tocmai pe scala de interval.

Normarea la teste se face prin: exclusivitate, ordonare, echivalenta (diferentele dintre numerele atribuite diferitelor nivele sunt egale) si calculele matematice ce pot fi utilizate (adunare, inmultire, impartire, scadere). In masurarea de tip interval lipsind valoarea lui 0 absolut nu putem cu adevarat multiplica sau imparti scorurile la masurile de tip interval deoarece, de exemplu, un scor de 30 la un chestionar, s-ar putea sa nu reflecte jumatate din scorul de 60.

Scalele de proportie pornesc de la cuantificarea foarte precisa a punctului de plecare (punctul zero). Masurile de tip proportie sunt relativ rare in stiintele comportamentului.

Ne putem baza pe zero absolut numai in masura in care putem constata absenta absoluta a unei caracteristici. Se pot face orice tip de calcule matematice legate de existenta lui zero absolut.

2. Calitati metrologice ale testelor psihologice

Testele psihologice sunt instrumente verificate ale caror principale calitati metrologice sunt: fidelitatea, validitatea si standardizarea.

Fidelitatea unui test se refera la consistenta rezultatelor obtinute de acelasi subiect examinat la retestarea cu o proba identica sau o forma echivalenta. O stabilitate perfecta in timp a rezultatelor este dificil de obtinut datorita variabilitatii comportamentale in functie de factori fiziologici, motivationali, educationali etc. Al doilea aspect al fidelitatii este consistenta interna, coerenta prin eliminarea factorilor redundantei sau neomogeni cu continutul testului. Toti itemii testului trebuie sa convearga spre obiectivul probei respective.

Examinarea individuala a itemilor testului are in vedere: stabilirea procentului de reusita, eliminandu-se din test cei cu un procent de reusita peste 80% si cei cu procent sub 20%; si a corelatiei item - test. Purificarea interna a testului este o conditie centrala metrologica.

Validitatea este inteleasa azi ca un complex de masuratori care se refera la mai multe aspecte, centrate in principal pe problema in ce masura testul masoara ceea ce isi propune sa masoare. Testul este util, deci are valoare diagnostica sau prognostica, in functie de posibilitatea sa reala de a evidentia gradul in care este prezenta o anumita abilitate sau trasatura masurata, precum si daca este capabil sa anticipeze realizarea unei performante intr-o anumita activitate. Aceste virtuti specifice testului psihologic sunt conditionate de validitatea sa. De exemplu, obiectivitatea testului este direct proportionala cu semnificatia coeficientului de corelatie (co-variatie) dintre test si criteriul practic.

Un test caruia nu ii cunoastem validitatea constituie doar un instrument de cercetare nu un instrument psihodiagnostic, echivalent unei ipoteze. Pentru determinarea validitatii sunt necesare doua categorii de date: rezultatele la test si rezultatele la un tip de masuratori pentru comportamentul avut in vedere de test, denumit criteriu. De exemplu, in selectia profesionala se intalnesc doua tipuri de validare: predictiva si concurenta, fiecare utilizabile in anumite conditii si astfel avand o semnificatie restransa de limitele acestor conditii de aplicare.

Standardizarea se refera la posibilitatea de a obiectiva rezultatele unui subiect prin raportarea la performantele obtinute la acelasi test, in aceleasi conditii de administrare, de un esantion reprezentativ de subiect. Interpretarea rezultatelor cere etalonarea testului, respectiv stabilirea unei scale care sa permita reperarea facila a performantelor unui subiect in grupul total de performante al esantionului reprezentativ, respectiv    a grupului de persoane omogene subiectului sub raportul varstei, nivelului educational, profesiunii etc. Rezultatele obtinute de acest grup de persoane reprezentative pentru conditia subiectului testat se repartizeaza de regula sub forma curbei lui Gauss ceea ce permite calcularea performantelor medii si a dispersiei acestora. Media aritmetica a performantelor la test este indicele care caracterizeaza tendinta centrala a performantelor acestor persoane, iar studiul variabilitatii rezultatelor (deviatia standard) permite aprecierea specificului comportamentului acelui grup de persoane (comparativ la un alt grup, cu o aceeasi medie a performantelor).

Interpretarea deviatiei standard se realizeaza in functie de proprietatile distributiei normale: 1 deviatie in plus si in minus fata de medie acopera relativ 68,26% din rezultate; doua deviatii standard, 95,44%; 3 deviatii standard acopera virtual totalitatea rezultatelor, 99,72%.

