Perceptia altor persoane

Perceptia altor persoane

Reperele perceptiei sociale

Cunoasterea persoanelor cu care interactionam este esentiala in toate activitatile sociale: in scoala, in activitatile lucrative, in afaceri, in politica, in justitie, in viata personala. Cunoasterea sta la baza anticiparii comportamentului persoanelor cu care ne relationam. Perceptia sociala este procesul prin care ne intelegem unii pe altii. In realizarea sa se imbina trei elemente: persoana, situatia si comportamentul. Perspectiva acestor elemente si integrarea lor depind de observator.

Pentru a-i cunoaste pe ceilalti, pentru a le descifra starile si insusirile interne ne folosim de repere indirecte. Acestea sunt aspectele fizice, contextul sau situatia in care ii percepem si comportamentul lor.

Aspectul fizic

Oamenii efectueaza in mod frecvent judecati despre altii, bazandu-se pe aspecte exterioare: numele, infatisarea fizica (inaltimea, greutatea, culoarea pielii, a parului, a ochilor si mai ales trasaturile fetei). Ele au efecte importante in diferite activitati sociale cum ar fi de exemplu selectia profesionala.

Adultii cu fata de copil sunt vazuti ca avand calitati de copil: cald, onest, supus, naiv. Determinismul genetic sustine ca oamenii sunt programati sa-i raspunda copilului cu blandete, sa-l ocroteasca. Ei se vor comporta in mod similar fata de adultul cu fata de copil. Pe de alta parte, infatisarea de copil se asociaza prin invatare, cu neajutorarea. Aceasta asociere se transfera asupra adultului cu fata de copil. Atunci cand manifestarile comportamentale contrazic expectantele fata de infatisarea de copil, socul observatorului este mult mai puternic decat in cazul unui adult obisnuit care se abate de la expectantele observatorului.

Situatiile

Dispunem de preconceptii sau scenarii despre anumite tipuri de situatii. Scenariile sunt influentate de factori socio-culturali. Acestea ghideaza interpretarea comportamentului celorlalti. Cadrul social ofera repere pentru intelegerea comportamentului verbal si non-verbal (de exemplu interviul pentru ocuparea unui post, participarea la un serviciu religios, o calatorie cu avionul).

vedem ceea ce ne asteptam sa vedem in situatii determinate;

folosim ceea ce stim despre situatia sociala pentru a explica determinantii comportamentului.

Marturia comportamentului

Oamenii deduc semnificatii din comportament prin divizarea acestuia in unitati separate pe care le pot descifra. Masura in care este divizat comportamentul in unitati mai fine ori mai grosiere, influenteaza interpretarea (semnificatiile si posibilitatea reactualizarii). Cei care fragmenteaza comportamentul in unitati mai mici, detecteaza mai multe semnificatii, isi amintesc mai multe detalii despre autorul actiunilor.

Pe baza comportamentului nonverbal se descopera starile emotionale ale celorlalti. Din expresiile faciale se pot identifica emotiile; acestea se exprima la fel de catre toti oamenii, indiferent de cultura careia ii apartin; bucuria, frica, tristetea, surpriza, furia si dezgustul sunt emotii general umane. Descifrarea lor este posibila in orice cultura. Unele pot fi descifrate mai usor. De exemplu, furia se identifica mai usor decat celelalte emotii, probabil datorita caracterului mai adaptativ al identificarii acestei emotii.

Limbajul corporal, privirea si atingerea reprezinta forme importante ale comunicarii nonverbale; interpretarea difera in functie de cultura, dar exista numeroase semnificatii transculturale (de exemplu, contactul vizual este interpretat in lumina unor relatii interpersonale preexistente. Evitarea contactului vizual poate insemna rusine, teama raceala, indiferenta etc.

Atingerea fizica a fost pusa in legatura cu prietenia, ingrijirea sau ocrotirea, interesul sexual, dragostea, iar in ultimii ani, cu dominarea si controlul). S-a constat ca barbatii, persoanele mai in varsta si cei cu statut socio-economic mai inalt recurg la acest comportament mai frecvent decat femeile, tinerii sau persoanele cu statut socio-economic mai scazut.

Se utilizeaza indicatori nonverbali pentru a detecta minciuna, dar inferentele efectuate sunt imprecise, intrucat, acorda prea multa atentie fetei si neglijeaza alti indicatori comportamentali mai semnificativi.