In practica, pentru a putea interpreta semnificatia reala a rezultatelor unui subiect este necesar sa le raportam la rezultatele unei colectivitati de referinta, respectiv la un etalon sau tabel normativ. Sistemele de etalonare cele mai utilizate n psihologia aplicata sunt: cvartilele, decilele, clasele normalizate ( in 5,7,9 si 11 clase). Procedura practica de elaborare a etalonului este in functie de distributia de frecventa a cotelor brute. De exemplu, pentru distributii asimetrice se prefera etaloanele in cvartile (4 clase), decile (10 clase), sau centile (100 clase). Pentru distributii normale sunt adecvate etaloanele in clase normalizate.

Colectivitatea de referinta trebuie sa constituie un esantion reprezentativ din populatia avuta in vedere iar etaloanele se raporteaza astfel la criterii precum: mediul din care provine populatia (rural, urban), zona geografica, varsta, sexul, nivelul educational.

Se pot construi etaloane generale, cum este acela care are in vedere intreaga populatie a unei tari, culturi, spatiu geografic larg etc., sau etaloane locale a caror utilitate este restransa la aria particulara de referinta.

Compararea rezultatelor la diferite teste este posibila doar daca acestea au la baza aceeasi scara de notare. Nu se pot compara sau combina rezultatele exprimate in cote brute ale unu test de    performanta mnezica cu cele ale unui test de creativitate. Combinarea si compararea cotelor nivelelor de performanta, respectiv a gradului de semnificatie a performantei subiectului este posibila doar daca le convertim in unitati standardizate, cote standard. In psihologie sunt preferate mai multe tipuri de cote standard: variabilele normate Z, variabilele T si H (Hull).

Standardizarea testelor inseamna de asemenea standardizarea tehnicii de administrare, de cotare a raspunsurilor si de interpretare a rezultatelor, aspecte care au ca scop uniformizarea conditiilor in care are loc examenul psihologic.

Toate aceste aspecte ale standardizarii au in vedere obiectivitatea, respectiv eliminarea intr-o masura semnificativa a subiectivitatii examenului psihologic. Administrarea trebuie realizata in anumite conditii obligatorii si cu un anumit tip de instructaj, acelasi pentru toti subiecti testati. Dintre cerinte semnificative sunt cele care privesc sala si conditiile de lucru, dar si setul de cerinte privitor la instructajul precis, clar, la timpul standard de exemplificare si de testare propriu-zisa.

Cu observatia ca, in examinarea psihologica, chiar si in conditiile examenului psihometric, se cere un anumit grad de suplete a comportamentului celui care examineaza, rigiditatea, respectiv standardizarea exagerata fiind la fel de negativa in consecinte ca si lipsa de standardizare. Acest lucru este semnificativ legat de faptul ca, dintre factorii de influenta, comportamentul examinatorului este doar un set de stimuli. Impactul acestui set de stimuli depinde insa si de starea si conditia psihica a subiectului, respectiv, acelasi comportament al celui care examineaza (aceeasi mimica, aceeasi conduita verbala etc.) primeste semnificatii deosebite de la un subiect la altul (Cronbach, 1970).

3. Concepte cheie implicate in metrologie: construct, domeniu de continut, grupe contrastante, criteriu, validitatea de aspect, variabila moderatoare si variabila mediatoare

Construct

Definitie: un construct este, in genere, o idee construita de experti pentru a rezuma un grup de fenomene sau de obiecte si pentru a fi utilizata intr-un cadru stiintific (teoretic, metodologic sau aplicativ).

Proprietati: Dupa Murphy si Davidshofer (1991), orice construct are doua proprietati:

. este o abstractizare a unor regularitati din natura;

. nu este observabil direct, dar poate fi conectat cu entitati sau evenimente concrete, observabile.

Constructele psihologice sunt evidentiate, direct sau indirect, de comportament sau in urma conducerii unor experimente dedicate masurarii lor. Un construct psihologic, arata J.F. Binning si G.V. Barett (Silva, 1 993), este "o eticheta aplicata unei grupari de comportamente care covariaza".

Pentru Standards for Educational and Psychological Tests din 1985, constructul este o 'notiune teoretica derivata din cercetare si din alte experiente, care a fost construita pentru a explica modele de comportament observabile'.

Constructele create pentru interpretarea rezultatelor testelor psihologice sunt identificate, de obicei, cu cate o clasa de raspunsuri (L. J. Cronbach, dupa Silva, 1993).

Structura constructului: unii autori considera constructele ca fiind multidimensionale, formate din "componente" independente unele de altele, numite uneori "fatete" si recomanda utilizarea analizei factoriale ca metoda pentru studierea acestora.

De exemplu, in modelul elaborat de Guilford, constructul "creativitate" are drept componente: fluiditatea, flexibilitatea, originalitatea, elaborarea, senzitivitatea fata de probleme si redefinirea (Landau, 1 979).

Prezenta componentelor ridica probleme in studiul relatiei dintre construct, privit ca variabila independenta, si o variabila dependenta prezisa de construct. O posibilitate de rezolvare este cotarea separata a componentelor, cumularea scorurilor si cercetarea relatiei dintre scorul total obtinut si valorile variabilei dependente. Dar, uneori, componentele ar putea sa prezica mai bine variabila dependenta decat constructul general. In asemenea situatii se studiaza separat relatia dintre fiecare componenta si variabila dependenta (Ozer, Reise, 1994).

Construct si teorie psihologica: fiecare construct psihologic este fundamentat pe o teorie, care permite descrierea si predictia comportamentelor legate de el, in situatii specifice.

Pentru elaborarea unui test care sa il masoare, constructului i se asociaza o variabila cantitativa despre care se presupune ca se afla in relatie crescatoare cu scorurile testului. Se formuleaza apoi o serie de afirmatii referitoare la modul in care se comporta persoanele care au valori mari ale acestei variabile, comparativ cu cele care au valori scazute.

De exemplu, Guilford, teoria tridimensionala a intelectului. Constructul gandire divergenta reprezentand creativitatea si diferitele comportamente asociate abilitatilor din care este formata aceasta diferentiate pe unitati, clase, relatii.

Vrand sa dezvolte un test de evaluare a motivatiei indivizilor pentru propria realizare, McClelland si colaboratorii sai au formulat urmatoarele descrieri de comportamente (Thomdike, Haagen, 1961):

. Persoanele care au o motivatie puternica pentru realizare au rezultate scolare bune.

. Motivatia pentru realizare este mai mare daca subiectilor li se administreaza in prealabil teste despre care li se spune ca masoara inteligenta.

. Cei care au o motivatie puternica pentru realizare completeaza mai multi itemi intr-un test de viteza a carui functie le-a fost explicata.

. Motivatia pentru realizare este mai mare la copiii a caror familie le-a incurajat de timpuriu independenta.

Fiecare dintre aceste descrieri este bazata pe un fel de "teorie a comportamentului uman". De exemplu, realizarea scolara este vazuta ca o combinatie intre aptitudinea scolara si efort. Dintre persoanele cu acelasi nivel aptitudinal, cele care au o motivatie mai mare pentru realizare depun un efort mai mare si obtin rezultate scolare mai bune (Thorndike, Haagen, 1 961).

Construct si comportamente: Comportamentele prin care autorul testului considera ca se manifesta constructul pot fi influentate de diverse variabile, precum varsta, sexul, educatia primita etc. Pentru unele dintre acestea legatura cu constructul poate corespunde unei situatii reale, observata in populatia careia i se adreseaza testul si acceptata de teoria care sta la baza constructului. Pentru altele, insa, ea denota ca aceste comportamente nu sunt caracteristice constructului. De asemenea, comportamentele prin care este descris constructul masurat de test se pot asocia cu comportamente prin care se manifesta alte constructe psihologice, evaluate prin teste existente.

Descrierea constructului: In consecinta, elaborarea unui test care sa masoare un anumit construct impune descrierea constructului in termeni comportamentali concreti. Operatia se numeste explicarea constructului si consta din urmatorii trei pasi (Murphy, Davidshofer, 1 991):

(1) Se identifica acele comportamente care au legatura cu constructul masurat de test.

(2) Se identifica alte constructe si pentru fiecare se decide daca are sau nu legatura cu constructul masurat de test.

(3) Pentru fiecare construct se alcatuieste o lista de comportamente prin care acesta se manifesta. Pentru fiecare comportament, pe baza relatiilor dintre constructe, se decide daca are sau nu legatura cu constructul masurat de test.

Rezulta astfel un sistem de relatii care inglobeaza un set de constructe si comportamente, denumit de L. J. Cronbach, retea nomologica ('nomologica' in sensul ca ea are la baza declaratii exprimate sub forma de legi). Unii autori au folosit termenul de "retea stohastica", sustinand ca relatiile dintre componentele retelei sunt mai degraba probabilistice decat de tip lege.

O descriere amanuntita a constructului trebuie sa contina si relatiile acestuia cu cat mai multe variabile fiziologice, psihologice etc.

De exemplu, daca se urmareste realizarea unui test pentru evaluarea inteligentei, se pot avea in vedere urmatoarele relatii ale constructului "inteligenta" cu alte variabile (Gronlund, 1967; Kline, 1993):

. Scorurile testului cresc cu varsta (se pvesupune ca inteligenta creste cu varsta aproximativ pana la 16 ani).

. Scorurile testului prezic succesul scolar.