Intrebari de verificare

1. Care sunt reperele perceptiei sociale?

2. Ce comportamente nonverbale servesc la identificarea emotiilor celorlalti?

Atribuirea

In relatiile cu alte persoane este util sa stim ce gandesc, cum vor actiona, daca putem avea incredere in ceea ce spun. Pentru aceasta trebuie sa descoperim trasaturile lor stabile, dispozitiile, atitudinile, abilitatile. Intrucat nu pot fi cunoscute direct, le deducem din comportament, din ceea ce fac si din ceea ce spun persoanele cu care interactionam.

Logica atribuirii

Incepem sa-i intelegem pe ceilalti efectuand atribuiri situationale sau personale privind comportamentul lor. Explicam reactiile ca raspunsuri la imprejurarile de viata sau ca expresii ale unor caracteristici interne (abilitati, motive, dispozitii, efort).

Teoria corespondentei (Jones, Davis) stabileste ca oamenii invata despre altii, despre caracteristicile lor din comportament (daca acesta este spontan, ofera o cantitate mai mare de informatii decat atunci cand este impus. Daca reactiile se distanteaza de ceea ce este tipic, de prescriptiile rolului social, de cerintele situatiei, pare mai relevant. Masura in care comportamentul corespunde expectantelor, poate fi pusa in legatura cu volumul de informatii despre persoana respectiva. Cu cat este mai neasteptat, cu atat este mai mare cantitatea de date. In functie de dezirabilitatea consecintelor comportamentului, se pot desprinde concluzii semnificative despre oameni: sunt mai relevante comportamentele cu dezirabilitate redusa.

Figura 5.4. Atribuirea in teoria covariantei (dupa Kelly)

Atribuirea se bazeaza pe trei tipuri de informatie covarianta (conform teoriei lui Kelly): consensul (cum reactioneaza diferite persoane la acelasi stimul), distinctivitatea (cum reactioneaza aceeasi persoana la stimuli diferiti) si consistenta (masura in care se schimba comportamentul in timp, daca persoana si stimulii raman neschimbate). Atribuirea personala se caracterizeaza prin consens redus, distinctivitate redusa si consistenta ridicata. Atribuirea externa se caracterizeaza prin valori inalte ale celor trei parametri.

Un exemplu de atribuire poate fi urmarit in figura 5.4. Atribuirea personala se bazeaza pe consistenta inalta, distinctivitate si consens redus, iar atribuirea situationala are la baza nivele inalte ale consistentei, distinctivitatii si consensului.

Teoriile atribuirii au starnit controverse. S-a pus problema daca oamenii pot analiza comportamentul dupa atatea criterii, daca au timp si capacitati cognitive pentru aceasta. Se constata ca de cele mai multe ori nu depun efort pentru efectuarea unor analize laborioase si utilizeaza in schimb, diferite strategii de procesare rapida.

Distorsiuni de atribuire

De la logica atribuirii se pleaca in cateva directii.

Strategii euristice. Se uzeaza de procesarea informatiei pe scurtatura, ceea ce are ca efect formularea unor judecati rapide, dar adesea eronate, numite euristici cognitive:

reprezentativitatea - tendinta de a presupune, in ciuda argumentelor contrare ca cineva apartine unui anumit grup, atunci cand pare asemanator sau reprezinta un membru tipic (daca cineva explica, repeta, vorbeste mai tare, fara a fi profesor);

disponibilitatea - tendinta de a estima probabilitatea unui eveniment dupa usurinta cu care cazurile sau exemplele sale sunt disponibile in memorie (de exemplu, aparitia frecventa a unei persoane pe ecranul TV ii face pe oameni sa creada ca stiu mai multe date despre acea persoana);

incadrarea - tendinta de a fi influentat de modul in care este prezentata sau incadrata problema (daca prezentam eficienta unei metode de slabire in proportie de 50%, va fi acceptata mai usor decat daca se prezinta rata esecului intr-un procent de 50%);

ancorarea - tendinta de a elabora estimari numerica in functie de punctul initial de pornire sau de ancora (exprimata printr-un numar);

simularea - tendinta de a prezice sau de a explica un eveniment depasit, dupa cat de usor se imagineaza scenariile alternative sau simularile lui.