. Scorurile testului concorda cu aprecierile facute de profesori despre

inteligenta elevilor.

. Scorurile testului coreleaza pozitiv cu scorurile unor teste asa-numite

"de inteligenta".

. Daca se efectueaza analiza factoriala asupra acestui test si a altor teste

care masoara aptitudini, se va constata ca testul de inteligenta are o

saturatie mare in primul factor general.

. Scorurile testului discrimineaza intre un grup de copii handicapati

mintal si unul format din copii capabili de performante superioare.

. Scorurile testului sunt influentate doar putin de procesul instructional

urmat de subiect.

. Scorurile testului discrimineaza intre diverse grupe ocupationale.

Unele profesii, precum cea de matematician sau de functionar superior,

necesita o inteligenta superioara, in timp ce altele pot fi exercitate si

de persoane cu o inteligenta redusa. Fiecare dintre afirmatiile formulate in legatura cu constructul pe care testul trebuie sa il masoare urmeaza sa fie verificata experimental. Daca unele dintre ele nu se confirma, trebuie revazuta teoria care sta la baza constructului, pentru a sesiza eventualele omisiuni sau neconcordante.

Domeniul de continut al unui test

Definitie: prin domeniu de continut al unui test se intelege "multimea tuturor comportamentelor care pot fi utilizate pentru a masura atributul specific sau caracteristica la care se refera testul" (Murphy, Davidshofer, 1 99 1).

Definirea domeniului de continut este asemanatoare celei de definire a unui construct. Autorul testului, pe baza ideii pe care si-a format-o despre ceea ce vrea sa masoare, retine acele comportamente care presupune ca ar fi manifestari ale constructului, respectiv, in cazul domeniului de continut, expresii ale performantei sau ale cunostintelor subiectilor.

Deosebirea dintre un construct si un domeniu de continut consta numai in gradul de abstractizare implicat si adesea este dificil de facut distinctie intre ele (Guion, 1986).

Descrierea domeniului de continut trebuie in primul rand sa precizeze limitele acestuia. Apoi, pentru fiecare componenta se apreciaza importanta. In cazul testelor destinate sa masoare rezultatele unui program de instruire (cunostinte sau deprinderi), descrierea domeniului de continut al testului se bazeaza pe analiza continutului si a obiectivelor instructionale ale cursului urmat de persoanele care vor fi testate. Se incearca sa se includa in domeniul de continut aspectele pe care mai multi experti le considera importante.

Exemplu: Un test de cunostinte de psihometrie, administrat studentilor din anul 111 de la facultatea de psihologie, dupa predarea cursului de Psihodiagnostic, poate avea ca domeniu de continut "cunoasterea notiunilor de baza ale teoriei testelor, conform materiei predate la curs".

Descrierea domeniului de continut cuprinde:

a. limitele domeniului: se au in vedere cunostintele cuprinse in bibliografia indicata la curs (se anexeaza lista bibliografica);

b. componentele domeniului:

. probleme: analiza de itemi, validitatea testelor, fidelitatea testelor;

. aspecte tratate: definitiile notiunilor, metodele de cercetare, conditiile

de utilizare a metodelor de cercetare si a formulelor de calcul;

c. importanta relativa a componentelor domeniului: este indicata in tabelul 2.2. 1. Procentele se refera la timpul alocat fiecarei probleme in cadrul cursurilor predate studentilor.

Grupele contrastante

Definitie: Grupele contrastante sau grupele extreme, reprezinta doua loturi de subiecti care, printr-o variabila (sau mai multe) au valori diferite extreme, respectiv un grup are valori foarte mari, celalalt valorile foarte mici.

Modul de formare a grupelor contrastante este dependent de numarul variabilelor alese si de scala pe care acestea sunt masurate. In cazul unei singure variabile dihotomice, cum este sexul, grupele contrastante corespund celor doua valori ale variabilei.

Daca pentru formarea grupelor contrastante se utilizeaza o singura variabila, masurata pe scala ordinala, de interval sau de raport, atunci se incepe prin a ierarhiza persoanele pe baza valorilor acestei variabile. In prima grupa, denumita de obicei "grupa slaba", vor fi incluse persoanele cu valorile cele mai mici ale variabilei, iar in cealalta grupa, denumita "grupa buna", persoanele cu valorile cele mai mari. In literatura de specialitate exista recomandarea ca cele doua grupe sa contina cate 27% din totalul subiectilor. Dar, din motive practice (se poate intampla ca mai multe persoane sa aiba aceeasi valoare a variabilei) se accepta ca procentul celor inclusi in fiecare grupa sa fie cuprins intre 25% si 33%.

Uneori pentru formarea grupelor contrastante este necesar sa se ia in considerare mai multe variabile, fiecare fiind masurata pe scala ordinala, de interval sau de raport. Asa se intampla, de pilda, cand grupele trebuie sa contina persoane "cu succes profesional" si, respectiv, persoane "cu insucces profesional", iar performanta profesionala se exprima prin valorile mai multor variabile. In asemenea situatii, se procedeaza la ierarhizarea persoanelor dupa valorile fiecarei variabile si la agregarea clasamentelor astfel formate. Din ierarhia rezultata se aleg cei aflati la extreme, ca si in cazul descris mai sus.

Criteriul

Definitie: Prin criteriu se intelege 'o variabila pe care incercam sa o prevedem in general cu ajutorul testelor', sau 'o masura acceptata a comportamentului evaluat de test'. Criteriul, in aprecierea personalului este 'o masura a nivelului de performanta exprimata in termeni cantitativi, bazata pe o descriere completa a muncii prestate'.

Dimensiunile criteriului: variabila criteriu poate fi unidimensionala sau selectia profesionala a managerilor o variabila criteriu poate f constituita multidimensionala, cu valori cantitative sau / si calitative. De exemplu, in din abilitatea de comunicare si din capacitatea de organizare (apreciate prin cate un calificativ), din sociabilitate, persuasiune si ambitie (masurate cu ajutorul unor scale, deci avand valori numerice).

De exemplu: Performanta in munca este, de asemenea, un criteriu multidimensional.

In compozitia sa intra aspecte ce tin de (Gilmer, 1971; Pitariu, 1994):

• cantitatea realizata in unitatea de timp (piese produse, cuvinte dactilografiate, itemi codificati etc.);
• calitatea muncii (numar de piese rebutate, numar de erori de codificare etc.);
• timpul de munca neutilizat (absente, intarzieri, pauze neautorizate etc.);
• stabilitatea in munca (vechimea in munca, schimbari de profesie, transferari, demisii etc.);
• costul necesar pentru instruire (timpul de instruire pentru realizarea unei productii standard, costul materialului stricat in timpul instruirii, viteza de avansare etc.);
• cunostintele profesionale;
• satisfactia in munca (numar de revendicari, de sugestii, examinari psihiatrice etc.);

evaluarile facute de superiori sau de colegi.

Se recurge adesea la verificarea corectitudinii unui test, in cadrul operatiei de validare a testului, prin compararea scorurilor sale cu masurile unui criteriu, atunci cand testul trebuie sa inlocuiasca variabila criteriu, fie din cauza ca valorile variabilei criteriu nu sunt cunoscute in momentul testarii, fie pentru ca administrarea testului este mai putin costisitoare decat masurarea variabilei criteriu.

Conditii: Pentru a face posibila aprecierea corecta a calitatilor testului cercetat, criteriul trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii (adaptare dupa Greuter, Algera, 1989 si Corsini, 1994):

1. Sa fie relevant pentru activitatea sau caracteristica la care se refera, adica ordinea subiectilor determinata pe baza valorilor criteriului sa corespunda ordinii reale a acestora in privinta succesului obtinut in activitatea respectiva sau a marimii caracteristicii masurate. Pentru aceasta este necesar ca variabila criteriu sa ia valori intr-o multime total ordonata ori sa realizeze o masurare pe scala ordinala, de interval sau de raport. De obicei se prefera criteriile cu valori cantitative.
2. Sa fie fidel, adica sa concorde cu diverse evaluari ale performantelor la care el se refera, facute la momente diferite si / sau cu alte instrumente de masura, similare lui. Verificarea acestei conditii se poate face cu ajutorul coeficientului de corelatie.
3. Sa fie practic, adica sa nu coste mult si sa fie acceptabil pentru cei care doresc sa il utilizeze la luarea deciziilor. Pentru indeplinirea acestei conditii. este important ca in criteriu sa fie inglobate principalele aspecte care sunt avute in vedere la aprecierea performantei sau a marimii caracteristicii masurate. Identificarea acestora se poate face apeland la supervizori, respectiv la experti.
4. Sa fie exprimat in aceleasi unitati sau in unitati comparabile pentru toate persoanele. De exemplu, daca valorile variabilei criteriu sunt dependente de varsta subiectilor, atunci aceste valori vor fi transformate in cote standardizate, pentru fiecare persoana fiind utilizate in formula de transformare media si abaterea standard corespunzatoare grupei de varsta din care aceasta face parte.
5. Atunci cand criteriul este multidimensional, valoarea criteriului pentru fiecare persoana sa reflecte atat importanta diverselor componente, cat si nivelul individului la fiecare dintre ele.