Consecintele euristicii:

efectul falsului consens - tendinta oamenilor de a supraestima consensul opiniilor, atributelor sau comportamentelor proprii. Aceasta inclinatie vizeaza si continuturile psihice, si reactiile externe. Tendinta de a-i vedea pe altii dupa propriile standarde se coreleaza cu tendinta asocierii cu persoane similare si cu tendinta evocarii evenimentelor similare mai mult decat a celor diferite;

perceptia sociala este influentata mai mult de relatari vii, decat de factori cu valoare statistica; oamenii sunt relativ insensibili la rapoarte pe baze numerice, dar sunt influentati in schimb de grafice, evenimente dramatice, povestiri de viata.

Eroarea fundamentala de atribuire. Se refera la supraestimarea rolului factorilor interni si subestimarea impactului situatiilor. Aceasta explicatie a comportamentului celorlalti are probabilitate mai mare atunci cand observatorul este distrat sau ocupat cognitiv in momentul perceptiei persoanei tinta. Intrucat aceasta eroare este atotcuprinzatoare, a fost numita eroare fundamentala de atribuire.

Eroarea fundamentala de atribuire are probabilitate mai redusa atunci cand:

observatorul dispune de timp inainte de efectuarea judecatii;

este puternic motivat sa efectueze judecati corecte, precise;

presupune ca exista motive ulterioare pentru comportamentul actual.

Explicatia erorii fundamentale de atribuire:

perceptia comportamentului altora se aseamana cu iluzia optica: din moment ce actorul este pe primul plan, iar situatia apare ca un fundal, evenimentul va fi atribuit actorului;

factorii culturali sunt in parte responsabili de eroarea fundamentala de atribuire: in culturile vestice se considera ca individul este autonom, motivat de forte interne si responsabil pentru actiunile sale.

Diminuarea erorilor de atribuire, prin corelarea atribuirii personale cu atribuirea situationala este exemplificata in figura 5.5. In modelele traditionale comportamentul este explicat prin factori personali sau situationali. Teoriile mai recente sugereaza ca atribuirea personala este realizata in mod automat si poate fi urmata de analiza contextului pentru a se ajunge la o explicatie mai complexa in care isi fac loc factorii situationali.

Efectul actorului observator. Se refera la tendinta de a atribui comportamentul propriu unor cauze de ordin situational. Aceasta se explica in primul rand prin constientizarea schimbarii comportamentului de la o situatie la alta, intrucat, oamenii dispun de informatii mai multe despre ei decat despre altii. Pe de alta parte, atunci cand observatorii se concentreaza asupra actorului, incercand sa ii explice comportamentul, acorda o importanta redusa factorilor situationali. Este mai usor de efectuat judecati asupra actorului decat asupra situatiei. Atunci cand actorul si observatorul reprezinta aceeasi persoana, efectul este invers.

Figura 5.5. Etapele procesului de atribuire (dupa Brehm & Kassin)

Distorsiuni motivationale. Atribuirile sunt partinitoare. Cand vizam propriul comportament, il privim intr-o lumina mai buna, mai favorabila. Cercetarile arata ca parintii, profesorii, elevii, studentii isi acorda un rol personal mai important in actiunile de succes, in timp de esecul este pus pe seama factorilor situationali. Se cauta mai multe informatii in legatura cu capacitatile decat in raport cu slabiciunile, se supraestimeaza contributia in activitatile grupului, se exagereaza controlul asupra evenimentelor, prezice un viitor roz. Se supraestimeaza consensul in gandire, simtire si actiune pentru a se asigura ca modul de a judeca sau de a se comporta este normal si corect.

Cand explicam succesul altora, il atribuim unor factori externi, in schimb esecul il punem pe seama insusirilor de personalitate.

Credem intr-o lume dreapta, n este greu sa intelegem ura, agresiunea sau violenta si in consecinta criticam victima si o consideram responsabila pentru soarta ei, o gasim vinovata.