Criterii pentru analiza validitatii testelor care masoara constructe: Anastasi (1954) enumera cateva criterii utilizate in practica psihologica pentru analizarea validitatii testelor care masoara constructe. Acestea sunt:

a. Varsta: se foloseste drept criteriu pentru testele de inteligenta, intrucat se considera ca scorurile acestora trebuie sa creasca pe parcursul copilariei, pana la maturitate. Nu este un criteriu bun pentru testele care masoara functiuni psihice invariabile sau putin variabile in timp, cum sunt variabilele de personalitate.

b. Cunostintele scolare, exprimate prin note scolare, rezultate la teste de cunostinte ori evaluari facute de profesori asupra "inteligentei" elevilor: sunt

adesea criterii pentru testele care masoara aptitudinea scolara.

c. Performantele la diverse programe de instruire speciala cum sunt cursurile de dactilografie, programare, muzica etc.: furnizeaza criterii pentru

teste de aptitudini speciale.

d. Performanta profesionala serveste uneori drept criteriu pentru teste de personalitate.

e. Evaluarile facute de profesori, instructori sau superiori sunt folosite mai mult pentru a obtine informatii despre alte criterii, cum ar it cunostintele

scolare, performanta la diverse cursuri, reusita profesionala. Au rol de criteriu

pentru unele teste care masoara trasaturi psihice, precum anxietatea, onestitatea, originalitatea etc.

f. Rezultatele altor teste se utilizeaza ca si criteriu atunci cand se urmareste sa se construiasca un test care sa masoare acelasi lucru ca si criteriul dar sa fie mai usor de administrat sau - si de cotat ori sa fie mai ieftin. De exemplu, scala Stanford-Binet a servit drept criteriu pentru multe teste de inteligenta.

g. Grupele contrastante reprezinta de obicei un criteriu multidimensional, care cuprinde aspecte diverse din viata zilnica. De exemplu, pentru un test de inteligenta grupele contrastante pot fi constituite dintr-o clasa de copii proveniti de la o scoala de debili mintali si o clasa de elevi de aceeasi varsta dintr-o scoala obisnuita. Criteriul pe baza caruia s-au format grupele este alcatuit din ansamblul de factori care au determinat cuprinderea copiilor in scoala ajutatoare. Grupele contrastante se folosesc frecvent ca si criteriu pentru testele de personalitate. De exemplu, pentru evaluarea unor trasaturi legate de activitatea sociala se poate forma o grupa de studenti cu multiple preocupari extrascolare si una cu studenti fara asemenea preocupari.

Clasificarea criteriilor: Criteriile utilizate in cercetarile asupra comportamentului pot fi clasificate din doua puncte de vedere, ambele permitand plasarea criteriilor de-a lungul unei axe (Barclay, 1968). Astfel:

. dupa modul de obtinere a valorilor lor, la un pol se plaseaza criteriile subiective (valorile sunt fumizate de subiect), iar la celalalt, cele obiective (valorile sunt obtinute de la alte persoane sau cu ajutorul unor instrumente de masura);

. dupa gradul in care valorile lor sunt dependente de contextul in care se afla persoana evaluata, la un pol se afla criteriile individuale (valorile sunt independente de contextul in care se afla persoana), iar la celalalt, cele de grup (comportamentele sunt puternic influentate de grupul din care face parte persoana evaluata cu ajutorul criteriului).

De exemplu, criterii subiective individuale sunt afirmatiile facute de subiect despre nivelul sau de aspiratie si despre valorile sale spirituale, in timp ce criterii subiective de grup sunt relatarile subiectului despre relatiile sale cu alte persoane, despre recompensele si pedepsele pe care le-a primit.

Criterii obiective individuale sunt tehnicile Q - sort, iar dintre criteriile obiective de grup fac parte evaluarile realizate de profesori si observatiile sistematice asupra comportamentului.

Multime de criterii: Adesea, pentru un acelasi test se gasesc mai multe criterii, fiecare referindu-se la un alt aspect. Asa se intampla, de pilda, cand testul trebuie sa prevada reusita profesionala.

In asemenea cazuri exista doua posibilitati de a actiona pentru a le lua in considerare pe toate:

a. se combina criteriile intr-un criteriu compus sau global; pe baza scorurilor criteriilor se calculeaza pentru fiecare persoana o cota unica;

b. se reunesc criteriile intr-un criteriu multiplu: fiecare criteriu are o valoare particulara si este utilizat separat in aprecierea testului.

Prima varianta de lucru este mai convenabila in privinta prelucrarii si a interpretarii datelor, intrucat fiecare persoana are un singur scor, care permite ierarhizarea candidatilor. Pentru aplicarea sa, este necesar, insa, ca scorurile criteriilor sa fie exprimate in aceleasi unitati de masura: in scoruri standardizate, in ranguri, in unitati de timp sau in costuri.

Exemplu: Pentru munca de editare a textelor la calculator se pot fixa doua variabile criteriu:

. numarul de semne introduse intr-o ora;

. numarul de erori comise la introducerea acestor semne.

Cu ajutorul acestor criterii se poate forma un criteriu global, care exprima timpul necesar pentru a introduce corect un numar fixat de semne, N. Valoarea criteriului global, pentru fiecare persoana, se calculeaza insumand timpul in care sunt introduse cele N semne cu timpul necesar pentru depistarea erorilor comise si corectarea lor. Prin combinarea criteriilor intr-un criteriu global si ierarhizarea persoanelor pe baza scorului astfel calculat se rezolva o problema de agregare a mai multor clasamente: ierarhiile de pornire (corespunzatoare scorurilor criteriilor) se inlocuiesc cu un singur clasament.

Nota globala: in practica selectiei profesionale se obisnuieste sa se combine liniar, ponderat sau neponderat, scorurile criteriilor pentru a obtine cota globala. In privinta modului de stabilire a ponderilor, parerile sunt diverse. De exemplu, H. Toops (Brogden, Taylor, 1 949) considera ca ponderile trebuie sa reflecte importanta fiecarui criteriu, apreciata de specialisti, in timp ce M.L. Blum si J.C. Naylor (1 968) propun ca ponderile sa fie proportionale cu fidelitatea criteriilor.

Procedeele de agregare a clasamentelor care insumeaza scorurile ponderate ale criteriilor prezinta un neajuns atunci cand ierarhiile corespunzatoare criteriilor nu concorda intre ele. Astfel, este posibil ca pe primele locuri ale ierarhiei finale sa ajunga persoane care au obtinut scoruri modeste la mai multe criterii, daca ele s-au aflat pe locuri fruntase in clasamentele corespunzatoare criteriilor carora li se atribuie ponderi mari.

Acest inconvenient poate avea urmari grave atunci cand criteriile nu au

un caracter compensatoriu. Daca existenta unor cunostinte sau deprinderi este absolut necesara desfasurarii cu succes a activitatii pentru care se face selectia si nu poate fi compensata prin alte calitati ale persoanei, de asemenea necesare postului, aceste cunostinte sau deprinderi trebuie sa constituie un criteriu care nu va putea fi, sub nici o forma, inclus intr-un criteriu global (Landy, 1 985). In asemenea situatii trebuie sa se utilizeze un criteriu multiplu.

Validitatea de aspect a testelor

Definitie: Orice test psihologic sau educational care este destinat utilizarii in practica trebuie sa fie perceput de cei examinati cu el ca fiind adecvat domeniu-lui in care este aplicat. Aceasta calitate a testelor este denumita validitate de aspect (C. I. Mosier, dupa Nevo, 1993).

O definitie operationala a validitatii de aspect a fost formulata de L. Guttman si S. Shye (Nevo, 1993) astfel: "Se face o masurare a validitatii de aspect atunci cand o persoana testata /un utilizator neprofesionist / un individ interesat, utilizand o tehnica absoluta /relativa apreciaza un item / un test / o baterie de teste drept foarte potrivit /.. ./ nepotrivit pentru utilizarea care il intereseaza'

Trebuie observat ca aprecierea validitatii de aspect nu este realizata de experti si pentru masurarea sa nu se folosesc metode psihometrice. Daca aprecierea validitatii de aspect este facuta de persoanele testate, ele trebuie sa isi spuna parerea imediat dupa terminarea testului, cand impresiile sunt inca proaspete. Validitatea de aspect nu este inclusa printre celelalte tipuri de validitate (Standards for Educational and Psychological Tests, 1 974) si nici nu le poate inlocui.

Variabile moderatoare, variabile mediatoare

Variabile moderatoare

Definitie: Notiunea de variabila moderatoare are mai multe acceptiuni.

In termeni generali, o variabila moderatoare este o variabila calitativa (de exemplu, sexul, rasa, clasa sociala) sau cantitativa (de exemplu, varsta, anxietatea) care afecteaza directia si/sau taria relatiei dintre o variabila independenta si o variabila dependenta (Baron, Kenny, 1 986).

Unii autori inteleg prin variabila moderatoare "o interactiune intre mai multe variabile care influenteaza corelatiile uneia dintre variabile cu alte date"

(Mischel, 1 968).

Procedeu : Procedeul statistic utilizat pentru a verifica daca o variabila independenta actioneaza sau nu ca o variabila moderatoare este determinat de felul in care au fost masurate variabila independenta si variabila moderatoare. Se face distinctie intre cazul cand variabilele sunt categoriale, adica discrete, masurate pe scala nominala sau ordinala, si cel in care ele sunt continue, masurate pe scala de interval sau de raport.