Intrebari de verificare

1. Ce distorsiuni pot exista in procesul de atribuire?

2. In ce consta eroarea fundamentala de atribuire?

Integrarea informatiilor

Formarea impresiilor este un proces de integrare a informatiilor intr-o imagine unitara. Integrarea se bazeaza pe: dispozitiile personale ale observatorului si pe trasaturile persoanei percepute (figura 5.6). Procesul perceptiei sociale porneste de la observarea comportamentului, a situatiei si a subiectului. Pe aceasta baza se efectueaza atribuiri cauzale; in anumite conditii impresiile se formeaza numai dupa integrarea atribuirilor. Pe baza impresiilor se confirma distorsiunile perceptive, existand riscul autoimplinirii profetiei.

Trasaturile sunt considerate dupa semnificatia lor in ochii observatorului. Determinarea trasaturilor nu este o medie aritmetica calculata prin insumarea tuturor informatiilor despre persoana perceputa si raportarea sumei la numarul de elemente.

Asemenea altor aspecte ale perceptiei sociale, formarea impresiilor nu se intemeiaza pe reguli logice. Combinarea trasaturilor nu este efectuata de un computer, ci de un om, de aceea deviatiile de la aritmetica sunt inevitabile. Explicatia acestor deviatii consta in interactiunea urmatorilor factori: caracteristicile observatorului, caracteristicile tintei, teoriile implicite ale personalitatii, efectul primei impresii.

Caracteristicile observatorului

Exista diferente intre observatori privind natura trasaturilor pe care le percep. Diferentele se refera la tipurile de impresii: unii observatori apreciaza inteligenta, altii aspectul fizic, altii simtul umorului etc. Fiecare remarca si isi aminteste anumite tipuri de trasaturi relative la persoana perceputa. In consecinta, aceeasi persoana tinta va crea impresii diferite la observatori diferiti.

Figura 5.6. Procesele perceptiei sociale (dupa Gilbert si Malone)

Impresiile observatorului se pot schimba in timp in functie de experientele recente. Conceptele utilizate mai frecvent si mai recent revin in minte cu usurinta si influenteaza interpretarea noilor informatii (liste de cuvinte memorate ce influenteaza descrierea aceleiasi persoane - tipul de concepte cu care s-a operat va afecta prezentarea impresiilor). Efectul este mai puternic daca sunt prezentate atat de rapid incat, subiectii nu sunt constienti de expunere si daca ei nu sunt puternic motivati sa efectueze aprecieri precise si obiective despre persoana tinta.

Impresiile sunt influentate si de dispozitiile observatorului. Daca el se afla intr-o stare pozitiva ori este trist sau manios, va selecta si va colecta informatii corespunzatoare trairilor sale. Efectul partinitor al dispozitiilor este cu atat mai puternic cu cat persoana perceputa este mai deosebita (atipica) pentru ca intelegerea necesita mai mult efort.

Efectul combinat al diferentelor individuale, al experientelor recente si al fluctuatiei dispozitiilor, ne determina sa afirmam ca intr-o anumita masura, formarea impresiilor depinde de ochii privitorului

Caracteristicile tintei

Trasaturile de personalitate diferentiaza indivizii perceputi. Intr-una din teoriile trasaturilor, sunt stabilite cinci dimensiuni pe baza carora s-au stabilit diferente interpersonale: extraversiunea, stabilitatea emotionala, deschiderea la experienta, agreabilitatea si constiinciozitatea (The Big Five). Dintre acestea unele sunt mai usor de judecat decat altele. In perceptia sociala se remarca in primul rand, extraversiunea.

Valenta trasaturii este de asemenea importanta pentru impresia finala. Informatiile negative au o greutate mai mare decat cele pozitive. Exista o mai mare probabilitate de a acorda atentie informatiilor care incalca expectantele noastre pozitive relative la o persoana. O singura trasatura negativa este suficienta pentru a distruge reputatia unei persoane (opinia publica este modelata mai usor de insusirile negative ale candidatilor decat de cele pozitive).

Teoriile implicite ale personalitatii

Teoriile implicite ale personalitatii reprezinta o retea de pareri privind relatiile dintre diferitele tipuri de oameni, trasaturi si comportamente. Ele se formeaza pe baza experientelor personale.

Stiind ca cineva are o anumita trasatura, vom deduce ca prezinta si alte tipuri de trasaturi (de exemplu, imprevizibil-periculos) sau vom deduce de la anumite trasaturi, comportamente specifice, determinate de trasaturile respective.