Atunci cand variabila dependenta este continua sunt posibile urmatoarele situatii (Hofstee, Smid, 1986; Baron, Kenny, 1986):

1. Variabila independenta si variabila moderatoare sunt ambele categoriale.

In acest caz se aplica analiza de varianta bidimensionala pentru a cerceta efectul variabilei independente si al variabilei despre care se presupune ca este moderatoare, asupra variabilei dependente. Existenta efectului moderator este indicata de prezenta interdependentei dintre variabila independenta si cea moderatoare.

2. Una dintre cele doua variabile (independenta si moderatoare) este continua, iar cealalta categoriala. In acest caz se determina ecuatia de regresie a variabilei dependente fata de variabila continua, pentru fiecare valoare a variabilei categoriale. Daca exista un efect moderator, atunci dreptele de regresie nu sunt paralele.

3. Variabila moderatoare si variabila independenta sunt ambele continue.

Variabila mediatoare

Definitie: O variabila U actioneaza ca mediator intre variabila independenta X si cea dependenta Y daca sunt indeplinite urmatoarele conditii (Baron, Kenny, 1986):

• variatia valorilor variabilei independente provoaca variatia valorilor variabilei mediatoare;
• variatia valorilor variabilei mediatoare determina variatia valorilor variabilei dependente;

relatia dintre variabila independenta si cea dependenta este semnificativa, dar devine slaba sau chiar inexistenta atunci cand sunt controlate relatiile dintre variabila independenta si cea mediatoare si dintre variabila mediatoare si cea dependenta.

Procedeul statistic: Procedeul aplicat pentru verificarea existentei efectului mediator consta in construirea ecuatiilor de regresie.

Medierea perfecta apare atunci cand, variabila mediatoare fiind controlata, variabila independenta nu are nici un efect asupra variabilei dependente.

In general, in cercetarile psihologice mediatorii sunt diverse caracteristici ale persoanelor care transforma variabila de intrare in variabila de iesire.

Utilizare: Variabilele moderatoare sunt utilizate atunci cand relatia dintre variabila independenta si cea dependenta este slaba, ea modificandu-se de la o subpopulatie la alta. De exemplu, gradul in care o trasatura psihica este relevanta pentru subiecti actioneaza ca variabila moderatoare daca trasatura trebuie sa prezica un anumit comportament.

Variabilele mediatoare se folosesc atunci cand exista o relatie stransa intre variabila independenta si cea dependenta. Uneori, in spatele unei variabile moderatoare se afla o variabila mediatoare.

De exemplu: O cercetare privind anxietatea fata de calculator a studentilor psihologi (Pitariu, Albu, 1995) a evidentiat faptul ca intre extraversie si convingerea studentilor ca nu pot invata sa lucreze la calculator (unul dintre factorii anxietatii fata de calculator) intervine, ca variabila mediatoare, modul in care subiectii isi apreciaza cunostintele de informatica (nota pe care si-o acorda). Variabila mediatoare coreleaza pozitiv cu extraversia si negativ cu factorul anxietatii fata de calculator.

Pe de alta parte, autoaprecierea subiectilor coreleaza liniar pozitiv cu nivelul real al cunostintelor de informatica ale acestora, care este strans legat de profilul liceului absolvit (liceu de matematica-fizica, de filologie, de arte etc.). Daca cercetarea s-ar fi restrans la mai putine variabile, neluand in considerare nivelul cunostintelor de informatica autoapreciat sau apreciat obiectiv s-ar fi constatat ca profilul liceului absolvit joaca rol de variabila moderatoare intre extraversie si anxietatea fata de calculator.

In unele situatii, o variabila poate actiona atat ca moderator, cat si ca mediator. De exemplu, auto-eficienta (care a fost definita de A. Bandura ca "aprecierea facuta de individ asupra capacitatii proprii de a organiza si executa actiunile necesare pentru a atinge o anumita performanta") functioneaza ca:

• mediator intre situatia de lucru apreciata din punctul de vedere al complexitatii lucrului si al controlului detinut de subiect si initiativa personala; aceasta inseamna ca atat controlul pe care il are subiectul asupra muncii cat si complexitatea lucrului au un efect direct asupra auto-eficientei sale si aceasta are efect direct asupra initiativei personale;
• moderator in relatia dintre situatia de lucru si initiativa personala; relatia dintre controlul detinut de subiect si complexitatea lucrului, pe de o parte, si initiativa personala, pe de alta parte, este dependenta de nivelul de eficienta    perceput de persoana (Speier, Frese, 1997).