Trasaturile centrale exercita o influenta puternica asupra tuturor impresiilor. Impactul trasaturilor centrale este confirmat de diferite studii. S-a constat ca atunci cand o persoana este etichetata rece si alta calda, din aceeasi lista de cuvinte subiectii vor alege pentru fiecare insusirile corespunzatoare trasaturii centrale.

Efectul primei impresii

Ordinea descoperirii trasaturilor este de asemenea, importanta in formarea perceptiei sociale. Informatiile prezentate mai devreme sau la inceput au un impact mai puternic fata de cele prezentate ulterior.

Efectul primei informatii este atat de puternic, deoarece, observatorul tinde sa creada ca si-a format o impresie precisa si nu mai este atat de atent la informatiile contradictorii ulterioare. In plus, aceasta ii solicita consum de timp si il oboseste. Daca este stimulat in cautarea informatiilor ce infirma prima impresie, efectul acesteia se reduce.

Dupa formarea primei impresii toate informatiile viitoare sunt interpretate in perspectiva acesteia. Astfel, la o persoana etichetata blanda, calm inseamna gentil, pacifist, senin, iar la o persoana etichetata cruda, calm inseamna rece, calculat, abil. Transformarea informatiilor contradictorii intr-o impresie coerenta pare a fi un proces creativ remarcabil (de exemplu, bun + hot = haiduc).

Intrebari de verificare

1. Ce caracteristici ale observatorului influenteaza impresiile despre o persoana?

2. Cum se explica efectul primei impresii?

Confirmarea distorsiunilor

Cautarea si interpretarea informatiei care valideaza credintele existente se numeste confirmarea distorsiunilor. Odata cu impresia s-a format probabilitatea de a-i schimba semnificatia scade chiar daca exista dovezi contradictorii. Tendinta de a cauta, de a interpreta sau de a produce informatii care sa confirme credintele existente este ghidata de opiniile deja constituite.

Perseverarea credintelor

S-a demonstrat experimental ca:

prima impresie se pastreaza chiar in conditiile unor informatii inconsistente sau contradictorii;

informatiile ambigue sunt interpretate in conformitate cu prima impresie. Vedem ceea ce vrem sau ceea ce ne asteptam sa vedem;

oamenii isi formeaza teorii ce sustin credintele initiale si discrediteaza dovezile contrare.

Crezand ca cineva are o anumita trasatura cauta in realitate argumente pentru aceasta credinta. Astfel, oamenii reusesc sa intareasca suportul credintelor lor. Stiind ca cineva este individualist vom cauta dovezi comportamentale care sa confirme aceasta impresie.

Profetia care se autoimplineste

Procesul denumit de Merton profetia care se autoimplineste se refera la transformarea expectantelor in realitate. El a fost studiat pentru inceput in mediul scolar. S-a constat ca profesorii au expectante inalte pentru elevii mai buni si expectante scazute pentru cei mai slabi.

Pe baza ipotezei influentei expectantelor asupra realizarilor, s-a derulat o cercetare aplicativa. Copiii selectati aleator au fost impartiti in doua grupe echivalente. Profesorii au fost informati ca una din grupe are IQ ridicat, cealalta scazut. Dupa cateva luni in care profesorii au desfasurat activitati cu ambele grupe, masurarea IQ a aratat diferente ale scorului mediu de peste 30 de puncte.

Studiul numit "Pygmalion in clasa" a starnit discutii contradictorii. Cele mai serioase probleme se refera la efectele de durata ale expectantelor negative ale profesorilor si de multe ori ale parintilor. Bazate pe o serie de factori - mediul de provenienta, statutul socio-economic al familiei, infatisarea fizica, rezultatele scolare initiale, rezultatele la testele standard - expectantele profesorilor pot avea efecte negative ireversibile asupra drumului de viata al copiilor.

Figura 5.7. Profetia care se autoimplineste

Acest proces este ilustrat in figura 5.7. Autoimplinirea profetiei sau transformarea expectantelor in realitati parcurge urmatoarele etape:

Observatorul elaboreaza expectante legate de persoana tinta;

Observatorul se manifesta in functie de aceste expectante;

Persoana tinta isi adapteaza comportamentul in functie de actiunile observatorului.

Intrebari de verificare

1. Ce inseamna confirmarea distorsiunilor?

2. Care sunt fazele autoimplinirii profetiei?